Andrei Dumitrescu a câștigat Trofeul Teliu AIMOL

La volanul unui monopost Tatuus, Andrei Dumitrescu a obținut o victorie categorică în cadrul Trofeului Teliu AIMOL, cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018. Ceilalți doi ocupanți ai podiumului au dus o luptă foarte strânsă, Lucian Răduț clasându-se al doilea, cu un avans de doar 0.084 secunde în fața lui Paul Andronic.

Desfășurat în weekendul 19-20 mai 2018, Trofeul Teliu AIMOL a atras un număr impresionant de participanți, pe lista de înscrieri aflându-se nu mai puțin de 82 de concurenți. După ce ziua de sâmbătă s-a desfășurat pe ploaie, încurcând socotelile multora, manșele de concurs de duminică s-au dat pe un asfalt uscat. Andrei Dumitrescu a fost singurul pilot care a reușit să scadă sub bariera de timp de 1 minut și 40 de secunde, și a făcut-o bine. Prima urcare de concurs a parcurs-o cu timpul de 1:39,986, în manșa secundă reușind să fie și mai rapid, oprind cronometrul la 1:38,431. Având în vedere că clasamentul final se realizează în urma cumulării rezultatelor din ambele manșe, Andrei Dumitrescu a învins cu un avans de 4,725 secunde și este noul lider al clasamentului general CNVC, cu 10 puncte în fața lui Răduț.

 

Două Mitsubishi Lancer Evolution s-au duelat pentru obținerea locului secund al clasamentului general și prima poziție a grupei H. După ce în prima manșă de concurs Lucian Răduț a fost mai rapid cu doar 4 miimi de secundă decât Paul Andronic, pilotul Rally Dream Team a mai adăugat 8 sutimi în a doua rundă de concurs, diferența dintre cei doi fiind la final de 0.084 secunde. Așadar, Lucian Răduț a obținut locul doi al clasamentului OPEN și a câștigat grupa H. La prima cursă din acest an, campionul en titre Paul Andronic este nevoit să se mulțumească doar cu a treia poziție a clasamentului general. Sărbătoritul zilei, Costi Stratnic (Dacia STCC) a încheiat Trofeul Teliu AIMOL cu al patrulea timp și a câștigat categoria GT, acolo unde l-a devansat pe Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge), cel care s-a clasat al cincelea la OPEN.

 

Categoria 2 Roți Motrice (tracțiune față) promite să ofere și în acest sezon unul dintre cele mai frumoase dueluri, de această dată între Andrei Șerban (Skoda Fabia) și Septimiu Mărghitaș (Seat Ibiza). Mărghitaș a câștigat în etapa de la Râșnov și a fost mai rapid în antrenementele de sâmbătă de la Teliu însă Șerban a revenit duminică, devansându-și rivalul în ambele manșe de concurs. Această luptă, încheiată la Teliu la o diferență de doar 0.319 secunde, îi împinge pe cei doi concurenți să își forțeze limitele, ei terminând pe pozițiile 6, respectiv 7 în clasamentul general! 

Eduard Cozma (Audi R8 GT) a încheiat al optulea și a completat podiumul categoriei GT. Deși a avut doar al 11-lea rezultat în prima manșă de concurs, Călin Făgădar (Mitsubishi Lancer Evolution) a venit mult mai tare pe urcarea finală, reușind un loc 9 în clasamentul general al etapei. A zecea poziție a clasamentului OPEN i-a revenit lui Claudiu Ciucă (Renault Megane), cel care a încheiat și pe a treia poziție a categoriei 2 Roți Motrice (tracțiune față).

 

Chiar dacă a fost cel mai rapid concurent al grupei N după manșa întâi de concurs, Istvan Soos (Subaru Impreza) a pierdut mult timp pe a doua urcare, Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer Evolution) câștigând grupa. Victoria grupei A i-a revenit aceluiași Septimiu Mărghitaș în timp ce Cătălin Cedric Ghigea (Fiat 124 CSA Abarth Rally) a câștigat campionatul destinat vehiculelor istorice. 

 

Următoarea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, se va desfășura în 9 și 10 iunie pe unul dintre cele mai celebre trasee automobilistice din țară, Drumul Poienii din Brașov.

 

Trofeul Teliu AIMOL s-a desfășurat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi a fost organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră a judeţelor Braşov şi Covasna, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov şi al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. 

 

AIMOL a fost partener oficial al evenimentului iar Kaufland România a fost partener principal. Trofeul Teliu AIMOL a fost susținut de Consiliul Local şi Primăria Teliu. Perteneri: Omniasig, Zizin – Ape Minerale Naturale, PRO-X, Konvekta. Partner tehnic: Cyclon Motorsport.

 

Parteneri media: Rock FM, Newsbv.ro, Autorally.ro

Start pe macadam pentru Sonic Motorsport

După două etape desfășurate pe asfalt, la Brașov și Cluj-Napoca, acțiunea din Campionatul Național de Raliuri ”Dunlop” se mută pe macadam în acest weekend, pe probele speciale de lângă Arad. Etapă înscrisă în calendarul internațional European Rally Trophy, Raliul Aradului este una din cele mai spectaculoase competiții din calendarul din 2018, cu peste 130 de kilometri cronometrați, grupați în 9 probe speciale variate, de la probe tehnice, până la probe rapide, toate urmând a solicita din plin echipajele și mașinile de concurs.

Pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean, raliul vine după o perioadă fără rezultate, echipajul fiind nevoit să abandoneze la raliul anterior, Transilvania Rally, din cauza unei probleme tehnice cu clapeta de accelerație a Ford-ului Fiesta R2. În această situație, echipajul își dorește un rezultat bun la Arad, care să relanseze șansele echipajului pentru podiumul clasamentului mașinilor cu 2 Roți motrice. Raliul debutează cu recunoașterile traseului de concurs, care sunt programate miercuri și joi, în timp ce sesiunea de autografe și startul festiv vor avea loc joi, în fața Primăriei Arad, începând cu ora 20:00.

 

Cu 4 probe speciale incluse în program, prima zi de concurs se desfășoară în apropiere de Arad, acolo unde echipajele vor ”alerga” pe ”Frumușeni” și ”Șiștarovăț”, o probă care conține o secțiune nouă de drum, care va fi parcursă în premieră de concurenți. Ziua se încheie cu un spectacol automobilstic așteptat de către fanii arădeni: Superspeciala din Arad, care se are loc pe unul din principalele bulevarde din oraș, B-dul Revoluției, sub privirile a mii de curioși și spectatori. Ziua secundă de concurs programează 5 speciale și un total de 85 kilometri cronometrați pe ”Conop, ”Nadăș” și o nouă trecere pe ”Șiștarovăț”.

După parcursul bun pe probe la primele raliuri din sezon, echipajul Sonic Motorsport va continua să se lupte cu secundele și alți concurenți pe probe: ”Mergem la Arad cu aceleași gânduri: să concurăm cu un ritm bun, să fim rapizi, dar fără a risca nimic pe probele speciale. E un raliu frumos, unde ne simțim bine, cu probe speciale pe placul nostru. Ideal, dorim, ca la fiecare etapă, să ne impunem în cadrul clasei 7 și să încheiem pe podiumul clasamentului mașinilor cu 2 Roți Motrice, acolo unde competiția va fi strânsă.” a spus Csongor.

 

În urmă cu o săptămână am testat comportamentul mașinii pe macadam la prima etapă de slalom paralel din 2018, acolo unde am luat contact pentru prima dată cu Ford-ul Fiesta R2 pe această suprafață. Deși am avut un început mai ezitant, am înțeles destul de bine comportamentul mașinii pe macadam și sunt încrezător că vom avea un parcurs bun, că vom crește ritmul gradual, de la o probă la alta și că ne vom descurca bine la Raliul Aradului” a continuat Csongor, care s-a impus în cadrul clasei 2 la prima etapă de Slalom Paralel din 2018 și a încheiat al treilea în clasamentul OPEN general al competiției.

 

Pentru Rareș, Raliul Aradului reprezintă un moment așteptat al sezonului, cu schimbarea suprafeței de concurs: ”Întotdeauna am preferat macadamul datorită senzațiilor pe care le ai în mașina de curse pe aceasta suprafață. Sper ca Aradul să fie un nou început pentru noi, cu un rezultat bun, care să ne dea încredere pentru următoarele etape, după momentele mai puțin plăcute din acest început de sezon”.

 

În 2018, echipajul Csongor Szabo – Rareș Fetean este susținut de Ferroli Romania,, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Auto – Bogyo, Gother Service și partenerii media RallyMax, We Radio și Observatorul de Covasna.

P3 LIVREAZĂ UN NOU HUB LOGISTIC CĂTRE AUTOMOBILI LAMBORGHINI & DUCATI MOTOR HOLDING ÎN PARCUL SALA BOLOGNESE

 

 

P3, un lider în achiziționarea, dezvoltarea și gestionarea proprietăților logistice din Europa, a livrat un nou depozit BTS (Build-to-Suit) de 30.000 m2 în parcul P3 Sala Bolognese, situat la câțiva kilometri nord de Bologna, către Automobili Lamborghini (Lamborghini) și Ducati Motor Holding (Ducati), după un program strict de construcție care a durat doar șase luni.

 

Primul proiect BTS din Italia al P3, noul centru logistic va deveni un centru de depozitare și distribuție pentru piese de schimb originale pentru Lamborghini și Ducati, inclusiv piese pentru noul Super SUV Urus de la Lamborghini, precum şi Huracán, Aventador și modele istorice ale mașinilor de curse Lamborghini, împreună cu cele mai recente modele Ducati: Panigale V4, prima motocicletă produsă de către compania din Bologna, care va fi echipată cu un motor cu 4 cilindri bazat pe MotoGP Desmosedici și Scrambler® 1100, care adaugă o nouă dimensiune la “Land of Joy”.

 

Brandurile de automobile de renume mondial se află în Sant’Agata Bolognese (Lamborghini) și Bologna (Ducati), ambele la mai puțin de 15 km de parcul P3. Aproximativ 120 de persoane vor lucra în noul depozit.

 

Noua clădire include 700 m2 de birouri. Spațiul de depozitare are o înălțime internă de 12 metri și o încărcare a pardoselii de 5 tone pe m2. Temperatura ambientală din cadrul structurii va fi menținută constant la cel puțin 18° C pe tot parcursul anului.


În conformitate cu toate noile proiecte BTS ale P3, depozitul va utiliza diferite tehnologii ecologice durabile, cum ar fi iluminatul cu LED-uri și izolarea termică, precum și panourile solare de pe acoperiș care vor încălzi apa folosită în birouri și vor alimenta încălzirea și sistemele de răcire. În plus, apa de canalizare va fi utilizată pentru irigare, reducând în continuare impactul asupra mediului. O nouă rută de ciclism va conecta parcul la gara din apropiere.

 

 

Jean-Luc Saporito, Directorul General al P3 în Italia, a declarat: “Lamborghini și Ducati au stabilit un termen limită foarte scurt pentru livrarea noului depozit. Suntem mândri că am reușit să respectăm termenul de livrare – o realizare datorată parteneriatului dintre echipa P3, antreprenorul general Techbau, municipalitatea Sala Bolognese și, bineînțeles, clienții noștri”.

 

Noul centru logistic al Lamborghini și Ducati este cel de-al doilea depozit construit în parcul P3 din Sala Bolognese. Are o suprafață de aproximativ 11 hectare, care include 5.000 de metri pătrați pentru o posibilă expansiune viitoare. Alte 3 hectare sunt disponibile pentru proiecte noi BTS pentru alți clienți.

 

Paolo Gabrielli, Șeful Post-vânzare al Automobili Lamborghini, comentează: “Noul depozit Sala Bolognese face parte din direcţia de dezvoltare comercială și industrială a Lamborghini. De fapt, introducerea noului SUV URUS a determinat dublarea zonei de producție la Sant’Agata Bolognese și dublarea volumelor de vânzări până în 2019. Această creștere se reflectă și în sectorul piese de schimb, pentru care Lamborghini a considerat că este necesar un spațiu dedicat. Centrul este răspândit pe o suprafață de 15.000 m2, cu 3 turnuri automatizate de depozitare, 8 spații de încărcare și spațiu pentru depozitarea a 40.000 de piese pentru mașini istorice, modele actuale și piese de schimb ale departamentului Motorsport, Squadra Corse. Toate acestea pentru a garanta îngrijire și viteză de răspuns maxime în ceea ce privește asistența acordată clienților noștri.”

 

 

“Acest proiect important și complex face parte dintr-un plan strategic mai amplu, care vizează îmbunătățirea eficienței și serviciilor pentru pasionații de Ducati. Odată ce se atinge întregul regim, acesta va garanta excelență, calitate și timpi de livrare mai scurți, ca răspuns la fiecare necesitate din orice parte a lumii”, a declarat Francesco Milicia, Directorul Lanțului de Aprovizionare Ducati. “Suntem mândri că putem colabora cu P3, cu care împărtășim valori și abordări profesionale care vizează satisfacerea nevoilor clienților, pentru a oferi întotdeauna cea mai rapidă și cea mai potrivită soluție.”

Ford confirmă producția unui al doilea model la fabrica din Craiova: investiție suplimentară de 200 de milioane de euro și 1500 de noi locuri de muncă

 

 

  • Ford confirmă producția celui de-al doilea model la fabrica din Craiova. Noul model se va adăuga producției actualei generații a SUV-ului de clasă mică Ford EcoSport și motorului 1.0 EcoBoost.

 

  • Ford investește în plus până la 200 de milioane de euro la Craiova. Investiția totală, demarată în 2008, ajunge astfel la aproape 1.5 miliarde de euro.

 

  • Vor fi create aproximativ 1500 de noi locuri de muncă, totalul angajaților fabricii din Craiova ajungând la 5900.

  • Investiția demonstrează încrederea companiei Ford în angajamentele asumate de Guvernul României pentru a îmbunătăți infrastructura.

 

CRAIOVA, România, 22 mai 2018 – Ford confirmă astăzi o investiție suplimentară de 200 de milioane de euro și adăugarea unui număr de 1500 de locuri de muncă dedicate producției unui al doilea vehicul la fabrica sa din Craiova.

 

Noul vehicul se adaugă actualului SUV de clasă mică Ford EcoSport si motorului 1.0 EcoBoost, ambele produse deja la fabrica din Craiova. Noul model și data de start a producției acestuia vor fi confirmate în apropierea momentului lansării acestuia.

 

“Această nouă investiție confirmă continuarea evoluției gamei noastre de modele interesante produse în Europa și subliniază totodată transformarea complexului de producție de la Craiova”, spune Steven Armstrong, președinte și CEO Ford Europa, Orientul Mijlociu și Africa. “Includerea acestui al doilea vehicul în procesul de producție este o dovadă clară a flexibilității operaționale a fabricii de la Craiova și reflectă perteneriatele puternice pe care le avem cu furnizorii locali și cu membrii comunității”.

 

Investiția totală pe care Ford a implementat-o în operațiunile sale de producție din România – inclusiv cele 200 de milioane de euro anunțate astăzi – ajunge la aproape 1.5 miliarde de euro din 2008 încoace, momentul achiziției uzinei de la Craiova. În plus, Uzina de Asamblare a Vehiculelor a trecut recent prin îmbunătățiri tehnice semnificative, mai mult de 550 de roboți fiind instalați pentru a spori eficiența și calitatea în secțiile de Vopsitorie, Montaj General și Caroserie.

 

Pentru a sprijini producția noului vehicul, Ford România va angaja aproximativ 1500 de operatori de bază și calificați pentru al treilea schimb. Forța de muncă actuală de la uzina de clasă mondială care asamblează vehicule și motoare – mai mult de 4400 de angajați – va fi astfel suplimentată, totalul ajungând la aproximativ 5900 de angajați.

 

 

Iminenta creștere a numărului de vehicule produse de Ford la Craiova subliniază și mai mult importanța concretizării proiectelor de infrastructură.

 

Investiția în viitorul Craiovei este un semn al încrederii pe care Ford o are în angajamentele asumate de Guvernul roman de a oferi îmbunătățiri cheie la nivelul infrastructurii și ameliorări ale structurii logistice, acestea fiind imperios necesare pentru menținerea competitivității globale a operațiunilor de producție Ford Craiova. Orice întârziere ar restricționa semnificativ eforturile pe care Ford și furnizorii săi le fac pentru a transporta volumul din ce în ce mai ridicat de vehicule și subansamble.

 

Actualul SUV de clasă mică EcoSport, produs la Craiova de la lansarea sa din 2017, este vândut la nivel european și oferă un interior sofisticat, un motor diesel 1.5 EcoBlue puternic și eficient, sistemul de tracțiune integrală Intelligent All Wheel Drive și o versiune sportivă ST-Line.

NOUL C4 CACTUS, UN HATCHBACK ULTRA-CONFORTABIL

 

Citroën prezintă Noul C4 Cactus, hatchback-ul său compact. Modelul C4 Cactus a fost îmbunătăţit substanțial și a adoptat codurile clasice ale segmentului în ceea ce privește tehnologia și motorizările, continuând să se evidentieze prin personalitatea și confortul unice.

Noul C4 Cactus aduce un aer de prospeţime pentru segmentul hatchback, asociind personalitatea unică a modelului C4 Cactus, cu confortul vârfului-de-gamă, C4. De asemenea, statutul modelului a fost amplificat prin adăugarea unor elemente esențiale pentru segment, inclusiv 12 sisteme de asistență la condus, 3 tehnologii pentru conectivitate, motoare care dezvoltă până la 130 CP și un stil prestigios.

Stilul mașinii este la fel de îndrăzneț și modern, dar câștigă un statut îmbunătăţit. În interior, Noul Cactus C4 oferă un confort fără egal, transformându-se într-un adevărat cocon pentru pasageri. Beneficiind de programul Citroën Advanced Comfort®, Noul C4 Cactus este primul model din Europa care prezintă suspensia cu Amortizoare Hidraulice Progresive™  (Progressive Hydraulic Cushions™ – PHC), făcând efectul de “plimbare cu covorul magic” accesibil pentru un număr cât mai mare de pasageri. Modelul prezintă în premieră mondială scaunele Advanced Comfort. Cu personalitatea sa unică, Noul C4 Cactus are ultimul cuvânt  de spus când vine vorba de hatchback-urile ultra-confortabile şi va remodela piața în primul trimestru al anului 2018.

Cu designul său modern și distinctiv, Noul C4 Cactus propune o experiență inedită în termeni de confort la bord. În acest scop, Citroën și-a valorificat patrimoniul tehnologic în sistemele hidraulice de suspensii. Această tehnologie a fost reinterpretată pentru a deveni accesibilă unui număr cât mai mare de pasageri. Noul C4 Cactus este primul model din Europa care va fi echipat cu suspensii cu Amortizoare Hidraulice Progresive ™ (Progressive Hydraulic Cushions™ – PHC) și primul din lume dotat cu scaune Advanced Comfort, garantând un confort inedit.

UN HATCHBACK CU PERSONALITATE UNICĂ: UN STIL ÎNDRĂZNEŢ

Noul C4 Cactus își exprimă în mod natural caracterul sau unic prin noua parte frontală largă și expresivă, cu aripi și portiere redesenate. Partea din spate cu design fluid, integreaza noile stopuri cu LED şi efect 3D. Modelul schimbă codurile ultra-convenționale ale segmentului hatchback-urilor compacte prin formele sale bine proporţionate și generoase, ceea ce contribuie la un design pur și monolit. Ampatamentul modelului de 2.60 m și consola scurtă garantează dimensiuni compacte pentru o agilitate și o manevrabilitate excelentă, oferind în același timp spațiul voluminos urmărit de acest segment. Noul C4 Cactus prezintă grafica clasică a universului Citroën care scoate în evidenţă coroseria fluidă, cum ar fi sistemul Airbump® în partea inferioară a portierelor, plafonul vitrat, partea frontală cu două nivele și o semnătură luminoasă amplă cu efect 3D în partea din spate. Modelul oferă 31 de posibilități de personalizare exterioară cu 9 culori de caroserie și 4 Pachete de Culori, care includ nuanţe rafinate, ce permit clienților să-şi personalizeze mașina. În interior, habitaclul funcțional, simplu și degajat inspiră încă de la prima vedere un sentiment de relaxare. Sunt oferite nu mai puțin de cinci ambianțe interioare opulente și distinctive , ceea ce asigură luminozitate, fineţe și rafinament.

Noul citroen C4 Cactus

HATCHBACK-UL ULTRA-CONFORTABIL: O NOUĂ DIMENSIUNE ACCESIBILĂ TUTUROR

Cu Noul C4 Cactus confortul automobilelor cunoaşte o nouă dimensiune. Beneficiind de toate componentele programului Citroën Advanced Comfort®, Noul C4 Cactus este primul model din Europa care prezintă progrese tehnologice în serviciul unui confort modern şi global. Acesta asigură, de asemenea, un confort extraordinar pe perioada deplasărilor, graţie introducerii, în premieră europeană, a suspensiilor cu Amortizoare Hidraulice Progresive™ (Progressive Hydraulic Cushions™- PHC), care filtrează imperfecțiunile drumului și oferă pasagerilor sentimentul că se deplasează cu ajutorul unui “covor zburător”. De asemenea, este prima mașină din lume care dispune de noile scaune Advanced Comfort, oferind o senzaţie de confort la superlativ. Noul C4 Cactus efectuează un salt generaţional în ceea ce priveşte izolarea acustica si echipamentele de zi cu zi. Pasagerii călătoresc cu ușurință și relaxare datorită celor 12 sisteme de asistență la condus şi celor 3 tehnologii pentru conectivitate. Motorizarea eficientă şi performantă contribuie, de asemenea, la plăcerea și relaxarea resimțite la bordul Noului C4 Cactus.

“Obiectivul Citroën este de a fi marca de referinţă în materie de confort, iar ca marcă generalistă, este de a asigura acest confort pentru un număr cât mai mare de pasageri. Odată cu Noul C4 Cactus şi cu introducerea suspensiei cu Amortizoare Hidraulice Progresive™, propunem un hatchback compact original şi modern.” Linda Jackson, CEO  Citroën

 

 UN HATCHBACK CU PERSONALITATE UNICĂ: UN DESIGN ÎNDRĂZNEŢ 

SCHIMBARE DE STIL: O INTRARE PE UN SEGMENT SUPERIOR FĂRĂ A-ŞI PIERDE STILUL UNIC

Noul C4 Cactus păstrează trăsăturile esenţiale ale modelului C4 Cactus: atitudine unică şi originalitate prin echilibrul general și formele sale generoase. Modelul îşi schimbă totuşi stilul pentru a se adapta la codul hatchback-urilor compacte îmbunătăţindu-şi statutul şi adăugând o notă suplimentară de puritate. Acesta dispune de o nouă parte frontală, care integrează noile lumini de zi cu tehnologie LED în continuarea simbolului mărcii ce se întinde pe întreaga lățime a mașinii, proiectoarele mai ascuţite subliniate de inserții negre lucioase și o bară de protecție în culoarea caroseriei. În partea din spate, hayonul este evidențiat de noile lămpi spate cu LED şi efect 3D, care lărgesc designul autovehiculului, oferind un aer mai modern. Aspectul dinamic al mașinii este amplificat și de jocurile laterale. Aripile Noului C4 Cactus găzduiesc noul design Airbump®, mai subțire și fixat în partea inferioară, pentru a se adapta stilului hatchback, asigurând în același timp o protecție permanentă a caroseriei. Noul model este un hatchback compact, în mod categoric proaspăt și diferit, în acelaşi timp modern și prestigios, capabil să seducă un număr cât mai mare de clienţi.

DESIGN ORGANIC ŞI FLUID, CU ELEMENTE GRAFICE PUTERNICE

Cu liniile sale pure şi monolite, Noul C4 Cactus prezintă un design fluid şi echilibrat, dinamic şi  fără agresivitate care nu exagerează în materie de linii de stil. Continuitatea neîntreruptă a părţilor din față, laterale și spate oferă impresia de armonie și rafinament, în serviciul unui stil puternic și distinctiv. Silueta monolită a caroseriei și curbele fluide păstrează elementele grafice puternice concentrate pe funcționalitate și în deplină concordanță cu limbajul stilistic al Citroën.

UN HABITACLU PUR ŞI LUMINOS

Noul C4 Cactus dispune de o planşă de bord joasă, cu nuanţe rafinate şi un design orizontal, în care par că plutesc tableta tactilă centrală şi display-ul în totalitate digital care prezintă informaţii esenţiale. Interfaţa de condus 100% digitală oferă o poziţie de condus aerisită şi conectată, comenzile fiind grupate în jurul tabletei de 7’’ cu ecran capacitiv ca dotare standard. Habitaclul, pur şi degajat, inspiră imediat un sentiment de uşurinţă şi plăcere.

O OFERTĂ COMPLETĂ DE PERSONALIZARE

La exterior, Noul C4 Cactus mizează pe cartea personalizării şi a eleganţei, cu un total de 31 de combinaţii exterioare. Paleta de 9 culori pentru caroserie pune în lumină personalitatea sa cu nuanţe atemporale (Polar White, Obsidian Black, Platinum Grey şi Cumulus Grey), proaspete (Sport Red, Tapenade Grey) şi rafinate (Emerald Blue, Pearl White, Deep Purple).

HATCHBACK-UL ULTRA-CONFORTABIL: O NOUĂ DIMENSIUNE ACCESIBILĂ TUTUROR 

O PREMIERĂ ÎN EUROPA: SUSPENSII CU AMORTIZOARE HIDRAULICE PROGRESIVE ™ (PHC)

Noul C4 Cactus inaugurează, după C5 Aircross în China şi pentru prima dată în Europa, suspensiile cu Amortizoare Hidraulice Progresive ™ (PHC), o inovaţie Citroën care va fi implementată pe viitoarele modele din gamă. Expertiza Citroën în domeniul suspensiilor este incontestabilă. Timp de 98 de ani, confortul suspensiilor s-a aflat în genele Mărcii. De-a lungul anilor, clienţii s-au ataşat de confortul Citroën, care este unic pe piaţă. Bazându-se pe experienţa sa şi pe know-how-ul inginerilor, Citroën a dezvoltat noul sistem de suspensie al cărui obiectiv este de a îmbunătăţi filtrarea, tipică Citroën şi atât de îndrăgită de clienţii Mărcii.

SCAUNE ADVANCED COMFORT PENTRU TOŢI PASAGERII

Pentru un plus de relaxare, scaunele faţă din Noul C4 Cactus sunt dotate cu spumă de densitate mare care îmbunătăţeşte confortul. Această spumă asigură în timp un confort optim, evitând efectul de tasare după un număr mare de ore petrecute la volan, dar şi de uzură a scaunelor după mai mulţi ani de utilizare.

“Cu Noul C4 Cactus, Citroën îşi confirmă ofensiva pe teritoriul confortului, prin introducerea a două elemente exclusive, dezvoltate ca parte din programul Citroën Advanced Comfort® :suspensiile cu Amortizoare Hidraulice Progresive ™ în premieră europeană şi scaunele Advanced Comfort în premieră mondială. Noul C4 Cactus oferă astfel un confort inegalabil accesibil unui număr cât mai mare de clienţi, bazându-se pe know-how-ul Mărcii în materie de bunăstare la bord.” Xavier Peugeot, directorul de Planificare Produs din cadrul Citroën.

IZOLARE ACUSTICĂ AMPLIFICATĂ

Izolarea acustică este esenţială pentru confortul la bord. Noul C4 Cactus a beneficiat de un proiect global în materie de acustică: geamuri mai groase, încapsularea lunetei, îmbinări de etanşare în jurul tuturor panourilor de deschidere, parbriz acustic şi mai mult material pe peretele despărţitor şi podea. Noul C4 Cactus propune pasagerilor o izolare optimizată faţă de drum, inclusiv un zgomot de rulare şi un zgomot aerodinamic reduse şi o izolare substanţial îmbunătăţită pentru blocul motor şi podea.

CONFORT ÎN MATERIE DE UTILIZARE: TEHNOLOGII PENTRU UN CONDUS RELAXAT 

12 SISTEME UTILE DE ASISTENŢĂ LA CONDUS

  • Active Safety Brake: pentru a reduce riscul de coliziune cu un vehicul aflat în faţă prin frânare automată. Camera video multifuncţională situată în partea superioară a parbrizului detectează obstacolele, ca de exemplu un vehicul care rulează în acelaşi sens de circulaţie sau care staţionează. Sistemul declanşează frâna în mod automat atunci când este detectat un risc de coliziune, de la 5 km/h la 85 km/h.
  • Recunoaşterea indicatoarelor rutiere şi recomandări: recunoaşte indicatoarele rutiere de limitare a vitezei şi afişează informaţii pe planşa de bord. Viteza poate fi înregistrată cu un simplu gest pentru regulator/limitator de viteză.
  • Sistem de avertizare la depăşirea involutară a benzii: detectează, la viteze mai mari de 60 km/h, orice depăşire involuntară a liniei albe continue sau discontinue fără ca semnalizarea să fie activată şi avertizează şoferul printr-un semnal sonor şi o alertă vizuală pe planşa de bord.
  • Coffee Break Alert: spune şoferului când este timpul să facă o pauză după ce a condus timp de două ore cu o viteză mai mare de 70 km/h.
  • Alertă atenţie şofer: alertează şoferul în caz de vigilenţă scăzută. Sistemul evaluează starea de vigilenţă a şoferului prin identificarea abaterilor de la traiectorie în raport cu marcajul rutier graţie unei camere video multifuncţionale situată în partea de sus a parbrizului. Această funcţie este potrivită în special pentru benzile rapide, la viteze de peste 65 km/h.
  • Sistem de asistenţă pentru unghiul mort: avertizează conducătorul cu privire la prezenţa unui vehicul în unghiul mort, printr-o lumină afişată în oglinzile retrovizoare exterioare.
  • Park Assist: face din parcare o manevră mai ușoară, mai facilă şi mai sigură. Acest sistem oferă asistenţă activă la parcarea paralelă şi perpendiculară. La cererea şoferului, acesta detectează în mod automat un loc de parcare, apoi direcţionează în siguranţă maşina către acesta.
  • Cameră video pentru marşarier: la trecerea în modul marşarier, camera video afişează imaginea din spatele vehiculului pe ecranul tactil de 7“ alături de repere de culoare în funcţie de proximitatea faţă de obstacole, ceea ce facilitează toate manevrele.
  • Tehnologia Hill Assist: pentru a facilita pornirea pe un plan înclinat, sistemul împiedică deplasarea nedorită a vehiculului pe o pantă atunci când pedala de frână este eliberată. Această funcţie este activă pentru un carosabil cu grad de înclinare mai mare de 3% stabilizând maşina timp de două secunde.
  • Iluminat static de intersecţie: în funcţie de unghiul volanului, fasciculul proiectorului de ceaţă drept sau stâng este activat pe lângă luminile de drum pentru a ilumina unghiul din dreapta sau stânga vehicului până la 75°, atunci când viteza vehiculului este mai mică de 40 km/h.
  • Sistem de acces şi demaraj cu funcţia mâini libere: acest sistem permite şoferului să închidă, să deschidă şi să pornească vehiculul fără a scoate cheile din buzunar. Maşina recunoaşte conducătorul de îndată ce acesta apropie mâna de mânerele portierelor din faţă sau portbagaj.
  • Grip Control: permite vehiculului să adapteze motricitatea roţilor din faţă în funcţie de suprafaţa parcursă (zăpadă, nămol, nisip).

ŞAPTE MOTORIZĂRI EFICIENTE ŞI PERFORMANTE, ÎN SEGMENTUL SĂU

Noul C4 Cactus beneficiază de motorizări care asigură o performanţă  superioară. Combinaţia dintre platforma ușoară şi eficientă şi motoarele de ultimă generaţie amplifică plăcerea de a conduce. Gama de motorizări este una largă şi perfect adaptată pentru un condus în mediul urban, deplasări de weekend sau destinaţii mai îndepărtate. Noul C4 Cactus este dotat cu motor PureTech de 3 cilindri pe benzină echipat cu ultimele tehnologii pentru o mai bună reacţie, un consum redus de combustibil şi o reducere a nivelului de emisii (International Engine of the Year 2015, 2016 şi 2017 pentru versiunile PureTech 110 şi PureTech 130) şi cu motoare diesel BlueHDi care conferă ocupanţilor o senzaţie de plăcere la bord,precum şi posibilitatea de a face economie şi de a respecta mediul.

  • Benzină: Noul C4 Cactus este disponibil în versiunea sa cea mai performantă cu motorul turbo PureTech 130 S&S echipat cu cutie de viteze manuală cu 6 rapoarte. Motorul PureTech 110 de asemenea, turbo, este disponibil cu cutie de viteze manuală cu 5 rapoarte (PureTech 110 S&S manual) sau cu cutie de viteze automată EAT6 cu 6 rapoarte pentru un confort şi o plăcere maxime la bord (PureTech 110 S&S EAT6). Modelul elementar dispune de o motorizare PureTech 82 care utilizează o cutie de viteze manuală.
  • Diesel: Noul C4 Cactus este disponibil încă de la lansare cu motorul BlueHDi 100 BVM şi motorul BlueHDi 100 S&S BVM. În toamna anului 2018, noul hatchback va fi disponiibl cu un motor diesel combinat cu o cutie de viteze automată, pentru şoferii de cursă lungă.

Aceste 7 motorizări sunt completate de BlueHDi 100 S&S ETG6 diesel pentru pieţele mondiale de export.

NOUL CITROËN C4 CACTUS: CARACTERISTICI TEHNICE
Lungime: 4.17 m
Latime: 1.71 m
Inaltime: 1.48 m
Ampatament: 2.60 m
Capacitate portbagaj: 358 l

 

E greu să stai acasă

 

În ciuda faptului că niciunul dintre planurile de dinaintea sezonului în curs nu a decurs cum trebuie, pilotul Cătălin Cedric Ghigea a hotărât să improvizeze programul din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop, tocmai pentru că-i este foarte greu să stea pe margine.

 

După trei ani presărați cu rezultate excelente, pilotul bucureștean Cătălin Cedric Ghiga avea gânduri foarte clare pentru stagiunea 2018. După ce a construit o echipă redutabilă împreună cu Alfa Romeo Alfetta GTV botezată Phoenix, dorința era să se alinieze la start în naționalul de viteză în coastă la volanul unui automobil nou, un proiect dezvoltat în cadrul atelierului Oldtimer Studio.

Construcția s-a dovedit a fi mai anevoioasă decât se lua în calcul, iar automobilul respectiv nu este gata nici în momentul de față. Din acest motiv, Cătălin Ghigea a luat startul la prima etapă a CNVCD la bordul unui superb DeTomaso Pantera, una dintre vedetele rundei ce s-a alergat la Râșnov.

Și pentru „panteră” erau alte planuri în 2018, în mare parte legate de competiții de viteză pe circuit, însă o mică eroare de construcție a unei piese din componența motorului a condus către o avariere serioasă a acestuia și la o tragere pe dreapta a mașinii pentru cel puțin două luni de zile de acum încolo.

Văzând și planul B năruit, Cătălin Ghigea a luat o decizie îndrăzneață pentru Trofeul Teliu 2018, acolo unde va duce la start simpaticul Fiat Abarth 124 CSA Rally, mașină ce a mai concurat printre istoricele coastelor și care a bifat deja două raliuri în campionatul național, în anul în curs. Dacă la primul raliu al sezonului, cel de la Brașov, Abarth-ul a ocupat un onorant loc 2, la ultima rundă, cea de la Cluj-Napoca, echipajul format din Cătălin Ghigea și Radu Gurămultă a fost nevoit să abandoneze după ce un furtun de ulei a cedat și a condus la pierderea lichidului de ungere a motorului. Pentru a nu risca o avarie considerabil mai serioasă, Cătălin Ghigea a fost nevoit să pună stop aventurii de la Cluj.

Acum, cu Abarth-ul complet revizuit și reparat, Cătălin va participa la frumoasa etapă din apropiere de Brașov. În caruselul sezonului 2018, nimeni nu se mai încumetă, deja, să anticipeze cu ce mașină va veni pilotul din București la proxima rundă. Totuși, cei mai câștigați sunt fanii fenomenului, care au ocazia să vadă, prin rotație, eroi ai celor mai nebuni ani ai motorsportului.

„Pentru un om rezonabil și rațional, a sta acasă când situația o cere – mai ales că discutăm despre niște defecțiuni tehnice destul de importante – ar trebui să fie acțiunea logică. Oricât m-aș chinui să mă abțin, mi-e greu să nu vin la cursele acestea pe care le apreciez din ce în ce mai mult. Chiar dacă aveam cu totul și cu totul alte gânduri pentru 2018, m-am adaptat din mers și am păstrat esențialul: să pun bucuria în fața presiunii rezultatului sportiv. În momentul de față nu știu ce voi face etapele următoare, dar la Teliu vreau să bucur publicul cu această mașină pe care, după raliurile de la Brașov și Cluj-Napoca, am ajuns s-o iubesc, efectiv. Țintesc un rezultat bun, aș fi ipocrit să nu recunosc asta, dar îmi doresc foarte mult ca el să fie exclusiv rezultatul unui weekend garnisit cu zâmbete și bucurie”, a declarat Cătălin Cedric Ghigea.

 

Partenerii lui Cătălin Cedric Ghigea în sezonul 2018 sunt Autoitalia, importator Abarth, YACCO, Foerch, Oldtimer Studio și publicația RacingWheels.

Zăpadă în luna iulie sau un val de căldură de Crăciun? Noua “fabrică meteo” Ford simulează oricând orice fel de condiții meteorologice

 

https://youtu.be/kOYK-Kzmpo8

O “Fabrică Meteo” de ultimă generație poate să simuleze diferite condiții de mediu: de la viscole la căldură dogoritoare și de la umiditate ridicată la vânturi puternice.

  • Noul centru avansat de testare îi asigură pe clienții Ford că se pot baza pe vehicule care au îndurat condiții regăsite în Sahara, în Siberia sau pe cele mai înalte vârfuri alpine.
  • Ford investește peste 70 de milioane de euro în centrul tehnologic din Germania. Considerat “visul oricărui inginer”, centrul este în același timp atât cel mai “cald”, cel mai “rece” și cel mai “înalt” punct vest-european.

Lângă tine aerul este fierbinte ca în deșert, în timp ce la doar câțiva metri distanță e atât de frig, încât poți să faci un om de zăpadă. În plus, în încăperea alăturată tocmai are loc un uragan de categoria a cincea. Bine ați venit la “Fabrica Meteo”. Video aici https://youtu.be/kOYK-Kzmpo8

Noul Centru Ford de Testare a Condițiilor Meteo, o construcție de ultimă generație, aduce toate condițiile climaterice ale lumii sub același acoperiș. Acest lucru le permite inginerilor să testeze viitoarele modele – de la micuțul KA+ la utilitara de două tone Ford Transit – în cele mai grele condiții, modelând vremea la orice oră după necesități.

Altitudini mai ridicate decât cea a vârfului Mont Blanc, cel mai înalt punct european, viteze ale vântului și ale mașinii de peste 250 km/h, zăpadă, soare fierbinte sau ploaie. Toate aceste condiții – și multe altele – sunt disponibile printr-o simplă apăsare de buton în cadrul celui mai avansat centru auto european de testare a condițiilor meteo.

Întins pe o suprafață asemănătoare cu cea a unui teren de fotbal, centrul le permite inginerilor să “teleporteze” mașinile în călătorii dificile în jurul lumii: din căldura deșertică a Saharei la frigul arctic al Siberiei, apoi în condițiile de umiditate extremă din Costa Rica.

Un clip din cadrul testelor poate fi văzut aici: https://youtu.be/kOYK-Kzmpo8

“Gama largă de teste dificile care pot fi simulate aici le va permite șoferilor Ford să aibă încredere că mașinile lor se vor descurca în orice condiții, indiferent de locul în care aceștia trăiesc”, spune Joe Bakaj, vicepreședinte al biroului de Dezvoltare Produs în cadrul Ford Europa. “Dacă vizitezi cele patru colțuri ale acestei clădiri, poți spune că ai vizitat patru colțuri diferite ale lumii. Iar inginerii noștri vor face asta fără întrerupere, în fiecare zi, pentru a continua să dezvolte cele mai bune mașini din segmentele în care suntem prezenți”.

Rezultatul unei investiții de 70 de milioane de euro, centrul de testare oferă primul tunel aerodinamic în care pot fi simulate condiții de altitudine de până la 5200 de metri, aceeași înălțime la care se află Tabăra de Bază de nord de pe Everest, fiind primul astfel de centru tehnologic în cadrul căruia pot fi regăsite condiții atât de diferite sub același acoperiș. Două dintre încăperile centrului pot fi răcite până la -40 de grade Celsius și încălzite până la 55 de grade Celsius, iar umiditatea generată poate urca până la 95%. Temperaturile extreme care pot fi regăsite în clădirea specială construită în cadrul centrului de Dezvoltare Produs John Andrews din Koln, Germania, transformă practic acest loc în cel mai fierbinte, mai rece și mai umed punct din Europa, oferind în același timp condiții demne de cel mai înalt punct din Europa Occidentală.

Inginerii pot să lucreze simultan cu zece mașini în noul centru care astăzi este complet funcțional. Testele acoperă simularea nivelului de confort, de siguranță și de durabilitate, dar și performanțele electrice, ale sistemului de frânare, ale sistemului de aer condiționat, ale sistemului de tractare, ale încălzirii habitaclului sau testarea condițiilor regăsite în timpul ambuteiajelor. Inginerii analizează efectele vântului puternic asupra părților exterioare ale mașinii, pot verifica rezistența acestora în condiții de ploaie sau zăpadă și pot să analizeze timpul de dezgheț al parbrizului la diferite temperaturi exterioare.

“Centrul Ford de Testare a Condițiilor Meteo reprezintă o investiție semnificativă pentru Ford Europa, acesta permițându-i companiei să dezvolte aici vehicule dedicate tuturor piețelor lumii”, spune Bakaj.

Toate vehiculele Ford vor fi testate la acest centru tehnologic care oferă trei tuneluri de simulare a vântului, implicit un laborator de înaltă altitudine, și patru camere care permit controlul total al temperaturii, una dintre ele facilitând testarea mașinilor la umiditate extremă.

  • Tunelul de vânt 1 este construit special pentru teste calde și reci. 28 de reflectoare cu lumini de 4000 de wați ajută la simularea razelor de soare puternice, permițându-le inginerilor să analizeze timpul de răcire a habitaclului. Acest tunel de vânt poate să evalueze, de asemenea, nivelul de zgomot generat de sistemul de aer condiționat al mașinii și resimțit în interiorul mașinii la diverse viteze, temperaturi și niveluri de umiditate.
  • Tunelul de vânt 2 este construit și el pentru teste calde și reci. Inginerii pot să folosească acest tunel pentru a genera artificial zăpadă și ploaie, testând astfel efectul pe care acestea le au asupra vizibilității, asupra pornirii motorului și asupra timpului care este necesar pentru încâlzirea habitaclului.
  • Tunelul de vânt 3 este laboratorul de înaltă altitudine în care inginerii pot să testele vehiculele la viteze ale vântului de până la 120 km/h și în condiții de presiune regăsite la altudini de până la 5200 de metri. Startul la rece la altitudine și testele de rezistență și durabilitate asigură inginerii că fluidele mașinii nu afectează circuitele, conductele și furtunurile când lucrează la presiune înaltă. Mai mult de jumătate dintre mașinile pe care Ford le vinde la nivel mondial sunt livrate în teritorii ale căror șosele ajung la altitudini de peste 1000 de metri.

“Putem vedea cum funcționează ștergătoarele de parbriz în temperaturi arctice, cum se schimbă performanța motorului la căldură sau frig extrem și putem chiar să analizăm câtă zăpadă cade în capul șoferului atunci când acesta deschide ușa în diminețile geroase de iarnă. Acest centru este visul oricărui inginer”, spune Michael Steup, manager de proiect al Centrului Ford de Testare a Condițiilor Meteo.

Clădirea utilizează per total 11 megawați de electricitate, îndeajuns de multă energie pentru a alimenta un oraș cu 2400 de locuitori. Toată această energie este produsă de surse total regenerabile și prietenoase cu mediul. Electricitatea oferită de RheinEnergie prvine din surse certificate din Scandinavia și acoperă complet nevoile pe care le au facilitățile Ford din oraș.

Centrul de testare de ultimă generație completează siturile de testare europene care includ complexul din Lommel, Belgia, acolo unde Ford simulează șoselele pline de gropi, dar și efectele pe care vântul lateral, apa sărată și noroiul le au asupra mașinilor.

Simone Tempestini si-a inceput sezonul in WRC 2

Raliul Portugaliei este unul dintre preferatele lui Simone Tempestini, acesta terminand pe podium editia din 2017, si etapa cu care isi incepe sezonul 2018 din WRC 2. La volanul unui Ford Fiesta R5 si avandu-l copilot pe Sergiu Itu, pilotul Napoca Rally Academy isi doreste o clasare cat mai buna si spera intr-un ritm bun pe probe.

Campion mondial in WRC 3, in 2016, Simone a facut anul trecut trecerea la WRC 2, iar saptamana aceasta ia startul in al doilea sau sezon in competitia dedicata masinilor bazate pe modelele de serie si omologate inclusiv sub catalogarea R5.

 

Saptamana a inceput cu o sesiune de teste in apropiere de Fafe, orasul langa care se afla si proba speciala cu acelasi nume si cea care este emblema Raliului Portugaliei – un loc in care, doar ca sa vada o saritoare, se strang mii de fani.

Testele au fost un bun prilej pentru ca Simone sa se obisnuiasca cu Ford Fiesta R5, un model pe care nu l-a mai pilotat de doi ani, si sa faca setarile pentru prima parte a raliului.

 

Dupa cele doua zile de recunoasteri, joi, 17 mai, se va da startul oficial in Raliul Portugaliei, prima proba speciala (3,36 km) fiind programata pe un circuit de rallycross. Vineri, 18 mai, sunt programate opt probe speciale, sambata sase, inclusiv cele doua treceri pe Amarante, cea mai lunga proba speciala din raliu, 37,6 km, iar duminica cinci probe, printre care si Fafe.

Simone Tempestini #46: „Este o bucurie sa ma aflu la startul Raliului Portugaliei, este prima etapa pentru noi in acest sezon din WRC. Am alaturi un copilot care acum debuteaza in Campionatul Mondial de Raliu si imi doresc pentru el un debut cat mai usor. Vom munci impreuna sa avem un rezultat cat mai bun. Raliul Portugaliei este unul dintre cele care imi plac mult, am mai fost aici de cateva ori si in general am avut un parcurs bun.”  

82 de piloți vor concura în weekend pentru Trofeul Teliu AIMOL

După debutul în forță ce a avut loc luna trecută la Râșnov, Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop îşi va disputa la finalul acestei săptămâni (19-20 mai 2018) cea de-a doua etapă. Aflat la cea de-a zecea ediție, Trofeul Teliu AIMOL a atras un număr foarte mare de concurenţi, pe lista de înscrieri aflându-se 82 de nume. Înceledouăzile ale întrecerii, spectatorii vor putea admira mașini de concurs din cele mai diverse și mulți piloți spectaculoși.

Desfăşurată pe un frumos traseu, parte a drumului ce leagă Braşovul de Buzău, Trofeul Teliu AIMOL va alinia la start 77 de concurenți ce participă în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop și încă 5 reprezentanți ai categoriei autovehiculelor istorice. Absent la startul sezonului de la Râșnov, campionul absolut entitre Paul Andronic (Mitsubishi Lancer Evo V) vine la Teliu cu dorința de a câștiga. El se va lupta la victorie atât cu cei mai bine clasați piloți ai grupei H, Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer Evo VII) și Costi Stratnic (Dacia STCC), cât și cu Andrei Dumitrescuși al său monopost Tatuus. Revenit la volan intr-o competiție auto după 10 ani, Mihai Leu a impresionat în etapa de la Râșnov, terminând cu al șaselea timp al clasamentului OPEN. Fostul campion de box va concura și în Trofeul Teliu AIMOL, la volanul unui Ferrari 458 Challenge. Pe un model asemănător îl vom vedea și pe Florin Voicu.

 

Liderul grupei N din CNVC, Octavian Ciovica (Mitsubishi Lancer Evo IX), își va apăra prima poziție în fața lui Istvan Soos (Subaru Împreză) și a lui Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer Evo X) iar, cel mai probabil, lupta pentru câștigarea grupei A se va da între Septimiu Mărghitaș (Seat Leon), Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer Evo) și Ciprian Ciobotaru (Mitsubishi Lancer Evo). Mărghitaș este în cărți și pentru victoria categoriei 2 RoțiMotrice – tracțiune față, acolo unde va trebui să le țină piept lui Andrei Șerban (Skoda Fabia) și Claudiu Ciucă (Renault Megane).

 

Lista inscrieri Trofeul Teliu AIMOL 2018

 

Pe traseul găzduit de drumul celeagă județul Brașov de Covasna vor putea fi văzute mai multe mașini dezvoltate special pentru competiții de circuit sau viteză pe traseu montan: Osella PA 21/E2, pilotată de Silviu Dumitrescu, Radicalurile SR4 al lui Dani Oțil și cel SR8 al lui Emil Nestor, dar și Speedcarul GT1000 la volanul căruia se va afla Marian Andrei. Celmai rapid pilot al unei mașini istorice în prima etapă din 2018, Cătălin Cedric Ghigea, a schimbat “monstrul” De Tomaso Pantera pe care l-a folosit la Râșnov și va aduce la Teliu un Fiat 124 CSA Abarth Rally.

 

Sâmbătă, 19 mai, sunt programate trei runde de recunoaşteri şi trei runde de antrenamente cronometrate, acestea din urmă fiind decisive pentru stabilirea ordinii de start din manşele de concurs. Cele două urcări de concurs vor avea loc duminică, 20 mai, de la orele 14:15, respectiv 17:00, după ce în prealabil piloţii vor mai avea la dispoziţie încă două runde de recunoaşteri.

 

Circulaţia publică va fi restricțională pe DN10, sectorul Teliu (km 127) – Brădet (km 119) astfel:

  • sâmbătă, 19 mai 2018, în intervalul orar 07:30 – 13:30 şi 15:00 – 20:30
  • duminică, 20 mai 2018, în intervalul orar 08:00 – 12:30 şi 14:00 – 20:30

 

Trofeul Teliu AIMOL se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi este organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră a judeţelor Braşov şi Covasna, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov şi al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

 

ANIMOL este partener oficial al evenimentului iar Kaufland România este partener principal. Trofeul Teliu ANIMOL este susținut de Consiliul Local şi Primăria Teliu. Perteneri: Omniasig, Zizin – Ape Minerale Naturale, PRO-X, Konvekta. Partner tehnic: Cyclon Motorsport.

 

Parteneri media: Rock FM, Newsbv.ro, Autorally.ro

“Heroes of Bavaria” si Adrian Mitu la Muzeul Auto al Americii

În colaborare cu Fundaţia BMW Car Club of America (BMW CCA) şi LeMay – Muzeul Auto al Americii (ACM), BMW of North America LLC. a contribuit la lansarea expoziţiei “Heroes of Bavaria – 75 Years of BMW Motorsports” la muzeu în seara zilei de 12 mai. 17 maşini de curse BMW emblematice de la colecţionari privaţi şi colecţia BMWUSA Classic (deţinută de BMW NA) vor scrie cronica şi vor sărbători moştenirea motorsportului BMW.

Expoziţia este însoţită şi de o serie de acuarele ale lui Adrian Mitu realizate în cadrul proiectului 100 de ani BMW. Cele 101 de tablouri realizate de Adrian Mitu sunt în colecţia Fundaţiei Fundaţia BMW Car Club of America şi vor însoţii pe viitor toate proiectele organizaţiei.  

 

De-a lungul celor peste 100 de ani de istorie, BMW a fost o companie orientată spre viitor, iar maşinile noastre de curse din trecut exemplifică în mod clar spiritul de inovaţie şi ingineri care a făcut BMW ceea ce este astăzi“, a declarat Thomas Plucinsky, director de comunicare produs BMW Group şi director al BMWUSA Classic. “Suntem bucuroşi să împărtăşim opt dintre cele mai bune maşini de curse ale colecţiei BMWUSA Classic cu vizitatorii expoziţiei Heroes of Bavaria de la LeMay.

Heroes of Bavaria a fost creată anul trecut de Fundaţia BMW CCA şi s-a dovedit a fi o expoziţie populară pentru membri de club şi fanii BMW. “Cine nu apreciază maşinile de curse istorice? Premiera Heroes of Bavaria a creat senzaţie în 2017 în rândul comunităţii de pasionaţi BMW, oamenii călătorind din SUA şi Europa pentru a vedea expoziţia“, a declarat Scott Dishman, directorul executiv al Fundaţiei BMW Car Club of America. “Debutul Heroes la ACM creşete interesul şi pe Coasta de Vest, iar Fundaţia este mândră că a fost iniţiatoarea evenimentului.” Pentru cea de-a doua expoziţie majoră, Fundaţia BMW CCA a pregătit o expoziţie intitulată “THE ICON: 50 Years of the 2002”. Această expoziţie va sărbători legendarul model BMW 2002 care a consolidat reputaţia BMW ca automobil pentru pilotaj sportiv. “THE ICON: 50 Years of the 2002” începe vineri, 18 mai.

 

Aşa cum a dovedit colecţia extraordinară de maşini de curse din cadrul expoziţiei Heroes of Bavaria, BMW a primit pe drept titlul «Ultimate Driving Machine». Automobilele lor au fost îndelung testate pe circuite de-a lungul ultimilor 75 de ani“, a declarat directorul executiv America’s Automotive Trust, Adam Langsbard. “Suntem încântaţi că suntem primii care prezentăm pe Coasta de Vest această colecţie fără rival şi împărtăşim numeroasele reuşite ale BMW în motorsport cu sutele de mii de oaspeţi care vizitează ACM în fiecare an.” Posibilă în mare parte prin campania de crowdfunding a ACM, contribuabilii se vor bucura de beneficii care includ acces la petrecerea de deschidere a expoziţiei, postere şi cărţi în ediţie limitată, tururi private ale colecţiei ACM şi posibilitatea de a “adopta-un-câştigător”. O persoană norocoasă va putea cumpăra şi o experienţă de o zi la şcoala de pilotaj BMW, unde va putea să înveţe teoria, fizica şi mecanica pilotajului de performanţă.

 

Petrecerea de inaugurare a expoziţiei a avut loc în seara zilei de 12 mai. În cadrul festivităţilor, principalul colecţionar ACM, Peter Gleason, a moderat o discuţie live cu figuri emblematice BMW:

  • Bill Auberlen, pilotul oficial cu cele mai multe victorii din istoria BMW.
  • Erik Wensberg, fost brand manager M şi Motorsport for BMW of North America.
  • Thomas Plucinsky, director de comunicare de produs BMW şi BMWUSA Classic.

Primii 150 de invitaţi sosiţi la petrecerea de deschidere a fost recompensaţi cu câte un poster omagial gratuit. Cei care nu putut participa la seara de deschidere, custodele expoziţiei ACM, Scot Keller, a condus un tur la matineu în dimineaţa zilei de 13 mai, oferind detalii despre istoria BMW şi automobilele remarcabile prezentate.

Expoziţia Heroes of Bavaria sărbătoreşte istoria curselor BMW prin prezentarea maşinilor de curse notabile începând cu faimosul 328“, a spus Keller. “Cu motor de doi litri, 328 – fără îndoială, una dintre cele mai de succes maşini sport ale anilor ’30 – este unul din exemplele moştenirii BMW în motorsport, după ce a obţinut o victorie la clasă în celebra Mille Miglia din 1938 şi victoria în clasamentul general în 1940.

 

Alte automobile notabile sunt primul BMW 700 RS din 1961, un BMW 3.0 CSL pentru raliuri (Grupa 2) din 1972 – singurul exemplar de acest fel – şi un monopost BMW Williams de Formula 1, pilotat de Ralf Schumacher în opt curse, care a obţinut trei clasări pe podium în sezonul 2000.

 

Întreaga colecţie este compusă din următoarele 16 maşini de curse:

  1. BMW 328 Roadster (1937)
  2. BMW 700 RS (primul construit vreodată, 1961)
  3. BMW 1800 TI/SA (1965)
  4. BMW 3.0 CSL, Group 2 Rally, #6 Rauro Aaltonen-John Davenport (1972)
  5. BMW (E21) 320 Turbo, IMSA Group 5, #2 David Hobbs (1977)
  6. March-BMW 812, Formula 2, #5 Christian Danner (1981)
  7. March-BMW M1/C, IMSA, #2 David Hobbs/Mark Surer (1981)
  8. BMW 635i, design “John Player Special”, #1 (1986)
  9. BMW (E30) M3, Korman Firehawk Series, #28 Davy Jones (1987)
  10. BMW (E36) M3 GTS-3, IMSA, #07 design “Valvoline” (1992)
  11. BMW (E34) M5, Bridgestone Supercar, #2 David Donohue (1994)
  12. BMW (E36) 320i, Super Touring, #2 Paul Morris (1994)
  13. BMW Williams FW22, Formula 1, #10 Ralf Schumacher (2000)
  14. BMW (E92) M3 GT, IMSA Champion, #56 Joey Hand/Dirk Mueller (2011)
  15. BMW (E89) Z4 GTLM, IMSA, design “BMW NA 40th Anniversary”, #25 Auberlen/Werner/Farfus (2015)
  16. BMW (F13) M6 GTLM, IMSA, design “Bill Power”, #25 Bill Auberlen/Alexander Sims/Kuno Wittmer (2017)

 

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor