Tag Archives: 2015

Versiunea de competiții Sandero a fost prezentată la SAM 2015

Deși este pauză competițională, Cupa DACIA continuă să atragă atenția publicului larg și pasionaților de motorsport. Standul Federației Române de Automobilism Sportiv din cadrul Salonului Auto Moto 2015 a găzduit evenimentul de prezentare al noului model de competiții Sandero 0.9 TCe destinat Cupei DACIA, din cadrul Campionatului Național de Raliuri – Dunlop.

MIR_2943În fața vizitatorilor și a presei de specialitate prezentă la eveniment, George Grigorescu a dezvelit noul model Sandero 0.9 TCe pregătit pentru debutul în Cupa DACIA 2015 de către Mach 1 Sport-Management împreună cu partenerii Unior-Tepid, Oreca și Dmack.

 

George Grigorescu: „Noul Sandero 0.9 TCe, versiunea de cupă este dezvoltat pe baza experienței acumulate cu modelul Logan, prezent în Cupa DACIA încă de la debutul din 2007. Am căutat să obținem însă performanțe mai bune cu 10-15%, dar să păstrăm aceleași caracteristici de fiablitate și economie apreciate de toți sportivii care au concurat cu Logan. Sandero 0.9 TCe se înscrie în actuala tendință la nivel mondial de downsizing al motoarelor, fiind echipat cu cel mai modern motor din gama Dacia. Modelul a avut un prim test în regim de concurs ca mașină de deschidere la Tess Rally Brașov, încheind cei 221 km de probe speciale fără probleme. Debutul oficial în Cupa DACIA este prevăzut pentru a treia etapă Danube Delta Rally.

 MIR_2954

Sandero 0.9 TCe va mai parcurge cu George Grigorescu o serie de teste, fiind prezentă la etapa de deschidere, Trofeul Râșnov, a Campionatului Național de Viteză în Coastă-Dunlop, precum și la Arad Rally care va reprezenta și primul test pe macadam. Între timp urmează să primească și omologarea națională.

 

În 2015 Cupa DACIA are drept partener principal UNIOR și se bazează pe sprijinul partenerilor  tehnici: anvelope DMACK, ORECA, accesoriile marca PILOT.

Alexandra Marinescu a ratat cursa de la Brands Hatch

Datorita unui incident din sesiunea a doua de antrenamente libere de vineri, datorat unei probleme tehnice la cutia de viteze, medicul circuitului i-a recomandat Alexandrei Marinescu să nu participe la prima etapă din MSA Formula, Campionatul Britanic de Formula 4, pe circuitul Brands Hatch.

 

Alexandra Marinescu a parcurs doar 25 de tururi în primul weekend din MSA Formula, Campionatul Britanic de Formula 4, în prima sesiune de antrenamente libere, după ce a avut mai multe probleme tehnice la mașină. 

Alexandra Marinescu

În sesiunea a doua de antrenamente libere de vineri, tot din cauza unei probleme la un senzor al cutiei de viteze, Alexandra Marinescu s-a răsucit și a fost implicată într-un accident cu pilotul indian Tarun Reddy. În urma analizei tehnicienilor de la Ford, aceștia au constatat că senzorul care citește în ce treaptă este cutia de viteze nu a funcționat corect și acest lucru a dus la incidentul de vineri. Participarea Alexandrei Marinescu la sesiunile următoare din acest weekend depindea de controlul medical de sâmbătă dimineața, iar medicul circuitului i-a recomandat să nu mai concureze.

 

Medicul de la circuit mi-a recomandat o pauză de cel puțin două săptămâni. Mai simt dureri la spate și la genunchi, dar în rest totul este în regulă. Îmi pare rău că nu mai pot concura în acest weekend, dar recomandarea medicului este o prioritate pentru mine. Din păcate, o cursă în care mi-am propus să adun experiență nu s-a desfășurat așa cum mi-am dorit din cauza unor probleme tehnice. Sunt sigură însă că tot ghinionul s-a consumat aici și că etapele următoare se vor desfășura mult mai bine”, a spus Alexandra Marinescu.

 

Etapa a doua din MSA Formula, Campionatul Britanic de Formula 4, este programată peste două săptămâni, dar participarea Alexandrei Marinescu va depinde de controlul medical  premergător cursei. 

Emil Ghinea debuteaza in acest weekend in campionatul bulgar de viteza in coasta

Turometrul adrenalinei îl readuce pe Emil Ghinea în competițiile de viteză în coastă. Pilotul din Mangalia își face debutul în Campionatul de Viteză în Coastă Bulgar la volanul “rachetei galbene”, campionat ce se reia după o întrerupere de câțiva ani.

 

Invitat de federația bulgară de profil, Emil va concura în perioada 04 – 05 aprilie a.c. la prima etapă ce se va disputa la Shumen.

Emil Ghinea

Pauza din campionatul național mi-a permis să efectuez o revizie completă la Renault-ul Clio RS V6 Trophy. Invitația federației bulgare a venit într-un moment cât se poate de bun pentru mine. Nu am avut ocazia să efectuez teste sau antrenamente, iar acest aspect nu este în favoarea unui pilot care trebuie să lupte pentru a-și apăra titlul de campion la Clasa H3,” a declarat Emil.

 

Ghinea este optimist și se prezintă la startul etapei bulgare cu obiective clare: “Îmi doresc un rezultat pozitiv. Participarea la etapa din campionatul bulgar va constitui un prilej bun pentru a-mi verifica potențialul alături de piloți pe care încă nu-i cunosc. Fiind membru în Comisia Națională de Viteză în Coastă a F.R.A.S., voi face astfel încât lucrurile bune din campionatul bulgar să le împărtășesc și dacă va fi nevoie să le implementez în campionatul românesc.

 

Emil nu se va opri aici. “Dacă lucrurile se vor îndrepta în direcția dorită, voi face toate demersurile pentru a aduce în campionatul din România piloți bulgari. Acest lucru nu va face decât să crească audiența dar și să crească competivitatea piloților români sau bulgari. În prezent am luat în calcul participarea la trei etape în campionatul bulgar. Sper să finalizez tratativele și din etapa următoare să particip în competiții cu o echipă nouă,” a mai precizat pilotul din Mangalia.

PEUGEOT Foodtruck: Le Bistrot du Lion

Cu ocazia evenimentului ”Carreau du Temple”, PEUGEOT a dezvăluit la Paris pe 2 aprilie, în premieră mondială viziunea sa asupra conceptului foodtruck, o chintesenţă de experienţe inovatoare, un adevarat restaurant pe roţi cu mâncare proaspătă.

Peugeot Foodtruck 6

Conceput şi dezvoltat de Peugeot Design Lab, studioul central de design al Mărcii PEUGEOT, Foodtruck-ul PEUGEOT, denumit «Le Bistrot du Lion» îşi va face apariţia pe 14 aprilie în cadrul Săptămânii Design-ului de la Milano 2015, urmând să fie expus în Pavilionul Francez al Expoziţiei Mondiale de la Milano 2015, a cărei tematică este anul acesta  «Hrănirea Planetei, energie pentru viaţă».

 

Istoria PEUGEOT a început acum două secole în Franţa, o ţară cunoscută atât pentru deliciile culinare cât şi datorită industriei auto, ceea ce nu este doar o simplă coincidenţă: ambele domenii poartă simbolul preciziei, alchimiei şi inovaţiei. Din 1810, simpla moară de familie a PEUGEOT se transformă pentru a produce pânze de fierăstraie. Aventura industrială ia amploare rapid pentru ca în 1840 să apară prima râşniţă de cafea PEUGEOT, apoi în 1874, prima râşniţă de piper PEUGEOT al cărei mecanism este garantat pe viaţă. În 1882 este lansat primul vehicul PEUGEOT, bicicleta «Grand Bi», urmat rapid de un alt concept vizionar, primul automobil PEUGEOT. De atunci, PEUGEOT a produs peste 65 de milioane de vehicule în întreaga lume.

Peugeot Foodtruck 5

Cele două secole pline de idei creative, ingeniozitate şi design, îşi exprimă astăzi întreaga chintesenţă pentru a da naştere inovatorului concept food truck, conceptul inedit al unui restaurant PEUGEOT pe roţi dedicat confortului şi plăcerii simţurilor.

 

Încă de la apariţia sa, PEUGEOT a conceput şi fabricat milioane de obiecte pentru casă,  precum şi numeroase tipuri de autovehicule, o veritabilă dovadă a expertizei industriale şi experienţei multi-faţetate precum şi a abilităţii de a îmbina perfect design-ul cu funcţionalitatea. Foodtruck-ul PEUGEOT este fără îndoială moştenitorul acestor tradiţii: un obiect mobil, un automobil, care atunci când este parcat, devine un restaurant pe roţi de tip food truck cu adevărat inedit. Obiectivul nostru: incitarea tuturor simţurilor – privirea, gustul, mirosul, auzul, senzaţia la atingere – într-un stil modern şi armonios, specific PEUGEOT.” Gilles Vidal, director de  design PEUGEOT.

Peugeot Foodtruck 3

Pentru ca utilizatorii să se bucure din plin de această experienţă,  Foodtruck-ul PEUGEOT integrează întregul echipament necesar pentru a găzdui peste 30 de persoane dornice să ia masa la Bistrot du Lion la măsuţele confortabile sub umbrelele de tip UMBROSA. În plus Bistrot du Lion dă dovadă de o atitudine responsabilă: nu lasă urme de resturi la plecare.

 

Pasionaţii de gastronomie nu pot pierde din priviri pe maeştrii bucătari, graţie ecranului de 46 inch dar şi a unui ansamblu de 8 difuzoare şi 32 Tweetere marca FOCAL amplasate strategic între furgon şi cabină, pentru o experienţă acustică optimă. Difuzoarele FOCAL redau cu fidelitate şi cel mai fin sfârâit ale mâncării pe plită … în plus, sunt prelucrate cu ajutorul echipamentului de mixaj existent în  «Le Bistrot du Lion», de renumiţii DJ fracezi Adriano şi The Reflex.

 Peugeot Foodtruck 4

Pentru a se asigura că Foodtruck-ul PEUGEOT este perfect funcţional şi în deplină conformitate cu normele de autorizare şi igienă, Peugeot Design Lab a apelat la EUROMAG, specialist în food truck. Toate dotările pentru preparea mâncării sunt integral profesionale şi polivalente spre a se ridica la aşteptările maeştrilor bucătari, indiferent de metoda de gătit: de la gastronomia rafinată până la cea moleculară.

 

Maeştrii dispun la bord de 4 plite de tip grill şi cu inducţie, precum şi de 1 friteuză. Sistemul de ventilaţie asigură o calitate optimă a aerului, în timp ce combina frigorifică de 400 litri garantează prospeţimea alimentelor. Vitrina frigorifică de 350 de litri oferă băuturi reci, în timp ce expresorul profesional ROCKET ESPRESSO  vă invită să vă încheiaţi masa cu o cafea delicioasă.

 

PEUGEOT l-a invitat pe renumitul maestru bucătar francez Sven Chartier (de la restaurantele Saturne şi Le Clown Bar din Paris) pentru a inaugura prima experienţă culinară în Bistrot du Lion. Echipa ideală  formată din primul restaurant pe roţi al mărcii şi un maestru bucătar, adept al surselor de aprovizionare locale şi al agriculturii organice.

Peugeot Foodtruck 2

Prima râşniţă produsă în serie de Peugeot Design Lab, acest duo MILAN va fi iniţial comercializată exclusiv în Pavilionul Francez pe perioada Expoziţiei Mondiale de la Milano 2015, iar apoi distribuită în toate punctele de vânzare PSP Peugeot (Poivrières Salières Production).

 

Produs la fabrica PSP din Quingey,  estul Franţei, setul MILAN este fabricat din lemn de fag provenit din pădurile locale din regiunea Franche-Comté şi adoptă sistemul unic U-Select, care permite utilizatorului să regleze cu precizie mărimea şi gustul boabelor, graţie celor 6 trepte de râşnire.

Peugeot Foodtruck 1

Râşniţele PEUGEOT sunt exportate în întreaga lume, cu 2,5 milioane de unităţi fabricate anual fiind unanim apreciate de cei mai renumiţi maeştri bucătari din lume pentru precizia mecanismului, la care se adaugă rezistenţa remarcabilă.

Trofeul Râșnov, 25-26 aprilie, dă startul în sezonul de viteză în coastă

După o pauză competițională lungă de cinci luni, Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop se reia în același loc în care s-a încheiat ediția 2014. Trofeul Râșnov este programat să se desfășoare în weekend-ul 25-26 aprilie, pe celebrul traseu ce leagă localitatea Râșnov de stațiunea Poiana Brașov.

Trofeul Rasnov

Fiind una dintre cele mai populare etape “de coastă”, atât în rândul piloților cât și în rândul spectatorilor, este așteptat ca Trofeul Râșnov să beneficieze și în acest an de prezența unui număr mare de participanți. Așa cum Brașovul a fost locul în care piloții Campionatului Național de Raliuri și-au prezentat materialele de concurs pentru sezonul 2015, Rasnovul reprezintă cadrul în care fanii vor putea vedea în premieră mașinile campionatului de viteză în coastă din acest an. Înscrierile sportivilor au început deja și se pot face până în data de 16 aprilie, lista de înscrieri urmând să fie publicată în data de 17 aprilie. Documentele oficiale au fost publicate pe www.autorally.ro

 

Traseul Trofeului Râșnov este găzduit de zona numită Valea Cetății, startul urmând să se dea la ieșirea din localitatea Râșnov iar sosirea după parcurgerea celor 4 km. Diferența de altitudine dintre start și sosire este de 239 metri. Ziua de sâmbătă, 25 aprilie, are programate 3 manșe de recunoașteri și 3 manșe de antrenamente cronometrate. Dimineața zilei de duminică, 26 aprilie, propune încă două runde de recunoașteri, urmanda ca cele două manșe de concurs să se desfășoare de la orele 12:45, respectiv 15:15. Drumul va fi deschis duminică circulației publice timp de o jumătate de oră, între 12:00 – 12:30, pentru a da o șansa în plus spectatorilor care doresc să urmărească cele mai importante două urcări ale zilei, manșele de concurs.

harta traseu Rasnov

Trofeul Râșnov este susținut de partenerii principali ai evenimentului, Total Lubricants România, SERUS – Reprezentant autorizat Dacia, Renault, Nissan – și Silnef Security, de către Consiliul Local și Primăria Râșnov, în calitate de parteneri oficiali și de către Dunlop România – partener asociat.

 

Trofeul Râșnov este organizat de Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și se desfășoară cu sprijinul Poliției Rutiere Brașov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Brașov și al Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Brașov.

 

Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2015 – Etapa a I-a
Locul desfăşurării : Râşnov 
Sector de drum : DN1E Braşov – Râşnov 
Lungime : 4km

 

Sambata 25.04.2015
Inchiderea circulatiei: 08:30-18:00

09:00 Recunoaşteri 1
10:30 Recunoaşteri 2
12:00 Recunoaşteri 3

13:30 Antrenamente cronometrate manşa I 
15:00 Antrenamente cronometrate manşa a II-a 
16:30 Antrenamente cronometrate manşa a III-a 

Duminica 26.04.2015
Inchiderea circulatiei: 08:30-12:00; 12:30-18:00

09:00 Recunoaşteri 4
10:30 Recunoaşteri 5 

Pauză, deschiderea circulaţiei: 12:00-12:30

12:45 Manşa I de concurs 
15:15 Manşa a II-a de concurs

Bogdan Talasman incepe perfect sezonul 2015

In 2014, Bogdan Talasman a ales sa faca trecerea de la viteza in coasta la raliu. A fost un sezon complet in care si-a atins toate obiectivele: sa termine cele opt etape, sa se acomodeze cu rigorile raliurilor, sa creasca ritmul si sa ajunga pe podiumul final al Cupei Dacia. Anul acesta, pretentiile legate de viteza au urcat iar succesul de la Raliul Zapezii a adaugat un plus la asteptarile de la Raliul Brasovului.

 

Programat in zilelede 27-28 martie, prima etapa din CNR 2015 a pus echipajul 85 in fata multor momente inedite dar a si oferit motive de bucurie. Formula Bogdan Talasman/Andrei Mitrasca a ramas aceeasi, la fel ca masina si echipa de asistenta, echipa care a fost ca de obicei, exemplara.

 

Primul contat cu concurenta, pe probele de vineri seara, a fost dezamagitor asa cum au fost si primele doua probe de sambata. Ritmul a fost sub cel pe care echipajul se astepta sa il aiba insa totul avea sa se schimbe pe probele lungi ale raliului, Babarunca si Cheia. Acolo, alegerea anvelopelor a facut o diferenta uriasa fata de concurenti ceea ce i-a adus pe Bogdan si Andrei in postura de lideri detasati ai Cupei, pozitie pe care aveau sa o mentina pana la finalul cursei.

 

Am inceput prudent si poate putin deconcentrat raliul. A urmat un moment in care era sa scap masina in parapet la o viteza foarte mica chiar pe prima proba de sambata, proba  devenita etapa dupa accidentul prietenului nostru Ion Nicolae. Pur si simplu nu am avut incredere in aderenta gumelor pe ploaie asa ca nu mi-am gasit ritmul. Am decis sa trecem pe anvelope de iarna pentru ca era unica schimbare majora pe care o puteam face. A functionat si sunt foarte fericit. Am atacat, am ajuns din urma trei concurenti atat la dus cat si la intors pe Babarunca iar dupa aceea doar am gestionat avantajul. Este prima mea victorie adevarata de la raliu si o savurez  din plin. ” a declarant Bogdan la finalul cursei

Bogdan Talasman
Bogdan Talasman

Pentru Andrei Mitrasca a fost a patra participare la Raliul Brasovului insa doar a treia oara cand se bucura de prima pozitie pe podiumul de premiere la un raliu. “Targetul nostru a fost podiumul la Cupa Dacia dar am incercat sa-l conving pe Bogdan ca s-ar putea sa nu fie posibil. Am castigat mai mult din strategie si mai putin prin viteza dar totusi rezultatul ramane unul muncit. Bogdan este un pilot foarte bun, am vazut cum poate sa mearga atunci cand da totul insa este crucial pentru el sa se poata baza pe aderenta. Trebuie totusi sa revenim cu picioarele pe pamant pentru ca sezonul e lung si vor exista situatii in care vom fi nevoiti sa ne batem cu ceilalti pe gume uzate si dupa Tulcea si cu mai putina putere fata de cei cu Sandero” a spus Andrei dupa terminarea raliului.

 

Bogdan si Andrei doresc sa felicite pentru viteza aratata de-a lungul raliului pe Viorel Ivan/Gheorghe Dumitru, echipaj pe care il considera adevaratul castigator al probelor de la Brasov.

 

Sustinut de partenerul traditional Miras, Bogdan Talasman va lua startul la urmatorul raliu, cel de la Arad din 8-9 mai. Anul trecut, la Arad, Bogdan a urcat pentru prima oara pe podiumul Cupei Dacia dar si pe podiumul categoriei debutantilor. 

SAM 2015 si-a deschis astazi portile

Astăzi s-a deschis cea de-a patra ediție a Salonului Auto Moto ce se desfășoară în Piața Constituției din București între 1-5 Aprilie. La conferinta de presa au participat printre altii Titi Aur multiplu campion national de raliuri, Sorin Ene fondatorul primei scoli de drift din Romania si Norris Măgeanu, Președintele Federației Române de Automobilism Sportiv.

Conferinta SAM

Alături de exponzanții din domeniul auto, comercianții de piese de schimb și accesorii auto și moto, precum și firme de leasing și asigurări, vizitatorii au posibilitatea de a admira o parte dintre automobilele care apartin Tiriac Collection. Federația Română de Automobilsm Sportiv va fi prezentă printr-un stand propriu unde vor fi oferite informații despre cele 11 Campionate Naționale pe care le organizează în România și unde vor putea fi admirate o parte din mașinile de competiție ale diverselor discipline.

 

De asemenea, Federația Română de Automobilism Sportiv oferă consultanță și sprijin în vederea asiguării siguranței și bunei desfășurări a demostrațiilor auto și moto ce vor avea loc în zilele de sâmbătă și duminică. Traficul rutier va fi astfel oprit pe Bulevardul Unirii, între Piața Unirii și Piața Constituției și pe Bulevardul Libertății. Publicul va putea admira parada a mașinilor de epocă precum și demonstrații de drift și îndemânare.

 

În cadrul conferinței de presă ce a precedeat deschiderea oficială, dl. Norris Măgeanu, Președintele Federației Române de Automobilism Sportiv făcut o serie de precizări despre noua poziție pe care o ocupă, precum și despre rolul FRAS în cadrul SAM 2015:

 

Poziția de președinte al FRAS este una nouă pe care o ocup și sper să însemne un pas mare înainte pentru ceea ce vrea să însemne această federație. Suntem la a doua participare la acest salon, prima dată însă când vom avea și un stand propriu ce va fi amenajat în exterior și care va putea fi vizitat sâmbătă și duminică. Îi felicit pe organizatori și îi asigur că mi-aș dori să devenim parteneri pentru multă vreme de acum înainte. Legat de prezența noastră aici, avem două motive, pe de o parte oferim consultanță pe partea de securitate pentru evenimentele de drift și cele de karting, iar pe de altă parte avem și un stand propriu, deoarece considerăm că este important ca lumea să vină din ce în ce mai mult în contact cu ceea ce înseamnă motorsportul în România. Federația Română de Automobilism Sportiv organizează 11 Campionate Naționale, cu extrem de vaste desfășurări de evenimente în această perioadă, noi urmând a fi prezenți cu mai multe mașini din aceste discipline aici la SAM 2015.

 

În cadrul standului FRAS, din cadrul SAM 2015 va avea loc sâmbătă 4 Arpilie de la ora 14.00 și lansarea oficială a modelului de competiții Sandero Cup 0.9TCe, model ce va debuta anul acesta în Cupa DACIA. Prezentarea va fi făcută de către George Grigorescu, promotorul acestei competiții monomarcă în România, ajunsă la cea de-a noua ediție.

Alexandra Marinescu debutează în Formula 4 la Brands Hatch

15 ani și 52 de zile. Atât va avea Alexandra Marinescu la debutul în Formula 4 (MSA Formula) pe circuitul Brands Hatch, din Marea Britanie. Prima româncă din competițiile de monoposturi va concura pentru echipa Falcon Motorsport.

Alexandra Marinescu 4

După două sesiuni de teste pe circuitul de la Brands Hatch, Alexandra Marinescu se află în fața debutului în noua competiție de monoposturi, susținută de Federația Internațională a Automobilului (FIA), singura care permite înscrierea la start a unor piloți care au împlinit 15 ani. Alexandra Marinescu a semnat un contract cu echipa Falcon Motorsport și va fi colegă de echipă cu pilotul britanic Darius Karbaley, 17 ani, care vine din karting. „Din păcate, nu am testat prea mult înaintea primei etape, așa că voi aborda totul pas cu pas și voi încerca să mă acomodez cât mai repede cu monopostul. Sunt sigură că cei din echipa Falcon Motorsport mă vor susține și mă vor ajuta să progresez pe parcursul acestui weekend”, a spus Alexandra Marinescu, înaintea plecării în Marea Britanie. 

 

În MSA Formula, noua competiție de Formula 4 care se desfășoară după regulile impuse de FIA, sunt programate câte trei curse în fiecare weekend din calendar, iar la startul primei etape vor fi 20 de piloți. „Sunt încântat că am reușit să semnăm un contract cu Alexandra și că va concura pentru Falcon Motorsport. Totul s-a întâmplat foarte târziu, dar ea are un mare potențial și scopul nostru este să o ajutăm să se dezvolte. La Brands Hatch va fi o provocare să țină pasul cu ceilalți piloți care au participat la toate sesiunile de teste din pre-sezon, dar am încredere că va învăța foarte repede și că îi va surprinde pe mulți cu evoluția sa”, a spus Nick Streatfield, directorul echipei Falcon Motorsport.

Alexandra MArinescu 6

În MSA Formula, monoposturile au un șasiu construit de francezii de la Mygale, iar motorul este Ford EcoBoost de 160 CP. În competiția britanică, Hankook este unicul furnizor de pneuri. Sezonul 2015 include în total 10 etape și se desfășoară ca și competiție suport pentru Campionatul Britanic de Turisme, una dintre cele mai populare competiții auto din Anglia. “Sezonul 2015 va fi unul în care trebuie să acumulez cât mai multă experiență, să învăț circuitele, să mă acomodez cu tot ce ține de participarea în acest campionat. Sunt pregătită să învăț și să mă dezvolt pas cu pas pentru a obține rezultate din ce în ce mai bune. Sunt unul dintre piloții cu cea mai puțină experiență de teste din campionat, dar acest lucru mă ambiționează și mai mult. Aș vrea să le mulțumesc celor de la Rombat, Raiffeisen Leasing și Teraplast pentru susținerea din acest sezon și îmi doresc să revin din Marea Britanie, după acest weekend, cu primele puncte”, a mai spus Alexandra Marinescu. 

 

CALENDAR MSA FORMULA – MAREA BRITANIE
4-5 aprilie                Brands Hatch (Indy)
18-19 aprilie            Donington Park
9-10 mai                  Thruxton
6-7 iunie                   Oulton Park
27-28 iunie               Croft
8-9 august                Snetterton
22-23 august             Knockhill
5-6 septembrie         Rockingham
26-27 septembrie        Silverstone
10-11 octombrie         Brands Hatch (GP)

Podium pe ploaie pentru Dan Gîrtofan la Tess Rally

Dan Gîrtofan (Škoda Fabia S2000) a avut un debut fericit de sezon în Campionatul Național de Raliuri Dunlop. Giri și noul său navigator, Tudor Mârza, au terminat pe locul 3 Tess Rally, etapa inaugurală a întrecerii interne, una marcată de vremea nefavorabilă care a pus probleme tuturor participanților.

 

A fost o cursă foarte dificilă din cauza condițiilor meteo. Dacă anul trecut amavut o vreme perfectă, acum ea ne-a jucat feste și poate de aceea nu a fost un raliu așa de frumos cum ne-am fi așteptat și noi, dar și spectatorii care au venit pe probele speciale. Pentru noi, cursa nu a debutat așa cum ne-am fi dorit. Pe prima specială, Poiana, am făcut o greșeală și ne-am răsucit, iar asta ne-a costat în jur de 12 de secunde în clasamentul general. De altfel, ne-a rupt un pic ritmul, după care, a doua zi, ca și ceilalți participanți, condițiile meteo găsite pe Babarunca și Cheia ne-au pus multe probleme. Am acvaplanat foarte mult din cauza cantității mari de apă de pe probă, am avut și două momente la limită, dar ne bucurăm că am reușit să terminăm cu bine și pe podium raliul și că am luat puncte importante în clasamentul general. Se anunță a fi un campionat foarte lung și dificil și important este să fim foarte concentrați și să-l terminăm în picioare cum se spune

Giri Tess Rally 2015

Giri a ținut să-i dedice rezultatul de la Brașov bunului său prieten, Adrian Berghea, care, din păcate, nu a mai apucat să-i fie alături și la ediția din 2015 a cursei de casă: „Rezultatul de la Tess Rally este pentru Adi. De altfel, aș dori ca toate rezultatele pe care le voi obține să fie în memoria lui. Vreau să știe că a avut o amprentă pozitivă asupra mea și că îmi pare rău că nu mai poate fi alături de mine. O să fac tot ce pot pentru ca el să fie, acolo sus, mândru de mine”.

 

Dan Gîrtofan a mai adăugat că „sunt foarte mulțumit de prima experiență cu Tudor, noul meu navigator. Ne-am înțeles perfect încă de pe primii metri ai raliului. Tudor este un copilot cu multă experiență și asta a facilitat foarte mult acomodarea ca și echipaj. Am fost de la început pe aceeași lungime de undă și nu poate decât să mă bucure. De altfel, cu excepția vremii, totul a fost perfect la Brașov, de la colaborarea cu Tudor, până la mașina care a fost pregătită foarte bine de băieții din echipa tehnică. Acum ne pregătim pentru macadamul de la Arad, unde vom avea parte de duleuri interesante cu Simone, Marco, Edwin, dar și ceilalți piloți care au demonstrat că valoarea campionatului nostru este una în creștere”.

RBV15_4825

Directorul mărcii Škoda în România, Vlad Rusu, s-a declarat foarte mulțumit de startul reușit de sezon al lui Giri și Tudor: „Primul raliu al sezonului a însemnat și primul podium. Asta nu poate decât să ne bucure și să ne dea speranțe pentru viitor. Chiar dacă vremea a fost potrivnică, Giri și Tudor a avut o evoluție foarte bună și au confirmat încă o dată că se numără printre candidații cu șanse importante la titlul de campioni. Mașina a funcționat foarte bine, nici nu ne așteptam altfel deoarece și-a dovedit valoarea și fiabilitatea în ultimii ani. Așteptăm cu nerăbdare macadamul de la Arad, unde sperăm să obținem un loc și mai sus”.

 

Debutul de sezon pentru Giri și Tudor nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor din 2015, Škoda România, Porsche Finance Group, Mobil 1 prin Lubexpert România, Mipa și Presto prin Rompresto Trading, dar și ProX, cel mai nou susținător al celor doi.

Sorin Ene prezinta in premiera la SAM 2015 noua sa masina de drift

Sorin Ene, primul fondator al unei scoli de drift din Romania, va prezenta in premiera la Salonul Auto-Moto 2015 o noua masina de drift pentru acest an competitional. Cu toate ca masina principala, pe care va evolua in acest sezon al Campionatului National de Drift, ramane modelul Nissan Silvia S14A, Sorin a luat decizia de a pregati o noua masina de rezerva.  

Nissan Silvia S14A 2015

 

In afara de masina mea de competitie (Nissan Silvia S14A) am de obicei si o masina de rezerva, aceasta fiind mai mereu cate un model BMW E30 in diferite configuratii si motorizari. De aceea nu puteam renunta la prima mea dragoste si din nou am ales pentru noul proiect un model E30, dar de aceasta data modificat la extrem. Acest proiect era oarecum “la coada”, il aveam in gand si imi doream sa-l pun in practica de ceva timp. Acum, dupa 6 luni de munca, proiectul BMW E30 CHOP TOP – DRIFT CAR este finalizat. Masina inca nu a fost prezentata si va putea fi vazuta in premiera la Salonul Auto-Moto care va avea loc in perioada 1-5 apilie in Piata Constitutiei. Asadar va astept pe toti la premiera oficiala care va avea loc miercuri, 1 aprilie, ziua de deschidere a salonului.” declara Sorin Ene.  

 

Sorin Ene multumeste echipei si partenerilor sai pentru realizarea acestui proiect. Parteneri: Reparatii Turboserv, Motul, Best Tires Shop, Campion Autoservice, Decomar logistic, Constantin Nautics, Badsi, Toni Detailing, Prosper Fitness, BD tuning.

BMW E30 Sorin Ene

Specificatii tehnice: 

Motor: BMW 4000cmc – V8 – 286 cp si 400Nm

Caroserie taiata si usurata, ranforsata si rollcage custom

Jante de 17” in configuratia 8,5j fata si 10j spate – et15