44 de echipaje vor lua startul la Raliul Perla Harghitei

Programat in perioada 26-27 septembrie, Raliul Perla Harghitei, ultima etapa din cadrul Campionatului National de Raliuri Dunlop, va stabili clasamentele finale din acest an, inclusiv titlul de campioni nationali absoluti.  La finalul perioadei de inscrieri, 44 de echipaje se regasesc pe lista celor care vor lua startul la editia din 2014 a Raliului Perla Harghitei iar cei care nu au apucat sa se inscrie o mai pot face pana la efectuarea verificarilor administrative, urmand sa achite o taxa marita cu 20%.

Szabo Gergo_Raliul Harghitei 2013

Ma bucur foarte mult de numarul echipajelor inscrise, mai ales ca trendul de la ultimele etape a fost unul usor descendent. Din pacate, fiind o intrecere care se desfasoara pe probe speciale de macadam, Raliul Perla Harghitei inca nu poate atrage si echipajele care au concurat, la inceputul campionatului, pe automobile istorice. Ne-ar fi facut o placere deosebita sa-i avem alaturi de noi pe acesti piloti dar speram ca datorita calitatii probelor speciale de anul acesta sa-i vedem ca si concurenti la urmatoarele editii. La fel ca anul trecut ne bucuram si de prezenta unui numar important de echipaje din Ungaria, astfel ca premisele unui spectacol savuros au fost create, tinand cont bineinteles si de faptul ca lupta pentru titlurile de campioni nationali se va da pana pe ultimul kilometru din acest sezon!” a declarat Csaba Ferencz, organizatorul Raliului Perla Harghitei.

 

Cu un traseu compact, alcatuit din zece probe speciale care masoara 129,58 kilometri, Raliul Perla Harghitei va debuta joi, 25 septembrie, incepand cu ora 19:45, atunci cand toate echipajele care vor lua startul la editia 2014se vor incolona si vor participa la startul festiv organizat in fata Primariei Mun. Odorheiu Secuiesc, acolo unde vor urca pe rampa de start si vor saluta publicul. Vineri, 26 septembrie, in prima zide concurs, echipajele vor avea de parcurs patru probe speciale, in lungime de 43,10 kilometri, atractia zilei fiind superspeciala organizata pe circuitul stradal din Odorheiu Secuiesc, programata de la ora 17:00. In ziua a doua, cea de sambata, concurentii vor mai avea de parcurs alte sase speciale, care insumeaza 86,48 kilometri, acestea fiind impartite in trei bucle a cate doua probe si despartite de cate o vizita in parcul de service. 

 

Din punct de vedere al performantelor automobilelor de concurs, fanii raliurilor care vor fi prezenti pe marginea probelor speciale de la Raliul Perla Harghitei vor putea admira modele precum Ford Fiesta R5, pilotate de Edwin Keleti si Marco Tempestini, Skoda Fabia S2000 si Peugeot 207 S2000 la volanul carora se vor afla Dan Girtofan si Simone Tempestini,cat si numeroase alte modele cu tractiune integrala la bordul carora se afla piloti redutabili cu aspiratii la un loc in top 10 al clasamentului general precum Francois Delecour, David Botka, Bogdan Marisca, Gergo Szabo, Sebastian Barbu, Pal Lovasz sau Titi Aur, care revine cu aceasta ocazie in Campionatul National de Raliuri Dunlop.

 

Admiratorii derapajelor controlate se vor bucura de prezenta pe lista de inscrieri a doua echipaje care vor evolua pe automobile BMW iar impatimitii raliurilor din Romania vor aplauda pentru ultima oara in acest an duelurile palpitante ale concurentilor din cadrul Cupei Dacia, Cupei Suzuki si al celorlalte clase care nu si-au stabilit ierarhia finala.

 

Raliul Perla Harghitei 2014 este organizat de CS Maxx Racing, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Judetean Harghita, Primaria Odorheiu Secuiesc, Consiliile Locale din Corund, Dealu, Varsag, Capalnita, Zetea si Vlahita si este sustinut de partenerii principali Perla Harghitei,  Seroussi, Amigo&Intercost, PBS, ING Service, Magdolna Impex, Septimia, Hotel Tarnava, Dancea si Asociatii si Color Metal, Scorpion Trans, Odorest, Pickup.ro, Aticream Comore, Automoso, Brother, Roseal, Uiet, Euro WC, L Design, Serendipity, R&R, Aramis.ro si are ca parteneri media Autorally.ro, Motorsportnews.ro, Szekelyhon.ro, Uh.ro, Revista Autoexpert, Presztizs Media, Rallyphoto.ro, Rallymax.ro, Rallymagazin.ro, Cityreklam.ro, Harghitanepe, Udvarhely Hirado, Prima Radio si Star Radio iar echipajele vor fi monitorizate de către echipa EVO GPS.

Marco Wittmann este noul campion DTM

DTM are un nou campion: Marco Wittmann, de la BMW Team RMG, a cucerit titlul în competiţia piloţilor in cea de-a opta etapă, desfăşurată la Lausitzring. Locul al şaselea în cursa de duminică a fost suficient pentru pilotul în vârstă de 24 de ani, aflat la comenzile Ice-Watch BMW M4 DTM, pentru a fi sigur că nu mai poate fi ajuns de adversarii săi. Wittmann a pornit de pe locul al şaptelea şi a reuşit încă o dată o cursă perfectă în condiţii dificile, acumulând opt puncte la finalul celor 52 de tururi şi realizând pasul decisiv spre titlu.

Marco Wittmann champion 2014

Wittmann urmează traseul deschis de Volker Strycek (Germania, 1984) şi continuat de Eric van de Poele (Belgia, 1987), Roberto Ravaglia (Italia, 1989) şi Bruno Spengler (Canada, 2012), cu toţii campioni ai acestei competiţii alături de BMW. Dacă sunt luaţi în considerare toţi constructorii, el este al treilea cel mai tânăr campion DTM din istorie. Succesul lui Wittmann reprezintă o premieră pentru “noul” DTM – cu începere din 2000 – când un pilot este încoronat campion în doar al doilea sezon. Anterior, doar Bernd Schneider (Germania) a reuşit să-şi asigure titlul cu trei curse înainte de finalul stagiunii, performanţă obţinută în 2001.

Marco Wittmann champion 2014 1

Prin câştigarea titlului, Wittmann continuă o tradiţie specială: de fiecare dată când BMW a aliniat un model nou în DTM, titlul la piloţi a fost câştigat de un reprezentant al constructorului din München. După succesul reuşit de Strycek cu BMW 635 CSi în 1984, van de Poele a repetat isprava cu BMW M3 în 1987, iar Spengler a continuat tradiţia cu BMW M3 DTM în 2012. Acum, Wittmann a asigurat că primul an al noului BMW M4 DTM va avea locul său rezervat în cartea de istorie.

 

După etapa de la Lausitzring, Marco are un total de 128 de puncte, cu un avans de 69 de puncte faţă de ocupantul locului al doilea, Christian Vietoris. De asemenea, BMW Team RMG ocupă prima poziţia în clasamentul echipelor, cu 167 de puncte, având un avantaj de 75 de puncte faţă de cei mai apropiaţi rivali. Mai mult, BMW este lider şi în competiţia constructorilor, cu 320 de puncte.

Marco Wittmann champion 2014 2

În spatele noului campion, Augusto Farfus şi Martin Tomczyk au încheiat şi ei în puncte – locurile al şaptelea, respectiv al optulea la Lausitzring. Ambii piloţi au fost recompensaţi pentru recuperările reuşite, după ce au fost pe locurile al 20-lea, respectiv al 23-lea pe grila de start. Joey Hand, Maxime Martin şi Bruno Spengler  au încheiat pe locurile al 11-lea, al 14-lea şi al 15-lea. Cei doi piloţi BMW Team MTEK, Timo Glock şi António Félix da Costa, nu au încheiat cursa. Pe circuitul cu o lungime de 3,478 kilometri, victoria i-a revenit pilotului Mercedes Pascal Wehrlein.

 

Acum, Wittmann poate concura relaxat în ultimele două curse ale sezonului, la Zandvoort (NL) şi Hockenheim (DE), fiind deja campion DTM. Tânărul german a atras atenţia încă de la prima etapă a acestei stagiuni, desfăşurată pe Hockenheimring – şi a continuat adăugând alte trei victorii de-a lungul sezonului. La doar 24 de ani şi 294 de zile, Wittmann este cel mai tânăr campion DTM în culorile BMW şi cel mai tânăr campion german din istorie.

 

Marco Wittmann (#23 BMW Team RMG, campion DTM 2014): “Incredibil. Este un sentiment absolut fantastic. Condiţiile în continuă schimbare au făcut ca această cursă să fie foarte dificilă. Au fost numeroase dueluri şi am încercat să stau departe de necazuri. Câţiva piloţi au ieşit de pe circuit şi uneori a fost extrem de periculos. După ziua de ieri, nu am crezut că astăzi vom reuşi prea multe. Cu toate acestea, per total, am reuşit să facem o cursă curată. Acum sunt foarte emoţionat, este o nebunie. Până acum, sezonul a fost incredibil. Sunt foarte mândru de cei de la BMW Team RMG şi BMW Motorsport. Toată lumea a făcut o treabă excelentă. Astăzi, pit stopurile au fost superbe. Este minunat să ştiu că sunt deja campion. Cred că în această seară vom avea o petrecere fantastică.

Marco Wittmann champion 2014 3

Jens Marquardt (director BMW Motorsport): “Este dificil să găsesc cuvintele cu care să descriu performanţa lui Marco Wittmann. Acest lucru este valabil nu doar pentru cursa de astăzi, ci pentru întregul sezon. Într-o cursă care a avut momente aprinse uneori, el a reuşit să-şi păstreze calmul şi a arătat combinaţia perfectă de agresivitate şi control. Marco merită pe deplin să fie campion la acest moment al stagiunii. BMW M4 DTM, BMW Team RMG şi el au format un trio perfect încă de la începutul sezonului. Am continuat tradiţia de a câştiga titlul în primul sezon al fiecărei maşini noi cu care am concurat în DTM. Este un lucru de care putem fi mândri. Marco este cel mai tânăr campion german din istorie, şi aproape nimeni nu a reuşit vreodată să devină campion atât de devreme într-o stagiune – iar el este la doar al doilea an în DTM. O super realizare! Felicitări lui Marco, dar şi echipei condusă de Stefan Reinhold, BMW Team RMG, care a muncit din greu pentru acest succes. Astăzi vom sărbători succesul aici, la Lausitzring. Acesta este un circuit bun pentru noi. După ce am reuşit prima noastră victorie de la revenirea în competiţie şi a 50-a din istorie pentru BMW – în 2012 -, acum putem sărbători primul titlu cu BMW M4 DTM.

 

Clasamente după etapa 8/10.

Clasamentul piloţilor.

1. Marco Wittmann 128p; 2. Christian Vietoris 59p; 3. Mattias Ekström 56p; 4. Edoardo Mortara 56p; 5. Mike Rockenfeller 54p; 6. Bruno Spengler 42p; 7. Pascal Wehrlein 40p; 8. Maxime Martin 39p; 9. Augusto Farfus 39p; 10. Robert Wickens 37p; 11. Adrien Tambay 36p; 12. Timo Scheider 34p; 13. Timo Glock 33p;14. Miguel Molina 28p; 15. Jamie Green 28p; 16. Martin Tomczyk 28p; 17. Paul di Resta 24p; 18. Daniel Juncadella 22p; 19. Nico Müller 10p; 20. Joey Hand 7p; 21. António Félix da Costa 4p; 22. Gary Paffett 4p.

 

Clasamentul echipelor.

1. BMW Team RMG 167p; 2. Audi Sport Team Abt 92p; 3. Audi Sport Team Phoenix 88p; 4. Audi Sport Team Abt Sportsline 84p; 5. Original-Teile Mercedes AMG 83p; 6. BMW Team Schnitzer 70p; 7. BMW Team RBM 46p; 8. EURONICS / FREE MAN’S WORLD Mercedes AMG 41p; 9. gooix Mercedes AMG 40p; 10. Audi Sport Team Rosberg 38p; 11. BMW Team MTEK 37p; 12. Petronas Mercedes AMG 22p.

 

Clasamentul constructorilor.

1. BMW 320p; 2. Audi 302p; 3. Mercedes-Benz 186p.

Harghita Rally Team, o noua echipa in CNR

In ultimul weekend al lunii septembrie, municipiul Odorheiu Secuiesc va gazdui ultima etapa a Campionatului National de Raliuri – Dunlop, editia 2014. Pe langa mandria de a fi orasul gazda a confruntarii finale al unui campionat extrem de disputat, municipiul Odorheiu Secuiesc are onoarea de a fi reprezentat si de o echipa de raliu.

 

Si nu orice echipa, ci una care ii are in componenta pe dublul campion national de raliuri al Romaniei in anii 2009 si 2010, pilotul maghiar Gergo Szabo, si pe vice campionul national de raliuri al Romaniei in 2013, David Botka, de asemenea din Ungaria. 

David Botka

Pentru ca am avut performante sportive remarcabile in campionatul romanesc, pentru ca mereu suntem inconjurati cu simpatie si bucurie de fanii romani  si nu in ultimul rand pentru a le multumi autoritatilor locale harghitene pentru faptul ca au readus Raliul Harghitei in calendarul national, ne-am hotarat sa licentiem pe ultima suta de metri o echipa care sa poarte numele judetului Harghita“ a spus David Botka.

 

Ne dorim sa avem o evolutie atat de buna in acest raliu incat sa incheiem pe podiumul destinat echipelor. Astfel ca sambata seara la festivitatea de premiere sa oferim autoritatilor locale din Odorhei atat trofeul pe echipe cat si trofeele noastre obtinute in intrecerea clasei 2. Ar fi un gest de recunostinta din partea noastra catre ei pentru readucerea Raliului Harghitei in calendarul raliurilor din Romania” a spus Gergo Szabo.

Echipa Harghita Rally Team va fi compusa din urmatoarele echipaje:

     2.     David Botka / Peter Mihalik – Mitsubischi evo IX R4
     7.     Gergo Szabo / Zoltan Kohler – Mitsubischi evo X R4
135.     Lovasz Pal / Gobor Zsiros  – Subaru Impreza R4
427.     Attila Petho / Thomas Campean – Dacia Logan  

 

Nominalizate sa puncteze pentru echipa Harghita Rally Team sunt doar numerele de concurs 2 (David Botka/ Peter Mihalik) si 7 (Gergo Szabo/ Zoltan Kohler). Celelalte doua echipaje vor evolua si puncta doar in cadrul clasei 2, respectiv 9.

Uram adversarilor nostri multa bafta si succes pe probele din Muntii Harghitei iar pe fani ii asteptam sa vina in numar cat mai mare la o super confruntare intre cei mai valorosi piloti de raliu din Romania” – a mai adaugat Gergo Szabo.

Emisiunea Speed – Raliul Iasiului 2014

speed logo TTH

Ajunsa la cel de-al 12-lea sezon Emisiunea Speed va prezinta astazi rezumatul celei de-a sasea etape a Campionatului National de Raliuri 2014. Emisiunea Speed a fost desemnata la inceputul acestui an la Gala Campionilor cea mai buna emisiune de profil din Romania primind premiul “Dumitru Lazar”. Emisiunea se difuzeaza si pe canalul international MotorsTV.

51 de masini artizanale au defilat la primul Red Bull Soapbox Race din Romania

Calea 13 Septembrie a debortat astazi de creativitate, unicitate si… DISTRACTIE. 51 de echipe din Romania au luat in serios provocarea primului eveniment Red Bull Soapbox Race si s-au strans cu mic, cu mare la start. Multi au crezut ca Holoween-ul sau Craciunul a venit mai devreme pentru ca participantii s-au costumat in fel si chip, iar pe traseu am vazut si sania lui Mos Craciun.

 MS_Red Bull Soapbox 2014 _140914_0127

Echipele au avut la dispozitie aproape 2 luni sa-si construiasca propria masina artizanala, nemotorizata. Astazi, in ziua cea mare, au reusit sa ne surprinda. Am vazut la start o copie fidela a Casei Poporului, la scara mai redusa, ce-i drept, porcul Ghita a fost adus la start inainte de Craciun, insa daca ai fi fost acolo, i-ai fi vazut si sania, si spiridusii prin intermediul echipei Santa’s Cabriolet.

 

Credeati ca la o astfel de competitie, a-ti realiza un prototip nu este deloc creativ? Va inselati – Volga, Militia, Helliberator (un tanc), masina din “Aur de 24 K” a celor de la “Drumul spre pierzanie”, Dihorul negru sau The Panisher ne-au demonstrat ca nu este asa.

 

Masinariile in forma de animale s-au intercut si ele pe traseul de la Red Bull Soapbox Race – Iepurele si testoasa, Melcul Turbo sau Cotetoo-Mobilul au facut furori pe patru sau trei roti.

 MS_Red Bull Soapbox 2014 _140914_0073

Personaje din desene animate, precum Familia Flinstone, Yogi Bear, Minionii sau Coiotul si Roadrunner (Coyotus & Pasaricus) nu aveau cum sa lipseasca.

 

Traditia romaneasca a fost reprezentata de Clop sau Voichita, iar la categoria “ce le place romanilor”, am avut Una cu de toate. Despre ce sa fie vorba? Despre o saorma, bineinteles, care aici a avut vreo 3 metri lungime si 80 kg…

 

Moby Dick a realizat cel mai bun timp, reusind sa parcurga traseul in numai 37,54 secunde. La polul opus s-a aflat Eva 1 punct 0, cu 155,75 secunde.

 

In cele din urma, primul loc le-a revenit lui Ionel si ai sai Canibali vegetarieni (Sorin Bobea aka ”Firfirica inima rea”, Mehrzad Moghazehi aka ”Ahmed tocana”, Ionut Ionascu aka „Ouabei”, Stefan State aka ”Canuta om sucit”). Ei au resit sa impresioneze juriul format din Ana Maria Branza, Mirela Bucovicean, Victor Nemes, Teo si Robert Kovacs si au acumulat 24 de puncte.

 DD.14.09.2014_RedBullSoapbox_0001

Locul doi a fost ocupat Zombie Mobil, echipa desprinsa parca dintr-un film horror, care a simulat o nunta zombie. Neamtu Daniel – Copilot si mireasa zombie, Radu Florin si Staicu Alin – Nuntasi Zombie si impingatori au adunat 25 de puncte.

 

Cea de a treia treapta a podiumului a fost ocupata de catre echipa The Panishers (Marius Onica, Bogdan Lazarescu, Florian Petcu si Cristian Radu), patru politisti care au reusit sa prinda hotul intr-un timp record – 30 de secunde si 35 de puncte acumulate in clasament.

 

Pe cei 400 de metri de traseu am avut 3,2 km de garduri de protectie si 4000 de baloti din paie, care i-au ajutat pe piloti sa nu iasa in decor.

 

Atmosfera a fost intretinuta de Pavel Bartos, DJ Onuc si Berti Panaiot.

Wolfgang Schulz devine noul Director General BMW Group România de la 1 octombrie 2014

Începând cu 1 octombrie 2014, Wolfgang Schulz (47 de ani), acum şeful diviziei Key Account Corporate Sales BMW Group Germania, va prelua responsabilităţile de Director General pentru BMW Group România. Acesta îl înlocuieşte pe Alexander Milanov, cel care din martie 2013 a ocupat poziţia dublă de Director General pentru BMW Group România şi Bulgaria. Alexander Milanov continuă ca Director General în BMW Group Bulgaria.

Wolfgang_Schulz_General_Manager_BMW_Group_Romania_medium_1600x1067

Wolfgang Schulz lucrează pentru BMW din 1995, ocupând numeroase poziţii de management în domeniul vânzărilor de automobile noi şi rulate în Germania. În ultimii şase ani a ocupat poziţa de director Key Account of Corporate Sales BMW Group Germania cu vânzări anuale de peste 35000 unităţi.

 

Călătoriile şi fascinaţia descoperirii de ţări şi culturi noi sunt unele dintre cele mai mari pasiuni ale mele. Sunt entuziasmat de experienţa mea în România, ştiu că aici voi descoperi un mixt cultural unic. Este o oportunitate importantă şi o onoare să preiau poziţia de Director General BMW Group România. Aştept cu interes provocările aceste noi poziţii”, a declarat Wolfgang Schulz.

 

În timpul ultimelor 18 luni, împreună cu o reţea puternică de dealeri, echipele noastre de la BMW Romania şi BMW Europa Centrală şi de Est şi-au concentrat toate eforturile pentru dezvoltarea structurilor de procese şi a planurilor de colaborare. Pe viitor aceasta va permite o exploatare şi mai mare a potenţialului de piaţă pentru produsele noastre BMW şi MINI, cel mai înalt nivel de satisfacţie a clienţilor şi un business sustenabil pentru partenerii din reţeaua de dealeri. Vreau să mulţumesc clienţilor noştri pentru încrederea pe care au arătat-o în BMW Group şi reţeaua de dealeri, dar şi echipelor noastre pentru spiritul combativ, motivaţie şi implicare. În România am simţit un sprijin deosebit şi deschidere pentru colaborare. Îi doresc mult succes domnului Wolfgang Schulz în noua lui poziţie”, a arătat Alexander Milanov.

Raliul Perla Harghitei ajunge in 2014 si la Miercurea Ciuc

Puternic sustinut de comunitatile locale, Raliul Perla Harghitei va ajunge anul acesta si la Miercurea Ciuc, resedinta judetului Harghita. Astfel, organizatorii ultimei etape din Campionatul National de Raliuri Dunlop au pregatit fanilor din Miercurea Ciuc o intalnire cu echipajele care va avea loc miercuri, 24 septembrie, incepand cu ora 12:00, in parcarea din fata Consiliului Judetean Harghita.

Afis Raliul Perla Harghitei 2014

 

Chiar daca Odorheiu Secuiesc reprezinta cartierul general al Raliului Perla Harghitei si in 2014, in zona municipiului resedinta de judet, Miercurea Ciuc, sunt foarte multi fani ai motorsportului in general, si ai raliurilor in particular. Facand parte din campania de promovare a Raliului Perla Harghitei, intalnirea cu fanii de la Miercurea Ciuc se va bucura de o audienta generoasa, intalnirea fiind intens promovata in randul tinerilor.

 

Toti participantii de la editia de anul trecut a raliului au fost incantati de numarul foarte mare al spectatorilor prezenti pe marginea probelor speciale iar cei din Miercurea Ciuc au cea mai apropiata proba de oras, speciala Arpad Dietrich, la o distanta de doar 25 kilometri. Pentru 2014, ne-am propus sa atragem si mai multi spectatori din aceasta zona, asa ca de aici si ideea intalnirii cu fanii la ei acasa, in Miercurea Ciuc.a declarat Csaba Ferencz, organizatorul Raliului Perla Harghitei.

 

Tot miercuri 24 septembrie, insa de data aceasta la Odorheiu Secuiesc si cu incepere de la ora 19:00, la terminarea recunoasterilor de pe probele speciale, organizatorii Raliului Perla Harghitei au pregatit o surpriza si pentru reprezentantii mass-media: o confruntare cu pilotii din Campionatul National de Raliuri Dunlop pe pista de bowling! Aceasta va avea loc la Septimia Resort – Hotel, Wellness & SPA care ofera un mediu rafinat si elegant perfect pentru o relaxare placuta, odihna si pentru distractie.

 

Spre deosebire de alte sporturi cu motor, unde accesul fanilor si al reprezentantilor presei este restrictionat in zona boxelor unde se fac reparatiile sau setarile masinilor de concurs, la raliuri zona parcului de service este deschisa publicului care poate interactiona liber cu pilotii sau copilotii din campionat. Ne-am dorit sa organizam aceasta partida amicala de bowling intre concurenti si ziaristi din dorinta de a populariza acest sport mai mult iar reprezentantii mass-media sa-i cunoasca pe sportivi si in alte ipostaze decat cele cu care s-au obisnuit pana acum.a mai adaugat Csaba Ferencz.     

 

Raliul Perla Harghitei 2014 este organizat de CS Maxx Racing, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Judetean Harghita, Primaria Odorheiu Secuiesc, Consiliile Locale din Corund, Dealu, Varsag, Capalnita, Zetea si Vlahita si este sustinut de partenerii principali Perla Harghitei,  Seroussi, Amigo&Intercost, PBS, ING Service, Magdolna Impex, Septimia, Hotel Tarnava, Dancea si Asociatii si Color Metal, Scorpion Trans, Odorest, Pickup.ro, Aticream Comore, Automoso, Brother, Roseal, Uiet, Euro WC, L Design, Serendipity, R&R, Aramis.ro si are ca parteneri media Autorally.ro, Motorsportnews.ro, Szekelyhon.ro, Uh.ro, Revista Autoexpert, Presztizs Media, Rallyphoto.ro, Rallymax.ro, Rallymagazin.ro, Cityreklam.ro, Harghitanepe, Udvarhely Hirado, Prima Radio si Star Radio iar echipajele vor fi monitorizate de către echipa EVO GPS.

Red Bull Soapbox – Restrictii de circulatie in Bucuresti

Duminica, 14 Septembrie, incepand cu ora 13.00, Calea 13 Septembrie din Bucuresti va deveni circuit de curse pentru cei mai tari bolizi nemotorizati din Romania. Echipe din 19 orase se vor alinia la start si ne vor demonstra nu numai ca romanii sunt creativi, dar si ca au simtul umorului.

 

Pe traseu, o vor lua la vale Casa Poporului sau “Casa tuturor pe roti”, asa cum au numit-o Liviu, Alexandru si Cosmin, Porcul “Ghita”, chiar daca mai este pana la Craciun, “Cotet-OO-Mobilul”, o adevarata ferma pe roti, “Militia”, masina condusa de Gogu, Patraulea, Trandafir si tovarasul Capitan, “Una cu de toate”, asa cum le place romanilor saorma, “Melcul Turbo”, “TepesMobilul” sau “Wife Mobilul”, iar lista poate continua.

 Red Bull Soapbox_News_1

Echipele vor trebui sa impresioneze juriul format din Ana Maria Branza, Mirela Bucovicean (Molecule F), Victor Nemes (fost pilot de raliu), Teo (comediant la Club 99 si “barbos” la Sector 7) si Robert Kovacs (atlet Red Bull/student la Facultatea de Mecatronica si Robotica). Ei vor acorda note pentru design si executie in constructie, foarte important fiind desing-ul masinii de concurs, tehnica de constructie si imbinarea diverselor subansamble, precum si calitatea finisajelor. Pe aceeasi treapta se afla si creativitatea si spectacolul. Membrii juriului vor nota momentul de prezentare al masinii de concurs si echipajului. Si ultimul, dar nu cel din urma, este timpul cu care bolidul artizanal parcurge traseul.

 

Ca orice cursa de masini, avem si niste comentatori de soi – Pavel Bartos, Marius Onuc si Berti Panaiot vor intretine atmosfera si ne vor da detalii picante de pe traseu, iar DJ Hefe de la Coma se va afla la platane.

 

Avem echipe, avem valoare, nu ramane decat sa ne trecem in calendar data de 14 septembrie, ora 13.00 si sa ne inarmam cu buna dispozitie pentru ca pe Calea 13 Septembrie va fi distractie pe cinste.

 

Vezi toate echipele pe redbull.ro/soapbox

Urmariti cursa live la TV, pe Sport.ro.

 

Restrictii de trafic – Duminica, 14 Septembrie

 

Restrictionarea temporara a traficului rutier se face dupa cum urmeaza:

– Calea 13 Septembrie, pe ambele sensuri de circulatie intre Piata Arsenalului si Bulevardul Libertatii, intre orele 00:00 si 22:00.

– Strada Uranus intre Strada Sirenelor si Calea 13 Septembrie, intre orele 00:00 si 22:00.

– Bulevardul Libertatii intre Rond Cosbuc si Piata Constitutiei (bretea Parchet General) pe ambele sensuri de circulatie, precum si pe Bulevardul Libertatii intre bulevardul Natiunile Unite si Piata Constitutiei, sensul spre Rond Cosbuc, intre orele 07:00 si 19:00.

Harta restrictii trafic RB_Soapbox

Caii – putere promovează Câmpulungul

Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv și cu sprijinul tradițional al Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, invită toți iubitorii de motorsport să participle la a treia ediție a Trofeului Câmpulung Muscel ce se va desfășura în superba zonă a barajului Râușor.

 

Este onorant pentru noi să găzduim a VII-a etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă și suntem convinși că toți participanții la acest eveniment se vor bucura de un spectacol sportiv de mare calitate dar și de peisajul mirific al zonei Muscel!, a precizat Călin Andrei, primarul municipiului Câmpulung.

 

Trofeul Câmpulung Muscel 2014 contează ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop și se va desfăşura pe un traseu în lungime de trei kilometri, situat pe DJ 734, recent modernizat prin fonduri europene, sector aflat între Lerești și Cabana Voina, în perioada 20 și 21 septembrie. Acest eveniment este susținut și promovat de către ConsiliulJudeţeanArgeş.DSC_7188

Parteneri ai evenimentului: SILDVB, Primăria Com. Lereşti, OMNIASIG, Pasteur Caroseria, DJTS Argeş, Neste Automotive, Pentarom, Kilicom, Magic Safe Security!
Spectacol şi adrenalină la Câmpulung Muscel!

Renault România sarbatoreste centenarul olimpic din România

Cu ocazia celebrării Centenarului Olimpismului din România, Renault, partener principal al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), își reafirmă angajamentul de a susține și promova valorile olimpice şi pune la dispoziția COSR o flotă de 15 mașini pentru transportul oficialilor.

 Renault, masina oficiala COSR_Centenarul Olimpic_1

În cadrul evenimentului ce va avea loc la Ateneul Român pe data de 12 septembrie vor participa peste 600 de invitați din lumea sportului, personalități ale mișcării olimpice naționale și internaționale, 300 dintre aceștia fiind medaliați olimpici.

 

Alin Petrache, Președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, declară În acest moment marcant din istoria olimpismului românesc, recunoștința noastră merge către cei care ne sunt alături. Avem în Renault România un partener care împărtașește valorile olimpice de excelență, perseverența și fair-play și suntem onorați că Renault este Mașina Oficială a COSR.

 

Jan Ptacek, Director General Renault Commercial Roumanie, a declarat: Renault Romania felicită Comitetul Olimpic și Sportiv Român pentru un secol de perfomanțe care au făcut cinste valorilor olimpice. Suntem mândri că Renault România este partener principal COSR deoarece acest parteneriat este construit în scopul comun de a sprijini spiritul și performanța olimpică.“ 

 

Renault România, unul dintre cei mai longevivi parteneri COSR, este și de această dată alături de oficialii și sportivii români la unul dintre cele mai importante momente ale sportului românesc, aniversând 100 de ani dedicați performanței olimpice.

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor