Tag Archives: 2015

Restricții de circulație cu ocazia desfășurării Trofeului Teliu 2015

Cu ocazia desfășurării Trofeului Teliu, cea de-a cincea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2015, drumul dintre Teliu (județul Brașov) și Brădet (județul Covasna) va fi închis traficului rutier în intervalele orare ce coincid cu desfășurarea concursului.

Gabriel ENE

 

Circulația va fi restrictionala pe DN10, sectorul Teliu (km 127) – Brădet (km 119) astfel:  

  – sâmbătă, 29 august 2015 – în intervalul orar 8.30 – 13.30, respectiv 14.30 – 20.30
  – duminică, 30 august 2015 – în intervalul orar  8.00 – 11.30, respectiv 12.30 – 18.30

unnamed

 

Organizatorul Trofeului Teliu mulțumește pentru înțelegere tuturor celor afectați de aceste restricții de circulație.

 

Trofeul Teliu se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliție Rutieră a județelor Brașov și Covasna, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Brașov și al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Brașov. Asistența medicala este asigurata de Apel One Med.

 

Consiliul Local și Primăria Teliu susțin Trofeul Teliu în calitate de parteneri pricipali. Partenerul evenimentului: Pro X.

 
Parteneri media: Kiss FM, Zile & Nopți, Autorally.ro

Bogdan Talasman isi mareste avansul in fruntea Cupei Dacia 2015

Veniti la Sibiu in postura de lideri ai Cuperi Dacia 2015, Bogdan Talasman si Andrei Mitrasca au convenit un ritm ponderat inaintea intrecerii. Planul includea un loc pe podium si un parcurs fara incidente in cursa de pe cel mai frumos drum din lume .

 

Astfel, dupa prima zi, echipajul 85 s-a vazut exact pe pozitia dorita si au hotarat sa-si apere locul in urmatoarele sase probe din ziua de sambata. Cu toate ca vremea a pus la grea incercare echipajele, conditiile au fost similare pentru toti concurentii si nu au favorizat pe nimeni.  Ceata a facut a doua coborare pe Transfagarasan sa fie una din cele mai grele probe din campionat. Bogdan si-a pastrat concentrarea, a tras inclusiv pe ultima proba pe care a si castigat-o si a reusit sa-si mentina pozitia pe podium si sa se apropie si mai mult de titlul Cupei Dacia.

 

Am facut eforturi mari sa venim. Am renuntat la multe pentru Sibiu pentru ca am reparat ce am stricat la Cluj. Mi-am dorit mai mult decat o simpla prezenta asa ca am tras pe probe dar nu atat cat sa risc o iesire in decor. Transfagarasanul este intr-adevar un drum spectaculos. Atmosfera din centrul Sibiului e la randul ei unica si plec cu amintiri frumoase. Mai sunt inca doua etape si nimic nu e stabilit pana nu trecem linia de sosire de la Harghita, ultimul raliu din acest an” a declarat Bogdan Talasman la finalul cursei.

talassibiu

Anul trecut am concurat pentru prima oara ca pilot de raliu, chiar aici, la Sibiu, si a fost extraordinar. Nu am crezut ca emotiile de anul trecut vor reveni dar am avut un gol in stomac pe tot parcursul weekendului . Am alergat la Moonlight Run, am urcat din nou pe podium, am avut o strategie corecta care a functionat asa ca nu am cum sa fiu decat multumit. ” a adaugat  Andrei Mitrasca. 

 

Dupa sase etape desfasurate in 2015, Bogdan Talasman a adunat 108 puncte in fruntea Cupei Dacia, ceea ce il duce la 30,4 puncte in fata lui Adrian Dragan, cel care devine dupa Sibiu, principalul urmaritor in clasament. Urmeaza etapa de la Iasi, unde echipajul 85 va incerca sa-si pastreze avantajul creat si sa lase cat mai putin in voia sorti pentru ultima etapa din acest an. In 2015, Bogdan Talasman este sustinut de compania Miras, partenerul principal al pilotului de mai multe sezoane. Bogdan si Andrei doresc sa felicite organizatorii etapei sibiene pentru evenimentul sportiv extraordinar si spera ca etapa sa ramana in calendar si in anii viitori.

 

Model special dedicat piloţilor români care au concurat cu BMW, la Sibiu Rally Challenge

Sibiu Rally Challenge, desfăşurat în 20-23 august, a oferit pasionaţilor de motorsport un meniu complet: probe speciale desfăşurate pe legendarul Transfăgărăşan, echipaje inedite, dar şi a şasea etapă în Campionatul Naţional de Raliuri. BMW a înscris în cadrul evenimentului un model special, dedicat piloţilor români care au performat cu această marcă de-a lungul unei istorii de aproape 80 de ani. Cu un echipaj format din Radu Gurămultă (jurnalist AutoExpert, 4×4 Adventure) şi Alexandru Şeremet (manager de comunicare BMW România), modelul BMW Seria 2 a participat în cadrul raliului de regularitate, fără să puncteze oficial.

Radu & Alex SRC

Designul modelului a fost dominat de portrete lui Petre Cristea şi Marin Dumitrescu, doi dintre cei mai importanţi piloţi români din istorie. Imaginile lor stilizate, reproduceri după fotografii făcute după unele din cele mai importante victorii ale acestora cu BMW (Eifelrennen 1939, respectiv Sinaia 1950), au fost amplasate pe lateral, pe aripile spate ale maşinii. Tot pe lateral, pe uşi, au fost trecute nume ale piloţilor care au performat cu BMW de-a lungul timpului în diverse competiţii – raliu, curse de coastă, viteză pe circuit sau chiar competiţii de automobile istorice. Designul a fost completat de dungile BMW Motorsport, celebrul tricolor roşu-mov-albastru. Acestea acopereau toată lungimea automobilului – de la bara faţă continuând pe capotă, acoperiş, peste portbagaj şi bara spate.

 

Motto-ul proiectului a fost „Să facem istorie!”. Se doreşte a fi un semn de apreciere pentru toţi piloţilor români care au performat cu BMW şi care au marcat imaginea mărcii. În acelaşi timp este un demers pentru cunoaşterea istorie mărcii în motorsport.

 

Istoria performanţelor piloţilor români care au concurat cu BMW începe în a doua jumătate a anilor ’30. Era vremea când BMW 328 făcea carieră pe circuitele din întreaga lume, inclusiv în cursele stradale din Braşov, Bucureşti sau în Cursa Internaţională de Coastă Feleac. Petre Cristea este, cu siguranţă, unul dintre cei mai importanţi piloţi care au concurat cu BMW 328. Cea mai memorabilă victorie a sa pe care o avea cu acest model avea să fie obţinută în 1939, în celebra cursă Eifelrennen, Nürburgring, în faţa piloţilor de uzină BMW. Un deceniu mai târziu, Marin Dumitrescu scria primele momente importante în carieră tot cu un BMW 328, modificat la începutul anilor ’50 în Uzinele Vulcan. Era modelul cu care acesta a dominat cursele de circuit ale perioadei. Victoria în cursa de coastă de la Sinaia, din 1950, avea să rămână în memoria lui Marin Dumitrescu ca unul dintre cele mai importante succese din lunga sa carieră.

Radu & Alex SRC1

Perioada comunistă a adus o lungă pauză în motorsport şi a făcut foarte dificilă participarea în competiții cu modele fabricate în afara cortinei de fier. Sunt însă câteva excepţii, inclusiv Marin Dumitrescu concurând pentru scurt timp cu un BMW 2002. Probabil că cea mai remarcabilă apariţie este cea a lui Laurenţiu Borbely care devine campion naţional de raliuri tot cu un BMW 2002. Astăzi, la exact 40 de ani distanţă, Lorinz Borbely, fiul său, conduce acelaşi automobil, recondiţionat, în cursele istorice de coastă şi raliu.

 

Prezentul a adus participări în cursele de raliuri, viteză pe circuit sau viteză pe traseu montan, având campioni la diverse categorii. Modelele istorice sunt, de asemenea, o prezenţă constantă la evenimentele de motorsport din România. În plus, tot mai mulţi piloţi participă în programul Formula BMW cu performanţe notabile.

 

Declaraţii despre proiect
Radu Gurămultă, pilotul echipajului, jurnalist:„Sibiu Rally Challenge a fost o provocare nobilă pentru noi. Ideea de la care a pornit acest proiect a fost una specială, aceea de a onora piloţii români care au concurat cu automobile BMW; şi nu o spun doar pentru că noi am acceptat provocarea Transfăgărăşanului la bordul unui BMW, dar nu cred că sunt multe mărci care se pot mândri că au participat la competiţii automobilistice (şi) în România, în mod constant, din anii ´30 şi până în zilele noastre.

 

În ceea ce priveşte experienţa pe care am avut-o împreună cu Alex, pot spune că a fost nebună de-a dreptul – de la extaz la agonie, pe alocuri. Deşi nu punctam la categoria la care am participat, am luat totul destul de în serios (poate prea serios câteodată) şi am încercat să fim cât mai competitivi. Pentru mine, ca participant sporadic la raliuri din postura de copilot, experienţa de a sta la volan şi a-i asculta indicaţiile lui Alex va cântări foarte mult. Îmi place să cred că am învăţat multe fineţuri pe care le voi aplica de acum şi sper ca această chestiune să vină în sprijinul coechipierului meu.

 

Despre Sibiu Rally Challenge numai de bine, a fost un raliu cu ingrediente senzaţionale, mai puţin vremea pretenţioasă de sâmbătă. Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă nebunia noastră! Aş vrea, de asemenea, să trimit un gând bun către toţi piloţii români care au scris istorie în automobile BMW şi care ne-au dat motiv să visăm frumos şi să trăim excepţionala poveste de pe Transfăgărăşan!”.

Radu & Alex SRC2

Alexandru Şeremet, co-pilot al echipajului, manager de comunicare: „Trebuie să recunosc că ideea iniţială i-a aparţinut lui Radu, amândoi fiind sub puternica influenţă a documentarului <<Adrenalin>> despre istoria BMW în cursele de turisme. Din discuţiile noastre despre film a apărut şi motto-ul proiectului – <<Să facem istorie!>>.

 

Cred că amândoi am fost puţin copleşiţi de toate numele pe care le-am purtat pe maşină şi ne-am luat participarea foarte în serios, deşi eram o echipă demonstrativă. Am luptat pentru fiecare secundă şi am simţit puţin din ceea ce înseamnă o participare într-o cursă de motorsport.

 

Am luat totul foarte în serios şi cu multă emoţie pentru că purtam o <<încărcătură>> foarte valoroasă, pe care o respectăm mult. Din fericire Sibiu Rally Challenge ne-a oferit ingrediente perfecte pentru un astfel de proiect. Nu o să uit niciodată Piaţa Mare, plină de oameni, care ne-au salutat, a fost un moment foarte special pentru mine. Şi apoi am avut ocazia să urcăm, în concurs, pe un drum legendar – Transfăgărăşan. A fost un moment memorabil şi pentru istoria noastră, personală.

 

Vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au susţinut, dar mai ales tuturor cel care s-au oprit să citească numele de pe maşina noastră. Şi, cel mai important, vreau să le mulţumesc tuturor piloţilor români care au concurat cu BMW de-a lungul timpului, fie că sunt sau nu înscrişi pe maşina noastră – ei au făcut istoria mărcii noastre!

 

Piloţii înscrişi pe modelul BMW Seria 2 „Să facem istorie!”

Perioada interbelică
Petre Cristea, Marin Dumitrescu, Alexandru Papană, Dan Tătușescu, Alexe de Vassal, Constantin Voluntaru, Vintilă Frumuşanu , Ion Bolony, Valentin Tânţăreanu, Alexandru Uţă, Jean Calcianu, Luca Ion Niculescu, H. Rosenauer, Marin Butculescu,

 

Raliuri, curse de viteză pe traseu montan, competiţii cu automobile istorice
Laurenţiu Borbely, Lorinz Borbely, Eugen Ionescu Cristea, Horaţiu Ionescu Cristea, Horst Graef, Gunther Graef, Dorin Toma, Eduard Tontsch, Mihai Beldie, Costi Stratnic, Adrian Bortică.

 

Viteză pe circuit, Formula BMW
Ovidiu Mazilu, Mihai Marinescu, Doru Sechelariu, Mihnea Stefan

Locul secund pentru Shark Racing la clasa debutantilor in Sibiu Rally Challenge

Transfagarasanul, cel mai spectaculos drum din Romania, a fost in weekendul abia incheiat, scena principala pentru concurentii Campionatului National de Raliuri. Sibiu Rally Challenge, cea de-a sasea etapa din campionatul intern, a reprezentat pentru echipajul Shark Racing, format din Gabriel Laurentiu ENE si Ciprian SOLOMON, o noua evolutie excelenta incheiata cu un loc secund pe podiumul rezervat clasei debutantilor.

foto: RallyZoom.ro
foto: RallyZoom.ro

Dupa o prima etapa parcursa la volanul modelului Peugeot 208 R2, in care problemele tehnice au impiedicat o evolutie completa pentru echipajul #441, Sibiu Rally Challenge a reprezentat etapa mult asteptata de Gabriel Laurentiu ENE. “Asa cum am mai declarat asteptam cu interes frumoasa etapa de la Sibiu. Ma bucur pentru rezultat si mai ales pentru faptul ca totul a functionat perfect, fiind lipsiti de probleme tehnice si reusind astfel sa ne concentram pe pilotaj. Au contat foarte mult testele efectuate in saptamana raliului si am putut astfel sa ne acomodam cu noua masina. Mi-am indeplinit visul de a concura pe celebrul Transfagarasan, insa acest lucru a fost extrem de solicitant datorita conditiilor meteo dificile caracterizate de ploi si ceata densa. Vreau sa le multumesc cu aceasta ocazie tuturor fanilor care au fost prezenti pe Transfagarasan de la primele ore ale diminetii la temperaturi de 4-5 grade Celsius si au indurat ploaia si vantul pentru a ne sustine.” declara Gabriel ENE.

 

foto: Simcat.ro
foto: Simcat.ro

Ciprian SOLOMON declara dupa Sibiu Rally Challenge: “A fost o etapa dificila datorita conditiilor meteo de pe Transfagarasan. Cu toata experienta mea in raliuri pot spune ca ceata densa care si-a facut aparitia pe PS7 a fost extrem de periculoasa din punct de vedere al sigurantei concurentilor. E bine ca totul s-a terminat cu bine, iar noi suntem multumiti de rezultat. Ne-au placut foarte mult probele Paltinis si Barajul si asteptam deja viitoarea editie a etapei de la Sibiu. Spectatorii cred ca merita un premiu special de la noi, concurentii, pentru ca au indurat temperaturi foarte scazute si conditii meteo vitrege pentru a ne incuraja de pe marginea probei Transfagarasan. Ma inclin in fata lor si le multumesc si eu pentru sustinerea care ne-o arata la fiecare etapa. Ne vedem la Iasi.

 

Raliul Iasiului, a saptea etapa a Campionatului National de Raliuri, va avea loc in perioada 11-12 septembrie.

 

Shark Racing beneficiaza de sprijinul sgmarket.ro pe intreaga durata a sezonului competitional 2015.              

Sibiu Rally Challenge – Victorii la clasele 3 și 11 pentru BCR Leasing Rally Team

Sibiu Rally Challenge a fost o etapă grea, încheiată însă cu bine pentru BCR Leasing Rally Team. Prima zi de concurs a fost una obișnuită, în schimb în cea de-a doua, pe Transfăgărășan, sportivii au avut de înfruntat condiții meteo dificile, cu multă ceață, vizibilitate foarte slabă și asfalt ud, care a forțat pe toată lumea să meargă cu pneuri de ploaie. Cu toate acestea, echipajele BCR Leasing Rally Team au reușit să câștige două clase și să se claseze pe podium în Clasamentul General. A fost un raliu greu pentru toată lumea, în special în cea de-a doua zi. Transfăgărășanul este un drum spectaculos, dar și riscant în același timp, mai ales atunci când asfaltul este ud și vizibilitatea foarte slabă. În aceste condiții, rezultatele obținute de echipajele noastre sunt foarte bune, având în vedere și faptul că am înfruntat o concurență puternică, cu un echipament de concurs net superior.– a declarat Alexandru Pițigoi, Director General Colina Motorsport.

Gergo Szabo_Karoly Borbely_Mitsubishi Lancer Evi IX R4_Sibiu Rally Challenge 2015

Gergo Szabo și Karoly Borbely (Mitsubishi Lancer EVO IX R4) au încheiat raliul pe locul 3 la General și la Clasa 2, ei reușind să urce pe podium pe ultimele probe speciale. După ce mult timp a fost în afara podimului, având concurență puternică la clasă și o penalizare de 10 secunde, Szabo a forțat pe final, mergând la maxim în ciuda condițiilor neprielnice de pe Transfăgărășan și a urcat astfel pe locul 3.Un raliu foarte dificil din cauza condiţiilor meteo. Vremea rece, asfaltul rece, aderanţa scăzută, dar şi vizibilitatea foarte redusă din cauza ceţii ne-au îngreunat serios munca. Alegerea cauciucurilor a fost foarte importantă şi ne-a ţinut cu sufletul la gură până în ultima secundă. Planul a fost însă îndeplinit! Am reuşit să ne clasăm pe podium! Cred că organizarea probelor pe Transfăgărăşan în condiţii meteo dificile au implicat nişte riscuri considerabile din parte organizatorilor. Bine ca s-a terminat fără probleme şi evenimente deosebite. Locul 3 de la Sibiu ne menţine cu sanse foarte mari pentru podium la final de Campionat. Ultimele două etape de macadam se anunţă foarte disputate. – a spus Gergo Szabo la sosire.

Edwin Keleti_Botond Csomortani_Mitsubishi Lancer Evo X_Sibiu Rally Challenge 2015

Reveniți la clasa 3, Edwin Keleti și Botond Csomortani (Mitsubishi Lancer EVO X) au avut un raliu aproape perfect. Ei au câștigat 7 din 8 probe speciale și s-au impus la clasă, terminând în același timp și pe locul 6 la general.Revenirea la bordul unei mașini de grupa N a fost mai dificilă decât credeam, însă am reușit să învingem și să aducem puncte prețioase echipei. Din păcate diferența uriașa de performanță dintre cele două tipuri de mașini face aproape imposibilă apărarea poziției pe podiumul final al campionatului dar, vorba aceea, speranța moare ultima! – a declarat Edwin Keleti la final.

Adrian Teslovan_Vajk Cseh Imre_Dacia Logan Cup_Sibiu Rally Challenge 2015

 

Adrian Teslovan și Imre Cseh (Dacia Logan)au terminat pe locul 5 la Cupa Dacia, însă au avut o penalizare de 1:20 minute din cauza unei întârzieri la un punct de control orar. Această penalizare a fost primită în prima zi și Teslovan a fost nevoit încă de pe primele probe să recupereze timp față de adversari. Raliul Sibiului în noua configurație, cu probe complet noi, numai pe asfalt, este un raliu foarte greu. În plus, pe Transfăgărășan au fost niște condiții meteo foarte grele, cu ploaie, ceață și temperaturi foarte scăzute pentru această perioadă a anului. În urma unei greșeli stupide, înainte de startul PS2 am primit o penalizare de 80 de secunde, penalizare ce din păcate ne-a scos din luptă pentru un loc pe podium la Cupa Dacia. Doresc să le mulțumesc partenerilor noștri pentru susținerea proiectului BCR Leasing Rally Team: Borsec, Defi, Pigna, Orkla România prin Brandul Tomi, Prodia, ESPC, Colina Motorsport și, nu în ultimul rând, spectatorilor acestei etape, care au înfruntat condițiile meteo din acest weekend– a menționat Adrian Teslovan.

Thomas Abraham_Rares Silasi_Mitsubishi lancer Evo 3 Break_Sibiu Rally Challenge 2015

În fine, după multe etape pline de ghinion, Thomas Abraham și Rareș Silași (Mitsubishi Lancer EVO 3 Break) au avut parte de un raliu fără probleme. Deși au avut o penalizare de un minut, cei doi au câștigat toate cele 6 probe speciale din a doua zi și au obținut victoria la clasa 11. Deși după trei speciale Abraham era pe locul trei, la aproape un minut în urma liderului, el a avut un parcurs foarte bun pe Transfăgărășan, a recuperat acest handicap și a trecut în frunte pe penultima probă a raliului.Un rezultat foarte bun pentru noi, pe care ni l-am dorit foarte mult. Ne bucurăm că am am reuşit să facem spctacol, dar să obţinem totodată şi victoria la clasă. Îi felicit şi pe coechipierii mei pentru rezultatele obţinute, care au ţinut pasul cu echipajele din fruntea clasamentului, în ciuda diferenţei tehnologice dintre maşinile de competiţie.” a spus Abraham.

Alex Filip_Bogdan Iancu_Renault Clio R3 Maxi Evo_Sibiu Rally Challenge 2015

Alex Filip şi Bogdan Iancu au luat şi ei startul la Sibiu, alături de mai vechii lor coechipieri BCR Leasing Rally Team, etapa sibiană contând ca pregătire în vederea participării la următoarea etapă din Campionatul European de Raliuri, la care cei doi vor lua startul în acest sfârşit de săptămână:  Ne-am prezentat la Sibiu Rally Challenge pentru că nu puteam rata oportunitatea de a concura în acest adevărat Festival al motorsportului. Obiectivul nostru a fost foarte bine conturat încă de la plecarea de acasă – să facem kilometri înainte de etapa de Campionat European din Cehia la care vom lua startul saptămâna aceasta, să ne întâlnim cu publicul numeros prezent în Centrul Sibiul, dar şi pe probele speciale şi să mă reîntâlnesc în masina de curse cu Octavia Geamănu care a realizat un reportaj TV ce va fi difuzat marţi la Observator, pe Antena1. Faptul că am reuşit sa câştigăm în clasamentul Open mă face să cred că suntem pregătiţi pentru deplasarea din Cehia, acolo unde vizăm o clasare în top 10. Maşina funcţioneaza perfect, iar pentru aceasta vreau să mulţumesc echipei de asistenţă tehnică, Colina Motorsport – a declarat Alex Filip.

 Podium echipe_Sibiu Rally 2015

Următoarea etapă din Campionatul Național de Raliuri 2015 este Raliul Iasului, care va avea loc în perioada 11-12 septembrie. Aceasta va fi penultima rundă a sezonului.

 

BCR Leasing Rally Team mulțumește partenerilor – BCR Leasing, Omniasig, Telekom, Borsec, Mobil 1 – prin Star Lubricants, Greco, Pirelli, Tomi, Defi și Colina Motorsport – pentru sprijinul acordat și în acest sezon.

Sibiu Rally Challenge 2015 – Clasamente finale

Afis Sibiu Rally Challenge 2015

Sibiu Rally Challenge, festivalul sporturilor cu motor și etapa a șasea a Campionatului Național de Raliuri Dunlop, s-a încheiat sâmbătă seara la capătul unei zile care a avut drept principal punct de atracție specialele programate pe cel mai frumos drum din România, Transfăgărășanul. Simone Tempestini și-a trecut în cont a cincea victorie din acest an.

 

FinalFIA FinalEchipe winnerproba FinalSuzuki FinalJr FinalDeb FinalDaciaDeb FinalDacia FinalCl15 

FinalCl12 FinalCl11 FinalCl9 FinalCl5 FinalCl3 FinalCl2 Final2RM Copiloti FinalClC1 

FinalClC2 FinalClC3

Dan Gîrtofan, nemulțumit cu locul 4 de la Sibiu Rally Challenge 2015

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia S2000) au ocupat locul 4 la Sibiu Rally Challenge, etapa a 6-a a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2015. O rundă foarte dificilă, cu o vreme și un traseu foarte înșelător pe celebrul Transfăgărășan, care a pus probleme multor competitori. De altfel, a fost pentru prima oară când poate cel mai frumos drum din lume a fost cea mai importantă parte a unui raliu din România. Giri și Tudor au dat totul pe virajele sinuoase și superbe ale Transfăgărășanului, dar la final au fost nevoiți să se mulțumească cu un loc 4, muncit, în bătălia cu mai puternicele R5-uri din față.

Giri Transfagarasan
foto: Catalin Stoia

Locul 4 este atât ce am putut obține la Sibiu. Chiar dacă scurt, a fost un raliu foarte dificil, care a avut un consum psihic foarte mare. Și asta datorită condițiilor meteo foarte schimbătoare de pe Transfăgărășan. Probele Baraj și Păltiniș au fost unele frumoase, pe care am pilotat cu mare plăcere, dar Transfăgărășanul a fost foarte dificil. Vremea foarte schimbătoare ne-a pus în mare dificultate. Nici nu știai ce alegere a cauciucurilor să faci pentru că peste doar câțiva metri aveai altă vreme și alte condiții de drum. Aveai parte de asfalt uscat și drum ok, după care, în doar câteva viraje, veneau porțiuni cu ceață și ploaie deasă, de nu vedeai la 3 metri în față. Condiții în care nici eu, nici Tudor nu am vrut să riscăm, astfel că locul 4 este tot ce am putut reuși. Nu este rău, pentru că am luat puncte bune în clasamentul general, dar nici nu suntem mulțumiți. Ar fi fost loc de mai mult, dar așa este la curse, ai șansa de a-ți lua revanșa la următoarea etapă”, a declarat Dan Gîrtofan.

 

Următoarea rundă din CNRD, penultima, va fi Raliul Iașului, ce este programat în perioada 11-12 septembrie.

 

Giri și Tudor îi au ca parteneri în CNRD 2015 pe Škoda România, Porsche Finance Group, Mobil 1 prin Lubexpert România, Mipa și Presto prin Rompresto Trading, ProX România și Axeon Airfresh.

Shark Racing ajunge pe Transfagarasan

Scurta pauza competitionala din motorsportul romanesc, generata de vacanta estivala, se apropie in ritm rapid de final. Evenimentul care redeschide sezonul competitional este Sibiu Rally Challenge, cea de-a sasea etapa a Campionatului National de Raliuri, acolo unde echipajul Shark Racing, alcatuit din Gabriel ENE si Ciprian SOLOMON, se va alinia la bordul unui Peugeot 208 R2.

 

Cu doar o singura etapa parcursa la volanul modelului 208 R2, Gabriel Laurentiu ENE isi propune un raliu lipsit de probleme tehnice si acomodare cu noua masina. “Transilvania Rally a reprezentat un nou inceput pentru mine si Cipanu’ deoarece a fost primul raliu la volanul masinii Peugeot 208 R2. Nu am apucat sa parcurgem nici macar 1 kilometru de teste, primul contact cu masina, daca pot spune asa, fiind la shakedown-ul de la Cluj. Din pacate am avut probleme tehnice din prima zi a raliului, ambreiajul a cedat dupa primii 5 kilometri, si am concurat doar in ziua secunda sub regula SuperRally. Pentru Sibiu lucrurile stau un pic altfel, in sensul ca marti, 18 august, vom efectua o sesiune de antrenamente. Astept cu nerabdare Sibiu Rally Challenge pentru ca am auzit doar vorbe frumoase despre aceasta etapa si abia astept sa iau startul, mai ales ca in acest an vom alerga pe celebrul Transfagarasan, un vis pentru orice pasionat de motorsport din tara noastra.” declara Gabriel Laurentiu ENE.

ENE & SOLOMON - Shark Racing

Ciprian SOLOMON spera si el intr-o cursa lipsita de evenimente neplacute:La fel ca Laurentiu este normal sa imi doresc un parcurs lipsit de probleme tehnice. Vom continua acomodarea cu noua masina, care ne place foarte mult, iar testele din aceasta saptamana ne vor ajuta cu siguranta. Revin cu placere la Sibiu, acesta fiind un raliu care imi starneste amintiri placute deoarece aici am castigat alaturi de Mihai Leu in 2001 la bordul unui Ford Escort RS Cosworth. Sigur ca formatul din acest an este unul diferit si abia astept sa atacam proba Transfagarasan care ofera unul dintre cele mai frumoase peisaje din tara noastra. Sunt convins ca publicul va fi unul numeros si ii asteptam cu drag alaturi de noi sa ne incurajeze si sa ne sustina de pe margine.

 

Sibiu Rally Challenge va debuta joi, 20 august, cu startul festiv si parada pe strazile din centrul orasului, programate de la ora 20:00. Vineri dimineata, intre orele 8:00 si 12:00, este prima ocazie pentru spectatori sa-i vada in actiune pe pilotii din Campionatul National, shakedown-ul, fiind programat pe fosta speciala Calugaru. Vineri, incepand cu ora 19:00, vor fi programate doua probe speciale la Paltinis, in urcare si coborare, care se vor desfasura in nocturna.

 

Sambata, 22 august, sunt programate 6 probe speciale, dintre care patru pe Transfagarasan. Proba speciala de pe Transfagarasan are o lungime de 10,24 kilometri si va fi parcursa de doua ori in urcare si de doua ori in coborare.

 

Shark Racing beneficiaza de sprijinul sgmarket.ro pe intreaga durata a sezonului competitional 2015.              

80 de echipaje vor lua startul la Sibiu Rally Challenge

  • 51 de echipaje s-au înscris la etapa din Campionatul Național de Raliuri
  • 10 echipaje vor merge în Sibiu Rally Challenge
  • 19 echipaje se vor întrece în cadrul Sibiu Classic Challenge

Transfagarasan

80 de echipaje, reprezentând șapte țări, vor la startul la o nouă ediție Sibiu Rally Challenge, un festival al sporturilor cu motor și etapa a șasea din Campionatul Național de Raliuri Dunlop. Punctul de atracție vor fi cele patru treceri pe Transfăgărășan, programate sâmbătă, 22 august, începând cu ora 10:23.

 

80 de echipaje vor la startul în 2015 la Sibiu Rally Challenge, un festival dedicat sporturilor cu motor, care include și etapa a șasea din Campionatul Național de Raliuri Dunlop. 51 de echipaje sunt înscrise în etapa din Campionatul Național, 10 echipaje s-au înscris în competiția open Sibiu Rally Challenge și alte 19 echipaje vor concura în competiția dedicată mașinilor clasice. “Ideea pe care am avut-o anul trecut de a strânge mașini diferite sub umbrela unui festival dedicat sporturilor cu motor începe să prindă contur încă din al doilea an. Avem 80 de echipaje la start și sunt sigur că farmecul orașului Sibiu, plus  notorietatea și spectaculozitatea Transfăgărășanului vor face ca acest festival să crească mult de la un an la altul și să devină un reper, chiar la nivel internațional”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

Transfagarasan 2

La startul etapei de Campionatul Național vor fi 51 de echipaje, inclusiv Simone Tempestini, liderul clasamentului general, care a renunțat la Raliul Germaniei, etapa din WRC, pentru a încerca să-și consolideze poziția în CNRD. Se anunță o luptă spectaculoasă pe probele speciale din Raliul Sibiului, la fiecare clasă, dar și în competițiile monomarcă – Cupa Suzuki și Cupa Dacia, la echipe și la clasa mașinilor istorice, care sunt încadrate și în categoria Sibiu Rally Legends. Cinci modele Ford Fiesta R5, pilotate de Simone Tempestini, Edwin Keleti, Bogdan Marișca, Marco Tempestini și Sorin Badea, revenirea lui Vali Porcișteanu, forma bună a lui Gergo Szabo, sunt tot atâtea motive de spectacol la Sibiu Rally Challenge.    

 

În competiția Open, la care se poate participa cu orice tip de mașină de curse, s-au înscris 10 echipaje. Pe lista de start se numără Alex Filip, dublul campion național la 2WD, care se pregătește pentru etapa din Campionatul European din Cehia, un model Dacia 1300 din 1972 preparat de Dan Spuderka și un Ferrari F430 Challenge care va fi pilotat de Florin Voicu. “Această clasă este dedicată oricărui tip de mașină de curse. Este o competiție deschisă tuturor și fiecare pilot își poate alege proba specială pe care vrea să participe. Astfel pot participa aici și piloți care merg în Campionatul Național de Viteză în Coastă și toți cei care nu au buget să participe la un raliu întreg. Toate echipajele înscrise au ales să concureze pe Transfăgărășan, așa că și acesta va fi un punct suplimentar de atracție pentru fani”, a spus Sorin Itu.

Raliul Sibiului

În competiția mașinilor clasice, împărțite în categoriile Regularitate Clasică și Regularitate Sportivă, s-au înscris 19 echipaje. Cel mai vechi model înscris în cursă este un MG TD din 1952 care va fi pilotat de belgianul Louis Bertrand. La startul Sibiu Classic Challenge se va afla și un echipaj legendar format din multiplii campioni naționali Ștefan Vasile și Dacian Banca, pe o mașină Dacia 1310. “Am reușit să atragem în competiție un mix foarte interesant de mașini de curse de top și bijuterii legendare, care vor defila pe străzile din centrul orașului Sibiu la paradă și vor face spectacol pe probele speciale. Punctul maxim de atracție al raliului va fi cu siguranță proba specială de pe Transfăgărășan și pentru ca spectacolul să fie complet avem nevoie și de ajutorul spectatorilor. Rugămintea noastră este să încerce să ajungă din timp pe Transfăgărășan, care va fi închis între orele 09:00 – 19:30, și să respecte toate indicațiile jandarmilor, comisarilor de cursă și ale voluntarilor care coordonează acest raliu”, a mai adăugat Sorin Itu.

 Sibiu Classic

Startul festiv din Piața Mare și parada pe străzile din centrul orașului Sibiu sunt programate joi seara, 20 august, începând cu ora 20:00. Startul în competiția de mașini clasice se va da vineri la ora 16:00 din Piața Mare, iar la ora 19:00 este programat startul mașinilor din Campionatul Național. Sâmbătă, spectacolul pe Transfăgărășan va începe la ora 10:23, iar festivitatea de premiere este programată la ora 21:00 în Piața Mare din Sibiu. 

 

 

Sibiu Rally Challenge se va desfășura în perioada 20 – 23 august și este un festival dedicat sporturilor cu motor care include și Raliul Sibiului, etapa a șasea din Campionatul Național de Raliuri Dunlop desfășurat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS). Sibiu Rally Challenge este un eveniment cofinanţat de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu și susținut de Orange România.

Napoca Rally Academy ia startul în formula completă la Sibiu Rally Challenge

  • Simone Tempestini continuă lupta pentru titlul național
  • Bogdan Marișca și Marco Tempestini vor să termine pe podium și la Sibiu
  • Vlad Cosma este singurul pilot NRA care a mai concurat pe Transfăgărășan
  • Florin Tincescu va debuta cu modelul Subaru Impreza de grupa N

 

Napoca Rally Academy va lua startul la Sibiu Rally Challenge în formulă completă, cu cinci echipaje. Simone Tempestini, Bogdan Marișca și Marco Tempestini vor lua startul cu modele Ford Fiesta R5, Vlad Cosma va concura cu Suzuki Swift Sport, iar Florin Tincescu va debuta cu modelul Subaru Impreza.

 Simone Tempestini

După succesul din Transilvania Rally, unde s-a impus la echipe și a terminat pe primele trei poziții în clasamentul general, Napoca Rally Academy vrea să continue în același ritm și la Sibiu Rally Challenge, etapa a șasea din Campionatul Național de Raliuri.

 

 

Programată în premieră pe asfalt, etapa de la Sibiu include și cel mai celebru drum din România, o provocare suplimentară pentru toți cei implicați. Simone Tempestini și Dorin Pulpea și-au schimbat programul și au decis să participe la această etapă, în locul celei din Germania, din Campionatul Mondial de Raliuri, pentru a-și consolida prima poziție în clasamentul general. “Etapa de la Sibiu este o provocare interesantă. Este un raliu aproape complet nou pentru noi și nu avem niciun fel de experiență legată de trecerile pe Transfăgărășan. Chiar și așa, obiectivul nostru este să câștigăm și această etapă și vom face tot posibilul să-l atingem”, a spus Simone Tempestini.

Bogdan Marisca

Locul secund din cursa de casă a readus echipajul Bogdan Marișca/Carmen Poenaru în lupta pentru podium și în clasamentul general din Campionatul Național. Câștigător în 2004 și 2007, Bogdan Marișca este pregătit pentru etapa sibiană. “Abia așteptăm să regăsim atmosfera de la Sibiu, care nouă ne-a lipsit. Nu știm prea multe despre probe, cu excepția celei din Păltiniș pe care o cunoaștem și care ne place foarte mult. Transfăgărășan este o premieră pentru noi și aștept cu nerăbdare să mergem pe el”, a spus Bogdan Marișca.

Marco Tempestini

După o primă parte a sezonului marcată de ghinioane, Marco Tempestini și Toni Avram au început jumătatea a doua a Campionatului Național cu un podium în cursa de casă și vor să continue în același ritm și la raliul pe care l-au câștigat în 2011. “Etapa de la Sibiu este și pentru  NRA o sărbătoare a sporturilor cu motor din România, datorită faptului că se va merge și pe Transfăgărășan. Chiar dacă raliul are doar un coeficient de 0,8 este unul foarte important, cu o mediatizare bună și la care vor veni foarte mulți fani. Echipa noastră vine după un rezultat excelent în cursa de casă și sper să reușim și aici o performanță similară cu cea din Transilvania Rally. Sper să fie o vreme frumoasă și să facem o baie de mulțime la Păltiniș si pe celebrul drum din Munții Făgărăș, Transfăgărășan”, a spus și Marco Tempestini.

 

Lider în Cupa Suzuki și la clasa 9, echipajul Vlad Cosma/Diana Hațegan este și el pregătit pentru provocările de la Sibiu Rally Challenge. “Revenim cu plăcere la Sibiu pentru că ne lipseau atmosfera din Piața Mare și fanii de pe probe. Din punct de vedere sportiv, avem moralul ridicat după ultimele rezultate și vrem să continuăm în același fel. Probele sunt foarte interesante și cu siguranță îmi va face plăcere să pilotez, iar dacă totul merge bine trebuie să terminăm cu un rezultat frumos”, a spus și Vlad Cosma, singurul pilot al echipei care a concurat pe Transfăgărășan, la ediția eveniment din 2014.

Vlad Cosma

Pentru Florin Tincescu și Sergiu Itu, etapa de la Sibiu reprezintă încă un pas înainte în carieră. Juniorii Napoca Rally Academy vor concura la Sibiu pe un model Subaru Impreza de grupa N, mașină cu care vor participa la restul etapelor din sezonul intern. “La Sibiu începem deja pregătirea pentru anul viitor când vrem să ne luptăm pentru titlul clasei 3. În prima parte a sezonului ne-am concentrat pe evoluțiile noastre din Junior ERC, iar acum, în partea a doua, vom încerca să ne acomodăm cu noua mașină în campionatul intern. Vom luat totul pas cu pas și obiectivul principal este să acumulăm experiență. Vreau să mulțumesc echipei și partenerilor noștri pentru toată susținerea și pentru tot ce am realizat împreaună”, a spus Florin Tincescu.

 

Sibiu Rally Challenge se va desfășura în perioada 20 – 23 august pe specialele de asfalt din județul Sibiu. Joi seara, de la ora 20:00, este programat startul festiv, iar vineri și sâmbătă cele 8 probe speciale. Vineri, 21 august, sunt programate două probe în nocturnă la Păltiniș, începând cu ora 19:00, iar sâmbătă sunt programate patru treceri pe speciala Transfăgărășan, două în urcare și două în coborâre, și o specială nouă, Baraj, care va fi parcursă tot de două ori.