Category Archives: CNR

Premiera lui Tudor

Echipajul cu numarul 10 a abordat Raliul Moldovei- Bacau avand drept obiectiv mentinerea pozitiei de lider in clasamentul 2 roti motrice si al Clasei 5 si dupa aceasta prima intrecere derulata pe macadam. La finalul celor 9 probe speciale care au figurat in programul competitiei, aplauzele micutului Tudor Filip, venit in premiera sa-si sustina tatal, salutau nu doar indeplinirea acestuia, ci si a doua etapa incheiata cu un dublu succes. Prezenta fiului meu Tudor mi-a dat un plus de motivatie si sunt extrem de fericit ca am izbutit sa repetam isprava de la Brasov si sa castigam atat disputa de la Clasa, cat si pe aceea a masinilor cu doua roti motrice, spunea, vizibil fericit, la finalul intrecerii, Alex. Filip.

 

Povestea etapei bacauane incepe cu un shakedown aproape ratat din pricina conditiilor meteo si o prima zi in care Alex si Bogdan nu au reusit sa intre in ritmul impus de principalii adversari, Vlad Cosma si George Grigorescu. Insa, inca inaintea intrecerii, componentii echipajului cu numarul 10 spuneau ca ziua secunda si in special cele doua treceri pe proba lunga, Nevila- Moinesti, vor reprezenta momentul adevarului. Si previziunile aveau sa fie adeverite pe sectiunile competitive.

 

Alex si Bogdan au luat un start in forta, iar atacul a avut drept consecinta asecensiunea pe pozitia secunda inca dupa prima proba a zilei. Duelul nu era insa incheiat. A urmat iesirea din lupta a lui Vlad Cosma, care a fost tradat de masina de concurs, si un duel extrem de strans cu campionul in exercitiu al categoriei 2RM, George Grigorescu. Acesta obtinuse un timp foarte bun la prima trecere pe proba ”regina” si aborda bucla finala cu un avans de 8,1 secunde. Ecartul a scazut la 3,3 secunde dupa doua ”scratch”-uri consecutive ale lui Alex, astfel ca a doua trecere pe Nevila- Moinesti, ultima proba a competitiei, avea sa decida totul.

 

Echipajul cu numarul 10 a mizat pe cartea ”Maximum Attack”, a depasit  handicapul traditiei, care spunea ca GxG este omul finalurilor de cursa, si si-a adjudecat victoria. La jumatatea probei stiam ca ne aflam in avans, gratie ecartului primit de la spionul echipei noastre plasat pe traseu. A fost momentul in care mi-am spus ca victoria nu ne poate scapa si am mentinut acelasi ritm pana la final, atunci cand am avut si confirmarea cronometrului oficial. Dincolo de efortul nostru, succesul are la origine performantele masinii Renault, truda celor de la Colina Motorsport, care au contribuit la comportamentul impecabil al acesteia, dar nu numai. In contextul multiplelor schimbari de aderenta de pe fiecare proba – noroi, piatra, bolovanis, pamant afanat, beton uscat sau foarte murdar – alegerea si calitatea pneurilor au fost esentiale, iar anvelopele Michelin si-au demonstrat din nou valentele. Ne-au placut extrem de mult probele speciale propuse in acest an, in special cea lunga, o bijuterie prin complexitatea si solicitarile la care esti supus, si suntem extrem de fericiti ca am izbutit sa terminam raliul pe prima pozitie, a spus Alex.

 

Urmatoarea etapa a stagiunii, ultima pe asfalt din acest an, Raliul Clujului, este programata in perioada 22-23 iunie.

 

Alex Filip si Bogdan Iancu sunt sustinuti in 2012 de Orange, BCR Leasing, Renault, Michelin, HD Video, Mobil 1 prin Star Lubricants, Computerland, Hotel Hilton Sibiu, Colina Motorsport si, in calitate de partener media, de GSP TV.

Raliul Moldovei, dominaţia străină revine în CNR Dunlop 2012

Campionatul Naţional de Raliuri DUNLOP 2012 şi-a disputat cea de-a treia etapă în acest week-end la Bacău. După un adevărat maraton pe cele 9 probe speciale ale etapei, Raliul Moldovei s-a încheiat cu victoria lui Francois Delecour şi cu un podium integral străin, pilotul francez fiind secondat de maghiarii Gergo Szabo şi Csaba Spitzmuller.

 

După două etape disputate în CNR Dunlop 2012 sub dominaţia clară a campionului naţional en-titre Valentin Porcişteanu, francezul Delecour impune un nou ritm în competiţia internă de profil. Revenit în competiţie pe un Peugeot 207 Super 2000, Francois Delecour a fost imbatabil în Raliul Moldovei, etapa a III-a a CNR DUNLOP 2012, adjudecându-şi majoritatea probelor speciale ale raliului.

 

Disputată în ultimul week-end al lunii mai, etapa a III-a a CNR Dunlop 2012 a debutat sub ameninţarea ploii, un factor cheie pentru calitatea traseului. Raliul majoritar de macadam, cu trei treceri pe o buclă de trei probe speciale şi cu maşini extrem de puternice la start a beneficiat în cele din urmă de o vreme însorită şi prielnică.

 

Prima zi de concurs, programată vineri 25 mai, s-a încheiat cu Gergo Szabo lider în clasamentul provizoriu al etapei. Maghiarul a pierdut însă teren pe probele speciale de sâmbătă în faţa francezului Delecour. Atât pilotul maghiar, cât şi cel francez au apreciat traseul ca fiind unul dificil, iar proba regină a etapei, Nevila Moineşti, ca fiind o adevărată etapă de WRC. Liderul clasamentului la zi al competiţiei, Valentin Porcişteanu, a debutat cu stângul în Raliul Moldovei, pierzând teren în faţa tuturor principalilor săi competitori şi sfârşind raliul în afara podiumului de concurs. Învingătorul din superspeciala etapei, Csaba Spitzmuller, termină raliul pe a treia treaptă a podiumului, cu un parcurs de urmărire constant, în spatele conaţionalului său, Gergo Szabo.

 

La conferinţa de presă, pilotul Francois Delecour a declarat: “Deşi când am venit prima dată în România am crezut că aici se poate câştiga uşor, acum am văzut că aici sunt piloţi extrem de valoroşi, iar o victorie trebuie muncită. Proba lungă şi mixtă a Raliului Moldovei este extrem de interesantă şi solicitantă, iar organizatorii de raliuri din România trebuie să aibă în vedere astfel de probe de nivel de campionat mondial”.

 

Pilotul Napoca Rally Academy, Marco Tempestini a fost nevoit să abandoneze după primii kilometri ai primei probe speciale a raliului, continuând competiţia în regim de SuperRally. În ziua de sâmbătă, pilotul Napoca a ieşit definitiv din competiţie în urma unui al doilea abandon tehnic.

 

Printre suprizele etapei se numără şi tânărul Vlad Cosma, nevoit să abandoneze după PS 5 în condiţiile în care era în top 10, putând să termine raliul în puncte.

 

După Raliul Moldovei, ierarhia la zi în CNR DUNLOP 2012 rămâne neschimbată, Valentin Porciştenu conducând detaşat la puncte în faţa urmăritorilor săi Csaba Spitzmuller şi Dan Gîrtofan. Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri DUNLOP 2012 se va desfăşura la Cluj în perioada 22-23 iunie a.c.

 

 Clasament final FIA Raliul Moldovei Bacau 2012

Documente oficiale Raliul Sibiului 2012

Au fost publicate documentele oficiale ale Raliului Sibiului care se va desfasura in perioada 19-21 iulie. Anul acesta, etapa sibiana va face parte pentru prima oara din calendarul Intercontinental Rally Challenge, al doilea campionat ca importanta dupa cel mondial. 

 

Organizatorii au pregatit echipajelor 205,80 km de probe speciale, impartite aproape egal pentru cele doua zile ale raliului, cea de vineri si cea de sambata. Joi este programat startul festiv in Piata Mare din Sibiu, acolo unde va fi amplasat anul acesta si cartierul general al raliului, incluzand parcul de service si parcul inchis. Odata cu startul festiv, echipajele prezente vor efectua un tur al orasului.

Ca si anul trecut, spectatorii care vor fi prezenti pe specialele de la Sibiu vor avea parte de doua probe care se vor desfasura pe noapte, deja celebrele Paltinis ( in urcare pe asfalt) si Santa (pe macadam). Cea mai lunga proba este in 2012 speciala Gatul Berbecului cu ai sai 30 de kilometri iar superspeciala din cartierul Strand va fi parcursa cate o data in fiecare zi a competitiei. Ecarturi importante vor putea fi obtinute si pe speciala Crinti (28 km) dar si pe proba Santa Max (22 km ), ambele urmand sa fie parcurse de cate doua ori, la fel ca proba Gatul Berbecului.

 

Raliul Sibiului 2012 – care va face parte şi din calendarul CNR Dunlop ca a cincea etapă din calendar – le va oferi piloţilor un parc de service amplasat în Piaţa Centrală din Sibiu şi urmează să aibă loc în perioada 19-21 iulie. Anul acesta este unul extrem de important pentru Raliul Sibiului. Munca noastră din ultimii ani a fost rasplatită cu includerea în calendarul IRC. Raliul Sibiului este al doilea eveniment sportiv din România ca importanţă la nivel internaţional, dupa finala UEFA Europa League, şi suntem pregătiţi să facem faţă la cel mai înalt nivel, spune Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

 

Documente oficiale:

Regulament particular

Plan orar

Harta Generala

Harta Superspeciala

Harta Centrul Sibiului in perioada raliului

Harta + traseu start festiv

Cerere inscriere 

Formular parc service

 

 

Echipajele Napoca Rally Academy marcheaza o noua premiera

  • La doar 17 ani impliniti, Simone Tempestini devine cel mai tanar pilot care marcheaza puncte in clasamentul general al unei etape din intrecerea interna
  • Danny si Toni isi trec in cont a treia victorie din tot atatea posibile
  • Urmeaza etapa de casa, Transilvania Rally

 

Pe plaiurile Moldovei, in urma cu jumatate de mileniu, domnitorii tarii castigau si pierdeau lupte pentru conducerea acestui voievodat. In prezent, singurele lupte ramase sunt cele sportive din cadrul Campionatului National de Raliuri Dunlop, purtate pe probele speciale de macadam din aceasta zona frumoasa a tarii.

 

Echipajele Napoca Rally Academy si-au unit fortele in acest sfarsit de saptama si au depus toate eforturile necesare, astfel incat coroana sa le ramana si la finalul sezonului 2012. La finalul celor 116,10 kilometri de probe speciale, cel mai bine clasat echipaj in clasamentul FIA, a fost cel format din Bogdan Marisca si Sebastian Itu, care au incheiat competitia pe locul sapte.

Dupa scurta incursiune in afara drumului din prima zi a raliului, urmata de niste probleme electrice la Subarul Impreza R4, Bogdan si Sebi au reusit sa-si conduca masina in ultimul parc inchis. “Singurul lucru cu care ma pot lauda este ca am ajuns la final dupa o cursa dificila. Avem de lucrat foarte mult la masina. Pe parcursul celor doua zile ale raliului am avut in permanenta probleme cu ea si am schimbat de mai multe ori setup-ul, initial cu mici chestiuni de nuanta, apoi sambata radical, iar electronica ne-a facut si ea probleme. A fost un raliu interesant din punct de vedere sportiv, pe care l-am castigat anul trecut, insa in 2012 nu a fost sa fie.a declarat Bogdan la incheierea etapei moldave.

Daca in urma cu doua sezoane, Simone Tempestini devenea la 16 ani cel mai tanar pilot debutant din istoria Campionatului National de Raliuri din Romania, in 2012 la Raliul Moldovei, juniorul Napoca Rally Academy marcheaza o noua premiera. Astfel, la doar 17 ani impliniti si avandu-l in dreapta pe experimentatul copilot Lucio Baggio, Simone este cel mai tanar pilot care marcheaza puncte in clasamentul general al unei etape din intrecerea interna, terminand raliul pe locul al noualea. “Am mers in ritmul nostru, nu am riscat nimic si sunt foarte fericit de rezultat. In prima zi am mers mai atent din cauza noroiului de pe probe, insa, in a doua zi a raliului, a fost mai bine si ne-am distrat pe macadam. spunea la final Simone, care s-a clasat si pe prima pozitie in clasamentul rezervat Juniorilor.

Danny Ungur si Toni Avram au incheiat inca din prima zi a raliului socotelile la Clasa 11, acolo unde si-au trecut din nou in cont victoria, a treia din tot atatea raliuri desfasurate in acest sezon. In stilul specific echipajului, spectaculos si rapid, cei doi au avut un parcurs fara greseala in ziua de sambata, reusind sa termine pe locul al treilea, intr-un virtual clasament open, ultima proba speciala. “Ne place mult de tot masina. Cel mai bine ne-am simtit pe proba speciala Nevila, unde am mers tare, pentru ca noi nu stim sa mergem incet cu aceasta masina. Suntem bucurosi de rezultat si ne dorim sa reusim la finalul sezonului sa ne pastram titlul castigat la echipe anul trecut.” declara in stiulul sau caracteristic Danny Ungur.

Cel de-al doilea junior al echipei, Florin Tincescu, care-l are in acest sezon in dreapta sa pe copilotul Iulian Nicolaescu, a reusit sa termine raliul pe pozitia a sasea in cadrul Cupei Dacia Logan. Cei doi au avut din nou parte de un raliu de cosmar, dupa ce cutia de viteze a ramas blocata in treapta a treia, la fel ca etapa trecuta: „Se pare ca ghinioanele se tin scai de noi. De data aceasta echipa de asistenta tehnica a reusit sa schimbe cutia de viteze in intervalul maxim de timp al parcului de service de la jumatatea zilei a doua. Din pacate, dupa acest incident, roata stanga fata a inceput sa atinga in amortizor si totul a culminat cu ruperea port-fuzetei. In cele din urma am ajuns la final, cu mari eforturi. Mai mult nu aveam ce face.” a spus dezamagit Florinel Tincescu.

Marco Tempestini si Dorin Pulpea nu au fost ocoliti de probleme tehnice. Dupa eforturile depuse pentru aducerea unei masini identice din Italia in Romania, in aceasi saptamana cu startul in Raliul Moldovei, evolutia lor s-a incheiat prematur, pe prima proba speciala, datorita unei probleme la pompa de benzina a masinii. Reveniti in a doua zi, gratie regulamentului Super Rally, cei doi au fost obligati sa depuna armele la jumatatea probei Nevila: „Pe a doua proba speciala de sambata, am auzit un zgomot la suportul pedalei de frana, care in cele din urma s-a rupt. Puteam sa incercam sa ajungem la finalul probei lungi, insa, aflandu-ne la start datorita regulamentului Super Rally, am decis sa ne oprim pentru ca altfel riscam o iesire in decor pe partea de asfalt, care era in coborare. Am fost multumit de setupul pe care l-am avut, ne-am simtit bine pe macadam, iar acum ne pregatim de urmatorul raliu. a declarat Marco Tempestini la finalul zilei de sambata. Alaturi de Dorin, Marco va concura in perioada 14-16 iunie in Italia, la Targa Rally, unde se va desfasura etapa a cincea din acest sezon al Intercontinental Rally Challenge.

Vlad Cosma si Florin Dorca s-au vazut nevoiti sa abandoneze pe speciala cu numarul sase, dupa ce echipajul conducea ostilitatile in clasamentul rezervat automobilelor cu doua roti motrice si se aflau pe pozitia a sasea in clasamentul general. “Din pacate clasica noastra problema a aparut din nou. Prezoanele de la roata fata stanga s-au forfecat pe coborare pe proba Nevila. Ramanem cu satisfactia ca am mers bine in ambele zile, aveam timpi foarte buni si am fi batut la doua roti motrice. Dar asta este, ne vom stradui mai mult la Cluj.” a concluzionat Vlad Cosma.  

 

Razboiul nu se castiga si nici nu se pierde cu o batalie, iar echipajele Napoca Rally Academy va asteapta in perioada 22-23 iunie pe probele speciale ale Transilvania Rally, atunci cand va avea loc o noua confruntare din Campionatul National de Raliuri Dunlop, chiar in cetatea de scaun a echipei, Mun. Cluj-Napoca.

 

credit foto : Sorin Pop / Rallyzoom.ro

BCR Leasing Rally Team isi pastreaza pozitia de lider

  • Trei locuri întâi şi un loc doi la clase pentru echipajele BCR Leasing Rally Team
  • După trei etape disputate, BCR Leasing Rally Team rămâne lider în clasamentul echipelor

 

În condiţiile unei evoluţii cu o maşină mai puţin performantă decât cea cu care era obişnuit, Vali nu se aştepta să câştige raliul, obiectivul său fiind de a acumula cât mai multe puncte pentru echipă. Victoria la clasa 3 şi locul 5 în clasamentul general au făcut posibile acest lucru. Rezultatul obţinut la Bacău este unul mulţumitor, având în vedere faptul că am evoluat cu un Mitsubishi EVO 9. Am acumulat puncte importante, suntem în continuare lideri la echipe, aşadar ne-am îndeplinit obiectivul la Raliul Moldovei. Mulţumesc încă o dată celor care au făcut posibil startul nostru în această etapă, lui Titi Aur şi echipei tehnice Colina Motorsport şi sperăm ca la Cluj să revenim în fruntea plutonului.– Valentin Porcişteanu

Strategia echipajului Alexandru Filip/Bogdan Iancu a dat rezultate excelente: victoria, atât la clasa 5, cât şi la 2 Roţi Motrice. Mă bucur că am reuşit la Bacău un rezultat foarte bun, atât individual în clasamentul 2RM şi clasa 5, dar şi cu echipa BCR Leasing. Am avut la dispoziţie o maşină de concurs care a funcţionat perfect, lucru pentru care le mulţumesc mecanicilor de elită de la Colina Motorsport. Urmează etapa de la Cluj, care cu siguranţă va fi aprig disputată, însă ne vom îndrepta către Transilvania foarte optimişti şi cu un bagaj de puncte consistent. Felicitări coechipierilor mei pentru rezultatul obţinut.”Alexandru Filip

 

Bogdan Năstase şi Alexandru Popidan au câştigat la clasa 9, după o cursă disputată până pe ultima probă specială a competiţiei, Nevila 2, cea mai lungă probă a raliului, cu o suprafaţă mixtă de rulare, beton-macadam. Ne bucurăm de rezultatul obţinut, mai ales că lupta cu Bogdan Barbu a fost una foarte strânsă. La prima trecere pe Nevila am reuşit un avans de 26 secunde, pe care am ştiut să-l gestionăm până la finalul cursei şi care ne-a adus victoria.

 

Raliul Moldovei s-a desfăşurat la Bacău în perioada 25-26 mai 2012, pe o suprafaţă mixtă de rulare. Cu o lungime totală de 382,95 km, competiţia s-a disputat pe 9 probe speciale, cu o lungime de 116,10 km.

 

Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri – Dunlop 2012, Raliul Clujului, se va desfăşura în perioada 22 – 23 iunie.

 

Clasament general FIA – CNR-Dunlop 2012, Raliul Moldovei

Poziţia la general

Echipaj

Automobil

Clasa

Poziţia la clasă

Timp realizat

Ecart faţă de 1

1.

Francois Delecour / Dominique Savignoni

Peugeot 207 S2000

2

1

01:19:20,4

87,8 km/h

 

2.

Gergo Szabo / Karoly Borbely

Mitsubishi EVO 10

 

2

2

01:20:48,4

01:28,0

3.

Csaba Spitzmuller / Tamas Szoke

Mitsubishi EVO 10 R4

 

2

3

01:21:42,0

02:21,6

4.

Dan Gârtofan / Eugen Rotaru

Skoda Fabia S2000

 

2

4

01:22:03,7

02:43,3

5.

Valentin Porcişteanu / Dan Dobre

Mitsubishi EVO 9

 

3

1

01:23:27,5

04:07,1

6.

Edwin Keleti / Botond Csomortani

Mitsubishi EVO 10

 

3

2

01:24:32,8

05:12,4

7.

Bogdan Marişca / Sebastian Itu

Subaru R4

 

2

5

01:25:01,4

05:12,4

8.

Romulus Preda / Cristian Băciucu

 

Mitsubishi EVO 9

3

3

01:26:41,4

07:21,0

9.

Simone Tempestini / Lucio Baggio

Subaru N15

 

3

4

01:27:40,9

08:20,5

10.

Alexandru Filip / Bogdan Iancu

Renault Clio R3 Maxi EVO

 

5

1

01:29:28,3

10:07,9

 

Clasament general FIA după trei etape:

  1. Valentin Porcişteanu / Dan Dobre – Mitsubishi Lancer EVO 10 – 60 puncte
  2. Csaba Spitzmuller  / Tamas Szoke  – Mitsubishi Lancer EVO 10 – 51 puncte
  3. Dan Gârtofan / Eugen Rotaru – Skoda Fabia S2000 – 39 puncte
  4. Francois Delecour  / Dominique Savignoni  – Peugeot 207 S2000 – 35 puncte
  5. Gergo Szabo / Karoly Borbely – Mitsubishi Lancer EVO 10 – 30 puncte

 

Clasament echipe după trei etape:

  1. BCR Leasing Rally Team – 196 puncte
  2. ESD Rally Team – 153 puncte
  3. Napoca Rally Academy – 141 puncte
  4. Jack Daniel’s Rally Team – 113 puncte
  5. SRC Rally Team – 62 puncte

Au inceput inscrierile pentru a treia etapa din Michelin Rally Challenge

Asa cum v-ati obisnuit, saptamana aceasta asteptam fotografiile voastre surprinse la Raliul Moldovei 2012. Acestea vor fi denumite cu numele si prenumele vostru / titlul fotografiei si trimise pe adresa noastra de contact office @ motorsportnews.ro. Acestea pot fi trimise pana la sfarsitul zilei de duminica, 1 Iunie.

 

Daca detii un telefon mobil cu camera,  o camera foto de amatori sau profesionala, tot ce trebuie sa faci este o simpla fotografie cu sigla Michelin de pe o masina din CNR, combinezonul unui pilot, banner etc. prin care sa dovedesti ca esti fan al raliurilor.

 

Din dorinta de a simplifica cat mai mult lucrurile si a va fi cat mai la indemana acest concurs am decis ca fotografia care va obtine cele mai multe Like-uri va fi declarata castigatoare. Asa ca tot ce aveti de facut este sa faci o fotografie pe care sa ne-o trimiti si sa o arati prietenilor pentru ca acestia sa te voteze si sa obtii cel mai mare numar de Like-uri pentru a ne lua premiile.

 

Premiile puse in joc sunt si ele foarte atractive. Astfel, Imaginea Etapei, declarata castigatoare in urma votului vostru, va primi un ceas de mana Michelin iar la final vom organiza o tragere la sorti cu toate fotografiile primite de-a lungul celor 8 etape, iar castigatorul va primi un aparat foto DSLR  Nikon D 5100 + obiectiv !

 

Regulament Michelin Rally Challenge

 

NRA la finalul primei zile a Raliului Moldovei

Prima zi a editiei din 2012 a Raliului Moldovei a programat trei probe speciale, in lungime totala de 21,90 km, incluzand si superspeciala desfasurata pe traseul amenajat la Centrul de Afaceri din Bacau. Cel mai bine clasat echipaj din cadrul echipei Napoca Rally Academy este in acest moment cel format din Vlad Cosma si Florin Dorca,  cei doi avand un avans consistent in fata rivalilor care concureaza pe automobile cu doua roti motrice. Ei se situeaza pe pozitia a sasea in clasamentul general si au un ecart de aproape 30 de secunde in fata urmaritorilor din clasamentul automobilelor cu 2 Roti Motrice. Ne plac probele de la Bacau, sunt de viteza dar si tehnice in acelasi timp. Astazi am avut o aderenta mai mare decat ne-am asteptat, asa ca am mers tare fara sa ne asumam riscuri. Sper ca si maine sa avem parte de aceleasi conditii.”a spus Vlad Cosma la finalul zilei de vineri.

Daniel Ungur si Toni Avram domina autoritar, asa cum era de asteptat, clasa 11 iar ecartul dintre ei si urmaritori este unul care nu le creeaza niciun fel de probleme. “Desi nu am apucat sa facem teste cu aceasta masina pe macadam, astazi ne-am simtit bine. Nu am fortat deloc, mai ales ca la acest raliu avem o noua marca de pneuri de buget, alta decat cea de la Timisoara. Maine se va da batalia finala, mai ales pe proba lunga.” a declarat Dany Ungur in parcul de service de la finalul primei zile.

Bogdan Marisca si Sebastian Itu au avut o zi presarata cu incidente. Cei doi se afla pe locul noua in clasamentul general la sfarsitul zilei, pierzand timp pretios dupa o rasucire pe prima proba. Am pierdut foarte mult timp pe Ps1, cand ne-am rasucit, cred ca aproximativ 40 de secunde. Am continuat in ciuda unor probleme electrice si fara sa mai pornim sistemul ALS ( anti lag system). Probele de astazi au fost destul de alunecoase, sa speram ca maine vom putea recupera din ecartul care ne desparte de cei din fata.” a declarat Bogdan Marisca.

Simone Tempestini, alaturi de copilotul sau Lucio Baggio, se simte foarte bine la primul raliu de macadam din acest sezon, juniorul echipei Napoca Rally Academy situandu-se pe pozitia a treia la clasa 3, fiind in acelasi timp si primul in clasamentul Juniorilor la finalul zilei de vineri. “Astazi au fost doar doua speciale pe macadam si ma bucur ca am ajuns cu bine in parcul de service. Ne place foarte mult aceasta suprafata si d-abia astept ziua de maine. Fiind primul raliu pe macadam la care iau startul pe o masina cu tractiune integrala nu voi forta, pentru ca obiectivul nostru principal ramane acumularea de experienta. Sper ca maine sa ma descurc la fel de bine.” a spus Simone Tempestini.

Florin Tincescu, cel de-al doilea junior al echipei Napoca Rally Academy, incheie ziua pe pozitia a doua la clasa 9. El a avut parte de un moment delicat pe superspeciala desfasurata la Centrul de Afaceri din Bacau. Imediat dupa ce am luat startul pe proba, mi s-a rupt manerul de la schimbatorul de viteze. Problema in sine nu a fost una prea importanta, insa am avut nevoie de cateva momente pentru a ma adapta situatiei.” a povestit Florinel la finalul zilei.

Marco Tempestini si Dorin Pulpea s-au vazut nevoiti sa abandoneze chiar pe prima proba speciala a raliului, “Hemeius”, in lungime de 8.4km. Aflat la volanul unui Subaru STi R4 inchiriat din Italia, Tempesta a avut probleme la pompa de benzina care intrerupea din cauza unui filtru infundat. “Imediat dupa ce am luat startul pe Ps1 am constatat ca avem probleme. Daca mai continuam cu siguranta i-am fi incurcat pe cei care ne urmau. Efectiv rulam cu o viteza foarte mica si am decis sa ne oprim. Echipa de asistenta tehnica va rezolva problema in aceasta seara iar maine vom continua.” a declarat Marco Tempestini, care va lua startul si in a doua zi, gratie regulamentului Super Rally.

 

Startul in a doua zi a Raliului Moldovei este programat la ora 09:01, echipajele mai avand de parcurs inca sase probe speciale care insumeaza 94,20 kilometri.

Lider fără să forțeze

Gergo Szabo este pe primul loc după prima zi a Raliului Moldovei-Bacău, dar nu a mers la maximum

 

Prima zi a Raliului Moldovei-Bacău a programat, în prima zi, primele două treceri pe Hemeiuș (8,4 kilometri) și Trebeș (12,4 kilometri), precum și Superspeciala „Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău”, lungă de 1,3 kilometri. Vremea a fost de partea piloților, iar probele speciale s-au prezentat în condiții bune, după potopul de vineri.

 

Szabo vrea să își conserve poziția

 

Cel mai rapid pilot după cele trei speciale a fost ungurul Gergo Szabo (Mitsubishi Evo 10 R4), care a reușit să găsească setările perfecte pentru macadamul moldav. Szabo a caștigat a doua probă specială, a fost al doilea pe prima, iar superspeciala a încheiat-o pe locul 3.

A fost o zi bună pentru noi. Suntem pe primul loc și asta contează. Mașina a funcționat perfect și mai este loc. Încă nu am forțat la maximum. Mâine, în cea mai lungă zi a raliului, trebuie să forță și să ne conservăm poziția, a spus Gergo Szabo.

 

Delecour plănuiește atacul decisiv

Al doilea în clasamentul general a terminat ziua francezul Francois Delecour, care, cu al său Peugeot S2000, ține pasul cu Szabo, având de recuperat un handicap de doar 1.5 secunde. Delecour a început în forță raliul, impunându-se, surprinzător am putea spune, în fața lui Gergo Szabo. Dar pe a doua probă specială, Delecour a pierdut fotoliul de lider, iar pe superpecială nu a reușit să recupereze decât o singură secundă.

Am mers bine, traseu a fost ușor alunecos, dar Szabo a fost mai rapid decât noi. Să vedem ce va fi mâine, pentru că voi forța, întrucât handicapul nu este mare și poate fi recuperat, a precizat Delecour.

 

Pentru Spitzmuller nimic nu este pierdut

 

Podiumul primei zile al Raliului Moldovei-Bacău a fost completat de Csaba Spitzmuller, care este deja la 13.9 secunde în spatele lui Szabo, deși a câștigat superspeciala. Pilotul maghiar a pierdut secunde prețioase în cea de a doua probă specială. Dar, pentru el a doua zi va fi extrem de importantă, întrucât nimic nu este, încă, jucat.

 

Greu cu mașină de împrumut

 

Campionul național en-titre și câștigătorul primelor două etape din acest sezon, Valentin Porcișteanu, se chinuie, realmente, să țină pasul cu cei din față, dar, deja are un handicap de 30.7 secunde față de Gergo Szabo. Cu o mașină de împrumul, întrucât bolidul său nu a fost gata în timp util după excursia în „decor” pe care a suferit-o la teste, „Vallino” vrea la Bacău, doar să obțină cât mai multe puncte.

Ce să facem? Bine că avem și mașina asta. Ne chinuim, merge, întrerupe, iar merge, dar continuăm. Ne-am propus, pentru acest raliu să acumulăm cât mai multe puncte în clasamentul general, a punctat Porcișteanu, care are șanse să plece acasă cu primul loc la clasa 3.

 

Cine pe cine se încurcă?

 

Cu a sa „Bebelușă”, adică Skoda Fabia S2000, Dan Girtofan încă încearcă să se obișnuiască pe macadam, iar aceast lucru înseamnă timp pierdut în clasamentul general. Astfel, după prima zi, pilotul brașovean este la 31.3 secunde în spatele liderului, dar foarte aproape, 7 zecimi, de locul 4, ocupat de Porcișteanu.

Încă încercăm să ne obișnuim cu mașina pe macadam. «Bebelușa» este ascultătoare și nu ne încurcă. Mai degrabă o încurc eu pe ea”, a spus Girtofan, care a continuat: „Am gustat plăcerea de a merge pe macadam cu «Bebelușa», dar trebuie să forțăm și să urcăm în clasament”.

 

Vlad Cosma, lider la două roți motrice

 

Pe un foarte bun loc 6, așa cum ne-a obișnuit, este Vlad Cosma, care este, în schimb, lider la două roți motrice, în timp ce Edwin Keleti, cu o pană pe față făcută în cea de a doua probă specială, este pe 7. În puncte, după prima zi, au mai încheiat Lucian Preda, Bogdan Marișca și George Grigorescu.

 

Clujenii, din nou loviți de ghinion

 

Cei de la Napoca Rally sperau că au scăpat de ghinioane, Bacăul va consemna o schimbare în bine pentru piloții clujeni. Dar, au rămas cu speranța, întrucât liderii echipei, Marco Tempestini și Bogdan Marișca, au avut mari probleme. „Tempesta”, chiar pe prima probă specială a zilei, a fost silit să abandoneze, din cauza unor probleme tehnice.

Motorul întrerupea din ce în ce mai tare și am oprit, încercând să remediem defecțiunea. Dar, când am fost depășiți de Szabo am realizat că am pierdut prea mult timp și am decis să renunțăm. Vom continua la super-rally, a spus Tempestini.

 

Bogdan Marișca a făcut o „excursie” într-un șanț și a pierdut 20 de secunde, apoi a avut probleme cu partea electrică. A reușit, totuși, să termine ziua pe locul 9, dar va încerca să salveze, în cea de a doua etapă, ce mai poate fi salvat.

 

Rezultate dupa prima zi

Rezultate clasa 11

Ordinea de start sambata  

Echipajul 10 vrea sa-si mentina suprematia si pe macadam

Dupa doua runde disputate pe asfalt, protagonistii intrecerii interne de raliuri au parte in acest weekend de prima competitie de macadam dintre cele cinci programate in 2012. Alex Filip si Bogdan Iancu se prezinta la start in postura de lideri ai intrecerii masinilor cu doua roti motrice, dar si la Clasa 5, categorie la care au avut un start perfect de stagiune, cu procentaj 100%.

 

Din pricina schimbarii suprafetei de concurs, care induce si modificarile de rigoare pentru masina, saptamanile scurse dupa Timis Rally au fost extrem de agitate. Lucrurile s-au derulat insa conform planului, iar masina, Renault Clio R3 Maxi EVO, conforma ultimei specificatii Renault Sport, este gata de lupta cu secundele. Cei de la Colina Motorsport si-au facut, ca de fiecare data, foarte bine treaba si suntem convinsi ca din punct de vedere mecanic, ca si din cel al pneurilor, in care ne bazam ca de fiecare data pe calitatea produselor Michelin, suntem gata de un nou duel cu adversarii pe probele speciale, spune Alex Filip.

Referirea la pneuri nu este deloc intamplatoare. Pe macadam selectia compozitiei ideale este vitala, iar conditiile meteo complica si mai mult acest proces. Este clar ca ploile abundente din ultimele zile, ca si cele prezise de prognoza meteo, vor reprezenta un factor important in ecuatia acestei etape. Alegerea anvelopelor va fi foarte importanta tinand cont de schimbarile de aderenta intalnite: primele doua probe sunt foarte alunecoase, in timp ce pe a treia sectiune avem macadam dur si peste 11 km de asfalt, completeaza Alex.

 

In ceea ce priveste disputa sportiva, Alex Filip si Bogdan Iancu au drept obiectiv mentinerea pozitiei pe care o detin in acest moment in ierarhiile intrecerilor in care sunt angrenati. Am sosit la Bacau optimisti si ne dorim sa plecam cu suficiente puncte incat sa ne mentinem pe locul intai in clasamentul 2RM, al Clasei 5, dar si in ierarhia echipelor. Ne propunem un ritm alert si sunt sigur ca va fi o lupta grea cu Vlad Cosma si George Grigorescu, dupa cum nici Sebi Barbu nu trebuie scapat de sub observatie. Caietul lui Bogdan se va dovedi extrem de important, dar amandoi suntem convinsi ca ne-am facut bine temele la recunoasteri. Cu siguranta, proba lunga, care se va parcurge de doua ori, va face diferenta, motiv pentru care ne vom adapta strategia ca atare”, a concluzionat Alex Filip.

 

Raliul Moldovei are o lungime totala de 116,1 km. Vineri, in prima zi de concurs, dupa startul festiv, programat la ora 15:31, se vor derula probele speciale Hemeius si Trebes, dar si superspeciala programata pe traseul desenat in apropierea ”Centrului de Afaceri Bacau” incepand cu ora 17:08. Sambata, in ziua decisiva pentru stabilirea configuratiei finale a ierarhiilor, sunt programate celelalte 6 probe, startul primului echipaj fiind programat la ora 9:01, in timp ce sosirea festiva va avea loc incepand cu ora 19:52.

 

Alex Filip si Bogdan Iancu sunt sustinuti in 2012 de Orange, BCR Leasing, Renault, Michelin, HD Video, Mobil 1 prin Star Lubricants, Computerland, Hotel Hilton Sibiu, Colina Motorsport si, in calitate de partener media, de GSP TV.

Raliul Moldovei Bacau – ploaia, inamicul public numarul 1 la Shakedown

Raliul Moldovei-Bacău 2012, etapa a treia a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, competiție organizată de ACS Rally Spirit Oneşti sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, a debutat cu shakedown-ul, programat la Gârleni. Traseul ales de organizatori a descris un cerc aproape perfect, concurenții luând starul și întorcându-se apoi în sat. Totul a decurs foarte bine, până în momentul în care a început ploaia torențială.

Poptopul a avut urmari, întrucât un pod de pe traseu a cedat și cercul s-a rupt. Astfel, organizatorii au apelat la o soluție de urgență, iar concurenții s-a întors pe același traseu pe care au fost cronometrați, reușind să „bifeze” toate cele patru treceri prevăzute de regulament.

 

Ploaia ne-a dat peste cap și a trebuit să găsim o soluție pentru a ieși din impas. În cele din urmă, concurenții au avut parte de cele patru treceri cronometrate, prevăzute de regulament și țin să felicit echipa cu care lucrez, pentru eforturile depuse, pentru ca totul să decurga perfect”, a spus Adrian Răspopa, organizatorul raliului.

 

Cei mai buni timpi înregistrati la shaledown au fost:

 

1.            Marco Tempestini 2.53:9

2.            Gergo Szabo 2.55:0

3.            Francois Delcour 2.56:5

4.            Edwin Keleti 2.58:0

5.            Csaba Spitzmuller 2.59:0

6.            Daniel Ungur 2.59:4

7.            Rareș Tomiță 3.00:6

8.            Bogdan Marișca 3.10:0

9.            Dan Gîrtofan 3.10:2

10.        George Grigorescu 3.13:3