“ADRENALIN – THE BMW TOURING CAR STORY” pe marele ecran în România

“ADRENALIN -THE BMW TOURING CAR STORY” un documentar unic despre istoria BMW în motorsport, va fi prezentat în cadrul unei proiecţii speciale în România. Vizionarea pentru public este programată pentru 17 februarie, ora 20.30, în cadrul Grand Cinema & More din Baneasa Shopping City . Preţul unui bilet este de 30 de lei şi acesta poate fi achiziţionat deja, în limita locurilor disponibile, de la casele de bilete ale cinematografului sau online, de pe grandentertainment.ro.

Adrenalin 2

România este a treia ţară din lume unde se organizează proiecţii ale filmului, după Statele Unite ale Americii şi Germania. „Atunci când am fost invitaţi în România, nu ne-am gândit de două ori. Este o onoare pentru noi să prezentăm filmul nostru comunităţii de pasionaţi de motorsport de aici. Am fost surprinşi de entuziasmul cu care am fost primit de cei din Europa de Est. În plus, ne bucurăm să fim prezenţi într-un oraş interesant în care nu am mai fost până acum”, a declarat Tim Hahne, regizor şi producător, înainte de prezentare specială a filmului pentru presă, pe 12 februarie.

ADRENALIN – ROMANIAN TRAILER from STEREOSCREEN on Vimeo.

 

„ADRENALIN” oferă o incursiune unică în istoria uneia din cele mai emblematice mărci din motorsportul mondial. Este, în acelaşi timp, o poveste emoţională, foarte personală, animată de multă acţiune şi de personaje remarcabile, care au făcut istorie în competiţii de prestigiu din întreaga lume: „Ne împingeam pe circuit. Mirosul de pneuri încinse. Fumul şi urletul motoarelor. Ăsta era motorsportul adevărat”, Hans-Joachim Stuck, pilot.

Adrenalin 1

Filmul este produs de fraţii Tim şi Nick Hahne (Germania), o echipă cu experienţă bogată în documentare de motorsport. Aceştia au petrecut întregul an 2014 călătorind prin Europa, perioadă în care au realizat aproximativ 30 de interviuri cu cei mai importanţi piloţi şi reprezentaţi BMW Motorsport din istoria mărcii. De asemenea, cei doi au scos la lumină materiale de arhivă, care anterior nu au fost date publicităţii.

Adrenalin

Graţie acestui demers, echipa a produs un documentar de 123 de minute despre sport, despre pasiune şi despre eroi care au trăit viaţa la limită. Naraţiunea, construită pe baza interviurilor, merge dincolo de istoria cronologică şi palmaresul în cursele cu motor. Povestea devine personală şi se concentrează pe experienţele individuale ale celor de la volan, vorbeşte de provocările şi trăirile lor. Istoria se formează astfel cu spectacol pe circuit şi cu multă emoţie în afara lui.

 

“ADRENALIN – THE BMW TOURING CAR STORY” este cel mai complet documentar despre povestea BMW în competiţiile de turisme, care include filmări originale şi interviuri cu Jochen Neerpasch, primul director al BMW Motorsport GmbH, şi Paul Rosche (Germania), cel care, ca director tehnic, a contribuit la multe dintre cele mai importante succese BMW în motorsport şi este considerat „părintele” multora din cele mai spectaculoase motoare BMW. Piloţi de legendă precum Johnny Cecotto (Venezuela), Roberto Ravaglia (Italia), Steve Soper (Marea Britanie), Hans-Joachim Stuck (Germania), Marc Surer (Elveţia), Joachim Winkelhock (Germania) şi Alex Zanardi (Italia) îşi spun poveştile în această călătorie prin timp.

NISSAN GT-R LM NISMO a fost prezentat oficial – foto si specificatii tehnice

Nissan GT-R LM NISMO este modelul GT-R suprem, cea mai pura expresie a inovatiei.” cel putin asa declara oficialii NISSAN. Firma nipona revine in suprema cursa Le Mans 24H dupa 16 ani la categoria regina, cu un model iesit din tiparul actual al clasei LM P1. 

 

Masina a fost construita in Statele Unite cu participarea inginerilor si mecanicilor din Japonia si tot acolo au fost efectuate si primele teste. Ben Bowlby seful programului NISSAN LM P1 declara: “Masinile participante la aceasta clasa reprezinta varful in materie de tehnologie in cursele auto: sisteme uriase de recuperare a energiei, motoare super performante in materie de consum al combustibilului si o aerodinamica extrema. Aceasta competitie de 24h echivaleaza practic cu un sezon complet de Formula 1.

 

De asemenea a fost anuntat si primul pilot pentru noul model Nissan in persoana lui Marc Gene. Spaniolul are o vasta experienta la Le Mans 24H, el participand la nu mai putin de 8 editii ale celebrei curse la categoria LM P1.     

 

Specificatii tehnice NISSAN GT-R LM NISMO

FORMULA 1 SI PIRELLI TOATE CIFRELE DIN SEZONUL 2014

Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport: “In fiecare an publicam numere care spun povestea noastra in ultimul sezon din Formula 1. Anul trecut am facut fata cu succes celei mai mari provocari pe care am avut-o de cand ne-am implicat in acest sport, datorita unei generatii complet noi de masini. Chiar si asa ne-am atins toate obiectivele, am contribuit la spectacolul de pe circuit, am oferit oportunitati mai multe pentru depasire, au fost strategii interesante si am avut o medie de doua opriri la boxe, in ciuda numeroaselor necunoscute. Anul acesta, pneurile vor fi o evolutie fata de cele din 2014, o singura compozitie fiind complet noua, cea supersoft. Gama de pneuri dezvoltata pentru 2015 va fi testata in cateva zile, dar pana atunci iata cum s-a vazut sezonul 2014 din punctul de vedere al pneurilor”:

 Pirelli_Formula+1_2013_1

Pneuri in 2014

  • Numarul total de pneuri furnizate in 2014: 38.168.
  • Dintre acestea, 32.772 au fost pentru curse si 5.396 pentru teste.
  • Dintre aceste 38.168 de pneuri, 26.364 au fost slick-uri si 11.804 de ploaie.
  • Numrul total efectiv de pneuri folosite in curse a fost de 20.028 pneuri, dintre care 17.844 au fost slick-uri si 2.184 au fost de ploaie
  • Numarul total de pneuri reciclate: toate.

 

Pit Stop-uri

  • Numarul total de pit stop-uri: 817 (dintre care 5 in urma unor penalizari cu trecere pe la boxe si 3 dupa penalizari stop and go). O medie de 43 pe cursa si 2,02 pe pilot/cursa.
  • Cel mai mare numar de pit stop-uri intr-o cursa: 79 in Marele Premiu al Japoniei
  • Cel mai mic numar de pit stop-uri intr-o cursa: 23 in Marele Premiu al Italiei si in Marele Premiu al Rusiei.

 

Depasiri

  • Numarul total de depasiri: 636 (o medie de 63 pe cursa).
  • Cel mai mare numar de depasiri intr-o cursa uscata: 65 in Marele Premiu al Germaniei.
  • Cel mai mare numar de depasiri intr-o cursa pe ploaie: 49 in Marele Premiu al Ungariei (toti piloti au inceput cu intermediare si au schimbat apoi pe slick-uri).
  • Cel mai mic numar de depasiri intr-o cursa uscata: 7 in cursa de la Monte Carlo.

 

Circuite si curse

  • Cea mai lunga cursa a anului: Singapore, 2 ore, 0 minute, 04,795 secunde
  • Cea mai scurta cursa a anului: Italia 1 ora, 19 minute, 10,236 secunde
  • Cel mai mare numar de tururi parcurse cu compozitiile Pirelli: Hard – Bottas (3.544 km); Medium – Hamilton (8.230 km); Soft – Gutierrez (7.011 km); Supersoft – Perez (2.846 km); Intermediare – Hamilton (1.142 km); Ploaie – Hamilton (469 km);
  • Viteza de top atinsa in Formula 1 de pneurile P Zero in 2014: 362,1 km/h (Daniel

Ricciardo in Marele Premiu al Italiei)

  • Cel mai mare numar de tururi rapide: 16 Nico Rosberg (5 in cursa si 11 in calificari) Numarul de curse in care s-a batut recordul de pole position: 1 (Nico Rosberg in Marele Premiu al Braziliei).
  • Numarul de curse in care s-a batut recordul de cel mai bun timp pe tur in cursa: niciuna

 

Pirelli si echipa sa din Formula 1 in 2014

  • Numarul de persoane care a fost prezent la fiecare cursa: 55
  • Numarul de nationalitati diferite din cadrul echipei: 10
  • Numarul de limbi vorbite in cadrul echipei: 14
  • Numarul total de carnetele Pirelli distribuite la curse: 1.900
  • Numarul total de sepci Pirelli Podium vandute: 11.000
  • Numarul total de invitati in padock: 1.200

 

Pirelli Hospitality in 2014

  • Numarul total de meniuri servite in zona de hospitality Pirelli (inclusiv teste): 14.800
  • Litri de apa bauti in zona de hospitality Pirelli: 8.000
  • Kilograme de paste gatite de Chef-ul Pirelli: 700
  • Numarul de pizza: 400
  • Numarul de retete pentru desert preparate in zona de hospitality Pirelli: 40
  • Numarul de portii de desert consumate: 7.000

 

Pirelli in Formula 1 (din 1950)

  • Curse: 280
  • Victorii: 121
  • Pole position: 124
  • Podiumuri: 370
  • Cel mai rapid tur: 128
  • Titluri la piloti: 6
  • Titluri la echipe: 4

 

Alte statistici interesante:

  • Numarul total de piloti care au concurat cu pneuri Pirelli incepand din 2010: 96 (inclusiv al treilea pilot al echipei si tinerii piloti folositi la testele dedicate lor).
  • Numarul total de kilometri parcursi cu toate compozitiile P Zero in 2014 (curse si teste): 339.213. Pe fiecare compozitie: Hard –  46.098;; Medium – 120.969; Soft – 116.717; Supersoft – 34.422; Intermediare – 15.690; Ploaie –  5.317.
  • Distanta parcursa la teste in 2014: 69.171 km
  • Distanta parcursa la curse in 2014: 106.216 km
  • Numarul de tururi rapide  (atat in calificari, cat si in cursa) ale campionului mondial: 14 (7 in cursa si 7 in calificari)
  • Cea mai mica viteza medie (intr-o cursa uscata) cu pneurile P Zero F1: 142,801 km/h

(Nico Rosberg, Monaco GP)

  • Cea mai scazuta temperatura a asfaltului la care au concurat pneurile Pirelli: 19 grade Celsius in Marele Premiu al Chinei. Cea mai scazuta temperatura in afara cursei la care au rulat pneurile Pirelli a fost tot in China: 15 grade Celsius.
  • Cea mai ridicata temperatura a asfaltului la care au concurat pneurile Pirelli: 49 grade Celsius in Marele Premiu al Braziliei. Cea mai ridicata temperatura in afara cursei la care au rulat pneurile Pirelli a fost tot in Brazilia: 57 grade Celsius
  • Cea mai mica temperatura ambientala: 17 grade Celsius in Marele Premiu al Belgiei. Cea mai scazuta temperatura ambientala in afara cursei la care au rulat pneurile Pirelli a fost tot in Belgia: 12 grade Celsius.
  • Cea mai ridicata temperatura ambientala: 35 grade Celsius in Marele Premiu din Malaezia. Cea mai ridicata temperatura ambientala in afara cursei la care au rulat pneurile Pirelli a fost in Germania: 37 grade Celsius

 

Norris Mageanu raspunde intrebarilor adresate de Edwin Keleti

Norris Mageanu, unul dintre candidatii la postul de presedinte al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, a raspuns la intrebarile adresate de Edwin Keleti printr-o scrisoare deschisa care ne-a parvenit astazi pe mailul redactiei noastre. In cele ce urmeaza va redam in integralitate raspunsul transmis de Norris Mageanu pe adresa redactiei noastre. 

Norris

 

Dragă Edwin,

 

Îți mulțumesc în primul rând pentru întrebările tale, recunosc că simțeam și eu nevoia începerii unui dialog. Fie cu contracandidații mei, fie cu sportivi, sau jurnaliști. Încerc să răspund repede întrebărilor tale, ca să le păstrez nota de actualitate. Unele răspunsuri nu sunt complete sau detaliate, dar cred că înțelegi, ar fi trebuit să scriu pagini întregi.

 

Nu în ultimul rând, Edwin, să știi că nu consider că le știu pe toate sau că am soluții perfecte de rezolvare a oricărei probleme. Ba din contra, multe lucruri pe care le discutăm sunt noi pentru mine și mă lovesc de ele pentru prima data. Dar știu că sunt o persoană activă, că am deschidere și disponibilitate spre rezolvarea oricărei probleme, sunt genul de om care nu are și nu acceptă limite și pentru care un răspuns ”NU” nu este decât un nou challenge. Am puterea să trag după mine ceea ce nu merge acum în federație și am flexibilitatea de a mă lăsa mulat pe ceea ce funcționează. Acestea fiind scrise, iată și răspunsurile mele:

 

Asadar:

  1. Cum vedeti posibila cresterea numarului de sportivi, mai ales la categoriile inferioare si ce modalitati concrete de sprijinire si premiere planuiti pentru tinerele talente?

Este una dintre prioritățile mele să cresc baza de sportivi, în primul rând prin promovarea sportului auto către tineri. În acest sens, vreau ca alături de Ministerul Tineretului și Sporturilor și alături de COSR să introducem federația noastră în programul Școala Altfel. Sunt deja 10 federații incluse în acest program, eu am avut discuții în acest sens dar aștept să primesc o calitate oficială ca să le pot duce mai departe. În al doilea rând, măsuri care să stimuleze și să ajute tinerii sportivi activi sunt necesare și cred că se pot lua imediat. Acestea ar putea fi scutirea de taxe, diverse recunoașteri ale meritelor, scutirea de la plata înscrierii la următoarea cursă pentru câștigătorii unei curse. Mai apoi, și asta nu se rezumă la tineri, va crește numărul de sportivi când vom reuși organizarea de etape locale, un fel de grupă B. Ăsta este motivul pentru care vreau să dau forță asociațiilor locale, zonale, județene, care să se nască ca o copie în miniatură a FRAS, dar care să poată să organizeze curse pentru un nivel mai scăzut, pentru piloți care nu au mijloace să participe în campionatele naționale.

 

  1. Cum planuiti sa revigorati campionatele judeteene/regionale/ promo rally/ rally sprint care in orice tara servesc ca baza de selectie/triere pentru sportivii ce vor ajunge in campionatele nationale?

Întrebarea completeaza perfect punctul de mai sus…sunt deja in discutii cu presedinti de consilii judetene si municipale, cu primari si, daca castig, vreau sa semnez cu acestia parteneriate care sa le fie de ajutor mai apoi organizatorilor si asociatiilor locale. Federatia in ansamblul ei are mult mai multe mijloace de negociere si poate obtine pentru membrii ei la nivel local avantaje pe care apoi acestia sa le acceseze in folosul lor. Elaborarea unui regulament pentru un tip de competitii secundare(gen grupă B) va fi apoi inca un pas in aceasta directie. Tot in acest sens, prin detensionarea relatiilor cu Ministerul Tineretului si Sporturilor, vizez si o mai buna relationare cu directiile judetene de sport, organizatorii stiu cat de importante sunt acestea…

 

  1. Cum vedeti posibila imbunatatirea notorietatii sportului nostru: parteneriate media, evenimente conexe (gen concert, targuri, zilele orasului), interactiune directa cu publicul, etc?

Eu cred că este cel mai sensibil punct și de altfel, problema care odată rezolvată, va aduce cu ea și rezolvarea altor probleme actuale. Aici aș putea să vorbesc și să scriu două pagini. Unele dintre măsurile care se vor lua(fără a ne limita însă la ele) sunt participarea la târguri și expoziții alături de piloți și echipe din campionatele noastre, organizarea de evenimente de genul cursei din cadrul Galei Campionilor de la Sinaia pentru public. În același timp, o creștere substanțială în vizibilitatea federației și a motorsportului, cred că va fi adusă de etapele de viteză pe circuit care se vor desfășura în centrele municipiilor. Voi susține etapele care vor închide centrele orașelor și chiar voi discuta despre acestea la nivel federal cu consiliile locale. Prezența federației(a reprezentanților săi) la evenimenete din industria auto, precum și asocierea cu diverse vedete din sport și media trebuie să devină o obișnuință. 

 

  1. Cum vedeti mentinerea si imbunatatirea departajarii competitiilor interne prin calificative si coeficienti?

Sistemul este pe drumul cel bun acum, cred că cei care îl aplică trebuie să fie puțin mai relaxați și mai departe de interesele unuia și altuia. Cred ca problema va fi mult mai simpla cand vom reusi descentralizarea catre comisii, atunci cand nu va mai fi nevoie sa suni presedintele si vicepresedintele federatiei ca sa iti puna pile.

 

  1. Ce masuri concrete de imbunatatire a securitatii sportivilor/publicului/oficialilor propuneti, mai ales la superspeciale si zonele fara acoperire cu telefonie mobila?

Pentru că suntem în anul 2015, cred că nu mai putem vorbi de zone fără acoperire. Chiar și pe Aconcagua, la 7000 de metri înălțime, am găsit soluții de comunicare. Organizatorii trebuie să acorde o atenție mai mare acestui aspect și, dacă nu reușesc, voi face discuții la nivel federal cu diverse companii de telefonie mobilă și prin satelit pentru găsirea de soluții. Am certitudinea că nu trebuie să mai existe niciun metru pătrat pe care să nu-l putem acoperi într-un fel sau altul. 

 

  1. Ce viziune aveti in legatura cu problema afilierii/recunoasterii de catre FIA si normalizarea relatiei cu ACR, detinatorul ASN pentru Romania.

Eu am pârghiile care vor duce la afilierea federației la FIA în cel mai scurt timp posibil. Subiectul este însă prea sensibil, aș vrea să cer încredere în această privință și pot să spun doar că viitorul va demonstra că există soluții.

 

  1. Ce masuri concrete de apropiere de public prin mediul ONLINE (web, YouTube, Facebook, Twitter, etc) veti adopta?

Primul lucru care trebuie modificat este site-ul nostru care este cea mai neprietenoasă unealtă de marketing și comunicare pe care o avem. Dacă ești liniștit și vrei să te enervezi, nu ai decât să cauți o informație pe site-ul FRAS. Deci site-ul trebuie schimbat din temelii, o altă interfață, alt mod de distribuire al informației și neapărat cu varianta de mobil(smartphone, tablete). în 2014 accesările de pe smartphone-uri au crescut cu 70% față de anul precedent. FRAS trebuie de asemenea să aibă pagina de facebook, instagram, tweeter și să le facă plăcute, interesante. Asta se face cu postări interesante, cu mici filmulețe de la curse, cu imagini in exclusivitate, cu interviuri cu piloți importanti. De asemenea, atragerea publicului trebuie facuta cu concursuri online, premiile pot fi participari in postura de copilot al unor piloti, sau obiecte promotionale de la partenerii federatiei.

In anul 2015, oricum canalul media pe care il voi utiliza daca voi fi ales va fi mediul online. Are cea mai mare crestere in ultimii ani, poate inlocui fara probleme canalele TV, mult mai scumpe și este cel mai accesat de tineri.

 

  1. Cum vedeti problema INCOMPATIBILITATII/CONFLICTULUI DE INTERESE ale unor sportivi activi sau organizatori propusi in echipele de conducere ale Federatiei in mentinerea OBIECTIVITATII acestora?

Eu am evitat-o neacceptând în echipă persoane care pot fi incompatibile, dacă voi fi nevoit să lucrez cu persoane aflate în situația aceasta mă voi asigura că se vor delimita de zonele în care activează. Pentru viitor voi încerca să reglementăm această problemă printr-un regulament electoral care acum lipsește cu desăvârșire.

 

  1. Ce masuri concrete veti lua pentru cresterea calitatii si impartialitatii actului de arbitraj, a verificariilor tehnice, echipamentelor de cronometraj, etc?

Sper că odată cu îmbunătățirea activității în general, se va da mai multă importanță poziției de arbitru, acesta va căpăta mai multă prestanță și imparțialitate și inevitabil vom avea măsuri corecte și responsabile. Sper ca destul de repede după ce voi convinge sponsori să ni se alăture să putem să investim în niște sisteme de cronometrare mai performante.

 

  1. Ce masuri concrete veti lua pentru cresterea calitatii inspectiilor si validarii traseelor de concurs, a amplasarii sicanelor, a vitezelor medii pe probele speciale, etc.

Întrebările 9 și 10 au după părerea mea același răspuns. Niște arbitri demni, fără obligații în stânga și în dreapta, pregătiți și ancorați în realitatea anului 2015, alături de o aparatură performantă, vor rezolva problemele acestea. Cum devin arbitrii demni? Susținuți de regulamente clare, pregătiți conform normelor internaționale și cu respect pentru meseria lor.

 

Si ca sa nu ramana in istorie ca decalogul lui…Keleti, va mai adresez una suplimentara dar de baza:

 

  1. 11. Ce masuri concrete veti lua pentru a nu mai fi pe…MUCHIE la 11 ani dupa mica dar zgomotoasa noastra revolutie???

Oricare dintre măsurile de mai sus, Edwin, alături de descentralizarea pe care o doresc și o visez, au ca scop secundar mai multă liniște, mai multă prietenie în cadrul federației. O federație în care nu ne vom mai certa, în care ne vom face fiecare treaba pentru care am fost angajați, va fi o federație cu adevărat puternică.

 

PS nu cred că a fi pe muchie este neapărat ceva grav. De multe ori suntem pe muchie, aduși de viață, nu de deciziile noastre și trebuie să dansăm frumos. Amintirile cu care rămânem sunt cele din momentele când suntem pe muchie, nu cele din momentele când privim relaxați un film de pe canapea de acasă…Dar sunt de accord cu tine, federația nu trebuie să fie pe muchie. Doar membrii ei, și doar când sunt în competiții 🙂 …

 

Intrebarile lui Edwin Keleti pentru candidatii la functia de presedinte FRAS

Astazi am primit pe adresa redactiei un mail din partea lui Edwin Keleti prin care acesta adreseaza cateva intrebari celor care candideaza la functia de presedinte al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv la alegerile care vor avea loc pe data de 7 februarie. Scrisoarea acestuia poate fi regasita in integralitate in cele ce urmeaza: 

 

 

Scrisoarea de pe…muchie

 

Muchia este un factor determinant in motorsport. Asta daca vrei sa faci performanta.

 

Pilotam sau incercam sa pilotam…”pe muchie” in lupta cu impasibilele secunde ce se arunca cu viteza spre noi, exploatam regulamentele…”pe muchie” in speranta obtinerii performantei absolute iar odata la 4 ani suntem, literalmente…PE MUCHIE.

Edwin Keleti_Botond Csomortani_Fiesta R5_Tulcea

Sperantele se nasc si mor ciclic la 4 ani si de cele mai multe ori se ineaca in mai mici sau mai mari elucubratii ale unora sau altora dezvoltate pe muchii si interese, evident, personale sau de…trib.

 

Anul acesta avem, spre deosebire de anii precedenti, o multitudine de candidati care aproape ca ar face geloasa clasa politica. Dar asta mi se pare mai degraba pozitiv, inseamna ca exista oameni si organizatii care isi doresc sa lase ceva in urma, sa faca ceva pozitiv, sa sara jos de pe muchie si sa alerge cu toata viteza in directia BUNA!

 

Unii au deja state de plata vechi in functie si functii si nu stim daca sunt experimentati sau prafuiti, altii saluta militareste si inspira disciplina, unii se imbraca multicolor si ne promit vizibilitate in toata galaxia, altii emuleaza prin downgrading masini celebre din WRC-ul de odinioara, altii pur si simplu viseaza sa ne lase toti banii in buzunar.

 

Bun, spectrul de oferte este larg, la fel este si cel al sustinatorilor din background, insa programele electorale fie sunt cam succinte/generaliste fie lipsesc cu desavarsire!
 
 
Asa ca, fiind si eu personal…”pe muchie”, e adevarat NU candidez dar inca mai nimeresc tastele si cateodata volanul, m-am hotarat sa va adresez cateva intrebari-provocare, stimati candidati, domnule presedinte in functie, la care daca veti avea amabilitatea sa raspundeti poate ne dam si noi seama cat de departe va bat propriile proiectoare in negura viitorului…
 
 
Asadar:

1. Cum vedeti posibila cresterea numarului de sportivi, mai ales la categoriile inferioare si ce modalitati concrete de sprijinire si premiere planuiti pentru tinerele talente?

 

2. Cum planuiti sa revigorati campionatele judetene/regionale/promo rally/ rally sprint, care in orice tara servesc ca baza de selectie/triere pentru sportivii ce vor ajunge in campionatele nationale?

 

3. Cum vedeti posibila imbunatatirea notorietatii sportului nostru: parteneriate media, evenimente conexe (gen concert, targuri, zilele orasului), interactiune directa cu publicul, etc?

 

4. Cum vedeti mentinerea si imbunatatirea departajarii competitiilor interne prin calificative si coeficienti?

 

5. Ce masuri concrete de imbunatatire a securitatii sportivilor/ publicului/ oficialilor propuneti, mai ales la superspeciale si zonele fara acoperire cu telefonie mobila?

 

6. Ce viziune aveti in legatura cu problema afilierii/recunoasterii de catre FIA si normalizarea relatiei cu ACR, detinatorul ASN pentru Romania.

 

7. Ce masuri concrete de apropiere de public prin mediul ONLINE (web, YouTube, Facebook, Twitter, etc) veti adopta?

 

8. Cum vedeti problema INCOMPATIBILITATII/ CONFLICTULUI DE INTERESE ale unor sportivi activi sau organizatori propusi in echipele de conducere ale Federatiei in mentinerea OBIECTIVITATII acestora?

 

9. Ce masuri concrete veti lua pentru cresterea calitatii si impartialitatii actului de arbitraj, a verificariilor tehnice, echipamentelor de cronometraj, etc?

 

10. Ce masuri concrete veti lua pentru cresterea calitatii inspectiilor si validarii traseelor de concurs, a amplasarii sicanelor, a vitezelor medii pe probele speciale, etc.

 

Si ca sa nu ramana in istorie ca decalogul lui…Keleti, va mai adresez una suplimentara dar de baza:

 

11. Ce masuri concrete veti lua pentru a nu mai fi pe…MUCHIE la 11 ani dupa mica dar zgomotoasa noastra revolutie???

 

Salutari sportive,
 
Edwin Keleti

Toyota revine in WRC din 2017

Zvonurile aparute inca din 2011-2012precum si actiunile premergatoare anuntului facut de companie astazi, s-au concretizat in final, acesta reprezentand momentul mult asteptat de catre fanii raliurilor, revenirea Toyota in WRC.

Toyota Motorsport WRC

 

Au fost prezentate si primele imagini oficiale ale modelului Yaris pe care compania se va baza pentru obtinerea unui nou titlu in WRC dupa cele trei titluri obtinute la constructori in 1993, 1994 si 1999 cu modelele Celica si Corolla, precum si cele patru titluri obtinute la piloti de catre Carlos Sainz in 1990 si 1992, Juha Kankkunen in 1993 si Didier Auriol in 1994, toti trei reusind acest lucru cu modelul Celica Turbo 4WD. Subsidiara Toyota cu sediul in Germania, Toyota Motorsport GmBH, va continua sa dezvolte modelul Yaris WRC pe parcursul anilor 2015 si 2016, urmand ca debutul oficial sa aiba loc in sezonul 2017.  

Componente BMW M Performance BMW X5 M şi BMW X6 M

Pentru a fi şi mai strălucitoare în lumina reflectoarelor, gama de accesorii BMW originale pentru BMW X5 M şi BMW X6 M oferă o serie de componente BMW M Performance speciale, concepute să permită o personalizare a designului interior şi exterior al celor două automobile.

Accesorii BMW M 5

Componente BMW M Performance atractive pentru exterior
Printre dotările incluse în gamă cu scopul de a accentua apariţia sportivă a modelelor BMW X5 M şi X6 M se numără ornamentele exclusive pentru grila radiatorului şi cea laterală, cu lamele şi ramă de culoare neagră, în designul distinctiv BMW M Performance. Grila cromată din echiparea standard pot fi înlocuite cu uşurinţă cu componentele BMW M Performance corespunzătoare. Clienţii îşi pot comanda automobilele cu capace din carbon, realizate manual, pentru oglinzile retrovizoare. Benzile decorative, în culori caracteristice M, oferă o conexiune directă şi evidentă cu tradiţia mărcii în motorsport şi semnalează clar caracterul sportiv al automobilelor.

Accesorii BMW M 6

Accesoriile exclusiviste aduc o doză suplimentară de sportivitate în interior
Dezvoltate special, accesoriile BMW M Performance amplifică imaginea sportivă a interioară a modelelor BMW X5 M şi X6. Sunt disponibile componente sofisticate din carbon, precum benzile decorative BMW M Performance din carbon pentru inserţia de bord şi decoraţiunile din carbon cu logo BMW M pentru levierul selectorului de la cutia de viteze M Steptronic cu opt trepte. Cockpitul împrumută accente sportive şi exclusiviste şi datorită echipării consolei centrale cu o combinaţie de înaltă calitate – Alcantara şi carbon pictat – în jurul levierului selectorului. Plăcuţele LED pentru pragurile uşilor, din oţel inoxidabil mat, cu inscripţia M Performance iluminată atrag atenţia la deschiderea uşilor faţă. Alimentarea cu baterii face ca ele să fie uşor de montat, fără a fi necesare cabluri suplimentare.

Accesorii BMW M 2

Un alt punct de atracţie al gamei de accesorii pentru interiorul BMW X5 M şi X6 M este volanul BMW M Performance, îmbrăcat în Alcantara, cu decoraţiuni atractive din carbon. Acesta oferă o aderenţă crescută chiar şi în condiţii extreme de condus şi rămâne la fel de plăcut la atingere indiferent de temperaturi. Marcajul central al volanului, de culoare albastră, conferă un sentiment autentic de motorsport, senzaţie subliniată şi pedalele BMW M Performance – din oţel inoxidabil -, care completează vizuală şi funcţională alte componente BMW M Performance.

Accesorii BMW M 4

Uşor de întreţinut, covoraşele BMW M Performance pentru podea dispun şi ele de inscripţia M Performance atrăgătoare şi se potrivesc perfect în spaţiul pentru picioare. Capacul BMW M Performance pentru cheie, cu o combinaţie sofisticată de Alcantara şi carbon, accentele fine în nuanţă M Light Blue şi şurubul hexagonal de culoare albastră amintesc permanent de performanţele sportive ale modelelor BMW X5 M şi BMW X6 M, oriunde te-ai afla.

Accesorii BMW M 1

Accesoriile BMW originale sporesc valoarea automobilului. În contrast cu produsele de la terţi
Accesoriile originale BMW M Performance sunt proiectate de producător, integrate perfect pentru fiecare model în parte şi adaptate pentru a îndeplini toate normele de siguranţă. Mai mult, garanţia maşinii nu este afectată. Clienţii au libertatea de a opta pentru orice element din gama de accesorii care va fi instalat în service.

Accesorii BMW M

 

Lucas Auer intareste echipa Mercedes-Benz in DTM

La doar cateva zile dupa anuntul celor de la Mercedes-Benz prin care il nominalizau pe Maximilian Götz, campionul en-titre al seriei Blancpain Sprint, drept nou pilot in DTM, compania germana isi intareste din nou pozitia declarata de a sustine noile talente in motorsport. Austriacul Lucas Auer in varsta de 20 de ani va face pasul in DTM incepand cu acest an dupa ce sezonul trecut a evoluat in campionatul european Formula 3.

Auer_1

Pe parcursul celor doua sezoane in Formua 3 Auer a reusit patru victorii si 22 de podiumuri si asemenea lui Maximilian si el a beneficiat de ocazia de a testa modelul C63 AMG DTM la testele organizate din iarna anului 2014.   

 

Faptul ca ma alatur lumii DTM este un pas important al carierei mele. Sunt foarte mandru ca fac parte din familia Mercedes. Testul de la Jerez a fost o experienta fantastica si abia astept sa revin la volanul masinii. Nici nu ma gandeam la asa ceva in urma cu un an. Stiu ca nu va fi o sarcina usoara, dar sunt foarte dornic sa invat si vreau sa ma agat cu ambele maini de aceasta sansa oferita de Mercedes-Benz.” declara Auer.

Candidatul Emanuel Ilina si-a desemnat echipa pentru alegerile FRAS

Candidatul la funcția de președinte al FRAS, Emanuel ILINA, a anunțat componența echipei alături de care va participa la apropiatele alegeri pentru conducerea Federației Române de Automobilism Sportiv.

 

Conform statutului FRAS, candidații pentru funcția de președinte pot lua parte la alegeri alături de o echipă, desemnată din rândul candidaților validați de comisia electorală. Membri echipei vor participa unic, alaturi de aceasta și, în cazul câștigării alegerilor, vor ocupa pozițiile pentru care au fost nominalizați.

 Print

Persoanele desemnate să fie de alături de Emanuel ILINA în procesul de conducere al FRAS sunt:

– Silviu BULUGIOIU – vicepresedinte

– Bela STOICA – vicepresedinte

– Adrian FODOR – consilier
– Dorin TOMA – consilier
– Sebastian ITU – consilier
– Cătălin-Cedric GHIGEA – consilier
– Cristian TOGĂNEL – consilier

 

Cu această echipă am convingerea că vom putea înfăptui cea mai mare parte a obiectivelor propuse. Cred în valoarea de grup dar și individuală a echipei mele și îmi doresc să reprezentăm un exemplu de respect, onestitate și profesionalism în fața întregii comunități de motorsport din România“, a declarat Emanuel Ilina.

 

Maximilian Götz, campionul Blancpain Sprint Series, vine in DTM

Maximilian Götz, in varsta de 28 de ani, reusea la finalul sezonului 2014 sa devina campionul seriei Blancpain Sprint la volanul unui model Mercedes-Benz SLS AMG GT3. Daca Blancpain Sprint Series va suna cunoscut se poate ca acest lucru sa i se datoreze lui Alessandro Zanardi, celebrul pilot si atlet, care in ciuda handicapului sau continua sa inspire si sa demonstreze ca se poate crea performanta si in astfel de conditii.  

Maximilian Goetz DTM 2015

Incepand cu sezonul 2015 Maximilian Götz de origine germana va lua startul pe un model DTM Mercedes AMG C-Class. Maximilian a fost prezent la testul echipelor premergator sezonului 2015 care a avut loc pe circuitul Jerez de la Frontera la finalul anului trecut. 

Goetz DTM 2015

Götz a pilotat modelul SLS AMG GT3 in 82 de curse intre anii 2011-2014 reusind 10 victorii, 32 de podiumuri si 60 de clasari in top 10. In 2013 el a castigat cursa de 24h de la Spa-Francorchamps si cursa de 1,000 km de la Nürburgring. In 2012 a castigat campionatul ADAC GT Masters.

 

Momentul in care am aflat vestea ca voi concura in DTM, va ramane in amintirea mea pentru mult timp de acum inainte. Este un super-sentiment faptul ca reusitele de pe parcursul anilor in programul de curse dedicat clientilor AMG au fost monitorizate de sefii de motorsport de la Mercedes‑Benz. De asemenea demonstreaza ca programul sportiv pentru clienti poate constitui o rampa excelenta de lansare pentru lucruri si mai mari. Este ca si cum un vis devine realitate. Voi face tot ce voi putea pentru a avea succes in DTM si sunt constient ca voi avea multe de invatat in acest sezon.” declara Maximilian Götz.

 

 

Mercedes-Benz demonstreaza inca odata cu aceasta ocazie ca programul de descoiperire si promovare a tinerelor talente in motorsport functioneaza bine pentru firma din Stuttgardt

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor