Tag Archives: 2019

74 de echipaje înscrise la Raliul Perla Harghitei 2019

La expirarea termenului regulamentar, pe lista de înscrieri la Raliului Perla Harghitei, competiție care se
va desfășura în perioada 12-13 iulie, figurează 74 de echipaje. Competiția contează ca a patra etapă în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, Campionatul Național Rally 2 Dunlop și Campionatul Național
de Raliuri pentru Vehicule Istorie, întreceri derulate sub egida Federației Romțne de Automobilism Sportiv.

Programat în perioada 12-13 iulie, Raliul Perla Harghitei are pe lista de start la expirarea termenului limită stabilit de regulament un număr de 74 de echipaje. Precizăm însă că chiar daca data limită a înscrierilor s-a incheiat, echipajele întarziate au ocazia de a se înscrie în continuare, contra unei sume suplimentare.

 

inscrieri_RPH_2019

 

Transmisii live online

Organizatorii au pregătit un traseu cu o lungime totală de 413, 51 km, din care 121,65 km distanța de parcurs a probelor de clasament. Sunt în total 12 ”speciale”, din care distincte, fiecare dintre ele oferind concurenților, dar și publicului zone deosebit de spectaculoase.

 

Echipajele participante la raliu vor fi întâmpinate la startul festiv din Piața Marton Aron, joi 11 iulie, începând cu ora 20:00. Vineri, după Shakedown, startul raliului se va da din parcul de service (str. Rakoczi Ferencz) la ora 14:30. Configurația raliului Perla Harghitei este una variată, având în componență atât probe de viteză (PS1 Bucinși PS5/8/11 Sânpaul), cât și probe extrem de tehnice (PS6/9/12 Lueta). Cea din urmă, la trecerea de final, va reprezenta și Power Stage. Superspeciala Arpad Dietrich este programată vineri 12 iulie, de la 18:44. După un weekend intens, cele mai bune echipaje vor fi premiate sâmbătă 13 iulie, la ora 21:00, în cadrul festivității organizate pe scena din Piața Marton Aron.

 

Raliul Perla Harghitei este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Harghita, Primăria Odorheiu Secuiesc, Pirmăria Lueta. Parteneri: Perla Harghitei, Toyota prin Eurocar Trading, Amigo&Intercost, Magdolna Impex, Viking Srl, Motul, Transilvania Adventure Park, KeroBike. Li se adaugă partenerii tradiționali precum firma de avocatură Dancea&Asociații, Mastertent, Hotel Târnava, Vari Trans, Brother, Septimia. Nu în ultimul rând, competiția se derulează cu sprijinul I.S.U. Harghita, Serviciul de Ambulanță Harghita și Jandarmeria Harghita.

Cupa Câmpulung Muscel la RallyCross 6-7 iulie 2019

În acest weekend, la Câmpulung, Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung, va organiza, în zilele de 6 și 7 iulie, cea a a V-a ediție a Cupei Câmpulung Muscel, contând pentru cea de a IV-a etapă a Campionatului Național de Rally Cross, sub egida FRAS.

De astăzi au început lucrările pentru amenajarea arenei gladiatorilor, de pe platoul din cartierul Grui, pe DJ 732 C Câmpulung – Bughea de Jos. Și, pentru că la Câmpulung ne-am obișnuit cu unul din cele mai spectaculoase și mai sigure trasee din circuitul național, la fața locului a sosit și Cătălin Nicolaescu, vicepreședintele FRAS, pentru a urmări stadiul lucrărilor.

 

Organizatorii de la Clubul Sportiv Brothers Motor Sport previzionează pentru cele două zile de weekend un spectacol total datorită numărului considerabil de competitori – peste 40 –  care și-au manifestat interesul să participe la Câmpulung, a materialului de concurs, dar și datorită configurației noi a traseului. 

 

Înscrierea participanților se face până în prima zi de competiție – 6 iulie, inclusiv.

 

Spectatorii care vor fi prezenți pe platou sunt rugați să urmeze indicațiile organizatorilor pentru asigurarea securității lor fizice și pentru evitarea oricăror incidente nedorite.  

 

Parteneri ai Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, Consiliul Județean Argeș, Restaurantul Piatra Craiului, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș, SILDVB, DEC Clinică Dentară, Pasteur Company powered by SIMA,  Pentarom, Primăria Bughea de Jos!

 

Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpulung pe anul 2019

Concursul de Eleganţă Sinaia 2019 – Clasamente

Ediţia a 9-a a celui mai important eveniment dedicat automobilelor de epocă din regiune adus un număr de paricipanţi record şi a fost susţinută de multe noutăţi importante. BMW Group a avut o prezenţă specială, cu un model BMW 327 cu un istoric românesc în prim plan, Citroen a aniversat 100 de ani ca marcă invitată, programe artistice în grădina castelului. Două categorii speciale în concurs au ridicat în acest an numărul de participanţi la 35, peste valorile din ultimii ani. Juriul a beneficiat de prezenţa a noi membrii importanţi, precum designerul BMW Alexey Kheza sau jurnalistul auto american Jackie Jouret.

Anul 2019 a marcat întoarcerea automobilelor de competiţie în eveniment, dar şi debutul unei categorii noi, dedicată unora dintre cele mai mici automobile din istorie – “Legende de mic litraj”. Evenimentul a adunat 35 de participanţi din patru ţări. De remarcat, încercarea temerară a lui Yurgen Degtyarev, din Rusia, care a planificat un traseu de aproximativ 6000 km cu modelul său Peugeot 203 din 1958, pentru a fi prezent la eveniment.

Trofeul „Best of Show” a fost adjudecat de modelul Aero 30 din 1936. Acesta a fost oferit preşedintele Cheosolovaciei de la acea vreme, Edvard Benes, Regelui Mihai la vârta de numai 16 ani. A fost al treilea automboil din colecţia personală a Regelui. Roadsterul se remarcă cu performanţe sportive datorită dimensiunilor reduse, are o serie de elemente de design unice care îl disting faţă de modelele de serie prin farurui de dimensiuni generoase, în faţă parbirzului dispune de o fantă de aer sau blocul motor şi captele de cilindru din bronz, preluate de la departamentul de curse al mărcii.

La abdicarea Regelui şi ca urmare a exilului acestuia, automobil a fost cumpărat de unul din membrii Gărzii Regale, în 1947. Ulterior automobilul avea să fie abandonat cu porbleme tehnice, ceea ce l-a salvat de la confiscarea de către regimul comunist al vremii. În 1950 este cumpărat de Bella Neugebauer şi reparat pentru a folosi constant până la vârsta de peste 100 de ani. Intrat în colecţia familiei Hani, modelul a primit o ultimă restaurare şi a fost astfel prezentat în cadrul Concursului.

Tot la Concursul de Elganta Sinaia Citroën a sărbătorit cei 100 de ani, prezentand  9 autovehicule Citroën care au făcut istorie de-a lungul timpului: Citroën DS Pallas (1971), Citroën DS Pallas (1973), Citroën Type HY (1974), Citroën CX Prestige (1982), Citroën GSA (1984), 2CV (1989), Citroën BX GTI (1989), Citroën Xantia Activa (1994), Citroën XM (1995), alături de cele 2 modele înscrise în competiție respectiv Traction Avant (1951) si Citroën DS Pallase IE (1970).

Clasamente pe categorii

 

 

 

 

 

 

   

ANTEBELIC ECABRIOLET

     

Locul 1

2

AERO 30 Roadster

1936

HANI CHRISTIAN

AR

Locul 2

4

MERCEDES 170 V

1936

KOLEV NICOLAI

Bulgaria

   

ANTEBELICE SEDAN

     

Locul 1

8

FIAT 501

1924

MUNCEAN MIRCEA GHEORGHE

SM

Locul 2

12

PLYMOUTH SEDAN

1930

SINDIE PAUL

B

Locul 3

10

FORD MODEL A

1930

GIRLEA GABRIEL

IS

   

POSTBELICE CABRIOLET

     

Locul 1

18

MERCEDES 190 SL

1959

ZHELEV ANGHEL

Bulgaria

Locul 2

16

CHEVROLET CORVETTE C1

1958

KOHNEN AXEL ROBERT

IF

Locul 3

22

PORSCHE 911 S

1974

GHERGHE DANIEL IONUT

B

Locul 4

14

SINGER 4AD

1951

TODIRICA IULIAN

SV

Locul 5

20

FORD MUSTANG

1967

MNATSAKANOV ARMEN

Bulgaria

   

POSTBELICE COUPE

     

Locul 1

24

BUICK RIVIERA

1967

ANDRONIC ANDREI CONSTANTIN

IF

Locul 2

28

FORD MUSTANG

1967

MANTEA GEORGE

B

Locul 3

26

BMW 2800 CS

1969

PETRESCU FLORIN EMANUEL

B

   

POSTBELICE SEDAN

     

Locul 1

38

GAZ M21 VOLGA

1962

SILISTRARU GHEORGHE

Moldova

Locul 2

30

BUICK SUPER 8

1947

ZOLTAREANU ILIE

CT

Locul 3

32

CITROEN TRACTION 11 BL

1951

SIMULESCU BOGDAN

B

Locul 4

40

CITROEN DS Pallas IE

1970

CIOCARLAN ALEXANDRU

B

Locul 5

46

ROLLS ROYCE SILVER SPUR

1987

NEAMTU SERGIU MARCEL

HD

Locul 6

34

BUICK SUPER EIGHT

1953

CIUREANU ANDREI

CT

Locul 7

42

CADILLAC SEVILE DE VILLE

1984

ENESCU IONUT STELIAN

PH

Locul 8

44

BMW E30 318i

1987

ALIMAN CAMIL

B

Locul 9

36

PEUGEOT 203

1958

YURGEN DEGTYAREV

Rusia

   

LEGENDE DE MIC LITRAJ

     

Locul 1

48

BMW ISETTA 300

1959

FLUERARU ANDREI

B

Locul 2

56

ZASTAVA 750

1979

IOICA GABRIEL

CT

Locul 3

50

TRABANT 600

1963

BONEA BOGDAN

B

Locul 4

52

RENAULT DAUPHINE GORDINI

1967

ALEX NICOLAE ALEXANDRESCU

B

Locul 5

54

FIAT 500 L

1970

TURCAN ION

B

 

 

AUTOMOBILE DE COMPETITIE

 

 

 

Locul 1

60

DE TOMASO PANTERA Gr. IV

1972

GHIGEA CATALIN CEDRIC

B

Locul 2

58

ALFA ROMEO GT AM

1970

SPUDERKA DAN

BV

Locul 3

64

PORSCHE 911 CARRERA RS 3.0

1982

PERIAN CAMIL ALEXANDRU

B

Locul 4

62

 BMW 1502

1977

PAGNEJER MIHAI

B

 

 

FABRICAT IN ROMANIA

 

 

 

Locul 1

70

OLTCIT CLUB

1982

OPREA DANIEL

B

Locul 2

72

DACIA 1410 SPORT

1989

DOROBANTU ANDREI

IF

Locul 3

66

DACIA 1300

1970

POPESCU CEZAR DORU

CT

Locul 4

68

DACIA 1300

1972

POPESCU CONSTANTIN

B

Locul 2 pentru Giri și Tudor la Rally Sliven

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au reușit să termine pe locul 2 ediția a 39-a a Rally Sliven Bulgaria, competiție ce a contat ca penultima etapă a ERT Balkan Rally Trophy. Giri și Tudor au avut o evoluție constantă în cursa din țara vecină, cu un ritm bun, care le-a adus la final puncte importante în întrecerea balcanică. Chiar dacă fanii se așteptau la o victorie, cei doi brașoveni au oferit o replică pe măsură piloților locali, care au avut avantajul că știu mult mai bine particularitățile probelor pe care s-a „alergat” în weekend. „A fost un raliu frumos, cu probe tehnice, de viteză. Am avut un ritm bun. Din păcate, am fost și un pic dezavantajați. Și când spun asta mă refer că pentru noi a fost dificil să ne dăm seama de toate particularitățile probelor după doar cele două treceri la care am avut dreptul. Pe când, piloții locali cunosc mult mai bine ca noi aceste trasee și asta poate face diferența. Iar probele de la Sliven sunt diferite față de ceea ce regăsim la noi în campionat. Sunt cu multe porțiuni înguste, prin pădure, cu suprafață asfaltică schimbătoare, iar dacă le cunoști foarte bine, poți fi cu un pas înainte. Ne-am simțit foarte bine la Sliven. Avem și foarte mulți fani în țara vecină, vremea a fost frumoasă, probele superbe și ne-am descurcat onorabil. Un weekend reușit pentru noi”, a povestit Dan

Giri a mers la Rally Sliven cu un update la a sa Škoda Fabia R5, despre care este foarte mulțumit: „Mașina a funcționat perfect. I-am făcut și un upgrade la cutie, în sensul că am achiziționat o variantă de cutie «scurtă», care îmi place foarte mult. Ajunge mai repede la viteza de vârf, deși această din urmă nu este la fel de mare ca la varianta «lungă». Mașina este mai fâșneață și îmi place mult”.

Ultima etapă a ERT Balkan Rally Trophy, Serbia Rally, va avea loc între 26 și 29 septembrie. „După raliul de la Sliven am căzut pe locul 2 la general, dar diferența față de principalul nostru rival este de doar 6 puncte, astfel că nu disperăm. Problema este că încă nu știu dacă vom ajunge în Serbia, ca să ne putem apăra titlul cucerit anul trecut. Serbia Rally se suprapune cu etapa de la Cluj, astfel că încă nu știm unde să mergem. Vom lua o decizie când se vor apropa cele două evenimente”, a mai adăugat campionul brașovean.

 

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza contează în sezonul 2019 pe sprijinul următorilor parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol prin Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto, MHS Truck & Service Brașov.

Titi Aur, la limita podiumului în Raliul Moldovei Bacău 2019

Încheiat sâmbătă pe înserat, Raliul Moldovei Bacău, cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Raliuri le-a propus concurenților o nouă dispută aprinsă pe macadam.  Cele peste 50 de echipaje înscrise au avut de parcurs o distanță totală de 392,57 km, din care 106,23 în cele 13 probe contra-cronometru care au decis ierarhia finală. 

După despărțirea de fostul partener principal, Titi Aur a venit în orașul de pe malul Bistriței cu a sa Skoda Fabia R5 afișând o nouă formulă grafică. Dar, fiind vorba despre o întrecere pe macadam, suprafața sa preferată, cu dorința de a face spectacol pe fiecare kilometru de probă. În dreapta lui Aur, ca și la Arad, Toni Avram, Silviu Moraru, copilotul său tradițional fiind încă incomplet refăcut după accidentul consemnat în prima etapă a sezonului, Raliul Argeșului. Alături de acesta, Titi a confirmat ritmul în creștere afișat și la Arad. Astfel că, la capătul unui raliu cu probe scurte, complexe și intense, și nu lipsite de surprize care au dus la ieșirea din cursă a multor candidați la locurile fruntașe, a încheiat întrecerea la limita podiumului.

Un loc 4 care reprezintă cea mai bună clasare a sa de la startul acestui program care a marcat revenirea în Campionatul Național de Raliuri. Și pe de altă parte, după cum declara la capătul ultimei probe, un rezultat care-l îndeamnă să privească încrezător către etapele rămase de disputat în 2019, și să se bucure de fiecare probă specială. 

 

Următoarea provocare pentru Titi Aur este Raliul Perla Harghitei. Competiția se va disputa de data aceasta pe asfalt și este programată în perioada 12-13 iulie.

 

 

Marele Premiu al Austriei 2019 – Avancronica Pirelli

În weekend, mergem direct de pe unul dintre cele mai lungi tururi de pistă din calendarul F1 (Franța) la cel mai scurt, în privința timpului pe tur, în Austria: în prima dublă a sezonului. Un tur pe Red Bull Ring durează puțin peste un minut și cum cel mai rapid tur de pistă reușit anul trecut aici în calificări (1m03.130s) s-ar putea să vedem că această bornă coboară și mai mult. Pirelli aduce aici C2 ca și compoziție hard, alb, C3 ca și compoziție medium, galben, și C4 drept compoziție soft, roșu.

  • Red Bull Ring, care a revenitîn calendarul Formulei 1 în 2014 în actuala configurație, are 4,318m lungime cu urcări și coborâri, și un asfalt fin. Primele două sectoare sunt destul de rapide, în timp ce ultimul sector este mai lent și mult mai tehnic.
  • Tracțiunea și frânarea sunt principalele caracteristici ale Red Bull Ring, cu virajele legate de o serie de linii drepte scurte. Cum turul de pistă e scurt traficul este adesea o problemă
  • În timp ce vremea ar trebui să fie caldă vara, apropierea circuitului de Alpii de Nord crește posibilitatea de apariție a ploii sau a unei vremi schimbătoare. Oricum, anul trecut a fost cald cu temperaturi ale pistei ce au atins și 40 de grade Celsius.
  • Istoric vorbind, avem de-a face cu o cursă cu o singură oprire, cu un nivel redus de uzură și degradare. Anul trecut, pilotul Red Bull, Max Verstappen a câștigat cu o strategie cu o singură oprire soft-supersoft, dar diferite variante ale strategiei cu o singură oprire au fost văzute la primii 10. În afara top 10, unii piloți au oprit de două ori.
  • Cele mai multe dintre viraje sunt de dreapta, dar două dintre virajele foarte solicitante în privința energiilor care solicita pneurile sunt de stânga. În consecință, pneurile încărcate intră în ele aproape reci, nefiind solicitate puternic de-a lungul turului. Cheia obținerii celui mai bun timp pe tur o reprezintă maximizarea performanțelor acestor pneuri.

MARIO ISOLA – HEAD OF F1 AND CAR RACING: La fel ca și anul trecut, avem exact aceleași nominalizări pentru Austria cum am avut și în Franța, cursele fiind separate de doar o săptămână, în aceeași perioadă a anului. Diferența este că în 2019 compozițiile sunt despărțite mai exact între ele în termeni de performanță, ceea ce ar trebui să încurajeze strategii mai variate și curse mai bune. Austria este un circuit neobișnuit, cu multe viraje mascate și elemente imprevizibile precum vremea sau traficul. Aceasta înseamnă că mai multă încredere, precum și un set-up exact sunt necesare pentru a extrage maximum din anvelope pe această pistă scurtă și pentru a maximiza orice oportunitate: chiar și în privința strategiei. Spielberg este un circuit unde am avut blistering în trecut. Suntem încrezători că vom vedea o diferență în acest weekend cu compozițiile 2019.”

 

ALTE NOUTĂȚI PIRELLI

  • Pirelli va rămâne în Austria pentru un nou test privat după grand prix, Alfa Romeo punând la dispoziție o mașină pentru testul pneurilor proto tip slick de Formula 1 pentru 2020, marți și miercuri după cursă.
  • Cei șase piloți ai primelor trei echipe au făcut alegeri diferite unul față de celălalt: mai puțin întâlnit, ceea ce ar trebui să ducă la câteva dispute interesante în privința tacticii.
  • Pirelli atacă legendara cursă de coastă Pikes Peak din Colorado, SUA, în aceeași zi cu Marele Premiu al Austriei, urmărind un nou record pentru o mașină de serie, Bentley Continental GT pilotat de Rhys Millen.

2019 Austrian Grand Prix Timetable

Session

Local Time

(CEST)

Brackley

(BST)

Stuttgart

(CEST)

Practice 1

Friday

11:00-12:30

10:00-11:30

11:00-12:30

Practice 2

Friday

15:00-16:30

14:00-15:30

15:00-16:30

Practice 3

Saturday

12:00-13:00

11:00-12:00

12:00-13:00

Qualifying

Saturday

15:00-16:00

14:00-15:00

15:00-16:00

Race

Sunday

15:10-17:10

14:10-16:10

15:10-17:10

Marea evadare şi 80 de ani de istorie în jurul Cortinei de Fier

Un model BMW 327, cumpărat de nou din Bucureşti în 1938, are prinsă în caroseria sa originală istoria agitată a Europei de Est. Aflat acum în colecţia BMW Group Classic, automobilul se întoarce după jumătate de secol în România şi va fi prezentat la Concursul de Eleganţă Sinaia.

Eduard Ecker s-a născut în România, la 22 iunie 1912. În anii ’30, pe străzile Bucureştiului, se îndrăgosteşte de un elegant şi luxos BMW 327 Cabriolet. Absolvent al şcolilor de inginerie şi arhitectură, Ecker reuşeşte să-şi achiziţioneze modelul visat la vârsta de numai 25 de ani. Maşina a fost cumpărată de nouă din showroomul din Bucureşti al companiei Tracta, reprezentantul oficial al mărcii BMW de la acea vreme.

BMW 327 – sau BMW 55 PS Sports Convertible, aşa cum era denumit oficial de BMW în perioada repsectivă – era propulsat de un motor cu şase cilindri în linie, care dezvolta 55 CP pentru o viteză maximă de 125 km/h. Noul model, elegant, modern şi luxos, era simbolul perfect al ascensiunii economice a României acelor vremuri şi al Bucureştiului care căpătase supranumele de “Micul Paris”.

 

Instaurarea perioadei comuniste vine cu momente foarte dificile, inclusiv pentru minoritatea germană din care Eduard Ecker făcea parte. Acesta îşi găseşte cu greu de lucru, iar legenda spune că singurul lucru de valoare pe care a reuşit să îl salveze de la confiscare a fost automobilul pe care l-a dezmembrat şi l-a ascuns.

La începutul anilor ’60, situaţia începe să se relaxeze şi Ecker reuşeşte să găsească un serviciu stabil. Reuşeşte să reînmatriculeze automobilul cu “2-B-2763”. Modelul BMW decapotabil îl acompaniază pe Ecker în toate excursiile sale. Maşina acumulează sute de mii de kilometri şi este întreţinută cu mare grijă de Ecker. La jumătatea anilor ’60 primeşte al cincilea motor, achiziţionat clandestin de la un actor român, după ce, în anii ’40, Ecker se aprovizionase cu piese de schimb cu sprijinul armatei germane. Începeau ultimele pregătiri pentru o nouă mare aventură.

Ecker cere viză pentru o excursie în Iugoslavia şi, în final, în 1969 primeşte permisiunea de călătorie alături de nelipsita sa maşină. Din Belgrad reuşeşte să treacă în Italia, unde rămâne fără bani şi cu rezervorul gol. Prietenii din München îi oferă sprijin financiar şi astfel reuşeşte să ajungă în Austria. De aici, în timpul nopţii, îşi propune să traverseze graniţa spre Germania prin pădure. Din cauza oboselii, pierde controlul maşinii şi o loveşte de un copac. Caroseria este zgâriată pe lateral, dar maşina poate continua drumul.

Ajuns în Germania, Ecker îşi găseşte de lucru în construcţii. Contribuie la ridicarea Parcului Olimpic din München, de lângă sediul BMW, până în 1972. În această perioadă repară partea tehnică a automobilului, dar niciodată caroseria, care păstrează astfel urmele aventurilor petrecute împreună, ca o poveste nespusă. La începutul anilor 2000, când Ecker trece de vârsta de 90 de ani, donează automobilul către BMW Group Classic care îl păstrează în starea originală.

La 29 iunie, modelul BMW 327 va fi prezentat în cadrul Concursului de Eleganţă Sinaia. Se întoarce în ţară după o jumătate de secol de la mare evadare din spatele Cortinei de Fier. Caroseria păstrează încă toate urmele aventurilor lui Eduard Ecker. Se estimează că automobilul a parcurs peste două milioane de kilometri. Maşina încă are numerele româneşti originale “2-B-2763”.

Un loc 2 cat o victorie pentru Adrian RASPOPA la Raliul Moldovei Bacau

Adrian RASPOPA si Cosmin DIACU au reusit sa urce pe pozitia secunda in Raliul Moldovei Bacau 2019, chiar de la prima evolutie cu un model de categorie R5 in Campionatul National de Raliuri. 

Parteneriatul pornit cu CYBERNET AUTO CENTER, dealer Skoda Piatra Neamt, cu ocazia etapei de casa, s-a dovedit unul de bun augur pentru Adrian RASPOPA. Cu 2 probe castigate in raliul de casa, echipajul RASPOPA/ DIACU a reusit sa isi asigure un ecart suficient fata de principalul urmaritor, Dan GIRTOFAN, impreuna cu care a oferit un duel plin de suspans pe toata durata competitiei.    

 

A fost un raliu plin de suspans pentru noi. In primul rand a fost pentru prima oara cand am evoluat alaturi de Cozo, copilotul meu, la o etapa de macadam pe o masina de categorie R5. Am avut emotii pentru ca primele teste cu masina le-am facut joi, cu o zi inaintea raliului, unde ne-am simtit bine, dar nu aveam niciun reper pentru ritimul nostru. Shakedown-ul ne-a confirmat ca ne aflam unde ne dorim, ca si timp, iar pe probele din prima zi am demonstrat ca ne putem bate la varful clasamentului. Surpriza neplacuta a venit la sfarsitul primei zile, mai exact dupa Superspeciala, unde, datorita neatentiei mele la dictare, am gresit parcursul probei din centrul orasului Onesti. Penalizarea care a urmat ne-a aruncat pe locul al treilea pierzand ecartul din fata principalului adversar, Giri. In ziua a doua ne-am concentrat foarte bine si am reusit sa castigam de doua ori proba Trebes, cea mai lunga a zilei, reusind in acest fel sa recuperez pozitia secunda. Am facut o cursa inteligenta zic eu, pentru ca unde am stiut ca imi pot crea un avantaj am facut-o, unde am vrut sa conserv avantajul, la fel, am realizat acest lucru. In final as vrea sa ii multumesc lui Mircea PLACINTA, proprietar al Cybernet Auto Center, cel care ne-a spijinit ca sa putem demara acest proiect alaturi de Primaria Onesti.” declara Adrian RASPOPA la finalul Raliului Moldovei Bacau.

Urmatoarea etapa la care va lua startul echipajul format din Adrian RASPOPA si Cosmin DIACU este Raliul Iasului in perioada 6-7 septembrie 2019, unde cei doi se vor alinia la start alaturi de acelasi automobil Skoda Fabia R5.

 

Adi RASPOPA este sustinut de catre CYBERNET AUTO CENTER, dealer Skoda Piatra Neamt, PRIMARIA ONESTI si Virgin Radio Romania

 

Dan Gîrtofan: „Un raliu încheiat cu bine și cu puncte importante”

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au bifat un nou podium în cursele din 2019. Giri și Tudor au încheiat pe locul 3 Raliul Moldovei Bacău, obținând ceea ce și-au propus înaintea rundei: un raliu fără evenimente neplăcute și un rezultat care săle aducă puncte importante în clasament.

„O cursă frumoasă. Foarte cald, probe interesante, dar și dure, mai ales cele din prima zi. Și când spun dure, mă refer că erau destul de mulți bolovani care nu erau stabili, ci se tot mișcau odată cu trecerea fiecărui concurent. Am avut un start bun, un ritm ok vineri. Din păcate, sâmbătă dimineață nu m-am simțit prea bine fizic, astfel că nu am putut să pilotez așa cum ar trebui. Mai ales că au fost niște probe complicate, cu multe porțiuni în care trebuia să-ți asumi anumite riscuri pentru a obține cel mai bun timp. Am ales să nu riscăm, în condițiile în care peste câteva zile avem o nouă rundă în Balkan Rally Trophy, la Sliven. După prânz am fost mai ok, am reușit timpi mai buni, drept dovadă că am câștigat și două probe speciale, dintre care una a fost Power Stage”, a povestit Dan Gîrtofan.

 

Giri a mai adăugat: „Este important că am terminat raliul cu bine, că am luat suficientepuncte care să ne menținăîn top în clasamentul general. Mașina a funcționat perfect, colaborarea cu Tudor la fel, echipa tehnică a fost din nou la înălțime, astfel că abia așteptăm Rally Sliven, o nouă aventură a noastră în ERT”.

 

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza vor lua parte, între 28 și 30 iunie, la Rally Sliven în Bulgaria, penultima etapă din cadrul calendarului ERT Balkan Trophy 2019. Cu două runde înainte de finalul Balkan Trophy 2019, cei doi brașoveni sunt lideri în clasamentul general.

 

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au fost susținuți la Raliul Moldovei Bacău de următorii parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol prin Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto, MHS Truck & Service Brașov.

Două probe și încă o lecție învățată la Raliul Moldovei pentru Sebastian Barbu și Bogdan Iancu

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au început optimiști Raliul Moldovei, etapa a treia din Campionatul Național de Raliuri, dar au fost nevoiți să se oprească după primele două probe speciale din cauza unor pene de cauciuc.

Cu 43,4 puncte adunate în primele două etape din acest sezon, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu erau pregătiți să se lupte pentru un loc pe podium și în Raliul Moldovei, etapa a treia din Campionatul Național de Raliuri.

 

Echipajul sibian a început cu cel mai bun timp la shakedown și pe primele două probe speciale din Raliul Moldovei a terminat cu al patrulea și al treilea timp. Și asta chiar dacă a făcut pană pe fiecare dintre probe.

 

“Am început optimiști, dar am făcut din nou greșeli și de data aceasta am fost nevoiți să abandonăm. Am făcut pană pe finalul primei probe și încă o pană pe cea de-a doua probă. Am decis să plecăm din parcul de service cu o singură roată de rezervă și astfel a trebuit să ne oprim după speciala a doua. Sunt dezamăgit și supărat pentru că puteam obține un rezultat bun aici, dar încerc să mă împac cu gândul că a fost doar un ghinion”,a spus Sebastian Barbu.

 

Cele două probe parcurse din Raliul Moldovei au fost însă și o lecție învățată în primul sezon cu modelul Skoda Fabia R5.

 

“Am decis în ultimul moment să participăm la această etapă. În drum spre Bacău s-a stricat motorul la mașina de recunoașteri. Au urmat apoi penele de cauciuc din cursă. Chiar dacă am avut mult ghinion și nu am parcurs decât două probe am învățat o lecție importantă și aici. Le mulțumesc tuturor partenerilor noștri pentru susținere și vom reveni și mai motivați să urcăm pe podium la etapa următoare”, a mai adăugat Sebastian Barbu.

 

Raliul Harghitei, următoarea etapă din Campionatul Național de Raliuri, se va desfășura în perioada 11 – 13 iulie. În total sunt programate 12 probe speciale cu o lungime de 121,65 km. 

 

Echipajul Sebastian Barbu / Bogdan Iancu este susținut în sezonul 2019 de următorii parteneri: vinurile Gorgandin, Yiippi Mango Lifestyle Energy Drink, Indsoft, Geometrica Architects,Eglo Romania, Sorcani Sibiu, D&D Arad, P1, Hankook Tire prin Bucur Tuning, Școala de Șoferi Elit Sibiu, Sibiu Racing Teamși Kron-Tour Lufthansa City Center.