Cel mai simplu este cand nu ai de ales. Cand esti pus sa te decizi intre mai multe variante care iti surad in egala masura, deliberezi pana nu mai poti si iei cea mai proasta decizie. De obicei. Mai sunt si cazuri fericite. O mare problema este atunci cand trebuie sa te decizi intre a face un efort mare pentru ceva care pare ca merita si a nu face acel efort. Te gandesti “daca o sa ma dau peste cap si o sa iasa un mare rahat?”. Dar despre asta, mai tarziu.
Cand mi-am cumparat masina de curse am primit si niste cauciucuri de competitii. La momentul ala nu stiam cum arata un cauciuc de ploaie sau unul de uscat. La prima cursa am plecat pe gume de ploaie si nu le-am dat jos decat atunci cand mi-au spus unii ca o sa le distrug daca mai merg pe uscat.
In timp, am tot schimbat gume pe masina de curse fara sa stiu ca pun pe ea. Mergeam pe mana celui care mi le dadea. Moca. Am ajuns sa am opt roti. Patru cu gume de ploaie ( sau intermediare, pentru mine tot una e ) si patru cu gumele de uscat. Si din punctul asta de vedere nu am avut niciodata problema alegerii. Soft, mediu, tare, alea noi sau alea vechi? Am stat linistit. Cat timp e uscat merg pe alea care sunt pe masina. Cand incepe sa ploua, le pun pe celelalte. Punct. Nu m-a interesat niciodata care gume se potrivesc cu ce vreme, cu ce temperatura, cu ce asfalt. Pentru ca degeaba as fi stiut daca oricum nu puteam sa aleg. Trebuia sa ma descurc cu ce am si orice informatie era in plus. Chiar mai mult, orice informatie imi dauna. Imi putea arata ca nu merg pe ce trebuie. In felul asta, aceasta tabula rasa fortata a avut avantajele ei.
Colin McRae a ajuns la finalul unei probe de macadam cu gumele roase de tot. Proba pe care o castigase. A fost intrebat daca stie cum ii arata gumele. A raspuns ca nu stie si cand le-a vazut a spus ca daca stia ca sunt asa de roase, cu siguranta nu ar fi mers asa tare. Nu ma compar cu McRae, dar e exact genul de ignoranta pe care mi-am impus-o.
Cu setarile suspensiei si cu toate celelalte legate de setarile masinii a fost la fel. Nu m-a interesat ce si cum pentru ca oricum nu am avut bani sa le schimb sau sa le modific. Si la suspensie nu am umblat ca sa nu fac o boroboata. S-a dovedit ca boroboata era deja acolo in patru reglaje diferite la cele patru roti. Eu mergeam de mai mult de una an asa cu masina.
Anul trecut l-am rugat pe Sorin Ghisoi sa imi seteze suspensia. Mi-a dat clicurile necesare si masina a devenit alta. Am lasat-o asa. Acum am fost la Resita si vineri a plouat. In ignoranta mea crasa, nu m-am gandit sa inmoi suspensia. Am lasat-o tare ca pentru uscat. Si am mers ca pe gheata. Tampenia m-a costat podiumul la 2 roti motrice.
Duminica, dupa cele trei urcari dinaintea concursului am ajuns la concluzia ca gumele de uscat de care trag de mai mult de un sezon nu mai tin. Adica sunt praf. Asa ca am facut ceea ce orice pilot “umil” face in aceasta situatie. Am cumparat doua gume noi. Pirelli. Si am dat opt secunde jos din timpul din calificari. Si se mai putea. Aroganta a costat peste 20 de milio.
Dar nu consider ca atat au costat cele doua gume. Ci atat a costat lectia pe care am invatat-o la Resita: cand vrei sa te bati sus, ai face bine sa incepi sa studiezi putin ce poti sa faci la masina pentru ca din mana poti sa faci minuni doar pana la un moment dat. Dupa aceea intervin banii. Fara sponsori, acum eram unul din cei care si-ar fi luat bataie mar la Resita. Asa, am fost unul dintre cei care au reusit marea performanta sa fie si ignorant si arogant in acelasi weekend. E ceva, nu? Concluziile sa le tineti pentru voi!