Category Archives: CNVC

Muscel Racing Contest: 54 de piloti si-au confirmat deja participarea

54 de piloti si-au anuntat deja participarea la evenimentul de final in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2010. Editia a treia a Muscel Racing Contest, programata in perioada 22-24 octombrie, se anunta drept o competitie de referinta, la startul intrecerii anuntandu-si deja participarea 54 de piloti.

Intre acestia, Titi Aur, multiplu laureat in intrecerile interne de raliuri si viteza in coasta, Vali Porcisteanu si Dan Girtofan, cei mai buni piloti romani in recent-incheiatul Campionat National de Raliuri Dunlop 2010, dar si Florentin Petre, candidat la titlul de campion al Bulgariei pe circuit, Aldo Sforza (Morgan V8 Supercharged), Eugen Ionescu-Cristea, cu al sau Mini Morris, Victor Baldescu (Mini Monte Carlo) ori Calin Popescu-Tariceanu.

Nu lipsesc nici “greii” intrecerii interne, precum Luci Hora, cel care a dominat in acest sezon intrecerile de coasta, adjudecandu-si deja titlul de campion absolut in CNVCD 2010, Silviu Dumitrescu, cu monopostul Dallara, Paul Andronic, pilotul care a facut legea la Grupa H, Luci Boroianu, cel mai rapid pilot la Grupa A in finalul de stagiune, ori Christian Nistoran, laureatul la Grupa N si in competitia juniorilor.

LISTA INSCRIERI MRC III VINERI 15.10

Weekend incendiar la Campulung Muscel

Tandarica si taraful „10 prajini” dau culoare etapei de vineri

Se anunta un final de an de exceptie in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2010. Pe langa protagonistii obisnuiti ai intrecerii, in weekendul 22-24 octombrie, pe deja mult-apreciatul Mateias, iubitorii de viteza si adrenalina ii vor putea vedea la lucru pe multiplul campion national de raliuri (dar si detinator al titlului la viteza in coasta) Titi Aur, pe Valentin Porcisteanu si Dan Girtofan, ocupantii pozitiilor doi si trei in recent-incheiatul Campionat National de Raliuri Dunlop 2010.

Cei doi sunt cei mai bine clasati sportivi romani in intrecerea amintita. Si-au mai anuntat deja participarea Florentin Petre, cel care este la un pas de titlul de campion al Bulgariei pe circuit, Giuseppe Rossi (presedintele Retromobil Club Romania), Aldo Sforza (Morgan V8 Supercharged), Calin Popescu-Tariceanu, a carui masina Lancia Fulvia a fost reparata dupa cursa de la Rasnov, dar, pana la ora evenimentului, pot aparea si alte surprize placute.

Evident, de pe lista de start nu vor lipsi nici gladiatorii obisnuiti ai luptelor de coasta. Participarea lui Lucien Hora, noul campion absolut in CNVCD 2010, Paul Andronic (care va veni atat cu masina campioana la H, dar si cu frumoasa Lancia Delta Integrale), Victor Baldescu (Mini Morris), Silviu Dumitrescu, Christian Nistoran, laureatul la Grupa N si in competitia juniorilor, sunt deja certitudini, insa, fara indoiala, pana la ora primului concurs, lista urmeaza sa fie completata si de celelalte nume „grele” ale CNVCD 2010.

Vineri seara, pe 22 octombrie, Hatters Motorsport, alaturi de FRAS, invita toti participantii la Speed Party, o petrecere pentru care Ovidiu Lipan Tandarica si taraful „10 prajini” au pregatit un spectacol special pentru cei prezenti.

Hatters Motorsport impreuna cu Federatia Romana de Automobilism Sportiv iti ofera un weekend de neuitat la Muscel Racing Contest

  • Esti pasionat de motorsport ?
  • Iti petreci weekend-urile sustinandu-ti favoritii in lupta cu secundele pe traseele montane din Campionatul National de Viteza in Coasta al Romaniei ?
  • Acum ai ocazia sa fii aproape de ei un weekend intreg !

Federatia Romana de Automobilism Sportiv si Hatters Motorsport iti ofera cazarea gratis* la Muscel Racing Contest 2010 ! Tot ce trebuie sa faci este sa trimiti un email care sa contina o fotografie prin care sa dovedesti pasiunea pentru acest sport pe adresa [email protected] .

Emailurile le puteti trimite pana marti – 19 octombrie . Toate fotografiile trimise vor fi constituite intr-o galerie iar castigatorul va fi ales in urma unui vot disponibil tuturor vizitatorilor, care se va desfasura pe www.Motorsportnews.ro miercuri – 20 octombrie .

* Premiul consta in asigurarea cazarii in Campulung Muscel pentru 2 persoane si oferirea unei invitatii la petrecerea Speed Party de vineri seara unde castigatorul va avea ocazia sa cunoasca mai de aproape pe toti pilotii din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta si nu numai.

Printre invitatii surpriza din weekendul incendiar pregatit de Hatters Motorsport pe care ii veti vedea si pe asfalt si in culise in perioada 22-24 octombrie se vor afla Titi Aur, Dan Girtofan, Valentin Porcisteanu, Aldo Sforza, Giuseppe Rossi (presedintele Retromobil Romania), Florentin Petre, lista de invitati speciali fiind in crestere. Pe langa acestia, gladiatorii obisnuiti de anul acesta, Lucien Hora, Paul Andronic, Silviu Dumitrescu, Victor Baldescu, Cristian Nistoran vin la Campulung pentru o incheiere de campionat 2010 de pomina.

Afla mai multe despre Muscel Racing Contest aici .

Campionatul National de Viteza in Coasta 2010 : etapele XV si XVI – Muscel Racing Contest

Vineri 22 si Duminica 24 octombrie se vor desfasura ultimele doua etape din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta 2010, a XV-a si a XVI-a si vor fi organizate de catre ACS Hatters Motorsport .

Competiţia se va desfăşura pe un traseu cu următoarele caracteristici:
Locul desfăşurării -Câmpulung-Muscel

DN73 – Câmpulung Muscel- Braşov
Lungime 3,500 km
Pantă medie 6,9 %
Pantă maximă 8,4 %
Locul Startului DN 73 km 57 + 700
Locul Sosirii DN 73 km 61 + 200
Altitudine Start 450
Altitudine Sosire 550

Descarca :

Regulament particular Muscel Racing Contest editia a III-a 2010

cerere inscriere echipa

cerere inscriere pilot

formular acreditare presa

sursa : Fras.ro

HORA DOBOARA TOATE RECORDURILE

Lucien Hora isi adauga in palmares o noua victorie dubla in etapele de la Rasnov din 1 si 3 octombrie, alataturi de titlul “King of the hill”, adica cea mai buna performanta a weekend-ului. Duminica el a obtinut a 13-a sa victorie in sezonul 2010, la finele unei curse in care nu a fost lipsit de emotii.

Pilotul resitean a povestit: “Nu m-am concentrat 100%, nu am fost suficient de conectat la aceasta cursa si in prima urcare de concurs am avut o mica emotie. Am ramas pe cauciucurile intermediare pentru acea urcare, iar intr-un viraj masina a subvirat, dar din fericire am ramas pe asfalt si am ajuns la final cu un timp mai bun decat cel de vineri.” Si, rezultatul din acea urcare a fost cel mai bun al intregului weekend, Hora nereusind sa-l doboare in ultima mansa.

Pozitia a doua a fost obtinuta de Heinz Gollner, care se “razbuna” pentru ziua de vineri, cand Paul Andronic a fost mai rapid. La revenirea dupa o lunga pauza, “sasul” a reusit sa se reacomodeze tot mai bine cu Audi-ul sau RS4 pe parcursul weekend-ului, astfel ca ziua de duminica i-a adus victoria grupei H.

El a spus: “E fantastic sa ma aflu din nou pe traseu, dupa o pauza de doi ani. A fost o zi excelenta, ploaia ne-a ocolit in cele din urma, sunt multumit ca am castigat si ca am reusit sa evoluez aici la Rasnov. Sper sa iau startul si in continuare la etapele ce vor veni.”


Paul Andronic ocupa ultima treapta a podiumului, in timp ce Christian Nistoran transeaza o lupta aprinsa cu Lucian Boroianu pe ultima urcare, pentru a ocupa pozitia a patra. Ambii au fost la limita, fapt ilustrat de glisada lui Boroianu pe ultima urcare, cand a atins un parapet de protectie.

El a explicat: “Am exagerat un pic, trebuie sa recunosc, imi doream sa obtin un timp sub 2’10”, iar la iesirea dintr-un ac de par de dreapta am accelerat un pic prea devreme. Masina a glisat puternic si a trebuit sa trag frana de mana, rasucindu-ma, pentru a nu lovi parapetul. ” Incidentul a ramas fara urmari pentru masina brasoveanului, care a suferit doar avarii estetice.

Gunther Graef a incheiat al saselea, in fata lui Sorin Iliescu, cei doi ocupantii ai locurilor doi la grupele A, respectiv N, alegand sa nu mai urce in ultima mansa, cand primii stropi de ploaie isi faceau aparitia.

Grupa I, cea a vehiculelor istorice este tot mai animata, pilotii prezenti fiind la fel de preocupati de imbunatatirea timpilor ca si concurentii cu masini moderne. Iar surpriza a fost ca cele mai bune rezultate ale grupei sa fie mai bune chiar decat cele ale catorva concurenti din afara grupei I. Fapt care arata ca acesti merituosi iubitori ai masinilor de epoca nu au venit pentru a face parada, asumandu-si unele riscuri, ce e drept , calculate. Cele mai bune rezultate ale zilei au fost, ca de obicei obtinute de masinile cu tractiune spate, Porsche-le 911 al lui Costin Ganescu avand astazi castig de cauza in fata Alpine-ului lui Horia Popescu.

Rezultate complete duminica

Adrian Diaconescu
Ofiter de presa

GATA DE START – 49 de piloti vor lua startul duminica la Rasnov

Lista de inscrieri a etapei secunde a dublei de la Rasnov, care conteaza pentru etapa a XIV-a din CNVC Dunlop 2010, s-a oprit la cifra 49, adica trei sportivi mai mult decat vineri. Desi suspansul a trecut, dupa ce toti cei trei favoriti au castigat, Hora – la general, Andronic – la H si Graef – la A, titlurile nationale absolute, cursa isi anunta promisiunea de a se mentine spectaculoasa. Asadar, raman cateva dueluri interesante.

In ceea ce il priveste pe Lucien Hora, singurul sau adversar este acelasi pe care l-a avut intregul sezon, si anume cronometrul. Intrebarea, desigur, este daca resiteanul va reusi sa coboare si mai mult cea mai buna performanta, dupa ce a lasat impresia ca o putea face de vineri, daca ar fi reusit un start mai bun in mansele de concurs. Timpul “de batut” – 1:59.054.

La grupa H Heinz Gollner va incerca din nou sa-l invinga pe cel care a dominat sezonul – Paul Andronic, dupa ce acesta din urma a fost cel mai rapid vineri, depasindu-si adversarul cu mai bine de trei secunde.

Grupa A ii are din nou ca protagonisti pe Gunther Graef si Lucian Boroianu, ramane de vazut care din cei doi va fi cel mai rapid, dupa victoria de vineri a lui Boroianu.

La grupa N Christian Nistoran a fost suveran absolut in acest sezon si pleaca din nou cu prima sansa, in timp ce Sorin Iliescu a luat o optiune serioasa pentru titlul de vicecampion.

Circulatia in zona se va inchide la ora 8, programul urmand sa fie mai avansat decat vineri, cu recunoasterile debutand la 8:30, pentru ca mansele de concurs sa inceapa la ora 13:00.

Descarca :

Lista inscrieri

starrt antrenamente

ZIUA CAMPIONILOR

  • Lucien Hora isi adjudeca titlul absolut al CNVC Dunlop 2010 pe coasta de la Rasnov
  • Paul Andronic si Gunther Graef isi adauga numele la lista campionilor de grupa din 2010, inceputa de Christian Nistoran in urma cu o etapa


Cea de-a XIII-a etapa a sezonului de coasta, alergata Vineri, 1.10.2010, la Rasnov, a dezvaluit necunoscutele in privinta tuturor titlurilor majore ale sezonului. In urma victoriei de astazi, Lucien Hora este pentru a doua oara campion national absolut, gratie unei performante remarcabile in sezonul in curs, 12 victorii din 13 prezente, ajutat de monopostul Lola F3000 – o prezenta exotica in campionatul intern. Pilotul resitean a sarbatorit victoria scaldat in sampanie pe podiumul de premiere de Paul Andronic, cel care a fost al doilea de-a lungul sezonului cu aproape aceeasi regularitate cu care Hora a castigat. Proaspatul campion a declarat: “Ma bucur mult pentru un sezon fantastic realizat cu echipa UCM-ului, la capatul caruia atat eu cat si Nisto (nr. Christian Nistoran) suntem campioni. Iar bucuria mea este cu atat mai mare cu cat am obtinut victoria chiar aici, la Rasnov, unde am castigat prima mea cupa si primul titlu. Imi doresc sa o tinem tot asa si de acum inainte.”

Hora nu este singurul care sarbatoreste astazi adjudecarea titlului, resiteanului adaugandu-i-se Paul Andronic, invingatorul Grupei H si Gunther Graef, care a triumfat la Grupa A. De asemenea, cel de-al treilea varf al triunghiului N-A-H este cunscut de la etapa precedenta, de la Ranca, invingatorul grupei N fiind Christian Nistoran, si el autorul unei performante remarcabile – 10 victorii.

Paul Andronic a sarbatorit astazi titlul la “H”, cum altfel, decat cu o victorie, obtinuta in fata lui Heinz Gollner, si el fost campion national. “Sasul” a revenit dupa o absenta de un sezon, chiar doua daca ne gandim ca in 2009 a fost prezent doar la dubla de la Resita, si a reusit astazi sa anime lupta pentru victoria grupei H, stabilind timpul etalon in mansele de antrenamente. Paul Andronic a fost insa cel mai rapid concurent al grupei in mansele finale, iar Gollner a incheiat etapa al treilea in clasamentul OPEN.

Gunther “Gugu” Graef, campion al grupei A, a fost astazi al doilea in ierarhia grupei, castigator fiind Lucian Boroianu. Lupta intre cei doi brasoveni a fost insa una interesanta, Graef conducand dupa prima mansa de concurs, cand Boroianu a rupt o planetara. Acesta din urma a reusit inlocuirea in timp util, urcand la potential maxim in mansa secunda si isi adjudeca astfel cea de-a cincea victorie consecutiva a grupei, gratie unui ecart de 7 zecimi.

Christian Nistoran nu a avut adversar nici de aceasta data, obtinand a zecea victorie la grupa N si un nou loc patru.

O prezenta remarcabila au constituit-o masinile aduse la start de membrii Clubului Autoclasic, glorii de altadata ale intrecerilor automobilistice, care continua sa fascineze pasionatii curselor. Iar concurentii au fost mai multi ca niciodata, spre satisfactia presedintelui clubului anterior mentionat, Horia Popescu, initiatorul acestui proiect, care piloteaza o superba berlineta Alpine A1300. El a declarat: “Sunt foarte bucuros ca aceasta initiativa a prins si sunt tot mai multe masini de colectie prezente pe traseele de coasta. Sper sa continuam si sa fim chiar si mai multi in viitorul apropiat.”

Spectacolul automobilistic nu s-a incheiat, pentru ca traseul de la Rasnov va gazdui etapa “geamana”, cea cu numarul XIV, Duminica, 3 octombrie, cu aceleasi coordonate ca si Vineri.

Rezultate complete :

final Open

final H

final N

final A

Adrian Diaconescu
Ofiter de presa

CNVC Rasnov : Lucien Hora se impune si devine campion national absolut

Lucien Hora s-a impus inca odata, categoric, in CNVCD 2010, castigand prima intrecere de la Rasnov. Este al 12-lea succes la rand pentru resitean, care si-a asigurat titlul national absolut.

Paul Andronic a transat lupta grupei H in favoarea sa in ultima mansa, reusind timpul de 2:02.979, cu trei secunde mai rapid decat Heinz Gollner.

Lucian Boroianu a castigat grupa A, in detrimentul lui Gunther Graef, iar Christian Nistoran a obtinut o noua victorie categorica la “N” impreuna cu pozitia a patra la general.

DESCARCA REZULTATE CONCURS

rezultate concurs

[email protected]

credit foto : Cristi Gheorghe / Fan Club Vali Porcisteanu