All posts by Eduard Baban

Norris Mageanu raspunde intrebarilor adresate de Alex Filip

Vineri, 6 februarie, am primit pe adresa redactiei raspunsurile candidatului Norris Mageanu la functia de presedinte al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv pentru intrebarile adresate de Alex Filip in data de 3 februarie. In cele ce urmeaza va redam in intergralitate continutul e-mail-ului primit:

Norris Mageanu

  1. Cum va arata si unde va fi sediul FRAS sub urmatorul mandat. Va ramane in acelasi loc sau va ganditi la o schimbare?

M-am gandit de multe ori la acest lucru, nu am avut timp sa ii acord o atentie deosebita, dar pot sa iti spun sigur ca ne trebuie alt spatiu. Un spatiu prietenos, cu locuri de parcare, cu sala de consiliu, cu trofee, cu o camera in care sa instalam un simulator, cu tablouri pe pereti cu Petre Cristea, cu Marin Dumitrescu, cu mari piloți… Un spatiu in care sa vii cu placere si unde sa intalnesti oameni destinsi, care se bucura sa te vada.

Un spatiu pe care sa il primim cu ajutorul MTS(am avut ceva discutii in acest sens), sau pe care sa il inchiriem. Nu imi fac griji, oricum trebuie vazut cum este facut contractul actual, poate exista o clauza care nu ne da voie sa parasim spatiul fara sa platim penalizari uriase.

 

  1. Avem o serie de piloti tineri care din motive financiare nu pot activa la adevarata lor valoare. Ce masuri concrete, punctuale veti lua pentru a incuraja acesti juniori?

Ca prima masura, cred ca trebuie sa sustinem mai mult Slalomul Paralel, competitiile regionale existente si sa promovam altele noi. Am toata deschiderea pentru a debloca bugete catre tineri, in acelasi timp nu cred ca e bine sa ”arda etape”. Nu vreau sa ii vad pe toti de la 15 ani in ”mitsube”. Vreau sa aiba o crestere sanatoasa, sa inceapa cu masini de clasa mica si cred ca niste pepiniere excelente sunt slalomul paralel si aceste campionate regionale. Ca alta posibilitate de sustinere, cei care incep sa confirme vor fi folositi in diverse programe ale federatiei, la evenimente, la expozitii, in asa fel incat sa aiba ocazia sa fie vizibili. Nu in ultimul rand, voi incuraja comisiile sa isi foloseasca bugetele cu precadere(poate chiar cu obligativitatea unui procent minim din buget) spre sustinerea tinerilor piloti care activeaza in disciplina respectiva.

Chiar daca intrebarea nu se refera la asta, dar vorbind despre tineri si juniori, vreau sa subliniez ca iubesc kartingul, ca sunt pe deplin constient ca toti marii piloti ai lumii au inceput cu aceasta disciplina si daca voi fi presedinte voi face tot ce imi va sta in putinta sa il cresc si sa il popularizez.

 

  1. Exista cateva echipaje care cu sprijinul sponsorilor lor reusesc sa ia startul in competitii internationale, cu licenta FIA emisa de catre ACR. In acest caz, care va este, concret, strategia de promovare a motorsportului romanesc? Este cunoscut faptul ca alte Federatii ofera sprijin sportivilor care-si reprezinta tara peste hotare

Nu cred ca voi avea un raspuns care sa te multumeasca aici, dar consider ca un echipaj care deblocheaza un buget pentru curse externe este constient de amploarea proiectului sau si de posibilitatile reduse ale federatiei. Totusi, desi nu consider ca ne permitem sa sustinem material echipaje care vor concura afara, cred ca le putem face acelor echipaje niste facilitati la nivel national. Oricum, vreau sa subliniez ca sunt mandru de fiecare data cand vad steagul Romaniei in afara granitelor si aici vreau sa iti multumesc nu doar tie ci si lui Marco Tempestini si echipei sale. Si stiu ca mai sunt si din alte discipline, e Raul Szene de la coastă, nu s-a scris niciun rand despre ei pana acum, din pacate…

 

  1. Automobilismul este un sport care necesita coordonare, forta fizica si psihica, asa incat sunt necesare antrenamente speciale. Aveti in plan o sustinere a sportivilor FRAS pentru a se pregati mai bine din acest punct de vedere? Ma gandesc la parteneriate cu antrenori speciali sau medici sportivi, institute de cercetare sportiva sau sali de sport.

Asta e intrebarea care ma obliga sa te felicit in primul rand pentru forma ta fizica actuala si pentru schimbarile pe care le-ai facut in ultimii ani din punct de vedere fizic. Esti un exemplu pentru noi toti.

Ideea de a ne asocia cu activitati din zona de wellness este foarte buna si o putem implementa destul de usor avand in vedere ca eu am fost un an importatorul si distribuitorul oficial Technogym. Cunosc bine majoritatea salilor si antrenorilor din domeniu, din pacate aceste parteneriate se fac mai usor in Bucuresti dar mai greu in tara. Daca ai idei in aceasta directie, m-as bucura sa le preluam si sa le implementam.

 

  1. Expunerea media este o latura strategica a sportului nostru. Practic, motorsportul nu poate exista fara imagine. Care va este planul de dezvoltare al acestui domeniu, iar aici ma refer nu doar la comunicarea conventionala.

Federatia are nevoie mare de parteneri media si vom si avea acesti parteneri. Voi incerca, daca imi veti da ocazia pe 21 februarie, sa semnam rapid parteneriate cu 2-3 canale media. Dar mai vreau sa gasim si o persoana care sa conduca departamentul de media, care sa isi asocieze imaginea cu FRAS-ul si cu motorsportul din Romania si care sa devina prima persoana care iti vine in minte cand te gandesti la motorsport si mediatizare. Pana se va forma acest departament ma voi implica personal, imi este la indemana aceasta zona. Avem cativa profesionisti printre noi in acest domeniu(cei care fac promovarea Raliului Sibiului, Raliului Deltei, unor etape de off-road, mai sunt si altii) si voi vrea sa vorbesc si cu ei sa le cer parerea.

 

  1. Realitatea anilor nostri este ca in comunicarea online, pagina web si pagina oficiala de Facebook este o adevarata carte de vizita. Concret, cum veti impulsiona dezvoltarea acestei zone tinand cont ca in momentul actual ambele canale mentionate nu sunt demne de lauda.

Am mai scris si in alta parte, site-ul trebuie schimbat in totalitate iar pagina de facebook administrata corespunzator.

In privinta site-ului, imi doresc sa aiba o varianta care sa mearga brici pe smartphone si ipad si sa putem incepe la un moment dat sa transmitem curse live. Poate de la BrasovJ

La momentul actual, pagina de facebook mai bine n-ar mai fi. Cineva care intra pe pagina noastra de facebook gaseste niste informatii seci, neinteresante si postate din joi in Pasti. Pagina nu genereaza discutii, interes desi multi sportivi si iubitori ai motorsportului au apreciat pagina. Ca exemplu ultima postare pe pagina este din 23 ianuarie 2015, iar penultima postare este din 23 decembrie 2014. Trist.

 

  1. Traversam inca o perioada de instabilitate financiara. In acest context, aveti un plan investitional pentru termen mediu si lung? Cum va ganditi sa faceti pentru a nu mai avea etape de Campionat National cu 30-35 concurenti?

Cred ca acest lucru trebuie discutat cu fiecare comisie in parte, separat, cred ca sunt probleme diferite in functie de disciplina. Obiectivul principal este sa obtinem fonduri suficiente in asa fel incat sa lasam la comisii bugete cat mai mari. Apoi, fiecare comisie va gasi solutiile care sa se aplice cel mai bine pe nevoile fiecarei discipline.

 

  1. Concret, cum veti utiliza taxa de media care se aduna la fiecare etapa de raliu? Dar cea pentru sporirea securitatii pe probele speciale?

Imi doresc sa nu mai colectez taxa de media, sau sa o las la comisie.

 

  1. Este de notorietate faptul ca sponsorul principal al Federatiei nu a adus nimic memorabil in vederea popularizarii sau promovarii sporturilor auto. Aveti in vedere gasirea unui partener care sa se implice la un alt nivel? Ma refer la organizarea de evenimente, implicarea activa a sportivilor din toate ramurile sau acordarea de premii speciale?

Eu cred ca pentru FRAS, Dunlop a reprezentat in acesti ani prietenul extraordinar care este intotdeauna alaturi cand ai nevoie, umarul pe care sa plangi cand ai probleme si mana stransa in semn de victorie cand castigi. Sper sa fie cat mai vizibili si tot mai implicati in asocierea cu noi de acum inainte. Cu siguranta vom avea si alti parteneri.

 

  1. In incheiere, pentru a ramane intr-o nota amuzanta, imi permit sa va intreb pentru ce functie urmeaza sa candidati. Pentru Presedentia sau Presedintia FRAS?

Iti raspund dupa ce imi spui cum se spune corect: 9 cu 7 fac 15, sau 9 cu 7 face 15?

  

Multumesc,

Norris Mageanu

 

 

Turul Corsicii revine in WRC

La inceputul anului in luna ianuarie FFSA a anuntat faptul ca Raliul Frantei nu se va mai putea desfasura in acest an in regiunea Alsacia datorita retragerii sprijinului autoritatilor locale ale regiunii. Imediat FFSA a inceput o actiune de identificare a unei solutii astfel incat etapa din Franta sa poata avea loc.

wrc logo

Astazi FFSA a fost incantata sa anunte faptul ca Raliul Frantei va avea loc in perioada 1-4 octombrie 2015 in regiunea Corsica. Acest lucru va fi posibil datorita sprijinului financiar pe care autoritatile locale ale Corsicii il va acorda astfel incat desfasurarea acestui eveniment sa poata fi posibila.

 

Turul Corsicii a debutat in anul 1956 si raliul a facut parte din WRC inca de la infiintarea acestui campionat in 1973 pana in anul 2008 cand Raliul Frantei a fost mutat in regiunea Alsaciei. In acest an Turul Corsicii revine din nou in Campionatul Mondial de Raliuri dupa o pauza de 7 ani.      

Dani Sordo va absenta la Raliul Suediei

Dani Sordo nu va putea lua startul in urmatoarea etapa din Campionatul Mondial de Raliuri, Raliul Suediei. Spaniolul a suferit un accident el cazand de pe mountain bike-ul sau in momentul in care efectua o sesiune de antrenament. Urmarile accidentului suferit de Dani in tara sa natala, Spania, au fost doua coaste rupte, iar echipa a luat decizia de a-l retrage din Raliul Suediei. 

Dani Sordo Portrait

In primul rand vrem sa ii uram lui Dani insanatosire grabnica si abia asteptam sa se reintoarca la comezile masinii sale. Am decis ca este mai bine ca Dani sa absenteze de la Raliul Suediei pentru a fi 100% pregatit de Raliul Mexicului care va avea loc luna viitoare. Hayden care oricum trebuia sa ia startul in Suedia pe a treia masina a noastra cu numarul 20,  va prelua acum comenzile masinii cu numarul 8 a lui Dani.”  declara Michel Nandan, seful echipei Hyundai Motorsport. 

NISSAN GT-R LM NISMO a fost prezentat oficial – foto si specificatii tehnice

Nissan GT-R LM NISMO este modelul GT-R suprem, cea mai pura expresie a inovatiei.” cel putin asa declara oficialii NISSAN. Firma nipona revine in suprema cursa Le Mans 24H dupa 16 ani la categoria regina, cu un model iesit din tiparul actual al clasei LM P1. 

 

Masina a fost construita in Statele Unite cu participarea inginerilor si mecanicilor din Japonia si tot acolo au fost efectuate si primele teste. Ben Bowlby seful programului NISSAN LM P1 declara: “Masinile participante la aceasta clasa reprezinta varful in materie de tehnologie in cursele auto: sisteme uriase de recuperare a energiei, motoare super performante in materie de consum al combustibilului si o aerodinamica extrema. Aceasta competitie de 24h echivaleaza practic cu un sezon complet de Formula 1.

 

De asemenea a fost anuntat si primul pilot pentru noul model Nissan in persoana lui Marc Gene. Spaniolul are o vasta experienta la Le Mans 24H, el participand la nu mai putin de 8 editii ale celebrei curse la categoria LM P1.     

 

Specificatii tehnice NISSAN GT-R LM NISMO

Toyota revine in WRC din 2017

Zvonurile aparute inca din 2011-2012precum si actiunile premergatoare anuntului facut de companie astazi, s-au concretizat in final, acesta reprezentand momentul mult asteptat de catre fanii raliurilor, revenirea Toyota in WRC.

Toyota Motorsport WRC

 

Au fost prezentate si primele imagini oficiale ale modelului Yaris pe care compania se va baza pentru obtinerea unui nou titlu in WRC dupa cele trei titluri obtinute la constructori in 1993, 1994 si 1999 cu modelele Celica si Corolla, precum si cele patru titluri obtinute la piloti de catre Carlos Sainz in 1990 si 1992, Juha Kankkunen in 1993 si Didier Auriol in 1994, toti trei reusind acest lucru cu modelul Celica Turbo 4WD. Subsidiara Toyota cu sediul in Germania, Toyota Motorsport GmBH, va continua sa dezvolte modelul Yaris WRC pe parcursul anilor 2015 si 2016, urmand ca debutul oficial sa aiba loc in sezonul 2017.  

Lucas Auer intareste echipa Mercedes-Benz in DTM

La doar cateva zile dupa anuntul celor de la Mercedes-Benz prin care il nominalizau pe Maximilian Götz, campionul en-titre al seriei Blancpain Sprint, drept nou pilot in DTM, compania germana isi intareste din nou pozitia declarata de a sustine noile talente in motorsport. Austriacul Lucas Auer in varsta de 20 de ani va face pasul in DTM incepand cu acest an dupa ce sezonul trecut a evoluat in campionatul european Formula 3.

Auer_1

Pe parcursul celor doua sezoane in Formua 3 Auer a reusit patru victorii si 22 de podiumuri si asemenea lui Maximilian si el a beneficiat de ocazia de a testa modelul C63 AMG DTM la testele organizate din iarna anului 2014.   

 

Faptul ca ma alatur lumii DTM este un pas important al carierei mele. Sunt foarte mandru ca fac parte din familia Mercedes. Testul de la Jerez a fost o experienta fantastica si abia astept sa revin la volanul masinii. Nici nu ma gandeam la asa ceva in urma cu un an. Stiu ca nu va fi o sarcina usoara, dar sunt foarte dornic sa invat si vreau sa ma agat cu ambele maini de aceasta sansa oferita de Mercedes-Benz.” declara Auer.

Maximilian Götz, campionul Blancpain Sprint Series, vine in DTM

Maximilian Götz, in varsta de 28 de ani, reusea la finalul sezonului 2014 sa devina campionul seriei Blancpain Sprint la volanul unui model Mercedes-Benz SLS AMG GT3. Daca Blancpain Sprint Series va suna cunoscut se poate ca acest lucru sa i se datoreze lui Alessandro Zanardi, celebrul pilot si atlet, care in ciuda handicapului sau continua sa inspire si sa demonstreze ca se poate crea performanta si in astfel de conditii.  

Maximilian Goetz DTM 2015

Incepand cu sezonul 2015 Maximilian Götz de origine germana va lua startul pe un model DTM Mercedes AMG C-Class. Maximilian a fost prezent la testul echipelor premergator sezonului 2015 care a avut loc pe circuitul Jerez de la Frontera la finalul anului trecut. 

Goetz DTM 2015

Götz a pilotat modelul SLS AMG GT3 in 82 de curse intre anii 2011-2014 reusind 10 victorii, 32 de podiumuri si 60 de clasari in top 10. In 2013 el a castigat cursa de 24h de la Spa-Francorchamps si cursa de 1,000 km de la Nürburgring. In 2012 a castigat campionatul ADAC GT Masters.

 

Momentul in care am aflat vestea ca voi concura in DTM, va ramane in amintirea mea pentru mult timp de acum inainte. Este un super-sentiment faptul ca reusitele de pe parcursul anilor in programul de curse dedicat clientilor AMG au fost monitorizate de sefii de motorsport de la Mercedes‑Benz. De asemenea demonstreaza ca programul sportiv pentru clienti poate constitui o rampa excelenta de lansare pentru lucruri si mai mari. Este ca si cum un vis devine realitate. Voi face tot ce voi putea pentru a avea succes in DTM si sunt constient ca voi avea multe de invatat in acest sezon.” declara Maximilian Götz.

 

 

Mercedes-Benz demonstreaza inca odata cu aceasta ocazie ca programul de descoiperire si promovare a tinerelor talente in motorsport functioneaza bine pentru firma din Stuttgardt

Raliul Monte-Carlo 2015 – VW acapareaza podiumul in ziua secunda

Trei probe speciale care urmau sa fie parcurse de cate doua ori in doua bucle, urmau sa rezerve pilotilor aproximativ 134 km de concurs, in cea de-a doua zi a Raliului Monte-Carlo. 

Rally Monte Carlo 2015

 

Startul zilei secunde a adus in prim plan duelul dintre cei doi “Seb”, Ogier si Loeb, iar la finalul primei bucle Ogier reusea sa micsoreze ecartul fata de Loeb la doar 3s. Noroiul si temperaturile peste zero grade au facut ca trecerea a doua pe cele trei probe speciale sa devina mai dificila pentru concurentii care luau startul mai spre coada plutonului. Ogier reusea in speciala cu numarul cinci  a zilei sa preia conducerea clasamentului general, iar Loeb se vedea nevoit sa joace totul pe cartea atacului. Din pacate acest lucru l-a costat avarierea rotii spate stanga si in final abandonul, el nereusind sa ajunga in parcul de service. Datorita regulii Rally2, disponibila in acest an la Monte-Carlo, el va putea relua startul astazi cu o penalizare de 7 minute.

Rally Monte Carlo 2015

Noul lider al raliului, Sebastien Ogier, declara la finalul zilei: “A fost o zi grea in conditii extrem de dificile. Trebuie sa multumesc spionilor mei care au facut o treaba excelenta si mi-au indicat punctele cu gheata. Duelul cu Loeb nu a fost excitant doar pentru fani ci si pentru mine si Julien. In timp ce el avea avantajul pe o proba noi reuseam sa recuperam pe urmatoarea. Am reusit sa imi pastrez calmul in ciuda ecartului mare de la inceput si cand am trecut la conducere in penultima proba a zilei am putut sa imi trag rasuflarea. Accidentul lui Loeb din ultima proba este o pierdere pentru multi dintre fanii raliurilor, iar duelul nostru pentru victorie s-a incheiat. Cu toate acestea ne asteapta doua zile nu tocmai usoare datorita conditiilor dificile. Sper sa pot rasplati fanii pentru suportul si increderea pe care mi-au acordat-o la raliul meu de casa.”     

WRC  RALLYE MONTE CARLO 2015  - PHOTO : CITROEN RACING/AUSTRAL 04 Citroen Total Abu Dhabi WRT, Loeb Sebastien, Elena Daniel, DS 3 WRC, Action

Sebastien Loeb explica: “Trebuia sa tragem! Datorita conditiilor, trebuia sa fortam pentru a nu pierde mult timp. Am franat mult prea devreme, pe o portiune de gheata. Masina a alunecat larg si am lovit un bolovan care a avariat suspensia stanga spate. Trebuia sa fim rapizi pentru ca suprafata traseului se schimba foarte repede si acest lucru nu ne avantaja.Suprafata devenea foarte murdara si trebuia sa pastram contactul. Dar nu fortam foarte mult. Nu e ca si cum ne-am asumat riscuri majore, cand am iesit afara. 

WRC  RALLYE MONTE CARLO 2015  - PHOTO : CITROEN RACING/AUSTRAL Loeb Sebastien, Citroen Total Abu Dhabi WRT, DS 3 WRC, Ambiance

Omul zilei putem spune ca a fost Robert Kubica care a reusit trei victorii de speciala, dar polonezul a cazut si el victima specialei 8. Kris Meeke nu a scapat nici el de PS8 dupa ce a fost furat de interiorul unui viraj rapid de stanga, pierzand controlul masinii care a dus la avarierea suspensiei si a abandonului.     

 

Cei de la Hyundai continua sa mizeze pe cartea prudentei si astfel au parcurs cele sase probe speciale de vineri fara probleme, Neuville si Sordo reusind sa-si imbunatateasca evolutia pe fiecare proba.

Neuville MC 2015

Clasament dupa ziua a doua:

1. Sébastien Ogier / Julien Ingrassia (Volkswagen Polo R WRC) 1:52:07.4
2. Jari-Matti Latvala / Miikka Anttila (Volkswagen Polo R WRC) +1:45.4
3. Andreas Mikkelsen / Ola Floene (Volkswagen Polo R WRC) +2:34.8
4. Ott Tanak / Raigo Molder (Ford Fiesta RS WRC) +2:44.4
5. Mads Østberg / Jonas Andersson (DS 3 WRC) +3:02.9
6. Elfyn Evans / Daniel Barritt (Ford Fiesta RS WRC) +3:15.2
7. Thierry Neuville / Nicolas Gilsoul (Hyundai i20 WRC) +3:29.9
8. Dani Sordo / Marc Marti (Hyundai i20 WRC) +4:03.0
9. Martin Prokop / Jan Tomanek (Ford Fiesta RS WRC) +4:59.6
10. Henning Solberg / Ilka Minor (Ford Fiesta RS WRC) +6:38.9

Raliul Monte-Carlo 2015 – Loeb conduce dupa prima zi

Revenit pentru o aparitie unica in 2015, Sebastien Loeb a reusit deja sa faca valuri in WRC reusind sa fie cel mai rapid pe chiar prima proba speciala a zilei de ieri. Dupa startul festiv din Monaco, echipajele s-au indreptat spre regiunea Gap unde aveau sa parcurga primele doua probe speciale ale raliului.

LOEB_2015_RMC

Plecat din pozitia a 14-a de la start echipajul Sebastien Loeb/ Daniel Elena a reusit sa obtina cel mai bun timp la finalul primei probe speciale, fiind mai rapid cu 22s fata de Ott Tanak si 30s fata de Sebastien Ogier, campionul mondial en-titre. Speciala a oferit conditii caracteristice Raliului Monte-Carlo drumul oferind concurentilor un amestec de gheata cu zapada, dar si sectiuni cu suprafete uscate si umede. 

Monte-Carlo 2015

 

Cea de-a doua speciala a fost diametral opusa primei, aceasta oferind o suprafata curata care odata cu trecerile primilor concurenti a devenit dificila datorita unui mix de noroi, pietris si iarba adus pe speciala prin taierea virajelor. In aceste conditii Ogier a reusit sa castige proba si sa recupereze din ecartul fata de Loeb dupa prima proba. Al doilea timp pe PS2 a fost obtinut de J-M Latvala care a urcat astfel pe locul 3 la finalul zilei.

Rally Monte Carlo 2015

Ogier declara dupa primele doua speciale: “Deschiderea drumului nu a fost deloc usoara azi. Conditiile care se schimbau permanent, mai ales in prima proba. Asfalt ud sau gheata neagra nu stiai exact ce te asteapta si aderenta era mica peste tot. De aceea am ales sa avem o abordare precauta si sa minimizam riscurile. E clar ca nu am ales varianta cea mai rapida pe prima proba, dar a fost cea corecta.”  

 

Loeb declara: “Prima proba a fost acoperita de gheata. Fara timpii intermediari nu stiam unde ma aflu fata de ceilalti concurenti si am fost surprins cand am vazut ecarturile la finalul probei. Cand pilotezi 20 de km pe gheata ai impresia ca nu mergi repede, dar cred ca am fost rapizi! Pe PS2 am tras cat s-a putut dar trasa era foarte murdara. Avem drum lung la Monte-Carlo si orice se poate intampla. In anumite privinte am confirmari ca inca suntem capabili sa impunem ritmul. Sper ca maine drumul sa fie inghetat si virajele sa nu fie prea murdare.” 

Dani Sordo 2015

Cei de la Hyundai au ales sa mizeze pe cartea sigurantei concentrandu-se pe terminarea probelor, obiectivul lor fiind asigurarea prezentei la start in cea de-a doua zi a raliului pentru cele doua modele i20 WRC. Neuville a vorbit despre conditiile de drum extrem de dificile adoptand un stil de pilotaj precaut care a necesitat o foarte mare concentrare. Atitudinea belgianului nu este suprinzatoare dupa ce anul trecut la Monte-Carlo iesea in decor si abandona in prima proba speciala. Dani Sordo a cazut victima ghetii in prima speciala franand prea tarziu si oprindu-se intr-un sant. Ei au revenit pe traseu dupa ce co-navigatorul Marc Marti a impins masina si au pierdut 30s. 

 

Clasament Raliul Monte-Carlo dupa PS2:

1. Sébastien Loeb / Daniel Elena (Citroën DS 3 WRC) 30:08.2
2. Sébastien Ogier / Julien Ingrassia (Volkswagen Polo R WRC) +13.3
3. Jari-Matti Latvala / Miikka Anttila (Volkswagen Polo R WRC) +36.1
4. Ott Tanak / Raigo Molder (Ford Fiesta RS WRC) +38.6
5. Elfyn Evans / Daniel Barritt (Ford Fiesta RS WRC) +47.4
6. Kris Meeke / Paul Nagle (Citroën DS3 WRC) +59.8
7. Andreas Mikkelsen / Ola Floene (Volkswagen Polo R WRC) +59.9
8. Thierry Neuville / Nicolas Gilsoul (Hyundai i20 WRC) +1:06.8
9. Mads Østberg / Jonas Andersson (Citroën DS3 WRC) +1:08.7
10. Henning Solberg / Ilka Minor (Ford Fiesta RS WRC) +1:17.6

11. M. Prokop / J. Tomanek (Ford Fiesta RS WRC) +1:18.9

12. D. Sordo / M. Martí (Hyundai i20 WRC) +1:24.9

Raliul Frantei incert pentru 2015

Cu doar o zi ramasa pana la debutul Campionatului Mondial de Raliuri, Federatia Franceza de Automobilism Sportiv (FFSA) a anuntat faptul ca Raliul Frantei nu se mai poate desfasura in acest an in regiunea Alsacia. Motivul principal il constuie lipsa contributiei financiare a autoritatilor locale teritoriale in ciuda faptului ca evenimentul s-a bucurat de un popular succes in ultimii cinci ani. In jur de 400000 de fani luau parte anual la acest raliu. 

Rallye de France

In cel mai scurt timp va urma demararea unei investigatii pentru gasirea unei solutii alternative astfel incat Raliul Frantei sa aiba loc in 2015. FFSA s-a ocupat in mod direct de organizatrea evenimentului, care a avut loc intre anii 2010-2014.