Pepe Oriola devine cel mai tanar pilot din WTCC

Pepe Oriola, nascut la Barcelona pe 9 iulie 1994,va deveni cel mai tanar pilot care a concurat vreodata in WTCC. Spaniolul a semnat un contract cu echipa SunRed Engineering, urmand sa piloteze un SEAT Leon in ediţia 2011 a Campionatului Mondial de Turisme (WTCC).  Oriola va debuta in etapa de deschidere a sezonului 2011, care se va desfasura in Brazilia, pe 20 martie. La acea data el va avea doar 16 ani, 8 luni şi 11 zile, devenind astfel cel mai tanar pilot din istoria Campionatului Mondial de Turisme.

Acesta este un vis care devine realitate. Voi avea o misiune foarte dificila, fiind cel mai tanăr pilot de pe circuit, însă voi face tot ceea ce depinde de mine ca sa fiu remarcat. Evident, nu pot sa ma gandesc că voi lupta pentru titlul mondial. Pentru moment ma voi bucura de sansa pe care o am, aceea de a invata de la cei mai buni piloti din lume“, a declarat Pepe Oriola.

In ciuda varstei sale fragede, Oriola nu este un pilot complet necunoscut în lumea curselor de turisme. El a obtinut rezultate remarcabile in editia 2009 a Supercupei SEAT Leon, reusind o clasare pe podium la varsta de doar 15 ani. In acest an Oriola a ocupat pozitia a patra in clasamentul general al Eurocupei SEAT Leon, la 11 puncte in urma campionului, Gabor Weber.

Am convingerea ca Pepe a atins nivelul de maturitate care sa ii permita sa facă un prim sezon foarte bun în WTCC. El are potentialul pentru a furniza mai mult decat o simpla surpriza“, a declarat Joan Orus, directorul SUNRED Engineering.

Doi piloți români vor concura în Dakar 2011

Mani Gyenes și Marcel Butuza vor concura în cea de a 33-a ediție a celui mai dificil raliu din lume. Dakar 2011 se va desfășura în perioada 1-16 ianuarie în Argentina și Chile, iar cei doi piloți români vor lua startul la categoria moto.

Vectra Racing revine în Dakar după o absență de un an, iar cei doi piloți care compun echipa pentru această ediție merg în America de Sud din postura de clasați în topul 20 mondial. Atât Mani Gyenes cât și Marcel Butuza au terminat sezonul 2010 în primii rideri din lume, chiar dacă în acest an au participat la o singură etapă a Campionatului Mondial de Rally-Raid.   

Cei doi nu se află la prima participare în Dakar, însă au ca principal obiectiv terminarea raliului având în vedere că mutarea competiției din Africa în America Latină a schimbat foarte mult condițiile în care se concurează. În 2011, Mani Gyenes și Marcel Butuza, alături de ceilalți 212 concurenți de la categoria moto, vor avea de parcurs peste 9.000 de km pe ruta Buenos Aires (Argentina) – Arica (Chile) – Buenos Aires. De-a lungul celor două săptămâni, cât durează Dakar-ul, se va concura adesea la altitudini de peste 2.500 metri, având în vedere că sute de km de probe speciale sunt în munții Anzi. Cele mai dificile zile vor fi însă cele din Atacama. În cel mai arid deșert din lume se va concura în patru probe speciale, riderii români antrenându-se pentru această parte a raliului când au concurat în Raliul Tunisiei (etapă din Campionatul Mondial de Rally-Raid).

Mani Gyenes în Dakar

Pilotul sătmărean este primul român care a câștigat un raliu din Campionatul Mondial (Raliul Marocului în 2009) și are deja trecute în palmares trei participări în raliul Dakar. Primul Dakar pentru Mani a fost cel din 2007 când a ajuns la finiș pe locul 46 la general și pe 9 la categoria debutanți. A urmat ediția din 2008 în care nu a mai putut concura, aceasta fiind anulată din pricina amenințărilor teroriste. În 2009 a luat startul în prima ediție din America de Sud, însă din cauza unei accidentări la umărul stâng a fost nevoit să se retragă din raliu.

Marcel Butuza în Dakar

Având o carieră de peste 30 de ani în motociclism, Marcel are ca obiectiv terminarea Dakar-ului după ce în ediția din 2007 a fost nevoit să abandoneze din cauza unei probleme tehnice, în 2008 a trebuit să revină în România ediția din acel an fiind anulată, iar în 2009 a trebuit să renunțe din cauza unei accidentări. Ajungerea la finișul raliului ar fi un vis împlinit pentru românul care în 2007 a încheiat sezonul în top 10-ul mondial, în acel an reușind să participe la trei raliuri.

Cei doi piloți Vectra Racing vor concura în Dakar 2011 pe motociclete KTM 690 Rally, aceleași pe care le-au utilizat și la ediția din 2009. Alături de Mani Gyenes și Marcel Butuza în raliu vor porni și cei doi membri ai echipei de asistență, Liviu Butuza și Romeo Duicu. Ultimul este fost concurent în Dakar, Romeo reușind să ajungă la finișul ediției din 2009.

Prezentarea echipei pentru Dakar 2011

Până la Dakar membrii echipei Vectra Racing vor participa duminică 19 decembrie la decernarea premiilor Federației Române de Motociclism (F.R.M.). Ceremonia va avea loc în sala de conferințe a complexului Cheile Grădiștei din Moeciu de Sus începând cu ora 11.00 momentul prezentări echipei fiind programat în jurul orei 13.30. În cadrul galei F.R.M., echipei Vectra Racing îi va fi decernat trofeul pentru obținerea titlului de campioană națională la enduro în sezonul 2010. Componență echipei pentru campionatul de enduro: Mani Gyenes, Alexandru Gârbacea, Marcel Butuza și Romeo Duicu. Tot mâine Mani Gyenes va primi și trofeele pentru cele două titluri de campion obținute în 2010. Este vorba despre titlul din Campionatul de Enduro al României și de cel din Campionatul de Endurocross al României.

Ovidiu Mazilu reales presedinte al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv pentru urmatorii 4 ani

Ovidiu Mazilu ramane la conducerea FRAS, fiind ales cu o majoritate de 32 de voturi in cadrul Adunarii Generale de Alegeri de astazi, 18 decembrie 2010. Noul mandat al dlui Mazilu va avea patru ani, conform modificarilor din Statut votate in cadrul aceleiasi Adunari Generale.

In cadrul sedintei, dl Banca Dacian a anuntat ca isi retrage candidatura de la presedintia Federatiei, ramanand astfel in cursa doar dl Thomas Abraham si dl Ovidiu Mazilu.

Comisia de numarare si validare a rezultatelor a constatat ca au fost exprimate 63 de voturi, dintre care 2 voturi au fost anulate, 32 au fost exprimate pentru candidatul Ovidiu Mazilu si 29 pentru candidatul Thomas Abraham.

O data cu alegerea dlui Ovidiu Mazilu a fost validata si echipa alaturi de care a candidat acesta, dupa cum urmeaza:
Stefan Vasile – vicepresedinte
Emanuel Ilina – vicepresedinte
Bogdan Militaru – consilier
Lucian Filip – consilier
Radu Dumitriu – consilier
Gabi Rasty Petzalis – consilier
Silviu Moraru – consilier

Ma bucur ca a fost votata idea de descentralizare a Federatiei, pe care o sustin impreuna cu echipa mea. Ma bucur ca, dupa un mandat de doi ani, avem majoritatea pentru urmatorii patru ani si multumim tuturor celor prezenti pentru increderea acordata. Il felicit pe contracandidatul meu, dl. Thomas Abraham, si doresc Sarbatori Fericite tuturor sportivilor si cluburilor afiliate, a declarat dl. Ovidiu Mazilu, dupa anuntarea rezultatului alegerilor.

In cadrul aceleiasi AG a fost validata in unanimitate Comisia de Cenzori, dupa cum urmeaza
Mihaela Pavel
Gheorghe Eliad
Lucian Preda

Si, tot in unanimitate, Comisia de Apel, dupa cum urmeaza
Constantin Zarneascu
Gheorghe Barbu
Dan Pavelescu

Colectia de “jucarii” a lui Petter Solberg – video

Cu totii il cunoastem pe campionul mondial WRC din 2003 Petter Solberg. Astazi il vom vedea intr-o postura un pic diferita, nu asa cum ne-am obisnuit cu el pe probele speciale. Impreuna cu simpaticul prezentator Neil Cole care ne-a adus in acest an rezumatele din WRC la Dave TV, Petter ne prezinta colectia sa de masini aflata intr-un garaj din Suedia.  

 

DTM in USA 2013

Incepand cu anul 2013 Statele Unite vor gazdui un campionat de DTM in parteneriat cu NASCAR si GRAND AM. Foarte multe detalii inca nu se cunosc, oricum este putin probabil ca echipele care alearga in DTM in Europa sa fie prezente si in SUA. Se pare ca cei trei constructori implicati Audi, Mercedes-Benz si BMW vor crea alte echipe satelit in SUA, care vor alerga pe aceleasi modele ce vor fi folosite in Europa. Exista zvonuri conform carora si Opel intentioneaza sa revina in DTM ceea ce nu pare deloc improbabil, daca ne gandim la faptul ca face parte din concernul GM si o prezenta in acest campionat a constructorului american ar fi astfel justificata atat in competita din SUA cat si din Europa.

 

Kimi Raikkonen tot mai aproape de Ford

Cu putine optiuni pentru Formula 1 ramase, ziarul finlandez Ilta-Sanomat sustine ca urmatoarea mutare a lui Kimi Raikkonen va fi “transferul” de la Citroen la Ford in cadrul WRC, combinat cu participarea la cateva etape din NASCAR .

Finantarea acestui proiect ( n.red. Raikkonen la Ford si in Nascar) vine din Statele Unite ale Americii si se pare ca lui Kimi ii va fi oferita sansa sa participe la cateva curse in Nascar”  au declarat unele surse .

O alta posibilitate pentru finlandez este crearea unei echipe alaturi de Ken Block , echipa ce va fi sponsorizata de catre celebrul producator de bauturi energizante Monster .

Kimi ar fi un coochipier de vis” a declarat Block , adaugand totusi ca bugetul pentru o a doua masina este esential in alcatuirea unei echipe .

Cei de la Ilta-Sanomat citeaza surse din cadrul Citroen Racing care au spus ca incheierea proiectului Kimi & Citroen sponsorizat de Red Bull se datoreaza faptului ca finlandezul ” nu a reusit sa progreseze ” .

sursa : Iilta Sanomat

Mini All4 Racing a incheiat testele din Franta si este gata pentru Dakar 2011

Echipa Monster X-Raid a incheiat cu succes testele cu noul Mini All4 Racing desfasurate luni 13 decembrie si marti 14 decembrie ce au insumat in jur de 300km si s-au desfasurat in regiunea Le Creusot din Franta.

Echipa formata din pilotul Guerlain Chicherit si navigatorul Michel Perin s-a aflat la comenzile noului model Mini All4 Racing care va incepe calatoria spre America de Sud saptamana viitoare. Guerlain Chicherit s-a declarat incantat de noua masina: “Manevrabilitatea este excelenta, motorul raspunde foarte bine si este bine echilibrat in momentul sariturilor, datorita centrului de greutate imbunatatit. Vizibilitatea este foarte buna, nu cum se credea in momentul in care masina a inceput sa fie construita, practic nu are niciun dezavantaj fata de modelul BMW X3CC

Directorul echipei X-Raid Sven Ouandt s-a aratat de asemenea incantat de rezultatul testelor: “In primul rand sunt foarte fericit ca masina este terminata si gata de start in raliul Dakar intr-o perioada atat de scurta de timp. Dupa aceasta sesiune de teste de 300km asteptam cu nerabdare debutul noului model Mini All4 Racing din luna ianuarie in Argentina. 

Guerlain Chicherit piloteaza pentru echipa X-Raid din 2006. Fostul campion mondial la schi extrem (1999,2002, 2006 si 2007) a terminat pe locul 5 in raliul Dakar editia 2010. Navigatorul acestuia are de asemenea un palmares impresionant castigand Dakar-ul de trei ori alaturi de Pierre Lartigue (1994, 1995 si 1996), fiind unul dintre cei mai experimentati co-piloti din competitiile de cross-country.

Caracteristici tehnice Mini All 4 Racing:

motor – 3.0l 315 cp aprox. 700Nm

lungime/ latime/ inaltime – 4.377/ 1.994/ 1.966 (m)

capacitate rezervor  – 420 l

[nggallery id=94] 

Calendarul WRC 2011

FIA a publicat calendarul Campionatului Mondial de Raliuri ( WRC) pentru sezonul urmator , deasemeni si al celorlalte campionate suport .  Prima etapa este programata in Suedia in perioada 10-13 februarie si ultima in Marea Britanie in perioada 10-13 noiembrie, sezonul fiind alcatuit din 13 raliuri din care doar trei se vor desfasura pe asfalt .

2011 FIA World Rally Championship
Sweden Sweden 10 – 13 Feb 11
Mexico Mexico 03 – 06 Mar 11
Portugal Portugal 24 – 27 Mar 11
Jordan Jordan 14 – 16 Apr 11
Italy Italy 05 – 08 May 11
Argentina Argentina 26 – 29 May 11
Greece Greece 16 – 19 Jun 11
Finland Finland 28 – 31 Jul 11
Germany Germany 18 – 21 Aug 11
Australia Australia 08 – 11 Sep 11
France France 29 Sep – 02 Oct 11
Spain Spain 20 -23 Oct 11
Great Britain Great Britain 10 – 13 Nov 11
2011 FIA Super 2000 World Rally Championship
Mexico Mexico 03 – 06 Mar 11
Jordan Jordan 14 – 16 Apr 11
Italy Italy 05 – 08 May 11
Greece Greece 16 – 19 Jun 11
Finland Finland 28 – 31 Jul 11
Germany Germany 18 – 21 Aug 11
France France 29 Sep – 02 Oct 11
Spain Spain 20 -23 Oct 11
2011 FIA Production Car World Rally Championship
Sweden Sweden 10 – 13 Feb 11
Portugal Portugal 24 – 27 Mar 11
Argentina Argentina 26 – 29 May 11
Finland Finland 28 – 31 Jul 11
Australia Australia 08 – 11 Sep 11
Spain Spain 20 -23 Oct 11
Great Britain Great Britain 10 – 13 Nov 11
2011 FIA WRC Academy
Portugal Portugal 24 – 27 Mar 11
Italy Italy 05 – 08 May 11
Finland Finland 28 – 31 Jul 11
Germany Germany 18 – 21 Aug 11
France France 29 Sep – 02 Oct 11
Great Britain Great Britain 10 – 13 Nov 11

Google urcă direct în fruntea clasamentului Consumer Superbrands 2010 în România – Bmw si Jack Daniels prezente in Top 10

Google se plasează pe locul 1 în ediţia curentă a Programului Consumer Superbrands 2010 în România, în urma centralizării rezultatelor studiului efectuat de Superbrands România.

Lista primelor 10 branduri desemnate Consumer Superbrands în România pentru anul 2010 include: Google, BMW, Coca-Cola, Pampers, Mercedes Benz, Nokia, Nike, Jack Daniels, Microsoft şi Sensiblu.

În ciuda contextului actual marcat de criza financiară, Top 10 Consumer Superbrands 2010 cuprinde două dintre cele mai prestigioase branduri de maşini, BMW şi Mercedes Benz, dovedind valoarea aspiraţională a unui Superbrand, prin comparaţie cu branduri care răspund firesc opţiunilor de consum uzual, precum Coca-Cola, Pampers, Nike.

Trei dintre brandurile care au obţinut statutul de Superbrand anul trecut îşi menţin prezenţa şi în top 10 Consumer Superbrands: Coca Cola (locul 3 anul trecut), Nokia (locul 5 anul trecut) şi Microsoft (locul 6), reiterându-şi reputaţia şi performanţele şi la nivelul consumatorului final.

Un brand internaţional de necontestat, dar cu o prezenţă relativ nouă în comunitatea de afaceri din România,  brandul Google se bucură de cea mai înaltă apreciere din partea experţilor, dar şi a publicului, reuşind să obţină această performanţă după fiecare dintre cele două etape ale studiului.

Dovedind că un brand românesc se poate aşeza alături de marii giganţi ai brandingului internaţional, printr-un efort susţinut şi profesionist, Sensiblu reprezintă marea surpriză a studiului din acest an. Confirmând rezultatele obţinute în cadrul programelor anterioare derulate de Superbrands România, Sensiblu reuşeşte să intre în topul 10 Consumer
Superbrands în România devenind brandul românesc cu cea mai spectaculoasă prezenţă în acest clasament, alături de branduri internaţionale de mare anvergură precum Coca-Cola, Microsoft, Nokia.

Studiul este dezvoltat în fiecare an de către Superbrands România şi analizează până la 1,500 de branduri din peste 50 de categorii economice. Etapele studiului cuprind: selecţia calitativă realizată de panelul de experţi ai Consiliului Superbrands, urmată de cercetarea de piaţă realizată anual de compania Nielsen pentru Superbrands România.

Studiul Superbrands din acest an a analizat 1 150 de branduri din 52 de categorii de produse si servicii. Primul filtru, calitativ, a fost asigurat de către Consiliul Superbrands, care a evaluat brandurile pe criteriile aplicate internaţional de către organizaţia Superbrands: calitate, încredere şi diferenţiere pe piaţă. Consiliul Superbrands pentru România a fost format în 2010 din 30 de personalităţi, reprezentând membri marcanţi ai mediului de afaceri, specialişti din industria de comunicare şi mass media. Din totalul brandurilor evaluate de către Consiliu, doar 60% au fost  acceptate penrtu a intra în cercetarea de piaţă condusă de către Nielsen la scara naţională, pe un eşantion de 1000 de subiecţi, cu vârsta cuprinsă între 19-54 ani. 300 de branduri din aproape 25 de domenii de activitate s-au calificat pentru statutul de Superbrand 2010.

Nick Motorsport Karting : trecut , prezent si viitor

Cu nerabdare imi incep articolul prin a ma prezenta. Numele meu este Baldovin Alexandra si sunt pilot in cadrul Campionatului National de Karting FRAS Dunlop, la clasa KF2. Datorita acestei oportunitati, oferita de Motorsportnews, am sa va prezint echipa si pilotii de la noi din tara, incepand cu echipa noastra.

Echipa Nick Motorsport Karting din Rm.Valcea a luat nastere in urma unei pasiuni de peste 20 de ani de motorsport. Instructorul si managerul echipei, Nicolae Baldovin, are o vasta experienta in sportul cu motor, practicand motociclismul ca si hobby si karting de performanta in tinerete.

Datorita devotamentului si pasiunii fata de acest sport, eu, fiind fiica lui am beneficiat de peste 11 ani de karting, practic am crescut printre karturi. De-a lungul acestor ani am reusit sa strang numeroase podiumuri la competitiile de karting din tara avand si prezente in Campionatul S-E European.

Chiar daca sunt fata, am vrut sa fiu tratata in acelasi mod ca si restul pilotilor, nu am vrut sa am parte de  vreun “tratament preferential”. In afara de mine, in actuala echipa se mai afla si Hent Alin, un impatimit al sportului cu motor. Printre rezultatele sale se regasesc numeroase podiumuri in cadrul concursurilor interjudetene de karting, anul acesta reusind sa participe in Campionatul National de Karting FRAS Dunlop, la clasa N ICA 100, reusind un rezultat bun pentru prima participare.

Un alt pilot, Gherghinescu Remus, participant si in cadrul Campionatului National de Viteza si Supermoto, a adjudecat anul acesta titlul de campion national la karting al clasei N ICA 100. Printre pilotii echipei noastre se mai numara si Bokor Balázs (campion national la clasa N80) si Barloiu Eduard(KZ2) .

Pentru sezonul 2011, eu, impreuna cu Remus Gherghinescu vom incerca sa obtinem rezultate cat mai bune la clasa KF2, iar Hent Alin si restul pilotilor din echipa se vor mentine la aceleasi categorii in care au concurat si anul acesta. Pentru anul 2011 speram sa obtinem rezultate cat mai bune, iar ca si echipa sa obtinem titlul de campioni la fel ca si anul acesta.

Campionatul organizat de FRAS, ca si Gala Campionilor de altfel, s-au ridicat la nivelul asteptarilor noastre datorita preturilor accesibile si organizarii deosebite, mentionand ca datorita acestor lucruri vom participa si anul viitor in acest campionat.

Asteptand cu nerabdare sezonul urmator, ma voi ocupa personal de promovarea echipelor de karting din intreaga tara si de a aduce la cunostinta numeroase informatii despre karting prin intermediul acestui site .

Multa bafta tuturor!

Alexandra Baldovin – Echipa Motorsportnews.ro


Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor