All posts by Eduard Baban

Chris Forsberg primul in calificarile din Formula Drift Florida

Cel mai dezvoltat si mediatizat campionat de drift din lume a ajuns aproape la jumatatea sezonului cu cea de-a treia etapa ce se desfasoara in acest weekend in sudul Floridei. Este pentru prima oara cand campionatul ajunge in Florida pe circuitul Palm Beach International, organizatorii reconfigurand o parte a cirucuitului special pentru aceasta etapa de drift.

 

Chris Forsberg, campionul din 2009, se pare ca a revenit la forma care i-a adus cel mai bun rezultat in acel an, ieri reusind sa impresioneze arbitrii obtinand astfel cel mai bun punctaj din calificari. Cu toate acestea datorita faptului ca este un traseu nou, orice pilot poate face o surpriza frumoasa, neexistand favoriti sau setup-uri anterioare ale masinilor de concurs. Cu siguranta prestatia din calificari are un cuvant de spus insa dupa cum am vazut si anterior evolutia din timpul duelurilor este cu totul diferita fata de cele din calificari.

Daijiro Yoshihara vine aici in postura de leader in clasamentul general provizoriu si dupa victorie la etapa precedenta din Atlanta. Vaughn Gittin Jr. campionul en-titre inca se chinuie sa isi gaseasca concentrarea dupa doua etape destul de slabe pentru el, in prima etapa el nereusind nici macar calificarea in top 32 in urma unor greseli de pilotaj. Justin Pawlak se descurca cel mai bine dintre “noile sperante”, el reusind victoria in prima etapa din Long Beach fapt ce il situeaza inainte de aceasta etapa pe un frumos loc 2 in clasamentul general provizoriu. Toata lumea este cu ochii pe Matt Powers si Fredric Aasbo care impresioneaza de la o etapa la alta cu evolutii din ce in ce mai bune, cel din urma beneficind din acest sezon de sprijinul echipei Need For Speed, fapt care se vede in evolutiile norvegianului.

 

Fanii driftului din Romania pot urmari ca de fiecare data in direct transmisiile acestei competitii pe internet.         

 

Rezultatele calificarilor in top 32:

1 C. Forsberg #64 93
2 D. McNamara #8 91.5
3 J. Pawlak #13 91
4 V. Gittin #1 90.5
5 R. Millen #67 90
6 F. Aasbo #151 87.8
7 C. Grunewald #79 87
8 T. McQuarrie #17 85.7
9 J. Maeng #51 85.3
10 T. Yoshioka #21 83.1
11 K. Gushi #33 83
12 D. Yoshihara #9 82.3
13 O. Graven #113 81.4
14 R. Tuerck #44 80
15 T. Aono #86 79.5
16 S. Hubinette #77 79.3
17 R. Petty #808 78.5
18 A. Pfeiffer #88 75.8
19 W. Wilkerson #95 72
20 M. Waldin #23 71.9
21 K. Mohan #99 70
22 R. Kado #614 69.3
23 P. Cyr #68 69.2
24 C. Ng #84 68.9
25 J. Jones #29 68.6
26 E. O’Sullivan #35 68.5
27 M. Powers #665 68
28 O. Bakchis #723 67.9
29 J. Russakoff #85 64.4
30 L. Lonberger #28 64.3
31 M. Feiock #222 64.2
32 M. Essa #101 63.4

 

credit foto: Larry Chen

Honda Trading România anunţă deschiderea oficială a noilor centre Honda din Ploieşti şi Sibiu

Parteneriatul Honda Trading România – Autoklass, ce a debutat cu inaugurarea în luna mai a noului showroom Honda în Constanţa, continuă prin deschiderea a două noi puncte oficiale de reprezentare chiar de la începutul lunii iunie, conform planului de dezvoltare Honda.

Centrele Honda din Ploieşti şi Sibiu, operate de grupul Autoklass, pun la dispoziţia clienţilor gama completă de modele Honda – disponibile intr-un showroom dedicat – şi ateliere complet echipate pentru activităţi post-vânzare, indiferent de nivelul de complexitate al acestora.

 

Lansările noilor showroomuri Honda vin însoţite de promoţiile lunii Iunie pentru Honda Jazz şi Honda Civic şi de posibilitatea testării celor mai populare modele de către clienţii din zonă, inclusiv a ediţiei speciale Civic GT.

 

Adresele celor 2 showroomuri sunt: Sibiu – Şos. Alba Iulia Nr.69, Ploieşti – Str. Ştrandului Nr. 61A.

121 de piloţi de enduro din întreaga Europă prezenti la Comăneşti

Oraşul Comăneşti este pregătit pentru startul primei etape de Campionat European de Enduro  organizată vreodată în România. 121 de sportivi veniţi din 20 de ţări şi reprezentând cele mai mari echipe de enduro din Europa se află în acest moment în febra pregătirilor, a înscrierilor şi a ultimelor antrenamente, pe un mini-circuit amenajat la intrarea în oraşul de poalele munţilor Nemira şi Ciuc. Organizatorul, clubul Moto X Cape Bacău, a angrenat 70 de persoane pasionate de enduro în pregătirea etapei de european şi speră ca aceasta să devină una tradiţională în calendarul curselor Uniunii Europene de Motociclism.

 

Deja primii sportivi români au trecut de secretariat şi de verificările tehnice. Este vorba despre Cătălin Mităchescu, pilot ce aleargă pentru clubul bucureştean Adventure Ride Bucureşti şi care în această primăvară a terminat cu succes rally raid-ul Tuareg Rallye, dar şi de un cuplu de endurişti cu… acte în regulă, Adriana şi Lucian Neaga (Velox Enduro Racing Piteşti). Pilot amator, Lucian a câştigat în 2010 clasa Hobby a celui mai dificil raliu de hard enduro al lumii, Red Bull Romaniacs şi este hotărât să exploateze avantajul “terenului propriu” în confruntarea cu cei mai buni piloţi europeni de enduro, cărora condiţiile de teren din  ţara noastră le pot pune surprize.

Campionatul European de Enduro a ajuns la Comăneşti, Bacău

Peste 100 de sportivi au sosit deja în paddock-ul amenajat la intrarea în oraşul Comăneşti de clubul Moto X Cape Bacău, organizatorul etapei cu numărul doi a Campionatului European de Enduro, competiţie care se va desfăşura sâmbătă şi duminică în împrejurimile localităţii. Piloţii celor mai bune echipe de enduro de pe continent au la dispoziţie ziua de mâine pentru înscrieri, urmând ca sâmbătă la ora zece să se dea startul pe un traseu de 70 kilometri, ce include trei probe speciale şi care va fi parcurs în total de şase ori!

Dintre cei zece piloţi licenţiati ai Federaţiei Române de Motociclism, care participă la concurs, cel mai titrat este Ervin Kovacs, triplu campion naţional la categoria E2. De altfel, sportivul din Odorheiu Secuiesc a fost primul pilot român care anul trecut a punctat în Campionatul European, la etapa din Polonia. La etapa de european de la Comăneşti s-au înscris şi două curajoase românce, este vorba despre Adriana Neaga şi Andrea Goga, campioana naţională en-titre la clasa fetelor.

 

Furtuna de vară care s-a abătut ieri asupra Comăneştiului nu i-a luat în surprindere pe organizatori, care se declară pregătiţi pentru cursă. “Colegul nostru Cristi Ciocoiu a intrat cu motocicleta pe traseu, pentru a verifica dacă pâraiele umflate de precipaţii sunt practicabile de către concurenţi, în caz contrar, urmând a se opera modificări de ultim moment”, a declarat Bogdan Andrieş, din partea clubului Moto X Cape Bacău.

 

Marc Sandu

 

Campionatul Regional de Rally Sprint 2011 – Rally si Expo Arad Tuning Show

Campionatul Regional de Rally Sprint 2011 revine în judetul Arad, dupa o prima etapa desfasurata în Arad, şi una la Tomesti – jud. Timis. Sâmbătă 4 iunie 2011 pe drumul comunal DC69 ce leaga DN7 de Cladova se va desfasura cea de-a treia etapa din cadrul Campionatului Regional de Rally Sprint 2011. Intrecerea va incepe de la ora 8.00 odata cu prezentarea concurentilor şi verificarile tehnice.  La ora 8.30 se va efectua sedinta tehnica urmand ca la ora 9.00 sa se desfasoare recunoasterile de traseu. La orele 10.00 se va da startul primei masini în concurs.

Masinile prezente la start vor fi dotate cu toate echipamentele de siguranta (rollbar, casca, combinezon) şi vor fi compuse din pilot şi copilot. Concursul va consta din parcurgerea de 3 ori a traseului în ambele sensuri cu regrupare in zona de finish, în total 6 probe speciale (PS). Astfel, dupa parcurgerea PS1 (Cladova-DN7) se va efectua regruparea in zona de sosire, urmand ca dupa sosirea ultimului concurent sa se desfasoare PS2 în sens invers. PS3, PS4, PS5 şi PS6 se vor desfasura dupa acelasi format, fiind urmate de afisarea rezultatelor şi premierea concurentilor la Primaria Paulis.

 

Anuntam pe aceasta cale locuitorii din zona şi turistii, ca pe parcursul desfasurarii competitiei (orele 8.00 – 17.00) drumul comunal DC69 (DN7-Cladova) va fi inchis circulatiei, existand 2 intervale orare intre PS2 şi PS3 (în jurul orelor 11.00, pentru o jumatate de ora), respectiv PS4 şi PS5 (în jurul orelor 13.30, tot pentru o jumatate de ora) cand se va permite trecerea inspre şi dinspre Cladova. Organizatorii va multumesc pentru intelegere.

 

Duminica 5 iunie Campionatul de indemanare auto pentru amatori se prezinta cu o a doua etapa intr-un cadru select alaturi de o etapa nationala de car audio şi un frumos spectacol de tuning auto intitulat anul acesta „Show & Shine”. In organizarea VSS Racing Club alaturi de partenerii Expo Arad International, Szakal Metal şi 5 Group, intrecerea automobilistica reuneste la start conducatori auto amatori, cu masinile de strada, singura conditia impusa fiind purtarea unei casti de protectie.

 

Pentru al doilea an consecutiv, în cadrul targului Transport-Ar de la Expo Arad, se pot intalni cele trei pasiuni principale legate de masina: viteza şi indemanarea la volan, tuningul şi bineinteles nelipsitii decibeli ai sistemelor audio. Anul acesta Expo Arad Show reuneste participanti atat din vestul tarii cat şi din alte zone: Bucuresti, Brasov, Sibiu, Cluj, etc, devenind astfel pe langa o traditie şi un punct de reper în concursurile legate de masini.

 

Show & Shine” este organizata de Rusu Ramona (Auto Pink), iar etapa de Car Audio de catre Norbert Zaharie (Dragster Auto Hi-fi), amandoi cunoscuti pentru numeroasele premii obtinute în domeniile pe care le reprezinta. Concurentii sunt asteptati cu incepre de la ora 8.00 la Expo Arad International, calea Aurel Vlaicu FN (www.expoarad.ro), sau cu mai multe informatii pe adresa  de mail [email protected].

 

În pauzele dintre mansele concursului de indemanare vor avea loc demonstratii de drift.

 

Multumim pe aceasta cale celor de la Expo Arad International pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment, precum şi partenerilor media KissFM, aradon.ro, tion.ro, sport365.ro, WestTV Regional, evenimenteauto.ro.

 

Balogh Arthur – VSS Racing Club

 

Echipajele romanesti prezente la IRC Prime Yalta Rally 2011 – avancronica

Incepand de azi, 2 iunie si pana sambata, 4 iunie, Intercontionental Rally Challenge isi reintra in drepturi odata cu cea de-a patra etapa a sezonului 2011 care se va desfasura in orasul Yalta din Ukraina. Pilotii sunt asteptati din nou la un raliu de asfalt, etapa anterioara din Franta desfasurandu-se pe acelasi tip de suprafata.

 

 

Probele sunt rapide, cursive si in general line, cu o trasa in curbe ce ofera multa vizibilitate pilotilor, lucru care probabil va determina pilotii sa forteze aproape la maxim. Jean-Pierre Nicolas managerul motorsport al IRC declara: “Este un raliu de pilot, cu un tip de traseu care iti permite sa iti gasesti un ritm bun si inca unul foarte rapid. In comparatie cu Corsica virajele sunt mult mai deschise, asa ca este un raliu care ar trebui sa placa specialistilor pe asflat. Trebuie in schimb multa concentrare si notite foarte exacte.” Suprafata de asfalt a raliului nu este una abraziva, iar conditiile care sunt prognozate pentru perioada 2-4 iunie sunt de vreme uscata si in jur de 22 grade in atmosfera, fapt care nu va pune probleme pentru anvelope.

 

 

Un total de 14 speciale alcatuiesc raliul Yalta in lungime de 261.87km. Joi va avea loc startul ceremonial pe coasta Marii Negre unde vor fi prezente personalitati si inalti demnitari din Ukraina, start ce va fi urmat de doua speciale scurte. Zilele de vineri si sambata vor fi alcatuite din 2 bucle, practic 3 speciale in fiecare zi ce vor fi parcurse de cate doua ori fiecare.

 

 

Dupa ce a lipsit din Corsica, la start il regasim din nou pe campionul en-titre Juho Hanninen la volanul Skodei Fabia S2000. Cu absenta lui Freddy Loix de la aceasta etapa, Jan Kopecky si tanarul castigator al etapei din Corsica, Thierry Neuville, vor incerca sa preia sefia clasamentului general provizoriu ambii aflandu-se la o diferenta de doar 5 puncte in urma belgianului.

 

 

Un alt francez specialist al asfaltului si castigator al primei etape a sezonului Bryan Bouffier se va afla si el la start la comenzile masinii sale Peugeot 207 S2000. Tot din tabara Peugeot il mai regasim si pe Guy Wilks coechipier cu Neuville in echipa Kronos Racing.

 

 

Tabara Skoda va fi foarte bine reprezentata, pe langa Hanninen si Kopecky la start regasindu-se si Andreas Mikkelsen, Toni Gardemeister, Patrik Sandell si tanara speranta Karl Kruuda, toti pe Fabia S2000.

 

 

Constructorul malaezian Proton va alinia si el la start 3 masini Neo Satria S2000 ce vor fi pilotate de experimentatul Giandomenico Basso, suedezul PG Andersson si ucraineanul Oleksandr Saliuk Sr., fost campion al URSS la raliu, care va pilota in locul fiului sau, acesta fiind in imposibilitatea de a mai lua startul datorita unei fracturi la mana.

 

 

Romania va fi din nou reprezentata ca si anul trecut de Marco Tempestini si al sau Peugeot 207 S2000, componentul echipei Napoca Rally Academy reusind anul trecut locul 3 in acest raliu. Yalta Rally este in acelasi timp si etapa pentru Campionatul National de Raliuri al Ucrainei dar si pentru  Cupa Europei de Est, competitie FIA pe care Marco Tempestini a castigat-o in ultimii doi ani. Alaturi de Tempestini au facut deplasarea  Vlad Cosma si Ekaterina Stratieva, care vor lua startul pe micile Citroen C2R2 Max cu care evolueaza si in Campionatul National de Raliuri al Romaniei.

 

 

Ieri s-a desfasurat shakedownul premergator raliului, Marco Tempestini obtinand al 12 -lea timp dupa ce a efectuat doar 3 treceri. Rezultatele complete ale shakedownului le puteti gasi si pe siteul oficial.

 

 

Lista participantilor

 

Le Mans 24H a ajuns la cea de-a 79-a editie

Creata in 1923 legendara si prestigioasa cursa de anduranta de 24 de ore de la Le Mans a ajuns in acest an la editia cu numarul 79. Desfasurata o singura data pe an cursa de la Le Mans este un eveniment aparte in calendarul sporturilor cu motor din intreaga lume, o cursa unica comparabila poate ca si prestanta si traditie cu Daytona 500, Indianapolis 500 sau raliul Monte-Carlo. Toti cei care se aliniaza la startul acestei competitii se pregatesc un an intreg pentru a concura 24H fara oprire.

 

Este o cursa solicitanta din toate punctele de vedere pentru intreg staff-ul unei echipe nu doar pentru piloti, mecanici, tehnicieni, oameni responsabili cu relatiile cu publicul etc. toti sunt solicitati intreg anul, apogeul fiind in saptamana premergatoare cursei propriu-zise. Cei de la Peugeot nu au facut nici ei exceptie de la regula, modelul 908 in configuratie pentru anul 2011 incepand sa fie pregatit inca din 2009!

Dupa dezastrul de anul trecut cand nici una din cele 4 masini ale celor de la Peugeot 3 de uzina si una a echipei private Oreca, nu au reusit sa termine cursa, anul 2011 va fi cu siguranta un punct de grea incercare pentru acestia, francezii realizand pana in prezent aproximativ 45.000km cu noul model 908. Mai mult decat atat pe data de 7 mai, anul curent, modelul 908 a reusit victoria in cursa de 1000km de la Spa Francorchamps prin echipajul Alexander Wurz, Anthony Davidson si Marc Gené, insa nimic nu se compara cu surprizele pe care cursa de la Le Mans le rezerva de fiecare data.

Peugeot a reusit sa castige la Le Mans de trei ori in ’92, ’93 cu modelul pe benzina 905 si in 2009 cu dieselul 908 HDi FAP. Spre deosebire de francezi cei de la Audi au reusit sa se impuna la Le Mans de 9 ori din cele 12 participari, 2010 fiind anul cu un podium integral Audi la fel ca in anii 2000, 2002 si 2004. Cea de-a noua victorie Audi anul trecut a insemnat totodata si egalarea recordului de victorii a celor de la Ferrari, insa acestia mai au pana sa egaleze detinatorul celor 16 victorii la Le Mans dintre care 7 consecutive, si anume Porsche.

 

Olivier Quesnel, directorul Peugeot Sport, declara: “Le Mans este magic, o legenda, un mit, Everestul curselor de anduranta. Este o competitie aparte unde orice se poate intampla. Acest lucru face ca infrangerea sa fie atat de cruda si victoria o experienta atat de entuziasmanta. La fel ca in fiecare an, am facut tot ce ne-a stat in putinta sa aducem si in acest an la start cea mai competitiva masina si cea mai bine pregatita echipa. Stim ca orice se poate intampla in aceasta cursa si va trebui sa avem o prestatie fara greseala daca vrem sa fim primii care vedem steagul de la final duminica.

 

 

 

Cei noua piloti ai echipei Peugeot – Total sunt aceasi de anul trecut formula celor trei echipaje fiind urmatoarea:

Peugeot 908 N°7 (oglinzi albastre) – Alexander Wurz (AUT) – Marc Gené (ESP) – Anthony Davidson (GBR)

Peugeot 908 N°8 (oglinzi albe) – Franck Montagny (FRA) – Stéphane Sarrazin (FRA) – Nicolas Minassian (FRA)

Peugeot 908 N°9 (oglinzi rosii) – Sébastien Bourdais (FRA) – Pedro Lamy (POR) – Simon Pagenaud (FRA)

 

Evenimentele pe care cei de la Peugeot le-au pregatit incep inca de luni 6 iunie dimineata cand cei 9 piloti ai echipei in frunte cu Olivier Quesnel vor pleca intr-o excursie de 120 de km cu bicicletele din localitatea  Chartres pana la Le Mans, unde vor avea loc verificarile administrative si tehnice.

 

Joi 9 iunie va avea loc o conferinta de presa gazduita de organizatorul evenimentului Automobile Club de l’Ouest, unde cei de la Peugeot vor dona o replica a modelului 908 HDi FAP castigator in 2009, care isi va lua in primire noua resedinta si anume Muzeul Le Mans 24H. Joi si sambata in cadrul programului “Le Mans in viitor” vor fi organizate tururi demonstrative cu prototipul Peugeot EX1, iar vineri va avea loc conferinta de presa a celor de la Peugeot. Tot sambata va fi infuzie de piloti din raliu atunci cand protagonistii din IRC Thierry Neuville, Bruno Magalhaes, Guy Wilks vor oferi ture demonstrative pe circuit la bordul masinilor Peugeot RCZ.

Sambata vom avea parte de inca un eveniment special din partea celor de la Mazda, care pentru a celebra 20 de ani de la victoria la Le Mans din 1991, vor aduce pe circuit prototipul 787B, care a fost scos din Muzeul Mazda din Hiroshima, Japonia si restaurat pentru prima data dupa inspectia de dupa cursa din 1991.

 

Miercuri 8 iunie au loc antrenamentele libere precum si prima sesiune de calificari, iar joi inca 2 sesiuni de calificari, urmand ca startul in cursa sa se dea sambata incepand cu ora 16.00 ora Romaniei.

 

Sesiunile de calificare vor fi foarte interesant de urmarit, deoarece statisticile au aratat de-a lungul timpului ca masina care pleaca din pole-position la Le Mans nu castiga cursa.

 

Participarea in aceasta cursa se face doar pe baza de invitatii astfel ca mai jos va prezentam lista echipelor invitate la 24H Le Mans 2011.


Lista echipelor invitate

credit foto3: Arnaud Cornilleau – ACO

credit foto 5: Mazda France

Cum a luat nastere Dacia Duster de 850 cp

Pe 26 iunie va avea loc in Colorado, Statele Unite una dintre cele mai prestigioase curse de viteza in coasta din lume Pikes Peak International Hill Climb. Constructorul Dacia se va afla la startul acestei competitii printr-un model unicat Duster intitulat “No Limit” ce dezvolta aproximativ 850cp ce va fi pilotat de Jean-Philippe Dayraut, triplu învingător la Trofeul Andros.

Conceptul a fost dezvoltat de Tork Engineering (concepţie, fabricaţie, montaj, dezvoltare) şi de Sodemo (motor NISSAN VR 38 DETT V6 de 3.8 l al  Nissan-ului GT-R) cu sprijinul celor de la Renault Sport Technologies.

 

Obiectivul e simplu şi ambiţios: lupta pentru victorie. Cum se va descurca vom vedea pe 26 iunie insa pana atunci va lasam in compania unui scurt filmulet despre dezvoltarea acestui model special.

Raliul Paulis-Cladova – A 3-a etapa a Campionatului Regional de Rally Sprint

Sambata 4 iunie are loc cea de-a 3-a etapa din campionatul regional, Raliul Paulis-Cladova.

Probele speciale se afla in vecinatatea orasului Lipova, pe drumul ce leaga soseaua principala (DN7) de comuna Cladova. Raliul este compus din 6 probe speciale, trecandu-se pe drumul de mai sus de 3 ori intr-o directie si inca de 3 ori in sens invers, astfel publicul va putea urmarii practic intreg raliul fara sa mai fuga de la o proba la alta.

 

Duminica este programata o super speciala deschisa amatorilor, in cadrul Expo Arad, unde concurentii de sambata pot participa gratis pe langa restul amatorilor dar fara nici o miza, ei prezentandu-se doar pentru spectacolul automobilistic.

 

Echipajul Emanuel Resiga / Iulia Nicolescu isi propune sa participe sambata la etapa de raliu cu proaspat reparatul Renault 5 GTE Turbo precum si duminica cu titlu demonstrativ, pentru show, cu Toyota Celica GT-Four.

 

Multumim pentru suport: DEME Macarale, ARPFarm, A-CAR Timisoara, infolieriauto.ro, AutoLCD Timisoara, JR-Shop si Resiga-Lu.

 

Harta probelor : Raliul Paulis-Cladova

 

 
View Larger Map

In continuare pentru cei ce inca nu au vazut imagini de la ultima etapa, Raliul de la Tomesti va invitam sa urmariti Retrospectiva Etapei Tomesti

 

Natco.TV – Episodul 3 from 2 Bad on Vimeo.

De data aceasta a fost ghinion

  • O problema tehnica a scos din lupta echipajul auto motor si sport Adrian Dragan/ Vali Bradateanu
  • Urmeaza Raliul Argesului in perioada 17 – 18 iunie 

 

Raliul Clujului Star Lubricants etapa a treia a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2011 si etapa a treia a Cupei Dacia 2011 s-a derulat weekendul trecut in imprejurimile orasului Cluj Napoca.

 

Echipajul auto motor si sport – Adrian Dragan si Vali Bradateanu, a incheiat pe pozitia a noua a clasamentului Cupei Dacia, dupa ce o problema tehnica survenita chiar pe prima proba speciala a zilei secunde i-a scos practic din lupta pentru podium.

 

Cei doi au terminat prima zi, dupa super speciala programata vineri in Cluj Napoca, pe locul patru, in ziua secunda fiind programate celelalte cinci probe speciale: Garbau (5,5 km) o singura data, Rasca (24,5 km) si Marisel (24,5 km) ambele de cate doua ori. Din pacate, dupa primii trei kilometri de la start, pe un viraj rapid de dreapta rulmentul rotii stanga spate a cedat, cei doi fiind nevoiti sa incetineasca. Din aceasta cauza, dupa prima proba a zilei a doua, echipajul auto motor si sport se afla pe pozitia a zecea. „A trebuit sa mergem asa si pe urmatoarele doua probe si am pierdut si mai mult timp. Din fericire problema s-a rezolvat in parcul de service si am mers mai departe”, a spus Vali Bradateanu, copilotul echipajului 55.

 

Odata remediata problema, in intervalul de service de 20 de minute, cei doi au revenit in cursa pentru cea de-a doua bucla a zilei, cu singurul scop de a incheia raliul si a acumula cat mai multi kilometri de proba speciala.  La finalul celor 101 kilometri de proba speciala, Adrian Dragan si Valentin Bradateanu au terminat pe locul 9 in Cupa Dacia, indeplinind doar o parte din obiectivul propus la inceputul sezonului: acela de a incheia in puncte fiecare etapa.

Un raliu care a inceput cum nu se poate mai prost. De data aceasta am avut ghinion si pentru spargerea rulmentului nu putem invinovati pe nimeni. Atunci cand fortezi se pot intampla doua lucruri, ori risti si sari afara cum a fost la Tirgu Mures, ori poate ceda ceva la masina, cum a fost cazul acum. Sansele la podium s-au diminuat. Mai sunt inca sase etape in care se mai pot intampla multe, dar avem nevoie si de putin noroc”, a spus Adrian Dragan, pilotul echipajului auto motor si sport.

 

Dupa Raliul Clujului Star Lubricants, Adrian si Vali ocupa pozitia a 8-a in cadrul Cupei Dacia la 33 puncte de lider si la 9,5 puncte de ultimul loc al podiumului. Urmatoarea provocare pentru echipajul 55 este Raliul Argesului, programat in perioada 17-18 Iunie, ultima etapa pe asfalt din actualul sezon.

 

Echipajul 55 este sustinut in sezonul 2011 de revista “auto motor si sport” si de partenerii: Unior, Austrotherm, SKF si Michelin Romania.

 

Clasament final Raliul Clujului – CUPA DACIA

1.         Ivan Viorel/Gheorghe Dumitru                       01:03:04,3
2.         Barbu Sebastian/Magdas Raluca                    01:04:00,0
3.         Nastase Bogdan/Popidan Alexandru             01:04:02,7
4.         Tincescu Nicolae Florin/Hatiganu Danut      01:05:57,4
5.         Cornea Bogdan/Hanea Aurelian                     01:06:07,2
6.         Tirnovean Octavian/Hulea Razvan                 01:06:44,9
7.         Vidican Cosmin-Lorian/Szekely Bianca          01:07:27,4
8.         Gioarsa Sebastian/Feurdean Dan                   01:11:34,9
9.         Dragan Adrian/Bradateanu Valentin            01:16:45,8
10.       Orha Marian/Marin Nicusor                            01:16:50,6

 

Clasament general in CUPA DACIA dupa 3 din 9 etape:
1. B.Năstase 59,5 p, 2. V.Ivan 49,5 p, 3. O.Tîrnovean 38 p, 4. F.Tincescu 36 p, 5. S. Gioarsă 33 p, 6. S.Popa 27 p, = S.Barbu 27 p, 8.  A.Dragan 26,5 p, 9. B.Cornea 21 p, 10. C. Angheluță 18 p.

 

Credit foto: Motor Media