Peugeot 208 R5 la primele teste

Iata ca cei de la Peugeot Sport sunt,  la nivel oficial, cei mai avansati in ce priveste testarea noului model 208 R5, primele teste avand loc saptamana trecuta in sudul Frantei, asa cum reiese din comunicatul oficial. De-a lungul a patru zile, echipajul format din Bryan Bouffier si Xavier Panseri au testat noul model pe macadam.

 

Primul pas, si cel mai important, a fost facut iar acum mergem mai departe” a spus Alexis Avril, managerul tehnic al departamentului pentru Clienti de la Peugeot Sport. “Mai avem mult de munca si deja ne gandim la urmatoare faze ale dezvoltarii. Acest lucru inseamna cat mai multi kilometri de teste pentru a demonstra fiabilitatea noii masini. Dupa asta, ne vom indrepta atentia catre potentialul masinii la capitolul performanta. Pana la punerea in vanzare a noului 208 Type R5 avem programati peste 10.000 de kilometri de teste private dar si in cadrul unor evenimente.” a mai adaugat Alexis Avril.

 

Alegerea macadamului ca suprafata pentru primele teste a fost o optiune logica. Multe componente vor fi utilizate pe toate suprafetele de concurs, asa ca scopul nostru a fost sa le testam rezistenta pe cea mai dura dintre ele. In viitor, ne vom indrepta atentia si catre performantele suspensiei si a turbinei, acestea fiind doua dintre cele mai importante componente ale masinii. Intreaga dezvoltare a masinii va fi realizata de catre Peugeot Sport.

 

Bryan Bouffier: “Masina se simte foarte bine chiar daca suntem la primele teste. Am fost multumit de echilibrul pe care-l are si m-am simtit confortabil la volan. Modelul de baza pare sa fie un bun punct de plecare iar turbina dezvolta un cuplu motor foarte bun. Astfel, masina poate fi controlata mult mai usor pe suprafetele alunecoase.”

Gala Campionilor 2012 – Galerie Foto

Evenimentul devenit traditie la sfarsitul anului competitional s-a desfasurat pentru al patrulea an consecutiv in cochetul oras de pe Valea Prahovei, Sinaia. Rand pe rand pe podiumul de premiere au urcat campionii tuturor ramurilor sportive de automobilism, iar in acest an doua noi competitii s-au alaturat Galei. Sportivii participanti in Campionatul National de Drift si in Campionatul National de Indemanare Auto au fost premiati in cadrul Galei alaturi de ceilalti campioni din raliuri, viteza in coasta, karting si off-road, familia motorsportului marindu-si astfel randurile pentru anul 2013.

 

Gala a fost precedata de un Rally Show acolo unde Napoca Rally Academy a fost reprezentata de doi piloti Marco Tempestini si Danny Ungur care au pus la treaba caii putere ai celor doua Subaru STi, Alex Mirea si Vali Porcisteanu au derapat controlat la volanul masinilor lor albe, Titi Aur ne-a aratat ca poate sa mearga si pe doua roti la volanul unui BMW E36, iar Gabi Onofrei, Iulian Jumuga si Dobre Nicolae au incins cauciucurile ca la etapele de drift in care participa pe parcursul anului. 

 

Catalin Oprea, unul dintre cei mai buni fotografi din motorsportul romanesc, a fost prezent si de aceasta data la Sinaia si a incearcat sa transpuna atmosfera si entuziasmul evenimentului de la Sinaia asa cum stie el cel mai bine, prin fotografiile sale. Noi va dorim vizionare placuta!   

 

 [nggallery id=343]   

Gala Campionilor 2012

Peste 500 de persoane au participat la Gala Campionilor 2012 care a avut loc pe 15 decembrie la Sinaia. Ziua festiva a debutat cu un rally show de exceptie in centrul orasului Sinaia, acolo unde Titi Aur, Vali Porcisteanu, Marco Tempestini, Danny Ungur, Alex Mirea si pilotii de la drift Gabi Onofrei, Nicolae Dobre si Iulian Jumuga au facut dovada maiestriei la volan pe asfaltul inghetat, fiind aclamati si incurajati de fanii de pe margine.  Devenita deja traditie, ziua Galei Campionilor FRAS a fost aleasa ziua de inaugurare a sezonului sarbatorilor de iarna in statiunea prahoveana, cu doar o ora inainte de festivitatea de premierei fiind aprinse luminile in tot orasul, eveniment urmat de un impresionant foc de artificii.

 

Credit Foto: Vali Iovi

Reuniti la Casino Sinaia, cei mai buni piloti din campionatele tutelate de FRAS, impreuna cu parteneri, sponsori, echipeje tehnice carora li s-au alaturat oficialitati locale, reprezentanti ai Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si ai Inspectoratului General al Politiei Romane precum si jurnalistii de specialitate, cu totii au asistat la festivitatea de premiere a campionilor din sezonul competitional 2012. Pe langa cupele si medaliile traditionale, FRAS a acordat o serie de distinctii acelor personae care s-au implicat in dezvoltarea si promovarea sportului cu motor pe patru roti, sau au sprijinit organizarea etapelor competitionale.

 

Vlad Oprea, primarul orasului Sinaia a fost premiat pentru implicarea deosebita in organizarea si buna desfasurare a etapei de viteza in coasta “Sinaia Forever” precum si a Galei Campionilor. Diploma de excelenta pentru  implicarea in sportul auto a fost acordata celor de la Samaritanus pentru serviciile de ambulanta de la etapele de CNRD si CNVCD din ultimii patru ani. Nu au fost uitati nici cei mai buni arbitri, a caror implicare in desfasurarea competitiilor este esentiala, anul acesta fiind premiati Dorin Cimpianu (Brasov), Stefan Riebel (Cluj) si Gabriel Lazar (Timisoara). Cea mai remarcabila prezenta feminina in automobilism in 2012 a fost desemnata Bianca Anton, tanara sportiva participand cu succes in Campionatul National de Karting Dunlop si Campionatul National de Indemanare Auto.

 

Credit Foto: Vali Iovi

Pentru buna colaborare la promovarea etapelor de concurs Adrian Diaconescu a fost desemnat cel mai bun PR de anul acesta, iar din partea fotografilor au primit mentiuni speciale Bogdan Buda, Gabi Gogiu si Attila Balazs. FRAS a monitorizat pe tot parcursul anului activitatea presei de specialitate si a decis ca Iulia Opran de la Radio3Net Florian Pitis sa primesca premiul “Dumitru Lazar” pentru emisiunea “Proba Speciala” pe care a realizat-o in 2012.

 

FRAS  a acordat diploma de excelenta acelor persoane fara de care organizarea competitiilor nu s-ar fi putut desfasura in conditii optime. Dl Comisar Sef de Politie Lucian Dinita,  director la Direcția Rutieră a primit diploma pentru implicarea si sustinerea sportului auto. Premiul de excelenta pentru sprijinirea sportului auto a fost acordat dnei Carmen Tocala, presedinte al ANST. In final FRAS a multumit sponsorului si partenerului Dunlop pentru implicarea deosebita si sprijinul acordate an de an, oferind  premiul de excelenta dlui Ovidiu Balan, reprezentant Goodyear Dunlop Romania.

 

Gala Campionilor a avut un moment special dedicat sportivilor care au facut istorie in sportul auto, la editia din acest an fiind acordate si carnetele de Maestru al Sportului. Gala Campionilor a fost organizata cu sprijinul Dunlop, al Primariei Sinala si al Casino Sinaia.

 

credit Foto: Catalin Oprea

FRAS doreste sa multumeasca tuturor sportivilor, organizatorilor, arbitrilor, echipelor tehnice si jurnalistilor care au contribuit la dezvoltarea si promovarea sportului auto in 2012. Va dorim Sarbatori Fericite si un An Nou cat mai bun! Sa ne vedem cu bine in sezonul competitional 2013!

 

Lista Campionilor 2012

Raliul Sibiului a fost inclus in Campionatul European 2013

  • In 2013, Raliul Sibiului se va desfasura in perioada 25 – 27 iulie
  • Raliul Sibiului este etapa a 9-a din Campionatul European de Raliuri 2013
  • Anuntul oficial a fost facut in cadrul galei IRC 2012

Dupa ce in 2012 a facut parte din calendarul Intercontinental Rally Challenge, Raliul Sibiului ramane in competitiile de top din Europa, fiind inclus in Campionatul European de Raliuri FIA 2013.

 

13 etape pe asfalt, macadam si zapada au fost incluse in calendarul Camponatului European de Raliuri FIA 2013 (ERC), iar Raliul Sibiului va fi etapa a noua din acest campionat. Programate in perioada ianuarie – noiembrie pe tot curpinsul Europei, toate etapele din Campionatul European de Raliuri FIA vor fi promovate de Eurosport Events si transmise pe posturile de televiziune Eurosport si Eurosport 2.

 

Dupa ce in 2012 Raliul Sibiului a facut parte din calendarul Intercontinental Rally Challenge (IRC), fiind una dintre cele mai apreciate curse din punctul de vedere al organizarii, etapa de la Sibiu a fost inclusa si in Campionatul European de Raliuri FIA in perioada 25 – 27 iulie 2013. „Suntem foarte bucurosi ca am reusit sa pastram Raliul Sibiului in competitia europeana. Tinand cont ca promotorul IRC a devenit si promotorul ERC si practic cele doua campionate au fuzionat, a fost mai dificil sa ne pastram locul in calendar. Am reusit acest lucru in final si suntem mandri ca Raliul Sibiului va fi si in 2013 una dintre cele mai importante competitii sportive din Romania. Le multumesc tuturor celor care ne-au sustinut anul acesta si ii asteptam pe toti suporterii raliurilor pe probele speciale din 2013”, a spus Sorin Itu, organizatorul raliului.

 

Anuntul oficial a fost facut la Paris cu ocazia festivitatii de premiere din Intercontinental Rally Challenge. „Faptul ca Raliul Sibiului a fost confirmat in calendar in fata lui Jean Todt, presedintele FIA, a celorlalti organizatori, a pilotilor si oficialilor din IRC a fost extraordinar. Pentru noi a fost un moment unic”, a spus Sorin Itu, organizatorul raliului.

 

Am vrut sa avem un echilibru intre raliuri cu suprafete diferite si in acelasi timp cu costuri rezonabile din punct de vedere logistic, iar Raliul Sibiului corespunde perfect din toate punctele de vedere. Avem nevoie de raliuri cu o baza sportiva buna, cu interes din partea media locala si cu multi suporteri pentru a face din Campionatul European de Raliuri un succes. Acum lucram cu fiecare promotor in parte pentru a avea cat mai multe ore de transmisii in direct la TV de la fiecare etapa”, a spus François Ribeiro, Motorsport Development Director la Eurosport Events.

 

Campionatul European de Raliuri este unul dintre cele mai vechi campionate din lume, editia din 2013 fiind editia cu numarul 61. Competitia se desfasoara sub egida FIA si va fi promovata de Eurosport Events, compania care a promovat si Intercontinental Rally Challenge, unul dintre cele mai mediatizate campionate de raliuri din lume. „Faptul ca Raliul Sibiului a fost inclus pe lista celor 13 din Campionatul European, o competitie cu o traditie si istorie incredibile, este o onoare pentru noi si vom face totul pentru ca editia de anul viitor sa fie si mai buna decat cea din acest sezon”, a mai spus Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.

 

Noul regulament sportiv pentru ERC 2013 a fost aprobat de FIA, una dintre cele mai interesante schimbari fiind aceea ca pilotii nu vor mai fi obligati sa participe la un numar minim de etape. In schimb, se vor lua in calcul cele mai bune patru rezultate din primele sapte etape si cele mai bune patru rezultate din ultimele sase.

 

La finalul sezonului se vor acroda titluri pentru piloti si copiloti in clasamentul general, la categoria 2 roti motrice si Production Car. In plus, se vor acroda aceleasi titluri si pentru echipe, iar pentru etapele de macadam se vor desfasura calificari pentru stabilirea ordinii de start.

 

Raliul Sibiului, etapa a noua din Campionatul European de Raliuri FIA 2013, este programat in perioada 25 – 27 iulie pe specialele de macadam si asfalt din jurul orasului Sibiu. Cartierul general si parcul de service vor fi amplasate in Piata Mare din centrul orasului Sibiu. „Vom pleca de la formatul din 2012 si vom incerca sa imbunatatim totul pentru editia din 2013. Cel mai important lucru este sa imbunatatim probele speciale si ne vom concentra atentia asupra acestui aspect. Vor fi mai multe probe mixte, de macadam si asfalt, si sunt sigur ca vom reusi sa-i atragem pe cei mai buni piloti inscrisi in ERC sa vina si anul viitor la Sibiu”, a mai adaugat Sorin Itu.

 

CALENDAR CAMPIONATUL EUROPEAN DE RALIURI FIA 2013

01: International Jännerrallye (Austria) / asfalt/zapada / 3-5  ianuarie 2013
02: Rally Liepāja-Ventspils (Letonia) / macadam/zapada / 1-3 februarie 2013
03: Rally Islas Canarias El Corte Inglés (Spania) / asfalt / 21-23 martie 2013 
04: SATA Rallye Açores (Portugalia) / Macadaml / 25-27 aprilie 2013
05: Tour de Corse (Franta) / asfaltt / 16-18 mai 2013
06: Croatia Rally / asfalt / 6-8 iunie 2013
07: GEKO Ypres Rally (Belgia) / asfalt / 27-29 iunie 2013
08: Rally San Marino (San Marino/Italia) / macadam / 11-13 iulie 2013
09: Sibiu Rally (Romania) / macadam / 25-27 iulie 2013
10: Barum Czech Rally Zlín (Cehia) / asfalt / 30 august-1 septembrie 2013
11: Rally Poland (Polonia) / macadam / 27-29 septembrie 2013
12: Rallye Sanremo (Italia) / asfalt / 10-12 octombrie 2013
13: Rallye International du Valais (Elvetia) / asfalt / 7-9 noiembrie 2013    

SINAIA – ORAŞUL ALB

Primăria oraşului Sinaia vă invită să petreceţi sâmbătă, 15 decembrie 2012, o zi de basm în Oraşul Alb. Pentru a sărbători aşa cum se cuvine, într-un oraş de munte,  “Deschiderea oficială a sezonului de iarnă” v-am pregătit mai multe evenimente.

 

La Sinaia iarna este la ea acasa. Ne bucurăm de începutul unui sezon plin de zăpadă şi evenimente. Am pegătit o adevărată zi de sărbătoare pentru toate vârstele. Oraşul Alb este primul eveniment din seria celor dedicate sezonului de iarnă, menite să atragă turiştii şi să aducă bucurie localnicilor. Împreună vom da startul unui superb foc de artificii şi apoi vom aprinde iluminatul de sărăbatori . Vă invit să dăm viaţă oraşului alb! a declarat Vlad Oprea, Primarul oraşului Sinaia.

 

Adrenalina vă va încălzi începând cu orele 11,00 când se va da startul spectacolului oferit de piloţii Vali Porcişteanu, Titi Aur, Marco Tempestini, Danny Ungur şi Alex Mirea care vor face demonstraţii de măiestrie în cadrul Rally Show-ului care precede  “Gala Campionilor 2012” organizată de Federaţia Română de Automobilism Sportiv în parteneriat cu Primăria oraşului Sinaia. Anul acesta li se vor alătura, pentru prima dată, pilotii de la drift Gabi Onofrei, Nicolae Dobre şi Iulian Jumuga, dar şi caţiva piloţi din Campionatul Naţional de Îndemânare Auto şi Campionatul Naţional de Slalom Paralel.

 

Atmosfera de sărbătoare continuă la Târgul cu bunătăţi care fiind prezent în acest week end la Sinaia v-a pregătit pe lângă bucatele tradiţionale, un concert de colinde susţinut, începând cu orele 16,00, de copiii şi elevii sinăieni, în jurul bradului împodobit în faţa magazinului Winmarkt.

Unul din cele mai aşteptate evenimente, Aprinderea iluminatului festiv, aduce strălucire Oraşului Alb începând cu orele 17,00 când mii de beculeţe se vor aprinde pe bulevardul Carol I, în Parcul “Dimitrie Ghica” şi în bradul din centrul oraşului. Focul de artificii, vinul fiert, merele şi covrigii vor desăvârşi bucuria celor prezenţi.                                                                                         

 

Odată învăluiţi de spiritul sărbătorilor vă aşteptăm să petreceţi o seară  magică la deschiderea Patinoarului Artic Park, orele 18,00 în Parcul “Dimitrie Ghica.

 

Pentru organizarea şi desfăşurarea evenimentelor, sâmbătă, 15 decembrie circulaţia auto va fi restricţionată între orele 10,00 – 14,00 pe Bulevardul Carol I, pe sectorul de drum între intersecţia cu strada Aosta şi intersecţia cu strada Octavian Goga, iar între orele 16,30-18,30 pe sectorul de drum între intersecţia cu strada Piaţa Unirii şi Parcul “Dimitrie Ghica”.

Este oficial: Raliul Sibiului este etapa in ERC 2013

Iata ca flerul nostru a fost unul cat se poate de inspirat. Acum doua zile va anuntam ca Raliul Sibiului va fi etapa in ERC in 2013, aceasta decizie fiind luata in cadrul Adunarii Generale a FIA desfasurata la Istanbul saptamanile trecute. Confirmarea a venit aseara, de la Paris, acolo unde a avut loc ceremonia de acordare a premiilor IRC.

 

O alta schimbare, cel putin neasteptata, este inlocuirea Raliului Irlandei cu cel din Insulele Canare. Astazi va fi lansat si noul site oficial al Campionatului European de Raliuri (ERC) pe care-l puteti gasi la urmatoarea adresa:  www.fiaerc.com . Pana in prezent, din Romania, doar Napoca Rally Academy a dezvaluit faptul ca se va alinia la startul unor etape ale ERC in 2013. NRA va fi reprezentata, cel putin, de echipajele formate din Marco Tempestini/Dorin Pulpea dar si de Simone Tempestini/Sergiu Itu.

 

Forma finala a calendarului ERC pentru sezonul 2013 este urmatoarea:

 

  • Austria 3-5 January International Jännerrallye Asphalt/snow
     
  • Latvia 1-3 February Rally Liepāja-Ventspils Gravel/snow
     
  • Spain 21-23 March Rally Islas Canarias El Corte InglésAsphalt
     
  • Portugal 25-27 April SATA Rallye Açores Gravel
     
  • France 16-18 May Giru di Corsica-Tour de Corse Asphalt
     
  • Croatia 6-8 June Croatia Rally* Asphalt
     
  • Belgium 27-29 June GEKO Ypres Rally Asphalt
     
  • San Marino 11-13 July Rally San Marino** Gravel
     
  • Romania 25-27 July Sibiu Rally Gravel
     
  • Czech Republic 30 August-1 September Barum Czech Rally Zlín Asphalt
     
  • Poland 27-29 September Rally Poland Gravel
     
  • Italy 10-12 October Rallye Sanremo Asphalt
     
  • Switzerland 7-9 November Rallye International du Valais Asphalt

Race of Champions 2012

Astazi in mai putin de trei ore se va da startul competitiei Race of Champions, editia 2012. Evenimentul a aparut pentru prima data in 1988 la initiativa lui Fredrik Johnsson si Michèle Mouton. Un an mai tarziu ROC a adoptat sistemul actual de intrecere in paralel a doua masini fiind la acel moment prima cursa auto care se desfasura in acest format.

 

Dupa ce si-a stabilit carierul in Gran Canaria pentru mai bine de 10 ani (1992-2003) evenimentul a devenit un fel de “globetrotter” poposind in fiecare an intr-o alta locatie speciala cum ar fi “Stade de France” din Paris, Stadionul Webley din Londra, stadionul olimplic din Beijing, iar in acest an va poposi pentru prima oara in Bangkok, Thailanda.

 

Sebastien Ogier, Tom Kristensen, Andy Priaulx, Sebastien Vettel, Michael Schumacher, Jorge Lorenzo, Mick Doohan, David Coulthard sunt doar cativa dintre pilotii care vor duela in acest an in Thailanda. Masinile pe care le vor avea la dispozitie pentru concurs sunt Audi R8 LMS, VW Scirocco, Gallardo Super Trofeo, Toyota GT 86, KTM X-BOW, Buggy ROC Car.   

 

Evenimentul va fi transmis in direct de postul de televiziune Motors TV sambata incepand cu ora 15.00 (ora Romaniei) cand veti putea urmari intrecerea pilotilor, iar duminica de la aceasi ora va putea fi urmarita intrecerea pe natiuni. 

Drive test Renault Grand Scenic 2012 – 1.6 dCi 130 cp Privilege

Pentru cei care nu lucreaza la Renault sau la vreunul din dealerii sai, povestea lui Scenic si Grand Scenic s-ar putea sa fie una neclara. Asadar, inainte de a va prezenta versiunea 2012, cu facelift, a lui Grand Scenic, sa facem o recapitulare a momentelor importante din istoria acestei masini.

 

Construit pe platforma lui Megane si un pionier al segmentului MPV, primul Scenic a fost lansat in 1996. Imediat in anul urmator, Scenic a fost votata masina anului in Europa, iar vanzarile au crescut considerabil. A doua generatie a urmat in 2003 si a primit un facelift in 2006, Scenic II primind si o sora mai mare, Grand Scenic, in anul improspatarii.

 

In 2009 am primit cu bratele deschise noile modele Scenic si Grand Scenic, iar acum in 2012, acestea au primit un facelift. Daca cele doua modele ale francezilor ar fi fost niste programe de calculator, vi le-am fi prezentat drept Scenic 3.1 si Grand Scenic 2.1, dar aceasta discutie o lasam pe alta data.

 

Cum arata?

Asa cum spuneam mai sus, 2012 a insemnat anul reimprospatarii, iar faceliftul pentru Scenic se poate traduce prin modificari aduse designului, motoarelor dar si nivelelor de echipare. Modele din colectia 2012, cum le place celor de la Renault sa le spuna, au primit o „noua fata”, si cateva detalii finisate in crom sau negru lucios.

 

Grand Scenic a primit anul acesta blocuri optice noi, o noua bara de protectie in fata, un posterior diferit si alte mici artificii de design. Chiar daca modificarile nu sunt radicale sau numeroase, cum de altfel nu presupune un facelift, acestea au darul sa le confere celor doua masini un aspect mai proaspat si sa le reduca vizual marimea la exterior.

 

In acest segment al MPV-urilor, dar mai ales ca vorbim despre Grand Scenic, atentia s-a indreptat catre interior. Nu cred ca exagerez cu nimic cand spun ca aceasta masina este liderul clasei din care face parte la acest capitol. Pur si simplu iti creaza impresia ca toti cei care au lucrat la dezvoltarea masinii au 2, 3 sau 4 copii acasa. Efectiv, oriunde iti arunci privirea gasesti spatii de depozitare: sub podea, sub capacul portbagajului sau sub scaune. Ocupantii randului doi de scaune se pot bucura de masute ca intr-un avion iar cotiera, oh cotiera, care pe langa faptul ca poate fi culisata pe o distanta considerabila, cred ca poate gazdui o camara intreaga.

 

Deasupra oglinzii retrovizoare ai una speciala pentru a-i privi pe cei din spate, ai perdelute pentru toate geamurile din spate si sistem isofix pentru oricare din cele trei scaune de pe randul al doilea. Si ma opresc aici, deoarece randul doi de scaune nu se poate plia cu totul in podea, asa cum e cazul altor modele. Sigur, le poti scoate in caz ca ai de transportat un obiect mai voluminos, dar o sa-ti ia ceva timp sa faci asta.

 

Cum se conduce?

La volan, Grand Scenic se simte ca si cand ar fi o masina mai mica, ceea ce poate reprezenta in acelasi timp un avantaj dar si un dezavantaj. Asta inseamna ca, in oras, masina se simte mult mai agila si mai prietenoasa cu cel de la volan decat te-ai astepta, insa, la viteze mai mari, parca ii lipseste putin din increderea pe care ti-o confera o masina mai mare. Suspensiile absorb cu brio orice denivelare mioritica dar pe viraje iti taie orice elan de sportivitate. Cum spuneam, masina pare ca a fost proiectata exclusiv de parinti.

 

Portbagajul este foarte mare, ba chiar ramane suficient si atunci cand ridicati randul al treilea de scaune aflate in podeaua acestuia. Vorbim de 645 de litri sau de 208, in functie de starea celor doua scaune din spate.

 

Noul motor diesel de 1,6 litri, care este cuplat la o transmisie manuala in sase trepte, il scoate la pensie pe veteranul 1.0 dCi si beneficiaza de sistemul start/stop. Performantele noului propulsor intrat in gama Scenic sunt cel putin comparabile daca nu chiar mai bune la unele capitole decat oferta concurentei, care inca se mai bazeaza pe motoare de 2 litri. 1.6 dCi produce 130 de cai putere si un cuplu de 320 Nm disponibil inca de la 1.750 rpm.

 

Un sistem caruia am avut ocazia sa-i acord mai multa atentie in cadrul acestui test a fost Visio System, a carui unitate o puteti observa in partea superioara a parbrizului de mari dimensiuni. Renault i-a atribuit acestuia doua saricini: sa te anunte daca depasesti banda de rulare fara sa semnalizezi dar sa si efectueze schimbul automat intre faza lunga si cea de intalnire.

 

Pentru ca un parinte constiincios se gandeste in primul rand la siguranta, la testele EuroNCAP din 2009, Grand Scenic a obtinut toate cele cinci stele, cu brio as putea adauga eu. Protectia pasagerilor adulti a fost cotata la 91%, a copiilor din masina la 76% iar performantele sistemelor de asistenta la 99%! Standard, Grand Scenic vine cu ABS, airbag-uri frontale, laterale si cortina, sistem de control al stabilitatii + CSV (control al subvirarii), EBD, limitator de viteza si cruise control in timp ce centurile fata sunt dublu-pretensionate iar airbag-urile frontale se extind in doua trepte.

 

La o greutate de 1.563 de kilograme, te-ai astepta ca Grand Scenic sa fie o masina destul de gurmanda la capitolul consum de carburant. Pentru mine, testul acesta a marcat o premiera, fiind prima oara cand reusesc sa parcurg peste 1.000 de kilometri cu un singur plin. Nu mi-am propus asta si d-abia cand am scris materialul am realizat acest lucru. Mai mult, 200 dintre acestia au fost efectuati in Bucuresti iar restul pana la Turda si inapoi. Consumul indicat de computer la final a fost de 5,3 l/100 km fata de consumul mixt declarat de 4,4%.

 

Concluzia

Au fost niste vremuri, la inceput, cand MPV-urile erau surorile mai urate ale masinilor obisnuite. Mari si colturoase, acestea erau destinate exclusiv functionalitatii iar un caracter aparte nici nu putea fi luat in calcul.

 

Timpurile s-au schimbat iar producatorii de automobile au inceput sa acorde din ce in ce mai multa atentie acestor masini din ce in ce mai populare care pana nu demult reprezentau o alegere plictisitoare. Ei bine nu mai este cazul. Renault Grand Scenic poate transporta cu brio pana la sapte persoane (cei drept recomandat ar fi ca dintre acestea 2 sa fie copii), reusind sa imbine functionalitatea cu luxul si personalitatea. Daca primele generatii de Scenic si Grand Scenic si-au facut un nume, fiind niste masini sigure si ieftine, noile modele sunt niste succesori pe masura si ofera o valoare si mai mare pentru suma platita.

 

Foto: Catalin Oprea

 

Raliul Harghitei – 20 de ani de istorie

Raliul Harghitei, una dintre cele mai apreciate etape de macadam din Campionatul National de Raliuri, revine pe prima scena dupa o pauza de opt ani, urmand sa incheie sezonul 2013 al CNR Dunlop. Competitia care se va desfasura intre 25 si 26 Octombrie are sediul la Odorheiul Secuiesc si va readuce in campionat probe de legenda, precum Madaras, Racu sau Piricske, urmand sa ofere si cateva noutati notabile.

 

Raliul Harghitei 2013 va insuma aproape 450 de km, in jur de 120 fiind reprezentati de probele speciale, 11 la numar, in timp ce prima zi are programate 3 speciale. Organizatorii isi propun sa reediteze si sa continue traditia acestui raliu de care toti cei implicati in fenomenul sportului cu motor din tara isi aduc aminte cu placere. Regretatul  Arpad Dietrich este omul care a  construit etapa harghiteana, iar presedintele clubului organizator, Csaba Ferencz spune ca isi doreste sa fie un urmas vrednic la organizarea etapei. “Etapele organizate aici au creat o puternica traditie, multumita domnului Arpad Dietrich spune acesta. “Ne dorim sa ducem mai departe aceasta traditie, stiind ca el a fost unul dintre cei mai buni organizatori din acele vremuri, iar scopul nostru este sa fim niste urmasi meritorii. Cea mai reprezentativa proba a intrecerii, Madaras, va purta numele sau, ca un omagiu.

 

Raliul Harghitei s-a nascut in 1980 ca si o competitie pe plan local, iar din 1982 a intrat in Campionatul National de Raliuri, primii invingatori fiind Ladislau Balint si Constantin Zarnescu. Pilotul cu cele mai multe victorii este Titi Aur, care s-a impus de patru ori, ultima oara in 2005, la ultima editie organizata.
Unul din cei mai de succes piloti ai intrecerii este si Bogdan Marisca, cel care a obtinut trei victorii consecutive, intre 2001 si 2003. Clujeanul saluta revenirea Harghitei in Campionatul National si  isi aduce aminte cu placere de cursele alergate aici. Ma bucur foarte mult pentru faptul ca Raliul Harghitei revine in calendarul competitional” a spus pilotul Napoca Rally Academy“Faptul ca am castigat de trei ori acest raliu arata ca m-am simtit extraordinar printre harghiteni. Nu pot uita marea de oameni de pe probele Racu si Piricske si de pe Madaras, intotdeauna am fost inconjurati de fani extrem de buni cunoscatori ai fenomenului. Mereu am avut impresia ca toti oamenii locului au iesit din casa sa ne vada.”

 

Marisca este de parere ca revenirea probelor harghitene este de bun-augur si sub alte considerente, suprafata intrecerii fiind mult mai iertatoare cu materialul tehnic in comparatie cu alte raliuri de macadam. “Si sub aspect financiar este un raliu comod din toate punctele de vedere” mai spune el. “Nu-l pot uita pe regretatul Arpad Dietrich, organizatorul editiilor despre care vorbeam mai devreme. Ii felicit pe organizatorii actuali pentru ca au reusit sa reintroduca acest raliu in calendar, au de continuat o treaba facuta cu suflet si profesionalism de domnul Dietrich, nu le va fi usor. Sper din toata inima sa reuseasca.”

 

Raliul Harghitei a fost inclus de 18 ori in Campionatul National, din 1982 si pana in 2005. Iata castigatorii etapelor:

 

1982 Ludovic Balint/Constantin Zarnescu – Dacia 1310
1983 Gheorghe Urdea/Dacian Banca – Dacia 1310
1984 Gheorghe Urdea/Dana Marica – Dacia 1310
1985 Ludovic Balint/Dacian Banca – Dacia 1310
1986 Mihai Costinean/Eugen Rosca – Dacia 1310
1987 Ionel Malaut/Dan Ionescu – Dacia 1310
1988 Ludovic Balint/Constantin Zarnescu – Dacia 1310
1989 Ludovic Balint/Constantin Zarnescu – Dacia 1310
1996 George Grigorescu/Radu Dumitriu – Renault Clio
1997 Constantin Aur/Dumitru Boboescu – Toyota Celica
1998 Constantin Aur/Dumitru Boboescu – Toyota Celica
1999 Constantin Aur/Dumitru Boboescu – Toyota Celica
2000 Heinz Goellner/Sorin Itu – Mitsubishi Lancer Evo VI
2001 Bogdan Marisca/Sebastian Itu – Mitsubishi Lancer Evo VI
2002 Bogdan Marisca/Sebastian Itu – Mitsubishi Lancer Evo VI
2003 Bogdan Marisca/Sebastian Itu – Mitsubishi Lancer Evo VI
2004 Emanuel Ilina/Flavius Campeanu  – Mitsubishi Lancer Evo VI
2005 Constantin Aur/Adrian Berghea – Mitsubishi Lancer Evo VII

Norbert Haug isi incheie cariera de director al Mercedes Benz Motorsport

Timp de 22 de ani atunci cand auzeai rostit numele lui Norbert Haug automat te gandeai la departamentul de motorsport al celor de la Mercedes-Benz. La finalul acestui an Norbert se desparte de marca alaturi de care a realizat lucruri extraordinare. El a trecut la conducerea diviziei de motorsport a celor de la Mercedes in data de 1 octombrie 1990, ramanand in acesta pozitie pana in prezent. In tot acest timp Mercedes-Benz a castigat 6 titluri in Formula 1 si 87 de victorii in aceasi competitie. Un alt program important si cu rezultate excelente a fost cel din DTM unde echipele Mercedes-Benz au reusit in tot aceasta perioada sa acumuleze 32 de titluri (echipa/ constructor/ piloti) si sa castige 54% din cursele desfasurate in acesta perioada. Contractul sau se va incheia de comun acord cu managementul consiliului la finalul anului 2012.

As vrea sa multumesc celei mai bune companii de automobile din lume pentru perioada  de mai mult de 22 de ani, timp in care pentru mine nu a existat niciun moment lipsit de pasiune. Vreau sa multumesc Consiliului in special pentru increderea si libertatea pe care mi-a acordat-o in toate activitatile pe care le-am intreprins.” sunt cateva din gandurile lui Norbert Haug. 

 

Pregatirile pentru noul sezon sunt in plina desfasurare si noul sef al diviziei de motorsport de la Mercedes-Benz nu va avea deloc o misiune usoara, mai ales in ceea ce priveste programul in DTM, acolo unde Mercedes are trei locuri libere, pierzand la finalul acestui sezon, unul dintre pilotii experimentati din DTM, Jamie Green care a migrat in tabara rivalilor de la Audi.

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor