Category Archives: CNR

Start in forta pentru Hatters Motorsport in 2011

Spectacol pentru fanii care au indurat frigul pentru a asista la Winter Cup Covasna, dar si rezultate notabile. Acesta este bilantul Hatters Motorsport la intrecerea care a deschis “balul” competitiilor de motorsport intern in 2011. Norris Mageanu (Subaru Impreza N11), cel care l-a avut in dreapta pe Mihai Lazarescu, a ocupat locul secund in ierarhia generala, dupa Vali Porcisteanu, dar inaintea lui Manu Mihalache si Gugu Graef, in timp ce Aurelian “Dode” Andronache si Horia Platona (Citroen Saxo) s-au clasat pe pozitia a patra in ierarhia L2 si pe locul 14 in clasamentul general.

 Am avut un weekend placut pe probele din jurul Covasnei. Ceea ce s-a dorit a fi o distractie a devenit si un rezultat excelent pentru Norris si pentru mine. 20 de secunde pe proba, cat a fost diferenta fata de primul clasat, un obisnuit al raliurilor din Romania, este un timp remarcabil. Mi-a facut placere sa ii fiu alaturi lui Norris si sa ii impartasesc din cunostintele mele”, ne-a spus la final Mihai Lazarescu, cunoscutul copilot al lui Dan Gartofan. 

Comandaul si proba noua, Lacauti, au fost sectiuni foarte tehnice si spectaculoase, in timp ce pe Betasu, care era mai lata, se putea merge cu mai multe derapaje controlate. Firesc, asa am procedat si eu si sunt multumit de faptul ca am putut sa fac spectacol, dar si sa obtin un rezultat  bun. Locul 4 la clasa noastra in conditiile in care nu am beneficiat de pneuri cu cuie, este excelent”, a declarat, si Aurelian “Dode” Andronache.

Referindu-se mai mult la planurile de viitor, Norris Mageanu a incheiat: A fost placut, ne-am relaxat, ne-am incarcat bateriile, iar acum este momentul sa ne intoarcem la munca. Trebuie sa pregatim cat mai bine Muscel Racing Contest, intrecerea care, potrivit calendarului provizoriu al CNVC, este prima etapa din 2011, dar si Raliul Argesului, cel mai spectaculos raliu din Romania. Calendaristic vorbind s-ar spune ca mai este timp, insa nu este chiar asa, fiecare zi este importanta pentru a bifa toate aspectele care tin de organizare”.

Credit foto 1: Bogdan Barabas

Hatters Motorsport se incalzeste pentru noul sezon la “Polul Frigului”

Hatters Motorsport isi incepe activitatea din 2011 prin participarea la Winter Cup Covasna, pe lista de concurs aflandu-se Norris Mageanu (Subaru Impreza N11) si Aurelian Andronache (Citroen Saxo). Avem mult de lucru, pentru ca Hatters Motorsport este in fata unui an incarcat, cu o multime de evenimente, atat in postura de competitor, cat si in aceea de organizator. Si, firesc, ne dorim nu doar rezultate sportive mai bune, ci si ca anul acesta atat Muscel Racing Contest, cat si Raliul Argesului, sa depaseasca realizarile din 2010. Insa, daca-ti curge benzina prin vene, nu poti rata explozia de adrenalina pe care ti-o  ofera o intrecere pe zapada. Asa ca am pus cap-compas Covasna si ne prezentam la startul intrecerii care are drept punct central Comandaul. Si sunt convins ca ii vom incalzi din plin pe cei care vor veni sa ne vada acolo, in cea mai rece zona a tarii, pentru ca atat eu, cat si colegul meu, Dode, avem drept cuvant de ordine spectacolul!, declara Norris Mageanu.

Programata initial in weekendul trecut, competitia din Covasna a fost amanata din pricina lipsei zapezii. Intre timp, vremea a tinut cu organizatorii, astfel ca intrecerea se va desfasura in acest sfarsit de saptamana. Organizatorii au anuntat ca editia a cincea a Winter Cup Covasna va cuprinde clasicele probe speciale Covasna – Comandau, Comandau – Betasu, dar si o “speciala” noua, Comandau – Lacauti. O alta noutate a editiei din acest an a raliului este organizarea unei Superspeciale, aceasta fiind programata duminica 30 ianuarie.

Intrece-te legal in primul campionat regional de rally

Din luna martie se dă startul primului campionat regional de raliuri din vestul ţării. Este vorba de un campionat cu opt etape de rally care vrea să respecte toate cerinţele în materie şi care şi-a stabilit drept moto expresia: „Întrece-te legal!”.

În proporţie de 80%, toate detaliile legate de campionat regional de raliuri din vestul ţării au fost bătute în cuie. Cinci din cele opt etape se cunosc deja, e vorba de rundele programate în judeţele Arad şi Caraş-Severin. Celelalte au şanse mari de a se desfăşura în Timiş, după ce varianta cu Hunedoara a căzut.

Avem contracte semnate cu patru locaţii din Arad şi una din Caraş: Raliul Zărandului, Cupa Nădlacului, Cupa Arad pe circuit, Raliul Valea Cladovei şi Cupa Oraviţa. Datele nu sunt încă stabilite, aşteptăm fixarea programului în Naţional. Varianta cu etapa din Hunedoara a picat şi probabil vom muta etapa respectivă în Timiş. Cert e că începem din luna martie, cu o etapă în fiecare lună a anului până în octombrie”, dezvăluie organizatorul Sorin Bălan.

Reprezentantul clubului Racing VSS anunţă măsuri de securitate ridicate pentru concurenți: „Nu vor lua startul decât maşinile pregătite pentru raliu, adică cele care au strictul necesar de securitate (roll-bar,scaun tip scoică,etc). Vor fi etape de viteză cu minim trei probe speciale şi maxim șase. Competiţia este deschisă tuturor”.

Surprizele organizatorilor nu se opresc aici. Se doreşte aducerea la fiecare etapă a unui „special guest” dintre piloţii reprezentativi ai Naţionalului. Este deja certă prezenţa lui Vali Porcişteanu, Titi Aur şi Edwin Keleti.

Existenţa unui asemenea campionat este o treaptă în plus pentru participanţii din campionatul judeţean Timiş – fără îndoială cel mai puternic din România -, care nu au avut logistica necesară ori curajul să facă saltul în CNR, dar îşi pot proba talentul acum într-o competiţie superioară ca grad de dificultate.

Raliul Clujului – editia 2011

Sedinta Consiliului Federal al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv din data de 22.12.2010 a adus definitivarea calendarului competitional al Campionatului National de Raliuri – Dunlop, editia 2011. Astfel, Raliul Clujului, aflat la a XXX-a editie, va conta ca etapa a 3-a a acestui campionat, desfasurat sub egida FRAS, si se va desfasura in perioada 28-29 mai 2011.

Horatiu SAVU: Membrii Clubului Sportiv SAVU RACING sunt deosebit de bucurosi pentru faptul ca vor putea oferi si in sezonul competitional 2011 fanilor clujeni ai motorsportului, si de ce nu, si fanilor din alte zone ale tarii, o cursa de traditie, organizata la cele mai inalte standarde, asa cum de altfel s-a intamplat si la editiile precedente. Devansarea perioadei de desfasurare a raliului, fata de perioada devenita traditionala pentru ultimele 8 editii organizate de catre noi, nu cred ca va pune probleme deosebite, iar asocierea raliului cu Zilele Clujului, manifestare organizata de municipalitate pentru prima data in anul 2011, suntem convinsi ca va aduce numai beneficii de imagine pentru toate partile implicate. De asemenea, nu trebuie sa uitam valenta internationala a raliului, inceputa in sezonul 2009, valenta pe care dorim sa o pastram si la editiile ulterioare. Asadar, va asteptam pe toti iubitorii cailor putere si a sportului in general, sa fiti alaturi de noi, in deplina siguranta, la aceasta sarbatoare a motorsportului romanesc”.

Calendar competitional 2011

Intelegand prioritatea stabilirii calendarului competitional 2011, ieri 22 decembrie a.c. Consiliul Federal al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, intrunit in prima sa sedinta dupa alegeri, a selectionat din proiectele prezentate de organizatori urmatoarele evenimente care vor face parte din programul Campionatelor Nationale de Raliuri, Karting si Off road. Pentru Viteza in coasta, Slalom paralel, Rally cross, Tot teren, calendarul 2011 va fi definitivat dupa Sarbatori.

La sedinta au fost prezenti o parte a sefilor Comisiilor de specialitate, cu care s-a discutat necesitatea elaborarii de urgenta, ori dupa caz a actualizarii statutelor (regulamentelor de functionare) a Comisiilor si a bugetelor de venituri si cheltuieli defalcate pe domenii de activitate.

sursa : Fras.ro

Campionatul National de Raliuri

Etapa 1 Raliul Brasovului 08 – 09 aprilie C.S. AUTOBLIC asfalt
Etapa 2 Raliul Muresului 06 – 07 mai C.S. AMC RACING asfalt
Etapa 3 Raliul Clujului 28 – 29 mai C.S. SAVU RACING asfalt
Etapa 4 Raliul Argesului 17 – 18 iunie C.S. HATTERS asfalt
Etapa 5 Raliul Sibiului 08 – 09 iulie C.S. SCORPION RALLY TEAM macadam
Etapa 6 Raliul Aradului 05 – 06 august C.S. AMC RACING macadam
Etapa 7 Raliul Tara Barsei 02-03 septembrie C.S. AUTOBLIC macadam
Etapa 8 Raliul Iasului 23-24 septembrie A.C.S MOTORSPORT IASI macadam
Etapa 9 Raliul Bacaului* 14-15 octombrie A.C.S. RALLY SPIRIT macadam

*in sistem n-2 etape, sub rezerva omologarii cu cel putin 4 luni inainte de data desfasurarii

** rezerva – Raliul Timisoarei, organizator CS Racing Team Erwin Weber

Campionatul National  de Karting

Nr. Crt. Data Organizator Loc desfasurare
1 08 – 10  Aprilie FRAS Bucuresti
2 20 – 22 Mai FRAS Bucuresti
3 24 – 26 iunie FRAS Bacau
4 15 – 17 Iulie FRAS Bucuresti
5 12 – 14 August FRAS Arad
6 16– 18 Septembrie FRAS Bucuresti

Campionatul National de Off Road

Etapa 1 19-22 mai Gura Humorului
Etapa 2 9-12 iunie Tg. Mures
Etapa 3 30 iunie – 4 iulie Odorheiu Secuiesc
Etapa 4 26-30 iulie Buzau
Etapa 5 25-28 August Cluj
Etapa 6 15-18 Septembrie Iasi
Etapa 7 6-9 Octombrie Campulung
Etapa 8 10-13 noiembrie Resita

Cupe – Off Road

Data Locatia
29 Apr – 1 Mai Slanic
26-29 Mai Arad
16-19 Iunie Cupa Kamikaze
5 – 7 August Harghita
2-4 Septembrie Covasna
4-9 Septembrie CORB44
20-23 Octombrie Cupa ORR
17-20 Noiembrie Covasna

Alte competitii – Off Road

Data Denumire Locatia
3-4 Decembrie Trialul Bobocilor Mures
10-11 Decembrie Trial – Impotmoliada Frunzanesti
9-15 iulie International – TAT Deva

Ovidiu Mazilu reales presedinte al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv pentru urmatorii 4 ani

Ovidiu Mazilu ramane la conducerea FRAS, fiind ales cu o majoritate de 32 de voturi in cadrul Adunarii Generale de Alegeri de astazi, 18 decembrie 2010. Noul mandat al dlui Mazilu va avea patru ani, conform modificarilor din Statut votate in cadrul aceleiasi Adunari Generale.

In cadrul sedintei, dl Banca Dacian a anuntat ca isi retrage candidatura de la presedintia Federatiei, ramanand astfel in cursa doar dl Thomas Abraham si dl Ovidiu Mazilu.

Comisia de numarare si validare a rezultatelor a constatat ca au fost exprimate 63 de voturi, dintre care 2 voturi au fost anulate, 32 au fost exprimate pentru candidatul Ovidiu Mazilu si 29 pentru candidatul Thomas Abraham.

O data cu alegerea dlui Ovidiu Mazilu a fost validata si echipa alaturi de care a candidat acesta, dupa cum urmeaza:
Stefan Vasile – vicepresedinte
Emanuel Ilina – vicepresedinte
Bogdan Militaru – consilier
Lucian Filip – consilier
Radu Dumitriu – consilier
Gabi Rasty Petzalis – consilier
Silviu Moraru – consilier

Ma bucur ca a fost votata idea de descentralizare a Federatiei, pe care o sustin impreuna cu echipa mea. Ma bucur ca, dupa un mandat de doi ani, avem majoritatea pentru urmatorii patru ani si multumim tuturor celor prezenti pentru increderea acordata. Il felicit pe contracandidatul meu, dl. Thomas Abraham, si doresc Sarbatori Fericite tuturor sportivilor si cluburilor afiliate, a declarat dl. Ovidiu Mazilu, dupa anuntarea rezultatului alegerilor.

In cadrul aceleiasi AG a fost validata in unanimitate Comisia de Cenzori, dupa cum urmeaza
Mihaela Pavel
Gheorghe Eliad
Lucian Preda

Si, tot in unanimitate, Comisia de Apel, dupa cum urmeaza
Constantin Zarneascu
Gheorghe Barbu
Dan Pavelescu