Tag Archives: marin dumitrescu

30 de zile de pictură Adrian Mitu pentru 100 de ani BMW

Adrian Mitu, în parteneriat cu dealerul BMW Auto Cobălcescu, propune o incursiune unică în istoria de 100 de ani BMW prin pictură. Iniţiativa urmăreşte aventura BMW în motorsport, un domeniu care a marcat atât de mult compania, şi îşi propune să ilustreze poveşti şi eroi care au definit cei 100 de ani ai mărcii. Proiectul este organizat sub forma unui maraton de 30 de zile de pictură live şi se va desfăşura în perioada 7 noiembrie – 7 decembrie într-un spaţiul special din promenada ParkLake Shopping Center Bucureşti. În perioada 8-11 decembrie, în aceeaşi locaţie, o expoziţie va prezenta toate lucrările create.

marin-dumitrescu-alex-seremet

Primul eveniment special este programat pentru sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 11:00, cu prezenţa legendarului pilot Marin Dumitrescu.

 

În centrul demersului este Adrian Mitu, un pictor român care s-a remarcat în ultimii ani prin lucrările sale inspirate din lumea automobilului. Adrian a fost observat de presa de specialitate şi pasionaţi. De asemenea, Adrian este artistul oficial al Concursului de Eleganţă de la Sinaia, cel mai prestigios eveniment dedicat automobilelor de epocă, şi are opere expuse în cadrul „Ţiriac Collection”. „Este un proiect influenţat puternic de automobile şi cafea. Efectul de cafea asupra mea este o combinaţie de stări: energie, creativitate şi nostalgie. Astfel a venit ideea de a sărbători trecutul unei lumi unde energia este decisiva, de a sărbătorii un brand cu un caracter plin de energie şi mai ales sa-i sărbătorim poveştile, legendele şi pe oamenii din spatele lor. Este o acţiune cu un singur scop, preţuirea oamenilor din spatele poveştii şi aducerea lor în faţa celor pasionaţi de aceasta cultură, cultura automobilistica”, explică Adrian Mitu.

 

Sunt planificate 30 de zile de pictură live, astfel că pasionaţii pot urmări crearea picturilor inspirate din istoria BMW în competiţiile motorsport dedicate automobilelor. Povestea începe cu perioada anilor 1920 – 1930, când BMW începea aventura în lumea automobilelor. Urmează o serie de zile dedicate legendarului BMW 328, automobilul care definit pentru prima dată imaginea sportivă a mărcii. Vor fi rememoraţi şi doi piloţi legendari români – Petre Cristea şi Marin Dumitrescu, ultimul dintre aceştia este aşteptat ca invitat special.

adrian-mitu-30-days

Seria continuă în perioada postbelică, aducând în prim-plan momente de legendă, aşa cum este lansarea BMW 3.0 CSL, BMW M1 ProCar, BMW M3 E30 DTM sau victoriile BMW în Formula 1 (1983) şi LeMans (1999). Sunt aduse în prim-plan şi poveşti mai puţin cunoscute, aşa cum este legătura între Elvis Presley şi Hans Stuck printr-un BMW 507 care a participat la curse de coastă.

 

Vor exista mai multe momente dedicate piloţilor români care au concurat cu BMW de-a lungul timpului: recordul obţinut de legendarul Alexandru Papană cu un BMW 328 pe ruta Bucureşti – Braşov, la titlul de Campion Naţional de Raliuri obţinut de Laurenţiu Borbely cu un BMW 2002, performanţele lui Ovidiu Mazilu cu BMW M3 sau prezenţele moderne a unor piloţi precum Eduard Tonsch, Alex Mirea sau Costi Stratnic. La finalul proiectului vor fi prezentate performanţele speciale BMW din acest an, dar un erou cu adevărat unic BMW: Alex Zanardi.

 

Pe parcursul întregii perioade sunt planificate mai multe evenimente, invitaţi speciali, tururi ghidate şi prezentări de automobile de curse, totul pentru a completa experienţa unică a cestui proiect.

 

Proiectul este organizat de BMW Auto Cobălcescu cu susţinerea ParkLake Shopping Centre Bucureşti şi Cafeneaua Paul. Pe parcursul evenimentului, vestimentaţia lui Adrian Mitu va fi asigurată de Men’s Cave.

 

Program eveniment

Data

Tema zile

07.11.2016

BMW, primii ani: de la BMW 3/15 la BMW 315

08.11.2016

BMW 328, naşterea unei legende

09.11.2016

Un model unic – povestea Mille Miglia 328 Touring Coupe

10.11.2016

Modele speciale BMW 328: Kamm Coupe, Touring Roadster

11.11.2016

Petre Cristea şi BMW 328

12.11.2016

Marin Dumitrescu şi 328, “Cursa vieţii mele”

13.11.2016

De la Isetta la BMW 507, de la Hans Stuck la Elivs Presley

14.11.2016

Anii New Class – legndarul BMW 2002.

15.11.2016

BMW M şi Jochen Neerpasch

16.11.2016

BMW 3.0 CSL

17.11.2016

BMW 3.0 CSL

18.11.2016

BMW 320i

19.11.2016

Formula 2, colaborarea cu M.A.R.C.H.

20.11.2016

BMW Art Cars

21.11.2016

BMW Art Cars

22.11.2016

BMW M1, Procar, Art Car

23.11.2016

BMW M1, Procar

24.11.2016

Formula 1, victoria Nelson Piquet în 1983.

25.11.2016

BMW 635 Csi – prima victorie în prima cursă DTM.

26.11.2016

BMW M3 E30

27.11.2016

BMW M3 E30

28.11.2016

BMW M3 E36, BMW M3 E46

29.11.2016

McLaren F1, BMW Le Mans 1999

30.11.2016

Formula 1, perioada modernă.

01.12.2016

M3 E90 – ALMS, N24h, Art Car

02.12.2016

2012: Revenirea in DTM cu victoria la titlu.

03.12.2016

2012: Revenirea in DTM cu victoria la titlu.

04.12.2016

Piloti români şi BMW. Claudiu David.

05.12.2016

Piloti români şi BMW. BMW 2002 şi Familia Borbely.

06.12.2016

Alex Zanardi – WTC, Olimpiada, 24h Spa

07.12.2016

Sezonul 2016 – DTM, Zanardi cursa câștigă cu BMW M6

08-11.12.2016

Expoziţie

73 de piloti inscrisi la Trofeul Sinaia 2016

La închiderea perioadei oficiale pentru înscrieri în cursa pentru Trofeul Sinaia și-au anunțat prezența 73 de piloţi și 3 echipe. Piloţii se mai pot înscrie vineri sau duminică, achitând taxele conform regulamentului particular, pentru a lua startul în etapa a V-a din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2016, organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, în perioada 22 – 24 iulie.

 

Afis_T_S024

Lupta pentru primele locuri este tot mai interesantă, fiind marcată de întoarcerea în campionat a lui Paul Andronic, care după pauza de la Rânca revine pe traseele de concurs, cu Mitsubishi-ul evo V modificat complet în garajele Autotehnica. Din lista de start lipsesc Horațiu Ionescu Cristea care a vândut Ferrari-ul său lui Alessandro Pietta, pe care însă îl vom vedea pe traseu, în timp ce Cornel Gărdean, unul dintre favoriții la titlu în 2016 declară forfait și la această etapă după ce a spart cel de-al doilea motor la Subaru-ul său la antrenamentele de zilele trecute. Sunt prezenți însă Bogdan Cuzma, Lucian Răduț, Ovidiu Zabreca, Edu Stan, Dan Prepeliță și Andrei Dumitrescu care vor duce cu siguranță o luptă frumoasă pentru trofeul King of the Hill al competiției.

 

Lista participanti 

 

Spectatorii aflați pe traseul de concurs vor avea ocazia să îl salute pe decanul de vârstă al motorsportului românesc, maestrul Marin Dumitrescu – cetatean de onoare al orasului Sinaia, care la 97 de ani va urca – de data aceasta în postura de copilot – pe traseul unde a câștigat în 1950 în fața lui Petre Cristea și Jean Calcianu.

 

Titi Aur, cel mai cunoscut dintre piloții de raliu, va fi prezent de asemenea, la Sinaia cu demonstrații spectaculoase de conducere defensivă și pilotaj pe patru roți.

Gabriel ENE

Iubitorii automobilismului îl vor putea revedea în acțiune, la Sinaia, sâmbătă și duminică pe Vali Porcișteanu – campion național, unul dintre piloții prezenți, an de an, la startul acestei etape.

 

Primăria oraşului Sinaia şi Clubul Sportiv Carpaţi Sinaia le mulţumesc anticipat tuturor celor care se implică în organizarea acestui eveniment, respectiv forţelor de ordine şi voluntarilor pentru siguranţa traseului, piloţilor şi mecanicilor din echipele tehnice pentru numeroasa participare, oficialilor FRAS pentru buna colaborare în vederea pregătirii acestei etape şi, în special, spectatorilor şi locuitorilor de pe traseul de concurs.

 

De asemenea, le mulţumim şi celor care ne sunt alături, ca de fiecare dată: Serviciul de Ambulanţă Sinaia, Poliţia Sinaia, Poliţia Locală, SC Sinaia Forever, SC Romanian Security Systems SRL, Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, Detaşamentul de Pompieri Sinaia, Detaşamentul de Jandarmi Sinaia şi hotelierilor care au oferit cazare.

 

Organizatorii recomandă tuturor piloţilor să intre în Sinaia, spre parcul service din Bd.Carol I (din dreptul stației Petrom până la sensul giratoriu de la intrarea spre Castelul Peleș ), dar și pe strada Octavian Goga, pe intrarea în oraş dinspre Braşov, semnalizată cu săgeţi indicatoare.

 

Totodată, pentru ocolirea zonelor blocate traficului, va fi afișată în oraș harta rutelor alternative.

Grand Racing Legends – două filme documentare dedicate eroilor din motorsport debutează pe marile ecrane din România

„Grand Racing Legends” aduce pe marile ecrane două proiecţii de documentare dedicate unor eroi ai sporturilor cu motor. Sunt prezentate împreună două producţii: „Cursa vieţii mele”, dedicată legendarului pilot român Marin Dumitrescu, şi „NO LIMITS”, care îl are în prim plan pe pilotul Indycar, Formula 1 şi campionul paralimpic Alessandro Zanardi şi aventura lui în cursa de 24h de la Spa.

Afis documentare

Marin Dumitrescu şi Alex Zanardi au două poveşti de viaţă care pe mine m-au marcat profund. Şi sunt convins că sunt unul dintre mulţi alţii. Este o onoare şi o mare bucurie să putem aduce cele două filme în cinematografele din România. Sunt convins că astfel numărul persoanelor care sunt atinse de cei doi eroi va mai creşte puţin. Trebuie apreciată deschiderea Grand Cinema Entertainment şi Băneasa Shopping City pentru acest proiect. Marcăm astfel lansarea filmului românesc <<Cursa vieţii mele>> pentru public, iar <<NO LIMITS>> este prezentat în premieră absolută pe marile ecrane în afara unui festival sau a unui eveniment special. România are astfel o poziţie unică pe harta documentarelor despre motorsport”, a declarat Alexandru Şeremet, Corporate Communication BMW Group România.

Marin Dumitrescu & Alex Seremet
Marin Dumitrescu & Alex Seremet

Chiar dacă personajele care sunt urmărite de cele două documentare vin din lumea sporturilor cu motor, poveştile fascinează şi se adresează unui public larg prin caracterul şi istoria celor două personaje.

 

Avem, pe de o parte, pe Marin Dumitrescu, un pilot român cu peste 30 de titluri de campion, care a construit automobile de curse, a construit echipe de raliu, a format şi a influenţat destine de campioni, precum Ştefan Vasile, Titi Aur sau Claudiu David. Marin Dumitrescu şi-a început cariera imediat după finalul Celui de-al Doilea Război Mondial în curse de motociclete, apoi Jeep-uri militare modificate şi apoi în curse de viteză în coastă şi pe circuit. După întreruperea curselor de viteză de către regimul comunist, Marin Dumitrescu a fost unul dintre pionierii raliului românesc. Ultimul titlu a fost obţinut chiar în anul de retragere, 1976, cu un model Dacia – Campion Naţional Clasa VI în campionatul de viteză în coastă.

 

Pe partea cealaltă, Alessandro Zanardi este un pilot cu palmares redutabil, cu experienţă în Formula 1 şi campion IndyCar. Momentul de cotitură în cariera este însă accidentul din 2001 în urma căruia Zanardi îşi pierde ambele picioare. Este însă eroul unei reveniri fără precedent, deja în 2003 pilotează un monopost de curse şi din 2004 intră în Campionatul Mondial de Turisme (FIA WTCC) unde, până în 2009 obţine 4 victorii şi multe alte clasări în puncte. Se dedică sportului paralimpic şi obţine 2 medalii de aur şi o medalie de argint la Olimpiada de la Londra din 2012 şi reuşeşte ulterior să câştige mai multe titluri mondiale la această disciplină. În vara anului 2015 participă alături de Timo Glock şi Bruno Spengler, ambii piloţi cu un palmares bogat, în cursa de 24h de la Spa.

Bruno Spengler, Alex Zanaradi, Timo Glock
Bruno Spengler, Alex Zanaradi, Timo Glock

Este, cu siguranţă, un model pentru toţi cei care, în ciuda unui handicap,vor să aibă succes în sport. Alex este cel mai bun exemplu despre cum poţi să lupţi să revii”, declară Timo Glock, fost pilot de Formula 1 şi coechipier al lui Zanardi în cursa de 24h de la Spa.

 

„Grand Racing Legends” vine la un an după prezentarea documentarului „Adrenalin” în februarie 2015, un proiect care s-a bucurat de asemenea de o recepţie deosebită şi care a fost produs de echipa care este acum în spatele „NO LIMITS”.

 

Despre „Cursa vieţii mele”
Rememorată în stilul caracteristic plin de umor, subtilitate şi momente încărcate puternic emoţional, „Cursa vieţii mele” este povestea lui Marin Dumitrescu şi a unei vieţi dedicate în totalitate sportului cu motor pe un parcurs de peste jumătate de secol. De la primele curse unde a participat ca spectator în Bucureştiul interbelic, la primele participări în competiţii de motorsport, automobile pregătite special, curse câştigate cu emoţie, până la Campionatul Naţional de Raliuri, „Cursa vieţii mele” este o călătorie în timp în frumoasa lume a sportului cu motor, un drum care a intersectat, influenţat şi creat destine de campioni şi, nu în ultimul rând, de oameni.

 

Eduard Baban, regizor: “Sunt bucuros că alături de Cătălin am reuşit să realizăm în România un film documentar dedicat fenomenului motorsport, care aduce în prim plan povestea unei vieţi fascinante.

 

Cătălin Oprea, producător: “Au fost 5 ani frumoşi, în care am învăţat ce înseamnă să faci un documentar, în care am întâlnit oameni frumoşi cu poveşti la fel de frumoase. Mă bucur că am reuşit să aducem – împreună cu Eduard şi cu sprijinul câtorva prieteni, pe marile ecrane, un crâmpei din epopeea unei vieţi dedicate motorsportului. Avem nevoie să ne amintim cum a pornit motorsportul în România.

 

Despre NO LIMITS
Alessandro Zanardi este un pilot cu o carieră spectaculoasă care are în prim plan o revenire incredibilă, depăşind un accident aproape fatal. „NO LIMITS” urmăreşte cel mai recent proiect al lui Zanardi, participarea la cursa de 24h de ore de la Spa din 2015, prima participare într-o cursă de 24h a unui pilot cu handicap sever într-o echipă la cel mai înalt nivel, alături de alţi doi piloţi fără handicap.

 

Filmul urmăreşte întreaga poveste – de la prima întâlnire la München, la sediul BMW, la testele de pregătire şi cursa din Belgia. Dar pentru Zanardi provocarea nu se termină, nici după o competiţie aşa de dificilă – la numai patru zile participă la Campionatele Mondiale din Elveţia pentru a-şi apăra titlul la handbike.

 

Alessandro Zanardi, în film: „Dacă te uiţi la viaţa mea de acum, tot ceea ce fac este mai mult sau mai puţin legat direct de situaţia în care sunt. Şi dacă m-ai întreba: <<Alex, te-ai întoarce la vechea viaţă?>>, aş spune nu. Pentru că sunt atât de confortabil cu viaţa mea de acum, încât nu aş risca [să schimb] fără să ştiu unde aş fi fost azi.

 

Filmul este produs de StereoScreen, o echipă cu experienţă în motorsport, care a produs, printre altele, şi documentarul „Adrenalin”, prezentat cu succes anul trecut în Bucureşti, într-un proiect similar. „NO LIMITS” a fost prezentat în selecţia mai multor festivale, inclusiv prestigiosul CAMERIMAGE, a primit două distincţii la London Motor Sport Film Festival şi premiul pentru cel mai bun documentar la IFA International Film Festival Beverly Hills.



Nick Hahne, regizor „NO LIMITS”: „Anul trecut, proiecţia din România a filmului nostru documentar <<Adrenalin>> a fost un mare succes. Când am fost invitaţi să revenim la Bucureşti cu noul nostru proiect, <<NO LIMITS>>, bineînţeles că am spus imediat da. Este foarte plăcut să fi primit cu atât de mult entuziasm de o comunitate de pasionaţi aşa de frumoasă ca cea din România. Prezentarea comună cu filmul despre legenda motorsportului românesc Marin Dumitrescu va fi, cu siguranţă, un program interesant pentru public.

Exclusiv – Trailer Cursa Vietii Mele – premiera cinematografica februarie 2016

In 2013 un scurt fragment din “Cursa Vietii Mele” era prezentat, in premiera, in cadrul evenimentului organizat de BMW Romania. Apecierile si valul de incurajari primite dupa vizionare nu a facut decat sa ne motiveze in plus si sa ne faca sa ne concentram si mai mult eforturile de finalizare ale peliculei.    

Afis-Cursa-Vietii-Mele-feb2016

CURSA VIETII MELE este calatoria pe care o veti putea face inapoi in timp alaturi de maestrul emerit al sportului, Marin Dumitrescu, in frumoasa lume a motorsportului, un drum care a intersectat, influentat si creat destine de campioni si nu in ultimul rand, de oameni.

  

Filmul “Cursa Vietii Mele” va fi prezentat in cadrul unei proiectii speciale la Grand Cinema & More din Baneasa Shopping City in luna februarie 2016. Insa pana atunci va lasam in compania trailer-ului realizat de prietenii si partenerii nostri de la EvLSkillz.

  

Model special dedicat piloţilor români care au concurat cu BMW, la Sibiu Rally Challenge

Sibiu Rally Challenge, desfăşurat în 20-23 august, a oferit pasionaţilor de motorsport un meniu complet: probe speciale desfăşurate pe legendarul Transfăgărăşan, echipaje inedite, dar şi a şasea etapă în Campionatul Naţional de Raliuri. BMW a înscris în cadrul evenimentului un model special, dedicat piloţilor români care au performat cu această marcă de-a lungul unei istorii de aproape 80 de ani. Cu un echipaj format din Radu Gurămultă (jurnalist AutoExpert, 4×4 Adventure) şi Alexandru Şeremet (manager de comunicare BMW România), modelul BMW Seria 2 a participat în cadrul raliului de regularitate, fără să puncteze oficial.

Radu & Alex SRC

Designul modelului a fost dominat de portrete lui Petre Cristea şi Marin Dumitrescu, doi dintre cei mai importanţi piloţi români din istorie. Imaginile lor stilizate, reproduceri după fotografii făcute după unele din cele mai importante victorii ale acestora cu BMW (Eifelrennen 1939, respectiv Sinaia 1950), au fost amplasate pe lateral, pe aripile spate ale maşinii. Tot pe lateral, pe uşi, au fost trecute nume ale piloţilor care au performat cu BMW de-a lungul timpului în diverse competiţii – raliu, curse de coastă, viteză pe circuit sau chiar competiţii de automobile istorice. Designul a fost completat de dungile BMW Motorsport, celebrul tricolor roşu-mov-albastru. Acestea acopereau toată lungimea automobilului – de la bara faţă continuând pe capotă, acoperiş, peste portbagaj şi bara spate.

 

Motto-ul proiectului a fost „Să facem istorie!”. Se doreşte a fi un semn de apreciere pentru toţi piloţilor români care au performat cu BMW şi care au marcat imaginea mărcii. În acelaşi timp este un demers pentru cunoaşterea istorie mărcii în motorsport.

 

Istoria performanţelor piloţilor români care au concurat cu BMW începe în a doua jumătate a anilor ’30. Era vremea când BMW 328 făcea carieră pe circuitele din întreaga lume, inclusiv în cursele stradale din Braşov, Bucureşti sau în Cursa Internaţională de Coastă Feleac. Petre Cristea este, cu siguranţă, unul dintre cei mai importanţi piloţi care au concurat cu BMW 328. Cea mai memorabilă victorie a sa pe care o avea cu acest model avea să fie obţinută în 1939, în celebra cursă Eifelrennen, Nürburgring, în faţa piloţilor de uzină BMW. Un deceniu mai târziu, Marin Dumitrescu scria primele momente importante în carieră tot cu un BMW 328, modificat la începutul anilor ’50 în Uzinele Vulcan. Era modelul cu care acesta a dominat cursele de circuit ale perioadei. Victoria în cursa de coastă de la Sinaia, din 1950, avea să rămână în memoria lui Marin Dumitrescu ca unul dintre cele mai importante succese din lunga sa carieră.

Radu & Alex SRC1

Perioada comunistă a adus o lungă pauză în motorsport şi a făcut foarte dificilă participarea în competiții cu modele fabricate în afara cortinei de fier. Sunt însă câteva excepţii, inclusiv Marin Dumitrescu concurând pentru scurt timp cu un BMW 2002. Probabil că cea mai remarcabilă apariţie este cea a lui Laurenţiu Borbely care devine campion naţional de raliuri tot cu un BMW 2002. Astăzi, la exact 40 de ani distanţă, Lorinz Borbely, fiul său, conduce acelaşi automobil, recondiţionat, în cursele istorice de coastă şi raliu.

 

Prezentul a adus participări în cursele de raliuri, viteză pe circuit sau viteză pe traseu montan, având campioni la diverse categorii. Modelele istorice sunt, de asemenea, o prezenţă constantă la evenimentele de motorsport din România. În plus, tot mai mulţi piloţi participă în programul Formula BMW cu performanţe notabile.

 

Declaraţii despre proiect
Radu Gurămultă, pilotul echipajului, jurnalist:„Sibiu Rally Challenge a fost o provocare nobilă pentru noi. Ideea de la care a pornit acest proiect a fost una specială, aceea de a onora piloţii români care au concurat cu automobile BMW; şi nu o spun doar pentru că noi am acceptat provocarea Transfăgărăşanului la bordul unui BMW, dar nu cred că sunt multe mărci care se pot mândri că au participat la competiţii automobilistice (şi) în România, în mod constant, din anii ´30 şi până în zilele noastre.

 

În ceea ce priveşte experienţa pe care am avut-o împreună cu Alex, pot spune că a fost nebună de-a dreptul – de la extaz la agonie, pe alocuri. Deşi nu punctam la categoria la care am participat, am luat totul destul de în serios (poate prea serios câteodată) şi am încercat să fim cât mai competitivi. Pentru mine, ca participant sporadic la raliuri din postura de copilot, experienţa de a sta la volan şi a-i asculta indicaţiile lui Alex va cântări foarte mult. Îmi place să cred că am învăţat multe fineţuri pe care le voi aplica de acum şi sper ca această chestiune să vină în sprijinul coechipierului meu.

 

Despre Sibiu Rally Challenge numai de bine, a fost un raliu cu ingrediente senzaţionale, mai puţin vremea pretenţioasă de sâmbătă. Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă nebunia noastră! Aş vrea, de asemenea, să trimit un gând bun către toţi piloţii români care au scris istorie în automobile BMW şi care ne-au dat motiv să visăm frumos şi să trăim excepţionala poveste de pe Transfăgărăşan!”.

Radu & Alex SRC2

Alexandru Şeremet, co-pilot al echipajului, manager de comunicare: „Trebuie să recunosc că ideea iniţială i-a aparţinut lui Radu, amândoi fiind sub puternica influenţă a documentarului <<Adrenalin>> despre istoria BMW în cursele de turisme. Din discuţiile noastre despre film a apărut şi motto-ul proiectului – <<Să facem istorie!>>.

 

Cred că amândoi am fost puţin copleşiţi de toate numele pe care le-am purtat pe maşină şi ne-am luat participarea foarte în serios, deşi eram o echipă demonstrativă. Am luptat pentru fiecare secundă şi am simţit puţin din ceea ce înseamnă o participare într-o cursă de motorsport.

 

Am luat totul foarte în serios şi cu multă emoţie pentru că purtam o <<încărcătură>> foarte valoroasă, pe care o respectăm mult. Din fericire Sibiu Rally Challenge ne-a oferit ingrediente perfecte pentru un astfel de proiect. Nu o să uit niciodată Piaţa Mare, plină de oameni, care ne-au salutat, a fost un moment foarte special pentru mine. Şi apoi am avut ocazia să urcăm, în concurs, pe un drum legendar – Transfăgărăşan. A fost un moment memorabil şi pentru istoria noastră, personală.

 

Vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au susţinut, dar mai ales tuturor cel care s-au oprit să citească numele de pe maşina noastră. Şi, cel mai important, vreau să le mulţumesc tuturor piloţilor români care au concurat cu BMW de-a lungul timpului, fie că sunt sau nu înscrişi pe maşina noastră – ei au făcut istoria mărcii noastre!

 

Piloţii înscrişi pe modelul BMW Seria 2 „Să facem istorie!”

Perioada interbelică
Petre Cristea, Marin Dumitrescu, Alexandru Papană, Dan Tătușescu, Alexe de Vassal, Constantin Voluntaru, Vintilă Frumuşanu , Ion Bolony, Valentin Tânţăreanu, Alexandru Uţă, Jean Calcianu, Luca Ion Niculescu, H. Rosenauer, Marin Butculescu,

 

Raliuri, curse de viteză pe traseu montan, competiţii cu automobile istorice
Laurenţiu Borbely, Lorinz Borbely, Eugen Ionescu Cristea, Horaţiu Ionescu Cristea, Horst Graef, Gunther Graef, Dorin Toma, Eduard Tontsch, Mihai Beldie, Costi Stratnic, Adrian Bortică.

 

Viteză pe circuit, Formula BMW
Ovidiu Mazilu, Mihai Marinescu, Doru Sechelariu, Mihnea Stefan

Avanpremiera filmului „Cursa vieții mele” cu Marin Dumitrescu, vineri 24 iulie, Casino Sinaia

Au trecut 80 de ani de la prima ediție a Cursei de Coastă desfășurată în frumoasa stațiune montană Sinaia. În anul 1935, precum și în cei care au urmat, nu mai puțin de șapte zile erau dedicate Săptămânii Automobilului organizată de Automobil Club Regal Club Român, sub înaltul patronaj al MS Carol II.

 

Anii au trecut și ușor, ușor tradiția de odinioară a renăscut, în prezent atât Concursul de Eleganță cât și etapa de Viteză în Coastă de la Sinaia revenind în peisajul motorsportului românesc.

 

Dacă la sfârșitul lunii iunie Concursul de Eleganță de la Sinaia organizat de către Retromobil Club România ajungea la cea de-a cincea sa ediție, la sfârșitul acestei săptămâni Trofeul Sinaia va marca cea de-a șaptea ediție.

Afis-Avanpremiera (1)

În spiritul tradiției din perioada interbelică, în acest an participanții vor avea parte de un eveniment conex, dedicat etapei de viteză în coastă de la Sinaia. Astfel, vineri, 24 iulie ora 20.00, la celebrul Casino Sinaia toți participanții vor avea ocazia de a urmări în avanpremieră filmul Cursa vieții mele – un film documentar care încearcă să aducă generației tinere povestea unei mari legende a motorsportului românesc, Marin Dumitrescu, cetățean de onoare al orașului Sinaia.

 

Pentru a înțelege și a intra în această lume minunată a motorsportului românesc și a unei familii de trei generații care și-a dedicat și își dedică aproape întreaga activitate sportului cu motor, va trebui să urmariți aventura pe care Cătălin Oprea (EvLSkillz) și Eduard Baban (Motorsportnews.ro) au încercat să o transpună cât mai bine pe peliculă.

 

Gazda evenimentului va fi Primarul Orașului Sinaia dl. Vlad Oprea, omul fără de care evenimentele dedicate motorsportului românesc din stațiunea montană nu ar fi fost posibile.  

 

Avenpremiera filmului Cursa vieții mele este posibilă cu implicarea necondiționată a Primariei Orașului Sinaia, BMW România și Radu Corciova – vicepreședintele Uniunii Cineaștilor din România.

Un pilot de legendă împlineşte astăzi 96 de ani: La mulţi ani, Marin Dumitrescu!

Primul automobil care a marcat imaginea sportivă a mărcii BMW a fost legendarul BMW 328. Marin Dumitrescu este unul dintre piloţii români care au făcut să strălucească acest model pe circuit la începutul anilor ‘50 şi care, după o carieră de peste 30 de ani, păstrează încă o amintire specială pentru BMW 328. Marin Dumitrescu împlineşte astăzi, 19 ianuarie 2015, 96 de ani.

 Marin Dumitrescu

Cariera lui Marin Dumitrescu în motorsport a început imediat după Cel De-al Doilea Război Mondial în competiţiile de motociclism, la clasa de 125 cmc, unde obţine un titlu de campion naţional. Ulterior, acesta demarează un proiect de curse de viteză pe circuit cu modele Jeep modificate.

 

La sfârşitul anului 1947, în urma unei iniţiative care îi este atribuită lui Jean Calcianu, sunt aduse la lumină şi recondiţionate o serie de modele de competiţie din perioada interbelică şi astfel se pun bazele unui nou campionat de viteză pe circuit. Susţinut de mentorul Artur Strijek şi inginerul Petre Iscu, Marin Dumitrescu construieşte în Uzinele Vulcan două modele performante de competiţie pe baza BMW 328 şi participă cu succes în faţa unor nume consacrate ale vremii, precum Petre Cristea, Jean Calcianu sau Alexe de Vassal. Primul dintre aceştia, Petre Cristea, era deja unul dintre cei mai de succes piloţi români din istorie, cu o victorie în Raliul de la Monte Carlo (cu un Ford V8) şi o serie de succese internaţionale la bordul unui BMW 328 care au culminat cu victoria din 1939 pe Nürburgring, în faţa echipei de uzină BMW.

 

În faţa acestei concurenţe remarcabile, una dintre cele mai importante victorii obţinute de Marin Dumitrescu este la cursa de viteză în coastă de la Sinaia, din 1950. Acesta este de altfel şi subiectul unui film de scurt metraj din cadrul #BMWStories: „Cursa vieţii mele”, film realizat de echipa EvLSkillz.ro şi MotorsportNews.ro. 

După întreruperea curselor de viteză de către regimul comunist, Marin Dumitrescu a fost unul dintre pionierii raliului românesc. Într-o carieră care se întinde pe mai bine de 30 de ani şi o gamă variată de competiţii, de la cursele de motociclism până la raliu, a acumulat peste 30 de titluri de campion. Ultimul titlu a fost obţinut chiar în anul de retragere, 1976, cu un model Dacia – Campion Naţional Clasa VI în campionatul de viteză în coastă.

 

Pentru întreaga activitate, Marin Dumitrescu avea să fie decorat de Preşedinţia României în 2012 cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, rang de Cavaler.

La multi ani Nea’ Marin!

In fiecare an in luna ianuarie in sanul micii noastre redactii este moment de bucurie. Data de 19 a acestei luni reprezinta zi de sarbatoare si bucurie pe care ne face o deosebita placere si onoare sa o impartasim cu voi, prietenii nostri si implicit ai motorsportului din Romania.   

 

Marin Dumitrescu sau Bunicu’, asa cum este alintat de catre apropiati, implineste astazi o frumoasa varsta. Multiplu campion de raliuri, al curselor de circuit sau viteza in coasta, maestru al sporturilor, pilot, mecanic, bunic, Nea Marin are in spate o poveste fascinanta a unei vieti petrecute aproape in totalitate in lumea curselor automobilistice.

Nea Marin

In urma cu doi ani Motorsportnews.ro lansa in cadrul unui eveniment BMW Romania cu sprijinul lui Alexandru Seremet, un scurt metraj despre una din frumoasele intamplari din viata de pilot de curse a lui Marin Dumitrescu, cursa de la Sinaia. A fost un moment deosebit incununand o mica parte din munca depusa de noi si speram ca in viitor sa reusim sa mai adaugam o mica pagina la istoria motorsportului romanesc.  

Nea Marin 2
Marin Dumitrescu si Alexandru Seremet

Noi ii uram astazi Maestrului un calduros “La multi ani!“, multa sanatate si sa il revedem cu bine si in acest an la etapele Campionatului National de Viteza in Coasta, asa cum ne-a obisnuit cu prezenta sa.

 

Cursa vietii mele – Trailer from EvlSkillz on Vimeo.

La multi ani Nea’ Marin!

Marin Dumitrescu sau Bunicu’, asa cum este alintat de catre apropiati, implineste astazi varsta de 95 de ani. Ca orice poveste si intamplare a lui Nea Marin, si ziua sa de nastere este invaluita in putin mister, Bunicu’ fiind nascut pe 19 ianuarie insa declarat in acte pe data de 21 ianuarie. 

 marin_dumitrescu_lansare_z4-09457

Multiplu campion de raliuri, al curselor de circuit sau viteza in coasta, maestru al sporturilor, pilot, mecanic, bunic, Nea Marin are in spate o poveste fascinanta a unei vieti petrecute aproape in totalitate in lumea curselor automobilistice, poveste pe care doritorii o pot afla chiar din cartile sale.     

 

Noi ii uram astazi Maestrului un calduros “La multi ani!“, multa sanatate si sa il revedem cu bine si in acest an la etapele Campionatului National de Viteza in Coasta, asa cum ne-a obisnuit cu prezenta sa. Dar pana la startul sezonului CNVC 2014 va invitam sa vizionati una dintre scurtele dar interesantele intamplari din viata sa de pilot.

 

Cursa vietii mele – Trailer from EvlSkillz on Vimeo.

Andrei Dumitrescu despre CNVC 2013 “Pentru mine, pana acum a fost foarte palpitant”

Sezonul 2013 al Campionatului National de Viteza in Coasta a ajuns la jumatate, cu patru etape deja desfasurate. La sfarsitul acestei saptamani, in perioada 20-21 iulie, urmeaza una dintre cele mai frumoase etape ale sezonului, Trofeul Sinaia, desfasurat chiar pe strazile orasului montan.   

 

Incepand cu acest an sistemul de desfasurare al etapelor de concurs s-a modificat, timpii inregistrati pe parcursul celor doua manse de concurs cumulandu-se. O reglementare ce pare a fi animat un pic lupta la varful ierarhiei. Astazi aflam ce a adus aceasta schimbare pentru Andrei Dumitrescu, pilotul bucurestean evoluand pe un monopost Tatuus, in acest moment doar doua monoposturi facand deliciul spectatorilor in acest campionat.

Andrei Dumitrescu

 

Motorsportnews.roCum ai caracteriza aceasta prima jumatate a sezonului CNVC 2013 din punctul tau de vedere?

 

Andrei Dumitrescu: Pentru mine, pana acum a fost foarte palpitant. Am avut si clasari bune si un abandon. La puncte, toata lumea apare in “carti”. Diferenta de puncte dintre primii 6 este foarte mica. Adversarii mei sunt foarte rapizi, au masini bine pregatite si acest campionat se va disputa pana la ultima etapa. In motorsport, nu se stie niciodata ce se va intampla.

 

MSN.roLa ultima etapa de la Resita te-ai apropiat la 5 secunde de timpul obtinut de Lucien Hora, crezi ca poti bate monopostul lui? 

 

Andrei Dumitrescu: La un moment dat, da. Am reusit sa scad considerabil distanta dintre noi, spre deosebire de anul 2011 cand diferenta dintre noi era de 20 de secunde, in acel an aveam vechiul motor Renault. Anul trecut am scazut la aproximativ 10 secunde, si anul acesta, la singura cursa la care am mers amandoi la 5 secunde.

 

Inca mai avem probleme cu motorul, poate confirma orice spectator, dupa norii de fum pe care ii las in urma 🙂 . La iarna vom rezolva si problema aceasta si poate, reusim sa mai adaugam cativa cai.

 

La Resita am descoperit o problema cu aerodinamica. Cred ca aripile pe care le-am construit sunt putin supradimensionate. Pe viraje masina statea perfect dar am pierdut foarte mult pe liniile drepte. Imi place foarte mult la Resita, nu numai traseul dar si orasul si atmosfera. Masina s-a comportat excelent, am nimerit foarte bine setarile si cred ca am mers destul de bine.

Lucien Hora, Andrei Dumitrescu, Ovidiu Zaberca
Lucien Hora I, Andrei Dumitrescu II, Ovidiu Zaberca III @ Cupa Resita

MSN.roLa prima etapa de la Brasov ai fost aproape de o victorie la general, doar o secunda facand diferenta. Crezi ca vei reusi in acest an o victorie la general?

 

Andrei Dumitrescu: Orice pilot incearca o victorie la general. Am incercat tot anul si voi incerca pana la final. La Brasov a fost greseala mea. Nu am crezut ca Radut mai poate recupera doua secunde, dar a reusit, iar  la a doua urcare nu am mai tras si am pierdut.

 

MSN.ro: Urmeaza etapa de la Sinaia, cea mai frumoasa etapa pentru bunicul tau Marin Dumitrescu asa cum declara chiar dansul. Cum ai caracteriza tu aceasta etapa?

 

Andrei Dumitrescu:  Sinaia este o etapa frumoasa si cu multa istorie. Nu este traseul meu preferat, din cauza asfaltului alunecos si denivelat, care devine si mai rau pe ploaie. Nu am avut niciodata prea mult succes aici.

 

Anul acesta o sa incerc sa vin mai aproape de Hora. Traseul fiind de viteza medie mica, conteaza mai putin diferenta mare de putere intre masinile noastre.

 

Voi incerca sa il fac fericit pe Bunicul.

 

MSN.ro:  Ai avut ceva probleme cu motorul monopostului Tattus in acest an, ce s-a intamplat?

 

Andrei Dumitrescu: Cred ca in ziua de Duminica de la Brasov, deja am simtit o mica lipsa de putere. La Ranca am menajat masina la urcarile necronometrate, mai mult cauciucurile decat motorul, m-am pastrat pentru urcarile cronometrate. La ultima urcare, chiar cand am plecat din start am auzit o bufnitura si motorul a inceput sa mearga in 5 cilindri.

 

Cand am demontat motorul la Bucuresti, am gasit o axa cu came de admisie rupta in 3 bucati. Probabil ca prima cama s-a rupt la Brasov si a doua la Ranca.

Andrei DUmitrescu 2013

MSN.roIn acest an s-a schimbat sistemul de desfasurare al etapelor, timpii manselor de concurs cumulandu-se. Cum ti se pare aceasta noua reglementare?

 

Andrei Dumitrescu: Pana acum imi place acest sistem de cumulare a manselor. Se pare ca a scazut numarul iesirilor in decor. Acest sistem te obliga sa fii constant, sa nu exagerezi si sa menajezi masina. Singurul dezavantaj este ca daca ai o problema la masina sau ai gresit, pierzi etapa.

 

MSN.roCa si numar de spectatori s-a modificat ceva in acest an, au fost mai multi sau mai putini pe probele speciale de pana acum fata de anul trecut? 

 

Andrei Dumitrescu: La Brasov au fost o multime de spectatori, la fel la Ranca si la Teliu. La Resita am ramas uimit de multime. Nu cred ca am vazut vreodata asa multi spectatori de cand mergem la Resita (2007). M-am bucurat foarte mult, mai ales ca majoritatea erau fani coasta, nu doar spectatori din intamplare.

 

MSN.ro: Ce obiectiv ti-ai propus pentru acest an si daca mai ai ceva de adaugat in incheiere?

 

Andrei Dumitrescu: Vreau in primul rand sa termin toate etapele care au mai ramas, si sa vin cat mai in fata. 

 

Multumesc colegilor de la Serus Racing Club, Dlui. Adrian Rusea, Bogdan Rusea, Tudor si Marius pentru sustinerea din ultimii ani si partenerilor de la Total Lubrifianti, intregii voastre echipe Motorsportnews.ro, echipei mele Champion Racing, Radu, Mihai si fanilor care sunt mereu alaturi de noi si ne sustin de pe marginea suprafetei de concurs. Ne vedem in weekend la Sinaia.  

 

Credit Foto : RallyZoom.ro