Category Archives: Fumurile lui Mitraşcă

Fumurile lui Mitraşcă

Unde naiba m-am dus?

23 Comments

Cand nu aveam nici bani, nici experienta si niciun plan, mergeam la curse cu sufletul curat. Mergeam sa ma bat si sa aduc masina acasa. Dormeam pe o saltea intr-o camera din casa lui Radu Ortelecan care imi facea cinste cu pizza si imi dadea supa facuta de sotia lui. Ma sfatuiam cu Vlad Teodor cum sa iau virajul care inchide de doua ori de la Ranca si asta era. Sarac cu duhul. Imparteam masina cu oricine ma ajuta cu un leu sau avea nevoie de un rezultat si ajungeam acasa fara sa stiu cum dracu o sa fac sa ajung la urmatoarea cursa. Dar ajungeam. Si mergeam din ce in ce mai tare.

 

Acum am sustinere, prieteni, hoteluri, echipa, putere, PR, aproape tot ce imi doresc. Mare atentie, aproape tot. Ar trebui asadar sa mut muntii, sa ma duc de parca ar fi ultima mea cursa, sa-l bat pe Ghisoi si pe Prepelita si pe Ghinea cu un pilotaj la limita si numai pentru ca eu nu am doi mecanici in spate. Ci doi importatori, un dealer, un service si o gramada de oameni care fac lucruri pentru mine.

 

In schimb eu ma duc mai incet ca un forleiter la recunoasteri! Reperez zonele de risc ale fiecarui traseu si le sacrific in spiritul unei false maturitati. Si ce e mai grav, m-am inrait! M-am sacalizat. Vad doar oportunitati si nu bucurii, oameni din presa si nu prieteni, adversari si nu colegi. Dintr-o data, lumea mea calda si prietenoasa a costasilor s-a transformat intr-o jungla a celor care tintesc podiumuri si sponsorizari.

 

Nu am crezut niciodata vorba care spune ca oamenii saraci sunt generosi si cei bogati zgarciti pentru ca am zis ca e o vorba inventata de cei saraci ca “sa se mai scoata” cumva. Dar vad ca un adevar este. Si totusi, de ce as fi alt om, doar pentru ca imi merge bine? De ce sa nu fiu acelasi dar si mai cald, mai bun… pentru ca mi-e mai bine?

Foto: Sorin Pop – Rallyzoom.ro

Probabil ca la un moment dat am hotarat ca sunt dispus sa-mi vand sufletul diavolului ca sa ajung sus. Acolo unde e Keleti si Porcisteanu, unde e Grigorescu si Alex Filip. Si probabil ca am crezut ca nimeni nu poate sa ajunga atat de sus fara sa nu se inraiasca, sa nu fie un pitbull care musca tot ce prinde si ii da la o parte pe cei care ii stau in cale. Si nu sta de vorba cu cei mici… pentru ca nu are timp. Are un drum important in sus. Gresit. Atat de gresit!

 

Nu vreau sa ajung asa niciunde. Vreau inapoi la cursele mele sincere, fara cort, cu rotile de ploaie in portbagaj, cu inima cat un purice ca nu am cu ce plati inscrierea dar cu Marco Tempestini care-mi spune “tu mergi tare cu Ibiza ta”! Am fost cel mai fericit cand mi-a spus asta. A fost ca si cum as fi luat premiul cel mare. Acum , Marco ma intreaba doar de ce nu mai scriu. Pentru ca nu mai sunt pilot, Marco! Sunt om de marketing, sunt PR, sunt insarcinat sa am grija de buget, sa generez imagine si notorietate pentru echipa. Si stim foarte bine ca rezultatele nu aduc sponsori, expunerea aduce si incadrarea in buget.

 

Interesant cum inteleg acum cateva lucruri despre perfromantele altor piloti. Cat de eronat este sa judecam prestatia unui pilot doar dupa cum il vedem ca se arunca pe viraje. Nu vedem decat cum Giri merge mult mai incet decat altii cu S2000. Dar nu ne gandim ce buget are, cat e de stresat daca o loveste sau care e planul lui pentru anul in curs. Nu vedem decat cum Vali s-a stins dupa primele doua raliuri de anul asta. Nu ne gandim ca poate I s-a pus in vedere ca nu mai are voie sa iasa in decor sau ca poate o iesire in decor poate insemna 40,000 euro pe care pur si simplu nu ii are. Nu vedem decat cum Adi Dragan merge mai incet decat un pieton in plimbare si il categorisim un pampalau. Dar poate si-a construit strategia in felul asta. Sa mearga la conservare cu orice pret pentru ca e singura lui sansa. Si uite-l lider la clasa 6. Nu e Vlad Cosma, nici Bereczki si nici Stratieva. E Adi Dragan. Si noi ne batem joc de el. Si toti acesti piloti, cu mai mult sau mai putin talent, ajung sa piloteze la 90%, 75 % sau chiar 30% din potentiaul lor din cauze care uneori le scapa chiar propriei lor introspectii. Si pot parea plictisiti, aroganti, fitosi cand de fapt in spate sunt griji, neputinte, frustrari.   

 

Asa ca m-am hotarat! Consolarea mea sta in speranta ca m-am inrait pentru ca simt ca bat pasul pe loc. Ca nu ma pot concentra la curse din cauze “politice”. Anul asta e mai important ca bugetul sa nu fie depasit decat sa iau locul I in loc de locul III dar cu 5000 de euro cheltuiti in plus. Stiu ca adevaratul sportiv se vede atunci cand da de greu sau mai rau, cand da de bine. De aceea, masura nevoii de a ajunge sus o va da o simpla alegere. Sa continui sa activez in motorsport si atat sau sa ma folosesc de tot ce am eu mai bun si sa ajung sa ma lupt la varf, de adevaratelea. Nu cu frica, nu cu bugetele in buzunar, nu cu reportaje la TV in cap. Eu cu mine la start si cu o masina pe care sa o cheme Ruxi, Luisa sau Imelda. Nu credeam ca o sa ajung sa spun asta dar mi-e dor sa-mi fie foame!   

Fumurile lui Mitraşcă

Am renuntat la cel mai frumos drum din lume

1 Comment

In 2009 m-am inscris la Maratonul Bucurestiului. Fara antrenament si cu o forma fizica mai mult venita pe cale ereditara decat prin ore de sport in ultimii ani. Dar m-am inscris si l-am terminat. Cum l-am terminat e o alta poveste. Dupa 20 de kilometri m-au napadit carceii si dintr-un pluton relativ fruntas am ajuns sa fiu depasit de toti concurentii.  Mi-am invatat o lectie pe care o stie si Grivei.  Degeaba ai plamani si vointa. Corpul are niste limite pe care nu le poti deplasa dupa cum iti place.

 

Anul asta mi-am spus ca o sa razbun carceii si o sa alerg la transmaraton. In proba de ultramaraton. Adica 70 de km. Costi mi-a spus ca ma arunc cam aiurea si ca nu o sa reusesc dar in acelasi timp mi-a rezolvat un loc in proba regina. Limita de timp de noua ore este una care iti ofera sansa sa te opresti, sa mai mergi si la pas si tot sa te incadrezi in timp. Au fost doar zece locuri pentru ultramaraton iar unul din ele mi-a fost dat mie.

 

Dar la altitudine, si cu alimentatia mea precara in calciu, riscul sa nu termin e foarte mare. Din cauza picioarelor si a incheieturilor care nu sunt obisnuite sa sustina atat de mult un efort constant. E adevarat ca cele cateva  sesiuni de running pe care le-am facut in ultima vreme mi-au aratat ca sunt in parametri. Ca dupa 4-5 kilometri intru intr-un ritm de 5 min /km pe care il pot tine mult si bine. Dar nu stiu cum ar fi fost in urcare si in coborare la peste 1000 metri altitudine. Aici insa, la ses, totul este ok.

 

Si daca ar fi sa abandonez  si sa vin cu coada intre picioare inapoi de pe Transfagarasan ce ar fi asa de grav? As trai un esec din care sa invat mai multe decat din zece victorii. Si pana la urma am incercat, nu-i asa? E o atitudine mai barbateasca decat oricare alta. Sa incerci stiind ca cele mai mari sanse sunt sa nu reusesti.

 

Dar eu nu o sa ma pot mandri cu niciuna din ele. Nici cu victoria de a fi printre cei zece sportivi care au alergat ultramaratonul pe Transfagarasan nici cu esecul de a renunta inainte de finis dar cu sufletul impacat ca am incercat. Cel mai rau imi pare pentru emotiile acelea dinaintea startului. Cand iti bubuie inima si stii ca nimeni si nimic nu sta in fata performantei tale doar tu. Si oricare ar fi rezultatul esti doar tu responsabil pentru el. Nu masina, nu gumele, nu banii. Doar tu, cu conformatia pe care ti-au dat-o parintii, cu slefuirea muschilor pe care ai facut-o tu, cu vointa ta, cu pregatirea ta, cu ritmul tau. E altfel decat in motorsport dar chiar daca nu ma mandresc cu decizia luata am ales statul pe scaun. Intr-o masina de curse…

 

… pentru ca ultramaratonul e in acelasi timp cu Raliul Tara Barsei. L-am intrebat pe Costi daca mergem si el a spus ca da. Nu foarte convins dar a spus da. Asta inseamna ca trebuie sa renunt sa alerg pe cel mai frumos drum din lume si sa astept sa citesc notitele celui mai bun pilot caruia i-am citit vreodata o dictare.      

 

Fumurile lui Mitraşcă

Fair Game

4 Comments

Dintotdeauna m-am bucurat cand vedeam abandonuri in competitiile in care participam. Si de fiecare data cand imi exprimam intr-un fel bucuria eram admonestat. De oamenii de bine. De oamenii falsi. De concurentii falsi.

 

La fel se intampla si in motorsport. Pur si simplu traiesc un sentiment de usurare si de victorie cand aud despre un abandon, o iesire in decor, o defectiune a vreunei masini. Lectia insa mi-am invatat-o. Nu-mi mai arat satisfactia. Cand aud textele ipocrite ale celor care se dau mari compatimitori imi vine sa le dau o castana peste cap. Parca nu ar intelege diferenta dintre fair play si fair game. Nu vreau sa castig cu orice pret. Nu cred in satisfactia unei victorii prin sabotare, prin miscari politice dar cred in victorii incrancenate. Daca esti concurentul meu direct si nu mai ai gume si eu am in plus, iti dau. Si ti le dau moca. Dar daca te vad pe marginea drumului, cu cutia rupta, nu te astepta sa nu ma bucur. Una e sa te bucuri ca ai reusit sa-l bati si alta este sa-ti bati joc de el si sa-l lasi acolo in sant cand tu ai o platforma care l-ar putea transporta de acolo.

 

Stiu,  este o mare diferenta intre o iesire in decor a lui Dutescu si una a lui Trifu. Amandoi merg la limita dar primul isi permite sa o dea de gard de cate ori vrea in timp ce Trifu e propriul lui sponsor dintr-un salariu modest. Si intr-adevar, empatizez cu Mihai (Trifu) si simt alaturi de el posibilitatea unui esec. Si daca ii spun ca imi pare rau pentru el, nu sunt fals. Chiar daca acea bucurie primara este si ea acolo.

Mie unu, mi se pare normal sa te bucuri in astfel de momente. Este una din regulile jocului. Cand am intrat in sportul asta am stiut cu totii in ce ne bagam. Intr-un malaxor din care ies doar cei care termina cursa. Si doar cativa dintre ei urca pe podium. Restul mai asteapta o sansa. O cursa, o sursa, un sponsor.

 

Daca mergi la razboi si iti impusti inamicul nu inseamna ca esti un criminal. Mai mult, ar fi de preferat sa crezi ca asta e menirea ta si nu sa executi mecanic niste ordine. Acum daca facem analogia cu motorsportul bucuria abandonului celuilalt este similara cu placerea de a ucide in razboi. Lucrurile se complica dar esenta este aceeasi. Diferenta este ca un abandon intr-o cursa inseamna niste bani pierduti si un rezultat ratat. Pe cand dincolo e end game pentru cineva cu o familie, cu prieteni. Insa toata lumea implicata si intr-un caz si in celalalt este constienta de pericolele la care se supune.  Toata lumea se uita cu dispret la cel care a pierdut o gramada de bani la poker dar nimeni nu face la fel cu cei care au pierdut in “pariul” cu cursele. Interesant, e aceeasi boala doar ca in primul caz visezi la castiguri in bani pe cand in al doilea visezi recunostinta.  

 

M-am bucurat cand Emil Ghinea a reusit sa ma bata cu o planetara rupta dupa ce a plecat la noroc sa-si sudeze planetara. Am simtit ca merita mai mult ca mine. La fel am simtit o admiratie pentru Ghisoi in 2010 cand m-a batut in aproape toate etapele. A fost mai bun ca mine la toate capitolele. Traiesc fiecare eveniment din jurul meu cu sinceritate si incerc sa ma imbarbatez pentru momentele care ma prind pe marginea drumului. Si cand am fost acolo mi-a placut sa ma gandesc ce usurare au simtit cei din grupa cu mine. Pentru ca am simtit-o si eu cand ei s-au tras din calea mea. Si de aceea nu ma feresc sa spun ca fiecare abandon al unui concurent ma face sa imi simt locul cu unul mai sus in clasament. Ceea ce e de fapt scopul pentru care am venit. Sa incerc sa-i bat pe cat mai multi.

Fumurile lui Mitraşcă

Planul B

3 Comments

In raliurile si cursele de coasta de la noi sunt nume eterne si nume noi. Marisca e etern. Giri si GXG sunt eterni. Paul Andronic e etern. In rest, vin nume noi care fac rezultate sau nu, raman si pot deveni la randul lor eterni dar mai ales vin si pleaca. Rezista cateva sezoane si se dau batuti sau sunt infranti. De buget, de stres sau pur si simplu le vine mintea la cap. Unii fac pauze in care se zbat sa stranga iar bani sa mai faca un tur de forta. Altii raman pe dinafara si traiesc in umbra propriilor vise ca puteau face performante mult mai mari si ca pe cand concurau ii bateau pe Marisca, Giri si Grigorescu. Cateodata. Si mai e Claudiu David care e un caz aparte.

 

Virusul curselor este in fiecare. Daca il hranim la un moment dat, am dat de dracu. Te face sa crezi ca esti extraordinar. Ca poti sa-i bati pe toti daca prinzi o zi buna. Si daca virusul te domina si nu iti permiti, te ruineaza. Daca iti permiti iti acapareaza sufletul.

Daca un tanar vrea sa faca o cariera in motorsport, ce sfaturi ar trebui sa primeasca el? Nu te baga, o sa te stoarca de toate vlagile? Sau, vezi ca performantele nu iti aduc niciun ban? Sponsorii iti aduc? Si pe ei nu ii intereseaza rezultatele ci imaginea? Asta ar trebui sa stie?

 

Intr-un fel, nu strica sa stie in ce se baga si ca motorsportul nu e doar nebunia de a merge tare si de a pregati masini in garaj pana dimineata. Cred ca cel mai bun sfat pentru cineva care vrea sa intre sau care poate chiar a intrat deja in iuresul motorsportului este “construieste-ti un plan B!”

 

Da, dragilor. Cine esti si ce poti sa faci pentru sufletul tau daca nu mai mergi la curse? Si nu ma refer la locul de munca. Toti au loc de munca in afara curselor. Sau aproape toti. Problema e alta. Ce te mai poate hrani la fel de mult precum cursele? Pescuitul? Trasul cu arcul? Colectionarea de timbre? Linistea din gradina casei de la tara? Ce iti poate da aceeasi lumina pe fata atunci cand te intalnesti cu prietenii care stiu ca ai pilotat? Vor avea in fata lor un om infrant “Stii ca a fost pilot de curse mai demult?” vor spune ei? Sau vei fi un om plin de viata, satisfacut, care acum se delecteaza sa colectioneze discuri vinyl si isi creste copii cu bucurie?

Alegerea ii apartine fiecaruia, dar eu cred ca un plan B, e necesar. Cel care te face sa cazi in picioare. Cel care iti vine in minte atunci cand esti cu masina in pom si astepti platforma ACR de remorcare intr-o liniste perfecta. Iti spui “Asta este, a fost misto. Ma duc acasa, in garajul meu, imi iau undita si plec doua zile in Delta”.  E adevarat. Un om care nu are alternativa va renunta mai greu, va gasi resurse unde altii nu vad nimic si va continua cu o indarjire specifica celor care nu au nimic de pierdut. Sau au totul de pierdut. Dar acum, sincer, asta e sfatul unui jucator profesionist de poker? Pariaza tot pe o mana? De fiecare data?

 

Marco Tempestini mi-a facut complimente uriase in ultima vreme. Programul de viteza in coasta imi este asigurat tot anul. Costi este hotarat sa mergem pana la capat sezonul asta cu raliurile. Sunt pe val. Dar la anul nu stiu ce va fi. Si daca nu vor fi curse, ce va ramane de pe valul de anul asta? Cuvintele lui Marco. Atat. Si ele poate vor fi auzite de altcineva care s-a inversunat sa isi fac loc in curse si se va simti cel mai special om din lume. Asa ca mai mult ca oricine am nevoie de un plan B.

 

Din fericire nu e doar unul. Sunt doua. Cartile, pianul si Olanda. 🙂 Ups, sper sa cad in picioare.

  

Fumurile lui Mitraşcă

M-am suparat pe Costi

6 Comments

Am abandonat pe PS11-Santa Max2 cand mai aveam putin si terminam cel mai dur raliu din cate exista. Nu am abandonat pentru ca am mers tare si am lovit stalpul naibii. Ci pentru ca masina era ranita dupa un contact cu un ciot pe PS10 – Gatu Berbecului si a cedat. Roata din dreapta fata statea cracita si probabil ca bratul era indoit si planetara tensionata. Costi m-a intrebat “Tu ce zici, cum sa mergem pe coborare?”. Eu am raspuns ce i-am spus tot raliul si probabil ca incepusem sa-mi pierd credibilitatea “Vom merge incet”. Nu i-a convenit. Spectatorii, experienta, nevoia de a parcurge cat mai multi kilometri in regim de cursa, frustrarea ca a mers precaut si nu la maxim pana atunci imi erau potrivnice.

 

Asa ca invevitabilul s-a produs. Sau cum ar spune Jay Z ”The necessary occurred”. 27 de puncte in clasamentul debutantilor. Podiumul de la Sibiu in fata a zeci de fotografi. Podiumul care nu era doar al lui Costi, era si al meu. A ales sa mearga tare si masina nu a tinut. Daca mergeam mai incet, tinea. Si acum eram fericiti. Si in loc sa fim pe locul patru eram pe doi in clasamentul debutantilor. 

 

Pe PS 3 pe care am mers in regim de etapa, Costi a mers mai tare. Sa verificam dictarea si cum sta masina. Chiar daca era ridicata si planetarele trosneau. Pe Santa Max am prins tot regim de etapa. L-am ajuns din urma pe cel din fata  cu toate ca erau trei minute intre concurenti la start. La Shakedown, Costi era sa bage masina in sant dupa finish-ul probei pentru ca testa pe coborare. Tot timpul, eu ii ziceam sa o lase mai moale, mai incet.

Deci e normal ca m-am suparat pe el.  Sunt si rezultatele mele, e si gustul amar si asocierea pe care incepem sa o facem intre raliu si esec, banii cheltuiti aiurea si multe alte rele care decurg dintr-o abordare fara strategie. Culmea, un echipaj care ma are in componenta sa nu tina de cont de o strategie indreptata catre sosire, catre rezultat! Un sportiv nu este doar un concurent care trage tare in orice situatie. E un concurent cu viziune, cu un scop. Iar noi parem ca doi tampiti cu resurse care se duc la raliu sa-si faca damblaua.

 

Ei bine, nu e chiar asa. In cei trei ani cat am concurat de capul meu la coasta am fost focusat pe rezultat mai mult ca oricare altul. Si strategia mi-a reusit. Anii petrecuti pe pista de atletism, pe partiile de ski, pe terenul de baschet si-au spus cuvantul. Am prins rezultate mai bune decat mi-am imaginat vreodata. Insa am sacrificat experienta. Nici in ziua de azi nu stiu sa-mi setez suspensia la Ibiza mea. Nici azi nu stiu ce gume sa-mi pun, cum sa abordez unele viraje. Si fac gafe mari. Tocmai pentru ca am fost tot timpul chitit pe rezultat. Sa scot ce pot mai mult din cursa asta. Din campionatul de acum. Sa experimentez era un risc. Putea sa-mi iasa sau nu. Puteam sa ies afara si asta nu mi-am permis.

 

Costi si-a permis. Si isi permite in continuare. Eu as fi terminat probabil Raliul Clujului pentru ca mergeam incet pe ultimele probe pana la limita sa ma ajunga Badiu cu Dacia. La fel, sunt sigur ca am fi terminat Raliul Sibiului daca as fi mers eu la volan pe Santa Max2. Diferenta intre mine si Costi este ca la anul, cand probabil va veni cu o masina mult mai buna, experienta lui va fi cat de bogata poate sa fie cea a unuia care concureaza de un an la raliu. Eu ma uit la finalul raliului si la finalul anului. El se uita la anul viitor. Eu in permanenta il temperez, el vesnic are nevoie sa mearga tare. Cu mici exceptii. Astfel  sansele lui sa se bata cu cei de sus si sa termine raliurile vor fi mult mai mari decat ale mele. Uitati-va la Alex Filip, cat de important credeti ca a fost accidentul din urma cu doi ani pentru rezultatul de anul asta?! Pe una din trecerile pe Santa Max l-a batut si Badiu cu Loganul. Dar Alex nu s-a uitat la timpi ci la finis. Si clasamentul vorbeste pentru experienta lui. Si nu e unul dintre cei care daca le pui un rival cu masina similara, isi ia bataie cu ceasul de la gara. La fel va stii si Mr Stratnic in 2013. Va stii limitele sau va fi mult mai aproape sa le intuiasca si va avea foarte viu in minte abandonurile si cauzele lor.  

Eu nu as fi ajuns sa le stiu, sa le experimentez. Si atunci cine a avut dreptate, eu sau el? Dintre “hai sa terminam, hai sa mergem incet” pe care o spun ca o moara stricata si “experienta, experienta, e important sa mergem cat mai mult sa acumulam experienta” oare care e mai productiva pe termen lung? Daca acceptam ca sunt foarte mari sansele ca abandonul de anul asta sa ne salveze de unul anul viitor, e clar ca nevoia de a merge cu viteza (aparent fara discernamant) a lui Costi este strategia cea buna. No strategy can be a strategy! Mai ales pentru debutanti. Dar nu uitati, nu incercati asta decat daca aveti resursele necesare! 

Fumurile lui Mitraşcă

Dragi concurenti, 20 lectii de viata pentru voi. Cu drag, raliurile

5 Comments

Intr-o explozie de generozitate, raliurile mi-au oferit in scurta noastra perioada petrecuta impreuna cateva lectii care trec cu mult granita sportului cu motor. Intotdeauna am fost fascinat de aparenta lejeritate cu care pilotii gestioneaza accidentele si abandonurile din curse. De fiecare data ma gandesc cat de important ar fi sa putem sa avem aceeasi atitudine fata de loviturile pe care le primim de la viata ( de care, la fel ca in curse, ne facem de multe ori singurii vinovati ).  Urmeaza cateva invataminte care se pot aplica atat in raliuri cat si in in afara lor:

1. In orice moment, dezastrul poate interveni. Tot ce ai facut pana atunci se duce naibii. Va trebui sa accepti ca te-ai zbatut in zadar, ca va fi foarte greu sa te refaci si pe urma sa incepi sa recuperezi. Ceea ce s-ar putea sa nu se intample. In tot acest timp altii se departeaza.  

 

2. Multi raman pe marginea drumului pentru ca nu au gasit resurse sa mai continue. Tu ai ales la un moment dat ca nu esti “spectator” ( cel care accepta ce primeste de la viata ) ci esti “concurent” ( cel care incearca sa isi construiasca viata asa cum vrea el ). Cei mai blazati sunt concurentii deveniti spectatori.  

 

3. Poate ca tu ai talent sau ai muncit mai mult sau pur si simplu esti mai bun ca majoritatea. Intotdeauna insa vor fi altii mai putin talentati dar cu bani, cu oameni in spate, care o sa te intreaca pentru ca au puterea de a cumpara ce e mai bun. Si pentru ca au bani si relatii sunt mai relaxati, isi permit sa se antreneze, sa riste si la final devin mai buni ca tine.

 

4. Sunt toate sansele sa nu castige cel mai bun ci cel mai smecher. Cel care s-a ferit de probleme si nu cel care a preferat sa dea piept cu ele.

 

5. Daca te lupti si ajungi sus si dupa aceea nu te poti mentine toti se vor grabi sa iti anunte caderea. Cu toate ca inca tu esti printre cei de la varf, vei fi considerat in deriva. De aici si pana sa te consideri chiar tu in deriva e doar un pas.

 

6. Nu incerca sa recuperezi miraculos ce ai pierdut. O sa te frigi, rau de tot.

 

7. La inceput e bucuria ca ai reusit sa ajungi unde ti-ai dorit. Pe urma e speranta ca o sa faci performanta. La un moment dat vin si rezultatele. Dupa care nu mai poti fara. Te incapatanezi, ii indepartezi pe cei care nu te sustin si ajungi un incrancenat care nu vede decat ce il intereseaza. Ajungi sa nu te mai bucuri si uiti de ce ai pornit pe drumul asta.

 

8. Dupa ce ti-a iesit tot, chiar mai bine decat te asteptai si esti in fata tuturor, te trezesti trimis la coada sau chiar mai rau. Trebuie sa accepti ca totul e guvernat de oameni care habar nu au despre ce faci tu sau au habar dar nu le pasa. Daca le incurci interesele poti sa fi Einstein, Usain Bolt sau Iisus Hristos. Te vor dobori din pix sau printr-un telefon.

 

9. Vei fi mereu in cautarea unui echilibru imposibil. Intre a fi resemnat in fata neprevazutului care te asteapta la cotitura sa te doboare si focusat, ambitionat si intr-o nevoie constanta de a reusi.

 

10. Cand o sa castigi in timp ce altii cad s-ar putea sa te simti stanjenit. Daca tu esti cel cazut, ai da orice sa fii in locul castigatorului chiar daca declari ca nu iti place felul in care a castigat.

 

11.Intotdeauna vei gasi explicatii pentru neputinta de a fi mai in fata dar niciodata nu vei accepta ca cineva e pur si simplu mai bun. Daca nu mai ai niciun argument vei spune” bine dar ala e nebun”.

 

12.Trebuie sa accepti ca reusita este data de un cumul de factori. Talentul, norocul, banii, experienta, indarjirea, toate pun umarul sa te duca sus. Daca te tot lamentezi ca esti talentat si ca lumea trebuie sa vada asta si sa ti le dea pe celelalte, n-ai inteles nimic din competitie.

 

13.Peste tot dinozaurii si-au construit mica lor mafie. Pentru ca tie sa iti fie greu sa intri si sa le iei felia de tort. O sa uiti cat de furios ai fost pe ei pentru ca o sa ajungi si tu momentul in care…

 

14… cineva mai tanar ca tine, mai carismatic sa fie la panda sa iti ia lumina reflectoarelor si sa o puna pe el.  Daca esti cu adevarat bun nu ti-o va lua dar sansele sunt ca tu sa te zbati sa nu i-o dai si sa arati ridicol. Sa iti accepti locul si sa te retragi la locul potrivit e o mare arta. 

 

15.In timp ce tu esti ocupat sa arati tuturor ca esti cel mai tare, cineva se uita cu foame la iubita ta. Dupa ce o pierzi iti dai seama ca erai cel mai tare fara sa-i bati in lupta directa. Acum chiar nu ai alta sansa decat sa ii bati in lupta. Sa pierzi si pe “frontul” asta ar face din tine un mare looser.  

 

16.Povestea oricarui “concurent” e povestea unui om care duce multe “bagaje” cu el.

 

17.Ca sa reusesti trebuie sa fi capabil sa te debarasezi de tot ce nu e relevant pentru drumul tau spre victorie. Ai grija totusi ca diferenta intre focusare si obsesie e si ea foarte mica. Nu uita, mai bine sa pierzi pentru ca te-a furat peisajul decat sa castigi si sa nu-l mai vezi!

 

18.Ne place sa ne alintam ca suntem aici ca sa ne simtim bine, sa fim fair-play dar de fapt am vrea sa smulgem capetele celorlalti si le atarnam in sulite pe care sa scriem cu sange “victimele mele”.

 

19.Cu toate ca ne consideram deasupra lor trebuie sa recunoastem ca fara “spectatori” nu am avea niciun rost. Ei sunt cei care iti dau energie. Ai face bine sa ii respecti ca pe orice alt “concurent”.  

 

20.Scopul nu e prima pozitie. Nici macar lupta pentru prima pozitie. Ci lupta in general!

 

Fumurile lui Mitraşcă

Despre pilotii mediocri cu Mitsubishi Evo

14 Comments

Stim si vedem cu totii ca Vali Porcisteanu e peste tot. In orice parcare, cu orice masina, cu toti fanii, fanele, la toate posturile de radio, la toate emisiunile. In felul asta, jumatate din tara asta a ajuns fan Daurette.  Avem de invatat multe de la el in sensul asta. Pe facebook, trei din cinci care cer prietenii pilotilor au poza de profil cu masina lui Vali sau cu el. Vali a ajuns un fenomen. Unul care trage motorsportul in sus si deci si pe noi care incercam sa facem ceva in domeniul asta. Ultimul lucru pe care poti sa-l spui despre unul ca el e ca e un mediocru. Si ca el mai sunt. Titi Aur, Marisca, Manu Mihalache, Claudiu David etc. Poate ca ei nu au atatia fani dar ajunse pe mana lor, Evo-urile au facut minuni.

 

Ei bine, unul din armata de fani Vallino a gasit printre postarile mele mai vechi pe Facebook un album care se intitula “Colectia mea imaginara”. Acolo erau zece masini care valorau cat un supercar si pe care eu ziceam ca le-as prefera in detrimentul modelului nou nout de performanta.

 

 Despre acest album eu am spus atunci cand l-am postat: “Porsche e pentru singuratici care nu fac sex, Ferrari pentru frustrati, Bentley GT pentru fotbalisti, Wiesmann pentru snobi care se cred cultivati iar Mitsu Evo pentru piloti mediocri. Asta cred eu! Desigur nu este doar 612 Scaglietti, exista si 250GT asa cum exista si Porsche GT3 RS. Dar daca ar fi sa stric sa zicem 150.000 de euro nu as lua un supercar de toti banii ci cateva modele de suflet. Lista ar putea arata asa” … si urmau pozele cu Caterham Roadsport, Lancia Fulvia, Lancia Delta, Volvo P1800, Karmann Ghia si altele.  

The Fan s-a sesizat. Cum adica, adica Vali e un mediocru? L-a taguit pe Vali care in trei secunde a si ripostat. Ca mi s-au urcat fumurile la cap, ca tractoare, ca una, ca alta. Dupa alte trei secunde apare si Keleti. Ca nu-i frumos “sa fac pipi” pe colegii mei de breasla, ca ma zbat intr-un nor de fum etc. Au fost mentionate nume precum Stohl, Makinen sau Galli. S-au napustit fanii si a iesit un fel  de Libertatea intalneste Cancan pe facebook. Bravo Mitrasca! Ai vrut sa spui ca iti place Alfa Romeo Giulieta de 6000 de euro dar de fapt ai spus ca Claudiu David e un mediocru. Cu alte cuvinte, in viziunea fanilor lui Vali dar si a protagonistilor CNR-ului, declaram cu aroganta ca toti sunt praf si chiar mai mult decat atat ca eu sunt sultanul lumii auto.

 

Frustrant a fost ca nu aveam cum sa ma apar pentru ca ce e scris e scris iar intonatia si printrerandurile nu isi au locul in motorsport. Ori ii bati pe probe ori nu-i bati. Ori esti cel mai bun ori mai ai de invatat. Nu exista interpretari. Campionul National e unul singur si are mici sanse sa ajunga acolo intr-un mod interpretabil sau subiectiv. Lista mea insa era subiectiva prin excelenta. Iar marile jigniri aduse prorietarilor de Porsche, Ferrari si alte marci erau dragul penei. Nu din convingere pura. ( Ca fapt divers, exista un studiu care a aratat ca masina in care se face cel mai putin sex e Porsche)

 

Dar acum, pe bune, oare Viorel  Ivan ar sari in sus daca as spune ca Dacia Logan e pentru pensionari sau taximetrie?  Andrei  Serban sau Dutescu m-ar lua la suturi daca as spune ca un Renault Megane se strica mai des ca un drum national? Nu cred. Indiferent daca Meganu e atat de praf sau nu. Dutescu insa ar putea sa-mi dea un telefon sa imi vorbeasca “de bine” dupa ce in viziunea mea obtuza el e un frustrat. Pentru ca tocmai si-a cumparat un Ferrari. Dar Duta nu s-ar simti vizat niciodata de postarea mea pe facebook asa cum nici Vali nu ar fi trebuit sa isi imagineze ca il consider vreun mediocru. Sau Keleti, de la care ma asteptam sa fie cel putin indiferent fata o insiruire de categorii voit prapastioase.  

 

Ma intreb daca Edwin Keleti ar sari din nou ca ars daca as spune ca toti PSD-istii sunt comunisti. Pentru ca la fel cum toti PSD-istii sunt comunisti, PDL-istii sunt toti niste infecti. PRM-istii sunt niste dezaxati iar fotbalistii sunt niste inculti. Titlul de doctor se ia pe banda rulanta cu lucrari copiate si sa nu uitam de toti preotii care sunt pedofili si ipocriti. Pot sa continui pana cuprind toata pupulatia tarii. Si implicit ma cuprind si pe mine …. care in aroganta mea cred ca nu sunt nici infect, nici comunist, nici incult, pedofil sau ipocrit. Desi recunosc, stiu cativa PSD-isti misto, cunosc chiar si un preot cu care mi-as lasa copilul. Dar cel mai repede as recunoaste ca mi-ar placea la nebunie un Porsche sau un Ferrari, iar de Evo nu mai zic. Cu o singura conditie, sa aiba cutie manuala. Aia automata de pe Evo X e pentru fraieri!  

Fumurile lui Mitraşcă

De ce am zburat la Bacau

2 Comments

In primul rand pentru ca raliurile sunt un drog. In al doilea rand, pentru ca in viata, daca prinzi o sansa sa iti iei zborul, ai face bine sa nu o refuzi pentru ca altfel o sa regreti amarnic. Din fericire, chiar daca am ajuns la final pe ultimul loc, Costi si cu mine nu avem multe regrete legate de raliul de la Bacau. Lucrurile s-au intamplat asa…

 

…cu gandul sa dam tot ce putem intr-o lupta cu un Badiu greu de batut la debutanti am plecat spre Bacau sa facem recunoasterile intr-o singura zi. Pentru ca urma macadam, Clio-ul RS a devenit Dacia Logan si asta ne dadea emotii. Daca ne bat Loganistii cu ceasul de la gara?! Da, ei au experienta, noi suntem debutanti. Dar daca nu scoti capul printre Loganuri inseamna ca singura sansa sa faci performanta in raliu este sa te inscrii cu o supermasina intr-o clasa unde merg trei masini. Si aia nu e performanta. E praf in ochi. Ei bine, niciodata!! Loganul avea sa ne spuna unde suntem ca echipaj.

 

 Nu a durat mult pana avantul ne-a dus pe un mal de unde nu am mai putut pleca. Era finalul primei probe din ziua a doua si pana acolo venisem tare. ( Oare sunt cazuri in care mergi incet si iesi afara? Probabil ca sunt dar nu cred ca le accepta cineva). Pentru cateva minute nu am stiut ce sa facem. Ma uitam la masina si ma gandeam cum trece clasamentul debutantilor pe langa noi. La insistentele lui Costi am luat-o la fuga spre cativa spectatori din urma noastra. Cred a fost un kilometru pana la ei. Si daca nu a fost, asa a parut. In timp ce alergam mi-au trecut prin minte toate tampeniile din lume. Faceam calcule si ele imi spuneau ca nu avem cum sa ne incadram in timp si ca o sa abandonam. De ce naiba nu am ramas la masina sa incercam singuri sa o scoatem? De ce nu m-am dus in jos ca erau mai aproape spectatori acolo? Toate astea.  Dar am revenit cu o mana de entuziasti si am pus Loganul inapoi pe traseu. Toata batalia noastra cu Badiu si cu alte Loganuri era terminata. Si ca sa fie tacamul complet am facut o pana pe urmatoarea proba.

 

Si a venit proba lunga. Noul obiectiv era sa nu abandonam. Aveam o roata de tabla, nici o alta roata de rezerva si proba lunga nu era menita sa menajeze masina. Am luat-o precaut. Nici nu aveai unde sa iei viteza pe prima portiune. Si incet incet ritmul a venit de la sine. Si saritoarea urma foarte clar in mintea lui Costi iar cand venit a luat-o cu pedala la fund. A fost frustrarea ca nu se mai putea bate in clasament. Ca pierdeam teren in campionat. Ca am facut o greseala pe care nimeni nu o mai facuse. Ca urma sa venim cu mana goala de la raliul asta. Toate au apasat pe piciorul drept. Dar mai ales convingerea ca daca rezultatul final nu impresioneaza macar sa arati pe cate o proba ca nu esti un mediocru. Ca te zbati si muncesti masina aia nenorocita. A pus masina spre trasa de dupa seritoare si ne-am luat zborul. As fi putut jura cu o Dacie nu rezista la o aterizare in bot ca a noastra. Costi a avut alte convingeri si Loganul la fel.

 

Pana la finaul probei viteza a tot crescut. Ne-am rasucit la un moment dat pe un viraj de viteza. Am iesit larg pe langa niste spectatori unde am fost convins ca nu mai revenim pe drum. Mr Stratnic nu a lasat gazul. Am mai mers de-a latul de cateva ori insa saritura a fost medicamentul suprem. Asa ca am ajuns la finalul probei fericiti.  Nu mai conta locul in clasament. Am terminat proba probelor. Si un set de gume impreuna cu ea. Am mai parcurs o data bucla celor trei probe si am ajuns cu bine la final. 

Acum, dupa ce toate s-au linistit, regretul ca nu am luat podiumul la debutanti mai revine de cand in cand.  Satisfactia ca am continuat si mai ales ca am continuat cu aplomb e mai mare.  E adevarat ca la final nu se numara saritorile si nici pozele spectaculoase ci punctele. Dar un debutant nu vrea doar puncte. Vrea sa stie ca e in stare sa se bata cu timpii celor buni, ca are curaj, nerv si mana sa se tina dupa cei din fata. Ivan, Nastase si Barbu au fost in fata. Badiu probabil ne-ar fi batut insa nu poti sa stii ce resurse ai decat atunci cand esti “corp la corp” cu adversarul.  Noi am iesit din lupta pe PS4 dupa care am urmarit-o mult din spate.  Pentru doua secunde insa am fost cei mai buni. Am zburat cel mai mult.

 

Un text al unei formatii care imi place foarte mult suna asa  “I told you/ that we could FLY / cos we all have wings / but some of us don’t know why”

 

                         …pentru ca raliurile sunt locul unde iti dozezi cel mai atent excesele! 

Fumurile lui Mitraşcă

De ce ar fi trebuit sa mi se ia licenta la Teliu

9 Comments

… nu pentru ca am marcat tot traseul cu motorina sau pentru ca Horatiu Ionescu Cristea a spus lucrul asta. Ci pentru cu totul alt motiv. Sa incep cu ce mi-a spus HIC. “vrei sa stii parerea mea, sincer?” mi-a raspuns la intrebarea mea. “Parerea mea este ca ar trebui sa ti se ia licenta macar pe sase luni, sper ca nu te superi ca iti spun. Ai iesit afara, iti era compromisa urcarea, trebuia sa te opresti. Nu sa scoti nisip, si sa incerci sa ajungi pana sus. Trebuie sa te gandesti si la ceilalti concurenti, aici nu e raliu. E adevarat ca nu scrie in regulament si aici e o alta discutie pentru ca suntem in Romania …” a continuat el si l-am citat cat de mult imi pot aduce aminte cuvintele lui. Ii dadeam dreptate in unele privinte si intelegeam ce imi spune.

 

Parerea lui HIC era importanta pentru mine. Nu eram de acord cu ea la partea cu penalizarea dar era importanta si facea mult sens. Nu era vreun debutant cu Golf turbo care habar nu are pe ce lume traieste si care trece pe langa mine in parcul de service cu 100 la ora. Era omul care a fost seful comisiei de coasta si probabil cel mai bun pilot din cati eram acolo la start. Parerea mea.

Greseala mea, in urcarea cu pricina, a fost ca am plecat nervos, suparat, am incercat sa fac minuni pe ploaie. Imi amintisem ca nu am inmuiat suspensia, ca unii plecasera pe uscat, ca aveam gume cam sterse pe spate, ca nu pornisem camera. Si inevitabilul s-a produs.  Dupa ce m-am invartit si am lovit un mal, am pornit mai departe. M-am mai invartit de doua ori pana sus. M-am gandit ca am strambat directia si atunci mi-am zis ca trebuie sa ajung sus pentru ca a doua urcare nu o sa o mai apuc. Aveam 46 de curse fara abandon, nu era aceasta acea prima fara clasare. Arbitrilor nu li se poate imputa mare lucru pentru ca ei nu prea aveau cum sa vada ca imi curge motorina venind spre ei ( vezi poza ). Daca ar fi fost atenti ar fi putut da prin statie pe masura ce treceam  succesiv de ei pe traseu sa ma opreasca urmatorii. Dara de motorina se vedea dupa mine dar trebuia sa fii atent. Cred. Oricum ploua si daca nu te uitai atent nu vedeai cum imi “marchez cu grija” drumul inapoi spre start.

 

Dupa incident, parerile au fost impartite insa din fericire cei mai multi mi-au sustinut decizia de a merge mai departe. Am fost surprins sa constat ca nu am simtit niciun moment regret sau responsabilitate pentru ca am fost cauza anularii etapei. Intr-un sens cauza anularii se poate arunca in carca organizatorului dar asta pe mine ma intereseaza mai putin acum.

 

Si ajung la adevaratele erori pe care am le-am facut la Teliu. Stiind ca se anunta ploaie, si cu experienta de anul trecut trebuia sa stiu sa fac tot ce pot ca sa iau startul in concurs cat mai repede. Sa ma opresc pe traseu, sa ma dau lovit, cu probleme la motor, nu conteaza. Orice care sa nu constituie incalcarea regulamentului dar care sa ma puna la start imediat dupa istorice. Pentru ca probabilitatea sa fie uscat si sa inceapa ploaia la un moment dat e mai mare decat cea in care incepe sa ploua si se usca dupa aceea. Trebuia sa joc cartea asta. Si acum eram filozof… la open… daca ma intelegeti.

 

Dupa aceea, la nivelul echipei, de frica sa nu alergam dupa mai multi iepuri, l-am lasat pe Bogdan ( Dobranici ) pe margine. E adevarat ca programul lui de anul asta nu e unul consistent dar instinctul meu initial a fost sa-l inscriu la Teliu. Si pe parcurs, dupa sedinte, meetinguri, strategii, am decis sa amanam debutul lui. Iar eram filozofi cu el pe podiumul debutantilor! Am mers pe varianta “safe” si rezultatele au fost intocmai. SAFE. Nimic iesit din comun, exact acolo unde le-am planificat.

 

Si nu in ultimul rand, ajung la batalia cu Sorin Ghisoi. Prietenul meu, Sorin. Un pilot de exceptie pe mana caruia mi-as lasa masina oricand. Sa o piloteze sau sa o pregateasca de curse. Am pornit cu gandul ca o sa ma bata, ca nu am nicio sansa cu el. Am pornit prost. Cele doua secunde erau la indemana mea si psihologic m-am invins singur. Stiu ca isi va aranja electronica, ca isi va gasi setarile pe etapele viitoare astfel incat imi va fi foarte greu sa ma bat cu el dar asta nu e o scuza. Trebuia sa ma duc la Teliu cu alta viziune. “Complexul Ghisoi” il port inca, se pare, in mine.  

 

Si din pacate mai sunt si alte greseli pe care nu le pot spune pentru ca sunt lucruri pe care sper sa le pot aplica la alte curse.

 

Ei bine, ajungem la motivul pentru care ar fi trebuit sa mi se ia licenta la Teliu. Da, dragii mei,  este prostia de care am dat dovada in strategia pe care care am gandit-o si felul cum am gestionat concursul. “Andrei, aveam alte asteptari de la tine” ar fi trebuit sa-mi spuna Stefan Vasile. “Ar fi trebuit sa risti putin cu deciziile logistice, de inscriere, cu probabilitatile. Daca nu mizezi pe capacitatile tale de a surprinde in bine cu riscul de a pierde, nu ai ce cauta in motorsport” ar fi putut continua Stefan Vasile sau Horatiu Ionescu Cristea. Nu mi-au zis dar imi spun eu acum… dupa ce mi-am tras doua palme.   

Fumurile lui Mitraşcă

Oligarhul

12 Comments

In seara primei etape de la Rasnov de anul trecut, ma duceam prin Brasov cu Clio-ul RS de strada luat de la Costi. Mergeam sa-mi dea Sorin Ghisoi niste placute de frana pentru Ibiza mea de curse. Cand m-am intalnit cu Sebi Stanciu care era smecher cu Mitsubu lui Evo galben imi spune “Eee, esti oligarh?!”. Se referea la aroganta mea de a fi un hot hatch.

 

Mi-a ramas expresia asta intiparita in minte. “Esti oligarh” a devenit oricine care face sau are ceva care in mod normal nu-si permite. A prins expresia ca de altfel orice perla pe care Sebi o scoate cam la trei secunde.

 

Trebuie sa recunosc ca parcursul meu in viata a fost o alternanta complet haotica de “oligarhie”, melancolie si incrancenare. Momentele de o aproape falsa opulenta se terminau in zile crunte de asteptare la marginea subzistentei. Chiar daca cele din urma au fost rare, totusi ele isi pun amprenta si te fac nenatural in momentul in care sari gardul in curtea cu iarba verde taiata la milimetru.  Te fac un intrus care se uita tot timpul dupa umar.

 

Exista o realitate. Daca pretinzi destul de mult timp si cu convingere ca esti cineva pana la urma lumea te va crede. Asa am ajuns eu sa fiu pilot si sa-mi spuna un prieten din presa ca am ajuns un mic brand. Exagerarea lui a fost menita sa ma maguleasca si e normal ca si-a atins scopul. Asa cum si elaborata mea sarlatanie de a ma considera pilot a dat roade.

Am ajuns sa fiu principalul pilot intr-o echipa care a facut teste pe un traseu inchis. Ati inteles bine sper! Teste, am spus. Acea activitate pe care si-o permite Loeb, Latvala, Porcisteanu si … un anume Adrian Grigore, dupa cum spun comunicatele lui de presa. Asadar am fost doua zile pe acelasi traseu pe care Colina si-a dus cu cateva saptamani campionii la teste. Cum ar fi zis Sebi, acum sunt oligarh. Am echipa, am un sponsor mare, am spate, “ce-mi mai place opulenta”… nu-i asa?

 

In ritmul asta nu m-ar mira ca peste cativa ani sa pot avea si o masina cu care sa ma bat sus de tot si lumea sa ma recunoasca in vacanta pe carari de munte.” Asta e ala cu dieselul” vor zice niste pasionati cu care m-as intalni pe partia de ski. Si as fi invidiat. Dar stresul si-ar fi spus de mult cuvantul.

 

Oare ce s-ar intampla daca m-as opri acum?! Sa recunosc ca de fapt nu am vrut niciodata sa ajung atat de departe ci doar sa am un job, un partener de viata cu care sa ma  iubesc, un SEAT Toledo din 2002 TDI luat in leasing si sanatate sa pot sa alerg oricand imi vine.  Cine nu ar schimba orice “oligarhie” cu aceste ultime isi merita stresul de a fi mereu in preajma prapastiei, de a pierde tot si de a cadea in derizoriu”