Manu Mihalache ia startul in Raliul Iasului

Manu si Jancsi vor participa la Raliul Iasului, avand ca obiectiv clasarea pe un loc cat mai bun in cadrul Clasei 3, dar si in Clasamentul General. Dupa o perioada solicitanta, in care au fost multe detalii de pus la punct, echipajul brasovean este gata de start.

Manu_Mihalache.Jancsi_Soos_Tess_Rally44

Manu Mihalache: “Aceasta penultima etapa de campionat a inceput, pentru noi, odata cu pregatirea materialului de concurs, in conditiile in care, problemele tehnice avute la Bacau au fost destul de serioase. Plecam cu incredere spre Iasi, oras care ne-a primit foarte bine anul trecut si care, ne-a gazduit intr-o atmosfera foarte prietenoasa. Vor fi trei zile de concurs, cu probe frumoase, pe care abia asteptam sa le parcurgem, in conditiile unei concurente, cel putin la nivelul Clasei 3, mult animate, cu piloti valorosi, care vor avea un cuvant important de spus.

 

Jancsi Soos: “Stim ca la Iasi ne asteapta un public numeros, bun cunoscator al acestui sport si care merita un spectacol pe masura asteptarilor sale. Ne vom stradui sa avem o evolutie buna care sa multumeasca si publicul, dar care, la final, sa ne aduca si noua satisfactii.” 

 

Echipajul Manu Mihalache – Jancsi Soos este sustinut de catre Pro-X, Axeon, Gatmo Motorsport si Spalatoria Auto JUMBO.

Incepe Raliul Iasului Cotnari 2015

Peste doar cateva ore va fi dat startul in Raliul Iasului Cotnari 2015 (10-12 septembrie), cel mai important eveniment sportiv din capitala Moldovei din acest an. Cea mai importanta decizie luata de organizatori a fost ca proba Dobrovat Max (PS 7 si PS 9) va fi scurtata cu o portiune de asfalt, din cauza conditiilor meteo care se anunta vitregi in cursul zilei de sambata (sunt anuntate ploi si furtuni).

Conferinta de presa Raliul Iasului Cotnari 2015 - 7

Astazi a fost organizata conferinta de presa a organizatorilor Raliului Iasului Cotnari 2015, si redam mai jos toate declaratiile importante spuse de cei prezenti la aceasta conferinta.

 

Suntem pregatiti. Totul este pregatit cu o singura exceptie. Se preconizeaza in aceasta sambata o vreme nefavorabila, cu furtuni si ploi si vom scurta proba Dobrovat Max, cu o bucata de asfalt, deoarece a devenit foarte foarte alunecoasa si asa cum am facut si anul trecut, tinem foarte mult la securitatea cursei si mai ales la siguranta concurentilor. Superspeciala va fi spectaculoasa. Partenerul Ford va oferi o supriza foarte placuta tuturor celor care vor veni pe traseu. Vineri si sambata va asteptam pe probele din judet, acolo unde veti avea ce vedea cu siguranta. Vreau sa multumesc partenerilor nostri, in primul rand companiei Cotnari, fara de care nu se puteau realiza asemenea performante, de a ajunge pe primul loc in topul national al organizatorilor de raliuri. Vreau sa multumesc si partenerului Ford Iasi – ATI Motors Holding, pentru implicare si mult suflet pus, Hotelului International, gazda noastra de lux si tuturor celor care s-au implicat in aceasta etapa de raliu. Toata lumea, piloti, invitati a remarcat ca avem probe foarte bune. Pentru asta trebuie sa multumim in mod special Directiei Silvice pentru sprijin, domnului director Corneliu Parascan. De asemenea, vreau sa multumesc in mod deosebit aceste echipe minunate de organizare. Individual nu facem mare branza, dar toti la un loc punem umarul si facem treaba buna. Superspeciala, fiind preluata din Campionatul Mondial de Raliuri, va avea ordinea de start aleatorie. Maine, la validarea documentelor, va fi tras cate un bilet dintr-un bol, pentru a stabili ordinea de start“, Dan Codreanu, rally manager Raliul Iasului Cotnari.

 

Multumesc in numele companiei Cotnari pentru implicarea si realizarea deosebita a acestui eveniment. Daca anul trecut a fost o provocare si pentru noi, nestiind foarte bine in ce consta un astfel de eveniment de amploare. Anul acesta deja stim mai bine in ce consta acest raliu. Noua ca si companie ne-au placut intotdeauna provocarile si asa am privit anul trecut implicarea in organizarea Raliului Iasului Cotnari. Noi ne-am implicat si in alte ramuri sportive, fotbal, K1, sah, tenis si in toate acestea am avut o mana buna si am facut performanta prin sportivii pe care i-am sustinut, S-a dovedit si ca in acest proiect am reusit, pentru ca anul trecut, etapa de la Iasi a iesit pe locul 1 in tara. Speram ca si anul acesta va fi un eveniment reusit. Ii asteptam pe ieseni in numar mare si le promitem un spectacol de gala, pentru ca au ce vedea“, Catalin Grecu, director de marketing compania Cotnari.

 

Vreau sa felicit organizatorii, care se vede ca au pus foarte mult suflet in acest raliu. Competitia este foarte mediatizata, probele foarte bine alese, foarte rapide, tehnice si foarte periculoase. Cu totii trebuie sa fim precauti, chiar daca o sa mergem tare, asta va promit. Pe plan personal, vrem sa testam masina noastra Mitsubishi Combi si pe macadam. Speram la un rezultat bun. Le uram mult succes concurentilor nostri si sper sa vina cat mai multi spectatori pe probe“, pilotul Thomas Abraham.

Thomas Abraham_Rares Silasi_Mitsubishi Lancer Evo 3 break_BCRL RT

Nu o sa putem emite pretentii la victoria la general, dar vom incerca sa castigam la clasa 3 si sa scoatem un rezultat cat mai bun, cat mai aproape de primii clasati la general. Este o placere sa venim la Iasi, unde este o sinergie interesanta intre dezvoltarea orasului din ultimii ani si dezvoltarea raliului. Este un raliu extrem de bine organizat, cu probe fantastice, iar anul acesta se pune un accent deosebit si pe siguranta spectatorilor si pe doleantelor pilotilor. Il felicit pe cei de la Cotnari, pentru ca este un fapt foarte rar in zilele noastre o asociere intre o firma asa mare si un raliu, atat de bine organizat cum este cel de la Iasi. Sunt convins ca vor curge oricum beneficiile si pentru dumneavoastra. Sa speram ca va fi un raliu extraordinar“, pilotul Edwin Keleti.

Edwin Keleti_Botond Csomortani_Mitsubishi Lancer Evo X_BCRL RT

Ne-am propus in primul rand sa terminam in siguranta aceasta etapa de raliu, una grea, atat ca probe, complexitate, viteza, cat si pentru ca alergam acasa, unde este o presiune foarte mare. Aici sunt toti prietenii, toti cunoscutii si nu trebuie sa-i dezamagim. Masina este pregatita, iar pentru asta trebuie sa multumim Ford Iasi – ATI Motors Holding, iar noi vom incerca sa scoatem cel mai bun timp posibil. Speram sa fie o provocare si pentru pilotii mai tineri din Iasi, sa invete de la noi si sa ne ia locul, sa putem face schimbul de generatii la anul. Suntem pregatiti, o sa facem fata tuturor probelor“, pilotul iesean Dan Iamandi si seful ISU Iasi.

 

Parcul Service este gata, va asteapta, parc inchis, cu tot ce trebuie. Incep prin a-mi cere scuze, in numele meu si al colegilor mei, locuitorilor din Iasi, in special celor care conduc masini, pentru ca joi, 10 septmebrie, incepand cu ora 7.00 si pana la ora 23.00, se inchide Pacurariul, pana la Soseaua Independentei. Avand in vedere ca se dubleaza suprafata pe care vor rula concurentii, inseamna ca trebuie sa facem eforturi si mai mari pentru securizarea probei de la Rapa Galbena, pentru ca vrem sa respectam sloganul nostru <<un raliu frumos este un raliu sigur>>. Vorbim de 1000 de metri de gard metalic, 50-60 de jandarmi, organizatori, Politie locala, Politie Rutiera si o firma de paza. In total, vor fi aproximativ 150 de oameni, care se vor asigura ca nu intra nimeni pe aceasta proba. Fac un apel ca cei care vin la acest eveniment sa respecte intru-totul indicatiile autoritatilor. Multumesc si eu sponsorilor, dar si autoritatilor, Primaria Municipiului Iasi, Prefectura, Consiliul Judetean, Jandarmeria, Politia Locala, Politia Rutiera si Politia Rurala“, Claudiu Butucel, director de organizare Raliul Iasului Cotnari 2015.

 

Informatii utile pentru spectatori

Transport gratuit

Patru autocare UNISTIL pleaca spre proba Dobrovat:

Sâmbata, 12 Septembrie

ora 08:00 – 2 Autocare

ora 10:00 – 2 Autocare

Plecare din fata Palatului Culturii

Probele speciale se închid traficului auto cu o ora si jumatate inaintea primei masini de concurs.

Circulatia se deschide dupa trecerea unei masini oficiale, care trece tot timpul dupa ultimul concurent

 

Program Raliul Iasului Cotnari 2015

 

Joi, 10 septembrie

Shakedown, localitatea Poieni, 11:00-15:00

Circulatia se inchide, 09:30 – 15:30

Start Raliu, Piata Palat, 18:15

SS1 Superspeciala Rapa Galbena, 18:35

Circulatia se închide, 08:00 – 23:00

 

Vineri, 11 septembrie

PS 2. Blanc Cotnari (Ciocaboca)

START primul concurent, 10:26

Circulatia se inchide, 09:00 – 17:00

PS 3. Chateau Cotnari (Madârjac)

START primul concurrent, 11:29

Circulatia se inchide, 10:00 – 18:00

PS 4. Blanc Cotnari (Ciocaboca)

START primul concurrent, 14:32

Circulatia se inchide, 09:00 – 17:00

PS 5. Chateau Cotnari (Madarjac)

START primul concurrent, 15:35

Circulatia se inchide, 10:00 – 18:00

 

Sambata, 12 septembrie

 

PS 6. Grasa de Cotnari (Paun)

START primul concurent, 10:21

Circulatia se inchide, 08:50 – 15:30

PS 7. Francusa Cotnari (Dobrovat Max)

START primul concurent, 10:59

Circulatia se inchide, 09:30 – 12:50

PS 8. Grasa de Cotnari (Paun)

START primul concurent, 13:32

Circulatia se inchide, 08:50 – 15:30

PS 9. Francusa Cotnari (Dobrovat Max)

START primul concurent, 14:10

Circulatia se inchide, 13:05 – 16:00

 

Raliul Iasului Cotnari este organizat de XS Motorsport (manager Dan Codreanu) in parteneriat cu Compania Cotnari – Sponsor Principal, Primaria Municipiului Iasi, Hotel International, Ford Iasi – ATI Motors Holding, cu sprijinul Directiei Silvice Iasi, Inspectoratul Judetean de Politie, Inspectoratul Judetean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, Serviciul de Ambulanta, Consiliul Judetean, Prefectura Judetului Iasi.

 

Raliul Iasului Cotnari este a saptea etapa a Campionatului National de Raliuri DUNLOP, organizat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

Giri: „Voi pilota de plăcere la Iași”

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia S2000) se pregătesc pentru Raliul Iașului Cotnari, etapa a 7-a a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2015, ce va avea loc în orașul de pe Dealul Copoului. Competiția ieșeană se anunță foarte interesantă, dar Giri și Tudor promit să ofere un spectacol agreabil fanilor care vor veni pe „specialele” moldave în weekend. „Traseul este unul foarte frumos, cu probe interesante, pe un macadam ce se prezintă în condiții foarte bune. Vremea a ținut cu noi până acum și sperăm să fie la fel de frumoasă și în timpul cursei, pentru ca fanii să vină în număr cât mai mare pe probe. Voi pilota de plăcere la Iași. Vreau ca și eu și Tudor să o luăm pas cu pas, să ne simțim excelent pe probele speciale, iar la final să obținem un rezultat bun, care să ne ajute să urcăm pe o poziție mai sus în ierarhia generală”, a declarat Dan Gîrtofan.

Giri

Giri și Tudor îi au ca parteneri în CNRD 2015 pe Škoda România, Porsche Finance Group, Mobil 1 prin Lubexpert România, Mipa și Presto prin Rompresto Trading și ProX România.

Pro-X incheie la Raliul Iasului, Campania: “Provocarea Verii”!

Raliul Iasului marcheaza pentru Pro-X o premiera: va fi prima competitie la care compania brasoveana va participa in calitate de partener oficial al Iasi Rally-Cotnari. Pro-X este partenerul  principal al echipajului Manu Mihalache – Jancsi Soos si sustinatorul echipajului Dan Girtofan – Tudor Marza.  Mai mult, la sfarsitul acestei saptamani, cu ocazia penultimei etape de campionat, Pro-X incheie Campania: “ProvocareaVerii” (mai multe detalii pe pagina pro-x.ro).

foto pro-x comunicat presa(1)

Dupa o efervescenta, dar interesanta perioada in care ne-am straduit sa oferim romanilor produse de cea mai buna calitate, a venit momentul sa promovam valorile sportive, sa contribuim si noi la buna desfasurare a unei etape importante din Campionatul National de Raliuri. Suntem incantati de modul in care colaboram cu organizatorii acestei competitii, de entuziasmul si profesionalismul acestora, dar si de deschiderea pe care au manifestat-o, in mod constant, fata de idea de a promova branduri romanesti de mare succes. Am dovedit, pana acum, ca putem fi cei mai buni in domeniul produselor de cosmetic si intretinere auto si ne dorim sa fim la fel de buni si in sustinerea performantelor sportive. Asa cum deja se cunoaste, si la Iasi vom fi alaturi de pilotii Manu Mihalache si Dan Girtofan. Pentru spectatorii ieseni am pregatit numeroase surprize, drept pentru care, nu putem decat sa ii invitam in Parcul Service dar si pe Probele Speciale, sa ne bucuram impreuna de un eveniment sportiv de mare anvergura.” , a declarat General Managerul Companiei, Dan Daniliuc.

Raliul Iasului COTNARI 2015: cele mai bune locuri din care puteti urmari cursa in siguranta maxima

Au mai ramas doar cateva zeci de ore pana cand va fi dat startul in Raliul Iasului Cotnari 2015 (10-12 septembrie), cel mai important eveniment sportiv din capitala Moldovei din acest an. Din dorinta de a veni in sprijinul iubitorilor de motorsport din Iasi si nu numai, organizatorii Raliului Iasului Cotnari au pregatit mai multe surprize fanilor. Managerul Raliului, Dan Codreanu, a prezentat cateva puncte din care fanii ieseni pot urmari in conditii de vizibilitate maxima, dar si de securitate perfecta, lupta pilotilor cu secundele.

 

Astfel, vom prezenta mai jos, locurile din care spectatorii pot urmari cursa palpitanta in cele mai bune conditii.

 

Pentru proba speciala “Frâncusa Cotnari” cunoscuta ca si “Dobrovat”, finalul probei va ofera locuri excelente de vizionat. Mergeti pe DJ 248 si inainte de a intra in Slobozia faceti dreapta pe macadam. Dupa cateva sute de metri exista locuri sigure pentru spectatori.

 

Configuratia probei speciale este schimbata fata de anul trecut. Aceasta are startul în localitatea Barnova: 3,8km macadam, dupa care continua pe DJ 247 (asfalt), iar inainte de localitatea Dobrovat se face la dreapta pe macadam pana la finalul probei (finish loc. Slobozia).

