Tag Archives: 2020

20 de ani de la lansarea BMW Z8 – un roadster atemporal

S-au împlinit 20 de ani de la lansarea BMW Z8, un roadster simbol modern care i-a impresionat profund pe iubitorii de decapotabile. Caroseria BMW Z8 are o lungime de 4,4 metri, a fost proiectată de faimosul designer Henrik Fisker şi continuă tradiţia legendarului BMW 507 din 1956, creat de Albrecht von Goertz (1914-2006). “Dacă ar trebui să proiectez BMW 507 acum, ar fi ca BMW Z8“, a comentat von Goertz în 2003. Fidel filosofiei roadsterelor de succes ale mărcii, BMW Z8 avea o capotă faţă foarte lungă, o poziţie de condus aproape de puntea spate şi o linie a umerilor coborâtă.

Sub numele de cod BMW Z07, lumea a cunoscut prima dată BMW Z8 sub forma unui concept prezentat la Salonul Auto de la Tokyo, în 1997. Abia la ediţia 1999 a Salonului Auto de la Frankfurt avea să vină momentul în care BMW prezenta şi versiunea de producţie. Finalul secolului XX avea să aducă lansarea pe piaţa mondială, iar modelul a fost comercializat timp de trei ani, perioadă în care au fost produse 5.703 unităţi. Toate acestea au fost fabricate manual de către specialiştii uzinei din München (Germania).

Cel mai puternic motor al momentului

Printre caracteristicile sale principale s-a remarcat şasiul cu numeroase componente din aluminiu. Distribuţia atentă a masei – 50:50 între puntea faţă şi cea spate -, precum şi utilizarea motorului BMW M S62 de la BMW M5 (E39) au conferit BMW Z8 o dinamică extraordinară. Propulsorul aspirat avea un bloc motor în configuraţie V8, cu o capacitate de 4,9 litri, ce dezvolta 400 CP, susţinut de o transmisie manuală cu şase trepte. La acea vreme, acesta era cel mai puternic motor de serie pe care BMW îl avea în portofoliu şi, desigur, BMW Z8 îl merita cu prisosinţă.

Toată puterea era transferată către puntea spate şi a fost gestionată de Dynamic Stability Control (DSC/ controlul dinamic al stabilităţii) şi un diferenţial autoblocant. Mai mult, BMW Z8 a fost primul automobil european care a oferit standard anvelope Run Flat pe jante de 18 ţoli şi avea control al presiunii în pneuri, o tehnologie inovatoare pentru acel moment. BMW Z8 ofera o aceeleraţie de la 0 la 100 km/h în doar 4,7 secunde, iar viteza maximă a fost limitată electronic la 250 km/h.

 

Un roadster exclusiv, definit de multe elemente unice

BMW Z8 a fost un model cu adevărat exclusiv şi unic, iar marca a dorit ca achiziţia sa să fie o experienţă la înălţimea automobilului. Brandul a oferit clienţilor acestui roadster posibilitatea de a merge la fabrica din München şi de a asista la ultimele etape ale asamblării automobilului cumpărat. În plus, atunci când se înmânau cheile, acestea erau însoţite de o carte realizată manual, care includea fotografii ale procesului de producţie al acelui automobil, precum şi mostre reale ale vopselei şi tapiţeriei.

Nivelul de exclusivitate al BMW Z8 a fost de aşa natură încât a devenit una dintre maşinile celui mai faimos agent secret din toate timpurile. BMW Z8 a fost partenerul lui James Bond, cu care a debutat în filmul “The World Is Not Enough”, în 1999. În plus, sportivitatea ridicată şi tehnologia de avangardă au făcut ca BMW Z8 să fie Safety Car în sezonul 2002 al Campionatului Mondial de motociclism viteză.

 

Un total de 5.703 de unități BMW Z8 au fost fabricate între 2000 și 2003 la o unitate de producție dedicată specială pentru acest vehicul la uzina BMW din München.

Astăzi, esenţa roadsterelor BMW continuă cu actuala generaţie BMW Z4. Designul acestei decapotabile cu două locuri evocă proporţiile pe care BMW 315/1 le-a lansat în 1934 şi care au continuat cu clasice emblematice precum BMW 328 Roadster (1937), BMW 507 (1956) sau BMW Z1 din anii ’80-’90.

Paddy Hopkirk, legendă cu Mini clasic şi al cincilea Beatle

Ford Falcon era propulsat de un motor cu opt cilindri şi avea un avans de 17 secunde. Paddy Hopkirk pusese o cutie de caviar în lada cu scule a maşinii sale Mini Cooper S şi tocmai dovedise “Noaptea Cuţitelor Lungi” după un pilotaj nebunesc. În 1964, Raliul Monte Carlo Rally încă era o aventură veritabilă pentru toţi piloţii din competiţie, iar spectacolul era transmis în direct la televizor. Era perioada când constructorii auto din întreaga lume au descoperit raliurile ca scena perfectă pentru prezentarea modelelor lor. În consecinţă, automobilele din clase diferite de masă şi performanţă au concurat unele împotriva celorlalte, cu o formulă de handicap ce oferea compensare potrivită când se acordau puncte. Când Hopkirk, acum în vârstă de 87 de ani, vorbeşte despre turul său de forţă la comenzile clasicului Mini cu numărul de concurs 37, fascinaţia motorsportului clasic prinde viaţă imediat.

Hopkirk păstrează entuziasmul puternic pentru caracteristicile de condus la modelului Mini clasic. “Mini a fost o maşină foarte avansată. Tracţiunea faţă şi motorul dispus transversal în faţă prezentau avantaje importante, la fel ca faptul că maşina era mică având în vedere că drumurile erau înguste şi cu multe viraje“, explică pilotul nord-irlandez în timp ce rememorează cea mai mare victorie a sa. Când ne întâlnim la poalele Col de Turini, el s-a strecurat cu abilitate la volanul clasicului Mini. De această dată maşina a fost decorată în culoarea British Racing Green, nu era zăpadă pe caroserie şi dispuneam de timp suficient pentru a admira peisajul magnific şi priveliştea Monte Carlo ce se întrezărea în vale. Dar Hopkirk încă găseşte trasa ideală imediat şi scoate clasicul Mini din viraj distrându-se teribil şi cu acceleraţia la podea. Plăcerea condusului revine imediat, alături de amintirile concursului de acum 56 de ani.

 

Caviarul din maşină provenea de la Minsk şi are o poveste specială. În iarna anului 1964, Hopkirk şi navigatorul său englez Harry Liddon au luat startul din Minsk pentru Raliul Monte Carlo, care la acea vreme începea cu un parcurs de concentrare din nouă oraşe europene diferite. Cele şase Mini de uzină şi celelalte maşini din platoul de concurs s-au reunit la Rheims (Franţa). La acea vreme, Patrick “Paddy” Hopkirk putea deja să privească retrospectiv la o carieră impresionantă în care câştigase curse coastă şi fuse câştigător de cinci ori al Circuit of Ireland. Hopkirk atrăsese atenţia şi în Tulip Rally găzduit de Olanda, în Raliul Alpin Austria şi Raliul Safari. În 1962, el trecuse linia de sosire al treilea în clasamentul general al Raliului Monte Carlo, la comenzile unui Sunbeam Rapier. Şi pentru că avea un desoebit simţ pentru aventură şi nu pilotase niciodată pe drumurile din URSS, Hopkirk s-a înregistrat voluntar în 1964 să înceapă cursa la Minsk. La acea vreme Raliul Montercarlo includea şi o parte de navigaţie pe traseuri de mii de kilometri cu plecări din mai multe regiuni din Europa.

“Paddy” a pornit bine şi pe drumurile naţionale din Franţa s-a dezvoltat rapid un duel între Hopkirk, aflat la comenzile Mini Cooper S, şi pilotul suedez Bo Ljungfeldt, la volanul unui Ford Falcon. Momentul culminant a fost la Monte Carlo, pe faimosul Col de Turini, aici avea să se stabilească câştigătorul. În ziua anterioară a fost o ninsoare puternică, iar acest lucru a încetinit semnificativ maşinile mai grele şi mai puternice ale rivalilor. În aceste condiţii dificile micul challenger nu a fost afectat. Hopkirk povesteşte: “Mini a evoluat deosebit de bine pe coborâre, iar probele erau toate cu suişuri şi coborâşuri, aşa că tot ce pierdeam pe urcare, recuperam pe coborâre“.

 

Totul a fost trecut prin formula de handicap. Ljungfeldt a obţinut 17 secunde pe timpul “Nopţii Cuţitelor Lungi” şi a câştigat un avans de o jumătate de minut pe circuitul final de pe circuitul de Grand Prix, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a-l detrona pe Paddy Hopkirk din poziţia sa de lider în clasamentul general. La linia de sosire, a trecut ceva timp până când toţi timpii au fost comparaţi şi toate punctele au fost calculate. În cele din un Mini clasic obţinea prima victorie în clasamentul general al Raliului Monte Carlo.

Lovitura surprinzătoare a obţinut recunoaştere la nivel mondial şi au urmat sărbători febrile în Marea Britanie. Clasicul Mini a devenit o legendă a motorsportului, iar Paddy Hopkirk a devenit peste noapte cel mai apreciat pilot de raliuri din Regatul Unit. După ceremonia de premiere, pilotul şi maşina au fost repatriaţi în Marea Britanie, unde au fost protagonişti ai emisiunii TV foarte populară la acea vreme, “Sunday Night at the London Palladium”. Fanii, vedetele şi chiar guvernul britanic au trimis telegrame de felicitare. Cele mai preţioase amintiri ale lui Hopkirk includ şi un card cu autograf de la Beatles cu mesajul: “Acum eşti unul dintre noi, Paddy!”.

 

Mini Cooper S a continuat să domine Raliul Monte Carlo în anii următori. Coechipierii finlandezi ai lui Hopkirk, Timo Mäkinen şi Rauno Aaltonen – clasaţi pe locurile al patrulea, respectiv al şaptelea în 1964 -, au dus Mini Cooper S spre victorie în clasamentul general la ediţiile din 1965, respectiv 1967. Fanii raliurilor i-au botezat “Cei trei muschetari”. În 2010, toţi au fost incluşi, ca primi membri, în “Rally Hall of Fame” din Finlanda.

 

În 1967, Hopkirk a ocupat locul al şaselea în clasamentul general, iar anul următor a încheiat “Monte” pe poziţia a cincea. Cu toate acestea, a fost inevitabil ca aventura strălucită a micuţelor maşini britanice să aibă şi un final, în special pentru că adversarii a lucrat intens la dezvoltarea modelelor proprii. Hopkirk a trecut la volanul altor modele şi a câştigat mai multe curse, inclusiv Raliul Acropole. În 1968, Paddy Hopkirk şi-a evidenţiat reputaţia de sportiv corect şi gentleman în Maratonul Londra-Sydney, când el şi navigatorul Tony Nash au oprit maşina Austin, care se afla la conducerea cursei, pentru a salva un alt echipaj din maşina lor cuprinsă de flăcări în urma unui accident serios.

La începutul anilor ’70, Paddy Hopkirk s-a retras din raliurile profesioniste şi şi-a clădit o carieră în Irlanda de Nord natală ca importator auto şi vânzător de accesorii comercializate sub brandul ce-i purta numele. De asemenea, a fost implicat în relansarea mărcii MINI în calitate de consultant al BMW Group. Veteranul pilot de raliuri se implică şi în prezent într-o varietate de activităţi onorifice. În timpul carierei sale de pilot, Hopkirk a sprijinit un număr mare de campanii de siguranţă rutieră şi este implicat şi acum ca ambasador pentru organizaţia caritabilă IAM RoadSmart. Angajamentul său include şi poziţia din Consiliului de Administraţie al British Racing Drivers’ Club şi sprijinirea WheelPower, o asociaţie dedicată promovării sportului în scaun cu rotile. În 2016, Paddy Hopkirk a primit titlul Membru al Ordinului Imperiului Britanic din partea Prinţesei Anne.

Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan ajung la finalul unui Raliu al Iașului dificil

Cu două podiumuri consecutive la Raliul Perla Harghitei Tess și Raliul Sibiului, Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan și-au continuat campania din Campionatul Național de Raliuri Betano cu Raliul Iașului. Programat weekend-ul trecut pe probele speciale de macadam din Moldova, concursul a fost presărat cu momente la limită, abandonuri tehnice, ieșiri în decor, dar și dueluri interesante cu secundele.

Cu șase probe pe durata a două zile de concurs, Raliul Iașului a propus speciale lungi și tehnice celor aproape 60 de echipaje înscrise. Săritorile, macadamul alunecos, zonele tehnice și rapide, toate au reprezentat provocări pentru echipajul Danny Ungur Racing care a concurat în cadrul clasei 11, categorie dedicată mașinilor cu tracțiune integrală.

 

Bogdan și Sergiu au început Raliul Iașului cu un parcurs constant, dorind să progreseze de la o probă la alta. Fiind în postura de lideri ai clasamentului în clasa 11, echipajul a pornit cu o strategie clară: să acumuleze cât mai multe puncte pentru a se menține printre favoriți în lupta pentru titlul categoriei.

 

„Pentru noi, Raliul Iașului a fost extaz și agonie. Încă de la shakedown, am descoperit mici probleme la mașină, dar care în mare parte nu ne afectau foarte mult. Am decis să continuăm așa raliul, pentru că oricum nu puteam să le rezolvăm. Prima probă de vineri, „Dobrovăț”, a fost una de tatonare, în care am încercat să ne intrăm în ritm și să vedem cum reacționează mașina în regim de cursă. A urmat a doua trecere pe aceeași probă, unde am decis să creștem ritmul. În pofida faptului că imediat după start am rămas fără comunicație și nu îl mai auzeam deloc pe Sergiu, am reușit să scădem timpul pe probă cu aproape un minut.” a descris Bogdan începutul raliului pentru echipajul #67.

 

Sâmbătă, ziua a început cu ghinion pentru Moldovan și Rogozan: o problemă tehnică a turbinei Mitsubishi-ului Lancer EVO VII a însemnat minute pierdute și pierderea oricărei speranțe la un rezultat bun în Raliul Iașului.

 

Ziua de sâmbătă a fost, însă, una de supraviețuire: pe a doua probă am rămas fără turbină, cu motorul limitat la 3000 rpm, cu vibrații și sunete puternice din transmisie. Următoarele trei probe efectiv ne-am târât pentru a ajunge la sosirea raliului, cu foarte mari emoții în fiecare moment, crezând că mașina se va opri.” a continuat Moldovan.

 

În ciuda faptului că nu au reușit să rezolve problema tehnică în timpul service-ului, Bogdan și Sergiu au decis să continue Raliul Iașului, ritmul celor doi fiind sub așteptări pe finalul competiției. Determinarea lor a dat roade, iar după cele șase probe speciale echipajul a ocupat locul al șaptelea în cadrul clasei 11. Cu ajutorul punctelor acumulate în Moldova, Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan se mențin în fruntea ierarhiei provizorii în cadrul categoriei, cu un avans de 7 puncte.

 

„Ne-am bucurat de acest loc șapte ca de un podium, pentru că în orice moment puteam să abandonăm. Așteptăm cu drag raliul de casă, de la Cluj, care se va desfășura peste 2 săptămâni. Sperăm să reparăm mașina în timp util, având în vedere intervalul foarte scurt dintre cele două curse.” a încheiat pilotul Danny Ungur Racing.

 

Campionatul Național de Raliuri Betano continuă în 25-26 septembrie cu Transilvania Rally, cursa de casă a echipajului. Desfășurată pe probele de asfalt din jurul orașului Cluj-Napoca, pe o distanță de peste 130 de kilometri cronometrați, competiția este una dintre cele mai așteptate ale sezonului, fiind cunoscută pentru traseul de concurs spectaculos, tehnic, rapid și cu multe provocări.

 

În 2020, Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan sunt susținuți de către partenerii Ferro România și Gebo Tools.

Un raliu cu bune si cu rele pentru Adrian RĂSPOPA la Iași

Cea de-a patra etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano, desfașurată la Iași, a oferit concurenților și spectatorilor suspans maxim și un ritm de concurs la nivel crescut. O serie de incidente neplăcute, printre care o ieșire în decor violentă a campionului en-titre Simone TEMPESTINI, echipajul scăpând nevătămat din accident dar și un incident al pilotului băcăuan Adrian RĂSPOPA în același viraj care a condus în final la un abandon tehnic, au oferit surprize în clasamentul final.

Adrian RĂSPOPA a revenit la comenzile modelului Skoda Fabia R5 după un an de pauză la volanul acestui model.

 

Am plecat motivați încă de la prima proba specială a raliului , iar la final aveam un avans de aproximativ 25s față de Giri și 30s față de Bogdan Marișca. Am încercat să fim cât mai aproape de Simone dar ritmul impus de acesta era destul de mare pentru noi și nu am putut decât să stăm în plasa lui, fiind destul de confortabil cu ritmul nostru. Am reușit să încheiem ziua cu un avans bun față de Giri și Bogdan și am continuat cu același ritm și a doua zi. După prima buclă a zilei secunde aveam un avans considerabil de peste jumătate de minut în fața urmăritorilor, având același ritm susținut. Am făcut o nouă setare la mașină după prima trecere pe prima buclă a zilei secunde, care ne-a dat încredere mai mare în mașină, încercând să ne apropiem de Simone. Din pacate am atacat un pic cam târziu un viraj pe a doua trecere pe proba Cioca Boca și am fost foarte aproape de un abandon de cursă. În momentul impactului bara și grila față au fost împinse către radiator și s-a declansat, totodată, și GPS-ul cu semnal sonor de SOS, care ne-a deconcentrat putin. Chiar și așa am fost surpins că am reusit cel mai bun timp al probei. Abia la finalul probei am aflat de incidentul lui Simone, eu nu l-am văzut, însă am văzut agitație în jurul virajului unde am avut și eu incidentul. Tot la finalul probei am văzut ca ieșea abur de sub capotă și am crezut că problemele sunt mult mai mari, asa că am decis să ne oprim pentru a nu avaria motorul. În final s-a dovedit a fi doar o defecțiune minora care putea fi remediată ușor și am fi putut continua, dar nu ne-am dat seama.

Rămanem cu o mulțumire personală pentru ritmul bun pe care l-am avut după un an de pauză la volanul modelului Skoda Fabia R5, care ne ambiționează să încercăm să construim un buget pentru a merge la Arad. Mulțumim pentru mesajele de susținere și apreciere care le-am primit după raliu și credem noi că am reușit să prezentăm foarte clar mesajul pe care îl promovăm de la începutul anului pentru proiectul de infrastructură rutieră Autostrada Brașov – Bacău A13.” declara Adrian RĂSPOPA, la finalul Raliului Iașului.

 

Echipajul format din Adrian RĂSPOPA și Cosmin DIACU a fost susținut la Raliul Iașului de Pro-X și service-ul auto din Iaşi, Avantest.

 

Adrian RĂSPOPA, este în acest an ambasadorul în motorsport al proiectului de infrastructură rutieră Autostrada Brașov – Bacău A13 și are un parteneriat încheiat cu Fundația Pădurea de Mâine.

 

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza, locul 2 la Iași

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au terminat încă o etapă cu bine. Raliul Iașului, unul care a oferit surprize mari în ziua a doua, a fost, din nou, unul de bun augur pentru Giri și Tudor, care au încheiat pe locul a doilea. O evoluție constantă și multă șansă au făcut ca echipajul brașovean să se apropie la doar un singur punct de liderul la zi al Campionatului Național de Raliuri, Simone Tempestini. Astfel că, ultimele două runde rămase de disputat din sezonul 2020, Cluj și Arad, se anunță foarte interesante. „A fost un raliu ok. Nu am avut ritmul pe care l-aș fi dorit. Vineri a fost ok, dar «m-am tăiat» ca să zic așa pe cea de-a doua trecere pe Dobrovăț. Am aterizat destul de urât și iar am făcut o pagubă însemnată la mașină. De asta mi-era frică și nu am scăpat. Nu a existat an în care să nu las o bară la Iași, pe acea săritoare celebră. Apoi, sâmbătă dimineață am ales să merg pe pneuri medii, ceea ce nu s-a dovedit un lucru prea insiprat. Încă de la primele viraje de pe prima probă de a doua zi mi-am pierdut încrederea, astfel că prima buclă am ratat-o complet. A venit apoi PS5, cu cele două incidente, care au dat peste cap clasamentul și care ne-a adus pe podium. Din păcate, Bogdan avusese un parcurs bun până atunci, astfel că nu am putut să recuperăm diferența ce ne separa înaintea ultimei probe”, a declarat Dan Gîrtofan.

foto – Cătălin Stoia – simcat.ro

Dublul campion național, care și-a aniversat ziua de de naștere chiar la Raliul Iașului, a mai precizat că rezultatul obținut este unul conjunctural. „Clar este un rezultat de conjunctură. Nu este unul merituoriu. Îmi pare rău pentru Simone și pentru Adrian, pentru ghinionul lor, dar mă bucur că sunt teferi, că nu au pățit nimic. Ăsta este motorsportul. Când mergi foarte tare, îți asumi și anumite riscuri. Iar lucrurile nu ies întotdeauna cum îți dorești. Am trăit pe pielea mea astfel de evenimente de-a lungul timpului și știu ce înseamnă un asemenea accident. Bine că nu au pățit nimic nici Simone, nici Adi și nici cei doi navigatori ai lor. Cât despre noi, am avut un parcurs mai mult decât safe și am avut multă șansă. Un rezultat care ne aduce puncte bune și care ne dă speranțe pentru viitor. Vom vedea ce va fi la ultimele două runde”, a încheiat Giri.

 

Dan și Tudor doresc să le mulțumească pentru susținere celor de la NetBet și Ramplast, dar și de partenerilor Delcar Škoda, AdGo Digital Network, Castrol Edge, MHS Truks&Service, Glanz Facility Management, Mipa, Presto și Curatatoria.ro.

Raliul Iașului, o nouă provocare pentru Giri și Tudor

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza se pregătesc de o nouă provocare în Campionatul Național de Raliuri, Raliul Iașului. O rundă binecunoscută și îndrăgită de cei doi, ce le propune 6 probe lungi, dar frumoase. O etapă cu rezultate frumoase în anii trecuți pentru Giri și Tudor, care speră ca să nu se lase mai prejos nici la ediția din 2020.

foto – abimages.ro

Driver-ul de la poalele Tâmpei a oferit câteva detalii despre traseul pe care se va „alerga” vineri și sâmbătă. „Am reușit să mergem pe Dobrovăț și pe Cioca Boca. Am insistat să începem cu Dobrovăț pentru a vedea porțiunea nouă a probei propusă de organizatori. Este o «specială» pe care ne va trebui o atenție sporită. Suprafața de rulare se schimbă de 2-3 ori pe parcursul probei, care are parte de un început îngust, cu multe capete de pod, de viteză, după care urmează o porțiune mai lată, cu săritori și segmente în care este necesară o atenție mai mare. Dar e o probă frumoasă, care ne place mult. Cioca Boca a rămas aceeași «specială» pe care o știam și mă bucur că se prezintă în condiții foarte bune. Chiar dacă raliul are doar 6 probe, sunt unele lungi, ce ne vor solicita la maximum. Sperăm să avem parte de o cursă fără evenimente neplăcute și să fim din nou, acolo, în top”, a declarat Dan Gîrtofan.

 

Dan și Tudor doresc să le mulțumească pentru susținere celor de la NetBet și Ramplast, dar și de parteneriilor Delcar Škoda, Glanz Facility Management, Castrol Edge, MHS Truks&Service, Mipa și Presto.

Trofeul Câmpulung Muscel a fost înlocuit cu Trofeul Rânca

Dupa anuntul facut de Clubului Sportiv Brothers Motor Sport organizatorul Trofeului Campulung Muscel prin acre anunta anularea etapei de la Campulung Muscel, Federația Romana de Automobilism Sportiv a anuntat ieri înlocuirea etapei a V-a din CNVCT, Trofeul Câmpulung Muscel cu Trofeul Rânca, care se va desfășura în aceeași dată, 19-20 septembrie. Deși este o perioadă extrem de scurtă până la eveniment, Federația va depune toate eforturile ca totul să fie pregătit corespunzător. Etapa va puncta și în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2. Etapa a VI-a, Poiana Brașov, se va desfășura în locația și la data stabilite anterior, fără modificări.

 

sursa FRAS.ro

Despre Raliul Iașului 2020

De joi, 3 septembrie, până sâmbătă, 5 septembrie, Iașul devine capitala motorsportului românesc. Este a patra etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano, una cu suficiente puncte de atracție, chiar dacă lipsește SuperSpeciala.

Parada din centrul orașului

Prezentarea echipajelor a fost, de-a lungul timpului, unul dintre momentele gustate atât de sportivi, cât și de fanii sporturilor cu motor. La ediția din 2020 a Raliului Iașului, motive bine întemeiate au schimbat planurile organizatorilor. Joi seara, începând cu ora 19.00, toate mașinile de concurs și cele ale oficialilor vor defila prin oraș, iar participanții vor fi prezentați intr-un mod atipic.

 

Traseul paradei a fost ales astfel încât echipajele să ajungă prin mai multe zone cunoscute ale orașului, multe dintre acestea încărcate de istorie, atât a orașului, cât și a raliului. Itinerariul este următorul: Palatul Culturii – Strada Elena Doamna – Târgu Cucului – Bulevardul Independenței – Fundație – Bulevardul Carol I – Rond Agronomie – Strada Arcu – Strada Gării – Râpa Galbenă – Pasaj Mihai Eminescu – Bulevardul Independenței – Strada I.C. Brătianu – Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii. Când bolizii vor trece prin fața Primăriei, numele componenților echipejelor vor fi prezentate, fără ca piloții și copiloții să mai coboare din mașinile de concurs. De asemenea, tot din motivele expuse anterior se anulează sedința foto și sesiunea de autografe. 

 

Parcul Service la Palatul Culturii

Timp de 3 zile, Palatul Culturii, edificiu unic în lume, va fi scos și mai mult în evidență prin găzduirea Parcului Service.

 

Shakedown Bârnova

Acomodarea cu macadanul ieșean se face vineri, 4 septembrie, în prima parte a zilei, cu prilejul sesiunii oficiale de teste la Bârnova. Începând cu ora 8.30 și până la ora 13.00, participanții vor avea la dispoziție mai multe treceri pe segmentul de drum forestier din comuna ieșeană astfel încăt prima probă specială să găsescă mașinile și echipajele cât mai pregătite pentru lupta cu secundele. 

 

Săritori spectaculoase la Dobrovăț

Raliul Iașului 2020 începe vineri, pe 4 septembrie, cu proba Dobrovăț. În prima zi de concurs vor fi două treceri pe speciala celebră pentru săritorile care au atras de fiecare dată zeci de privitori. Doar că PS Dobrovăț are, din acest an, 9 km în plus, segment adăugat probei pe o porțiune înaintea startului din anii precedenți. Prima mașină va intra pe traseu la ora 15.43, iar a doua trecere va începe la ora 17.46. Pentru cei care nu pot ajunge pe probă, există alternativa transmisiunii online care va putea fi urmărită paginile oficiale de facebook ale Raliul Iașului și Federației Române de Automobilism Sportiv.

 

Viraje ca-n WRC la Cioca Boca

A doua zi de concurs propune parcicipanților patru probe speciale. Cioca Boca, parcursă de două ori, măsoară 14.85km. Startul este la ora 10.13. Cea mai spectaculoasă probă a raliului oferă spații generoase pentru spectatori, în special în ultima parte a traseului. Relieful formează un amfiteatru natural, astfel încât cei prezenți pot urmări evoluția echipajelor pe mai mult de 1km.

 

Power Stage Madârjac

Sâmbătă, pe 5 septembrie, prima trecere are ca start ora 11.21, în timp ce a doua, considerată Power Stage, începe la ora 15.32. La finalul probei, pe teritoriul comunei Sinești, va fi organizată o inedită festivitate de premiere pentru Power Stage, prilej cu care vom afla și cine va acumula punctele bonus, iar primele echipaje vor avea parte de surprize foarte plăcute. Este proba regină a Raliului Iașului și una dintre cele mai apreciate din campionatul național. Măsoară nu mai puțin de 24 km, fiind cea mai lungă specială a raliului. Are pasaje de viteză, mai ales pe platoul de la Mădârjac, însă este renumită ca fiind o probă tehnică.

 

Premiere în fața Primăriei

Raliul Iașului se încheie sâmbătă, 5 septembrie, cu festivități în centrul orașului. Prima dintre ele este Sosirea Festivă. Evenimentul va avea loc în jurul orei 17.30, prilej cu care primele trei echipaje cu timpii cei mai buni vor urca pe rampă și vor primi laurii. Nu mai devreme de ora 19.00, tot în fața Primăriei Municipiului Iași, este programată marea festivitate de premiere.

 

Raliul Iașului se întinde pe durata a 2 zile de competiție și pe lungimea a 116,70 km de probă specială.

 

 

Adrian RĂSPOPA va pilota o Skoda Fabia R5 la Raliul Iașului

Odată cu cea de-a patra etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano, Adrian RĂSPOPA va reveni la comenzile modelului Skoda Fabia R5 pus la dispoziție de Botka Racing.

Dacă anul trecut etapa de la Iași reprezenta cea de-a doua apariție a pilotului băcăuan la volanul modelului Skoda Fabia R5 dupa cea de la Raliul Moldovei, in acest an Adrian RĂSPOPA va pilota pentru prima oară acest model, cu care a reușit anul trecut o clasare pe locul secund in Raliul Moldovei.

 

Așa cum mi-am propus inițial voi lua startul la Raliul Iașului, alături de Cosmin DIACU, la volanul modelului Skoda Fabia R5. Pentru mine a fost o perioadă extrem de aglomerată având de organizat două competiții importante în județul Bacau, respectiv etapa de viteză în coastă 2 Trofeul Valea Uzului de la Dărmănești și etapa de ciclism Turul Colinelor. Sper să îmi găsesc repede puterea de concentrare și să avem un ritm bun. Venim, totodată, la această etapă cu un design nou care descrie destul de clar mesajul pe care îl promovez de la începutul acestui sezon competițional pentru constuirea autostrăzii Brașov – Bacau A13. Acesta nu este doar mesajul meu, ci mesajul întregii regiuni a Moldovei care are nevoie de o asemenea autostradă.” declara Adrian RĂSPOPA.

Pro-X se alatură lui Adrian RĂSPOPA și Cosmin DIACU, compania fiind un partener conscrat al echipajului pentru această etapă. De asemenea, un alt partener obișnuit al echipajului pentru această etapă este service-ul auto din Iaşi, Avantest.

 

Raliul Iașului va fi deschis oficial joi, 3 septembrie, odată cu startul festiv care va avea loc pe B-dul Ștefan cel Mare, începând cu orele 20.30, urmând ca piloții să parcurgă vineri și sâmbătă 116.70 km împarțiți în 6 probe speciale, ultima dintre ele reprezentând și Power Stage-ul.   

 

Adrian RĂSPOPA, este în acest an ambasadorul în motorsport al proiectului de infrastructură rutieră Autostrada Brașov – Bacău A13 și are un parteneriat încheiat cu Fundația Pădurea de Mâine.

 

Sibienii Gabriel Cotârlea și Darius Borș au câștigat Transylvania Classic 2020

După două zile extrem de disputate, echipajul sibian Gabriel Cotârlea și Darius Borș a reușit să câștige, cu un VW 1300 din 1970, competiția de regularitate dedicată vehiculelor istorice și mașinilor electrice Transylvania Classic.

Timp de trei zile cele 63 de echipaje înscrise la Transylvania Classic 2020 au descoperit un traseu spectaculos și plin de provocări în competiția care pune acum orașul Sibiu și pe harta celor mai importante evenimente internaționale dedicate mașinillor istorice și mașinilor electrice.

 

Astfel, după startul festiv programat joi seara, 20 august, în Piața Mică din Sibiu, vineri echipajele înscrise în competiția de regularitate au descoperit Mărginimea Sibiului (Șura Mică, Ocna Sibiului, Mândra, Ludoș, Apoldu de Jos, Miercurea Sibiului, Dobârca, Poiana Sibiului, Tilișca, Săliște, Sibiel, Orlat, Gura Râului, Rășinari), iar sâmbătă, 22 august, participanții au descoperit cealaltă jumătate a județului, punctul culminant fiind urcarea pe Transfăgărășan, până la Bâlea Lac, la o altitudine de 2.043 metri, trecând apoi prin localitățile Săsăuș, Chirpăr, Nocrich, Alțâna, Bârghiș, Pelișor, Richiș, Biertan, Mediaș, Șeica Mare, Slimnic și Șura Mare.

 

După peste 400 de kilometri parcurși pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu, echipajul sibian Gabriel Cotârlea și Darius Borș a câștigat în premieră Transylvania Classic, o competiție de regularitate înscrisă în calendarul internațional al Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA). Cei doi au luat startul cu un VW 1300 din 1970 și au adunat în total 215,7 puncte de penalizare. Victoria de la Sibiu le-a adus și premiul special, un ceas Tissot, oferit de Albini Prasa.

 

După cele trei zile de competiție, pe locul secund s-a clasat tot un echipaj sibian. Bogdan Iancu și Cristina Iancu au participat cu un VW Golf Cabrio din 1991 și au adunat 264,8 puncte de penalizare.

 

Echipajul Cristian Hiver și Aurelia Hiver, pe un Austin Healey 3000 MKII BT7 din 1961, a terminat pe locul 3 cu 303,6 puncte de penalizare, aceasta fiind cea mai bună performanță a lor de când participă la competiția din Sibiu.

 

În Cupa Dacia cel mai bun echipaj a fost cel format din Caius Tomiță și Georgeta Tomiță care au concurat pe o Dacia 1310 din 1986. Pe podium au mai urcat echipajele Magdiei Balteș/ Adrian Duca (Dacia 1310 – 1989) și Cătălin Oancea/ Alex Petraru (Dacia 1300 – 1983).

 

Dan Siminie/Stelian Bădilă (Ford A – 1929) la categoria C, Jurgen Faff (Alfa Romeo 6C 2500 – 1943) la categoria D, Ovidiu Dulăcioiu (Osca Barchetta – 1956) la categoria E, Gabriel Cotârlea / Darius Borș (VW Karmann Ghia – 1970) la categoria F, Andrei Mitre / Georgiana Gologan (Volkswagen Scirocco – 1985) la categoria G, Caius Tomiță/ Georgeta Tomiță (Dacia 1310 – 1986) la categoria H, au fost echipajele care s-au impus la categoria specifică anului de fabricație al mașinii cu care au luat startul.

 

În clasamentul pe echipe s-a impus echipa pefoc.ro, iar la categoria YOUNGTIMER victoria i-a revenit echipajului Bogdan Iancu și Cristina Iancu.

 

La ediția din acest an a competiției de regularitate Transylvania Classic s-au acordat și o serie de premii speciale. Astfel, Emil Mitranovici a primit premiul special pentru cea mai veche mașină din concurs, un Renault Torpedo din 1920, mașina cu cea mai mică cilindree a fost un Rover Mini din 1995 cu 1.275 cmc, iar bulgarii Georgi Andonov și Ana-Maria Andonova a fost echipajul care a câștigat proba specială de pe cel mai spectaculos drum din lume, Transfăgărășan.

 

Transylvania Classic a rămas în calendarul internațional al Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice și în 2020, iar Laszlo Tomcsanyi a fost observatorul oficial FIVA la acest eveniment remarcând organizarea foarte bună într-o perioadă marcată de pandemia de coronavirus.

 

Este un an dificil, marcat de această pandemiei, și tocmai de aceea apreciez și mai mult efortul organizatoric făcut la Sibiu. A fost un eveniment reușit și mă bucur că au fost unele modele cu adevărat speciale la start. Doar prin astfel de evenimente putem promova spiritul Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice care are ca scop protejarea, conservarea și promovarea vehiculelor istorice la nivel mondial. Sloganul nostru este să păstrăm vehiculele de ieri pe drumurile de mâine și asta s-a reușit aici la Sibiu”, a spus Laszlo Tomcsanyi, observatorul FIVA la Transylvania Classic 2020.

 

Ediția din 2021 a competiției de regularitate dedicată vehiculelor istorice și electrice se va desfășura în perioada 20 – 22 august.

 

Transylvania Classic 2020 s-a desfășurat în perioada 20 – 22 august și este o acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu.
Transylvania Classic 2020 este o competiție dedicată mașinilor clasice și electrice susținută de Orange.

 

Parteneri tehnici: Automobile Bavaria, Tissot, Astoria – Expodue, Printcenter.ro, e-pneu.ro, e-twow.ro, Tămâian, Conacul Maria Theresa, 0-100.ro, Asociația pentru Electromobilitate – AERO, Magic FM și Zile și Nopți.