Se stie, consultantii castiga bine. Ei nu transpira, nu dau cu sapa, nu au program de la 9 la 5. Ei vin la nenea director, stau de vorba putin cu el, mai observa cateva lucruri si pac, nota de plata. Pentru ce? Pentru niste lucruri pe care le vede oricine cu ochiul liber? Pentru niste rapoarte din care reiese ca in companie e o lipsa de comunicare, o incoerenta in construirea valorilor si o raportare deficitara a angajatului fata de obiectivele firmei? Sa fim seriosi. Pentru randurile astea scrise frumos, cu antet, nu era necesar sa se cheltuie toate miile acelea de euro.

Realitatea este ca toti ne dorim sa ajungem consultanti. Adica sa avem atat de multa experienta intr-un domeniu incat sa nu mai lucram deloc. Doar sa fim chemati sa rezolvam diverse probleme. Dar sa le rezolvam cu pixul, cu mintea.  O realitate si mai adevarata este ca exista o gramada de consultanti autoproclamati care nu ar fi trecut nici macar stagiul de internship in domeniul in care se dau mari. Si totusi treaba merge. Pe noi insa ne intereseaza aceia care pusi in fata unei probleme o rezolva intr-un fel atat de elegant si de concis incat ne simtim ca in fata doamnei invatatoare, noi fiind in grupa mica.

Pe vremea cand pierdeam timpul in Olanda, aveam drumuri dese pe la o firma de softuri. Acolo am cunoscut-o pe Elsa. Era prietena foarte buna cu patronul. Elsa avea timp sa ia masa in oras in fiecare zi, era relaxata, avea un birou foarte misto si parea ca e pe o pozitie putin superioara programatorilor care lucrau de zor. Care era obiectul ei propriu-zis de activitate, nu am inteles niciodata.

Dupa multi ani de la ratacirea din Olanda am ajuns la Sinaia. Sa incerc sa mai fac niste rezultate la grupele la care ma bat de la inceputul sezonului de coasta. Si pentru ca eram pe un traseu mai special am inceput sa intreb in stanga si in dreapta ce sa fac la suspensie, la presiunea din cauciucuri, cum sa abordez virajele. Am intrebat oameni cu experienta. Material de consultanti scumpi, cum ar veni. Si nu mi-a prea iesit pasenta. Marco Tempestini chiar mi-a spus “E frumos ce scrii tu in articolele tale dar aici e alta treaba. Aici e un sport dificil … bla bla bla” … avea dreptate. Eram un prostut care punea niste intrebari puerile. Si in plus nici nu aveam notiuni de baza despre setari.

Am ajuns ca inainte de ultima urcare de duminica sa fiu negru de suparare. Eram batut mar de toti concurentii directi si nu numai. Cuvintele lui Marco imi macinau sufletul si credeam ca am ajuns la capatul norocului si ca acum se vede de fapt ca habar nu am de curse, de setari si de pilotaj.

O idee a revenit insa la momentul ideal. De ce nu m-as duce la oamenii care cu asta se ocupa. Cu setari, cu consultanta in motorsport, cu servicii de asistenta la curse?! Si m-am dus direct la corturile Colina Motors unde i-am tras de maneca pe George Serban si Alex Pitigoi.  PItigoi, cel care s-a lasat atat de greu depasit de Giri la Iasi in 2007, cel cu Focus WRC. Mr. Colina Motors. Le-am explicat ce gume de rahat am, cum face masina pe viraje, cum abordez eu coasta asta. Mi-au spus cum sa fac sa schimb comportamentul masinii din subvirator in supravirator. Cu o suspensie spate intarita si cu putin mai multa presiune in pneurile spate.  Am mai cazut de acord ca ar merita riscat sa intru in treapta intai in unele viraje si asta a fost.  Au fost concisi, la obiect, exact ce aveam nevoie in momentele acelea.

Acum, nu poti sa spui ca sfaturile lor a fost cine stie ce mare filozofie. Dar cel putin nu mi-au vorbit ca Tempesta cu reglaje de detenta, cu presiunea specifica fiecarui tip de pneu, cu dracu si cu lacu. Domnule, nu ma pricep la toate astea desi stiu ca pot face diferenta insa acum am nevoie de un sfat care sa-mi fie de folos in urcarea asta. Nu vreau sa invat, nu vreau sa acumulez experienta.  Trebuie sa fac ceva care sa imi dea niste secunde bune pe urcarea de acum. Punct. George si Dodo au inteles asta.

Si am plecat in ultima mansa de concurs. Noua secunde am dat jos. Noua !! Masina a mers de-a latul in multe viraje dar scopul a fost atins. Cat a valorat sfatul celor de la Colina? Pai hai sa ne gandim. Cand mi-am cumparat doua gume de 600 de euro am coborat cinci secunde in urmatoarea urcare.  Tot de la Colina le-am luat si pe alea. Si timpul castigat a fost si atunci si acum in detrimentrul C2R2-ului pe care il “asistau” chiar ei. Daca stai sa te gandesti altfel, in momentele in care te sprijini de masina de curse si te intrebi “ de unde naiba sa mai fac rost de doua secunde?” cam cat crezi ca valoreaza o setare care sa iti asigure acele doua secunde? Acum gandeste-te ca vrei noua secunde.  La coasta, noua secunde inseamna o enormitate. E diferenta intre timpul pe care-l face o Ibiza de 9.000 euro si timpul unui Mitsubishi de 50.000 euro.

Azi e luni. E ora 18.49. Tocmai am terminat de scris “fumul” asta. Sunt inca la serviciu. La Hatters. O agentie unde imi petrec mult timp. Cat de productiva sau neproductiva este prezenta mea in agentie inca ramane de vazut. Cert este ca atunci cand am venit aici, impreuna cu Norris am convenit pozitia pe care o ocup. Puteam sa-i spunem in multe feluri dar pana la urma … ati ghicit. Adviser.