 

Finalul probei “Blanc Cotnari” (Ciocaboca) ofera o vizibilitate foarte buna si în conditii de siguranta. Puteti vedea chiar si doua masini în acelasi timp. Mergeti spre Budesti – Hadambu pe DJ 248 B.

 

Un loc cunoscut de spectatori se afla si pe proba speciala “Chateau Cotnari” (Madarjac). Acesta este la jumatatea probei, langa localitatea Madârjac. Organizatorii au pregatit si o terasa “fast food”. Tot ce trebuie sa faceti este sa mergeti la coordonatele urmatoare: N 47 02.258 E 27 16.685.

Safety-01

Daca doriti sa mergeti pe proba speciala “Grasa de Cotnari”, fosta “Paun”, locul amenajat de organizatori se afla langa localitatea Poieni. In acest loc puteti ajunge in orice moment; drumul de acces nu intersecteaza proba speciala. Coordonate: N 47 03.727 E 27 43.130.

 

ATENTIE! Respectati toate regulile de securitate!

Nu stati langa saritoare sau varfuri de panta aflate pe traseul de concurs. Cand masina aterizeaza dupa o saritura, pilotul are sanse mult mai mici sa o controleze. Masina poate iesi de pe traseu cu mare usurinta, dupa o saritura. Evitati condusul pe drumurile de acces catre probele speciale in timpul raliului. Drumurile catre probele speciale sunt deseori inguste si pilotii pot fi in graba pe sectorul de drum dintre doua probe. Daca aveti copii cu voi la raliu, trebuie sa-i aveti sub atenta observare. Adultii au responsabilitati depline asupra sigurantei copiilor.

 

Dragii nostri fani si spectatori, va rugam sa respectati fara nici un fel de opozitie indicatiile oficialilor cursei si a fortelor de ordine cu privire la MASURILE DE SECURIZARE a competitiei sportive! Toate aceste reguli NU POT FI NEGOCIATE! Gânditi-va ca ati venit sa va bucurati de un spectacol foarte frumos si rar si cineva drag va asteapta sanatosi acasa! Aceste reguli sunt traduse si în limba romana si se gasesc în GHIDUL SPECTATORULUI distribuit gratuit de Rally Girls si la sediul Comandamentului Raliului de la Hotel International. Ne vedem pe probe!“, a declarat Dan Codreanu, presedintele XS Motorsport Iasi, manager Raliului Iasului COTNARI 2015.

 

Informatii utile pentru spectatori

Transport gratuit

Patru autocare UNISTIL pleaca spre proba Dobrovat:

Sâmbata, 12 Septembrie

ora 08:00 – 2 Autocare

ora 10:00 – 2 Autocare

Plecare din fata Palatului Culturii

 

Probele speciale se închid traficului auto cu o ora si jumatate inaintea primei masini de concurs. Circulatia se deschide dupa trecerea unei masini oficiale, care trece tot timpul dupa ultimul concurent.

 

Program Raliul Iasului Cotnari 2015 – Joi, 10 septembrie

Shakedown, localitatea Poieni, 11:00-15:00

Circulatia se inchide, 09:30 – 15:30

Start Raliu, Piata Palat, 18:15

SS1 Superspeciala Rapa Galbena, 18:35

Circulatia se închide, 08:00 – 23:00

Vineri, 11 septembrie

PS 2. Blanc Cotnari (Ciocaboca)

START primul concurent, 10:26

Circulatia se inchide, 09:00 – 17:00

PS 3. Chateau Cotnari (Madârjac)

START primul concurrent, 11:29

Circulatia se inchide, 10:00 – 18:00

PS 4. Blanc Cotnari (Ciocaboca)

START primul concurrent, 14:32

Circulatia se inchide, 09:00 – 17:00

PS 5. Chateau Cotnari (Madarjac)

START primul concurrent, 15:35

Circulatia se inchide, 10:00 – 18:00

 

Sambata – 12 septembrie

 

PS 6. Grasa de Cotnari (Paun)

START primul concurent, 10:21

Circulatia se inchide, 08:50 – 15:30

PS 7. Francusa Cotnari (Dobrovat Max)

START primul concurent, 10:59

Circulatia se inchide, 09:30 – 12:50

PS 8. Grasa de Cotnari (Paun)

START primul concurent, 13:32

Circulatia se inchide, 08:50 – 15:30

PS 9. Francusa Cotnari (Dobrovat Max)

START primul concurent, 14:10

Circulatia se inchide, 13:05 – 16:00

 

Raliul Iasului Cotnari este organizat de XS Motorsport (manager Dan Codreanu) in parteneriat cu Compania Cotnari – Sponsor Principal, Primaria Municipiului Iasi, Hotel International, Ford Iasi – ATI Motors Holding, cu sprijinul Directiei Silvice Iasi, Inspectoratul Judetean de Politie, Inspectoratul Judetean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, Serviciul de Ambulanta, Consiliul Judetean, Prefectura Judetului Iasi. Raliul Iasului Cotnari este a saptea etapa a Campionatului National de Raliuri DUNLOP, organizat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

RALIUL IAȘULUI 2015 – O ETAPĂ DECISIVĂ PENTRU TITLUL NAȚIONAL LA ECHIPE

Raliul Iașului este penultima etapă din Campionatul Național și cea care poate decide numeroase titluri de campioni, atât la piloți, cât și la echipe. Chiar dacă şansele de a dobândi titlurile naţionale la piloţi si la echipe sunt teoretice în acest moment, BCR Leasing Rally Team se va lupta la Iaşi pentru a obţine cele mai bune rezultate. După runda de la Sibiu, desfășurată pe asfalt, concurenții se întorc pe macadam, suprafața preferată a membrilor BCR Leasing Rally Team. “Ne-am dorit foarte mult să recâştigăm titlul naţional la echipe, însă trebuie să fim realişti şi să evaluăm corect şansele noastre la acest final de sezon. Ne bazăm totuşi pe experienţa piloţilor noştri care va putea compensa, într-o măsură mai mare sau mai mică, diferenţele evidente de performanţă dintre maşinile noastre şi ale principalilor concurenţi.  

 

În anii precedenţi, competiţia de la Iaşi a fost bine organizată și frumoasă. Configuraţia de acum, cu probe speciale întinse pe trei zile, nu este însă foarte potrivită pentru raliurile din România, unde bugetele echipajelor nu sunt foarte mari. Dar, cu siguranţă, Raliul Iaşului va fi o cursă spectaculoasă, fanii vor avea ce vedea pe probele speciale și sperăm ca BCR Leasing Rally Team să obțină cât mai multe puncte” – a declarat Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport.

Edwin Keleti_Botond Csomortani_Mitsubishi Lancer Evo X_BCRL RT

Edwin Keleti și Botond Csomortani (Mitsubishi Lancer EVO X) vor merge și la Iași tot la clasa 3, pe o suprafață care le place și speră să aducă multe puncte echipei, exact ca la Sibiu. La Iași ne așteaptă o etapă cu probe extraordinare, pe care ne vom lupta atât pentru victoria la clasa 3, cât și pentru păstrarea poziției a treia la generalul campionatului. Ni s-a pregătit un adevărat maraton de raliu în capitala Moldovei, poate prea lung ca  ocupare a timpului. Trăim încă vremuri grele din punct de vedere economic, deci un format mai compact al raliurilor ar fi recomandat. Revenim pe macadam, care este suprafața noastră favorită, așa că vom încerca să mergem la timp, dar nu vom neglija spectacolul!, a spus Edwin Keleti.

Gergo Szabo_Karoly Borbely_Mitsubishi Lancer Evo IX R4_BCRL RT

Echipajul Gergo Szabo / Karoly Borbely (Mitsubishi Lancer EVO IX R4) reprezintă și la Iași echipa la clasa 2 și își va continua lupta pentru podiumul clasamentului general. Raliul Iasiului este unul dintre preferatele noastre! Acesta este raliul care va decide, în mare parte, podiumul la final de an, datorită coeficientului 1,2. Ne vom pregăti foarte bine și ne vom bate pentru podium, asta este clar! Dar, în același timp, este foarte importantă și lupta la echipe. Dacă vom obține rezultate foarte bune în ultimele două raliuri din acest an, putem să visăm la locul 1. Noi vom începe recunoașterile miercuri dimineață, programul de marți este imposibil de pus în aplicare. Doresc colegilor din echipă mult succes!, a declarat Gergo Szabo.

Adrian Teslovan-Imre Cseh_Dacia Logan Cup_BCRL RT

Adrian Teslovan și Vajk Cseh Imre (Dacia Logan) sunt și ei bucuroși pentru revenirea pe macadam și așteaptă cu nerăbdarea etapa de la Iași, una dintre preferatele lor. Mergem la Iași pentru plăcerea competiţiei, dar şi pentru a ne revedea colegii de echipă. Ne bucurăm foarte mult că ultimele două etape sunt pe suprafața noastră preferată, macadamul. Runda de la Iași, așa cum ne-am obișnuit deja, este foarte bine organizată, într-un oraș cu o istorie impresionantă și cu niște probe de vis pe macadam. Din păcate pentru noi, nu putem să ajungem la recunoașterile de marți, dar vom încerca miercuri și joi, cât se poate, să facem trecerile necesare pe probele speciale. La capitolul “program” cred că va avea un minus această etapă, având în vedere profilul sportivilor din CNR, sportivi ce într-o proporție covârșitoare nu trăiesc din acest sport. Un astfel de program cu recunoașteri care încep de marți și cu o superspecială alergată joi cred că este unul potrivit pentru o etapă de ERC sau WRC, dar în niciun caz pentru un Campionat Național.  Acestea  fiind spuse, nu ne rămâne decât să le urăm success tuturor participanților și mai ales colegilor de echipa”, a spus Adrian Teslovan.

Thomas Abraham_Rares Silasi_Mitsubishi Lancer Evo 3 break_BCRL RT

După ce au câștigat etapa precedentă la clasa 11, Thomas Abraham și Rareș Silasi (Mitsubishi Lancer EVO 3 Break) vin la Iași cu același obiectiv, mai ales că va fi prima etapă pe macadam cu actuala mașină. Așteptăm cu nerăbdare prima etapă de macadam cu mașina noastră combi. Până acum nu am reușit să ajungem niciodată la sosire la vreo etapă de la Iași și cred cu tărie că a sosit momentul pentru un rezultat bun, care să ajute și echipa, a menționat Thomas Abraham.

 

Spre deosebire de celelalte etape din campionat, Raliul Iașului are programate recunoașterile în zilele de marți și miercuri, iar de joi se dă startul, cu o superspecială. Apoi, vineri și sâmbătă mai sunt programate încă 8 probe speciale. Raliul Iașului are 9 probe speciale în lungime totală de 144,20 km, dintre care 123,70 km sunt pe macadam, iar 20,5 km pe asfalt.

Drive-test Citroen C3 – 1.4HDi – 68 CP

Citroen a avut intotdeauna modele reprezentative in segmentul masinilor de oras, iar noul C3, care a avut deja parte de un facelift, este un exemplu de luat in seama. Pana la el, vechiul C3 se afla pe piata inca din 2002 iar inainte de acesta Citroen a avut modele precum Saxo sau AX, cele doua din urma fiind totusi putin mai mici decat actualul C3. Pentru a gasi un Citroen de oras la fel de spatios precum noul C3 va trebui sa mergem mult in urma, pana la modelul Visa din 1978.

 

C3 joaca si un rol important in vanzarile celor de la Citroen. Bineinteles, acestia au in gama masini comparabile precum DS3 sau C3 Picasso, insa masina din testul nostru de astazi este cea responsabila de volumul mari de vanzari. Citroen C3 este produs doar in versiunea cu patru usi, versiunea in doua usi fiind rezervata pentru DS3. Pe vremea vechiului C3, versiunea in doua usi a fost rezervata modelului C2, model care a disparut intre timp din gama constructorului francez.

O58A9907

Cum arata

Exteriorul masinii pe care am testat-o timp de trei zile este caracterizat de linii curbe si intinse, care se imbina armonios. Partea din fata este dominata de o grila trapezoidala ce inglobeaza noua sigla restilizata. Atat sigla cat si conturul grilei fata sunt cromate, forma si amplasarea acestora, alaturi de farurile in forma de bumerang, creand senzatia unei masini mult mai late decat este in realitate . Faceliftul a adus o parte frontala usor schimbata la nivelul chevroanelor dar si prin introducerea luminilor de zi cu led in spoiler. Astfel, masina este perfecta pentru condusul in oras, avand doar 3,9 m lungime si 1,7 latime cu o raza de intoarcere de 10,8 metri.

 

Eu personal consider interiorul punctul forte al masinii, acesta fiind practic si aerisit. Principalul element, parbrizul panoramic Zenith (disponibil optional), decuparea plansei de bord in zona pasagerului din dreapta (lucru care-i permite acestuia sa avanseze 8 cm in plus fata de sofer) si profilul scaunelor fata (spatare foarte subtiri) te fac sa uiti ca te afli intr-o masina subcompacta de dimensiuni reduse.

 

Daca la prima generatie acesta era caracterizat prin materiale nu foarte placute la atingere , noua generatie a C3-ului a suferit o imbunatatire dramatica. Arhitectura plansei de bord este aproape identica cu cea a modelului premium DS3. Calitatea asamblarii si a materialelor este exemplara. Indicatoarele de bord digitale au disparut, in locul acestora facandu-si loc ceasurile clasice cu ac, frumos desenate si foarte vizibile. Plansa de bord este confectionata dintr-un material calitativ si este subliniata de o banda transversala. Volanul reprezinta o noutate pentru Citroen, forma acestuia fiind tesita in partea de jos, asemanator cu alte automobile mai sportive. Acesta este imbracat in piele si sculptat in ambele parti.

O58A9898

Cum se conduce

Sub capota masinii pe care am testat-o s-a aflat „legendarul” motor diesel 1.4 hdi. Acesta dezvolta 68 de cai putere si un cuplu de 160 Nm la 2.000 rpm si raportat la masa masinii de 1070 kg il ajuta pe C3 sa se deplaseze agil in trafic. Bineinteles, cutia de viteze manuala in cinci trepte ar fi trebuit inlocuita cu una in sase trepte din punctul meu de vedere, lucru sesizabil la viteze specifice autostrazii. In rest, etajarea cutiei de viteze ajuta masina sa obtina un consum redus de carburant.

 

Confortul noului C3 este specific marcii Citroen, adica foarte bun. Scaunele fata sunt adevarate fotolii si ofera un sprijin lateral suficient pentru mersul in oras dar si in afara acestuia, atata timp cat abordarea virajelor nu este facuta la limita. O atentie deosebita a fost acordata asupra vibratiilor si zgomotelor care provin de la motor sau in urma rularii. Astfel inginerii Citroen au incercat sa estompeze sunetele cat mai aproape de sursa de emisie prin montarea de materiale absorbante : in compartimentul motor (155 dm2 absorbanti fata de 48 dm2 la modelul C3 anterior ) iar in cazul portierelor le-au fost adaugate articulatii, în timp ce greutatea foilor de etanseizare a fost crescuta (200 gr/ mp fata de 90 gr/ mp, media pe acest segment). Atmosfera impresionanta de la interior este completata de parfumatorul din bord, a carui intensitate poate fi reglata prin simpla rotire.

 

Manevrabilitatea si stabilitatea reprezinta o mare schimbare in bine fata de prima generatie.  Directia este precisa si foarte usoara la viteze mici fiind asistata electric, la viteze mari devenind foarte ferma. Odata cu faceliftul setarea amortizoarelor a fost usor intarita iar ruliul in viraje a scazut, insa, in continuare, tinuta de drum a lui C3 este mai degraba una confortabila.

O58A9906

Concluzia finala

Dintr-un punct de vedere entuziast sa conduci un C3 este un lucru extraordinar. Setarea suspensiei si a directiei pentru comfort, care ofera o calatorie placuta pe majoritatea suprafetelor de rulare, nu te indeamna sa conduci la limita. Calitatea materialelor folosite, asamblarea foarte buna a acestora, lista impresionanta de dotari standard sau optionale pentru o masina din aceasta categorie si interiorul inteligent conceput fac din noul C3 un adversar de temut pentru competitorii sai care beneficiaza de sprijinul mai multor generatii anterioare.

 

foto: Catalin Oprea – EvlSkillz.ro

Pasionații cailor putere, așteptați la Trofeul Câmpulung Muscel 2015

Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv și cu sprijinul tradițional al Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, invită toți iubitorii de motorsport să participe la a patra ediție a Trofeului Câmpulung Muscel ce se va desfășura în superba zonă a barajului Râușor.

Camila Campulung

Este onorant pentru noi să găzduim a VI-a etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă și suntem convinși că toți participanții la acest eveniment se vor bucura de un spectacol sportiv de mare calitate dar și de peisajul mirific al zonei Muscel!”, a afirmat Liviu Țâroiu, primarul interimar al municipiului Câmpulung

liviu taroiu tcm2014

Trofeul Câmpulung Muscel 2015 contează ca etapa a VI-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop și se va desfăşura pe un traseu în lungime de trei kilometri, situat pe DJ 734, modernizat prin fonduri europene, sector aflat între Lerești și Cabana Voina, în perioada 19 și 20 septembrie.

 

Evenimentul este susținut și promovat de către Consiliul Judeţean Argeş.
Parteneri ai evenimentului: SILDVB, Primăria Comunei Lereşti, Nurvil-Audi, Pasteur Caroseria, M- Carbon Parts,   Pentarom,   DJTS Argeş,  Kilicom, Magic Safe Security!

 

Formular Acreditare Media

 

 

Trei mingi de meci pentru NRA la Raliul Iașului

  • Napoca Rally Academy poate decide lupta pentru trei titluri naționale încă de la Raliul Iașului
  • Simone Tempestini, Bogdan Marișca și Marco Tempestini se luptă pentru podium în clasamentul general

  • Vlad Cosma vrea titlul în Cupa Suzuki, iar Florin Tincescu continuă procesul de acomodare cu noua mașină

Simone Tempestine

Titlul național pe echipe, titlul național la piloți cu Simone Tempestini și titlul în Cupa Suzuki. Acestea sunt cele trei obiective pentru Napoca Rally Academy în Raliul Iașului, etapa a șaptea din Campionatul Național de Raliuri. 

 

Napoca Rally Academy a avut un parcurs excelent în cea de-a doua jumătate a sezonului în Campionatul Național de Raliuri și este pregătită să decidă lupta pentru trei titluri naționale încâ din Raliul Iașului, penultima etapă din 2015. 

 

Neînvinși încă în acest sezon în etapele în care au luat startul cu modelul Ford Fiesta R5, Simone Tempestini și Dorin Pulpea sunt deciși să-și treacă în cont titlul național cu o etapă înaintea finalului de sezon. “Vom merge în această etapă la fel ca în oricare alta. Trebuie să rămânem concentrați până la final și să abordăm totul pas cu pas. Îmi place mult Raliul Iașului și obiectivul nostru este să câștigăm și această etapă în 2015”, a spus Simone Tempestini. 

Bogdan Marisca

După seria de clasări pe podium din partea a doua a sezonului, echipajul Bogdan Marișca/ Carmen Poenaru a intrat în lupta pentru podium și în clasamentul general din Campionatul Național. “Acomodarea cu modelul Ford Fiesta s-a făcut treptat și sunt foarte mulțumit de evoluțiile din ultimele raliuri. Urmează acum un raliu frumos, cu cele mai bune probe pe macadam din campionat. Voi avea aceeași abordare, una în care să mergem cât mai tare posibil, dar fără să ne asumăm riscuri inutile. Este un raliu special pentru echipajul nostru, deoarece aici a debutat Carmen ca și copilot. Sunt sigur că va fi o întâlnire frumoasă cu spectatorii pe super speciala Râpa Galbenă, dar și pe celelalte probe”, a spus Bogdan Marișca.

 

Pentru Vlad Cosma și Diana Hațegan etapa de la Iași este una extrem de importantă în lupta pentru titlul din Cupa Suzuki. Pentru Vlad Cosma, specialist în câștigarea titlurilor în competițiile monomarcă, etapa de la Iași înseamnă revenirea pe terenul în care și-a făcut debutul în raliuri, într-o etapă de rally sprint. “A fost o luptă strânsă în Cupa Suzuki până acum și mi-ar plăcea sâ tranșăm lupta încă de la Iași pentru ca la Harghita să atacăm și un podium la 2WD. Îmi place mult această etapă, iar noua configurație se anunță foarte interesantă”, a spus Vlad Cosma.

Vlad Cosma

După etapa din Cehia, ultima din programul Junior ERC din acest sezon, Florin Tincescu și Sergiu Itu se vor concentra exclusiv pe etapele din Campionatul Național. Raliul Iașului înseamnă pentru juniorii NRA debutul pe macadam cu modelul Subaru Impreza de grupa N. “La Sibiu a fost prima etapă pe asfalt cu noua mașină și sunt foarte bucuros că am reușit să terminăm raliul. Aici vom debuta pe macadam și va fi un test util pentru sezonul 2016. Singurul obiectiv este să parcurgem cât mai mulți kilometri și să ne acomodăm cu noua mașină”, a spus și Florin Tincescu. 

Marco Tempestini

Raliul Iașului este și prima oportunitate pentru Napoca Rally Academy să-și treacă în cont titlul pe echipe, al doilea după cel câștigat în 2012 în CNR. “Etapa de la Iași este una importantă pentru noi ca echipă și cred că o evoluție bună la nivelul fiecărui echipaj, în funcție și de rezultatele rivalilor noștri, ne poate aduce încă un titlul pe echipe, după cel din 2011 în CNR și cel din 2013 în Production Cup din ERC. Pentru mine, obiectivul este să urc pe podium la ultimele două etape ale sezonului și cred că avem șanse mari să reușim”, a spus și Marco Tempestini, care va lua startul alături de Toni Avram.

 

Raliul Iașului se va desfășura în perioada 10 – 12 septembrie pe specialele de macadam din județul Iași. Joi seara, de la ora 18:35, este programată super speciala Râpa Galbenă, singura pe asfalt din programul raliului, restul de 8 probe speciale fiind programate vineri și sâmbătă. Lungimea totală a raliului este de 423,6 km, dintre care 144,2 de probă specială. 

Raliul Iasului Cotnari 2015: surprize pentru piloti, show pentru spectatori

Cei mai importanti piloti din Romania se intrec in aceasta saptamana la Raliul Iasului Cotnari 2015 (10 – 12 septembrie), cel mai important eveniment sportiv al anului in capitala Moldovei. Editia 2015 este, fara doar si poate, cea mai asteptata din intreg calendarul competitional: are cel mai mare coeficient din campionatul national, 1.2, cele mai bune probe pe macadam – intinse pe aproape 145 de km in oras si judet, precum si invitati de marca, unul dintre acestia fiind Ovidiu Lipan Tandarica.

Saritoarea de pe platoul Dobrovat 1

Organizatorii Raliului Iasului Cotnari au pregatit cateva surprize atat pilotilor, cat si iesenilor. Astfel, pe proba  Dobrovat, denumita si Francusa Cotnari (unul dintre cele mai apreciate soiuri de vin produs de compania ieseana) a fost amenajata o saritoare, care va ridica gradul de spectaculozitate a intrecerii. Asadar, ieseni nu ratati aceasta proba, pentru ca spectacolul este garantat! Puteti petrece o zi de neuitat pe proba Dobrovat, alaturi de intreaga familie. In zona este si un punct de alimentatie publica, astfel incat sa nu va lipseasca nimic si sa puteti urmari live o intrecere plina de adrenalina. Mai mult, din dorinta de a veni in sprijinul iubitorilor de motorsport, sambata, in ultima zi a raliului, organizatorii vor pune la dispozitia fanilor autocare pentru a ajunge mai usor pe probele Paun – Grasa de Cotnari si Dobrovat – Francusa Cotnari.

Saritoarea de pe platoul Dobrovat

In afara de spectacolul garantat de pe aceste probe, principala atractie va fi, cu siguranta, proba SuperSpeciala– Cotnari Rally Show, care aduna mii de spectatori in fiecare an la Rapa Galbena. In 2015, proba se extinde prin pasajul Mihai Eminescu pana pe Bulevardul Independentei, ceea ce o face unica in Romania. Este programata joi, 10 septembrie, iar primul echipaj va lua startul la ora 18.35. In premiera pentru competitiile automobilistice din tara noastra, prezentarea oficiala a participantilor va avea loc inaintea startului  la SuperSpeciala, pe rampa amplasata in fata tribunei VIP. De asemenea, spectatorii vor putea urmari transmisiunea TV in direct (productie asigurata de TVR IASI) pe cele doua ecrane uriase amplasate pe Bulevardul Independentei si pe Rapa Galbena, iar fundalul sonor va fi asigurat atat de motoarele bolizilor, cat si de inegalabilul Ovidiu Lipan Tandarica. Accesul spectatorilor la toate probele de la Raliul Iasului Cotnari va fi gratuit.

Saritoarea de pe platoul Dobrovat 3

Raliul Iasului Cotnari este organizat de XS Motorsport (manager Dan Codreanu) in parteneriat cu Compania Cotnari – Sponsor Principal, Primaria Municipiului Iasi, Hotel International, Ford Iasi – ATI Motors Holding, cu sprijinul Directiei Silvice Iasi, Inspectoratul Judetean de Politie, Inspectoratul Judetean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, Serviciul de Ambulanta, Consiliul Judetean, Prefectura Judetului Iasi.

 

Raliul Iasului Cotnari este a saptea etapa a Campionatului National de Raliuri DUNLOP, organizat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor