Category Archives: Sezonul 2011

Schimbari in cadrul Napoca Rally Academy inainte de Raliul Aradului

Napoca Rally Academy isi propune sa pastreze prima pozitie in clasamentul general al echipelor si dupa ce-a de-a sasea etapa a Campionatului National de Raliuri „Dunlop”( a cincea disputata efectiv), Raliul Aradului, care se va desfasura in zilele de 5 si 6 august. Lista de inscrieri numara luni seara 99 de echipaje, record absolut pentru istoria post-decembrista a acestui sport in Romania, dat fiind ca Raliul Aradului conteaza ca etapa oficiala atat in Campionatul Romaniei, cat si in cel al Ungariei. Printre cele 99 de echipaje se numara si cele sase ale Napoca Rally Academy. Obiectivul team-ului nostru ramane pastrarea pozitiei de lider in campionat si, daca se poate, marirea avansului fata de celelalte echipe”, a anuntat Tempesta intentiile echipei.

 

 

 

Dupa decizia de luni seara a Comisiei de Apel a FRAS, care a mentinut hotararea de excludere a echipajului Gergo Szabo/ Zoltan Kohler din clasamentele Raliului Sibiului pentru service ilegal, echipajul Napoca Rally Academy, Tempesta/Dorin Pulpea, declarat castigator al etapei trecute, spera sa gaseasca la Arad echilibrul intre atac si prudenta. Cei doi isi propun sa obtina maximum de puncte posibil, dar, in acelasi timp, vor incerca sa se fereasca de probleme sau greseli majore. Aradul va  fi un raliu foarte important in economia campionatului. Cred ca de acum incolo fiecare gresala sau abandon va duce direct la scaderea dramatica a sanselor la titlu. Pe de alta parte trebuie neaparat sa adunam cat mai multe puncte si, daca se poate, sa obtinem chiar victoria. Asa incat cred ca va a fi foarte dificil sa gasim, atat noi cat si  ceilalti contracandidati la titlu, echilibrul intre atac – pentru a castiga cat mai multe puncte si aparare – pentru a  ne feri de probleme si abandonuri.

 

Asta va  fi provocarea de acum incolo si, cine o va  gestiona mai bine, in final va iesi campion. Si decizia de aseara a comisiei de apel privind excluderea lui Gergo Szabo din Raliul Sibiului este foarte importanta, dar e bine ca macar inainte de aceasta etapa stim exact care este clasamentul general in acest moment. Atat pentru noi cat si pentru Szabo decizia a schimbat abordarea acestui raliu. In alta ordine de idei, cred ca si prezenta pilotilor maghiari va fi un element care, indirect, va conta, chiar daca sunt doua raliuri total distincte si nu va exista un clasament comun. Eu sunt convins ca  noi, pilotii din Romania, vom fi foarte curiosi sa vedem care ne este nivelul comparativ  cei mai buni piloti din Ungaria si acest lucru ne va influenta in mod cert evolutia. In plus, la a doua trecere macadamul de pe probe va fi clar afectat de cele o suta de masini, lucru care, la randul lui, ne va influenta evolutia”, a declarat Tempesta.

 


Dupa abandonul de la Sibiu, din ultima proba speciala, cand se aflau pe locul doi,  Bogdan Marisca si Sebastian Itu au nevoie la randul lor de un rezultat bun la Arad pentru a ramane in lupta pentru titlu.  ” Intram in a doua jumatate a campionatului, dupa un raliu al Sibiului cu un final deloc fericit pentru noi, un abandon tehnic pe ultima speciala, cu 3 km inainte de sosire… Dar Sibiul a trecut si asteptam Raliul Aradului, un raliu tehnic, selectiv, care va fi si mai interesant prin prisma prezentei pilotilor din campionatul Ungariei. In acest moment lupta la virful clasamentului s-a echilibrat, ceea ce face si mai interesanta aceasta a doua parte a sezonului. Speram la un rezultat care sa ne mentina in lupta pentru podiumul campionatului la final de sezon si speram ca Napoca Rally Academy sa-si pastreze locul 1 la echipe. Ii asteptam pe toti fanii pe probele speciale de la Arad, unde sint convins ca vor avea parte de un  raliu extrem de spectaculos ! , a spus Bogdan Marisca.

 


Pentru echipajul Danny Ungur/Tony Avram, a cincea victorie la clasa 19 ar insemna inca un pas mare spre castigarea clasei la finalul sezonului. Mai mult,  Danny, care a participat pana acum la sase raliuri in Ungaria, asteapta la Raliul Aradului si o reintalnire cu pilotii din tara vecina: Raliul Aradului va fi pentru noi inca o etapa in care sa demonstram ca ne meritam pozitia, atat in clasament, cat si in echipa. Vrem spectacol si o evolutie la maxim!  Pe de alta parte, ma bucur de reintalnirea cu mai vechii prieteni din Ungaria. O etapa mixta in Romania este un mare pas inainte, sper sa fie inceputul unui drum de durata si nu doar un foc de paie…Ne asteptam sa avem parte acum de un  raliu model, care sa exceleze la capitolul organizare si implicare. Suntem oricum impresionati, lista de start te face sa te simti ca la o etapa internationala. Ne dorim o noua victorie la clasa”, a dezvaluit Danny.

 

 

Inainte de plecarea spre Arad Vlad Cosma a avut de anuntat o surpriza de proportii: un nou copilot, in persoana lui Gabi Lazar, dupa ce navigatorul sau din ultimele trei sezoane, Florin Dorca, a decis sa se retraga, cel putin temporar: Din pacate, Florin Dorca, copilotul cu care am avut atatea satisfactii in ultimii trei ani, a decis, cel putin deocamdata, sa renunte la activitatea sportiva. Imi pare rau si vreau sa-i multumesc pentru toate lucrurile frumoase pe care le-am reusit impreuna”, a spus Vlad. Tanarul pilot al Napoca Rally Academy spera ca evolutia lui la Raliul Aradului sa nu fie afectata de aceasta schimbare si, in a doua etapa de macadam a sezonului, suprafata lui favorita, sa castige din nou la clasa 6 si in Trofeul Citroen si chiar sa reuseasca ce nu a putut la Sibiu: sa se impuna si in clasamentul masinilor cu doua roti motrice. Dupa scurta vacanta de vara repornim motoarele pentru Raliul Aradului. Chiar daca am avut parte de aproape o luna de pauza, acum ne-am dezmortit si suntem nerabdatori sa luam startul. La Sibiu m-am reacomodat repede cu suprafatata mea favorita si am avut o evolutie buna, acum vin la Arad, un raliu mult mai rapid,  foarte hotarat sa ne batem pentru prima pozitie in clasamentul masinilor cu doua roti motrice si in Citroen Racing Trophy. Probele de aici se potrivesc mai bine si micului C2 fiind mult mai placute pentru pilotaj, sper sa stim sa ne ferim de probleme si sa avem o lupta frumoasa pe tot parcursul raliului cu colegii nostri din Trofeul Citroen si de la doua roti motrice, a anuntat Vlad.

 

 

 

O evolutie de exceptie a reusit la Sibiu si juniorul Florin Tincescu, care, alaturi de copilotul sau, Dan Hatigan, a pasit pe a doua treapta a podiumului Cupei Dacia. Florin nu se lasa insa ametit de acest rezultat si abordeaza cu maturitate si Raliul Aradului:Raliul Sibiului, fiind primul nostru raliu pe macadam, l-am abordat prudent,  am pornit cu teama, dar, cu fiecare proba parcursa, incepea sa ne placa din ce in ce mai mult, sa ne simtim bine. Si de aici si rezultatul:  cea mai buna clasare a mea de cand concurez in campinatul national. Dar, dupa acest raliu am revenit cu picioarele pe pamant . Nu ne-o “luam in cap”, la Arad avem acelasi obiectiv pe care l-am avut la toate etapele de paana acum:  sa parcurgem cat mai multi kilometri , sa terminam cursa  si sa ne clasam cat mai sus posibil. Multumim sponsorilor si sustinatorilor care sunt alturi de noi”, a fost declaratia lui Florin Tincescu inainte de plecarea spre Arad.

 

 

Pentru celalalt junior al Napoca Rally Academy, Simone Tempestini, Raliul Aradului va reprezenta intotdeauna ceva special: acesta a fost, in 2010, primul raliu din viata lui. Simone, alaturi de copilotul sau, Lucio Baggio, parcurgea atunci toate cele 11 probe speciale ale competitiei, devenind astfel, la 16 ani, cel mai tanar pilot din Campionatul National de Raliuri. In 2011, obiectivul ramane acelasi: sa termine raliul si sa acumuleze experienta. Ma bucura revenirea la Arad, raliul in care am debutat anul trecut. La Sibiu mi-am indeplinit misiunea de termina raliul si, daca acolo am mers de la incet la foarte incet, acum sper ca Lucio sa  imi dea voie sa calc mai mult pe aceleratie. Nu voi uita insa ca pentru  mine este foarte important fiecare kilometru de proba speciala parcurs si mult mai putin importanta este pozitia sau timpii obtinuti. Cred ca la doua trecere pe speciala lunga, dupa o suta de masini, va a fi o proba de supravituire pentru noi “ cei mici”. In rest, pentru mine este o bucurie extraordinara si sunt fericit de fiecare data cand pot sa ma urc in o masina de concurs !!! ”, a spus Simone.

George Grigorescu – revenire spectaculoasa pe macadam

Multiplu campion național de raliuri George Grigorescu a reușit o urcare spectaculoasa în clasamentul campionatului grație punctelor marcate la Raliul Sibiului, prima etapă de macadam din actualul sezon al Campionatului Național de Raliuri. Italianul Simone Campadelli nemarcând puncte în campionat, lui George îi revin punctele aferente locului unu în clasamentul 2 Roți Motrice și locului trei în clasamentul general. În prezent pilotul bucureștean abordează cu și mai multă determinare Raiul Aradului, a șasea a etapă a campionatului ce se va desfășura în perioada 5-6 august.

 

 

După ce a reușit să revină la marea sa dragoste automobilismul sportiv, deși a fost nevoit din rațiuni financiare să renunțe timp de cinci sezoane, George Grigorescu și-a propus să parcurgă și cele cinci etape de macadam programate în acest sezon al campionatului de raliuri. Succesele repurtate la volanul mașinilor Renault l-au determinat să opteze tot pentru produsele constructorului francez alegând să meargă și pe macadam cu Renault Clio R3, mașina pe care plănuise inițial să dispute campionatul – Megane RS N4 – nefiind disponibilă încă și în configurația “macadam”.

 

 

Experiența din Raliul Sibiului, cel mai dur raliu pe macadam din campionatul intern, ajutat și de sprijinul copilotului Radu Dumitriu alături de care a cucerit cea mai mare parte a titlurilor, ia permis lui George să se apropie de nivelul de performanță așteptat și să își propună obiective mai elevate pentru etapele viitoare din sezonul 2011.

 

 

George Grigorescu: ”Raliul Sibiului a însemnat pentru noi o revenire pe macadam. Am căutat sa ne ferim de probleme tehnice mașina comportându-se excelent însă din păcate nu am scăpat si de pene de cauciuc, bineintțeles pe proba specială Șant , fără însa ca timpul pierdut să ne pericliteze poziția țintită în clasamentul raliului . Sunt mulțumit de ce am reușit să fac la primul raliu pe macadam după pauza competițională de cinci sezoane, fiind și primul raliu disputat pe macadam la volanul Clio-lui R3. Aștept cu nerăbdare Raliul Aradului pentru că acum putem să ne propunem o creștere a ritmului și a vitezei pe probele speciale.

 

 

Am descoperit Raliul Aradului în sezoanele trecute ca forleighter ‘” 0 ” având copilot chiar pe primarul orașului Arad – dl. Gh. Falca – iar ridicarea nivelului de performanță la acest raliu nou pentru noi în regim de concurs reprezintă o provocare cu implicații mari pentru restul campionatului și în motorsport ai nevoie întotdeauna de provocări noi”.

Klaus Iohannis este „Star of the Rally” in 2011

Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, a primit premiul „Star of the Rally” din partea organizatorului Raliului Sibiului, pentru a doua oara consecutiv, pentru sustinerea si implicarea in organizarea celor 11 editii de pana acum.

 

 

Raliul Sibiului, cel mai dur si spectaculos raliu pe macadam din Romania, mai are doi castigatori. Initiate in 2010, trofeele speciale  „Star of the Rally” si „Speed Max” au fost castigate anul acesta de Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, si de pilotul italian Simone Campedelli care cu timpul de 10’:58”,07 a stabilit un nou record pe speciala Santa.

 

 

Raliul Sibiului este o competitie foarte asteptata de iubitorii de gen, datorita  traditiei pe care o are deja în orasul nostru si importantei sale în etapele concursurilor nationale si internationale. Vom sustine in continuare Raliul Sibiului pentru ca este un eveniment care atrage un numar mare de turisti in fiecare an si sper ca aceasta etapa sa se bucure de un succes din ce in ce mai mare”, a spus Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, cu ocazia primirii trofeului „Star of the Rally” 2011.

 

 

Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, s-a implicat in sustinerea acestui raliu si merita din plin trofeul „Star of the Rally”. Anul acesta am avut pe lista de start piloti de top din tari ca Franta, Italia, Ungaria si Bulgaria si, ceea ce este cel mai important, vom continua colaborarea cu organizatorii IRC si anul viitor, obiectivul nostru fiind acela de a organiza o etapa care sa fie inclusa in calendarul oficial al acestei competitii”, a spus si Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.

 

 

Mi-a placut foarte mult etapa de la Sibiu atat ca si probe speciale, dar si ca atmosfera. Obiectivul nostru a fost sa aratam potentialul modelului Citroën DS3 R3 si cred ca am reusit acest lucru”, a spus Simone Campedelli.

Un record pentru Romania

  • La Raliul Aradului s-au inscris 95 de echipaje, record pentru cursele automobilistice organizate in Romania in ultimii 20 de ani
  • Totul este pregatit de start
  • Rugaminte pentru fani
  • Ungurii vin cu tot ce au mai bun
  • Si ai nostri sunt toti

 

 

Inscrierile pentru editia 2011 a Raliului Aradului s-au terminat si, fara doar si poate, se poate spune ca este un nou record de participare stabilit in automobilismul romanesc post decembrist. Si asta pentru ca Aradul „bifeaza” in Romania si Ungaria, fiind etapa oficiala in ambele tari. Ar mai trebui sa vina doar cativa piloti din fostele „tari socialiste si prietene”, pentru a putea spune ca am vedea, din nou, un Raliu al Romaniei de prin anii ’80. Ar diferi doar bolizii si, eventual, peisajul. Nu de alta, dar de pe acele vremuri nu a mai fost un raliu in Romania care sa se apropie de suta de participanti. Oricum, aceasta cifra, 95, nu este batuta in cuie, pentru ca echipajele se mai pot inscrie pana la verificarile tehice si administrative. Asa ca mai sunt doar 5 „pasi” pentru a se atinge suta.

 

 

Va fi un raliu dificil, obositor, poate, pentru iubitorii automobilismului care vor merge pe probele speciale, dar, in mod sigur, efortul merita. Nu in fiecare zi avem sansa sa vedem la lucru cele mai bune echipaje din Romania si Ungaria, care se vor afla in lupta cu secundele, pe macadamul din jurul Aradului.

 

 

Comisia mixta formata din specialisti ai celor doua federatii automobilistice a inspectat probele speciale pe care se va desfasura raliul si totul a fost in regula. Probele speciale, in mare, sunt aceleasi ca si anul trecut, cu tot cu celebra saritoare unde Bogdan Nastase a stabilit recordul pentru cea mai lunga saritura a sezonului, dar a si plecat doar cu cheile si talonul Loganului in buzunar. Modificarea fata de anul trecut este ca a fost inlocuita ultima proba speciala (care aducea mai mult a aeroport) a „Buclei Mici”, cu alta, care va inaugura ziua de sambata, mult mai tehnica si mai spectaculoasa. Alta schimbare este superspeciala, care se va desfasura pe kartodrom, jumatate pe asfalt si jumatate pe macadm, unde a fost montata o… saritoare. Daca e spectacol, atunci sa fie total!

 

 

Si o rugaminte pentru spectatorii ce vor merge pe probele speciale: Daca ati ajuns sa vedeti evolutiile pilotilor pe viu, atunci cel mai bine ar fi sa ii si respectati. Adica sa aveti rabdare, sa lasati masinile si motocicletele pe margine si sa intrati pe proba speciala abia dupa ce au trecut toti concurentii (lucru anuntat de trecerea masinii de “deschidere”, cu girofar). Asa este cel mai bine pentru toata lumea.

 

 

Raliul Aradului va conta pentru Campionatele Romaniei si Ungariei si se vor intocmi clasamente separate. Astfel, romanii vor puncta doar pentru Campionatul National de Raliuri-Dunlop, respectiv Campionatul de Rally Sprint, in timp ce vecinii nostrii vor puncta pentru Campionatul Ungariei, prima liga (34 de echipaje) si pentru liga secunda (15 echipaje). Totusi, va fi alcatuit si un clasament comun, doar pentru primii trei, castigatorul urmand sa primeasca Marele Premiu al Aradului, oferit de Primaria Arad. Totusi, in mod sigur, va exista, neoficial, si un clasament “Open” al raliului, unde se va vedea exact care sunt diferentele intre pilotii din cele doua tari.

 

 

Ungurii vin la Arad cu tot ce au mai bun la ora actuala, mai ales ca etapa romaneasca este penultima din campionatul maghiar. Si pentru ei fiecare secunda conteaza, mai ales ca lupta este departe de a se fi terminat, iar atunci cand se trage linia fiecare punct va conta. Primul in Ungaria este Kazar Miklos, care merge pe un Mitsubishi Lancer Evo IX. La start va fi si campionul en-titre, al doilea acum la general, ASI (Ashenbrenner Gyorgy pe numele complet), care a obtinut cel mai bun rezultat in Catalunia, in WRC, etapa la care a participat si Edwin Keleti, unde maghiarul a terminat al doilea la grupa N, fiind invins doar de Skoda S2000 a lui Eyvind Brynilsen, si pe 15 la general. ASI are la dispozitie tot un Lancer Evo IX, dar in varianta R4. Alti piloti de urmarit sunt Herczig Norbert (Skoda Fabia S2000), ifj. Tóth János (Peugeot 207 S2000),  Kakuszi Zsolt (Ford Fiesta S2000 – masina care nu a mai fost vazuta in Romania) si mai vechea cunostinta a romanilor, Spitzmuller Csaba – castigator al Raliului Tirgu Mures in 2010. Nu lipseste nici Bútor Róbert (Peugeot 207 S2000), caruia i-a luat foc masina in ultima etapa a Campionatului Ungariei, Veszprem Rallye.

 

 

 

Nu lipseste nicio vedeta de la start. S-au inscris toti, pentru ca lupta pentru titlu este mai acerba ca niciodata si, mai mult, sunt mari sanse ca, dupa 3 ani, un roman sa castige titlul national. Ca o fi Dan Girtofan, Vali Porcisteanu sau Bogdan Marisca, asta nu mai conteaza. Important este ca macar unul dintre ei sa tina pana la final si sa se incununeze campion. La panda, evident, sta Gergo Szabo, care, desi nu a facut un sezon stralucit, mai are la dispozitie patru etape in care poate schimba multe. Nici sansele lui Tempesta nu sunt de neglijat, mai ales ca italianul stie sa adune bob cu bob punctele ce ii vor oferi o zestre, poate de campion, la final. Asa ca Raliul de la Arad are toate ingredientele pentru a fi o cursa de povestit nepotilor, iar acest lucru nu poate decat sa-I bucure pe iubitorii automobilismului din Romania.

 

Descarca :

Lista de inscrieri

Dan Gîrtofan – E un rezultat de conjunctură la Sibiu, dar ne bucură primul loc la general

Echipajul brașovean Dan Gîrtofan/Miță Lăzărescu a reușit o nouă clasare pe podium în Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2011, la Raliul Sibiului, prima rundă de macadam din actualul sezon. Giri și Miță au terminat pe 2 la Sibiu, după Marco Tempestini, dar în fața lui Simone Campedelli, și au profitat de abandonurile lui Vali Porcișteanu și Bogdan Marișca pentru a prelua șefia clasamentului general.

 

 

A fost un raliu pe care l-am pregătit destul de bine, numai că am avut un start mai precaut din cauză că știam că va fi o cursă dură și pot apărea oricând surprize. Din păcate, am pierdut contactul cu cei din față destul de repede. Diferența nu a fost însă prea mare, astfel că am încercat să recuperăm, am mărit ritmul și asta s-a văzut în timpii buni scoși pe Șanta. În penultima probă însă, mi s-a rupt o planetară, lucru ce a dus la pierderea locului 4 în clasamentul general al cursei. Ultima probă a fost una cu surprize și asta ne-a scutit de la o scădere în clasament. Până la urmă, în urma deciziilor celor responsabili, am terminat pe 2 raliul și suntem bucuroși că acest rezultat ne aduce și șefia în ierarhia pe 2011”, a spus Giri, care a precizat că „suntem conștienți că este un rezultat de conjunctură, care nu reflectă în totalitate evoluția noastră la acest raliu. Dar cum am mai spus și nu trebuie să se supere colegii mei, un raliu nu se desfășoară doar pe probele speciale, ci și în parcul de service sau pe probele de legătură. Un raliu este un întreg conglomerat care este alcătuit din mai multe părți și detalii și care are niște reguli, ce trebuiesc respectate de toată lumea, indiferent de nume”.

 

 

Dan Gîrtofan a mai adăugat: „Încă o dată doresc să trag un semnal de alarmă pentru organizatori în ceea ce privește SECURITATEA PE PROBELE SPECIALE. Ceea ce a păți Vali nu este admisibil să se întâmple într-o etapă de raliu. Îmi pare rău de Vali și de Bogdan, care au trebuit să abandoneze, dar, din păcate, ăsta este sportul”.

 

 

Gyuri Eperjessy, Director Comercial al Alexandrion Grup România, principalul partener al lui Giri și Miță, a declarat : „Iată că Giri și Miță au urcat pe podium, pentru a 3-a oară anul acesta demonstrând încă o dată fapul că partenriatul nostru este unul de succes. Pe această cale, echipa Alexandrion dorește să-i felicite pe băieți precum și întreaga lor echipă tehnică!

 

foto : Simcat.ro

Raliul Sibiului 2011 aproape la final

 

Dupa cum bine stiti, editia din acest sezon a Raliului Sibiului nu a fost ocolita de incidente. Raliul Sibiului 2011 s-a terminat mai repede cu o proba speciala, din cauza incidentului in care care a fost implicat echipajul Vali Porcisteanu / Dan Dobre. Pana la solutionarea contestatiei referitoare la excluderea lui Gergo Szabo, luata in discutie de Comisia de Competitii marti seara, rezultatele Raliului Sibiului au ramas provizorii.

 

 

 

Comisia de competiţii a FRAS întrunită pe data de 12 iulie a.c. a menţinut decizia de la Sibiu de excludere a echipajului Gergo Szabo şi Zoltan Köhler din clasamentele Raliului Sibiului 2011, etapa a cincea a CNR Dunlop, deoarece pilotul Szabo, asistat de membrii echipei sale a intervenit la partea mecanică a automobilului de concurs în afară parcului service, încălcându-se astfel prevederile art 2.11 din Regulamentul CNR.

 

 

 

În aceeaşi şedinţă s-a respins ca fiind nefondată contestaţia echipajului Vali Porcisteanu/Dan Dobre, care a solicitat printr-o cerere depusă la Secretariatul competiţiei să fie inclus în clasamentele etapei, pe motiv că lipsa automobilului lor la sosirea din raliu se datorează unor cauze ce nu sunt imputabile echipajului. Comisia a respins această contestaţie pe de o parte pentru că nu există în regulamentele de raliuri o astfel de posibilitate de a include în clasamente un automobil de competiţie ce nu a fost prezent în parcul închis de final al raliului, iar pe de altă parte pentru că echipajul nu a respectat procedura regulamentară de protest şi apoi de contestaţie, achitând doar taxa de contestaţie direct către Comisie, taxa care pentru acest motiv va fi returnată echipajului.

 

 

 

Comisia a înaintat către Comisia de Disciplină a FRAS câteva cazuri deosebite, de încălcare a normelor şi regulamentelor aprobate. S-au reţinut ca şi cazuri deosebite faptele concurentului Dan Tatoiu, care a ameninţat telefonic conducerea cursei pentru probleme legate de întocmirea ordinii de start, iar dl Dacian Banca, manager al Napoca Rally Team a utilizat informaţii obţinute neautorizat, intrând pe frecvenţa de comunicaţii a conducerii raliului. Comisia a mai luat o serie de decizii cu privire la deficienţele constatate la Sibiu la capitolul „Securitatea competitiei”.

 

 

Dupa excluderea lui Gergo Szabo pentru service ilegal, Raliul Sibiului 2011 a fost castigat de Marco Tempestini. In urma incidentelor de pe speciala a 11-a, organizatorul va spori masurile de securitate pentru editia de anul viitor.

 

 

 

Nu consider acest lucru o victorie. Am muncit mult la Sibiu si nu cred ca am „furat” cele 25 de puncte. Ma bucur pentru aceste puncte, chiar daca nu-mi place cum au fost obtinute. Un raliu se termina atunci cand ajungi in parcul inchis, iar regulamentele sunt facute pentru a fi respectate”, a spus Marco Tempestini, al saselea castigator al Raliului Sibiului – in 11 editii – dupa Titi Aur, Mihai Leu, Bogdan Marisca, Jarkko Mietinen si Gergo Szabo.

 

 

 

Pentru organizatorii Raliului Sibiului, finalul competitiei a insemnat startul pentru pregatirea editiei din 2012, iar dupa incidentele de pe ultima proba, accentul se va pune si mai mult pe securitate. „Regretam incidentul in care a fost implicat Vali Porcisteanu. Am respectat intocmai planul de securitate al raliului si nu cred ca am fi putut impiedica in vreun fel intrarea pe proba a unui motociclist inconstient. Totusi, am realizat, inca o data, ca sporturile cu motor sunt foarte periculoase si imprevizibile si tocmai de aceea pentru editia din 2012 vom creste masurile de siguranta in incercarea de a evita orice alte incidente similare. In plus, vom intensifica si campaniile in media, pentru a fi siguri ca toti cei din zona stiu ca la Sibiu se desfasoara un raliu”, a spus Sorin Itu, organizatorul raliului.

 

 

 

Pentru editia din 2012 a Raliului Sibiului, organizatorul si-a propus ca, pe langa dispozitivele de politie si jandarmi, sa creeze cateva dispozitive de voluntari, care sa asigure suplimentar securitatea pe probele speciale. „Vom demara un program de selectie si, timp de un an, ii vom pregatii pe cei care isi doresc sa participe activ la organizarea raliului. Mai multe informatii despre acest proiect vor fi disponibile pe site-ul www.raliulsibiului.ro”, a mai spus Sorin Itu.

 

 

 

De asemenea, pentru etapa din 2012 va continua parteneriatul cu DSK (Deutscher Sportfahrer Kreis), care se va materializa inclusiv prin aducerea unor cadre medicale specializate in interventii rapide in cazul incidentelor de cursa. In plus, a fost incheiat un parteneriat si cu clubul moto Crazy Bike, care va forma o echipa de motociclisti profesionisti ce vor patrula in zonele din vecinatatea probelor speciale pentru a preveni intrarea pe traseul de concurs a vreunui alt motociclist.

 

 

 

I-am contactat pe cei de la Jack Daniel`s Rally Team iar acestia ne-au precizat faptul ca vor face apel la decizia Comisiei de Competitii.

Victorie acasa!

Echipajul 29, Sebastian Barbu/Raluca Magdas, a reusit la Sibiu, in raliul de casa al lui Sebi, sa se impuna in clasamentul Cupei Dacia si sa urce pe pozitia a doua a clasei 9, la 7.9 secunde in spatele lui Francois Delecour, fostul vicecampion mondial evoluand tot pe un model Dacia Logan.

Echipajul incheie ziua intai pe prima pozitie a Cupei Dacia, dupa castigarea superspecialei si a probei de noapte Paltinis, insa la mica distanta de urmatorii clasati, dupa parcurgerea specialei Santa pe pana si cu un amortizor spart. Ziua secunda incepe cu un loc trei si, respective, un loc 2 pe cele doua parcurgeri ale specialei Crinti, predominand dorinta de a menaja cauciucurile, in detrimentul celei de a forta pentru pastrarea primei pozitii in clasament. Plecand pe Santa de pe pozita a doua, la 7.1 secunde in spatele echipajului Bogdan Nastase/Alex Popidan, echipajul 29 reuseste sa se impuna, devenind din nou lider al Cupei Dacia, dupa abandonul principalilor rivali. Desi in urma probei regina a raliului ii despartea mai mult de 1 minut de urmatorul clasat, Sebi si Raluca decid sa forteze in continuare pentru a ataca locul secund la clasa, loc de care ii despartea inaintea ultimelor 2 speciale doar 6.7 secunde. A doua parcurgere a specialei Calugaru Max ii indeparteaza de pozitia vizata la clasa, cei doi bazandu-se pe ultima proba, Santa, pentru a urca in clasament. Din pacate, accidentul nefericit al lui Vali Porcisteanu duce la anularea probei, insa oficialii decid acordarea timpilor realizati pe parcurgerea anterioara a specialei, astfel ca finalul Raliului Sibiului aduce echipajului 29, Sebastian Barbu/Raluca Magdas, locul 1 la Cupa Dacia si locul 2 la clasa 9, devenind si primul lider al Trofeului Klar Macadam.

 

A fost cel mai frumos raliu la care am participat vreodata. Vineri am inceput destul de bine, insa s-a terminat destul de prost. Pe probele de noapte vroiam sa obtinem cei mai buni timpi, dar pe Santa am spart amortizorul dreapta-fata si am facut o pana de cauciuc pe stanga-fata imediat dupa start, ceea ce a afectat foarte mult directia masinii, care practic mergea pe unde vroia ea. Nu ne-am dat batuti si sambata am reinceput sa intram in lupta. Pe Crinti nu am fortat pentru a menaja cauciucurile, pe Calugaru Max am reusit timpi buni, iar pe Santa, proba noastra favorita, am obtinut cel mai bun timp atat la clasa, cat si in clasamentul Cupei Dacia.
Nici nu ma gandeam sa ne apropiem atat de mult de Francois Delecour, invitatul special la aceasta etapa. Avandu-l pe el printre noi, motivatia si vointa de a merge cat mai bine au atins in mine cote maxime. Este un rezultat pe care il pot asemana cu examenul de Bacalaureat… acum linistit pot sa ma inscriu in lupta pentru titlul Cupei”, a declarat Sebi la finalul raliului.

 

“Ne pare rau pentru abandonul lui Bogdan si Alex, am fi dus o lupta frumoasa cu ei pana la final. Ne bucura rezultatul si vom incerca la urmatoarele etape sa demonstram ca atat acesta, cat si cel de la Cluj nu au fost intamplatoare”, declara Raluca.

 

Echipajul #29, Sebastian Barbu/Raluca Magdas, doreste sa multumeasca pentru sprijin partenerilor Sibiu FunPark, Schuster Ecologic, Vision Leasing, EMI Romania, Mach 1 SporTech, Media-Board.ro si RallyMax.ro

Vali Porcişteanu este cel mai SPECTACULOS pilot din Campionatul Naţional de Raliuri

 

Conform sondajului de opinie referitor la Campionatul Național de Raliuri derulat  pe parcursul a 2 săptămâni (27.06.2011 – 10.07.2011) și completat de 342 de respondenti, VALI PORCIȘTEANU este pilotul considerat cel mai spectaculos din Campionatul Național de Raliuri Dunlop.

 

 

Chestionarul a rulat numai online, iar răspândirea lui s-a realizat prin intermediul site-ului www.motorsportnews.ro și al evenimentului „Ne plac raliurile?” creat pe Facebook – motiv pentru care înainte de prezentarea rezultatelor doresc să mulțumesc tuturor prietenilor care m-au sprijinit în acest demers, și în egală măsură tuturor respondenților.

 

 

Datorită faptului că sondajul a fost completat strict online, se regăsesc respondenți din toată țara- cei mai mulți fiind din Brașov -110 (trebuie să mulțumesc prietenilor) și București -81; Cluj-Napoca – 31; Pitești și Sibiu – câte 17; Iași – 11, Târgu Mureș  – 7; Bacau și Arad – câte 2; 64 de respondenti din diferite alte localități din tară: Oradea, Targu Secuiesc, Alba Iulia, Constanța, Timișoara, Hunedoara, Ploiești, Câmpulung Muscel și câțiva respondenți de peste hotare.

 

 

Dintre cei 342 de respondenți  313 au răspuns afirmativ la întrebarea „Ați auzit despre Campionatul Național de Raliuri?”, iar 29 au spus că nu au auzit de CNR.

 

Din cei 313 care știau despre CNR, 256 au și fost spectatori cel puțin o dată, în timp ce 57 de respondenți nu au fost vreodată la o etapă de raliu.

 

Frecvența prezențelor la etapele din CNR a celor 256 de spectatori participanți la sondaj se poate vedea în graficul următor:

 

 

A fost catalogat ca fiind cel mai important criteriu ce determină prezența unui spectator la o etapă din CNR : „locația raliului să fie în apropierea localității de domiciliu”. Acest criteriu a fost catalogat de 81 de respondenti  cu calificativul „foarte important”. Un alt criteriu care s-a distins vizibil a fost: „spectaculozitatea probelor”, 101 respondenti catalogându-l ca fiind „foarte important”. În același timp, „participarea anumitor piloți” la o etapă din CNR nu determină prezența respondentilor la raliul respectiv,  60 de respondenti au calificat acest criteriu ca fiind cel mai puțin important, 37 ca fiind puțin important, 43 ca fiind nici important, nici neimportant, 41 l-au clasificat ca fiind important, iar 47 l-au calificat ca fiind foarte important.

 

 

Din perspectiva disponibilității unei mașini pentru a se deplasa și a disponibilității prietenilor de a-i însoți se remarcă un oarecare echilibru în clasificarea acestor criterii; totuși se evidențiază răspunsul „cel mai puțin important” notat de 72 de respondenti pentru criteriul „disponibilitatea prietenilor de a vă însoți”.

 

Între motivele care determină prezența unui spectator la o etapă din CNR alese în mod liber de către respondenți se pot întâlni următoarele: participarea unor concurenți din alte țări, înscrierea unui nou model de mașină sau a unei mașini mai speciale, precum și numărul de probe ce pot fi vizionate pe parcursul unei zile. De asemenea și starea vremii și suprafața de rulare (mai mulți respondenti au menționat că evită raliurile de macadam din cauza prafului) au fost unele dintre motivele enumerate de către respondenți la întrebarea: „Aveți și alte criterii în baza cărora alegeți să mergeți la un raliu în Campionatul Național de Raliuri? Care sunt acestea?

 

 

Criteriul pe care respondenții l-au clasificat în proporție de 41.2% (94 de calificative „foarte important”) ca fiind cel care le displace cel mai mult atunci când merg la o etapa de raliu este „faptul că nu primesc informații legate de clasament”. Alte aspecte menționate la întrebarea: „Sunt și alte lucruri care vă displac atunci când mergeți la un raliu în Campionatul Național de Raliuri? Care sunt acestea?” sunt: prezența spectatorilor indisciplinați, lipsa indicatoarelor către probele speciale, pentru unele probe SS nu este vizibilitate bună pentru spectatori. Două aspecte au fost menționate independent de mai mulți respondenți: unul dintre acestea a fost lipsa comunicării de către organizatori/oficiali a faptului că o probă specială a fost anulată; iar cel de al doilea se referă la faptul că pe parcursl unei zile de raliu nu se pot vedea mai  multe probe speciale.

 

 

80% dintre respondenti urmăresc un anumit pilot pe parcursul unui raliu; iar măsura în care piloții se bucură de aprecierea respondenților poate fi remarcată în tabelul următor:

Există un pilot anume pe care doriți să îl vedeți în timpul unui raliu? Care este acesta? Dacă preferați mai mulți piloți, vă rugăm să îl selectați pe cel pe care îl preferați cel mai mult

 

Pilot Nr. selectii
Valentin PORCIȘTEANU (Vali – 2) 92
Bogdan MARIȘCA (4) 20
Gergo SZABO (1) 15
Constantin AUR (Titi Aur – 5) 9
Vlad COSMA (13) 7
Edwin KELETI (99) 6
Marco TEMPESTINI (4) 4
Dan GÂRTOFAN (Giri – 3) 3
Manuel MIHALACHE (Manu – 41) 2

 

Respondenții au avut opțiunea de a alege ca și pilot pe care îl apreciază cel mai mult și alte nume decât cele menționate mai sus- astfel că între numele menționate independent de fiecare respondent, Claudiu David a fost selectat de 4 ori.

 

Motivul principal pentru care respondenții apreciază un anumit pilot este: „îmi place felul în care merge(165 de respondenți) și apoi „îl cunosc personal(78 de respondenți).

 

Tendința cea mai des întâlnită  de apreciere a pilotului preferat al respondenților a fost faptul că acesta merge foarte repede (131 de respondenti au apreciat că pilotul lor preferat- indiferent care- merge foarte repede) și este spectaculos (134 de respondenti au apreciat spectaculozitatea pilotului lor preferat, indiferent care a fost pilotul menționat ca fiind preferat).

 

 

În schimb la întrebarea „Pe care dintre următorii piloți îl considerați cel mai SPECTACULOS?”,  clasamentul arată putin mai diferit fată de clasamentul de mai sus:

 

Pilot Nr. selectii
Valentin PORCIȘTEANU (Vali – 2) 114
Gergo SZABO (1) 34
Constantin AUR (Titi Aur – 5) 18
Bogdan MARIȘCA (4) 16
Manuel MIHALACHE (Manu – 41) 15
Dan GÂRTOFAN (Giri – 3) 8
Vlad COSMA (13) 4
Marco TEMPESTINI (4) 4
Edwin KELETI (99) 3

 

În privința achiziționării produselor inscripționate cu numele pilotului preferat mai degrabă decât răspunsul „aș achiziționa produse inscripționate cu numele pilotului meu preferat știind că în felul acesta îmi exprim preferința” (83 de respondenti au apreciat  că sunt în acord total cu această afirmație), a fost adoptat răspunsul: „aș achiziționa produse inscripționate cu numele pilotului meu preferat știind că în felul acesta îi acord un sprijin pentru a concura” (128 de răspunsuri în acord total cu această afirmație).

 

 

Ce părere aveți despre numele companiilor care apar pe mașinile de raliu participante în Campionatul Național de Raliuri?

 


Respondenții consideră în proporție de 30% (70 de selecții) că acestea „sunt companiile care sprijină piloții pentru ca aceștia să aibă buget să participe la curse”   și în proporție de 33% că „Sunt companii care au ales să se promoveze prin această modalitate” (75 de selecții).

În proporție de 70.9%, participanții la sondaj apreciază că rețin numele companiilor prezente pe mașinile de curse, iar dintre companiile pe care le rețin enumerăm într-o ordine aleatorie: Jack Daniels, Alexandrion, Valvoline, Repsol, Nokia, Colina, MotecX, Motul, Cosmote, Vodafone, Orange,  Banca Transilvania, BCR Asigurari , OMV, Rompetrol, Lukoil,  Michelin, Dunlop,  Baumax, TESS Brasov, Vallino, BKP etc.

 

92% dintre respondenți ar participa la evenimente organizate de diferite echipe de raliu sau diferite echipaje, iar tipurile de evenimente preferate ar fi în proporție de 50% cele dedicate fanilor de raliuri (rally show, teste, etc), preferința următoare fiind pentru evenimentele în cadrul cărora ar putea cunoaște echipajele (31.1%).

 

 

Între cei 114 respondenți care nu au auzit de Campionatul Național de Raliuri, nu au fost spectatori la nicio etapă de raliu din CNR sau merg la un raliu o dată la 2 ani sau mai rar se remarcă faptul că cea mai populară competiție automobilistică internațională este Formula 1 (110 selecții), iar apoi Campionatul Mondial de Raliuri WRC (70 de selctii).

 

 

La întrebarea „Dacă ați știi că în România se desfășoară competiții automobilistice ați dori să aflați mai multe informații?” răspunsul a 94 dintre cei 114 participanți la sondaj a fost afirmativ. Ceea ce i-ar determina pe aceștia să participe ca și spectator la un raliu ar fi să aibă un amic/prieten/coleg care să îi însoțească și să le ofere informații pe parcursul raliului, dar și  să cunoască un pilot / copilot din Campionatul Național de Raliuri.

 

 

Cei 20 de respondenți care nu ar dori să afle mai multe informații despre CNR au motivat acest lucru prin lipsa de interes față de acest sport, catalogându-l drept plictisitor.

 

 

În speranța că aceste rezultate v-au intrigat și v-au stârnit interesul și dorința de a schimba în bine câteva mici detalii în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, vă mulțumesc foarte mult tuturor celor care ați răspuns la acest chestionar, dar și susținătorilor și vă aștept și la cercetări viitoare.

 

 

Pentru mai multe informații referitoare la rezultatele sondajului, dar și cu sugestii și critici constructive, vă aștept pe pagina de facebook a evenimentului „Ne plac raliurile?”  sau pe pagina mea – Angela Stanescu.

Cupa Dacia la Raliul Sibiului

* Viorel Ivan / Popa Razvan – ocupantii locului 3 in Cupa Dacia la Raliul Sibiului

 

Coordonatele sezonului 2011 al Cupei Dacia se anuntau a fi extrem de spectaculoase inca din pauza competitionala si acum, la jumatatea campionatului, toate elementele incep sa prinda contur. In acest an implicarea constructorului de la Mioveni este putin mai directa iar rezultatele nu s-au lasat asteptate. Aflata la al cincilea sezon consecutiv, Cupa Dacia 2011 va oferi ca si premiu la final un automobil Logan. Cupa monomarca rezervata pilotilor care utilizeaza cel mai popular model de autoturism din Romania are cateva mici secrete datorita carora s-a consacrat : accesibilitate, simplitate, modernitate si fiabilitate, valori similare cu versiunea de serie.

 

 

De-a lungul celor cinci editii ale Cupei Dacia au luat startul peste 50 de piloti in Campionatul National de Raliuri. Faptul ca tinerii au fost atrasi de aceasta cupa nu trebuie sa ne mire deoarece talentul si curajul sunt elementele care fac diferenta in timp ce comportamentul masinii este unul sigur si previzibil. In 2011 numarul debutantilor a ajuns la opt si printre ei se afla si piloti care nu au implinit varsta de 18 ani. Acestia piloteaza exclusiv pe probele speciale inchise circulatiei publice iar copilotii lor o fac pe portiunile de legatura cu circulatie deschisa.

 

 

* Francois Delecour / Fabrice Savoye – castigatorii Clasei 9 la Raliul Sibiului

 

Am facut deplasarea la Raliul Sibiului la invitatia celor de la Dacia, in acest raliu urmand sa ia startul nu mai putin de 14 echipaje care urmau sa concureze pe automobile Logan de competitie. Acestora li s-a alaturat si fostul vice-campion mondial Francois Delecour, sosit in Romania la invitatia preparatorului tehnic al Cupei Dacia, Mach1 Sport Management, dar care nu a punctat in clasamentul final al Cupei. Pilotul francez s-a luptat pentru podiumurile din WRC în perioada 1984 – 2002 și a revenit în activitatea competițională cu ocazia centenarului Raliului Monte Carlo, in ianuarie atunci cand a purtat însemnele campaniei de promovare a turismului din România. De-a lungul carierei sale in Campionatul Mondial de Raliuri, pilotul francez a castigat patru raliuri si s-a clasat de 19 ori pe podium.

 

 

Concurentii au avut de parcurs la Sibiu 440,80 km din care 119,60 km i-au reprezentat probele speciale, 11 la numar.  Cea mai lunga  speciala a fost proba Crinti ( 17 km) iar cea mai scurta a fost Superspeciala desfasurata cu cate doua automobile in paralel ( 2 km). Editia din acest an a Raliului Sibiului a imbinat doua suprafete de concurs,  81,6% reprezentand portiunile pe macadam iar 18,4% cele pe asfalt.  Din cele 14 echipaje care au luat startul, 11 au ajuns in parcul de service final, procentajul de peste 78% fiind o noua dovada a fiabilitatii.

 

 

La clasa 9 ( fosta N2 ) rezervata automobilelor de grupa N cu o capacitate de pana in 1600 cmc s-a impus Francois Delecour, el fiind urmat pe podium la un ecart de doar 7.9 secunde de echipajul Sebastian Barbu – Raluca Magdas ( Dacia Logan ) si de echipajul Serban Tomita – Laszlo Csegzy ( Citroen Saxo). Delecour l-a avut ca si navigator pentru acest raliu pe bunul sau prieten Fabrice Savoye si la intalnirea avuta la final cu reprezentantii mass-media ne-a dezvaluit cateva din secretele sale. Nu a consumat alcool niciodata si de o buna perioada de timp este vegetarian. Francezul a revenit in acest an in raliuri si pe langa participarea la centenarul Raliului Monte Carlo unde s-a clasat pe locul cinci,  spera sa ia startul si in Raliul San Remo, etapa in cadrul Challengerului Intercontinental de Raliuri ( IRC ).

 

 

* Florinel Tincescu / Danut Hatigan – ocupantii locului doi in Cupa Dacia la Raliul Sibiului

 

Francois Delecour s-a aratat foarte multumit de performantele Loganului de Cupa, spunand despre acesta ca este un automobil robust si competitiv mai ales pe probele in coborare si ca nu ar schimba absolut nimic la acesta, poate doar ar alege un alt model de cric 🙂 . Delecour a estimat ca in Franta ar lua startul cel putin 50 de echipaje la o astfel de cupa monomarca, accesibilitatea fiind una atractiva in comparatie cu alte modele. Pilotul francez a asemanat Raliul Sibiului cu cel al Greciei din punct de vedere al duritatii probelor speciale si ne-a spus ca si-a propus sa-si cumpere un Logan pentru casa pe care o are la tara in Franta, declarandu-se in acelasi timp un fan al zonelor rurale din Romania, aspect care ii lipseste din ce in ce mai mult acasa.

 

 

Sebastian Barbu si Raluca Magdas s-au impus pe macadamul de la Sibiu dar acest lucru il stiati deja. Ei au fost urmati in clasament de tanarul Florinel Tincescu, aflat la primul sau sezon in Campionatul National de Raliuri si de Viorel Ivan, campionul din 2010 al Cupei Dacia. Am stat de vorba cu invingatorul  Cupei Dacia de la Sibiu. Iata ce ne-a spus acesta :

 

 

 

Motorsportnews.ro : Felicitari, ati castigat Raliul Sibiului in fata propriilor suporteri. Cum a fost ?


Sebastian Barbu : A fost cel mai frumos raliu la care am participat vreodata! Caldura, praf, pene de cauciuc,  amortizoare sparte, cauciucuri noi… si pe langa astea, prezenta lui Francois Delecour pe Dacia…

 

Vineri am inceput destul de bine, insa s-a terminat destul de prost. Pe noapte voiam sa obtinem cei mai buni timpi,  insa pe proba Santa am spart un amortizor pe dreapta fata si am facut imediat dupa start o pana de cauciuc pe stanga fata.  Asta ne-a afectat foarte mult directia masinii care practic mergea pe unde vroia ea.

 

Nu ne-am dat batuti si sambata am reinceput sa intram in lupta. Pe Crinti nu am tras foarte tare pentru ca am vrut sa menajam cauciucurile. Calugaru Max a fost o proba care ne-a placut si pe care am reusit timpi buni, iar Santa, proba noastra favorita, am castigat-o atat la clasa 9 cat si in Cupa Dacia.


Motorsportnews.ro : Doar 7,9 secunde v-au despartit de locul intai si la clasa 9, loc ocupat de Francois Delecour. V-a motivat prezenta acestuia la Raliul Sibiului ?


Sebastian Barbu : Nici nu ne gandeam sa ne apropriem atat de mult de Francois. Acesta a facut insa o pana pe Calugaru Max II unde a pierdut mult timp, iar cu anularea ultimei probe am reusit sa incheiem raliul cu un ecart foarte mic in spatele lui.  Sigur ca avandu-l pe el printre noi, motivatia si vointa de a merge cat mai bine au atins cote maxime. Este un rezultat care il pot asemana cu examenul de Bacalaureat… acum linistit pot sa ma inscriu in lupta pentru titlul cupei.

 

 

Motorsportnews.ro : Ati reusit sa stati de vorba cu el ? Cum vi s-a parut ?


Sebastian Barbu : Francois Delecour e un pilot si un om extraordinar, ne-am inteles perfect.  Am povestit despre raliu, despre probele speciale, despre masina. Cele mai interesante momente au fost acelea cand venea la noi la masina sa intrebe timpii…

 

 

 Motorsportnews.ro : Care proba speciala v-a placut cel mai mult ?


Sebastian Barbu : Ne-a placut cel mai mult Santa. In primul rand pentru ca e la vale  si masinii noastre ii place umbra , valea si… .de cand mergea tata la curse auzeam discutii despre Santa, mai ales despre parcurgerea pe noapte. De atunci visam sa pilotez si eu o masina de curse pe aceasta proba.

 

 

Motorsportnews.ro : Cate pene de cauciuc ati facut si ce probleme ati avut la acest raliu?


Sebastian Barbu : Nu am facut decat o pana de cauciuc, noaptea pe Santa, si pe aceiasi proba am spart un amortizor pe dreapta fata. Am avut parte de o masina foarte bine pregatita de catre echipa tehnica, de aceea cred ca am fost feriti de alte probleme tehnice.

 


Motorsportnews.ro : Ce va propuneti pentru restul etapelor de macadam ramase ?


Sebastian Barbu : Pentru restul campionatului ne propunem rezultate cel putin la fel de bune. Sunt sigur ca o sa mai avem parte de ele, intreaga echipa tehnica ma sustine, are grija atat de mine, cat si de masina, copilotul isi face treaba foarte serios, familia si prietenii imi sunt aproape, iar eu sunt acum pornit in lupta. Pentru locul intai lupta este inca deschisa, mai sunt inca patru etape si orice se poate intampla.

 

Asa se castiga proba speciala Santa:

credit foto : Mihaela si Sorin Pop | Rallyzoom.ro

[nggallery id=188]