Porcisteanu – ne dorim să ne recăpătăm poziţia de lideri

Raliul Sibiului este cea mai importantă etapă a sezonului competiţional 2012, constituind cea de-a opta etapă a Intercontinental Rally Challenge, etapa a cincea din Campionatul Naţional de Raliuri, precum şi etapă eveniment din FIA European Rally Cup. Pentru BCR Leasing Rally Team este etapa la care obiectivele principale sunt consolidarea poziţiei de lider în clasamentul echipelor şi recăpătarea primei poziţii în clasamentul general de către Vali Porcişteanu, aflat în acest moment la distanţă de numai un punct de primul loc.

 

După etapa disputată la Cluj, BCR Leasing Rally Team conduce în clasamentul echipelor, la distanţă de 37 puncte faţă de următoarea clasată. Valentin Porcişteanu, deşi a pierdut prima poziţie la general, se află la numai un punct de locul întâi al clasamentului. Edwin Keleti ocupă locul al treilea al clasei 3 după patru etape, ca şi Bogdan Năstase la clasa 9, iar Alex Filip este liderul detaşat al clasei 5. Din aceste poziţii, cu obiective bine determinate şi cu o mare dorinţă de spectacol pe probele speciale, abordează membrii BCR Leasing Rally Team etapa de la Sibiu.

 

 

În weekendul ce urmează ne aşteaptă cel mai important eveniment automobilistic al anului în România şi ne bucurăm că luăm parte la această cursă alături de nume importante din automobilismul internaţional. Obiectivul principal este să trecem cu bine linia de sosire după parcurgerea celor 200 km de probă specială, care vor solicita extrem de mult maşinile de concurs, dar şi membrii echipajelor, prin configuraţia probelor, dar şi din cauza temperaturilor ridicate. Este foarte greu să faci un pronostic corect la un astfel de raliu. Cel mai bun exemplu ar fi anul 2011, când pe ultima probă specială clasamentul final a fost complet bulversat. Tot la capitolul obiective, ne dorim să ne recăpătăm poziţia de lideri ai clasamentului general al CNR după cinci etape. Aşadar, ne vedem la Sibiu, unde cu siguranţă spectacolul va fi garantat. Un raliu în care putem spune că se accelerează mai mult cu <capul> decât cu piciorul!” – Valentin Porcişteanu

 

Alex Filip – „Suntem foarte bine pregătiţi, din toate punctele de vedere, pentru etapa sibiană. Participarea într-o competiţie internaţională este visul oricărui pilot, iar acum voi putea profita de această oportunitate. Faptul că maşina noastră de concurs se află pe vizualul de promovare a evenimentului ne obligă la spectacol, cu atât mai mult cu cât se anunţă o etapă cu <tribunele pline>.” 

 

Raliul Sibiului se va desfăşura în perioada 19-21 iulie 2012, pe o suprafaţă mixtă de rulare. Cu o lungime totală de 557,90 km, competiţia va fi disputată pe 12 probe speciale, cu o lungime de 200,20 km.

Radu David la debutul in Campionatul National de Raliuri

Tânărul pilot sibian Radu David debutează în această săptămână în Campionatul Național de Raliuri Dunlop alături de experimentata navigatoare Mihaela Beldie. Cei doi vor lua startul în Raliul Sibiului (19-21 iulie 2012) la clasa 9, la bordul unui autoturism Dacia Logan.

 

Radu David a împlinit 17 ani pe 16 iulie, astfel că participarea sa într-o etapă de raliu care figurează și în calendarul Intercontinental Rally Challenge (I.R.C.) este  cadoul perfect pentru el. Deși Radu este un pilot cu un palmares care îi promite un viitor remarcabil în motorsport, din cauza vârstei el nu are carnet de conducere. Astfel, pentru a putea  paticipa la programul de recunoașteri el este ajutat de un alt pilot cunoscut din campionatul intern, Claudiu David.

 

Navigatoarea Mihaela Beldie explică cum decurge pregătirea pentru această cursă: Pentru mine este un raliu cu totul special pentru că în premieră o să fiu în dreapta unui pilot care are 17 ani și deci nu posedă permis de conducere. Răducu este susținut de Claudiu David și de mine de la primii pași în motorsport, de aceea pe lângă toată încrederea pe care o am în  el, sunt convinsă că o să obținem și un rezultat bun. Suntem pregătiți să facem față unui raliu foarte lung și dificil pentru că etapa de IRC de la Sibiu are de toate. Zi, noapte, la deal sau la vale, asfalt și macadam, toate acestea în condițiile unor temperaturi foarte mari. Recunoașterea traseului, pentru că Răducu nu are permis,  o facem în… trei. Claudiu David pilotează mașina de recunoașteri, eu scriu dictarea, iar Răducu  asistă de pe bancheta din spate. Evident că în timpul cursei traseul dintre probele speciale îl voi parcurge eu, Răducu având  sarcina de a se concentra exclusiv pe probele speciale.

 

După prima zi de recunoașteri Radu David admite că e puțin ciudat să parcurgă traseul pe bancheta din spate: E ciudat să nu fi la volan când faci recunoașterea traseului , dar lucrez împreună cu Claudiu. E un traseu interesant și solicitant și abia aștept să mă așez în scaunul pilotului. Aștept cu nerăbdare Raliul Sibiului si sunt foarte fericit că mă voi afla la start cu un copilot extraordinar,  cu o echipă cu multă experiență și cu niște parteneri puternici. În plus, la primul raliu la care voi participa, am onoarea să concurez, pe aceleași probe speciale, cu cei mai buni piloți din Intercontinental Rally Challenge, ceea ce e fantastic. Fiind primul raliu și luând în considerare gradul de dificultate al cursei, obiectivul nostru este să ajungem la final și să stoarcem fiecare picătură de experiență din această încercare. Îmi doresc  performanțe de top în automobilismul sportiv, dar pentru asta e nevoie de mulți kilometri. Sunt optimist și recunoscător pentru că am alături de mine o echipă de profesioniști experimentați și asta îmi va fi de mare ajutor acum și pe viitor. Asteptăm să cucerim cât mai mulți spectatori de partea noastră și îi așteptăm  pe probe la un raliu senzațional!

  

Raliul Sibiului 2012 este considerată cea mai importantă etapă a Campionatului intern și se va desfășura între 19 și 21 iulie. Cursa de la Sibiu este a opta etapă a Intercontinental Rally Challenge, etapa a cincea din Campionatul Național de Raliuri Dunlop, precum si etapă eveniment din FIA European Rally Cup. La start s-au înscris  61 de echipaje din 15 țări, dintre care 35 punctează în  Intercontinental Rally Chalenge.

 

Scrisoare deschisa adresata domnului Prim Ministru Victor Ponta

 

De regula am evitat pe cat posibil subiectele cu iz politic. Insa, cand vezi o scrisoare a presedintelui FRAS intinsa pe 8 pagini, iti iei inima in dinti si o citesti. Ne-au atras atentia cateva aspecte, cum ar fi:

  • Federaţia Română de Automobilism Sportiv nu este parte în contractul de organizare a Raliului Sibiului 2012, etapă în Intercontinental Rallye Challenge, poate cel mai important eveniment din istoria modernă a sportului automobilistic românesc
  • disponibilitatea dl. Ovidiu Mazilu de a-si da demisia din activităţile de conducere a FRAS, din momentul în care afilierea la FIA va reprezenta o certitudine şi nu va mai putea fi blocată de nimeni.
  • lipsa bugetului FRAS din partea ANST pentru 2012 
  • alocarea unui buget foarte mare recent infiintatei FRK

 

Intreaga scrisoare o puteti descarca de AICI

Premiul anului pentru inovaţii în domeniul dotărilor interioare, decernat noului model GS

Lexus a primit din partea Automotive Interiors Expo Premiul anului pentru inovaţii în domeniul dotărilor interioare ale autoturismelor de serie (‘Production Vehicle Interior Innovation of the Year’ Award) pentru sistemul de control al climatizării al noului GS, prevăzut cu tehnologia nanoe ®.

 

La data de 12 iunie, Automotive Interiors Expo 2012 a găzduit prima decernare de premii Automotive Interiors Expo Awards, ceremonie care i-a onorat pe cei mai buni designeri de lux şi cele mai rafinate inovaţii şi produse din arena dotărilor interioare auto. Din juriu au făcut parte jurnalişti de prim rang, specializaţi pe segmentul auto.

‘Production Vehicle Interior Innovation of the Year’ Award recunoaşte „o tehnologie sau o inovaţie de proiectare tehnică, ce ridică ştacheta în domeniul respectiv şi care ar putea deveni o dotare standard la cât mai multe dintre autoturisme şi cât mai curând posibil”.

 

La ceremonia de decernare a premiilor desfăşurată la Stuttgart, Jean-Jacques Serraf, General Manager Brand Management la Lexus Europe, a declarat: „Suntem foarte încântaţi şi onoraţi să primim acest premiu ca recunoaştere a unei dimensiuni cruciale a Noului GS: crearea unei experienţe extraordinare în relaţia cu clienţii, datorită tehnologiilor de avangardă. Aceasta este o bună ilustrare a direcţiei în care se îndreaptă marca Lexus – ‘Progressive Luxury’.

 

Fiind mult mai puternic decât sistemul anterior, actualul sistem de aer condiţionat disponibil la noul GS este prevăzut cu tehnologia S-Flow pentru menţinerea nivelului optim de confort, însă reducând semnificativ consumul de putere. Cu ajutorul senzorilor, sistemul detectează dacă scaunul pasagerului din faţă este ocupat şi închide automat toate fantele de ventilaţie prevăzute pentru acest scaun. Acelaşi lucru este valabil şi pentru locurile din spate la activarea butonului S-Flow. În acest mod, eficienţa sistemului este maximizată.

 

De asemenea, sistemul măsoară temperatura ambientală, temperatura din habitaclu şi nivelul de izolare pentru a determina nivelul optim de aer condiţionat. Volumul fluxului de aer necesar este personalizat pentru fiecare scaun cu ajutorul comenzii TAO (ieşire flux de aer în funcţie de temperatură). Pentru a obţine un mediu personalizat pentru şofer, pasagerul din faţă şi pasagerii din spate, a fost adoptată tehnologia mixului de aer multistrat, separat pentru partea inferioară şi partea superioară. De asemenea, noul sistem introduce şi un control al aerului interior/exterior pe 2 niveluri, prevenindu-se astfel aburirea geamurilor.

 

În plus, sistemul de aer condiţionat include şi un nou sistem nanoe ®. Această tehnologie de purificare a aerului se activează automat la pornirea sistemului de aer condiţionat. Prin fantele de ventilaţie din planşa de bord de pe partea şoferului se eliberează în habitaclu nanoparticule cu diametru între 20 şi 50 Nm – ioni încărcaţi negativ, înconjuraţi de molecule de apă.

 

Prin fixarea de particulele şi moleculele din aer, nano-ionii au un efect de purificare şi de eliminare a mirosurilor. Mai mult, aceştia dezodorizează scaunele autoturismului şi plafonul pentru un mediu mai pur al habitaclului.

 

Şi, deoarece umiditatea la nivel nano este de aproape 1.000 ori mai mare decât în cazul ionilor convenţionali, sistemul nanoe are un efect de hidratare a pielii şi părului, astfel încât ocupanţii să se simtă foarte bine în acest habitaclu.

Video interviu Bruno Spengler pentru fanii DTM din Romania

Canadianul in varsta de 28 de ani, Bruno Spengler, este pilotul care a reusit sa aduca prima victorie pentru constructorul BMW revenit dupa o absenta de 20 de ani in DTM.

Bruno si-a inceput cariera in motorsport in anul 1995 in karting atat in Canada cat si in Franta, iar pasul urmator a fost competitia de monoposturi Formula Renault din Franta la care a luat parte in 2001 si 2002. In anul 2003 a semnat un contract cu Mercedes-Benz Motorsport si a alergat in Formula 3 Euroseries in sezoanele 2003 si 2004.

 

Anul 2005 este anul in care Bruno Spengler isi face aparitia in DTM pilotand pentru Mercedes-Benz alaturi de care se claseaza pe locul al 16-lea la finalul sezonului. Progresul sau a fost fantastic dupa sezonul de debut in 2006 canadianul terminand in postura de vice-campion, fapt repetat si in 2007. In 2008 a urmat cea mai joasa clasare pe care avea sa o reuseasca dupa anul de debut, locul 5, pentru ca in 2009 a mai urcat un loc pana in pozitia a patra. 2010-2011 i-au adus locul al treilea consecutiv, insa odata cu revenirea BMW in DTM lucrurile aveau sa se schimbe din 2012.

 

Cu ocazia etapei desfasurata la Munchen in weekend-ul care abia s-a incheiat, am avut ocazia sa stam de vorba cu Bruno si sa aflam cat de mult a insemnat pentru el aceasta victorie cu numarul 50 pentru BMW in DTM si cum va incerca sa isi apere victoria obtinuta anul trecut pe stadionul olimpic din Munchen.

 

 

Bruno a terminat cursa de duminica dedicata pilotilor pe pozitia a treia, iar sambata din cauza lipsei de comunicare dintre echipa si colegul sau Augusto Farfus, cei doi  au pierdut duelul din sfertul de finala dupa ce au fost descalificati pierzand predarea de stafeta care se facea prin intrarea la boxe, Farfus ratand acest lucru, oprindu-se astfel in sferturile de finala.   

Restrictionari de trafic pentru Raliul Sibiului

Raliul Sibiului Romania se va desfasura in perioada 19 – 21 iulie pe probele speciale din si din jurul orasului Sibiu. Pentru desfasurarea in bune conditii a Raliul Sibiului Romania se vor produce urmatoarele modificari in trafic:

 

– Parcare din Piata Mica va fi restrictionata partial – 40 de locuri din totalul de 108 locuri disponibile – in perioada 18 iulie, ora 0 – 22 iulie, la ora 8.

 

– Parcarea din Piata Huet va fi inchisa total in perioada 16 – 22 iulie, doar dupa ora 16 in fiecare dintre aceste zile.

 

– strada Gheorghe Lazar, pe tronsonul dintre strada General Magheru si strada Timotei Popovici, va fi de asemenea inchisa traficului, din data de 19 iulie, ora 0 si pana in data de 21 iulie, la ora 20.

 

– Accesul pe probele speciale Dobarca, Crinti, Paltinis si Santa, pentru ziua de vineri, si Gatu Berbecului si Santa, pentru ziua de sambata, se va face cu o ora si jumatate inaintea startului pe proba. In cazul unui numar mare de spectatori accesul poate fi restrictionat si mai devreme, iar drumurile de acces spre aceste probe speciale pot fi inchise.

 

Program inchidere probe:

 

Vineri, 20 iulie 2012
SS 1 Dobarca 1- Start ora 14:31 (inchiderea circulatiei ora 13:00-20:30)
SS 2 Crinti 1 – Start ora 15:14 (inchiderea circulatiei ora 13:45-21:30)
SS 3 Dobarca 2- Start ora 18:22 (inchiderea circulatiei ora 13:00-20:30)
SS 4 Crinti 2 – Start ora 19:05 (inchiderea circulatiei ora 13:45-21:30)
SSS 5 Superspeciala – Start ora 20:08
SS 6 Paltinis – Start ora 22:08 (inchiderea circulatiei ora 20:30-01:00)
SS 7 Santa – Start ora 22:31 (inchiderea circulatiei ora 21:00-02:00)

 

Sambata, 21 iulie 2012
SS 8 Gatu Berbecului 1 – Start ora 11:12 (inchiderea circulatiei ora 09:30-18:00)
SS 9 Santa Max 1 – Start ora 12:05 (inchiderea circulatiei ora 10:30-18:30)
SS 10 Gatu Berbecului 2 – Start ora 14:50 (inchiderea circulatiei ora 09:30-18:00)
SS 11 Santa Max 2 – Start ora 15:43 (inchiderea circulatiei ora 10:30-18:30)
SSS 12 Superspeciala – Start ora 17:58

NRA ia startul in Raliul Sibiului, evenimentul anului in motorsportul romanesc

  • Raliul Sibiului este inscris, in premiera pentru o etapa romaneasca, in calendarul Intercontinental Rally Challenge (IRC)
  • Marco Tempestini si Dorin Pulpea au inlocuit Subaru Impreza R4 cu Skoda Fabia S2000
  • Danny Ungur si Toni Avram se apropie de castigarea celui de-al doilea titlu de campioni la clasa
  • Juniorii NRA, Simone Tempestini si Florinel Tincescu se afla in fata celui mai lung raliu din cariera

 

Odata cu Raliul Sibiului, programat in perioada 19-21 iulie, Campionatul National de Raliuri Dunlop intra in a doua jumatate a sezonului, rezervata probelor speciale pe macadam. In premiera pentru tara noastra, o etapa din intrecerea interna este inscrisa in calendarul Challengerului Intercontinental de Raliuri (IRC). Napoca Rally Academy, campioana nationala la echipe, isi doreste reeditarea succesului din etapa trecuta in cel mai dur raliu din Romania. 

 

Raliul Sibiului 2012, cel mai important eveniment automobilistic din ultimii 40 de ani, propune echipajelor peste 200 de kilometri de probe speciale, impartiti in mod aproape egal pentru zilele de vineri si sambata. Joi, 19 iulie, este programat shakedownul si startul festiv in Piata Mare din Sibiu, echipajele urmand sa parcurga si un tur demonstrativ al orasului.

Marco Tempestini si Dorin Pulpea au castigat editia 2011 a Raliului Sibiului la bordul unui automobil S2000. Anul acesta, cei doi au inlocuit masina obisnuita pe care concureaza, Subaru Impreza R4, cu o Skoda Fabia S2000, etapa sibiana avand un coeficient de 1,5 in clasamentul CNRD. „Ieri am facut o sesiune de teste la Azuga si ne-am acomodat cu noua masina pe un traseu asemanator cu cel de la Sibiu. Ne asteapta un raliu foarte greu pentru care ne-am pregatit cum am putut mai bine, inclusiv din punct de vedere fizic. Sezonul acesta am obtinut rezultate mult mai bune in afara tarii si sper ca influenta IRC sa fie una benefica pentru noi la Sibiu. Avem in fata o cursa pe care trebuie sa o gestionam inteligent, cu portiuni pe care trebuie sa mergem tare dar si cu unele unde trebuie sa protejezi masina.spunea Marco Tempestini dupa sesiunea de teste efectuata luni.

 

Bogdan Marisca si Sebastian Itu, dubli castigatori ai acestui raliu, vin cu moralul ridicat la Sibiu, dupa rezultatul foarte bun obtinut in etapa anterioara. „Raliul Sibiului este cea mai grea etapa din tara. Ecarturile intre echipaje pot fi foarte mari dar si foarte mici. Uneori o diferenta de un minut poate sa nu insemne nimic. Am abandonat la Sibiu din postura de lider si am castigat atunci cand nici nu ma gandeam. Ne asteptam la o afluenta foarte mare de spectatori, care ne bucura, si speram ca acestia sa aiba parte de spectacolul pe care-l merita.a declarat Bogdan Marisca. 

 

Daniel Ungur si Anton Avram, liderii autoritari ai clasei 11, sunt pregatiti sa faca un nou pas important catre castigarea titlului si in acest sezon. „Va trebui sa ne hidratam serios la Sibiu, unde va fi foarte cald. Chiar daca evoluam la clasa 11, noi vom incerca sa fim la nivelul echipajelor inscrise in Intercontinental Rally Challenge. Deviza noastra ramane aceasi: full atack pentru locul 1, pentru spectacol si pentru IRC. Sper sa avem o pozitie buna la start si sa urcam din nou pe primul loc cu echipa.spunea Danny Ungur.

 

Vlad Cosma si Florin Dorca isi doresc ca ghinioanele sa-i ocoleasca in etapa de la Sibiu, pentru a se putea concentra cat mai bine asupra performantelor pe probele speciale. „Ne astepta un raliu foarte frumos dar si foarte dificil, mai ales prin prisma lungimii probelor speciale dar si a duritatii acestora. Daca vom fi lipsiti de probleme tehnice, vom avea destule griji de facut din punct de vedere sportiv. Pe langa adversarii nostri traditionali de la doua roti motrice, acum va trebui sa facem fata si celor din IRC. Vom merge la maxim si vom face tot ce este posibil sa castigam.declara Vlad Cosma.

 

Simone Tempestini si Lucio Baggio revin odata cu Raliul Sibiului pe suprafata lor preferata de concurs, macadamul. Juniorul Napoca Rally Academy a devenit, dupa etapa de la Bacau, cel mai tanar pilot care a obtinut puncte in clasamentul general al unui raliu din Romania. „Ieri am fost la teste la Azuga. Totul a decurs asa cum trebuia iar acum abia astept sa luam startul la Sibiu. Este cel mai lung raliu la care particip de pana acum si sper sa ajungem cu bine la final, obiectivul meu de anul acesta fiind acumularea a cat mai multor kilometri de probe speciale.spunea Simone la incheierea testelor desfasurate luni la Azuga. 

 

Florinel Tincescu, cel de-al doilea junior al Napoca Rally Academy, urca pe podiumul clasei anul trecut la Sibiu, terminand pe pozitia a doua in Cupa Dacia. Avandu-l in dreapta pe Iulian Nicolaescu, tanarul pilot se afla in fata unei noi premiere. „ Este primul raliu international la care particip si sunt fericit ca iau startul la un asemenea eveniment. Obiectivul nostru este sa ajungem cu bine la final, insa vreau sa facem o surpriza placuta, mai ales ca Raliul Sibiului are un coeficient de 1,5.spunea Florinel.

 

Vineri, 20 iulie, Raliul Sibiului programeaza sapte probe speciale, in lungime de 99,20 kilometri. Din programul primei zile face parte superspeciala din oras, unde echipajele evolueaza in paralel cate doua dar si cele doua probe pe noapte, Paltinis si Santa, pe marginea acestora adunandu-se anul trecut aproximativ 15.000 de spectatori. Sambata, 21 iulie, echipajele vor mai avea de parcurs inca 100,30 kilometri, impartiti in cinci probe speciale, festivitatea de premiere urmand sa se desfasoare in Piata Mica din oras.

Renault Koleos Facelift

 

Francezilor nu le-a placut notiunea de SUV pana acum cativa ani buni, insa tendintele pietei au facut ca marii constructori francezi, Renault si PSA sa isi intoarca privirile si sa demonstreze ca nu doar nemtii sau japonezii pot construi astfel de vehicule.

 

Cei de la Renault au inceput timid cu prima versiune a modelului Koleos, versiune care semana mult prea mult cu vechiul Scenic, si avand in vedere locatia unde se produce(Korea), nu parea ca se incadreaza cu success intr-o piata europeana unde SUV-urile deja explodasera.

Dar lucrurile s-au schimbat, in bine zicem noi, odata cu lansarea Koleos Facelift, chiar daca influentele coreene inca se mai regasesc pe ici colo.

 

Cum arata?

 Schimbarile aduse de cei de la Renault, pentru acest facelift, nu au fost majore, dar de efect. Astfel, noul design al partii frontale, face ca masina sa arate mult mai european acum.

 

Grila fata complet redesenata, imprima o senzatie de masivitate si agresivitate in mare parte datorita cromului,  insa totodata incadreaza perfect farurile destul de zambarete. O alta noutate, sunt oglinzile laterale, cu o forma mult mai aerodinamica, precum si semnalizarile integrate folosind tehnologia led.

Desginerii de la Renault, au decis sa se rezume doar la partea din fata cand vorbim de schimbai majore, spatele ramanand in mare proportie la fel ca la modelul anterior. O alta noutate este culoarea Cayenne Orange, un caramiziu extrem de interesant care este placut ochiului atat in soare puternic cat si la lumina apusului.

 

Interiorul a suferit oarece modificari, incepand cu scaunele,  care au o sustinere laterala mai buna, insa pozitia de condus a ramas aceiasi, destul de inalta, specifica unui SUV. Materialele folosite sunt net superioare modelului anterior, si aici as vrea sa detaliez, plasticul moale al bordului, noul trend in materiale de interior, si insertiile de plastic lucios.

 

Panoul de comanda pentru sistemul de navigatie este amplasata chiar la baza consolei, langa frana de mana electrica, de asemenea fiind un nou trend impus inca de acum cativa ani de cei de la Audi si BMW.  Ecranul LCD de 5.8inch, este pozitionat exact in centrul consolui centrale, fiind usor de urmarit, atat de sofer cat si de pasager.

 

Sistemul audio de la Bose, este mult peste medie dispunand de 10 boxe , un amplificator digital si conexiune Bluetooth si USB. Daca muzica de pe stickul USB si Iphone a sunat multumitor, nu am reusit sub nicio forma conectarea telefonului la sistemul audio al masinii. Probabil ca trebuia citit mai cu atentie manualul masinii sau poate pur si simplu nu suporta un Iphone conectat.

 

Per total plansa de bord, nu are un aspect foarte atragator, in mare parte datorita, ornamentelor pentru gurile de aerisire, chiar daca asa cum spuneam mai sus, materialele folosite sunt net calitative versiunii anterioare.

 

Spatiul interior a ramas acelasi, adica unul foarte generos, insa am simtit o lipsa destul de mare a spatiilor de depozitare, cel putin in partea din fata a masinii. Plafonul panoramic, confera o senzatie si mai accentuata de masina spatioasa, fiind foarte 

 

Cum se conduce?

In Romania, este relativ usor sa decizi motorizarea Koleos-ul mult visat, deoarece exista doar 2 motoare diesel de 150 CP si 175 CP.

 

Modelul testat de noi, este un 2.0 DCI de 175 CP si o cutie manuala in 6 trepte. Cei de la Renault se lauda cu un 0-100km/h in 9.9 secunde, si o viteza maxima de 199 km/h. Din pacate drumurile din Romania si cadrul legal nu ne-au permis sa confirmam, datele oficiale.  Cei 175 CP pot fi obtinuti la o turatie de 3750rpm, in timp ce cuplul maxim se poate resimti la doar 2000rpm. In pofida celor 175CP, masina nu are un caracter sportive, insa reprizele oferite de cutia de viteza foarte bine etajata sunt exceptionale mai ales intre 80-120km/h.

 

Chiar daca vorbim de un motor diesel destul de zgomotos la exterior, antifonarea este una in general buna, astfel ca in habitaclu, zgomotul produs atat de motor cat si de calea de rulare este unul redus cu conditia sa nu depasim 3000Rpm. De asemenea vibratiile produse de propulsor parca au disparut cu desavarsire, comparat cu prima generatie.

 

Am facut aproximativ 1000 de km cu masina, atat pe drumuri ca in “palma”, pe drumuri neintretinute, uita-te parca de  edilii locurilor cat si pe drumuri inaccesibile masinilor cu garda la sol normala.  Masina s-a comportat in general bine, suspensia este mult orientata spre confort, un lucru pozitiv cand vorbim de drumuri nu tocmai bune, dar si un lucru negativ pentru virajele stranse luate cu un pic de forta.   Am simtit un ruliu destul de enervant pe drumurile virajate, si o senzatie de nesiguranta, dar ne-am reaminit imediat ca suntem la volanul unui SUV fara niciun fel de pretentii sportive.

 

 

Legat de consum, este destul de greu de obtinut ceea ce ne comunica Renault. La mers intins in regim de autostrada, cu viteza legala de 130km/h Koleos consuma in jur de 8.2-8.5 litri, destul de mult am zice la prima vedere, insa nu trebuie uitat ca vorbim de un SUV cu o masa considerabila si nu foarte aerodynamic. La sfarsitul celor aproximativ 1000km, consumul a fost de 7.8l/100km, un consum decent realizat in proportie de 80% extraurban, 15% urban si 5% drumuri neasfaltate cu oarece pante abordate.

 

In mediu exclusiv urban,  am mers prea putin ca sa ne facem o idee legata de consum, insa cu siguranta intr-un oras ca Bucuresti, nu ne vom incadra niciodata in consumul declarat de constructor

 

Concluzia finala

Pretul cu optionale al modelului testat este de aproximativ 34 000, insa la momentul drive-testului, exista un discount si astfel masina ajungea la aproximativ 32 000 EUR. Un pret destul de bun pentru un SUV, avand in vedere multitudinea de dotari, motorizarea excelenta si spatiul interior generos. Un mare minus, cu riscul de a ma repeta, este lipsa spatiilor de depozitare in partea din fata, unde Renault putea lucra putin mai mult.

 

Chiar si dupa acest facelift, Koleos nu reuseste sa fie cea mai frumoasa masina din segment, insa isi pastreaza o eleganta aparte si din punctual nostrum de vedere este masina perfecta pentru familiile nu foarte numeroase care isi doresc mai mult decat un MPV. Lipsa optiunii de 7 locuri, nu o face deloc potrivita pentru familiile mai numeroase.

 [nggallery id=310] 

 

Noul SEAT Leon: unde design-ul intalneste tehnologia

Noul SEAT Leon este o personalitate puternica si emotionala, si cea mai frumoasa cale de a conduce o masina functionala. Noul Leon a fost complet redesenat de la primele linii si este echipat din plin cu tehnologii de ultima generatie – in sistemul de asistare la conducere, in infotainment, in sasiu si condus. Motoarele combina dinamica puternica si eficienta extraordinara. Disponibilitatea tehnologiei full-LED pe Noul Leon este o miscare de pionierat pentru SEAT, fiind primul care ofera aceasta inovatie in segmentul compact. Aceasta tehnologie combina designul uimitor cu iluminarea exceptionala.

 

Noul Leon este de admirat de asemenea si pentru utilitatea sa excelenta. Combina un exterior mai compact cu unul interior mai mare decat pana acum. Materialele premium si precizia finisarii plaseaza Leonul in fruntea competitiei. Fiecare unitate de putere este printre cele mai bune din clasa sa in termeni de eficienta si emisii. Cel mai bun din acest punct de vedere este Leon 1.6 TDI cu sistem Start/Stop. Are un consum mediu de 3.8 l/100 km si emisii estimate de 99 g CO2.

 

Design – pur si simplu emotionant

 

Datorita caracterului sau dinamic, Noul Leon inspira incredere in sine. Are un aspect determinant,“ spune Alejandro Mesonero-Romanos, designer-ul sef de la SEAT.Pastreaza un grad inalt de frumusete si sportivitate.“

 

Tot el adauga: „Are volume extrem de bine proportionate, cu o usoara deplasare a centrului optic catre rotile din spate, in timp ce mentine o tranzitie fluida intre bara fata si cabina. Suprafetele au fost sculptate drastic de jur imprejur pentru a creste aspectul tridimensional, multumita efectelor de lumina si umbra. Liniile sale de caracter arata pura asertivitate, ca de exemplu forma exterioara a farurilor si a blocurilor optice spate. In final, cred cu tarie ca Noul Leon este o masina plina de caracter.

 

Interiorul – confortabil si premium

Elegantul design exterior al  Noului Leon continua la interior, care are un aspect curat, luminos si ordonat. Bordul este neconventional si elegant, cu un design in doua nuante care pare ca ar pluti in aer. Detalii fine subliniaza standardele inalte de maiestrie ale Noului Leon – detalii ca guri de ventilatie largi, butoanele de control pentru aer conditionat si forma tridimensionala a decoratiunilor. Portbagajul are un volum de 380 litri, in jur de 40 l mai mult decat modelul precedent. 

 

Caroseria – usoara si solida

Noul SEAT Leon foloseste o noua arhitectura ce permite inginerilor sa pozitioneze axul frontal cu 40 de milimetri mai in fata. Rezultatele se vad intr-un ampatament mai lung si o distributie echilibrata a sarcinii pe punti – factori care imbunatatesc considerabil confortul si manevrabilitatea sportiva.

 

Multumita unei tehnici de constructie avansate si utilizarii unor materiale usoare in construirea caroseriei, greutatea totala a fost redusa cu 90 de kilograme in comparatie cu versiunea anterioara.

 

Condusul – puternic si efficient

SEAT trimite Noul Leon in lupta cu o serie de motoare puternice si eficiente TDI si TSI, pornind de la 1,2 l pana la 2,0 l. Toate motoarele sunt dotate cu injectie directa si turbo supraalimentate; au fost  proiectate pentru a reduce frecarile interne si pentru a atinge rapid regimul optim de functionare. In comparatie cu predecesorii lor, consumul de combustibil este redus cu pana la 22%.

 

Motorul de 1,6 TDI dezvolta 77 kW (105 CP) si un cuplu de 250 Nm. In versiunea Ecomotive cu sistemul Start/Stop si recuperare a energiei, consuma doar 3.8 litri de motorina la 100 km in sistemul NEDC, reprezentand 99 de grame de emisii de CO2/km. Motorul de 2.0 TDI reproiectat consuma in jur de 4.0 litri la 100 km in varianta Ecomotive. Cu 110 kW (150 CP) si un cuplu de 320 Nm, este cel mai puternic pentru Leon.

 

SEAT va extinde rapid lista de motoare. La inceputul lui 2013 vor fi disponibile 1,2 TSI in doua versiuni cu 63 kW (86 CP) si 77 kW (105 CP), motorul de 1,4 TSI cu 90 kW (122 CP) si, in fruntea motoarelor pe benzina, cel de 1,8 TSI cu 132 kW (180 CP), cu o combinatie de injectie directa si indirecta. Gama de motoare diesel va creste cu variantele 1,6 TDI cu 66 kW (90 CP) si noul 2,0 TDI cu 135 kW (184 CP). Acesta din urma cu un cuplu de 380 Nm.

 

In functie de motor, optiunile de transmisie sunt multiple: de la cea manuala in 5 sau 6 trepte pana de cutiile de viteze revizuite DSG in 6 si 7 trepte, cu dublu ambreiaj.

 

Sasiul – dinamica si confort

Sasiul noului SEAT Leon castiga prin sportivitatea si caracterul agil. Suspensia fata este in configuratie McPherson, in timp ce puntea spate este semi-independenta, pentru motoarele pana in 110 kW (150 CP). Versiunile mai puternice vor fi echipate cu punte spate multilink, pentru o mai buna manevrabilitate si o distributie superioara a sarcilnilor longitudinale si transversale.

 

Noua functie Drive Profile de la SEAT disponibila pe varianta FR permite soferului sa varieze caracteristicile servodirectiei, raspunsul acceleratiei si zgomotul motorului printr-un sistem de actionare a sunetului – in trei moduri: eco, confort si sport.  Exista si o setare individuala pentru a personaliza toate aceste caracteristici dupa preferintele soferului. Lumina de interior ambientala cu tehnologie LED se schimba in functie de setarile selectate: alb pe modulele eco si confort si rosu pe modulul sport.

 

 

Infotainment – modern si flexibil

In Noul Leon, SEAT ofera o gama larga de solutii actualizate de infotainment. Baza este formata de sistemul de operare Easy Connect, care controleaza functiile de entertainment si comunicare SEAT Sound Systems, la fel ca si o multime de functii printr-un touch screen foarte sensibil.

 

Media System Touch este primul nivel disponibil – radio cu un slot de card si patru boxe pentru varianta Reference si un ecran de 5‘‘. Variantele de echipare Style si FR vin cu Media System Colour, cu si mai multe culori si o calitate ridicata, CD cu 6 boxe in standard (8 pentru FR); se conecteaza cu dispozitive externe prin Bluetooth, USB sau Aux-in. Functiile masinii pot fi controlate prin ecranul de 5“ cu touchscreen.

 

Media System Plus are un ecran cu touchscreen de 5.8“ cu grafica tridimensionala in high definition, conectivitate la iPod, un tuner DAB optional si recunoastere vocala. Sistemul vine cu 8 difuzoare. Solutia de top incorporeaza sistem de navigatie care permite afisarea informatiei pe display-ul dintre vitezometru si turometru si care poate fi controlat prin recunoastere vocala. Sistemul audio SEAT Sound System (dotare optionala) are o reproducere clara a sunetului multumita celor 10 boxe si sub-woofer-ului.

 

 

Sistemele de asistare a soferului – inovatoare

Noul Leon seteaza referinte cand e vorba despre sistemele de asistare a soferului. Functia de detectare a oboselii recunoaste momentul in care soferul isi pierde concentrarea si ii sugereaza sa ia o pauza. In plus, o camera montata in spatele oglinzii retrovizoare gestioneaza atat asistenta la faza lunga a farurilor, care comuta automat intre faza lunga si scurta, si asistenta la pastrarea directiei care face corectii fine la servodirectie pentru a preveni trecerea peste liniile de marcaj.

 

Auris pentru aur

Incepand de astazi, 16 iulie, Toyota Romania lanseaza campania de promovare a modelului de clasa C, Toyota Auris, campanie intitulata “Auris pentru Aur”.

 

Campania are doua componente : un concurs organizat pe pagina de Facebook  Toyota Romania si Oferta de Aur, compusa dintr-un pachet de 5 ani de intretinere gratuita si un avantaj client de pana la 3.000 de euro.

         

Concursul « Auris pentru Aur » se desfasoara in perioada 16.07-12.08 2012  pe pagina de Facebook Toyota Romania – www.facebook.com/ToyotaRomania,  premiul pus in joc  fiind chiar o masina Toyota Auris.  Participantii trebuie sa aleaga tipul medaliei pe care considera ca Romania o va obtine la sporturile la care participa in competitia de la Londra 2012 si/sau numarul total de medalii estimat pentru fiecare sport in parte. Fiecare predictie corespunde unui numar de puncte, iar participantii care acumuleaza minim 1.000 de puncte se califica pentru tragerea la sorti, in urma careia se castiga o Toyota Auris.

 

Intretinerea gratuita se ofera in perioada 16 iulie-30 septembrie, la orice varianta a modelului Toyota Auris, este valabil 5 ani sau 150.000 km si include manopera si piesele aferente reviziilor periodice. Intretinerea gratuita este valabila pe teritoriul Romaniei si se efectueaza exclusiv in cadrul atelierelor de reparatii autorizate Toyota, cu piese originale Toyota.  Oferta de Aur este completata de un avantaj client de pana la 3.000 de euro, TVA inclus.

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor