DTM AMG Mercedes C-Coupé 2012

Prezentarea oficiala a noii masini pentru cei de la Mercedes-Benz, care va alerga in sezonul 2012 din DTM va avea loc marti 13 septembrie in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Michael Schumacher si Nico Rosberg cei doi piloti ai echipei Mercedes GP Petronas din Formula 1 vor fi cei care ne vor arata pentru prima oara noul model .

 

Faptul ca Michael Schumacher va lua parte la prezentarea oficiala nu este o surpriza, deoarece asa cum mentionam anterior, septuplul campion mondial va ajuta la dezvoltarea noului model prin testele care le va efectua, si probabil in viitorul apropiat DTM fiind urmatorul pas care il va face in cariera sa. Alaturi de cei doi piloti va fi si Norbert Haug vicepresedintele Mercedes-Benz Motorsport care anticipeaza un sezon spectaculos al campionatului german de turisme, toti cei trei constructori importanti ai Germaniei fiind prezenti din sezonul urmator prin revenirea mult asteptata a celor de la BMW.

 

Pana marti insa, Gary Paffett, pilot Mercedes-Benz AMG si campion in 2005 in DTM , ne lasa sa aruncam o scurta privire asupra noului model DTM AMG Mercedes C-Coupe.

 

 

Vali Porcisteanu : ” simt ca am progresat si la ceea ce tine de psihic si motivatie “

 

Motorsportnews.ro:  Vali se pare ca Brasovul si cursele organizate in aceasta zona a tarii iti priesc. Cum a fost anul acesta la Tara Barsei ?

 

Vali Porcisteanu:  Da, am tot zis ca Raliurile de la Brasov sunt “raliurile de casa”  🙂 A fost destul de greu si putin  stresant. Pentru noi obiectivul era sa ne clasam in fata urmaritorilor pentru a ne consolida pozitia de lider in campionat. Inceputul, sambata dimineata a fost putin mai “rezervat” si dupa primele probe eram pe locul trei la 10 secunde de lider. Atacul a fost declansat pe ps4 unde am avut un ritm foarte bun si am castigat proba, cea mai lunga a raliului, cu 20 de secunde. In acel moment am devenit lideri si a trebuit doar sa rezistam “atacurilor”.  Ma bucur ca am reusit sa castigam inca o data raliul Tara Barsei si cu aceasta ocazie avansul nostru in fruntea ierarhiei a crescut si mai mult.

 

 

Motorsportnews.ro:  Ce parere ai despre superspeciala de la Bucuresti, isi are sau nu locul in acest format?

 

Vali Porcisteanu: Da, este o idee buna, cum am mai spus, dar din pacate organizatorii nu au facut tot ce trebuia ca publicul sa poata vedea spectacolul asa cum se cuvine (nu printre bannere si in genunchi). Daca ar fi beneficiat de  conditii “normale”, numarul lor ar fi fost cu siguranta mult mai mare. Plus ca o gramada de cunostinte care nu sunt chiar atat de familiarizate cu acest sport, nu au stiut ca se va desfasura un eveniment automobilistic atat de important la Bucuresti. Deci mediatizarea a fost foarte slaba pentru un oras in care interesul ar fi trebuit sa fie maxim.

 

 

Motorsportnews.ro: Atentia tuturor este indreptata spre tine tinand cont ca ai mai facut un pas important catre primul titlu de campion national. Cum te descurci in aceasta postura?

 

Vali Porcisteanu: Nu mi se pare nimic “iesit din comun”… Intr-adevar este un pas important si speram ca la Iasi sa ne atingem obiectivul.

 

 

Motorsportnews.ro:  Inainte de Raliul Tara Barsei ai fost in Finlanda la Scoala de pilotaj a lui Jarkko Miettinen. Ce mai face finlandezul si ce ai mai reusit sa inveti, tinand cont ca ai déjà o experienta in acest domeniu?

 

 Vali Porcisteanu: Da, mi-am dorit de mult sa fac un curs de pilotaj in Finlanda si iata ca am reusit. Am avut noroc ca Jarkko a avut liber si am putut merge la el fix cu o saptamana inainte de Tara Barsei (25-26.08).

 

El se ocupa de scoala in principiu. Da, am experienta si as putea spune ca destul de mare, dar intotdeauna mai ai de progresat si de invatat lucruri noi. Am descoperit acolo ca fac destule greseli, unele mai mici altele mai mari, stilul de pilotaj in sine nu e unul “corect” si am invatat diverse secrete pentru a fi mai eficient. Am inceput deja sa pun in practica in acest raliu, dar mai este mult de lucrat. Sper sa reusesc cat mai repede sa ma perfectionez, dar nu-mi va fi usor dupa ce sunt obisnuit de ani buni cu un anumit stil.

        

 

Motorsportnews.ro:  Pe cand “ Vallino Rally School” ?

 

 Vali Porcisteanu: Da, suna bine… De foarte mult timp vreau sa-mi infiintez o scoala de pilotaj, numai ca FRAS nu-mi poate da “acceptul” pentru ca nu ma incadrez in criteriile pe care chiar ei le considera ca fiind “idioate”. Nu stiu cat va mai trebui sa astept… poate ar trebui sa afiliez scoala direct la FIA.Zi de zi ne lovim de tot felul de probleme si  nemultumiri, si doar “noi sportivii” suntem singurii vinovati ca “inghitim” tot si nu facem nimic sa se schimbe situatia actuala.

 

 

Motorsportnews.ro: Cum vei aborda ultimele doua raliuri din acest sezon ?

 

 Vali Porcisteanu:  Ca si pe cele de pana acum. Cu maxima concentrare, cu masina revizuita “la sange” si cu o mare dorinta de a castiga Titlul de Campion National absolut. Consider ca anul acesta, pe langa experienta acumulata la capitolul pilotaj, simt ca am progresat si la ceea ce tine de psihic si motivatie, facand fata presiunilor de orice fel.

 

 

Motorsportnews.ro: Cum vei sarbatori titlul de campion ?

 

Vali Porcisteanu:   Deocamdata nu-mi fac planuri de “sarbatorit” 🙂 Mai intai sa ne facem treaba bine pana la capat si vedem atunci ce “traznai” ne trec prin cap. Imi doresc sa facem o cursa buna si la Iasi si sa facem acolo o petrecere pe cinste 🙂

 

 

credit foto : Motormedia

 

Sergiu sunt eu

Un spargator de banci a fost intrebat de ce s-a apucat sa jefuiasca banci? El a raspuns ca nu a fost greu sa decida ce are de facut. Ii trebuiau bani si primul lucru care i-a venit in minte a fost ca banii sunt la banca.

 

Un raspuns onest care ne duce cu gandul la copii. Ei sunt cei care ne dezarmeaza cu sinceritatea lor. Daca vei intreba un copil ce a fost in capul lui cand a sarit in apa adanca fara sa stie sa inoate el s-ar putea sa-ti raspunda ca a vazut ceva ce-i placea pe malul celalalt. Asa ca s-a hotarat sa incerce sa ajunga acolo.

 

Cand te gandesti ca nu ai destui bani sa te dai  in cursele de masini nu prea iti vine sa te gandesti ca o sa-i obtii din sponsorizari cum de fapt ar fi logic. Ci mai degraba ca o sa-ti fie greu sa tot pui de la tine. Infractorul si copilul ti-ar spune “ tipule, nu ai bani sa te dai la curse? Du-te sa ia-i de undeva. Nu sta ca prostul!” Ok, mai sunt si cei care cu o nonsalanta totala au impresia ca sponsorizarile vor veni de indata ce o sa intre intr-un birou si o sa spuna “ Buna ziua! Eu sunt pilot, am venit sa va ofer deosebita oportunitate sa investiti un milliard de lei in mine! Unde e casieria?”. Astia se linistesc destul  de repede si trec cat ai zice peste in tabara opusa. “Totu-i de rahat in tara asta, nu se investeste, nu exista viziune”. Ceea ce e de fapt adevarat indiferent daca ai sponsorizari sau nu. Tara asta e de rahat. Punct.   

 

Mai sunt cei foarte putini care gasesc in ei taria sa ramana pe metereze si sa-si faca mana cu cereri de sponsorizari. Ca orice profesie si acest mestesug se perfectioneaza si se cizeleaza in timp. Nu zic ca eu am invatat cum se face meseria asta dar parca incep sa mi se contureze niste reguli.  Totusi pot sa spun cu mana pe suflet ca am avut mai mult noroc decat perseverenta.  Si intr-un fel asta ar trebui sa ma faca sa tac si sa nu ma dau mare analist de … ma rog… ce se invarte in jurul masinilor de curse. Ei bine, nu tac. Poate cuiva ii va fi de folos vreo fraza din nebunia asta si atunci a meritat.

 

 

Revenind, lucrurile ar trebui sa fie simple. Tu ai o masina de curse, ai ceva talent, nu esti chiar prost, stii sa deschizi gura si vrei sa participi in continuare. Ti-a intrat virusul in suflet si acum te macina nevoia asta pacatoasa. Te duci si incerci sa faci rost de bani. De acolo de unde crezi ca ti se va da. Si pana la urma ar trebui sa-i primesti. Ar trebui. Dar cum spuneam, pentru ca suntem in tara asta, s-ar putea ca inainte ca tu sa vezi vreun leu  sa primeasca sponsorizari norocosi ca mine, tupeisti ca … nu zicem cine sau pilosi ca… iar ne abtinem. Numai tu nu.  

 

E adevarat ca nici spargatorul de banci si nici copilul nu au ajuns unde au vrut. Dar unul din ei s-a tinut de promisiune si a spart o banca iar celalalt nu s-a lasat intimidat de obstacole. Daca infractorul si-a riscat libertatea ca sa-si faca damblaua si copilul si-a riscat viata doar pentru ca pe malul celalat era o creanga care i se parea interesanta,  care sunt acele piedici de netrecut pentru tine de ai renuntat dupa trei refuzuri sa mai bati la usi?  

 

Ai vazut, Raul Badiu a reusit dupa fix o suta de mailuri sa prinda potul! Ia da-I click pe linkul asta! Daca nu esti dispus sa iti iei in freza macar o suta de refuzuri poate ar trebui sa pui la indoiala pasiunea ta pentru cursele de masini.

 

Da, stiu cum suna ce tocmai am spus. Eu, unul, in locul tau as zice “ Ia mai du-te tu in *&#@$  %^tii”. Deci,  daca nu esti de acord gandeste-te ca aceste randuri le-am scris mai mult pentru mine. E ca si in bancul acela cu tata care-si plimba bebelusul cu caruciorul si isi repeta incontinuu “Sergiu, fii calm, Sergiu fii calm” si la un moment dat un trecator ii spune “Domnule, de ce ii tot repetati copilului sa fie calm, asa sunt bebelusii, plang si sunt neastamparati cand sunt mici” iar tatal ii raspunde “Sergiu sunt eu!”

Un gest de aplaudat

Raliul Tara Barsei a reprezentat cea de-a sasea etapa din Campionatul National de Raliuri DUnlop 2011. Asa cum deja ne-am obisnuit raliurile de macadam isi cer tributul din randul concurentilor, de multe ori acestia nereusind sa mai ajunga la final datorita abandonurilor mai mult sau mai putin spectaculoase.

Si de aceasta data in Raliul Tara Barsei abandonurile au fost la ordinea zilei. Pe proba speciala nr. 6 (Azuga – Predeal2) ghinionul avea sa loveasca echipajul nr. 307 format din Ioan Balea si Raoul Papp, automobilul de concurs,  un Mitsubishi Lancer EVO 8 luand foc.  Victor Baldescu si Ciprian Solomon formeaza echipajul ce a dat dovada de sportivitate si a decis sa se opreasca pe speciala pentru a ajuta la stingerea incendiului sacrificand astfel rezultatul de pe PS6.

 

Colegiul Comisarilor Sportivi a actionat in consecinta si a decis acordarea timpilor obtinuti de echipajul 111 Baldescu/ Solomon la trecerea precedenta pe aceeasi proba. Totodata cei doi sportivi au obtinut in cadrul acestei etape, Cupa Fair-Play, pentru gestul de care au dat dovada.

 

via FRAS.ro

Manu Mihalache vorbeste despre Raliul Tara Barsei

  • Deşi bucuroşi că au încheiat raliul, Manu şi Jancsi sunt puţin dezamăgiţi de rezultat
  • PS4 Săcele Azuga, punctul de cotitură al raliului pentru Manu
  • Speranţe pentru sezonul viitor – Când simţi că vrei să renunţi, adu-ţi aminte de ce ai rezistat până acum!

 

 

 

Raliul Ţara Bârsei Dunlop Klar Professional a fost pentru echipajul 41 Manu Mihalache / Jancsi Soos un raliu greu presărat cu câteva evenimente nedorite, dar per total un raliu frumos. “Am încheiat acest raliu pe locul 6 în clasamentul general şi deşi suntem bucuroşi că am reuşit să îl terminăm, suntem şi puţin dezamăgiţi de rezultat. Evident, aşa cum am declarat  şi la începutul cursei, ne-am fi dorit mai mult. Din păcate pentru noi, raliul nostru de casă nu s-a terminat la fel de bine cum a început. a spus Manu în ultimul parc de service al raliului.

 

 

La superspeciala Băneasa Rally Show, Manu a reuşit o evoluţie curată şi spectaculoasă; ceea ce l-a dus la încheierea probei pe locul 3 în spatele lui Gergo Szabo şi Vali Porcişteanu. În ciuda lipsei antrenamentului în maşina de curse din ultimele 4 luni, Manu şi Jancsi au reuşit să ţină pasul cu echipajele implicate în lupta pentru podiumul campionatului.

 

Ziua de sâmbătă a început într-un ritm bun şi cei doi coechipieri erau extrem de motivaţi în obţinerea unui rezultat bun la raliul lor de casă.

 

 

Din păcate pe  PS4 Săcele- Azuga, proba de 24.7 km,  Manu l-a ajuns din urmă pe Edwin Keleti care rula pe pană şi a fost nevoit să meargă în praful lui; nereuşind să treacă de el până la finalul probei. Deşi echipajul a avut un ritm incredibil până în acel punct al probei,  faptul că au fost nevoiţi să meargă în spatele lui Keleti pentru o porţiune destul de lungă a probei a reprezentat punctul de cotitură al evoluţiei lor.

 

Manu Mihalache - foto: Bogdan Barabas

 

Evoluţia pe PS4 în spatele lui Keleti a fost pentru noi, un punct de cotitură în acest raliu. Atât eu cât şi Jancsi am fost foarte nervoşi după această probă şi acest lucru ne-a afectat în economia cursei. Până la urma acestea sunt raliurile şi trebuie să ne asumăm şi acest gen de evenimente; ne-am fi dorit ca echipajul care rula pe jantă în faţa noastră să ne vadă şi să ne facă loc să trecem.” a spus Manu despre acest incident.

 

 

Seria evenimentelor nedorite a continuat pe proba următoare cu o mică problema la cardan – s-au desfăcut nişte bucşi ale cardanului şi am fost nevoiţi să le reconstruim ne-a spus unul din mecanicii lui Manu. Apoi, pe ultima probă a raliului, Manu şi Jancsi au avut parte de o pană, fiind nevoiţi să se oprească să schimbe roata, pentru a reuşi apoi să continue proba în regim de cursă.

 

 

Suntem încântaţi că am reuşit să le oferim spectacol fanilor braşoveni şi am vrea să le mulţumim pentru susţinere. Aş vrea să îi mulţumesc în mod special lui Liviu, fanul nostru care locuieşte în Statele Unite şi al cărui mesaj de încurajare a fost afişat pe maşina noastră de concurs. Mesajul său: „Când simţi că vrei să renunţi, adu-ţi aminte de ce ai rezistat până acum!” a fost cu adevărat motivaţional pentru echipa noastră şi vom face tot posibilul pentru ca anul viitor să concuram la toate raliurile din campionat. – sunt impresiile de final de raliu ale lui Manu.

 

Spectacol si dezamagire pentru Dementor Racing Team

Echipajul Dan Tatoiu/ Tudor  Marza a fost prezent la Raliul Tara Barsei cu Mitsubishi Evo IX care, in a doua zi de concurs i-a dezamagit.

 

In prima zi, la Baneasa Rally Show, echipa de raliu a mers la spectacol, pentru publicul prezent la Super Speciala Raliului Tara Barsei.  Dan Tatoiu impreuna cu… au incalzit pista inainte de concurs si pe 2 roti, Dan Tatoiu cu 450 SMR si  George Petre, mecanicul sef de la Dementor la fel tot cu un 450 SMR.

 

Spectatorii de la Baneasa au vazut atat spectacolul pe doua roti, cat si alte motoare KTM expuse in parcul de service: un 450 EXC si un RC8 editie limitata Red Bull.

 

 

A doua zi, pe probele de la Brasov, echipajul Dementor Racing Team a inceput cu o proba foarte frumoasa, abordata cu prudenta de echipajul nostru. Pe PS3, Azuga – Susai , la mai putin de 2 km de final, dupa o mica saritoare, motorul a “tacut” brusc. Din pacate, Dan Tatoiu si Tudor Marza au fost siliti sa abandoneze, negasind in timp util defectiunea. Cauza abandonului s-a dovedit mai tarziu a fi una electrica.

 

Dan Tatoiu: “Se pare ca Brasovul nu a vrut nici anul acesta sa ne lase sa ajungem la final ! Ca si anul trecut am fost tradati de masina ! Sigur ca asta face parte din viata de Motorsport si o consideram ca o experienta in plus ! Cel mai mult regret ca nu am acumulat km de proba speciala foarte valorosi pentru cresterea noastra valorica ! Multumesc membrilor echipei si ne vedem la Iasi”

 

 

Tudor Marza:”Ne-am pregatit intens si am dorit foarte mult sa terminam cursa de la Brasov.Din pacate buturuga mica rastoarna carul mare.O simpla siguranta a stopat prematur o cursa de acumulare de km de proba speciala si implicit experienta competitionala.Asta ne face sa asteptam cu si mai mare nerabdare si optimism Raliul Iasiului”

Chevrolet la Salonul Auto de la Frankfurt

Centenarul Chevrolet a prilejuit numeroase știri pozitive, inovații şi lansări demne de a fi sărbătorite. Cea de-a patra marcă auto din lume se află într-o continuă evoluție, iar acest lucru este reflectat şi de standul din hala 9, de la cea de-a 64-a ediţie a Salonului Auto de la Frankfurt.

 

Printre autovehiculele prezentate se va număra şi mult aşteptatul model Chevrolet Camaro, ajuns la cea de-a cincea generaţie, un autovehicul de performanţă emblematic, al cărui motor puternic este egalat doar de un design unic, modern.

 

Modelele Camaro Coupe şi decapotabilă vor fi disponibile în Europa din septembrie 2011, la preţuri începând de la 38.990 de euro (coupe), respectiv 43.990 (decapotabilă) (preţ Germania).

 

Anul acesta, Chevrolet va prezenta Corvette Centennial Edition, un autovehicul cu elemente unice de design şi o performanţă legendară.

 

În zilele dedicate presei, un motor Corvette veritabil va fi asamblat în cadrul evenimentului Corvette Engine Build Experience, în standul Chevrolet. Acest program unic este, de asemenea, oferit clienţilor Corvette ZR 1 sau Z06. Aceştia îşi pot construi motorul Corvette la prestigiosul GM Performance Build Center de lângă Detroit, Michigan, la preţul de 4.027 de euro (fără TVA, transport şi cazare incluse).

 

Premiera în Europa a noului Malibu merită o atenţie deosebită, deoarece acesta va deveni modelul de top Chevrolet în Europa începând cu 2012. Acesta prezintă un design exterior inovator şi elegant şi este echipat cu motoare puternice diesel de 2 litri şi pe benzină de 2,4 litri. Modelul Malibu va reprezenta o alternativă puternică în segmentul de piaţă al autovehiculelor sedan de dimensiuni medii.

 

 

 

În cadrul Salonului Auto de la Frankfurt vor fi prezentate în premieră în Europa şi două prototipuri foarte interesante: Chevrolet Miray roadster şi Colorado Rally, o camionetă proiectată pentru cei dornici de aventură. Ambele autovehicule fac un pas în viitor în cadrul segmentelor lor de piaţă, însă valorifică creativitatea şi limbajul de design specific mărcii Chevrolet.

 

Chevrolet va prezenta la Frankfurt şi noul motor turbo-diesel de 1,3 l pentru modelul Aveo. Autovehiculul cu un design exterior elegant, impunător îmbină economia excelentă de carburant şi emisiile reduse cu un cuplu puternic. Varianta Eco de 95 cp are emisii de CO2 de 95 g/km, iar varianta de 75 cp propulsează cel mai eficient sedan din Europa din punct de vedere al consumului.

 

Cu două luni înainte de lansarea pe piaţa europeană, autovehiculul electric Chevrolet Volt cu motor cu funcţie de autonomie extinsă va fi prezentat atât în standul Chevrolet, cât şi în hala 4. Modelul Volt, câştigător a numeroase premii, va fi disponibil pentru test drive.

Locul 2 pentru Gergo Szabo si noul sau Evo 10

Echipajele Jack Daniel’s Rally Team au participat in weekend la raliul Ţara Bârsei şi Băneasa Rally Show. 2 echipaje au terminat raliul pe locul 2, Titi Aur s-a situat pe pozitia 7 la clasa 3, iar echipajul  Edwin Keleti/Victor Ponta a  fost din nou nevoit sa abandoneze.

 

Locul 2 la raliul Tara Barsei pentru Gergo Szabo si noul sau Evo 10

 


Gergo Szabo: Sunt foarte multumit de rezultat, dat fiind faptul ca a fost prima cursa cu noua masina. Am avut timpi buni pe probe, am castigat Baneasa Rally Show. Nu am fortat, desi mi-as fi dorit sa castig acest raliu. Pentru mine aceste etape cu noua masina vor fi etape de show pentru spectatori si voi merge pentru echipa, promovand in continuare mesajul de responsabilitate: “Condu responsabil: nu bea la volan!

 
 

Norbert Bereckzi locul 2 la clasa 6

Norbert Bereckzi: “Suntem lideri la clasa 6 in continuare si ne bucuram de rezultatul de la Tara Barsei. Am avut ceva probleme pana am setat masina si ne-am gasit ritmul. ” Cu aceste rezultate echipa Jack Daniel’s Rally Team ramane pe locul 3 in clasamentul pe echipe.

 

Edwin Keleti si Victor Ponta au abandonat dupa ce, din nou, au condus cursa la clasa 19. Problemele tehnice care ii urmaresc pe cei doi le-au spulberat orice sansa la podium. Ei vor merge in continuare pentru echipa. Catalin Berari ramane pe locul 2 la clasa 11, la Brasov pilotul JDRT situandu-se pe locul 4.

Frankfurt Motor Show – Viitorul pentru BMW

Cu tehnologii de ultimă oră şi concepte de maşini inovatoare, constructorul de automobile premium BMW joacă un rol important în redefinirea conceptului de mobilitate individuală. Cele mai recente dezvoltări, care asigură că modelele actuale şi cele viitoare vor oferi o plăcere a condusului specifică mărcii, în combinaţie cu o eficienţă în continuă îmbunătăţire, vor fi prezentate de către companie în cadrul ediţiei 2011 a Salonului Auto de la Frankfurt (IAA), în Germania. Cea mai importantă expoziţie auto din lume este scena a numeroase premiere mondiale pentru modele BMW şi pentru prezentarea unor inovaţii de avangardă în ceea ce priveşte propulsoarele, construcţia uşoară inteligentă şi în conectarea automobilului cu mediul înconjurător.

Apariţia comună a tuturor mărcilor BMW Group include, în acest an, prezentarea în premieră a sub-brand-ului BMW i. Prin debutul mondial BMW i3 Concept şi BMW i8 Concept, BMW Group va fi gazda unuia dintre punctele de interes ale ediţiei 2011 a Salonului Auto de la Frankfurt. Cele două concepte oferă informaţii concrete despre primele modele de serie BMW i. Primul exemplar BMW i3 va părăsi linia de producţie în 2013, la uzina BMW din Leipzig, în timp ce BMW i8 va ajunge pe şosele la puţin timp după aceea.

 

BMW Concept i3, cunoscut până acum drept Megacity Vehicle, răspunde provocărilor viitoare ale mobilităţii în mediile urbane şi este primul automobil electric premium care interpretează atuurile specifice BMW. BMW i8 Concept reprezintă cea mai nouă generaţie a maşinilor sport: eficientă, inteligentă şi inovatoare. Datorită conceptului de hibrid plug-in, acesta combină un motor cu ardere internă şi o transmisie electrică într-o experienţă a condusului cu adevărat excepţională – o aventură cu un consum şi emisii extrem de reduse.

BMW EfficientDynamics: noi concepte pentru o plăcere a condusului mai mare cu consum şi emisii reduse. La ediţia 2011 a Salonului Auto de la Frankfurt, BMW prezintă o varietate de noi modele echipate cu motoare optimizate pentru eficienţă şi echipate cu numeroase alte soluţii de reducere atât a consumului, cât şi a emisiilor. Cea mai recentă tehnologie BMW EfficientDynamics este şi ea parte integrantă a dotărilor standard ale acestor automobile. Comparativ cu alţi producători de automobile, care oferă măsuri comparabile numai la modele speciale sau cu un cost suplimentar, BMW a reuşit să realizeze un impact major asupra reducerii emisiilor din trafic. Salonul Auto de la Frankfurt va fi şi scena debutului a două modele BMW EfficientDynamics Edition: BMW 520d şi BMW X1 sDrive20d, ambele stabilind noi repere în segment în ceea ce priveşte eficienţa.

 

Date tehnice.

 

BMW i3 Concept.

 

Lungime/Înălţime/Lăţime    L 3845 mm, H 1537 mm, W 2011 mm
Ampatament                     2570 mm
Număr de locuri               4
Masă proprie                     1250 kg
Putere                                   125 kW / 250 Nm
Viteză maximă                  150 km/h
Acceleraţie                         0-60 km/h 3,9 s
0-100 km/h                        7.9 s
Autonomie electric         Autonomie zilnică: 130-160 km
Ciclu FTP72:                       225 km
Timp încărcare baterie   Standard: 6 h pentru încărcare 100%
Opţional: 1 h pentru încărcare 80%
Portbagaj                             aproximativ 200 litri


BMW i8 Concept.

 

Lungime/Înălţime/Lăţime    L 4632 mm, H 1280 mm, W 1955 mm
Ampatament                     2800 mm
Număr de locuri               2 + (2)
Masă proprie                     1480 kg
Putere                                   puterea sistemului 260 kW /550 Nm
din care motorul pe benzină: 164 kW / 300 Nm
din care motorul electric: 96 kW / 250 Nm
Viteză maximă                 250 km/h / 155 mph governed
Acceleraţie                        0-100 km/h / 62 mph 4.6 s
80-120 km/h / 50-75 mph 4.0 s
Consum de combustibil (ciclu EU)    2,7 l/100 km (66 g CO2)
Autonomie electrică         aproximativ 35 km
Timp încărcare baterie     Standard: 1h45′ pentru încărcare 100%
Portbagaj                                aproximativ 150 litri

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor