Andrei Craciunescu este vicecampion la clasa H5 in CNVC Dunlop 2011. El a pilotat un BMW M3 si2011 afost anul in care a debutat. Acestea sunt fapte. Nu e discutabil daca e asa sau altfel. Un cititor a postat un comentariu la comunicatul lui Andrei despre performanta lui. Acest cititor spune: “sa inteleg ca Andronic a luptat cu M3-ul si a iesit campion? avem numai campioni si vicecampioni valorosi anul acesta. de fapt asa se intampla sa fie in Romania, in toate domeniile, de zeci de ani”. Am incheiat citatul.

Cititorul care isi spune ”n-am ce face” are dreptatea lui. Clasa H5 nu a fost o clasa foarte disputata. Nu poti sa fii foarte fericit ca esti vicecampion al unei clase unde de multe ori au fost doar trei concurenti. Dar asta nu inseamna ca rezultatul nu are valoare.

Sa ne uitam si in alte ograzi… cu iarba mult mai verde. De exemplu in IRC 2WD. In 2011 au fost de fapt patru concurenti de-a lungul sezonului. Pe locul sase este un pilot care a participat la o singura etapa. In SWRC, la constructori, Skoda a batut toba ca a ajuns campioana mondiala. E adevarat. Dar s-a luptat cu cine? A avut de fapt concurenta? In Dakar 2012, Echipa Mini a reusit sa triumfe intr-o lupta cu ea insasi.  

In WTCC, Chevrolet s-a luptat pe bune cu SEAT si cu BMW? SEAT de abia au reusit sa aduca la mijlocul sezonului motorul de 1.6 si acesta printr-o echipa privata. BMW a avut suportul tuturor preparatorilor mici numai al constructorului nu. Si atunci Chevrolet se poate lauda ca a iesit campioana? Cand a fost singura echipa de uzina? Da, se poate. Dar in niciun caz nu e mai valoros titlul de campion mondial pentru Chevrolet decat titlul de vicecampion al lui Andrei Craciunescu. Pastrand proportiile. La fel s-a luptat Andrei cu Paul Andronic cum s-a luptat si Tarquini cu Muller. Campionul cu o racheta, celalalt cu o soba!

Deci, cine se bate in clase neconstituite? Aproape toata lumea. Sunt foarte rare cursele unde ajung doar cei mai buni si aceia sa se bata cu material relativ egal. Si sa fie si vreo 25 la numar.  Nici in WRC, nici in F1 si nici in CNVC nu se intampla asta.

Asadar, sunt titluri si rezultate care nu au greutatea pe care ne-am dori-o. Si motorsportul este atat de perfid incat sa-si inmulteasca disciplinele si clasele pana cand toata lumea va avea un podium doar prin simpla prezentare.  Totusi, sunt oameni care au facut ceva. Au construit o masina, si-au f&$ut weekenduri, au cheltuit bani. Ceea ce e mai mult decat fac unii care “n-au ce face”. Acesti specialisti care au fost fani Schumacher, stau in fata televizorului sau pe probe si spun” ia uite si la asta cu SEAT-u. Cu Opel-u meu de la serviciu il bat de-i suna apa in cap”. Si s-ar putea sa aiba dreptate. Dar pana cand Opelul acela nu primeste un roll bar si Mr” n-am ce face” nu isi ia o licenta, eu voi fi campion. Intr-o grupa unde m-am batut cu un singur adversar majoritatea campionatului. 

In clasa a VI-a i-am tras o palma paznicului de la scoala. Era vara, tocmai jucasem baschet in curte si vroiam sa intru in scoala sa beau apa. Era duminica. Nu m-a lasat sa intru in scoala si m-a impins. Asa ca am efectuat un 180 de grade si i-am tras o palma cu pofta. Am plecat acasa si m-am pus la somn. Nu simteam ca am facut ceva gresit.

Maica-mea a venit acasa si mi-a facut un scandal monstru. Era profesoara la aceeasi scoala si era in sedinta cand portarul a intrat in cancelarie. Vanat la ochi, cu ochelarii sparti si tremurand tot. S-a pus problema exmatricularii.

Nu a fost cel mai grav lucru pe care l-am facut. Dar e foarte relevant. Am facut un lucru rau, am trecut pe langa o prapastie dar nu-l regret.  Culmea e ca dupa ce a incasat palma, paznicul, care avea o varsta, a alergat dupa mine. Deci o aroganta avea si el. A crezut ca e in stare sa prinda un scolar care face sport.  Un elev care nu stie decat ca vrea sa joace baschet si are nevoie sa bea apa. Habar nu avea ca fuge dupa un viitor alergator de profesie.

In afara de palma pe care am dat-o opresiunii reprezentate de un biet paznic, am mai facut si altele. Am inselat, am mintit, am furat. Am ranit, am dezamagit oameni care s-au bazat pe mine, am distrus vise pentru ca nu m-am putut abtine de la o placere de moment. M-am uitat in ochii multor oameni si le-am spus ca va fi ok. Desi stiam ca nu va fi asa. Oameni care si-ar fi taiat o mana ca eu nu mint. Am mintit doar pentru ca mie sa-mi fie bine inca zece minute. Sau o luna.

Cand nu am mintit sau inselat, am fugit. Am fugit de confruntarea cu privirea celui care se simte obligat sa certe. Sa tina prelegeri. Sa jigneasca. Dar am fugit atat de tare incat nu m-au ajuns relele pe care le-am facut. Asa ca am putut sa fac altele, cu seninatatea celui care nu stie ca face un rau.

Cele mai mari compromisuri le-am facut pentru curse. A fost o nevoie cu care nu m-am putut lupta. Si pentru ca am fost incurajat de ce am vazut in jur.  Am vazut ca realizarile eclipseaza compromisurile. Am vazut ca o femeie prefera un barbat pasional cu care sa se certe decat unul moale care doar o mangaie. Am vazut ca elevii care au spart geamuri, au chiulit, s-au injurat cu profesorii si au ramas repetenti sunt tinuti minte si imbratisati cu drag la intalnirea de 15 ani. Pe cand cei care si-au facut temele si au stat in banca lor raman in anonimat. Si mai stiu ca in copilarie, in bucatarie, intre geamurile unei vitrine, printre alte poze si hartii vedeam  decupat urmatorul citat din spusele lui Napoleon: “Despre oamenii de valoare se pot spune si bune si rele. Despre oamenii de nimic, nimic.”  

Asa ca am calcat peste cadavre. Nu m-am uitat inapoi. Am vrut sa se spuna ceva despre mine. Am reusit trei ani rotunzi. Frumosi ca performante. Impecabili din punct de vedere sportiv. Dar au fost posibili pentru ca am sacrificat multe calitati omenesti. Poti sa fii un sportiv exemplar fara sa fii la fel si in restul timpului.  

Daca ar trebui sa fac aceleasi pacate ca sa realizez acelasi vis, as mai face-o o data. Pentru ca stiu ca regretul de a nu fi facut ceva e mai mare decat regretul ca am facut o nerusinare. Zic asta pentru ca inca pot sa ma uit in oglinda. Desi privirea o ridic din pamant. Acum, sincer, tu cand te-ai uitat la tine de adevaratelea? 

Luam patru lucruri. Cursele, filmele, betiile si sexul. La primele doua ma pricep. Mai mult la filme decat la curse dar fie. La ultimele doua va fi insa cu schepsis. Pentru ca beat n-am fost niciodata iar cu sexul e ca si cu sofatul sau politica. Toti barbatii au impresia ca se pricep cand de fapt sunt vai de capul lor. Si cu siguranta nu sunt eu exceptia.

Asadar, cursele. Profesie in tarile civilizate, hobby in tara noastra. Mergem sa ne injectam cu adrenalina, sa lasam toate grijile cotidiene pentru altele mai speciale. Oricum o iei, e o fuga de omul obisnuit care suntem in restul saptamanilor. Pentru trei zile, doua ore sau pentru doua minute, te concentrezi doar pe un singur lucru. Si te concentrezi atat de tare incat totul in jur devine “decor” neinteresant. E puseul de aroganta al catorva sariti de pe fix. Dar e o aroganta mai altfel. Da bine in societate.  Poti sa pretinzi ca esti alt om decat super-plictisitorul cetatean infundat intr-un birou. Esti pilot. Si nimeni nu poate sa te contrazica.

Cu filmele nu e mare filosofie sau cu mult diferita de cea a curselor. Doua ore te identifici cu Jason Bourne si nu mai esti un fraier. Un fraier care nu face altceva decat isi plateste ratele la banca si duce o viata anosta. Esti plecat putin din cotidian. Si nu oricum. Elegant. Comod. Visezi cu ochii deschisi.

Betiile in schimb sunt cu totul alt “animal”. Dai un refresh stresului acumulat si iti dai liber la emotii. Iubesti pe toata lumea sau iti plangi tragedia despartirii. Injuri si dai pumni sau incerci sa pui mana pe toti sanii din incapere cu un ranjet cretin. Nu conteaza. Oricum nu dai socoteala si nici nu o sa-ti amintesti ce ai facut.  Important este ca ai evadat. Si ce poate sa fie mai placut decat sa ai toata libertatea din lume? Dar ce stiu eu? N-am fost nici macar pilit. Am fost in schimb liber de cateva ori.

Si ajungem la Sex. Aici e delicat. Unii tresar la orice atingere iar daca au reusit sa duca o partida de cinci minute la o “concluzie fericita” sunt satisfacuti. Altii considera foarte important ca aceleasi miscari de du-te-vino  sa dureze la nesfarsit. Cei mai fericiti reusesc sa se dezbrace de inhibitii si sa se reinventeze in bestii pasionale. Ceea ce vedem noi in viata de zi cu zi nu va deconspira marii performerii ai sexului. Pentru ca sexul nu are nicio legatura cu banii, functia, fizicul sau inteligenta. Aproape ca poti sa spui ca de multe ori e invers proportional cu acestea.  

Dar legatura dintre aceste patru lucruri? Care e legatura? E simplu. Fie ca e vorba de o bataie pe care o dai sau o primesti intr-un bar, de concentrarea pe un viraj cu mai multi G sau de gloria ca ai “dus” o femeie catre unul singur, ai facut acelasi lucru. Ai evadat din realitatea ta. E o nevoie universala aceea a ruperii barierelor, a exploziei din interiorul restrictiilor. Iti bati coechipierii, esti excitat cand concurezi, esti campion in fata unui film de dragoste sau doar faci sex cu cineva ca in filme fara sa stii cine e … pentru ca esti beat. Nu conteaza. Go for it. Cu totii stim ca daca nu explodam din cand in cand ne ofilim.

Asta am vrut sa zic de fapt.       

… Sa mori tu ca te simti ca Vettel! Te-ai dat si tu cu o Ibiza prin padure la Teliu si gata, te crezi Vettel. Ai urcat pe podium la o categorie unde s-au dat doar doi concurenti si acum dintr-o data simti ce simte Vettel. Interesant, nu crezi?

Astia ca tine, astia imi plac. Tipic pentru un roman. Sa ricoseze mingea din tine in poarta, sa ajungi sa joci cu o echipa din afara si sa te vezi egalul lui Messi. Dupa ce ca nu-i  ajungi nici la ultimul deget lui Titi Aur care a fost al 155-lea intr-un raliu de mondial, brusc sari direct la comparatii mistice. Si fara nicio jena te compari cu un tip care la varsta la care tu de abia reuseai sa dai a cincea in Dacia lui unchiu-tau, el castiga pentru a doua oara Campionatul Mondial de Formula1.

O alta disciplina despre care ne place sa vorbim. Formula1. Sportul despre care nu stim nimic decat fetele celor care piloteaza si stirile reclama. Dar ne dam cu parerea tot timpul.  Stim noi cum Villeneuve este un tip inteligent, cum Webber e un expirat sau cum Button e mai bun decat Hamilton.

Lasa-ma sa ghicesc. Esti fan Senna, il consideri cel mai bun pilot din toate timpurile.  Acum iti place de Vettel pentru ca simti ca ii calca pe urme. Te-a uns pe suflet cand ai vazut ca si Vettel a reusit sa termine pe podium o cursa cu probleme grave la cutie. Si ti-ai spus “ Asta e modelul meu. Asta e un campion adevarat. Si despre mine vreau sa se spuna ca sunt un fel de Vettel. Ca sunt rapid in orice conditii, oricat de deteriorat este materialul de concurs.”

Dar nimic din toate astea nu conteaza. Pentru ca tu te simti ca Vettel…

Da, tipule, ma simt ca Vettel in cursa din Brazilia. Deci nu ca un campion. Ci ca o marioneta. Adica ma simt prost, foarte prost. Vad cum rezultatele sportive nu mai reprezinta un scop. Sunt doar un mijloc pentru a ajunge reclama. Mai rau, rezultatele sportive sunt contrafacute ca sa dea bine in PR. Din pacate simt ca voi adera la curentul care pune imaginea mai presus de sport. Deci cum ziceam, ma simt ca Vettel cand zicea ca se simte ca Senna in ’91 ( desi stia ca nu are probleme la cutie si doar reproducea ce s-a stabilit la sedinta cu oamenii de PR inainte de cursa ).

Adica ma simt aiurea!     

Vali mi-a facut zilele astea praf dar Marco Tempestini a reusit sa mi le imbuneze. Cum s-a intamplat asta? Simplu. L-am vazut la televizor pe Vali, l-am citat aproximativ si am declansat o gramada de reactii. Am inceput sa-mi fac procese de constiinta, sa ascult opinii si sa ma sucesc.

Ca textul meu ii punea in carca lui Vali ceva ce el nu spusese, e una. Dar se pare ca am fost atat de dur in exprimare incat am ajuns sa mi se spune ca, si acum citez exact, “l-ai facut muci”. Doamne fereste, m-am gandit, dar nici nu am avut intentia asta. Ma intereseaza mai mult atmosfera unui text, feelingul si mai putin mesajul care se deduce. Mesajul trebuie sa vina natural. Iar in mod natural, supararea lui Vali din “fumul”meu era de neacceptat. Acum, trebuie sa acceptam ca Vali a facut un pic de foc atunci la Bacau. Eu doar am exagerat cu fumul dar nici nu l-am scos din nimic.

Textul cu pricina a facut ca multi din cei care au un ghimpe pentru Vali sa iasa iveala. Si macar asta sper sa-i fi fost de folos lui Vali. Reactia lui insa, m-a nenorocit. In loc sa se supere, cum avea tot dreptul, mi-a dat un telefon in care am discutat lejer, fara niciun fel de ranchiuna.  Cand gresesti si nu esti certat te simti si mai prost.

Si asa am ajuns sa ma macin si sa ma invinovatesc singur ca m-am pripit si ca a trebuit sa invat o lectie grea. Orice lucru spus la repezeala, poate sa aiba raspunsuri mult mai vehemente decat te-ai astepta. M-am tot gandit sa-mi dau singur un drept la replica dar am zis ca daca am gresit, asta este. Live with it.

Dar a venit un comentariu a lui Marco Tempestini care a spus ca sunt “comentator de motorsport preferat” si soarele a rasarit din nou pe strada mea. Acel Marco Tempestini pe care il criticam ca nu a stiut sa imi explice cum sa setez suspensia la Sinaia.

Intr-un fel, m-a incurcat comentariu lui pentru ca tocmai vroiam sa scriu un fum in care sa spun ca probabil cea mai mare realizare a mea in motorsport e una. Ca la Superspeciala de la Baneasa a venit Marco la mine si mi-a spus “ tu mergi tare cu Ibiza aia”. Adica nu sunt castigatorul unei clase dintre acelea de care vorbea Vali Porcisteanu. Ci un pilot despre care un castigator de raliuri din Romania spune ca merge tare. Dar nu pot sa scriu asta pentru s-a intelege ca ne periem reciproc. Sau tocmai asta am facut?

Si chiar daca amandoi, si Marco si Vali au dat dovada de fair play in relatia cu mine, eu nu le pot urma exemplu pana la capat. Dar pot sa-l rog pe Marco, daca-mi citeste acest articol sa-i spuna lui Vali cand il vede la Dementor Rally Show ca imi cer scuze. Am scris un fum nedrept. Eu nu o sa fiu acolo desi Costi Stratnic mi-a oferit masina lui sa concurez cu ea.

Marco, acum spune drept, nu-i asa ca si Costi merge tare cu Clio-ul lui?