Tag Archives: Raliul Aradului

Dan Gîrtofan pe podium în European Rally Trophy Arad

Într-o mare de bolizi cu specificația R5, Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia S2000) au reușit o evoluție bună la Raliul Aradului, etapă în European Rally Trophy, dar și în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, situându-se la final pe locul 3 în întrecerea europeană și pe 5 în cea națională. Nu a fost deloc ușor, pentru că adversarii din lupta pentru primele locuri au adus la start materiale de concurs de ultimă oră, foarte bine pregătite, dar și multă experiență, însă Giri și Tudor au arătat că încă au un cuvânt de spus în lumea raliurilor din România. „Aș fi preferat să fie invers rezultatul, dar suntem foarte fericiți cu ce am obținut”, a declarat Dan Gîrtofan.

Giri Arad 2015 1

Dublul campion național absolut a povestit și cum a decurs pentru el runda arădeană, prima pe macadam din actualul sezon: „A fost un raliu dificil și foarte solicitant, așa cum ne-am așteptat. Mă bucur că nu am avut parte de probleme tehnice sau de evenimente neplăcute legate mașină, dar e și o urmă de regret: și anume că nu am avut un ritm așa cum mi-aș fi dorit. A fost o problemă pe PS4, vineri seara, care m-a demoralizat și m-a împiedicat să intru într-un ritm care să ne permită o luptă și mai frumoasă și mai interesantă cu colegii mei. Ce s-a întâmplat: când mă pregăteam să iau startul pe PS4 , celula de cronometraj s-a oprit la secunda 53, cu 7 secunde înainte să plec pe probă. Au urmat apoi discuții și negocieri cu arbitrul prezent pentru a-l convinge că nu a fost vina mea, că mașina nu s-a mișcat niciun centimetru și că totul este din cauza echipamentului care a cedat. Am stat acolo la start 22 de secunde în plus după care abia apoi am putut pleca pe probă, însă numai concentrat nu am mai putut să fiu. Practic, primii 3-5 kilometri de specială nu am fost în stare să merg așa cum trebuie, nu am fost cu mintea acolo”.

Giri Arad 2015

Giri a vorbit și despre cum a trăit și ziua decisivă de la Raliul Aradului: „În prima buclă din a doua zi nu am ales inspirat setup-ul suspensiei și asta s-a văzut pe probe în sensul că mașina nu avea aderența pe care o așteptam și de aceea nu am înregistrat timpi mai buni. Am reușit însă să găsim un setup foarte bun pe a doua buclă a zilei secunde, iar rezultatele s-au îmbunătățit, dar, din păcate, diferența de timp era prea mare și nu ne-a permis să mai urcăm în clasament. A fost o luptă frumoasă cu mașinile de specificație mai nouă cu care au venit colegii mei, dar am arătat că nu suntem nici noi mai prejos. E bine că am terminat raliul fără probleme și am acumulat puncte prețioase în clasament. Abia așteptăm runda următoare, din Deltă”.

 

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza se bazează în CNRD 2015 pe sprijinul partenerilor Škoda România, Porsche Finance Group, Mobil 1 prin Lubexpert România, Mipa și Presto prin Rompresto Trading, dar și ProX, cel mai nou susținător al celor doi.

 

foto © Cătălin Stoia – simcat.ro

Ciprian Solomon se alatura echipei Shark Racing

Experimentatul navigator, Ciprian SOLOMON, va fi incepand cu Raliul Aradului, responsabilul cu dictarea pentru pilotul Gabriel ENE in sezonul 2015 al Campionatului National de Raliuri. Cei doi vor urma sa atace impreuna restul etapelor de raliu ramase de disputat in sezonul 2015, la bordul unui automobil Dacia Logan.

Gabriel Ene & Cipanu

Pentru Ciprian SOLOMON prezenta la bordul unui automobil Dacia reprezinta revenirea la prima sa iubire. “In 1998 debutam in Campionatul National de Raliuri la bordul unui automobil Dacia Nova alaturi de Marian Barbu. Imi aduc aminte cu nostalgie de acea perioada si nici nu stiu cand au trecut 17 ani. Ma bucur ca voi fi alaturi de Gabriel incepand cu Raliul Aradului si sper sa ne sudam repede ca si echipaj si sa reusim sa urcam pe podiumul de premiere de cat mai multe ori posibil in acest sezon. Inca imi revin dupa pierderea lui Victor Baldescu, prietenul si pilotul alaturi de care concuram din anul 2006 si eu cred ca facand ceea ce iubim reusim sa depasim momente dificile in viata.” incheia Cipanu’ asa cum il striga apropiatii.

 

Gabriel ENE, cel care debuta in Campionatul National de Raliuri la prima etapa a sezonului 2015  desfasurata in judetul Brasov, declara: “Sunt extrem de fericit ca am reusit sa il aduc alaturi de mine pe Cipanu’ si ii multumesc pe aceasta cale pentru faptul ca a acceptat propunerea de a-mi fi alaturi pe intreaga durata a sezonului 2015. Sunt convins ca Ciprian ma va ajuta sa evoluez in cariera mea de pilot de raliuri, pe care abia incep sa o experimentez. Aportul sau va fi unul extrem de complex si vasta sa experienta ne va ajuta sa avem evolutii spectaculoase si cat mai multe podiumuri posibile.

 

Cu doar o saptamana inainte de Raliul Aradului, Gabriel ENE a efectuat o sesiune de antrenamente alaturi de Danny UNGUR, care incepand cu acest an se concentreaza pe noul sau proiect Scoala de pilotaj sportiv Danny Ungur Racing.    

 

Raliul Aradului este programat in perioada 7-9 mai si propune echipajelor participante un numar de 11 probe, care insumeaza 150 de kilometri si din nou va conta, si in acest an, in FIA European Rally Trophy. Prima zi a competitiei, cea de vineri, va debuta in jurul orelor 14.30 participantii urmand a parcurge cinci probe speciale, ultima reprezentand superspeciala din centrul Aradului. Cea de-a doua zi, sambata, echipajele vor avea de parcurs restul de sase probe speciale care vor insuma 95 de kilometri.

 

Skark Racing va beneficia de sprijinul sgmarket.ro pe intreaga durata a sezonului competitional 2015.       

Emisiunea Speed – Raliul Aradului 2014

Logo Speed 2013

Ajunsa la cel de-al 12-lea sezon Emisiunea Speed va prezinta astazi rezumatul celei de-a doua etape a Campionatului National de Raliuri 2014. Emisiunea Speed a fost desemnata la inceputul acestui an la Gala Campionilor cea mai buna emisiune de profil din Romania primind premiul “Dumitru Lazar”. Emisiunea se difuzeaza si pe canalul international MotorsTV.

Giri se menține pe 2 în clasamentul general al CNR

Dan Gîrtofan și Eugen Rotaru, cu a lor Škoda Fabia S2000, se mențin pe locul 2 în clasamentul general al Campionatului Național de Raliuri Dunlop după ce au încheiat pe locul 4 Raliul Aradului Atrium Mall, etapa a doua din 2014. Cei doi brașoveni au avut parte de multe momente frumoase în cursa din vestul țării, unde s-au luptat „la secundă” pentru un nou loc pe podium.

giri bv com1

Prima zi am început-o cu o doză importantă de optimism, chiar dacă a durat un pic până ne-am readaptat ca și echipaj și am reușit să avem din nou încredere totală unul într-altul. Chiar dacă prima probă a fost un pic alunecoasă și ne-am păcălit la o șicană, am reușit să intrăm într-un ritm foarte bun și să terminăm pe locul 2 ziua de vineri. La superspecială am mers la sigur pentru că a fost un traseu foarte riscant, îngust, printre niște borduri, iar, în condițiile în care nu a fost parc de service după probă, ci s-a trecut direct la parcul închis, orice greșeală ar fi însemnat abandonul din cursă”, a povestit Dan Gîrtofan.

 

Din păcate, debutul zilei secunde nu a fost unul fericit pentru Giri și Eugen, care au pierdut pe prima specială secunde prețioase ce i-au costat un loc pe podium. „A doua zi de dimineață, pe PS6, am plecat un pic prea grăbiți și nu ne-am dat seama că «am furat startul» cu 3 zecimi, ceea ce ne-a adus o penalizare de 10 secunde la timpul total. Nu a fost singura noastră eroare, pentru că pe finalul aceleiași speciale am ieșit mai larg pe un viraj de stânga, ceea ce ne-a făcut să mergem într-o «excursie» în niște tufe și apoi să lovim un pom. Din fericire, avariile au fost minore, doar la bara din față, însă totul ne-a costat vreo 15 secunde. Pe ultimele probe am avut un ritm foarte bun, am reușit să evităm penele, dar, din păcate, cele două greșeli ne-au împiedicat să urcăm mai sus de locul 4”, a mai adăugat Dan Gîrtofan.

giri 2014

Chiar și așa, locul 4 la general a fost suficient pentru ca echipajul brașovean să se mențină pe poziția a doua în clasamentul general după două runde: „La Arad am pierdut pe mâna mea, dar ne bucurăm că suntem pe aceeași poziție ca și după Brașov la general, ba chiar am ajuns la o distanță foarte mică de primul loc. Mergem cu optimism la Raliul Deltei, chiar dacă știm că lupta pentru primele locuri va fi una extrem de dură. Se merge foarte tare în față, materialele de concurs sunt de top, dar sperăm să ținem pasul și să avem rezultatele pe care atât noi, cât și fanii le căutăm”.

O etapă memorabilă pentru BCR Leasing Rally Team

Prima etapă de macadam din acest sezon, Raliul Aradului, a adus şi prima victorie pentru BCR Leasing Rally Team în lupta pe echipe şi în clasamentul general FIA. Cu punctele acumulate la Arad, BCR Leasing Rally Team urcă astfel pe prima poziţie în clasamentul cumulat la Echipe, după primele două etape.

  Podium general_Arad 2014

Cea mai frumoasă performanţă a venit din partea veteranilor echipei, Edwin Keleti şi Botond Csomortani, care au câştigat în premieră Raliul Aradului, la prima lor participare pe macadam la volanul noului Ford Fiesta R5. Al doilea echipaj BCR Leasing Rally Team, Gergo Szabo şi Karoly Borbely, a urcat şi el pe podiumul clasamentului general FIA al etapei de la Arad, ocupând poziţia a treia, iar Adrian Teslovan şi Cseh Vajk Imre au obţinut victoria în Cupa Dacia. Din păcate, reprezentanţii BCR Leasing Rally Team la clasa 11, Sorin Badea şi Florin Dorca, s-au confruntat cu probleme tehnice la motor şi au fost nevoiţi să abandoneze.  Vreau să felicit întreaga echipă pentru rezultatele de la Arad şi, în mod deosebit, pe Edi şi Boti pentru victorie. A fost o cursă frumoasă, cu multe răsturnări de situaţie, dar puterea de concentrare în momentele cheie, alegerea optimă a anvelopelor, precum şi şansa de a fi la locul potrivit la timpul potrivit ne-au oferit momente speciale la Arad.Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport.

 Edwin Keleti_Botond Csomortani_Arad 2014

Odată cu victoria obţinută la Arad, Edwin Keleti şi Botond Csomortani trec în fruntea clasamentului general FIA al Campionatului Naţional de Raliuri după două etape. Pilotez pentru prima dată în carieră o maşina care poate bate raliuri la general şi voi încerca să scot tot ce e mai bun din ea! Începutul este destul de promiţător, însă se poate mult mai mult. Pentru asta voi avea nevoie de mulţi kilometri. De teste sau de curse. Până una-alta este o plăcere şi o bucurie maximă şi vreau să o savurez o perioadă. Apoi voi continua să visez la următorul obiectiv. Doresc să-i felicit pe colegii mei de echipă, Gergo, Karoly, Adi şi Cseh, pentru rezultate şi pentru contribuţia adusă în clasamentul echipelor. Voi încheia prin a-l felicita pe (mult) mai tânărul meu prieten, Simone “Simo” Tempestini, care demonstrează că este extem de rapid şi că are tot viitorul în faţă!” – a adăugat Edwin Keleti.

 Gergo Szabo_Karoly Borbely_Arad 2014

Gergo Szabo şi Karoly Borbely au început Raliul Aradului în forţă, cu un loc secund în prima probă specială şi câştigând-o pe cea de a doua. În clasamentul timpilor la final de raliu, echipajul BCR Leasing Rally Team se afla pe locul patru, însă după penalizarea cu zece secunde a lui Dan Gîrtofan, echipajul BCRL RT a urcat pe cea de a treia treaptă a podiumului: Un raliu foarte bun pentru noi, cu un ritm excelent în ambele zile. Sincronizarea echipajului a funcţionat perfect, iar maşina a fost setată foarte bine. Mulţumiri speciale echipei de mecanici care a făcut minuni joi noaptea, schimbând caseta de diecţie adusă de la Alba Iulia la 6 dimineaţa. Ne bucurăm foarte mult că în cadrul echipei BCR Leasing Rally Team există o atmosferă perfectă pentru a face performanţă! Ne pregătim pentru Delta Rally! – a declarat Gergo Szabo după această etapă.

Adrian Teslovan_Cseh Vajk Imre_Arad 2014

O altă reuşită a BCR Leasing Rally Team la Arad a fost cea repurtată de reprezentanţii echipei în Cupa Dacia – Adrian Teslovan şi Cseh Vajk Imre – care auobţinut victoria la această categorie.Suntem foarte bucuroşi că am încheiat cu bine etapa de la Arad, cu atât mai mult cu cât am reușit să terminăm pe locul I la Cupa Dacia şi pe locul III la clasa 9. Dorim să îi felicităm pe colegii noștri pentru rezultatele excepţionale şi pentru susţinere, ne pare rău că Sorin nu a reuşit să termine raliul din cauza unei probleme tehnice. – a declarat Adrian Teslovan, lider în Cupa Dacia după primele două etape.

Sorin Badea_Florin Dorca_Arad 2014

O problemă tehnică la motorul Mitsubishi-ului Evo 7 i-a privat pe Sorin Badea şi Florin Dorca să continue evoluţia excelentă avută la Braşov, în prima etapă din acest sezon. Din păcate, după prima specială de la Arad, motorul maşinii s-a oprit pe neaşteptate, iar cei doi nu au reuşit să mai continue cursa. Victoria în clasă, obţinută la Braşov, îi păstrează însă în fruntea clasamentului cumulat al clasei 11.

 

Raliul Aradului Atrium Mall 2014 a fost foarte scurt pentru mine şi partenerul meu, practic fiind obligaţi să declarăm abandon după chiar prima probă specială a zilei de vineri, din motive tehnice – respectiv probleme în sistemul de gestiune electronică a maşinii de concurs. Fără îndoială, sentimentul acut de frustrare a fost iminent şi justificat pentru noi şi pentru echipa tehnică Colina Motorsport, iar regretul că nu am putut reedita împreună succesul de la Braşov a fost  mult îndulcit de evolutia absolut fantastică a colegilor mei de echipă. Începând de astăzi pregătim cu atenţie şi scrupulozitate următorul raliu, Danube Delta Rally care va avea loc la Tulcea, ocazie cu care sperăm şi ne dorim foarte mult să fim competitivi din toate punctele de vederea concluzionat Sorin Badea.

 

În calendarul Campionatului Naţional de Raliuri urmează Raliul Deltei, care va avea loc în perioada 29-31 mai 2014, pe macadam. Raliul Deltei va include 10 probe speciale extrem de frumoase, desfăşurate pe parcursul a 98.84 km. (401.3 km. incluzând şi etapele de legătură) şi va fi cotat cu un coeficient de 1. 

Victorie si la Arad pentru Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu

Raliul Aradului Atrium Mall, a doua etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop,  a avut loc in perioada 9-10 mai, competitia fiind etapa comuna in campionatul intern si FIA European Rally Trophy. Echipajul bacauan format din Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu a reusit o noua victorie la clasa dedicata automobilelor cu doua roti motrice, in etapa nationala, si o clasare pe locul al patrulea la general in etapa din FIA European Rally Trophy.

Adi Raspopa@Raliul Aradului 2014

Asa cum si-au propus la inceputul sezonului, Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu au abordat in forta si etapa de la Arad, reusind sa se claseze pe prima pozitie dupa prima proba speciala, pozitie pe care nu au mai cedat-o pana la finalul intrecerii.

 

Am avut un ritm bun, foarte sustinut, inca de la inceputul raliului si Catalin s-a reacomodat foarte repede, acesta fiind primul sau raliu din acest an. Am terminat Raliul Aradului intr-o maniera foarte buna, indeplinindu-ne toate obiectivele. Suprafata de concurs a fost foarte buna dar si foarte rapida, insa mi-a placut foarte mult si avut ocazia sa ne comparam cu echipaje din alte tari iar locul patru obtinut in clasamentul general al etapei FIA European Rally Trophy consider ca este unul bun.a spus Adrian Raspopa la finalul Raliului Aradului.

 

Mugurel Pirscoveanu, managerul echipei de asistenta tehnica, a suplinit cu success absenta managerului sportiv al echipei, Tapio Laukkanen, iar set-up-ul Citroen-ului DS3 R3 a fost unul perfect, masina functionand fara probleme pe cei aproape 150 kilometri de probe speciale.

 

Preconizez o lupta frumoasa si interesanta cu Raul Badiu si sper sa avem aceeasi viteza cu el astfel incat sa ne duelam pana la sfarsitul sezonului. Obiectivul principal ramane titlul la doua roti motrice si clasarea in top 10 la  general la sfarsitul sezonului. a completat Adi Raspopa

 

Urmatoarea competitie pentru Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu este Danube Delta Rally, programata in ultimul weekend al lunii mai. Si aceasta intrecere face parte din FIA European Rally Trophy, avand statut de etapa candidat.

 

Avem amintiri foarte placute de anul trecut de la raliul desfasurat la Tulcea, unde am obtinut prima victorie cu noua noastra masina. Anul acesta, sper sa ducem din nou o lupta interesanta pentru victorie atat cu Raul cat si cu echipaje din alte tari, luand in calcul statutul de etapa candidat in FIA European Rally Trophy a mai spus Adi Raspopa.

 

Echipajul Adrian Raspopa/ Catalin Grigoriu este sustinut in sezonul 2014 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicpali Gazprom Petrol Stations, Popasul Trebes, Comfert, Dedeman, Pambac, Simba si partenerii tehnici Omniasig, Wurth Romania, Sky Wellness, Mere de Itesti si GoPro.  

Dan Gîrtofan: „Evoluția de la Brașov ne obligă la un rezultat bun la Arad”

La mai bine de o lună de la prima rundă, Campionatul Național de Raliuri Dunlop se reia în weekend, odată cu Raliul Aradului Atrium Mall. Etapa din vestul țării face parte și din întrecerea continentală FIA European Rally Trophy, astfel că lupta la victorie se anunță una foarte interesantă. Printre protagoniști se va număra și Dan Gîrtofan, care vrea să confirme evoluția foarte bună de la Brașov. Din păcate, din motive medicale, în dreapta sa nu va mai sta navigatorul obișnuit, Adrian Berghea, ci Eugen Rotaru, cel cu care Giri demara în 2012 proiectul Škoda Fabia S2000. „Ne bucurăm ca după atâta pauză să revenim pe probele speciale și să ne luptăm pentru fiecare zecime sau sutime de secundă. Am făcut recunoașterile și pot să spun că probele se prezintă în condiții foarte bune. Ba chiar cea lungă este mai bună decât anul trecut. Se vede că traseul a fost bine pregătit, că implicarea din partea organizatorilor este mai bună de la un an la altul și suntem încrezători că va fi un raliu foarte reușit”, a spus Dan Gîrtofan.

giri bv com1

Giri este de părere că lupta pentru primele locuri va fi una aprigă, în condițiile în care pe lângă principalii actori din CNRD, vor lua startul și piloți străini cu multă experiență în întrecerile mondiale și continentale: „Nivelul la Arad va fi unul foarte ridicat, datorită prezenței și multor echipaje străine cu ștate vechi prin competiții internaționale. Noi vom merge doar în CNRD, unde abia așteptăm disputa de pe speciale cu Francois, cu Marco, cu Edwin, cu Gergo sau cu ceilalți «actori» din întrecerea națională. Va fi interesant să vedem cum va merge Francois Delecour cu Subaru Impreza sau cum se vor comporta mașinile R5 pe macadam, pentru că Aradul aduce în prim plan atât probe tehnice, dar și de mare viteză. Noi suntem pregătiți să oferim o replică pe măsură competitorilor. Eugen și cu mine suntem pe aceeași limbă cum se spune, nu avem nevoie de niciun timp de acomodare, astfel că vom merge tare încă din primii metri ai raliului. Știm că rezultatul de la Brașov ne obligă să facem unul cel puțin la fel de bun și vom încerca să reușim asta. Trebuie să adunăm puncte care să ne mențină în cursa pentru titlul de campioni”.

 

Giri și Eugen fac parte din proiectul Škoda România Motorsport, care este susținut de Škoda România, importatorul oficial al mărcii cehe. De asemenea, echipajul brașovean are parte de ajutor și din partea Porsche Finance Group și Mobil 1 prin Lubexpert România, parteneri de încredere de foarte mulți ani.

Teste pentru BCR Leasing Rally Team inainte de Arad

BCR Leasing Rally Team se află în toiul pregătirilor pentru prima etapă de macadam din acest sezon, Raliul Aradului. Sportivii au început antrenamentele fizice, iar maşinile se află în faza finală a pregătirilor ce include şi testele de macadam pe care BCR Leasing Rally Team le-a organizat în săptămâna 21-25 aprilie. După această sesiune vor urma retuşurile finale, ultimele reglaje pentru trecerea de la asfalt la macadam. „BCR Leasing Rally Team a avut performanţe bune la Arad astfel că avem deja un reper pe care ne-am propus să-l atingem şi chiar să-l depăşim. Sperăm ca şansa să fie de partea noastră la Arad, să nu mai avem parte de niciun abandon, iar echipajele noastre să obţină puncte pe măsura talentului şi a performanţelor lor.Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport.

 Edwin Keleti si Botond Csomortani

Chiar dacă problemele tehnice cu care s-au confruntat la Braşov i-au privat de posibilitatea de a face testele de macadam, premergătoare etapei de la Arad, Edwin Keleti şi Botond Csomortani îşi păstrează optimismul în ceea ce priveşte evoluţia lor la această etapă: „Privim cu mult interes către cursa de la Arad, primul contact cu Ford Fiesta pe macadam. Din păcate, se pare că nu vom apuca să facem o sesiune de teste pentru că încă nu s-au întors componentele maşinii trimise la M-Sport pentru verificare. În această situaţie, handicapul necunoaşterii maşinii pe această suprafaţă va fi foarte mare. Nu ne rămâne decât să o descoperim pe repede-înainte, la shakedown!” – Edwin Keleti.

 Gergo Szabo si Karoly Borbely

Gergo Szabo şi copilotul său, Karoly Borbely, vor lua startul la volanul aceluiaşi Mitsubishi Lancer Evo X R4 de grupa N / clasa 2, cu dorinţa de a continua ritmul bun pe care l-au avut la Braşov, însă cu mai mult noroc de această dată. „Raliul Aradului este o etapă care ne place şi aşteptăm cu nerăbdare să luăm startul, mai ales după o pauză atât de lungă. Aradul este un raliu care, aparent, este uşor, dar nu este deloc aşa; sunt foarte multe capcane şi atât maşina, cât şi echipajul trebuie să fie foarte bine pregătiţi. Probele sunt tehnice şi de mare viteză, astfel că va conta foarte mult relaţia pilotcopilot, încrederea în dictare va cântări mult. Ne dorim să recuperăm din punctele pierdute prin abandonul de la Braşov şi să adunăm cat mai multe puncte pentru echipă.” – a declarat Gergo Szabo.

 Sorin Badea si Florin Dorca

După o primă etapă în care s-au clasat pe prima treaptă a podiumului clasei 11, aducând astfel şi puncte importante pentru BCR Leasing Rally Team, Sorin Badea & Florin Dorca speră să aibă o evoluţie la fel de frumoasă şi la Arad: Mă aflu în faţa unei noi provocări interesante, Raliul Aradului 2014 –  un raliu care desi se afla la a 6-a ediţie –  este pentru mine un raliu nou, un traseu nou – ceea ce, evident, mă va solicita şi mă va motiva suplimentar. După rezultatul foarte bun obţinut la prima etapă din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop al României, când ne-am adjudecat Locul I la clasa 11, ne-am propus să reedităm succesul de la Braşov tot cu cea mai înaltă treaptă a podiumului la clasă, de această dată însă, pe macadam – suprafaţa mea favorită. Avem în obiectiv şi o clasare superioară în Top 10  General al competiţei arădene. Vom profita de testele de macadam pentru a ne adapta la noile calităţi şi exigenţe ale maşinii de concurs şi vom face ajustările finale pentru a obţine un set-up cât mai bun pentru cursa de la Arad.” a declarat Sorin Badea.

 Adrian Teslovan si Cseh Vajk Imre

Adrian Teslovan & Cseh Vajk Imre, reprezentaţii echipei în Cupa Dacia Logan, îşi păstrează entuziasmul cu care au început sezonul: Abia aşteptăm acest raliu ca, de altfel, fiecare etapă din campionat, pentru că ne bucurăm intens de fiecare kilometru de probă specială. Sperăm să terminăm cu bine această etapă şi să contribuim cu cât mai multe puncte la succesul echipei BCR Leasing Rally Team.– Adrian Teslovan.

 

Raliul Aradului, care va avea loc în perioada 9-10 mai 2014, este a doua etapă din Campionatul Naţional de Raliuri 2014, fiind prima cursă pe macadam din acest sezon. Concurenţii vor avea de parcurs opt probe speciale pe o lungime de 98.84 km., lungimea totală a raliului fiind de 401.3 km.