Category Archives: CNR

Edwin Keleti si Botond Csomortani conduc Raliul Moldovei Pambac Bacau 2014 dupa prima zi

Raliul Moldovei Pambac Bacau a ajuns in prima zi in Municipiul Moinesti, acolo unde a fost organizat parcul de service pe bulevardul principal din localitate. Dupa primele trei probe speciale desfasurate, la conducerea raliului se afla echipajul BCR Leasing Rally Team format din Edwin Keleti si Botond Csomortani, care au reusit sa-si treaca in cont si doua victorii de proba speciala.

 

Proba regina a Raliului Moldovei Pambac Bacau 2014, care leaga localitatile Bolatau si Moinesti, cu o prima parte in urcare pe macadam si o coborare spectaculoasa pe placi de beton, a pus din nou probleme serioase concurentilor. Daca la prima parcurgere a acesteia Francois Delecour si Dominique Savignoni au mers aproximativ 15 kilometri pe pana, Marco Tempestini si Toni Avram au ales sa se opreasca si sa schimbe roata din acelasi motiv, pierzand peste cinci minute.

E Keleti - Raliul Moldovei Pambac Bacau

Alte doua echipaje Napoca Rally Academy au avut de asemenea probleme pe PS1. Simone Tempestini si Dorin Pulpea au pierdut timp pretios datorita unui brat rupt la suspensia Peugeot-ului 207 S2000 iar Florinel Tincescu si Iulian Nicolaescu au fost obligati sa abandoneze datorita ruperii unei planetare. Proba a fost castigata de Edwin Keleti si Botond Csomortani, podiumul fiind completat de echipajele formate din Dan Girtofan/Eugen Rotaru si Francois Delecour/Dominique Savignoni.

 

Problemele au continuat pentru Napoca Rally Academy si pe a doua parcurgere a specialei Moinesti, Simone Tempestini si Dorin Pulpea fiind siliti sa abandoneze ca urmare a unei iesiri in decor din care doar Peugeot-ul 207 S2000 pe care evolueaza a avut de suferit. Victoria pe proba le-a revenit lui Francois Delecour si Dominique Savignoni, care au luat startul la Raliul Moldovei Pambac Bacau pe un Subaru Impreza de clasa 3, in timp ce pe locul al doilea si al treilea s-au clasat echipajele Edwin Keleti/Botond Csomortani, respectiv Dan Girtofan/Eugen Rotaru.

 

Incepand cu ora 19:00 atentia s-a indreptat catre Municipiul Onesti  unde s-a desfasurat superspeciala Raliului Moldovei Pambac Bacau, publicul fiind prezent in numar foarte mare de-a lungul circuitului stradal amenajat in centrul orasului. Edwin Keleti si Botond Csomortani si-au trecut in cont cea de a doua victorie de proba speciala, consolidandu-si avansul in fruntea clasamentului general la sfarsitul primei zile a Raliului Moldovei Pambac Bacau 2014. In spatele echipierilor BCR Leasing Rally Team s-au clasat Francois Delecour si Dominique Savignoni, care au fost mai lenti cu doar 1,1 secunde, respectiv Bogdan Marisca si Marc Banca, care au avut un ecart de 1,7 secunde.

A Raspopa - Raliul Moldovei Pambac Bacau

La sfarsitul primei zile a Raliului Moldovei Pambac Bacau 2014, podiumul clasamentului general este ocupat de Edwin Keleti si Botond Csomortani pe locul intai, Francois Delecour si Dominique Savignoni pe locul secund, cu o intarziere de 20,3 secunde, iar pe locul trei se afla Dan Girtofan si Eugen Rotaru la o distanta de 24,6 secunde fata de lider.

 

Clasamentul automobilelor cu 2 Roti Motrice a fost dominat autoritar de echipajul bacauan format din Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu, care si-au trecut in cont victoria pe toate cele trei probe speciale desfasurate in prima zi a Raliului Moldovei Pambac Bacau. La finalul acestei zile, ei sunt urmati de echipajele Bogdan Barbu/ Petru Paler si Alex Mirea/Dragos Despinoiu, acestia ocupand in aceeasi ordine si primele doua pozitii din Cupa Dacia. In cea de-a doua cupa monomarca a campionatului, Cupa Suzuki, primele trei pozitii sunt ocupate de catre echipajele, Sebastian Gioarsa/ Sebastian Itu, Andrei Museteanu/Claudiu Panait si Alex Ardelean/Horatiu Baltador.

 

Sambata, in cea de-a doua zi a Raliului Moldovei Pambac Bacau, parcul de service va fi amplasat in Bacau, in parcarea centrului comercial Arena Mall iar concurentii vor avea de parcurs alte opt probe, impartite in trei bucle, din care primele doua vor fi identice cu treceri pe specialele Hemeius, Trebes si Racova, ultima fiind amplasata in apropierea orasului Buhusi.

 

Raliul Moldovei Pambac Bacau 2014 este organizat de ACS Rally Spirit, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Judetean Bacau, Consiliul Local Moinesti, Consiliul Local Onesti si Consiliul Local Bacau si este sustinut de principalii parteneri, companiile Pambac, Comfert, Popasul Trebes si Simba Invest. 

Marco Tempestini a fost cel mai rapid pilot la shakedownul Raliului Moldovei Pambac Bacau 2014

Marco Tempestini si Anton Avram au fost cel mai rapid echipaj la shakedown-ul premergator Raliului Moldovei Pambac Bacau 2014. Evoluand la bordul unui Ford Fiesta R5, echipajul Napoca Rally Academy a stabilit timpul referinta de 2:18,3 secunde la a sasea parcurgere a traseului de 2,75 kilometri din apropierea localitatii Lespezi pe care s-a desfasurat, joi 24 iulie, sesiunea oficiala de teste a raliului.

 

Locul secund a fost ocupat de Simone Tempestini, care alaturi de copilotul sau Dorin Pulpea concureaza pe un Peugeot 207 S2000 si care a fost mai lent cu doua secunde decat tatal sau, in timp ce pe locul al treilea s-au clasat Francois Delecour si Dominique Savignoni pe un Subaru Impreza de clasa 3, cei doi fiind castigatorii ultimelor doua editii ale Campionatului National de Raliuri Dunlop si liderii clasamentului general inainte de startul in Raliul Moldovei Pambac Bacau 2014.

Marco Tempestini - Shakedown

Cel mai rapid echipaj cu 2 Roti Motrice a fost cel format din Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu, care evolueaza pe un Citroen Ds3 R3 in fata propriilor fani iar al doilea rezultat al categoriei a fost stabilit de Florinel Tincescu si Iulian Nicolaescu, cei doi aflandu-se la primul contact cu noua lor masina Peugeot 208 R2.

 

Intre orele 16:00-19:00 au participat la shakedown concurentii de la clasele 9 si 11, cei mai buni timpi fiind stabiliti de Alex Mirea, Bogdan Barbu si Szabo Csongor, respectiv Sorin Badea si Romulus Preda.

 

Chiar daca ploaia nu si-a mai facut simtita prezenta in cursul zilei de joi, traseul shakedown-ului s-a dovedit a fi destul de inselator pentru cativa piloti, printre ei numarandu-se Francois Delecour, Razvan Trisnevschi, Alex Mirea si Sorin Badea, care au avut parte de mici iesiri in decor dar care nu-i vor impiedica sa ia startul.

Adi Raspopa - Shakedown

 

Incepand cu ora 20:30, toate cele 36 de echipaje care vor concura la editia 2014 a Raliului Moldovei Pambac Bacau 2014 au participat la startul festiv care s-a desfasurat in fata Hotelului Decebal din centrul Bacaului, festivitate care a fost urmata de concertul lui Radu Captari.

 

Vineri, 25 iulie, sunt programate primele trei probe, prima masina urmand sa ia startul in Raliul Moldovei Pambac Bacau 2014 la ora 14:15 si la 14:42 pe speciala Moinesti 1. Dupa o vizita in parcul de service din Moinesti, incepand cu ora 17:23 este programata a doua parcurgere a aceleiasi speciale in lungime de 26,22 kilometri iar de la ora 19:06 atentia se va muta catre Onesti, acolo unde pe un circuit stradal in lungime de 1,6 kilometri se va desfasura superspeciala care va fi transmisa in direct pe postul de televiziune Dolce Sport.

 

Raliul Moldovei Pambac Bacau 2014 este organizat de ACS Rally Spirit, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Judetean Bacau, Consiliul Local Moinesti, Consiliul Local Onesti si Consiliul Local Bacau si este sustinut de principalii parteneri, companiile Pambac, Comfert, Popasul Trebes si Simba Invest.

 

shakebc final

StartVineri (1)

Inscrieri

eMAG, alaturi de pilotul Manu Mihalache in C.N.R.

De la comenzile online, la comenzile unui Mitsubishi Evo 9, este doar distanta intre initiativa si confirmarea unui parteneriat inspirat, intre eMAG si pilotul de raliu Manu Mihalache. Daca acesta din urma este un sportiv consacrat, cunoscut pentru stilul spectaculos de pilotaj, eMAG intra, in premiera, in lumea raliurilor, avand ca sursa de inspiratie pentru un proiect reusit, propriul succes in bussines-ul romanesc. Implicarea  eMAG in Campionatul National de Raliuri, nu aduce beneficii exclusive pilotului brasovean, ci sportului romanesc, in general, aflat intr-o serioasa criza de identitate, dar nelipsit de valoare si, de ce nu, de valori. eMAG.ro, cel mai mare magazin online din tara, marcheaza, astfel, intrarea pe zona de vanzari accesorii auto.

manu 3

In drum spre Bacau, urmatoarea etapa, ce se va desfasura la finele acestei saptamani, Manu va trece Oituzul, alaturi de Jancsi Soos, cu gandul la o prestatie care sa multumeasca, din nou, publicul dornic de spectacol pe probele speciale.

 

Multumesc partenerilor de la eMAG pentru deschiderea pe care au aratat-o proiectului propus. Sunt convins ca asocierea cu eMAG va aduce si competiei, nu doar echipei mele, un plus de prestigiu si notorietate. Sunt incantat sa constat ca si prietenii de la Pro-X nu si-au pierdut entuziasmul si sustin, in continuare, valorile sportului de performanta. Mergem la Bacau, gandindu-ne in primul rand la conditiile meteo, dar evident, si la  “lupta” cu probele speciale. Le doresc  tuturor echipajelor multa bafta!”, a declarat Manu Mihalache, aratand o atitudine neastamparata, a unui personaj care face totul cu multa pasiune.

 

Copilotul lui Manu, Jancsi Soos, este, ca de obicei, concetrat si foarte atent la detalii: “Vom aborda acest raliu, de altfel, foarte complex, intr-o nota echilibrata, care sa ne aduca la finalul sau satisfactia unui rezultat pozitiv. Ii asigur pe spectatori ca echilibrat nu inseamna lipsit de spectacol. Asteptam cat mai multi fani pe probe, sugerandu-le sa se bucure de efortul depus de toti colegii implicati in acest raliu.

 

Echipajul Manu Mihalache – Jancsi Soos este sustinut de eMAG.ro, Pro-X, Gatmo Motorsport, Atlanta House si X-Tend Motors.

Maxim atac pentru Raspopa si Grigoriu la Raliul Moldovei Pambac Bacau

Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu sunt pregatiti sa ia startul in cea mai importanta etapa pentru ei din acest sezon, Raliul Moldovei Pambac Bacau 2014. Dupa ce au fost obligati sa abandoneze la Cluj, ca urmare a unei iesiri in decor, cei doi bacauani au o singura deviza pentru etapa de casa: maxim atack!

 

Programat in perioada 25-26 iulie 2014, Raliul Moldovei Pambac Bacau 2014 reprezinta un adevarat tur de forta al judetului, probele speciale din prima zi fiind concentrate in zona municipiilor Moinesti si Onesti iar cele de a doua zi in jurul Bacaului si al Buhusului.

AdiRaspopa_0024

Campionatul National de Raliuri Dunlop revine dupa zece ani la Onesti, acolo unde vom concura in premiera pe un circuit stradal amenajat in centrul orasului, asa ca emotiile vor fi mai mari pentru mine, acesta fiind orasul meu natal. Ma bucur foarte mult ca am aceasta posibilitate si sper ca spectatorii sa vina in numar cat mai mare si sa fie incantati de evolutiile spectaculoase ale colegilor din campionat si bineinteles, nu in ultimul rand, de evolutia noastra.spunea Adi Raspopa inainte de startul in Raliul Moldovei Pambac Bacau 2014.

 

Lideri autoritari ai clasamentului automobilelor cu 2 Roti Motrice, cu un avans de peste 33 de puncte in fata urmatorilor clasati, Adi Raspopa si Catalin Grigoriu si-au propus pentru aceasta etapa sa atace chiar de pe prima proba.

 

Daca la Cluj ne-am dorit o abordare mai relaxata si am dovedit ca putem avea si in astfel de conditii o viteza foarte buna pe probe, la Bacau vom forta inca de pe prima proba, cea mai lunga a raliului, care va fi parcursa de doua ori vineri si care poate stabili, in mare masura, castigatorul raliului. Ne dorim foarte mult victoria acasa si bineinteles titlul de campioni nationali!” a mai adaugat Adrian Raspopa.

 

Pentru a pregati cat mai bine Raliul Moldovei Pambac Bacau, lui Adi Raspopa si Catalin Grigoriu li se va alatura si managerul sportiv Tapio Laukkanen, pilotul finlandez urmand sa participe impreuna cu ei la o sesiune de teste premergatoare etapei de casa.

 

Raliul Moldovei Pambac Bacau debuteaza joi dimineata cu sesiunea oficiala de teste organizata in zona Ocolului Silvic Fantanele, seara fiind programata prezentarea oficiala a echipajelor in fata Hotelului Decebal, prezentare care va fi urmata de concertul lui Radu Captari.

 

Vineri sunt programate cele doua parcurgeri ale probei de la Moinesti in lungime de 26 kilometri iar de la ora 19:00 superspeciala de la Onesti care va fi transmisa in direct pe postul Dolce Sport. Sambata, a doua zi, concurentii vor mai avea de parcurs inca opt probe speciale, sosirea echipajelor si premierea urmand sa aiba loc pe aceeasi scena de la Hotel Decebal incepand cu ora 20:00, dupa incheierea acesteia fiind programat concertul trupei Taxi.

 

Echipajul Adrian Raspopa/ Catalin Grigoriu este sustinut in sezonul 2014 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicpali Gazprom Petrol Stations, Popasul Trebes, Comfert, Dedeman, Pambac, Simba si partenerii tehnici Omniasig, Sky Wellness, Mere de Itesti si GoPro.  

Un raliu strategic pentru BCR Leasing Rally Team

Raliul Moldovei, a cincea etapă din acest sezon, se prefigurează a fi un raliu frumos, cu câteva elemente noi în program faţă de ediţia precedentă. Din punct de vedere tehnic, raliul îşi păstrează aceeaşi structură ca şi anul trecut, astfel că cei care au mai luat startul aici vor fi în avantaj deoarece cunosc deja particularităţile unor probe destul de dificile în anumite condiţii. „Factorul meteo va juca şi în acest an un rol foarte important; dacă ploile nu vor afecta suprafaţa de rulare, lupta va fi strânsă la toate categoriile; în schimb, daca ploaia îşi va face apariţia, atunci răsturnările de situaţie  ar putea fi multe şi spectaculoase.” a declarat Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport, compania care asigură managementul sportiv şi tehnic al BCR Leasing Rally Team.

 BCR Leasing Rally Team

După o primă jumătate a sezonului foarte bună, BCR Leasing Rally Team va aborda şi ultimele etape cu aceeaşi concentrare şi determinare ca şi până acum. Toate cele patru echipaje BCR Leasing Rally Team au contribuit cu puncte importante în clasarea echipei pe locul II după această primă jumătate a sezonului şi, întrucât Campionatul din acest an este unul din cele mai disputate din ultimii ani, cred că o clasare a echipei pe locul II la final de sezon va fi un rezultat bun pentru noi. Sper ca Raliul Moldovei să contribuie decisiv la îndeplinirea acestui obiectiv.– a adăugat Alexandru Piţigoi.

 Edwin Keleti_Botond Csomortani_Ford Fiesta R5

Aflaţi în primul sezon de participare la volanul unei maşini de clasa 2, Edwin Keleti şi Botond Csomortani se situează în prezent pe locul 3 în clasamentul general cumulat, astfel că speră să aleagă pentru Raliul Moldovei strategia optimă obţinerii celui mai bun rezultat posibil la finalul campionatului: La Bacău ne aşteaptă un raliu extrem de interesant şi de important în economia campionatului. Interesant datorită celebrei probe macadam-beton care te solicită la maxim şi pune anvelopele la grea încercare, şi important, pentru că poate contribui decisiv la consolidarea sau îmbunătăţirea poziţiei în clasamentul general. Personal, încă nu am decis dacă este important pentru noi să atacăm la maxim şi să forţăm un rezultat bun la generalul etapei sau să mergem inteligent şi să ne concentrăm pe podiumul campionatului finalului de an… Ne bucurăm că acest raliu a crescut frumos de la prima ediţie şi sperăm că anul acesta va marca încă un salt consistent! – a declarat Edwin Keleti, cel mai bine clasat pilot BCR Leasing Rally Team după primele patru etape disputate.

 Gergo Szabo_Karoly Borbely_Skoda Fabia S2000

Gergo Szabo şi Karoly Borbely vor concura cu Skoda Fabia S2000 la Raliul Moldovei, pentru a doua oară în acest sezon, şi speră să fi trecut de perioada de acomodare cu această maşină. „Avem un tonus excelent şi vrem să obţinem un rezultat bun la Bacău. Ştiu că putem mai mult! Sper să găsim cea mai bună abordare şi să fim scutiţi de ghinion astfel încât să putem aduce din nou puncte valoroase echipei BCR Leasing Rally Team. – a declarat Gergo Szabo.

 Sorin Badea_Florin Dorca_Mitsubishi Lancer Evo 7

Deşi greu încercat în acest sezon, al treilea echipaj BCR Leasing Rally Team format din Sorin Badea & Florin Dorca îşi păstrează optimismul şi dorinţa de a face performanţă: Pentru mine, Raliul Moldovei este o premieră, urmând să parcurg pentru prima dată acest traseu în noua configuraţie. Vom trata acest raliu, ca şi pe competitorii noştri, cu maximă atenţie şi respect. În ciuda eşecurilor din ultimele trei etape, care ne-au făcut să scăpăm “printre degete” puncte preţioase în clasament, avem în continuare aceeaşi dorinţă puternică de victorie. Atât eu, cât şi copilotul meu Florin Dorca, mergem pe probele speciale de la Oneşti, Moineşti şi Bacău pentru a obţine un rezultat notabil împreună cu colegii noştri de echipă, susţinuţi de tehnicienii de la Colina Motorsport; toţi împreună şi fiecare în parte ne dorim foarte mult să participăm în mod substanţial la o clasare cât mai înaltă a echipei BCR Leasing Rally Team pe podiumul competiţiei echipelor din CNRD 2014.– a declarat Sorin Badea.

 Adrian Teslovan_Vajk Cseh Imre_Dacia Logan Cup

Lideri în Cupa Dacia cu un total de puncte reconfortant, 75 de puncte, Adrian Teslovan & Cseh Vajk Imre sunt entuziasmaţi de startul într-o nouă etapă spectaculoasă alături de coechipierii lor: Aşteptăm cu nerăbdare să ajungem la Bacău, va fi o nouă experienţă pentru noi. Aşa cum suntem obişnuiţi, publicul din Bacău este foarte receptiv la toate evenimentele organizate în acest judeţ şi, având în vedere, că este unul dintre cele mai importante evenimente din zonă, sunt sigur că nu vom duce lipsă de spectatori. La fel ca la fiecare etapă, noi vă spunem că este o onoare să facem parte dintr-o echipă pe care o reprezentăm cu mândrie – BCR Leasing Rally Team. Personal cred foarte mult în acest proiect lansat în urmă cu 3 ani şi care este manageriat de o echipă de Adevăraţi profesionişti.– Adrian Teslovan.

 

BCR Leasing Rally Team este susţinută în 2014 de BCR Leasing, Omniasig, Mobil 1 – prin Star Lubricants, Colina Motorsport, Pirelli, Dolce Sport, Energobit, Veteco, Frontline Combo, Borsec, Defi, Pigna, Biosafe, Kristal Glamclub, Autocar Service.

 

Programat în 25 şi 26 iulie, Raliul Moldovei se va desfăşura în judeţul Bacău, pe o suprafaţă mixtă asfalt-macadam. Concurenţii vor avea de parcurs 11 probe speciale, printre care şi o superspecială în centrul oraşului Oneşti, tronsoanele cronometrate însumând 126,64 km, lungimea totală a etapei fiind de 427,65 km. Etapa moldavă va fi a cincea etapă din acest sezon şi va avea coeficient 1. 

Moinestiul a gazduit conferinta de presa premergatoare Raliului Moldovei Pambac Bacau 2014

Aflat intr-o campanie de redescoperire a orasului ca si statiune turistica sub sloganul “Promovam valorile, stimulam competitia, construim viitorul”, Municipiul Moinesti a fost gazda conferintei de presa premergatoare Raliului Moldovei Pambac Bacau 2014. Biblioteca Municipala “Stefan Luchian” a gazduit conferinta la care au participat dl. Viorel Ilie – primarul Mun.Moinesti, dl. Ionut Tenie – City Manager al Mun.Onesti, dl. Inspector principal Gabriel Blaga  – Serviciul Politiei Rutiere din cadrul IPJ Bacau si Adrian Raspopa – organizatorul Raliului Moldovei Pambac Bacau 2014.

 

Prima zi, cea de vineri, va avea parcul de service amplasat in premiera pe cel mai mare bulevard din centrul Mun. Moinesti iar concurentii vor parcurge de doua ori proba regina a raliului din imediata apropiere a orasului, in lungime de 26,22 kilometri.

 

Sarbatorim in Moinesti o saptamana dedicata sportului pe patru roti si avem deja experienta din anii anteriori. Aprecierile din partea concurentilor si fanilor au fost foarte bune dupa editiile precedente iar acest lucru ne-a determinat sa ne implicam din nou in organizare. Ne dorim ca zona sa se dezvolte si mai mult ca o statiune turistica, sa redevina o zona placuta de relaxare. Prin aceasta competitie, urmarim sa promovam Municipiul Moinesti alaturi de celelalte evenimente din oras si ne dorim ca acest raliu sa poposeasca an de an in comunitatea noastra a declarat dl.Viorel Ilie – primarul Mun.Moinesti.

 

Incepand cu ora 19:06, atentia se va indrepta catre Mun. Onesti, acolo unde se va desfasura superspeciala in lungime de 1,6 kilometri, organizata de asemenea in centrul orasului pe un circuit stradal care cuprinde cele mai importante bulevarde din acesta. Fanii raliurilor din Romania care nu vor putea ajunge la Bacau vor putea urmari de acasa, pe canalul Dolce Sport, transmisia in direct a Superspecialei din Onesti, transmisie care va fi realizata cu doisprezece camere.

 

Ne bucuram ca Municipiul Onesti revine pe harta raliurilor din Romania dupa 10 ani. Primarul Neghina este un mare fan al sportului, in  general, si alaturi de consiliul local incearca sa sprijine competiiile sportive din oras. Va asteptam in numar cat mai mare la Onesti unde am pregatit o serie de surprize placute celor care ne vor trece pragul.” a declarat dl.Ionut Tenie – City Manager al Mun.Onesti.

 

Joi de la ora 12:00, la Ocolul Silvic Fantanele va avea loc shakedownul, ultima sesiune de teste premergatoare Raliului Moldovei Pambac Bacau, sesiune in cadrul careia echipajele pot aduce ultimele setari masinilor de concurs. In aceeasi zi, de la ora 20:00, este programat startul festiv in zona Hotelului Decebal din Bacau, festivitatea ce va fi precedata de concertul lui Radu Captari care va avea loc pe scena amenajata in zona.

conferinta presa 2014

Sambata, in cea de-a doua zi a Raliului Moldovei Pambac Bacau, parcul de service va fi amplasat in Bacau, in parcarea centrului comercial Arena Mall iar concurentii vor avea de parcurs alte opt probe, impartite in trei bucle, din care primele doua vor fi identice cu treceri pe specialele Hemeius, Trebes si Racova, ultima fiind amplasata in apropierea orasului Buhusi.

 

Impreuna cu colegii din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Bacau si cu cei de la Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta ne vom da concursul pentru a asigura un climat de siguranta pe toata perioada desfasurarii raliului. In zonele pretabile la un trafic aglomerat vor fi politisti rutieri care vor asigura fluenta traficului si vreau sa fac un apel si la spectatori sa respecte indicatiile staff-ului de organizare.a declarat dl.inspector principal de politie Gabriel Blaga  din cadrul Serviciul Politiei Rutiere al IPJ Bacau.

 

Am ales sa organizam conferinta de presa la Moinesti pentru ca aici am gasit o deschidere foarte mare din partea autoritatilor locale iar zona are un potential mare de dezvoltare. Ma bucura foarte mult faptul ca am ajuns la cea de-a patra editie pentru ca eu sunt adeptul ideii de pasi mici si siguri. Vreau sa le multumesc tuturor partenirilor pentru sprijinul oferit si m-as bucura foarte mult daca publicul va reactiona pozitiv la campaniile de promovare pe care le-am desfasurat pana acum.” a mai adaugat Adrian Raspopa – organizatorul Raliului Moldovei Pambac Bacau 2014.

 

Raliul Moldovei Pambac Bacau 2014 se va incheia odata cu sosirea echipajelor, programata sambata seara de la ora 20:00, nu inainte insa de concertul trupei Taxi.

Raliul Moldovei Pambac Bacau 2014 este organizat de ACS Rally Spirit, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Judetean Bacau, Consiliul Local Moinesti, Consiliul Local Onesti si Consiliul Local Bacau si este sustinut de principalii parteneri, companiile Pambac, Comfert, Popasul Trebes si Simba Invest.

Pregatirile pentru Raliul Moldovei Pambac Bacau au intrat pe ultima suta de metri

Conform regulamentului particular al Raliului Moldovei Pambac Bacau, vineri, 11 iulie, s-a terminat perioada in care echipajele se puteau inscrie. Pana in prezent, pentru etapa a cincea din cadrul Campionatului National de Raliuri Dunlop, s-au inscris 35 de echipaje iar cei care nu au apucat sa faca acest lucru se mai pot inscrie pana la efectuarea verificarilor administrative, urmand sa achite o taxa marita cu 20%.

 

Pentru editia de anul acesta a Raliului Moldovei Pambac Bacau am estimat ca vom depasi 50 de echipaje inscrise, insca cum aceasta perioada a anului este rezervata concediilor, mai multi concurenti nu au reusit sa trimita formularul de inscriere. Am primit mai multe telefoane de la colegi din campionat si cred ca la start vor fi aproximativ 45-48 de echipaje.a spus Adrian Raspopa, organizatorul Raliului Moldovei Pambac Bacau, programat in perioada 24-26 iulie.

secretariat Raliul Moldovei Bacau

Pe lista de inscrieri figureaza toate echipajele angrenate in lupta pentru podiumul clasamentului general si al celorlalte clase, la Raliul Moldovei Pambac Bacau urmand sa se alinieze doua automobile in configuratie R5 ale pilotilor Marco Tempestini si Edwin Keleti, trei automobile in configuratie S2000 ale pilotilor Francois Delecour, Simone Tempestini si Dan Girtofan si zece automobile cu tractiune intregrala, modele precum  Subaru si Mitsubishi.

 

La capitolul vesti mai putin bune se incadreaza pilotul maghiar David Botka, care initial trebuia sa revina in Campionatul National de Raliuri Dunlop la Bacau pe un Mitsubishi Lancer Evo9 R4. Din pacate Botka a avariat automobilul de concurs destul de rau in weekedul abia incheiat astfel ca va fi nevoit sa absenteze de la aceasta etapa. O alta noutate este revenirea lui Bogdan Marisca la modelul Subaru Impreza R4, dupa doua etape la care a evoluat la bordul unui model S2000.

 

Duelul la clasa automobilelor cu tractiune pe doua roti se va da la Bacau intre liderul Adrian Raspopa, care-i va avea ca oponenti pe Raul Badiu si pe Florinel Tincescu, cel din urma urmand sa evolueze in premiera pentru el cat si pentru o etapa de raliuri din Romania la bordul unui Peugeot 208 R2. Spectacolul va fi asigurat ca intotdeauna si de echipajele de la Cupa Dacia si Cupa Suzuki, competitii monomarca la care s-au inscris pana in prezent sapte, respectiv cinci echipaje.

 

inscrieri Raliul Moldovei Pambac Bacau

 

Anul acesta, secretariatul Raliului Moldovei Pambac Bacau si-a mutat locatia pe Str. Nicolae Bălcescu Nr.12, in spatele Hotelului Decebal aflat in centrul orasului. Secretariatul cursei va fi deschis incepand de luni, 14 iulie, cu o saptamana mai devreme decat era planificat si va functiona ca punct de informare pentru spectatori si nu numai.

 

Sunt foarte optimist de feedback-ul pe care l-am avut in urma campaniei de publicitate pentru editia cu nr.4 a Raliului Moldovei Pambac Bacau, campanie care a inceput cu o luna inainte de start. Mai avem programate actiuni de promovare pe plan local saptamana aceasta cat si la sfarsitul ei, astfel ca ma astept la o afluenta mai mare de spectatori, mai ales pe finalul probei de la Moinesti, acolo unde cu 3 kilometri inainte de finish va fi organizata o serbare campeneasca, cat si la Onesti, orasul meu natal unde se va desfasura in premiera superspeciala de vineri.a mai adaugat Adrian Raspopa.

 

Tot la capitolul noutati se inscrie si concertul lui Radu Captari, care va canta joi seara, pe 24 iulie, pe scena amenajata in apropierea parcului inchis de langa Hotelul Decebal, concert care va avea loc dupa prezentarea oficiala a echipajelor.

 

Raliul Moldovei Pambac Bacau 2014, programat in perioada 24-26 iulie, este organizat de ACS Rally Spirit, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Judetean Bacau, Consiliul Local Moinesti, Consiliul Local Onesti si Consiliul Local Bacau si este sustinut de principalii parteneri, companiile Pambac, Comfert, Popasul Trebes si Simba Invest.

SERUS SG Racing Team vine in haine noi la Cupa Resita

Odata cu cea de-a treia etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta, SERUS SG Racing Team va prezenta noua grafica a celor doua masini de concurs pilotate de Alex Mirea si Gabriel Ene. Cupa Resita reprezinta una din cele mai rapide si tehnice etape din campionat, traseul de pe Valea Domanului aflandu-se intre preferatele celor trei piloti ai echipei SERUS SG.

 Alex Mirea & Gabriel Ene

Astfel, pregatirile pentru etapa care va avea loc in acest weekend, intre 5 si 6 iulie, au fost intense, mecanicii echipei reusind sa repare Dacia Logan a lui Bogdan Rusea si sa usureze modelul Renault Clio Cup pilotat de Alex Mirea, prin montarea unui kit cu elemente de carbon.

 

Am reusit in pauza de o luna pe care am avut-o dupa a doua etapa sa aduc un up-grade lui Arthri, masina mea de concurs. Renault-ul Clio Cup este acum mai usor dupa montarea unor elemente de carbon si sper ca aceasta cura de slabire sa se regaseasca in timpii pe care-i voi obtine pe traseu si evident sa se concretizeze intr-un podium la clasa H2. La Resita revin cu amintiri placute dupa ce anul trecut am reusit un nou record pentru automobile echipate cu motoare de pana in 1600cmc si sper ca aceasta sa fie etapa unde voi urca pentru prima oara pe podium in acest an.declara campionul en-titre al clasei H1, Alex Mirea.

 

Pentru Gabriel Ene, aflat la primul sau sezon in Campionatul National de Viteza in Coasta, Cupa Resita reprezinta o noutate absoluta. “Este pentru prima oara cand voi lua startul in Cupa Resita si din cate am inteles de la colegii mei de echipa, este o etapa foarte frumoasa, tehnica si de viteza. Imi doresc sa gasesc un ritm bun repede si sa obtin un nou podium la debutanti pentru a contribui cu puncte pretioase in intrecerea rezervata echipelor. Mai am de lucrat un pic la acomodarea cu masina din acest sezon si noua grafica a echipei sper sa ne aduca noroc si sa le placa fanilor. Pentru ca tot vorbim de fani lor le-am pregatit o serie de concursuri in acest sezon si daca vor urmari pagina noastra www.facebook.com/SERUSSGRT va garantez ca nu vor fi dezamagiti.incheia Gabriel Ene.

Bogdan Rusea

Traseul de la Resita este unul dintre preferatele mele, fiind unul foarte tehnic si de viteza si mereu imi face placere sa concurez acolo. Sper sa fiu ferit de probleme si sa obtin un rezultat bun atat pentru clasamentul clasei H1 unde concurez, dar si pentru echipa. Vreau sa multumesc in final celor de la Service Auto SERUS, Total Lubricants Romania si Safety Broker care fac posibila participarea mea in CNVC pentru al patrulea an consecutiv.declara Bogdan Rusea cu o zi inainte de plecarea catre cea de-a treia etapa din Campionatul National de Viteza in Coasta. 

 

Serus SG Racing Team este sustinuta in sezonul 2014 al Campionatului National de Viteza in Coasta de partenerii SERUS, SGMarket.ro, Total, Safety Broker si Hesper.  

Surprizele placute continua la Raliul Moldovei Pambac Bacau 2014

Programat in perioada 25-26 iulie, Raliul Moldovei Pambac Bacau, etapa a cincea din cadrul Campionatului National de Raliuri Dunlop, se afla in plina campanie de promovare. Cu un traseu in care au fost incluse cele mai importante municipii si orase din judet, precum Bacau, Moinesti, Onesti si Buhusi,  organizatorul intrecerii si-a propus sa creasca numarul spectatorilor pe marginea probelor speciale.

RMPB_ 2014

Daca anul trecut Bacaul a fost etapa la care s-a stabilit campionul national, anul acesta am gandit un traseu care sa atraga mai multi spectatori decat la editiile anterioare. De asemeni, prin mutarea Raliului Moldovei Pambac Bacau in luna iulie, sper sa avem parte de o vreme mai frumoasa, astfel incat viteza echipajelor pe probele speciale sa incante fanii.spune Adrian Raspopa, organizatorul Raliului Moldovei Pambac Bacau.

 

Campania de promovare outdoor are loc in intreg judetul, dar mai ales in zonele in care ajunge traseul Raliului Moldovei Pambac Bacau. Astfel, au fost amplasate zece afise de 4×3 metri in Moinesti, zece in Bacau si alte banere pe traseul superspecialei din Onesti. Si anul acesta, pe fatada Hotelului Decebal, a fost montat un mesh de 200 metri patrati cu programul raliului, fiind distribuite totodata peste 5.000 afise A1 si 10.000 flyere.

RMPB -2014

Autoritatile locale din Moinesti si Onesti au doua echipe inimoase care se ocupa de promovarea pe plan local iar feedback-ul persoanelor cu care au luat deja contactul ne face sa fim optimisti cu privire la numarul spectatorilor pe care-l asteptam pe probele speciale, tinand cont si de surprizele pregatite in cele doua municipii.a mai adaugat Adrian Raspopa.

 

Fanii raliurilor din Romania care nu vor putea ajunge la Bacau vor putea urmari de acasa, pe canalul Dolce Sport, transmisia in direct a Superspecialei din Onesti, transmisie care va fi realizata cu doisprezece camere.

 

Raliul Moldovei Pambac Bacau 2014 este organizat de ACS Rally Spirit, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Judetean Bacau, Consiliul Local Moinesti, Consiliul Local Onesti si Consiliul Local Bacau si este sustinut de principalii parteneri, companiile Pambac, Comfert, Popasul Trebes si Simba Invest.