65 de echipaje au trecut de verificarile administrative

  • Lista finala a participantilor va fi gata dupa verificarile tehnice de maine

 

Pentru Raliul Aradului 2012 s-au inscris 43 de echipaje din Romania si 33 din Ungaria, aceasta cursa fiiind etapa in ambele campionate nationale. S-au inscris 43 de echipaje romanesti, dar numai 36 s-au prezentat la verificarile administrative, printre cei absenti numarandu-se Csaba Spitzmuller, care are probleme medicale si George Grigorescu, care nu are masina gata dupa iesirea in decor de la Sibiu. Astfel, se poate spune ca ambii piloti au cam iesit din lupta pentru titlul national absolut, respectiv la doua roti motrice. Din prima liga maghiara nu s-au prezentat la start 7 echipaje, 6 din ele fiind din prima divizie. Astfel, au mai ramas doar 13 echipaje ce se bat pentru titlul national din Ungaria si alte 16 din divizia secunda, Rallye 2. Astfel, la Starul Raliul Aradului 2012 au trecut de verificarile administrative, din ambele campionate, 65 de echipaje. Maine vor fi verificarile tehnice si abia apoi se va stii exact cate echipaje vor lua startul in aceasta cursa.

 

Raliul Aradului 2012– date tehnice

 

Lungime TOTALA raliu : 494,2 km
Numarul probelor speciale: 11
Lungime TOTALA probe speciale: 125.20 km

Suprafata de rulare: macadam

Procent probe speciale: 25,33 %

76 de echipaje concureaza la Raliul Aradului- etapa dubla in Romania si Ungaria

43 de echipaje din Romania si 33 de echipaje din Ungaria vor lua startul in acest weekend la Raliul Aradului, etapa comuna in cele doua tari. Astfel, sportivii romani vor puncta pentru etapa sasea a Campionatului National de Raliuri Dunlop, iar cei maghiari pentru ORB (etapa a IV-a Campionatul National) si Rallye 2(etapa a III-a in liga secunda).

 

Raliul incepe vineri, de pe kartodromul Vik Power din Arad, cu Superspeciala, care, la fel ca si anul trecut, va avea o suprafata mixta (macadam si asfalt) si continua a doua zi, sambata, cu restul de 10 probe speciale, adica „triungiul” Sistarovat-Zabalt-Lalasint, care va fi parcurs de doua ori, la care se adauga alte doua treceri pe Conop si pe „regina raliului”, Nadas.

 

Raliul Aradului 2012– date tehnice

 

Lungime TOTALA raliu : 494,2 km
Numarul probelor speciale: 11
Lungime TOTALA probe speciale: 125.20 km

Suprafaţa de rulare: macadam

Procent probe speciale: 25,33 %

 

plan_orar_CNR_ORB_RO_HU

plan_orar_Rallye2_RO_HU

 

Rezumatul etapei a V-a a Campionatului National de Karting

Pe 11-12 august a avut loc pe circuitul AMC Kart din Bucuresti cea de-a cincea etapa a Campionatului National de Karting. Vremea capricioasa a influentat desfasurare a manselor si le-a creat probleme participantilor.

Sambata au avut loc antrenamentele cronometrate si mansele de calificare.  Andrei Carcea (JMS Performance) a avut cel mai rapid tur de pista al clasei Pufo si a reusit pole-position-ul in urma celor doua manse calificative. El a fost urmat de catre Andrei Margarit (Real Racing) si de catre coechipierul sau Mario Petrache.

 

Calificarile clasei Mini au fost dominate de catre Simion Vladimir (UrbanFast), pe grila fiind urmat de Daniel Vasile (JMS Performance) si de Vasile Didila (Real Racing).

 

Clasajuniorilor, KF3, a avut la start nu mai putin de 9 piloti. Proaspat intors de la Campionatul European unde a obtinut in final un important loc 9, Denis Marcu (Sined Motorsport) a avut cel mai rapid tur in cronometre, dar in urmamanselor de calificare pole-position-ul i-a revenit invitatului din Bulgaria, Pavel Lefterov, care a fost urmat de catre Andrei Vajda (Go Kart Team) si Andrei Tomescu (JMS Performance).

 

La clasa KZ2, in ambele manse de calificari s-a impus Eduard Birloiu (Real Racing) in fata liderului clasamentului, Viktor Stefan (CSSK) si a lui Lucian Babaioana (Transkart Racing).

 

Duminica, ambele manse s-au desfasurat pe ploaie. Cei doi piloti ai echipei JMS Performance si-au impartit victoriile in cadrul clasei Pufo, dar datorita timpului mai bun obtinut in calificari, Andrei Carcea si-a asigurat victoria etapei, fiind urmat de coechipierul sau, Mario Petrache si de Andrei Margarit (Real Racing).

 

La clasa Mini, Simion Vladimir (UrbanFast) a continuat ritmul impus inca din calificari, castigand etapa in fata lui Leo Borlovan (ABAS) si a lui Kristopher Schlett (Real Racing). Leo isi mareste astfel avantajul pe care il are in fata adversarului direct, Alexander Prelea (Real Racing), dar titlul de campion se va decide in ultima etapa.

 

Daca in calificari a reusit doar un loc 4, Denis Marcu (Sined Motorsport) s-a impus pe o ploaie torentiala in mansele de duminica ale clasei KF3. Pe locul doi a terminat Andrei Vajda (Go Kart Team) care preia astfel sefia clasamentului general in detrimentul lui George Pintea (Transkart) care a avut parte de un week-end mult sub valoarea lui. Locul 3 i-a revenit lui Andrei Tomescu, care a facut un adevarat spectacol in ciuda vremii capricioase.

 

Clasa KZ2 a fost castigata de Viktor Stefan (CSSK) care a fost urmat de Eduard Birloiu (Real Racing) si Lucian Banaioana (Transkart Racing).

 

Ultima etapa a Campionatului National de Karting va avea loc la TarguSecuiesc pe 1-2 septembrie, iar o saptamana mai tarziu, pe 8-9 septembrie, va avea loc, pe acelasi circuit, ultima etapa a Campionatului Sud-Est European de Karting.

Dan Gîrtofan se concentrează pentru Raliul Aradului

Dan Gîrtofan și Adrian Berghea au uitat deja ghinionul de la Sibiu, prima etapă IRC din România, și se concentrează acum pe runda a 6-a a CNR Dunlop, Raliul Aradului, care va avea loc vineri și sâmbătă. Giri și Adi au efectuat deja recunoașterile și s-au declarat încântați de probele arădene. „Este un traseu foarte frumos, cu un macadam bun. Probele seamănă un pic cu cele din Finlanda, cu diferența că sunt mai tehnice, iar vitezele nu sunt așa de mari. Dacă la Sibiu, macadamul era dur, însă vitezele erau mari, la Arad, traseul este mult mai bun, dar mai tehnic și mai dificil, cu probe înguste și mai lente”, a explicat Dan Gîrtofan.

Giri a precizat că se anunță o luptă strânsă la Arad, mai ales că la întrecere vor fi la start și piloții din țara vecină, Ungaria: „Va fi doar o luptă teoretică între noi și cei din Ungaria, pentru că fiecare va puncta în campionatul său. Este bine că vor fi atâția piloți valoroși la start, pentru că vom avea niște etaloane și vom putea face comparații. În ceea ce privește disputa din CNR, lupta se anunță una foarte interesantă. Cei din fața clasamentului nu prea au avut parte de abandonuri, iar la Sibiu au acumulat foarte mult puncte, ceea ce a schimbat un pic clasamentul, dar disputa este în continuare deschisă și sunt convis că va rămâne așa până la final. S-a văzut că orice punct contează, astfel că sperăm ca la Arad să ne păstrăm ritmul din a doua zi de la Sibiu și să acumulăm puncte cât mai multe pentru a rămâne în competiția pentru locurile de la vârful clasamentului”.

 

Dan Gîrtofan dorește să le mulțumească partenerilor principali Škoda România și Alexandrion Grup România pentru sprijinul lor, dar și celorlalți susținători foarte importanți, Mobil 1 prin Lubexpert România, Fidelis Energy România și www.prorallyperformance.ro, care au făcut posibil întregul proiect din 2012.

Drive test BMW X5 – xDrive 40d

In istoria lor de aproape 100 de ani, cei de la BMW au construit doar sedanuri sportive si coupe-uri pentru clientii generosi. Asta pana in 1999 cand, nu au mai putut sa stea departe de noul segment aparut pe piata si au lansat X5. Realizand rapid ca majoritatea cumparatorilor vor iesi in off-road de prea putine ori, cei de la BMW au gandit masina pentru a se descurca cat mai bine pe drumurile asfaltate. Din acest motiv, germanii si-au denumit noul model ca fiind un “sport activity vehicle” in loc sa-i spuna “sport utility vehicle”.  

 

Putine masini demonstreaza cat de rapid evolueaza industria auto. Cred ca nu exagerez cand spun ca, la momentul lansarii in `99, X5 a revolutionat pur si simplu piata pentru modelele 4×4 de dimensiuni generoase. Ganditi-va putin la perioada dinainte de X5 si la cea dupa. X5 chiar este un reper in istoria acestui segment. Inainte ca BMW sa intre in joc, modelele 4×4 erau mari, lente si in general destinate activitatilor comerciale. Si alti constructori incepusera sa inteleaga faptul ca putin rafinament si eleganta nu ar strica insa, cand a aparut X5, perceptia tuturor s-a schimbat complet.

 

Cum arata?

 

Cand ai o masina in curte care a depasit constant previziunile in vanzari, chiar si in Romania, cate schimbari i-ai face pentru un facelift la jumatatea carierei? Nu foarte multe, este raspunsul evident si pe care bavarezii l-au urmat in urma cu doi ani. Stilat, gratie alinierii parti frontale la celelalte modele ale constructorului, si avand acel “vino incoace” mai evident pentru partea masculina a cumparatorilor decat orice alt model din gama, BMW X5 imbina cu brio la exterior suprafete inghesuite cu linii fluente pentru a livra un aspect conservativ si frumos.

 

Noi spoilere si led-uri pentru faruri si stopuri, sunt schimbarile majore fata de modelul comercializat intre 2006 si 2009, iar la interior sunt mult mai subtile de atat. Un reglaj fin a fost facut si in cazul suspensiei dar pentru ca masina din test avea pachetul M, vom trata acest capitol putin mai tarziu.

 

Interesant, habitaclul aproape ca nu s-a schimbat deloc. Maniera in care un interior vechi de sase ani inca reuseste sa arate si sa se simta modern subliniaza fundamental excelenta celei de-a doua generatii a lui X5. In urma calatoriei de peste 2500 kilometri pe care am facut-o in cadrul acestui test, X5 a devenit unul dintre modelele preferate, daca nu chiar cel mai bun, pe care oricand l-am recomanda fara nicio urma de indoiala celor aflati in cautarea unei astfel de masini. Cinci persoane au stat relaxate fara a se simti cat de putin inghesuite iar pe langa bagajele lor mai incapeau, fara nicio problema, inca pe atat. Dar pentru ca X5 nu ar castiga un concurs de miss ci doar s-ar clasa onorabil la sfarsit, masina straluceste cu adevarat la capitolul performante.

 

Cum se conduce?

 

Capitolul pe care cei de la BMW sunt foarte atenti sa nu-l schimbe la X5 este reputatia acestuia de a fi cea mai buna masina din clasa sa, din punct de vedere al soferului. Cand prima generatie a fost lansata, compania germana a patentat o noua clasificare, despre care am vorbit la inceputul acestui material. Rolul SAV-ului a fost sa sublinieze faptul ca X5 este axat pentru performante pe drumuri normale si nu pentru off-road.

 

Cei de la BMW si-au inceput extraordinar cariera pe acest segment iar acum sunt in continuare foarte buni. Chiar daca X5 nu mai domina atat de clar piata asa cum a facut primul model, X5 le explica foarte clar modelelor Volvo sau VW care le este locul si pleaca la joaca doar cu Audi si Mercedes.

 

Eram la a doua intalnire cu modelul xDrive 4.0d si ardeam de nerabdare sa pun la treaba cei 306 cai putere oferiti de dieselul de 3 litri bi-turbo. Cuplul de 600 de Nm, disponibil de la 1.500 rpm, a fost cel care le-a indesat capul in tetiere prietenilor mei care nu stiau la ce sa se astepte. A fost extraordinar sa-mi dau seama ca, pe langa masa de aproape 2.2 tone, X5 nu a simtit deloc cei cinci pasageri si bagajele acestora. Resursele acestui motor sunt inepuizabile, ba chiar cred ca-ti ofera mai mult decat ai avea vreodata nevoie. Mana sa dreapta este cutia automata de viteze cu opt rapoarte care schimba treptele liniar si pe nesimtite.

 

Modelul X5 M a demonstrat ca, prin intermediul tehnologiei, o masina cu aceste proportii se poate comporta, chiar si pe circuit, la fel ca orice alt model sportiv. BMW X5 xDrive 4.0d cu pachetul M nu atinge acelasi nivel dar nu altereaza cu nimic placerea de a conduce sportiv.

 

X5 nu este un SUV pentru soferi lenesi! In niciun moment nu m-a facut sa uit ca inca mai am mainile pe volan. Unele SUV premium sunt gandite pentru un efort cat mai mic pentru sofer, si multi apreciaza acest lucru. Felul in care volanul lui X5 te tine atat de conectat la drum este incantatoare, iar acest capitol este unul pe care multe masini noi au ales sa-l ignore.

 

Desi legile fizicii il impiedica in a fi la fel de manevrabil ca un sedan sport, X5 face o treaba exceleanta, reducand la minim numarul adversarilor. Pe portiunile de drum virajate si de mare viteza, cutia de viteze retrogradeaza exact atunci cand ai nevoie fara sa-si puna intrebari de genul “ Oohh, chiar ai nevoie de atata putere? Asteapta putin pana retrogradez din nou”. Franele iti inspira incredere iar masina este foarte bine echilibrata si capabila sa abordeze virajele mai repede decat rivalii sai.

 

BMW a lucrat foarte mult la capitolul ruliu, acesta fiind excelent tinut sub control iar emotiile risipite. Aici au fost folosite unele trucuri. Pachetul M inseamna cauciucuri late de 315 mm pe spate si de 275 mm pe fata, care sunt montate pe jante de aliaj de 20 de inch. X-ul de la xDrive inseamna ca masina are un sistem de tractiune integrala, care-si aduce substantial aportul in dibacia cu care X5 abordeaza virajele. Pachetul M si manevrabilitatea excelenta a masinii penalizeaza putin confortul pasagerilor, mai ales pe drumurile mai proaste, acestia simtit orice denivelare.

 

Pentru performante precum 0-100 in doar 6,6 secunde si viteza maxima de 236 km/h pentru o masina de 2.2 tone te astepti la un consum pe masura. Ei bine, in realitate, lucrurile stau foarte bine si la acest capitol din punctul meu de vedere. Dupa un drum Bucuresti-Budapesta-Viena si retur, computerul de bord indica o valoare de 10,2 litri / 100 km. Probabil ca daca ai fi mai atent cu pedala de acceleratie te-ai apropia de cei 7,5 litri mentionati de constructor in fisa pentru consumul mixt. Noi nu ne-am gandit o secunda la acest lucru, mai ales ca am avut la indemana setari sport ale cutiei de viteze, sasiului si directiei.

 

Concluzia finala

 

Desi BMW X5 4.0d xDrive cu pachetul M se califica pentru a fi un SAV premium, luand in considerare si pretul, (94.335 de euro din care 6533 de euro reprezinta pachetul M iar 63.984 de euro este pretul de pornire) se deosebeste foarte mult de concurentii sai, oferind o manevrabilitate si o placere de a conduce greu de atins. Toate astea sunt posibile gratie nivelului extraordinar la care a ajuns tehnologia pentru motoare, transmisii, suspensie si sisteme de tractiune integrala.

 

BMW X5 ofera totodata foarte mult pentru nevoile unei familii. Poate acomoda lejer cinci pasageri, carora le pune la dispozitie un portbagaj mai mult decat suficient si carora le ofera siguranta tractiunii integrale in momentele in care vremea devine capricioasa.

 

[nggallery id=322]

Liderii campionatu​lui se pregătesc pentru un raliu fierbinte

Liderii campionatului sunt pregătiţi pentru competiţie şi spectacol şi invită publicul în număr cât mai mare pe probele de la Arad.

 

La fel ca şi în etapa precedentă, vom avea alături de noi concurenţi din Ungaria, fiind şi în acest an etapă comună, dar din nou clasamentele celor două campionate – românesc şi unguresc – vor fi separate. Obiectivul nostru ca şi până acum este evident păstrarea poziţiei de lider în clasamentul general şi clasarea pe un loc cât mai sus pe podiumul final al etapei arădene. Lupta va fi extrem de animată, trebuind să ţinem piept „armatei” de modele S2000, care vor fi extrem de rapide, împreună cu piloţii lor. Mulţumim tuturor pentru susţinere şi pentru atenţia acordată! Ne vedem la Arad!” – Vali Porcişteanu, liderul clasamentului general şi al clasei 2.

Mă bucur că etapa arădeană are un aer internaţional, datorită concurenţilor străini prezenţi la start şi abia aştept lupta de pe probele speciale care sunt foarte frumoase, tehnice, dar şi foarte puţin casante. Sunt sigur că adversarii noştri tradiţionali, Vlad Cosma, Sebi Barbu, George Grigorescu vor forţa, dar în egală măsură şi Norbert Bereczki va avea un cuvânt de spus în alcătuirea clasamentului 2WD al CNR. Deşi poziţia din clasament ne avantajează, vom rămâne concentraţi până la finalul Campionatului. Spectacolul va fi total, aşa că invit publicul să vină pe marginea probelor speciale din vecinătatea oraşului Lipova.” – Alex Filip, liderul clasei 5.

 

Raliul Aradului se va desfăşura în perioada 17-18 august 2012, ca etapă comună pentru campionatele naţionale din România şi Ungaria. Cu o lungime totală de 494,20 km, competiţia va fi disputată pe 11 probe speciale de macadam, cu o lungime de 125,20 km.

Toti pentru unul, unul pentru toti !

  • Dupa locurile secunde, obtinute la ultimele doua editii, Napoca Rally Academy declanseaza atacul pe specialele dela Arad
  • Marco Tempestini si Dorin Pulpea vor lua startul pentru a doua oara pe o Skoda Fabia Super 2000
  • Danny Ungur si Toni Avram intra in lupta cu Subaru la clasa 3
  • Florinel Tincescu si Vlad Cosma vinla Arad dupa cele mai bune clasari la o etapa
  • Simone Tempestini a implinit sambata 12 august varsta de 18 ani

 

La sfarsitul acestei saptamani, Aradul va imbraca hainele de sarbatoare. Ajuns la a patra editie, raliul cu acelasi nume va fi inclus in evenimentele dedicate zilelor orasului, care au loc in perioada 17-26 august. Napoca Rally Academy, campioana nationala la echipe, va declansa asaltul final asupra Aradului vineri 17 august, la ora 17:43, atunci cand toate cele sase echipaje vor lua startul pe superspeciala lunga de 2,8 kilometri care se va desfasura pe circuitul de karting din oras.

 

Gazduind cladiri cu o deosebita valoare arhitecturala precum Biserica Rosie sau Cetatea Aradului, orasul asezat pe malul raului Mures a fost intotdeauna o adevarata poarta spre civilizatia occidentala. Odata cu Raliul Aradului, intrecerea interna de raliuri a ajuns la cea de-a sasea etapa din sezonul acesta. Evenimentul va fi pentru a doua oara consecutiv etapa comuna pentru campionatele din Romania si Ungaria. Astfel, pe langa celelalte surprize pregatite de autoritatile locale, aradenii vor putea admira evolutia pe probele speciale ale celor 75 de echipaje inscrise in concurs.

 

Bogdan Marisca si Sebastian Itu vor lua startul in Raliul Aradului pe aceasi masina cu care terminau pe locul secund anul trecut, un Mitsubishi Lancer Evo9 de clasa 3. Dupa o scurta incursiune in lumea Subaru la inceputul acestui sezon, cei doi revin treptat la ritmul pe care-l si-l doreau. „Masina inca se resimte dupa etapa trecuta. Ne asteapta o cursa interesanta la Arad, rapida si tehnica. Ritmul va fi unul sustinut desi specialele sunt inselatoare. Ma bucur ca si anul acesta raliul este comun cu vecinii din Ungaria, avand astfel un termen foarte bun pentru comparatie. Nu trebuie sa uitam faptul ca, la final, clasamentele se vor intocmi separat pentru fiecare campionat si tara in parte. Sper sa obtinem un rezultat bun, atat pentru noi cat si pentru echipa.a declarat Bogdan Marisca.

Specialele aradene le priesc lui Marco Tempestini si Dorin Pulpea. Cei doi s-au clasat de doua ori pe podium, in 2009 si 2010 iar anul trecut au abandonat in timp ce se aflau in lupta pentru prima pozitie. La fel ca in etapa anterioara, cei doi vor lua startul pe o Skoda Fabia S2000. „Singura carte care ne-a ramas de jucat este titlul la echipe. Vom face tot ce putem sa ni-l aparam. Mi-a placut foarte mult aceasta masina si vom merge cu ea cel putin la Arad si la Tara Barsei.spune Marco Tempestini. Despre probele speciale si lupta pentru victorie de la aceasta etapa, el crede ca: „va fi una interesanta! Situatia va fi complet diferita fata de Sibiu. Toti vom merge tare de la primul pana la ultimul kilometru. Pilotii din Ungaria se vor uita la clasamentul nostru si noi la al lor. Daca nu va ploua, si prognoza meteo asa spune, probele se vor pastra foarte bine, macadamul de aici nefiind unul la fel de dur si distructiv ca cel de la Sibiu.” a mai adaugat Marco Tempestini.

 

Dupa cinci victorii consecutive, din tot atatea posibile, Daniel Ungur si Anton Avram si-au asigurat si anul acesta, in mare masura, un nou titlu de castigatori ai clasei 11. Danny si Toni vor face tot ce este posibil la Raliul Aradului, astfel incat Napoca Rally Academy sa urce pe cea mai inalta treapta a podiumului la final. „Subaru Impreza este un prieten mai vechi al nostru, cu care vom lucra din nou cu placere. Atmosfera in masina este foarte buna, asa ca, eu si Toni ne dorim sa facem o figura cat mai buna.spune Danny inainte de plecarea spre Arad. „Din nou avem parte de o etapa extraordinara, cu multe echipaje din afara tarii inscrise la start, fapt care ne va obliga sa avem un ritm ridicat pe speciale. Imi plac mult probele de la Arad. Sunt selective, avem saritori si treceri prin apa. Un adevarat festin pentru fotografi!a mai adaugat Danny Ungur, care isi propune o clasare pe podiumul clasei, avand un avans de peste 60 de puncte fata de urmaritorii sai de la clasa 11.

 

Vlad Cosma si Florin Dorca nu au abandonat lupta pentru castigarea clasamentului cu doua roti motrice. „Mai avem doua titluri de vicecampioni asa ca inca unul nu ne-ar incanta! declara Vlad. Cei doi vor lua startul la Arad dupa cel mai bun rezultat din cariera, locul patru in clasamentul general de la Sibiu. „Venim la Arad cu gustul dulce al victoriei. Specialele de aici se afla printre preferatele mele dintre cele pe macadam. Sunt de viteza, tehnice si inguste pe portiunile din padure.” spune Vlad.”Am revizuit complet masina, am inlocuit tot ce trebuia si daca nu vom avea surprize, sunt convins ca ne vom lupta pentru victorie. Aceasta este singura carte care ne-a ramas!declara Vlad Cosma inaintre de plecarea spre Arad.

 

Pentru Simone Tempestini, cel mai tanar pilot al Napoca Rally Academy, Raliul Aradului are o insemnatate aparte. Desi abia a implinit varsta de 18 ani, sambata 12 august, Simone a debutat pe specialele de macadam de la Arad in urma cu doi ani. „Acesta este un raliu special pentru mine. Ma aflu la a treia prezenta dupa ce in 2010 am luat startul pe o Dacia Logan pentru prima oara in campionatul romanesc.”. Alaturi de Lucio Baggio, experimentatul sau copilot, Simone isi continua primul sezon la volanul unui Subaru Impreza avand ca obiectiv acumularea de experienta. „Weekendul trecut am luat startul in etapa de viteza in coasta de la Ranca, unde am gasit cel mai frumos traseu dintre toate la care am mai participat. La Arad vreau sa ajungem cu bine la final, asa cum am facut in cele doua prezente anterioare dar sper sa obtinem si un rezultat bun.a mai adaugat Simone Tempestini.

 

Florinel Tincescu vine la Arad dupa cel mai bun loc  pe care l-a obtinut vreodata in clasamentul general al unui raliu. Alaturi de Iulian Nicolaescu, copilotul sau, juniorul Napoca Rally Academy isi doreste sa reediteze performantele obtinute in etapa anterioara. „Sibiul a fost cel mai greu raliu din viata mea, si asta nu  se datoreaza exclusiv lungimii. Am invatat multe lucruri acolo si mai ales ca nu trebuie sa fii exagerat de conservativ cu masina! Pe Gatu Berbecului, pe a doua trecere, am avut un timp mai slab cu o secunda decat prima data, desi am mers 12 kilometri pe pana!spune Florinel Tincescu.

 

10 probe speciale, in lungime de122.4 kilometri, vor pune la incercare sambata 17 august concurentii din Romania si din Ungaria. Aventura pe probele de macadam ale Raliului Aradului se va incheia la ora 20:15, atunci cand este programata sosirea la final a concurentilor. Pe invingatori, aradenii vor putea sa-i aplaude pe platoul din fata primariei, acolo unde, incepand cu ora 23:30 va avea loc festivitatea de premiere.

 

credit foto : Balasz Attila – Rallyphoto.ro;
credit foto : Sorin Pop – Rallyzoom.ro;

Raliul Tara Barsei Dunlop – anul VII

In perioada 6-8 septembrie 2012, pe drumuri forestiere de macadam din judetul Brasov, se va desfasura cea de a saptea editie a Raliului Tara Barsei Dunlop, etapa cu acelasi numar, sapte, a  Campionatului National de Raliuri Dunlop, editia 2012.

 

Dupa sase ani de cautari ale celor mai bune solutii pentru participanti, parteneri si public, Raliul Tara Barsei Dunlop  se intoarce acasa, in Brasovul in care s-a nascut in urma cu sapte ani. Este pentru prima oara in intreaga-i existenta, cand toate evenimentele raliului se desfasoara in locatia unde intrecerea isi are sediul. Odata cu intoarcerea acasa, pentru cea de a saptea editie a raliului, organizatorii au pregatit cateva noutati, menite a spori confortul participantilor – locatii de raliu aproape una de alta, pe cel al partenerilor – expunere centrala si mai eficienta si, nu in ultimul rand, al spectatorilor care, cu efort minim si costuri reduse, pot viziona toate probele speciale ale raliului.

 

In acest an atat de greu din punct de vedere economic am fost nevoiti sa gandim un format compact cu care sa satisfacem cerintele nivelului de organizare al unei etape nationale si sa ne ridicam la nivelul de calitate impus de raliul nostru de asfalt (n.r.Tess Rally, etapa inagurala a CNR – Dunlop)a spus Bela Stoica, organizatorul intrecerii.In acest sens am gandit cateva modificari, atat in ceea ce priveste desfasurarea raliului, cat si a dispunerii locatiilor sale. Astfel, sediul raliului este Hotel Ramada, o locatie aleasa atat pentru faptul ca hotelul de 4 stele este de ani buni partener al acestui raliu, cat si pentru faptul ca se afla in “calea raliului”, ca sa zic asa. Locatia parcului de start s-a schimbat si ea, fiind într-o zona mult mai centrala fata de anii trecuti. In acest an ii vom aplauda pe participanti, la start si la sosire, pe B-dul Eroilor, loc mai bine cunoscut brasovenilor ca “Modarom”. Si pentru mecanici va fi mai usor la aceasta editie, locatia parcului de service urmand sa fie amplasata in parcarea Centrului Comercial Carrefour din Brasov (zona paralela cu Calea Bucuresti). Superspeciala este  si ea o noutate absoluta. Locatia pitoreasca – dealul Colinei, unde se afla campusul Universitar Brasov si care are un potential ridicat de spectaculozitate pentru o proba de raliu, alaturi de numeroase zone de vizionat, dar mai ales startul dupa lasarea serii, suntem convisi ca vor atrage multi fani in seara de vineri.

 

Un lucru nu s-a schimbat la editia a saptea a raliului Tara Barsei Dunlop, si anume traseul probelor speciale din celebrul, de acum, triunghi Sacele – Azuga – Predeal. Luand in calcul toate cele inainte mentionate, imi pun mari sperante ca vom reusi sa oferim tuturor o sedere placuta la Brasov in perioada 6-8 septembrie. Daca am reusit sau nu, vom afla doar sambata seara, dupa festivitatea de premiere.”  

Toyota revine in raliuri cu o oferta imbatabila – Yaris R1

Toyota revine in raliuri prin departamentul de motorsport localizat in Germania. Odata cu ADAC Rally Germany, care se va desfasura in perioada 24-26 august, cei de la TMG ( Toyota Motorsport GMBH) vor avea ca si masina de deschidere noul model de curse dezvoltat special pentru pilotii incepatori si nu numai, Yaris R1A.

 

La un pret de 22.500 euro ( fara taxe si montaj) cei de la Toyota deja au inceput sa primeasca comenzi pentru noua masina. Pentru acesti bani, clientii primesc masina donatoare si kitul de conversie. Datorita regulamentelor FIA pentru clasa R1, modificarile aduse motorului nu sunt foarte mari. Astfel, propulsorul de 1,33 litri dezvolta aceasi putere ca si modelul de strada, adica 99 de cai putere. Kitul pentru raliuri cuprinde elemente precum evacuare si catalizator pentru raliuri, raport final mai scurt pentru cutia de viteze, amortizoare si arcuri reglabile, roll-cage, rezervor de benzina si traseu special pentru curse, instalatie de stingere a incendiilor, scaune de raliu, etc.

 

Toyota Yaris va fi primul model omologat de FIA pentru clasa R1 si va fi eligibila atat pentru campionatele nationale si regionale cat si pentru raliuri din cadrul Campionatului Mondial. Dupa un test pozitiv in Saarland in luna iulie, Yaris R1A isi va face debutul ca masina de deschide la Raliul Germaniei cand va fi pilotata de Isolde Holderied, fost pilot de uzina in epoca de glorie a celor de la TMG.

 

Totodata, cei de la Toyota afirma ca aceasta masina reprezinta abia primul pas din noul plan de dezvoltare pentru clientii privati care-si doresc sa participe in raliuri cu costuri cat mai reduse. Yoshiaki Kinoshita, presedintele TMG a declarat: ” Ma bucur foarte mult ca revenim in raliuri, o disciplina unde am fost incununati de succes in anii trecuti. Yaris R1A este un proiect complet noi si diferit fata de ce am mai facut in WRC; este o masina accesibila pe care foarte multi si-o pot permite. Sper ca acesta reprezinta startul unei noi dinastii in raliuri pentru TMG“.

 

 

 

Pregătiţi pentru spectacol

In final, s-a definitivat si lista pilotilor maghiari ce s-au inscris pentru etapa din Campionatul Ungariei, care va avea loc, la finalul saptamanii, la Arad. Astfel, pe macadamul aradean vor „alerga” 33 de echipaje din Ungaria, fata de 47 anul trecut, dintre care 23 in Campionatul national si 13 din Rallye 2, adica liga secunda. Astfel, la Arad vor fi Herczig Norbert (Skoda Fabia S2000), Kazár Miklós/Ferencz Ramónt (Mitsubishi EVO 9), Hadik Andras (Subaru R4), Butor Robert (Mitsubishi Evo X R4), Turan Frigyes (Ford Fiesta S2000). Lor le vor tine piept Valentin Porcisteanu (Mitsubishi Evo X R4), campionul national en-titre, care este lansat spre al doilea titlu din palmares, Francois Delecour (Peugeot 207 S200), Dan Girtofan (Skoda Fabia S2000), Gergo Szabo (Skoda Fabia S2000), Marco Tempestini 8Skoda Fabia S2000) sau Csaba Spitzmuller (Mitsubishi Evo X R4). Nu trebuie scosi din calcule Daniel Ungur (Subaru Impreza STI), care va lua startul la FIA sau Edwin Keleti (Mitsubishi Evo X), care la Sibiu a obtinut cel mai bun rezultat al carierei. In aceste conditii, spectacolul de la Arad este garantat, iar iubitorii automobilismului, care vor merge pe probele speciale, nu vor avea de regretat.

 

Vor fi 76 de echipaje la start

Din campionatul national, au mai „apărut” încă patru echipaje, astfel că numărul a urcat la 43. Este un număr de copetitori relativ normal, intrucat dupa Sibiu multi nu au apucat, inca, sa isi repare bolizii. Astfel, în cele din urmă, la Arad, probabil ca vor fi 76 de echipaje ce vor lua startul, dar, cum niciodata nimic nu este sigur pana la start, acest numar poate creste sau se poate reduce.

 

 

Raliul Aradului 2012– date tehnice
Lungime TOTALA raliu : 494,2 km
Numarul probelor speciale: 11
Lungime TOTALA probe speciale: 125.20 km

Suprafata de rulare: macadam

Procent probe speciale: 25,33 %

 

 

Materialul nostru dupa experienta de la Mecsek Rally 2012 il putetu reciti aici. Tot in cadrul acesteia veti gasi o scurta galerie foto cu echipajele din Ungaria.

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor