Category Archives: CNR

“Raliul Argesului e istorie, ne gandim deja la Tg.Mures!”

Vali Porcisteanu si Dan Dobre si-au dorit o prestatie buna la Raliul Argesului, cu atat mai mult cu cat aceasta reprezinta intrecerea de casa, si, in mod evident, pe probele derulate pe Transfagarasan au fost incurajati de o multime de suporteri. In primele doua treceri insa, masina a fost greu de stapanit, astfel ca singurul rezultat notabil a fost pozitia secunda la prima urcare pe proba Capra. Nu am avut cum sa fortam, pentru ca au fost o multime de momente in care simteam ca nu pot tine masina pe drum. Am preferat sa adoptam un ritm care sa ne permita sa ramanem aproape de zona podiumului si sa cautam sa terminam raliul cu cat mai multe puncte in cont, marturiseste Vali.

Lucrurile s-au schimbat pe ultimele patru probe, derulate in urcare. Am discutat cu Gergo si am preluat din setarile sale. Astfel, am putut obtine timpi mult mai buni. N-am reusit sa recuperam prea mult din handicapul pe care il aveam si a trebuit sa ne multumim cu locul 5. Ma bucur insa ca am terminat intrecerea si ca am obtinut puncte pretioase, care ne premit sa ocupam locul 3 in clasamentul absolut dupa primele doua runde. Campionatul este lung si avem nevoie de constanta pentru a obtine o clasare in zona superioara a ierarhiei, spune Vali.

Dupa ce si-a incantat fanii in Pitesti Rally Show, Valentin Porcisteanu, alaturi de colegul sau, Dan Dobre, si-au indreptat atentia catre urmatoarea runda a campionatului, care se va disputa la Tg. Mures, in start de iunie. Raliul Argesului e istorie, ne gandim deja la Tg.Mures! Pregatim masina si vom face si cateva sesiuni de antrenamente, astfel incat urmatoarea runda sa ne gaseasca pregatiti pentru a obtine un rezultat bun. Speram, in egala masura, sa mai gasim cativa parteneri, astfel incat sa beneficiem de un buget care sa ne ofere linistea necesara pentru restul sezonului. Daca ni se va implini si acest deziderat, chiar daca multi dintre rivalii nostri au o sustinere mai buna, sunt convins ca putem sa ne batem de la egal la egal cu acestia”, a declarat Vali.

Rezultate Raliul Argesului 2010

Vidraru 1 (4,40 km): 1. Szabo 2:42.6; 2. Savu 2:44.3; 3. Spitzmuller 2:44.6; 4. Porcisteanu 2:45.0; 5. Gartofan 2:45.1; 6. Mihalache 2:45.7; 7. Marisca 2:46.7; 8. Tempesta 2:48.3; 9. Raspopa 2:50.8; 10. Aur 2:52.3

Vidraru Lac 1 (12 km): 1. Szabo 6:58.8; 2. Gartofan 7:03.1; 3. Marisca 7:05.8; 4.Savu 7:05.8; 5. Tempesta 7:06.5; 6. Mihalache 7:09.9; 7. Porcisteanu 7:11.1; 8. Aur 7:20.5; 9. Keleti 7:24.3; 10. Mitroi 7:30.3

Piscu Negru 1 (11,70 km): 1. Szabo 5:22.0; 2. Marisca 5:24.4; 3. Tempesta 5:29.9; 4. Mihalache 5:30.4; 5. Savu 5:30.8; 6. Girtofan 5:31.2; 7. Porcisteanu 5:35.3; 8. Raspopa 5:37.1; 9. Aur 5:42.8; 10. Keleti 5:47.5

Capra 1 (4, 30 km): 1. Szabo 2:49.3; 2. Porcisteanu 2:51.1; 3. Tempesta 2:52.3; 4. Marisca 2:53.2; 5. Mihalache 2:54.5; 6. Gartofan 2:55.3; 7. Savu 2:55.6; 8. Raspopa 2:56.5; 9. Aur 2:56.6; 10. Keleti 3:00.6

Capra 2 (4.40 km): 1. Tempesta 2:19.9; 2. Szabo 2:21.0; 3. Marisca 2:21.1; 4. Gartofan 2:22.6; 5. Porcisteanu 2:22.9; 6. Savu 2:23.0; 7. Mihalache 2:27. 3; 8. Raspopa + 2:27.4; 9. Aur 2:28.1; 10. Danny 2:28.3.

Piscu Negru 2 (11,80 km): 1. Szabo 5:12.0; 2. Marisca 5:15.6; 3. Mihalache 5:16.4; 4. Tempesta 5:18.9; 5. Gartofan 5:19.3; 6. Porcisteanu 5:22.9; 7. Savu 5:27.2; 8. Raspopa 5:31.1; 9. Danny 5:38.5; 10. Tatu 5:41.5.

Vidraru Lac 2 (12,00 km): 1. Gartofan 6:47.2; 2. Szabo 6:49.1; 3. Marisca 6:50.5; 4. Tempesta 6:50.7; 5. Porcisteanu 6:52.4; 6. Mihalache 6:54.0; 7. Savu 7:03.8; 8. Keleti 7:04.4; 9. Raspopa 7:07.7, 10. Tatu 7:12.4.

Vidraru 2 (4,40 km): 1. Marisca  2:39.9; 2. Gartofan 2:40.9; 3. Szabo 2:41.4; 4.Porcisteanu 2:41.7;  5. Tempesta 2:41.9; 6. Mihalache 2:44.3; 7. Savu 2:46.1; 8. Cosma 2:49.4; 9. Aur 2:51.3; 10. Keleti 2:51.4

Vidraru Lac 3 (12,00 km): 1. Tempesta 6:56.2; 2. Gartofan 6:56.3; 3. Szabo 6:56.2; 4. Porcisteanu 6:58.2; 5. Marisca 7:01.5; 6. Mihalache 7:04.4; 7. Savu 7:13.8; 8. Keleti 7:18.9; 9. Aur 7:23.3; 10. Raspopa 7:27.6

Piscu Negru 3 (11, 70 km): 1. Marisca 5:21.3; 2. Gartofan 5:23.4; 3. Szabo 5:23.9; 4. Porcisteanu 5:28.2; 5. Mihalache 5:28.8; 6. Tempesta 5:30.3; 7. Savu 5:44.8; 8. Raspopa 5:44.8; 9. Berari 5: 48.0; 10. Aur 5:48.5.
Capra 3 (4, 30 km): 1. Tempesta 2:52.0; 2. Porcisteanu 2:52.2; 3. Gartofan 2:25.4; 4. Marisca 2:52.5; 5. Szabo 2:53.1; 6. Mihalache 2:54.3; 7. Aur 2:56.7; 8. Raspopa 2:57.2; 9. Savu 3:00.4; 10. Keleti 3:00.7

Clasament final provizoriu

1.Szabo 50:09.7; 2. Gartofan +27.1; 3. Marisca +32.8; 4. Tempesta +36.9; 5. Porcisteanu +51.3; 6. Mihalache 1:00.3; 7. Savu +1:45.9; 8. Raspopa +2:46.5; 9. Keleti 3:14.9; 10. Aur 3:17.2  

Raliul Argesului la TV!

Sambata, 15 mai 2010, ora 22:00, pe TVR3 si luni, 17 mai 2010, ora 01:30, la GSPTV puteti urmari emisiuni dedicate Raliului Argesului 2010. Raliul Argesului s-a desfasurat in perioada 7-9 mai 2010 la Pitesti si, dupa o pauza de 9 ani, a avut probele speciale de concurs pe Transfagarasan.

Raliul a fost organizat de Hatters Motorsport cu sprijinul Consiliului Judetean Arges, al Primariei Municipiului Pitesti si al Directiei Judetene pentru Sport Arges si a fost sustinut de Honda prin Valahia Investment, Hotel Muntenia, Hotel Victoria, Asociatia Oamenilor de Afaceri Arges, Pelind Family, Ramycom service, clubul Pink, cabana Capra, Wings Team, My Wash.

Evenimentul s-a desfasurat sub egida Federatiei Romane de Automobilism
Sportiv.

7 din 11 pentru echipajul #469, Sebastian Barbu/Razvan Hulea

Raliul Argesului 2010, cea de-a doua etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, a reprezentat debutul pentru echipajul #469, Sebastian Barbu/Razvan Hulea.

Dupa ce a alergat 2 ani in dreapta lui Bogdan Barbu, Sebastian a ales sa treaca la volan, preferand in dreapta un copilot cu experienta, in persoana lui Razvan Hulea.

Desi emotiile debutului nu au lipsit, cei doi s-au adaptat repede atat unul cu celalalt, cat si cu masina de concurs, o Dacia Logan de cupa, reusind sa creasca ritmul de la o proba speciala la alta. Cu toate ca nu au fost lipsiti de probleme tehnice, dupa sapte probe parcurse se aflau pe locul secund la Cupa Dacia si pe 4 la grupa N clasa 2.

Norocul nu a fost de partea lor pe proba cu numarul 8, Sebastian si Razvan vazandu-se nevoiti sa paraseasca prematur cursa din cauza avarierii masinii dupa lovirea unui parapet de beton.

Echipajul #469, Sebastian Barbu/Razvan Hulea, multumeste pentru sustinere familiei si prietenilor, intregii echipe de la Mach1 Motorsport, sponsorilor Vision Leasing, Oldies Pub si Faxtor Motorshop si partenerului media RallyMax.ro.

Urmatoarea etapa la care cei doi vor fi prezenti este Raliul Muresului, etapa ce se va desfasura in perioada 4-6 iunie.

PR Raluca Magdas

foto: rallyphoto.ro

Despre Raliul Argesului 2010 , cu Norris Mageanu

Fiind primii care am anuntat ca Raliul Argesului 2010 se va tine ( in ciuda tuturor carcotasilor) , ba mai mult pe celebrul Transfagarasan si ca se anunta a fi unul incendiar , ne-am gandit ca dupa terminarea acestuia, sa aflam cateva din secretele organizarii .

Inainte de publicarea regulamentelor, Norris se arata increzator in faptul ca Raliul Argesului 2010 va fi cel mai mediatizat raliu din Romania . ” . Chiar nu cred ca cineva mai are in acest moment curajul sa-l contrazica !

Ce presupune organizarea unui raliu, cum s-a desfasurat Raliul Argesului 2010 din punctul de vedere al organizatorului si ce suprize ne pregateste acelasi organizator pentru primele doua etape din Campionatul National de Viteza – Muscel Racing Contest 2010 puteti afla din interviul de mai jos :

Motorsportnews.ro : Din punctul dumneavoastra  de vedere , cum s-a desfasurat Raliul Argesului 2010 ?

Norris Mageanu : Cand am citit prima data intrebarea am crezut ca este simpla…am sters deja de 5 ori ceea ce am scris si inca nu stiu ce sa raspund…trebuie sa facem o analiza ca sa stim cum s-a desfasurat…cu siguranta a fost un raliu de tinut minte si un etalon pentru o vreme. Si asta nu o spun doar eu, o spun si gladiatorii din arena automobilismului sportiv.

Motorsportnews.ro :Ce presupune organizarea unui raliu : cu cat timp inainte incepe munca , cum reusiti sa atrageti sponsorii, care este bugetul minim  necesar, cati oameni sunt implicati si in ce constau indatoririle acestora ?

Norris Mageanu : Raspunsul la aceasta intrebare as prefera sa-l detaliem, daca vreti, dupa Muscel Racing Contest, care deja ne preseaza 🙂

Motorsportnews.ro : Cat ati reusit sa dormiti in saptamana in care s-a desfasurat raliul ?

Norris Mageanu :Nu stiu…indeajuns de putin 🙂

Motorsportnews.ro :In cifre cum ati caracteriza Raliul Argesului ?

Norris Mageanu : Pe scurt : 66 de masini prezente la Raliul Argesului(44 de concurenti, 2 forlighteri, 20 de invitati),peste 100 de oficiali (arbitri, comisari sportivi, organizatori), 200 de oameni de ordine si alte forte de ordine (politie, jandarmerie, politie comunitara), peste 200 sute de mecanici din echipele tehnice, peste 130 de concurenti, 70 de oameni, 2 freze, 4 cilindrii compactori, 4 multifunctionale cu perii, 3 incarcatoare, zeci de basculante cu asfalt s-au aflat in saptamanile premergatoare raliului pe Transfagarasan pentru reamenajarea soselei – s-au folosit peste 2500 de tone de asfalt .104 persoane si 47 de organizatii media nationale si locale au primit acreditari de presa, in plus 28 de canale media au solicitat fluxul de informatii referitor la aceasta competitie. Astfel, Raliul Argesului 2010 mai stabileste un record si in privinta prezentei presei la eveniment.

Motorsportnews.ro : S-a putut face o estimare a spectarorilor prezenti pe probele speciale ?

Norris Mageanu : peste 10.000 de spectatori au asistat sambata, 8 mai, la probele speciale de pe Transfagarasan si peste 5000 de spectatori au asistat in pofida reprizelor de ploaie la Rally Show-ul de duminica, 9 mai din centrul Pitestiului (info de la jandarmi, cu oameni cumulati pe intreaga durata a evenimentului).

Motorsportnews.ro :Nici nu va reveniti ca trebuie sa va pregatiti pentru Muscel Racing Contest 2010 . Ce surprize ne mai pregatiti ?

Norris Mageanu : Daca vi le spun, nu mai sunt surprize…va scriu totusi ca se pare ca va veni Giri (n.r. Dan Girtofan) sa faca niste teste fie cu o alta masina fie doar cu cateva tipuri de suspensii pe care le va monta pe masina lui si ca masina lui Lucien Hora va fi aliniata la start cu pilot cu tot..La fel si “batranele doamne” si intrucat s-au simtit foarte bine la Pitesti unele din vedetele prezente la Raliul Argesului vor veni si la Campulung.

Motorsportnews.ro :Va vom vedea anul acesta la vreo etapa de Viteza in Coasta ?

Norris Mageanu :Acum nu imi doresc decat sa organizez…mult si bine. As concura totusi daca s-ar face o coasta la Capra !

Credit foto : Raliul Argesului 2010

Oops, we did it again

Dupa locul 7 obtinut la masa verde la Tess Rally in urma excluderii echipajului castigator Szabo Gergo – Csegzy Levente, clujenii Horatiu Savu – Marca Banca plecau spre Raliul Argesului 2010 cu dorinta de a intra din nou in top ten, in conditiile cresterii concurentei pentru locurile aducatoare de puncte. La final insa, cei doi au reusit din nou o clasare meritorie, locul 7 aducandu-le inca 6 puncte in clasamentul general FIA. Etapa a doua a Campionatului National de Raliuri s-a desfasurat dupa 9 ani de pauza pe celebrul Transfagarasan, pe o vreme fara capricii si in prezenta a numerosi spectatori.

Daca la inceputul sezonului cei doi au mai facut cateva mici greseli, aceasta etapa avea sa aduca consacrarea lor ca echipaj, locul 2 obtinut pe prima speciala a raliului, urmat de locul 3 pe cea de a doua si de timpi buni pe urmatoarele doua plasandu-i pe locul 4 in cadrul clasamentului general la prima regrupare a zilei.

Horatiu Savu:Am avut o dimineata de vis, am nimerit foarte bine cauciucurile, desi a fost prima data cand am folosit anvelope BF Goodrich. Din pacate, configuratia raliului si bugetul de care dispunem ne-au taiat aripile la coborare, la service-ul de anvelope fiind nevoiti sa schimbam cauciucurile intre ele fata-spate. Acest lucru ne-a fost fatal din punct de vedere al performantei la coborare, pierzand trei locuri in clasamentul general. Ecartul mare fata de Vali si de Adi Raspopa ne-a determinat sa abordam cu rezerve ultima parte a competitiei, cele 6 puncte fiind un castig bun pentru un echipaj care se sustine singur. Am fost surprins placut de aprecierile maestrului Eugen Ionescu Cristea, vis-a-vis de evolutia noastra si vreu sa ii multumesc pentru sfaturile date la parcul de service de la mijlocul zilei”.

Marc Banca: ”A fost un raliu foarte bun pentru echipajul nostru, cu timpi foarte incurajatori pe probe. Timpii pe prima bucla m-au surprins foarte placut, si cred ca putem spera pentru urmatoarele etape la clasari in primii 5. Din pacate, au fost din nou probleme de organizare, dar speram ca pentru etapele urmatoare sa se rezolve”.

Echipajul doreste sa multumeasca pe aceasta cale lui Stefano Raffaneli si lui Bogdan Marisca pentru ajutorul acordat, precum si partenerilor de imagine Autobusiness si Hostvision.

Raliul Argesului 2010 – suflet si cifre

Niciun comunicat de presa clasic nu ar putea sa cuprinda tot ce ar trebui scris despre Raliul Argesului. Nu poate nimeni sa aseze pe hartie pasiunea a peste zece mii de oameni care asteptau la 8 dimineata, pe 8 mai 2010, la 1500 de metri altitudine,  sa apara masinile de raliu. Sau a celor cinci mii de pitesteni, dintre care unii au infruntat si cateva reprize de ploaie duminica, pentru a asista la “Pitesti Rally Show”. Sau truda celor care au contribuit in saptamanile care au precedat raliul la reamenajarea soselei, a celor care s-au trezit, sambata, in miez de noapte, pentru a pleca pe Transfagarasan cu misiunea de a asigura siguranta traseului, ori a celor care, noaptea urmatoare, pana dimineata, au lucrat pentru a amenaja traseul pe care s-a disputat “Pitesti Rally Show”.

Asadar, Raliul Argesului 2010 a insemnat suflet si pasiune. Dar si, in egala masura, a avut o componenta cuantificabila, pe care o dezvaluim pe scurt:

revenire dupa 9 ani pe celebrul Transfagarasan

66 de masini prezente la Raliul Argesului(44 de concurenti, 2 forlighteri, 20 de invitati)

peste 10.000 de spectatori au asistat sambata, 8 mai, la probele speciale de pe Transfagarasan

peste 5000 de spectatori au asistat in pofida reprizelor de ploaie la Rally Show-ul de duminica, 9 mai din centrul Pitestiului

peste 100 de oficiali (arbitri, comisari sportivi, organizatori), 200 de oameni de ordine si alte forte de ordine (politie, jandarmerie, politie comunitara), peste 200 sute de mecanici din echipele tehnice, peste 130 de concurenti, membri ai echipajelor inscrise in concurs si in RALLY SHOW

70 de oameni, 2 freze, 4 cilindrii compactori, 4 multifunctionale cu perii, 3 incarcatoare, zeci de basculante cu asfalt s-au aflat in saptamanile premergatoare raliului pe Transfagarasan pentru reamenajarea soselei – s-au folosit peste 2500 de tone de asfalt

104 persoane si 47 de organizatii media nationale si locale au primit acreditari de presa, in plus 28 de canale media au solicitat fluxul de informatii referitor la aceasta competitie. Astfel, Raliul Argesului 2010 mai stabileste un record si in privinta prezentei presei la eveniment.

la 1600 de metri altitudine au ajuns echipajele in regruparea de la Capra, proba speciala din Campionatul National de Raliuri desfasurata la cea mai mare inaltime.

aproximativ 4 tone de benzina au consumat organizatorii in timpul pregatirilor si desfasurarii Raliului Argesului.

350.000 de euro a fost suma la care s-a estimat acoperirea media a evenimentului, suma care probabil a crescut considerabil dat fiind interesul urias creat de eveniment

1965 este anul de fabricatie al celei mai “batrane doamne” invitata la Raliul Argesului. Masina este o Alfa Romeo 1600 SS din 1965, condusa de domnul Horia Popescu.

800 de euro s-au strans in campania initiata de Consiliul Judetean Arges in scopul ajutorarii Centrului de Copii Sfantul Andrei din Pitesti, dar licitatia tricourilor cu autografe continua inca…

6 copaci au plantat in centrul Pitestiului castigatorii Raliului Argesului 2010

Raliul Argesului a fost fiecare spectator care s-a trezit cu noaptea in cap ca sa mearga pe Transfagarasan si fiecare arbitru care a asteptat cu infrigurare sa vada ca pilotul aflat pe traseu ajunge la final, a fost fiecare piatra notata in radarul copilotilor si razele de soare pe care pilotii le cautau la iesirea din tuneluri. A fost fiecare mecanic care a ridicat sambata dimineata ochii si a ramas uimit de impunatoarea Cetate Poienari. A fost fiecare fotograf si cameraman care a luat ceva din frumusetea muntilor pentru a o impartasi cu noi, acasa. A fost maestrul Ovidiu Lipan Tandarica. A fost echipajul Krepelka/Stanciu care a trait aici povestea de spus nepotilor. A fost familia Dumitrescu, cea mai frumoasa familie din motorsportul romanesc. A fost Lucien Hora si cel mai rapid monopost care a concurat vreodata in Romania. A fost Gergo si Levi, care au venit, au vazut, au invins. A fost uimirea angajatilor de la Cabana Capra cand s-au trezit si au vazut parcarea plina de masini.

A fost oboseala si truda organizatorilor pentru ca totul sa fie cat mai bine. A fost bomboanele de ciocolata de sambata dimineata din manerele masinilor de concurs. A fost fiecare politist, jandarm, om de paza, medic sau pompier.  A fost…

Va multumim tuturor si va asteptam la Raliul Argesului 2011!

Razvan Codorean

Silviu si Andrei Dumitrescu concureaza pe Dallara F394 si Tatuus 2005 in noul sezon al CNVC

Cu mai putin de doua saptamani ramase pana la startul in noul sezon al Campionatului National de Viteza in Coasta, Andrei Dumitrescu a avut amabilitatea sa ne raspunda la cateva intrebari despre planurile sale si ale fratelui sau Silviu Dumitrescu pentru noul sezon din 2010.

Motorsportnews.ro: Care sunt noutatile pe care le pregatiti pentru 2010?

Andrei Dumitrescu: Asa cum ati mai scris cea mai mare noutate este masina mea, Tatuus 2005, masina ce a fost achizitionata pentru echipa noastra de catre sponsorul nostru principal Badsi – Nissan .

In rest, masina lui Silviu, Dallara F394, a fost revizuita, motorul a fost usor modificat pentru sezonul 2010, in efortul de a obtine mai multa putere. Tinuta de drum a fost imbunatatita pe baza celor invatate din sezonul 2009.

Motorsportnews.ro: Veti face un sezon complet amandoi?

Andrei Dumitrescu: Anul acesta, in functie de buget, vom incerca sa facem un sezon complet amandoi.

Motorsportnews.ro: Cum vi se pare faptul ca etapa de la Sugas s-a anulat si prima etapa va avea loc la Campulung Muscel?

Andrei Dumitrescu: La Sugas nu am participat nici o data, din cate am auzit de la colegi, traseul nu este tocmai sigur. In schimb Campulung este un traseu care ne avantajaza. Cu toate ca asfaltul nu este de cea mai buna calitate, este un traseu foarte rapid si cu viraje rapide, fapt ce ne permite sa ne folosim de calitatile masinii, mai ales de apasarea aerodinamica si de puterea masinii. In 2008, la Campulung Silviu a obtinut prima clasare in puncte la “open”, cu toate ca masina nu a functionat cum trebuie. In 2009 a obtinut prima victorie din cariera si a stabilit recordul coastei.

Motorsportnews.ro: Cum credeti ca va fi lupta in acest an la coasta mai ales ca si Lucien Hora vine cu monopost de formula in acest sezon si care are ceva mai multi cai putere decat ale voastre?

Andrei Dumitrescu: Anul acesta consider ca lupta pentru titlul de campion va fi intre Silviu, Daniel Onoriu, si poate pe la  jumatatea sezonului si Lucien Hora. Eu voi incerca sa tin pasul cu Silviu. Cu toate ca am o masina mai noua si teoretic mai performanta, am lipsit foarte mult de la curse. In 2007 am alergat alternativ cu Silviu pe vechea mea masina, Dallara F389, am participat numai la 3 jumatati de etapa. In 2008 am reusit sa merg la doua curse si in 2009 o singura cursa cu masina lui Silviu.

Masina lui Lucien este extrem de performanta, are aproape 200 CP peste masinile noastre si cantareste cu doar 60 Kg mai mult. Lucien are foarte mult talent si are probabil cele mai “curate trase” din campionatul romanesc. Dar in schimb ii va trebui destul timp sa se acomodeze cu masina si cu performantele ei.

Motorsportnews.ro: Dupa experienta pe care o aveti cu monoposturile , ati recomanda sau nu astfel de masini prentru pilotii care participa sau vor sa participle la coasta , dpdv al pretului de achizitie/performante/costuri de intretinere/fiabilitate?

Andrei Dumitrescu: Nu pot sa zic ca nici ca recomand nici ca nu. Depinde de preferintele fiecaruia. La un pret relativ scazut poti achizitiona un monopost mult mai performant decat orice turism. De exemplu chiar si un banal Formula Ford de 1600 cc este cu mult mai rapid pe circuit decat un Ford GT nou (vedeti emisiunea Fifth Gear). In schimb problema monoposturilor este ca nici un producator nu construieste aceste masini exclusiv pentru coasta (in afara de cativa producatori britanici). Masinile sunt construite pentru circuit si modificate de noi pentru coasta. Cea mai mare problema este lipsa de locuri in care poti sa testezi masina. In Romania nu avem unde sa testam decat in concurs, si de regula nu ne ajung cele 5 urcari pentru a incerca diferite setari ale masinii.

Costurile de intretinere sunt destul de mari, mai ales la masinile mai vechi. Multe piese nu se mai produc de cativa ani. Spre exemplu, rulmentii de roata de la F394 nu se mai produc de vreo 10 ani. A trebuit sa ii importam tocmai din SUA. Alte piese nu se mai gasesc deloc. Am echipat service-ul nostru cu utilaje de prelucrari mecanice numai pentru a intretine aceste masini.

Motoarele construite de noi pentru F394 si pentru Tatuus s-au dovedit extrem de fiabile. In 2009 nu am avut nici o defectiune din partea motorului. Singurele probleme au fost de reglaje electronice si cateva probleme la cutia de viteze. In rest masina daca nu o lovesti, nu se strica.

Motorsportnews.ro: Care sunt costurile pentru o etapa / un sezon pentru o astfel de masina?

Andrei Dumitrescu: Pentru noi, costurile variaza intre 600 E/etapa aproape de Bucuresti (Brasov) si 1000 E/etapa departe de Bucuresti (Resita), aceasta din urma necesita si mai multe zile de deplasare. Alte cheltuieli sunt cauciucuri, combustibil, piese de schimb, materiale, etc..

Motorsportnews.ro: In campionatele din afara tarii monoposturile fac legea . V-ar placea sa se inmulteasca si la noi si cum credeti ca ar arata campionatul de viteza in coasta in acest caz?

Andrei Dumitrescu: Ne place orice duce la avansare in materialul de concurs. Asa cum echipa noastra a introdus primele monoposturi moderne pentru coasta in Romania, echipa lui Lucien a ridicat nivelul.

In lumea motorsporsportului trebuie sa avansezi tot timpul. Daca nu ai adversari cu care sa te bati, ramai pe loc si performanta nu mai creste. Din pacate, traseele din Romania nu tin pasul cu performantele masinilor si al pilotilor, din punct de vedere al sigurantei. Din pacate in ultimii ani, la cursele de costa, avem din ce in ce mai multe accidente, pe masura ce cresc performantele masinilor, unele soldate cu raniri grave si unele chiar cu deces.

Motorsportnews.ro: Care  este traseul care va place cel mai mult din campionat?

Andrei Dumitrescu: Silviu prefera traseul de la Campulung, iar mie imi plac foarte mult si Resita si Campulung.

Motorsportnews.ro: V-ati propus vreun obiectiv pentru acest sezon 2010?

Andrei Dumitrescu: Silviu si-a propus sa castige titlul la “open” iar eu mi-am propus sa ma obisnuiesc cu masina si sa o pun la punct din punct de vedere tehnic. Imi doresc sa termin campionatul in primii 3.

Motorsportnews.ro: In weekend-ul care tocmai a trecut ati participat la “Rally Show Pitesti” din cadrul Raliului Argesului, cateva cuvinte despre acest eveniment.

Andrei Dumitrescu: Despre Pitesti nu am mare lucru de spus. Evenimentul a fost bine organizat, a fost un spectacol frumos pentru public si pentru participanti. Organizatorul, Norris Mageanu, a fost ca de obicei un mare organizator.

Nu am apucat sa mergem prea mult cu masinile. Silviu a reusit sa faca 3 tururi, iar eu am facut unul singur. Este pentru prima data cand merg cu acesta masina (Tatuus), pentru prima iesire s-a comportat O.K., mai avem de lucrat putin la tinuta de drum si la cutia de viteze.

Ne pare extrem de rau pentru accidentul lui Hora, stim cata munca a fost investita in masina si cata va mai trebui pentru a o repara. Acelasi lucru am patit in 2008, inainte de ultima cursa din sezon. Am fost sa facem probe cu masina intr-o parcare de la marginea Bucurestiului, unde Silviu a patit exact acelasi lucru. A derapat la o iesire din viraj si a lovit un stalp de beton la o viteza de peste 100 Kmh. Accident care a distrus toata suspensia fata. Din fericire Silviu a scapat nevatamat.

Pe cei doi ii puteti vedea live la Campulung Muscel in weekend-ul 21-23 mai cu ocazia primei etape din CNVC.

Sponsorii care vor fi alaturi de Andrei si Silviu Dumitrescu din 2010 sunt Badsi – Nissan (dealer autorizat Nissan), VALCOR, Bayon Sud si  Champion service Citroen

Debut glorios pentru echipajul #417, Ioan Doru Mihut/Raluca Magdas

Raliul Argesului 2010, a doua etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, a avut la start 44 de echipaje, din care 9 au concurat in cadrul Cupei Dacia. Echipajul #417, Ioan Doru Mihut – Raluca Magdas, a reusit sa obtina un memorabil rezultat la prima participare intr-un raliu.

Au terminat raliul pe a treia pozitie a Cupei Dacia Logan si a urcat pe prima treapta a podiumului clasei “debutanti” a aceleiasi cupe, dupa parcurgerea probelor de pe celebrul Transfagarasan.

Doru Mihut:A fost un prim raliu greu, am fost putin dezorientat la inceput, dar am tinut cont de sfaturile primite de la “cei mari”. Am mers precaut din cauza emotiilor si a lipsei experientei. Pe ultimele 2 probe am inceput sa ma relaxez, sa simt masina, sa ascult dictarea Ralucai, lucruri care s-au reflectat in timpii obtinuti. Rezultatul obtinut este peste asteptarile mele, dar stiu ca mai avem nevoie de multi kilometri de probe speciale si de experienta pentru a putea urca pe podiumuri. Pot spune ca am avut parte si de noroc la aceasta prima etapa. Imi pare rau pentru cei care nu au scapat asa usor de capcanele probelor si sper sa ne intalnim cu totii la startul etapelor urmatoare. Insist sa le multumesc lui Bogdan Marisca si Sebi Itu pentru ajutorul pe care mi-l ofera, dar si lui Marco Tempestini, Danny Ungur si Vlad Cosma pentru sustinere.

Raluca Magdas:Am terminat cu bine raliul si l-am terminat pe podium. Nu ma asteptam la un asemenea rezultat, scopul nostru declarat la start fiind acela de a ajunge intregi la sosire. Desi raliul a fost unul solicitant, nu doar pentru noi care eram la primul raliu, ci pentru majoritatea echipajelor care au participat. Am avut parte de emotiile de debut insa am reusit sa trec in scurt timp peste ele. Ionut la inceput a mers “la vedere” desi eu dictam fiecare viraj, insa, pe ultimele doua probe a inceput sa asculte, sa mearga mai tare si sa scada timpii. E o chestiune de acomodare, de experienta, de incredere unul in celalalt, lucruri ce se dobandesc in timp si in multi kilometri parcursi in aceeasi formula, ca echipaj. Doresc sa le multumesc tuturor celor care ne-au ajutat la aceasta prima participare.

Echipajul #417 multumeste familiilor, sponsorilor VASROM, MARIFLOR si CELMAR, partenerilor media RallyMax, On-Board.ro, VivaSport.ro si RallyZoom.ro, cat si mecanicilor si celor care i-au sustinut de pe marginea probelor speciale.

Vlad Vana – Ofiter de presa

[email protected]

www.ON-BOARD.ro

Credit foto: Rares Fetean/rallymax.ro

Vesti bune de la pilotii implicati in accidente la Raliul Argesului 2010

Organizatorii Raliului Argesului 2010 au luat legatura cu pilotii implicati in accidente mai serioase in timpul raliului!

httpv://www.youtube.com/watch?v=MlBs-vs4VIk

Organizatorii Raliului Argesului 2010 au luat legatura cu pilotii implicati in accidente mai serioase in timpul raliului. Primii chestionati au fost componentii echipajului 415, Krepelka/ Stanciu, tinand cont ca in cazul lor a fost neceara si interventia echipelor medicale aflate la fata locului, cei doi confirmand ca nu au niciun fel de probleme la acest moment.

Alexandru Krepelka, pilotul Loganului 415:” Sunt acasa, eu nu am avut nicio problema nici ieri, m-a preocupat mai mult starea copilotului meu. Ne-am linistit insa si in privinta aceasta, dupa ce am primit analizele de la Spitalul Municipal Curtea de Arges. Acum verificam pagubele la masina de curse pentru a ne face planurile de viitor.”

Copilotul sau, Doru Stanciu, ne-a precizat :” Sunt in drum catre Austria, deci va dati seama ca daca pot sa fac asta sunt in regula. Ma simt bine, am facut toate verificarile si analizele necesare atat la fata locului cat si la spital, la Curtea de Arges. Se pare ca singura problema a fost impactul si emotia momentului. Vreau sa multumesc medicilor de pe ambulanta si celor de la spital, s-au purtat ireprosabil. Cei de la spital mi-au recomandat 24 de ore de spitalizare, cu diagnostic de entorsa, contuzie si traumatism cranio cerebral, dar am cerut externarea in aceeasi zi-pana la urma traumatismul cranio cerebral este un cucui. Le multumesc tuturor celor care s-au interesat de starea sanatatii mele.”

Aceleasi informatii au fost confirmate si de reprezentantii Ambulantei Arges si ai Spitalului Municipal Curtea de Arges, contactati atat sambata dupa amiaza, cat si luni, de catre reprezentantii organizatorului.

Ceilalti piloti implicati in accidente in timpul Raliului Argesului nu au necesitat niciun fel de ingrijiri medicale.

[nggallery id=20]

Raliul Argesului – www.raliulargesului.com

Raliul Argesului s-a desfasurat in perioada 7-9 mai 2010 la Pitesti si, dupa o pauza de 9 ani, si-a derulat probele speciale de concurs pe Transfagarasan.

Raliul a fost organizat de Hatters Motorsport cu sprijinul Consiliului Judetean Arges, al Primariei Municipiului Pitesti si al Directiei Judetene pentru Sport Arges si a fost sustinut de Honda prin Valahia Investment, Hotel Muntenia, Hotel Victoria, Asociatia Oamenilor de Afaceri Arges, Pelind Family, Ramycom service, clubul Pink, cabana Capra, Wings Team, My Wash.
Evenimentul a fost prezentat de GSP TV si s-a desfasurat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

PILOTII DIN CITROËN RACING TROPHY PE PODIUM LA RALIUL ARGESULUI

Danny Ungur, Alex Filip, Vlad Cosma si Nistor Duval au castigat in total 13.500 Euro la Raliul Argesului, prima etapa din Campionatul National de Raliuri inclusa in Citroën Racing Trophy Romania.


La startul Raliului Argesului, etapa a doua din Campionatul National de Raliuri Dunlop, au fost prezenti toti cei patru piloti inscrisi in Citroën  Racing Trophy Romania 2010. Dupa 92,7 kilometri de proba speciala, Danny Ungur, Alex Filip, Vlad Cosma si Nistoru Duval s-au clasat pe locurile 2,3,4, respectiv 5 la grupa A. „Citroën  Racing Trophy are un concept total diferit de orice alta competitie monomarca organizata pana acum. Trofeul a fost creat pentru a-i ajuta pe toti pilotii care concureaza cu modelele Citroën C2R2 si Citroën C2R2 Max, iar sistemul de premii cred ca este mai mult decat motivant. Experienta avuta pana acum in alte tari, unde trofeul a intrat in al doilea an de existenta, a demonstrat ca de la un an la altul numarul participantilor s-a dublat. Sunt sigur ca acest lucru se va intampla si in Romania. In plus, din acest sezon, am introdus si un sistem de punctaj care are doar rolul de a-i diferentia pe pilotii inscrisi in Citroën  Racing Trophy si de a le acorda primilor trei clasati, la finalul anului, premii suplimentare”, a spus Jean-Francois Liennere, coordonatorul Citroën Racing Trophy, prezent si el la Raliul Argesului 2010.

Danny Ungur a avut un inceput mai ezitant, din cauza unor probleme de comunicare, dar dupa probele speciale in coborare a urcat pe locul 2 la grupa A, pozitie pe care nu a mai cedat-o pana la final. Locul 2 la grupa A inseamna, pentru Danny Ungur, 4.500 Euro si 10 puncte in Citroën Racing Trophy Romania. „Conceptul Citroën Racing Trophy este extrem de intersant si mi-ar placea sa vad cat mai multi piloti tineri care sa se inscrie in acest trofeu”, a spus Danny Ungur.

Alex Filip  si Bogdan Iancu, singurul echipaj care concureaza cu modelul Citroën C2R2, au avut un parcurs foarte bun si si-au atins obiectivul cu care au luat startul in acest raliu si anume, o clasare pe podium. „Nu cred ca puteam mai mult in aceasta etapa cu modelul C2R2. Lipsa de putere, in comparatie cu celelalte masini, s-a simtit mai ales pe urcare. Tocmai de aceea sunt foarte multumit de rezultat si sper ca de la etapa urmatoare sa luam si noi startul cu un C2R2 Max”, a spus Alex Filip, care pentru clasarea din Raliul Argesului a primit 3.750 Euro.

Vlad Cosma si Florin Dorca s-au luptat tot timpul pentru un loc pe podium la grupa A, dar din cauza unei pene de cauciuc au fost nevoiti sa se multumeasca, la final, cu pozitia a patra si 3.000 Euro in Citroën Racing Trophy Romania. „Am avut o evolutie buna in acest raliu si in sapte probe speciale, din cele 11, am fost cel mai rapid echipaj pe o masina Citroën. Masina s-a comportat perfect si sunt sigur ca la urmatoarea etapa vom fi pe podium”, a spus Vlad Cosma.

Pentru echipajul Nistor Duval/Raoul Papp, Raliul Argesului a fost prima etapa din sezonul 2010 si lipsa de kilometri la volanul masinii si-a spus cuvantul. „Anul 2009 a fost unul foarte prost pentru mine, iar anul acesta, la Brasov, nu am putut lua startul din motive obiective. Sincer, nu m-am asteptat ca masina sa functioneze bine pana la finalul raliului si am mers foarte prudent la inceput. Cand am realizat ca totul este ok a fost deja prea tarziu pentru ca toti ceilalti au luat un avans mult prea mare”, a spus si Nistor Duval, care va primi pentru performanta din Raliul Argesului suma de 2.250 Euro.

Raliul Muresului, urmatoarea etapa din Campionatul National de Raliuri, este programat in perioada 4 – 6 iunie si este inclus de asemenea in Citroën Racing Trophy Romania.

Laura Antonov – Citroen Romania

www.citroen.ro