Numarul concurentilor la Muscel Racing Contest a ajuns la 42

Daca luni seara, lista provizorie de inscrieri pentru Muscel Racing Contest continea 29 de nume, deja, astazi la pranz, numarul concurentilor care vor evolua la evenimentul programat in acest sfarsit de saptamana a crescut la 42. Pe lista apar acum si numele lui Paul Andronic, Victor Baldescu sau ale fratilor Dumitrescu, dar si Calin Popescu Tariceanu sau Horia Popescu, cei care va concura la Grupa I, in Campionatul National al vehiculelor Istorice de Competitie, la al carui start, ce reprezinta un moment istoric, sunt prezente deja sase vehicule. 

Muscel Racing Contest reprezinta runda dubla care deschide sezonul in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2010. Reamintim, conform Regulamentului Particular, lista participantilor poate creste pana la startul competitiei, insa, taxa de inscriere se majoreaza cu 30% in cazul in care inscrierea a fost efectuata dupa perioada limita de inscriere si cu 100% daca inscrierea se face la verificarile administrative.

Nr. Crt. Nr. Concurs Pilot Automobil Gr./Cl. Echipa
1 1 ONORIU DANIEL MITSUBISHI EVO5 H5 MIDNIGHT RACING
2 3 LUCIEN HORA LOLA F3000 D UCM SPORT
3 6 BOROIANU LUCIAN MITSUBISHI LANCER A5 AUTO BLIC
4 7 NISTORAN CHRISTIAN MITSUBISHI LANCER EVO 6 N5 UCM SPORT
5 21 AURELIAN ANDRONACHE CITROEN SAXO N2 HATTERS MOTORSPORT
6 27 CIMPOERU VALENTIN VW GOLF 1 H5 CS BROTHERS MOTORSPORT
7 29 LELUTIU DRAGOS HONDA CIVIC N2 PERFORMANCE
8 30 CIOROIU CODRUT TOYOTA CELICA H5 C.S SAVU RACING
9 33 MAGHETIU DAN SUBARU IMPREZA WRX STI N5 FIRST MOTORSPORT
10 37 LUNCAN DAN ANTON SUBARU IMPREZA WRX STI N5 PRO RACING
11 47 MITRASCA ANDREI SEAT IBIZA TDI A3 AUTO BLIC
12 50 NECULA ANDREEA DACIA LOGAN N2 RALLY DREAM TEAM
13 53 MORARU ADRIAN SEAT IBIZA TDI A3 RALLY DREAM TEAM
14 56 SILVIU DUMITRESCU DALLARA D CHAMPION RACING
15 57 ANDREI DUMITRESCU TATUUS D CHAMPION RACING
16 61 CIOVICA OCTAVIAN RENAULT MEGAN COUPE A3 AUTO BLIC
17 66 NICOLAE ION VW GOLF 2 H5 RALLY DREAM TEAM
18 75 RADUT LUCIAN FORD ESCORT COSWORTH H5 RALLY DREAM TEAM
19 81 IONITA ADRIAN RENAULT CLIO H3 AUTO BLIC
20 85 TALASMAN BOGDAN CITROEN SAXO N2 CS BUFTEA
21 88 CIOBOTARU CIPRIAN MITSUBISHI LANCER EVO 6.5 A5 RALLY DREAM TEAM
22 89 TRIFONESCU DRAGOS VW GOLF H3 AUTOCOREX TG. JIU
23 95 TEODOR VLAD OPEL KADETT GSI H3 AUTO BLIC
24 310 GRAEF GUNTHER TOYOTA CELICA A5 STEPO-Cars BV
25 325 TRIFU NICOLAE VW GOLF 2 H3 C.S. SAVU RACING
26 403 TINCESCU FLORIN CITROEN C2R2 MAX A6 MOTORHOME NRT
27 404 OPINCARIU CRISTIAN FORD FOCUS RS H4 CS AUTOSPORT FAIR-PLAY
28 405 BULGARU AURELIAN REANULT CLIO H3 BROTHERS MOTORSPORT
29 406 TANASIE RADU RENAULT MEGANE A3 COLINA MOTORSPORT
30 410 DIMITRIU IOAN CRISTIAN Audi 80 H3 CS Prodrive
31 429 STANCIU SEBASTIAN MITSUBISHI LANCER EVO7 N5 EUROLINES
32 445 SARACUTU ELVIS OPEL ASTRA H3 AUTO BLIC
33 483 ROSCA FLORIN VW GOLF H3 AUTO CRONO
34 PAUL ANDRONIC MITHSUBISHI LANCER EVO9 H5 AUTOTEHNICA
35 111 BALDESCU VICTOR MITSUBISHI EVO9 H5 AUTOSOLUTION
36 411 OBADESCU OANA RENAULT CLIO A7 AUTOSOLUTION
37 222 CALIN POPESCU TARICEANU LANCIA FULVIA I1 RETRO
38 202 ALEXANDRU CIOLAN MGC GT I1 RETRO
39 201 CRISTIAN STOIAN OPEL RECORD I1 RETRO
40 213 VALENTIN MATEI FIAT 128 RALLY I1 RETRO
41 226 POPESCU HORIA RENAULT ALPINE 110 I1 RETRO
42 211 GANESCU COSTIN PORSCHE 911 I2 RETRO

WTCC la Monza in Italia

Duminica 23 mai 2010 va avea loc pe vestitul circuit de la Monza a treia etapa din campionatul mondial de turisme. Dupa o pauza de un an WTCC se intoarce pe circuitul de 5.8km de la Monza, ultimii castigatori din WTCC pe acest circuit fiind Yvan Muller pe Seat Leon TDi in cursa 1 si coechipierul sau in acel moment Gabriele Tarquini tot pe un Seat Leon TDi in a doua cursa.

“Autodromo Nazionale” a gazduit in 2005 cursa de debut a WTCC, in fiecare an reprezentand o prezenta traditionala pentru acest campionat exceptie facand anul 2009 cand etapa a fost inlocuita cu cea de la Imola.

Ambele curse vor putea fi urmarite in direct pe Eurosport duminica 23 mai 2010 incepand cu ora 13.45.

Andersson debuteaza in IRC in Raliul Sardiniei

Fostul dublu campion mondial  de raliuri la juniori, P-G Andersson isi va face debutul in Intercontinental Rally Challenge in Raliul Italiei ce se va desfasura luna viitoare in Sardinia.

Suedezul in varsta de 30 de ani va pilota un Mitsubishi Lancer Evolution X pentru echipa British JRM. Aceasta masina a fost pilotata de Gwyndaf Evans in Campionatul Marii Britanii in luna aprilie.

“Va fi pentru prima oara cand voi pilota un Evo X in competitii, cu toate ca voi face un test in Suedia” a afirmat Andersson. “Sunt posesorul unui Evo IX pe care l-am pilotat la multe evenimente si chiar sunt curios sa vad diferenta dintre cele 2 masini.” a afirmat acesta.

Andersson a fost un pilot foarte bine cotat, pilotand in World Rally Championship pentru echipa Suzuki pana in 2008 cand acestia s-au retras din competitie.

Recent, Andersson a pilotat o Skoda Fabia S2000 in Super 2000 World Rally Championship precum si un Ford Focus WRC, masina testata pentru echipa M-Sport.

Andersson cunoaste foarte bine drumurile dificile de macadam din Sardinia, pilotand cateva probe speciale de 5 ori, cand aceasta etapa a contat in WRC. Cel mai bun rezultat al sau este locul 9 in clasamentul general, rezultat obtinut cu un Suzuki Ignis Super 1600 in 2004 precum si cu un Suzuki SX4 WRC in 2008.

FOTO: biltipset.se

Latvala si Al Attiyah au participat la cursa de 24 de ore de la Nurburgring

Pilotul echipei Ford, Jari-Matti Latvala s-a bucurat de participarea la cursa de 24 de ore de la Nurburgring, ce a avut loc weekend-ul trecut, dar a intampinat probleme mecanice, in timp ce pilotul Volkswagen, Nasser Al-Attiyah a castigat la clasa sa.

Chiar daca a intampinat probleme, Latvala a obtinut timpi foarte buni in fata a 220.000 de fani aflati pe faimosul circuit german.

Pilotul finlandez a pilotat un Ford Focus RS, masina dezvoltata in colaborare cu Universitatea Cologne.A terminat cursa pe locul 117, din cele 196 de masini, avand probleme mecanice, care au necesitat o schimbare a motorului chiar inaintea noptii.

“Inainte de aceasta problema totul mergea foarte bine: dupa 4 ore cred ca eram pe locul 42 in clasamentul general si pe locul 2 in clasa noastra” a afirmat Latvala.”Din nefericire niste resturi aflate pe circuit, au patruns la motor afectand puterea acestuia. A trebuit sa schimbam motorul, iar echipa a reusit acest lucru in doar 3 ore, lucru impresionant. Dupa schimbarea motorului nu am mai avut nici o problema, a fost foarte distractiv si cu siguranta as participa din nou” a afirmat Latvala.

La sfarsitul evenimentului, echipa compusa din Latvala si 3 piloti germani, amatori, au terminat cursa de 24 de ore de la Nurburgring pe locul 6 in clasa SP4T.

Pilotul echipei Volkswagen, Nasser Al Attiyah, care a terminat pe locul 2 in cursa din Dakar, a trecut primul linia de sosire in clasa sa la volanul unui Volkswagen Scirocco. Acesta a terminat pe prima pozitie in clasa sa, reusind locul al 16-lea in clasamentul general.

“Cursa de 24 de ore a reprezentat o noua provocare pentru mine si am avut un rezultat foarte bun. Sper sa pot reveni in 2011 cu echipa Volkswagen” a afirmat Al Attiyah. “A fost putin cam rece pentru mine, dar fost o experienta fantastica”a afirmat Al Attiyah.

FOTO: flickr.com

Honda CR-Z s-a lansat in Romania

Cu ocazia evenimentului Honda Green Challenge, desfasurat sambata 15 Mai, constructorul japonez a prezentat in Romania modelul CR-Z.

Modelul CR-Z a debutat la Geneva in martie 2010, superbul coupe find echipat cu un motor asistat paralel de hibrid IMA.

Avand un motor de 4 cilindri de 1,5 litri, Honda CR-Z dezvolta 112 cai putere, avand un cuplu de 145 Nm. Honda CR-Z este prima masina hibrid, care vine echipata cu o transmisie manuala cu 6 trepte, avand un cuplu maxim la 4800 rpm.

Viteza maxima conform constructorului este de 200 km/h, acceleratia de la 0-100 km/h facandu-se in 10 secunde. Consumul declarat este de 6,1l la 100/km in mediul urban si extraurban de doar 4,4l. Emisiile de CO2 sunt si ele scazute de doar 117 g/km facand din Honda CR-Z un model mai putin poluant.

Avand un design interior bazat pe conceptul Honda CR-Z, coupe-ul vine cu un interior tehnlogizat, comenzile masinii fiind amplasate incat sa ofere o pozitie cat mai comoda la volan.

Printre dotarile de top ale masinii intalnim sisteme precum VSA (controlul tractiunii si stabilitatii), ABS cu EBD si EBA, un sistem avansat de protectie pentru pietoni, cruise control, faruri xenon, senzori de lumina si parcare, scaune fata incalzite, 6 incinte acustice cu subwoofer, precum si o iluminare a afisajului cu cromatica diferita in functie de emisiile de CO2.

Modelul va fi disponibil in Romania incepand cu luna iunie pretul pentru varianta de top fiind de 20.980 euro fara TVA si 24.966 euro cu TVA.

Sistemul  IMA


Sistemul IMA este preluat de la varianta hibrid Insight, dar software-ul şi setările au fost modificate pentru a interacţiona cu Sistemul de condus cu 3 moduri şi cu transmisia manuală. Deşi regimul de lucru al turaţiilor motorului la o maşină cu cutie manuală este diferit, sistemul hibrid paralel flexibil Honda IMA face ca integrarea unor motoare şi transmisii diferite să fie mult mai simplă.

29 de nume pe lista de inscrieri la Muscel Racing Contest

Lista provizorie de inscrieri pentru Muscel Racing Contest contine 29 de nume. Evenimentul, programat in acest sfarsit de saptamana, reprezinta runda dubla care deschide sezonul in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2010. Conform Regulamentului Particular, lista participantilor poate creste pana la startul competitiei, insa, taxa de inscriere se majoreaza cu 30% in cazul in care inscrierea a fost efectuata dupa perioada limita de inscriere si cu 100% daca inscrierea se face la verificarile administrative.

Puteti revedearegulament particular

Nr. Concurs Pilot Automobil Gr./Cl. Echipa
1 ONORIU DANIEL MITSUBISHI EVO5 H5 MIDNIGHT RACING
3 LUCIEN HORA LOLA F3000 D UCM SPORT
6 BOROIANU LUCIAN MITSUBISHI LANCER A5 AUTO BLIC
7 NISTORAN CHRISTIAN MITSUBISHI LANCER EVO 6 N5 UCM SPORT
21 AURELIAN ANDRONACHE CITROEN SAXO N2 HATTERS MOTORSPORT
27 CIMPOERU VALENTIN VW GOLF 1 H5 CS BROTHERS MOTORSPORT
29 LELUTIU DRAGOS HONDA CIVIC N2 PERFORMANCE
30 CIOROIU CODRUT TOYOTA CELICA H5 C.S SAVU RACING
33 MAGHETIU DAN SUBARU IMPREZA WRX STI N5 FIRST MOTORSPORT
37 LUNCAN DAN ANTON SUBARU IMPREZA WRX STI N5 PRO RACING
50 NECULA ANDREEA DACIA LOGAN N2 RALLY DREAM TEAM
61 CIOVICA OCTAVIAN RENAULT MEGAN COUPE A3 AUTO BLIC
66 NICOLAE ION VW GOLF 2 H5 RALLY DREAM TEAM
75 RADUT LUCIAN FORD ESCORT COSWORTH H5 RALLY DREAM TEAM
81 IONITA ADRIAN RENAULT CLIO H3 AUTO BLIC
85 TALASMAN BOGDAN CITROEN SAXO N2 CS BUFTEA
88 CIOBOTARU CIPRIAN MITSUBISHI LANCER EVO 6.5 A5 RALLY DREAM TEAM
89 TRIFONESCU DRAGOS VW GOLF H3 AUTOCOREX TG. JIU
95 TEODOR VLAD OPEL KADETT GSI H3 AUTO BLIC
310 GRAEF GUNTHER TOYOTA CELICA A5 STEPO-Cars BV
325 TRIFU NICOALE VW GOLF 2 H3 C.S. SAVU RACING
403 TINCESCU FLORIN CITROEN C2R2 MAX A6 MOTORHOME NRT
404 OPINCARIU CRISTIAN FORD FOCUS RS H4 CS AUTOSPORT FAIR-PLAY
405 BULGARU AURELIAN REANULT CLIO H3 BROTHERS MOTORSPORT
406 TANASIE RADU RENAULT MEGANE A3 COLINA MOTORSPORT
410 DIMITRIU IOAN CRISTIAN Audi 80 H3 CS Prodrive
429 STANCIU SEBASTIAN MITSUBISHI LANCER EVO7 N5 EUROLINES
445 SARACUTU ELVIS OPEL ASTRA H3 AUTO BLIC
483 ROSCA FLORIN VW GOLF H3 AUTO CRONO

Honda GreenChallenge 2010 stabileşte noi recorduri

Honda GreenChallenge a premiat weekend-ul acesta cei mai verzi şoferi care au parcurs, cu un consum record, traseul Bucureşti – Craiova şi retur. Competiţia s-a bucurat de un adevărat succes, înregistrând peste 60.000 de vizitatori pe site-ul www.greenchallenge.ro .

Campania s-a adresat tuturor romanilor care îndrăgesc şofatul, venind ca un răspuns la modul agresiv de a conduce, practicat în general, cu un impact negativ pronunţat asupra mediului. Honda GreenChallenge s-a dovedit a fi o competiţie ce susţine spiritul ecologic printre şoferi, având o abordare educativă şi în acelaşi timp distractivă, punând accentul pe placerea de a conduce.

Mihai Sandu, Project Manager GreenChallenge 2010: „Ediţia aceasta a competiţiei a fost specială, asta şi datorită prezenţei lui ASIMO care a dat startul concursului şi a susţinut fiecare concurent. În afară de spiritul de competiţie, şoferii au fost provocaţi de aventură şi de experienţa unică pe care au trait-o la volanul excelentelor automobile Honda, pe traseul Bucureşti – Craiova – Bucureşti. Rezultatele foarte bune ne mulţumesc în totalitate, dar nu sunt o surpriză pentru noi,având în vedere că anul acesta avem deja experienţa concursului din 2009.”

În urma clasamentului final, alcătuit în funcţie de cele mai bune consumuri în timp minim, s-au înregistrat următoarele rezultate:

Categoria Honda Jazz (motor:1400cc / benzina / 1şofer+2pasageri): Locul I Andrei Chicioroagă şi Alexandru Vasile cu un consum de 4,0 l/100km într-un timp de 7h 18min; Locul II Iulian Rebenciuc şi Bogdan Opriş cu un consum de 4,1 l/100km într-un timp de 7h 18min; Locul III Ionuţ Bratu şi Horea Drăghici cu un consum de 4,5 l/100km într-un timp de 7h 24min;

Categoria Honda Insight (motor:hibrid 1.3+IMA / 1şofer+3pasageri): Locul I Alexandru Georgescu şi Raluca Rozorea cu un consum de 3,9 l/100km într-un timp de 7h 21min; Locul II Iancu Trifan şi Constantin Căruntu au scos un consum de 4,1 l/100km într-un timp de 7h 18min; Locul III Andrei Nicolae şi Andrei Iascenco au scos un consum de 4,1 l/100km într-un timp de 7h 23min.

Categoria Honda Accord (motor: 2200cc / diesel / 1şofer+3pasageri): Locul I Fekete Istvan şi Kis Nagy Zoltan au scos un consum de 3,9 l/100km într-un timp de 7h 25min; Locul II Simion Preda şi Mihai Papuc au scos un consum de 4,0 l/100km într-un timp de 7h 21min; Locul III Viorel Popovici şi Cristian Liuba au scos un consum de 4,6 l/100km într-un timp de 7h 37min.

Robotelul ASIMO prezent în premiera în România a susţinut competiţia GreenChallenge prin demonstraţii pe tot parcursul competiţiei şi a interacţionat, rând pe rând, cu Nicolae Vacaroiu –fost Prim Ministru al României, Christian Ciocan –Purtător de Cuvânt al Poliţiei Capitalei, Robert Turcescu – Jurnalist şi Florin Prunea – Manager Sportiv al Clubului Dinamo.

Pe lângă prezenţa roboţelului ASIMO, care a cucerit publicul prin demonstraţiile sale, peste 1500 de persoane s-au bucurat de apariţia, în showroom, a primului model hibrid cu transmisie manuala, Honda CR-Z, una din surprizele mult aşteptate de către fanii Honda.

Un eveniment concentrat asupra stilului eco de a conduce, GreenChallenge continuă să contribuie la dezvoltarea comunităţii şoferilor eco din România. GreenChallenge a fost susţinut de Rompetrol, jurizat de o comisie acreditată din partea ACR şi dezvoltat de agenţia full-service Infinit Solutions.

Honda Trading România, parte a grupului Honda Trading, şi-a început activitatea în septembrie 2006 în calitate de distribuitor autorizat al automobilelor Honda în Romania. Pentru detalii vizitaţi www.hondatrading.ro

Fondată în 1948, compania Honda este în prezent liderul mondial în producerea echipamentelor motorizate, oferind o gamă vastă de produse şi tehnologii, cu o preocupare constantă faţă de mediul înconjurător. Honda se străduieşte să fie în continuare o companie pe care societatea şi-o doreşte, respectând angajamentele faţă de parteneri şi împărtăşeşte bucuria cu oamenii din toată lumea.

BMW revine cu o victorie în Cursa de 24 de ore de la Nürburgring

Echipa BMW Motorsport a reuşit o revenire triumfală şi a câştigat ediţia 2010 a celebrei curse de 24 de ore de la Nürburgring, desfăşurată pe celebra variantă Nordschleife. La cinci ani de la ultimul succes al constructorului, modelul BMW M3 GT2 cu numărul 25 a obţinut a 19-a victorie pentru BMW în această întrecere clasică de anduranţă. Maşina învingătoare, în al cărei cockpit s-au aflat Jörg Müller (Germania), Augusto Farfus (Brazilia), Uwe Alzen (Germania) şi Pedro Lamy (Portugalia), a trecut linia de sosire în prima poziţie, după 154 de tururi la circuitul în lungime de 25,378 kilometri. Cvartetul de piloţi a avut o evoluţie impresionantă şi a reuşit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în ciuda problemelor avute la cutia de viteze a automobilului în ultimele trei ore.

Cel de-al doilea echipaj BMW M3 GT2, cu numărul 26, pilotat de Dirk Werner (Germania), Dirk Müller (Germania), Andy Priaulx (Marea Britanie) şi Dirk Adorf (Germania), a avut o revenire spectaculoasă. La final a încheiat pe locul al şaptelea, reuşind să recupereze peste 170 de poziţii. Cei 220.000 de spectatori au văzut cum evitarea unei coliziuni a dus la o ieşire în decor, consecinţa fiind că cei patru piloţi au pierdut o oră la standuri chiar la începutul cursei şi au fost nevoiţi să retrogradeze până pe locul al 182-lea. În condiţii de vreme uscată, dar răcoroasă, automobilul cu numărul 26 a reuşit să-şi facă loc prin pluton, recuperând tur după tur. În cele din urmă efortul celor patru piloţi a fost recompensat cu o clasare în Top 10.

Cele două automobile private BMW Z4 GT3, având numerele de start 76 şi 69, înscrise de Schubert Motorsport, respectiv de Dörr Motorsport, au completat un rezultat general foarte bun pentru BMW, după ce s-au clasat pe locurile al patrulea, respective al nouălea. Pe lângă victoria în clasamentul general, echipele BMW au înregistrat zece succese la diferite categorii în întrecerea de pe Nordschleife. Aceste rezultate au consolidat poziţia ocupată de BMW în istoria all-time a cursei, ca fiind cel mai de succes constructor. Din cele 198 de automobile care au luat startul la ediţia din 2010, 63 au fost modele BMW.

Directorul BMW Motorsport, Mario Theissen, a declarat: “Aceasta a fost o revenire fantastică în cursa de 24 de ore de la Nürburgring, pe Nordschleife. Acest succes îmi reaminteşte de cel obţinut în 1999 la Le Mans. Niciodată nu am trăit un sentiment mai palpitant ca cel de astăzi. După ce o parte din adversarii noştri au avut diferite probleme, victoria noastră a fost ameninţată. În jurul orei 12.00, maşina învingătoare a început să aibă probleme la cutia de viteze, ceea ce a însemnat pierderea unuia din rapoarte. Imediat după ora 13.00 şi alte trepte ale cutiei nu au mai fost funcţionale. Modul în care Jörg Müller şi Uwe Alzen au reuşit să aducă maşina la sosire în prima poziţie a fost o performanţă magnifică, mai ales în această fază crucială a cursei. Tensiunea a atinse cote înalte pentru toţi, aşa că fericirea a fost şi mai mare la trecerea liniei de sosire. Trebuie să mulţumesc fiecărui membru al echipei. Toţi au lucrat perfect. Le mulţumesc şi fanilor noştri, care ne-au primit cu căldură după o pauză de cinci ani şi ne-au susţinut aşa cum numai ei ştiu să o facă”.

Pentru echipa Schnitzer Motorsport, aceasta este a cincea victorie în “Infernul Verde” după cele reuşite în 1989, 1990, 2004 şi 2005. Directorul echipei Charly Lamm a declarat: “Zile precum aceasta reprezintă motivul cel mai important pentru care îmi iubesc meseria atât de mult. Angajamentul arătat de întreaga echipă este cu adevărat unic. A trebuit să trecem peste situaţii dificile, dar mereu am crezut în forţa noastră. Pregătirea a fost dificilă, pentru că a trebuit să avem la dispoziţie cel mai bun pachet într-un interval de timp relativ scurt.

Dar, fără îndoială, am reuşit. Nu pot omite să nu-mi exprim regretul pentru adversarii noştri care nu au încheiat cursa. Totuşi, fiabilitatea este crucială într-o întrecere precum aceasta, iar la acest aspect am fost cei mai buni”.

Munca rapidă şi fără erori pe care Schnitzer Motorsport a demonstrat-o de-a lungul deceniilor a jucat un rol important în acest triumf. După accidentul suferit de Werner în turul opt, mecanicii au schimbat suspensia stânga faţă, radiatorul şi amortizorul stânga spate de la modelul BMW M3 GT2 cu numărul 26. Şi maşina învingătoare a experimentat momente dificile: pana de cauciuc din turul 46 şi radiatorul distrus după alte şase tururi au însemnat pit stopuri neprogramate. În plus, automobilul a dezvoltat o problemă a cutiei de viteze în cursul ultimelor trei ore. Echipa şi piloţii şi-au păstrat însă calmul şi au refuzat să cedeze victoria odată ce au preluat conducerea cursei cu două ore înainte de sosire.

Cea de-a cincea victorie pe Nordschleife îl duce pe Pedro Lamy (Portugalia) la egalitate în clasamentul all-time cu Marcel Tiemann (Germania). Pentru Jörg Müller şi Uwe Alzen, aceasta a fost cea de doua victorie în ceea ce probabil este cel mai dificil circuit din lume. Şi Augusto Farfus intră în cartea de istorie a întrecerii de pe Nordschleife ca urmare a unei victorii deja de la primului start într-o cursă de 24 de ore cu o maşină oficială.

Declaraţii ale piloţilor:

Jörg Müller (# 25):
“În timpul ultimei mele evoluţii am pierdut treapta a patra a cutiei. Problema a devenit tot mai deranjantă. Prioritatea numărul 1 a fost să fiu atent şi să menţin maşina în cursă. Până la urmă, totul a fost superb. Întreaga echipă a muncit din greu de-a lungul ultimelor luni, iar această victorie le aparţine. Pe durata întregii curse am avut timpi constanţi pe tur. Dacă vrei să reuşeşti aşa ceva la o cursă de 24 de ore, în mod normal trebuie să fii în frunte. Astăzi, pentru noi, a fost suficient pentru a încheia primii.”

Augusto Farfus (# 25):
“Aceasta este prima mea victorie într-o cursă de 24 de ore, iar experienţa este unică pentru că am triumfat pe Nordschleife. Vreau să mulţumesc BMW şi lui Charly Lamm pentru că mi-au acordat această încredere. Am învăţat multe, mai ales de la veteranii echipei. Am ştiut că întâi trebuie să încheiem cursa pentru a visa la victorie. Fiabilitatea a fost cel mai mare avantaj al nostru.”

Uwe Alzen (# 25):
“Este senzaţional să reuşeşti acest rezultat după o cursă care a fost oricum, numai uşoară nu. Mai întâi o pană, apoi un radiator distrus şi în final problemele cu cutia de viteze. Niciodată nu am văzut o echipă de mecanici să lucreze atât de repede şi de profesional, mai ales la schimbarea unui radiator. Întreaga întrecere a fost incredibil de palpitantă. Pentru prima dată în zece ani revin pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Este senzaţional. De asemenea, a fost o mare onoare să lucrez cu BMW şi cu Schnitzer. Eram în vârful lumii cu această echipă. Pur şi simplu, sunt în al nouălea cer.”

Pedro Lamy (# 25):
“Fără îndoială, este cea mai mare victorie a mea pe Nordschleife. Fiecare din cele cinci succese a fost specială în felul său, dar modul în care am câştigat acum a avut o dificultate deosebită. Poate că altor echipe le-a lipsit acel dram de noroc de care ai nevoie aici. Dar norocul şi-l mai face şi omul cu mâna lui, iar echipa merită cu prisosinţă acest succes. Sunt fericit pentru BMW, pentru cei din echipă şi, bineînţeles, pentru mine.”

Dirk Werner (# 26):
“Cursa noastră a început cu cel mai prost scenariu posibil: încă de la începutul cursei am retrogradat până aproape de ultimul loc. M-am simţit vinovat pentru că eu eram în cockpit la momentul accidentului. Totuşi, echipa a lucrat incredibil pentru a-mi revigora încrederea. Felicitările mele pentru colegii mei care nu au făcut nici o greşeală. Locul al şaptelea după acel început este un rezultat mare.”

Dirk Müller (# 26):
“Aceasta este a patra mea cursă de 24 de ore la Nürburgring cu BMW – şi a treia oară când câştigăm. Putem fi foarte mândri. Intenţionat am spus ‘noi’, chiar dacă maşina cu numărul 25 a trecut prima linia de sosire, pentru că suntem o echipă adevărată. Desigur, suntem puţin dezamăgiţi că nu am încheiat mai sus cu maşina cu numărul 26. Totuşi, am demonstrat un moral incredibil. După accident, maşina arăta destul de rău, dar echipa a reparat totul la perfecţiune. Locurile întâi şi al şaptelea înseamnă enorm.”

Andy Priaulx (# 26):
“Sunt mai mult decât fericit. Echipa a obţinut victoria, ceea ce este fantastic pentru BMW. Pe de altă parte, am fi sperat mai mult şi de la maşina noastră. Acestea fiind spuse, am încheiat cursa – şi aceasta după o revenire magnifică. Nu pot să apreciez performanţa coechipierilor mei pe cât ar trebui. Nimeni din echipă nu a cedat. Vom păstra spiritul de luptă din această săptămână la Nürburgring.”

Dirk Adorf (# 26):
“După calificări, nimeni nu aştepta un asemenea rezultat din partea noastră. Sunt foarte impresionat de modul cum am reuşit să răsturnăm situaţia. Charly Lamm şi echipa lui sunt fantastici şi mereu au crezut că am putea câştiga. Moralul echipei a fost impresionant. De-a lungul cursei, am recuperate trei tururi. Nu vreau să mă gândesc ce ar fi fost pentru noi dacă nu am fi fost aşa ghinionişti la startul întrecerii.”

Gran Tourism Marathon la Raliul Clujului 2010

O intalnire de lucru vizand traversarea tarii noastre de catre echipajele participante la Gran Tourism Marathon, competitie rezervata automobilelor GT, a avut loc astazi, la Cluj-Napoca, intre domnul Pascal Rostagny, presedintele comitetului de organizare al competitiei si Horatiu Savu.

Aflat in recunoastere si in alcatuirea road-bookului, dl. Rostagny a ales sa innopteze la Cluj-Napoca si sa puna la punct detaliile referitoare la trecerea caravanei prin municipiul de pe Somes. Conceput ca un nou gen de competitie, destinata automobilelor Grand Tourism, GT Marathon va debuta pe 24 iunie la Paris, si va ajunge la Cluj-Napoca in data de 26 iunie, dupa o etapa care va avea startul la Viena.

Organizatorii competitiei sunt la prima incercare de acest gen si doresc sa ofere o alternativa perfect legala celebrelor curse CannonBall sau GumBall si, de ce nu, o oportunitate oferita participantilor de a cunoaste indeaproape tarile traversate. Pana in prezent sunt inscrise 12 echipaje cu automobile de tipul Audi R8, Ferrari F430, Lamborghini Murcielago, Gallardo, Porsche 911, Nissan GTR.

Dupa multe discutii preliminare cu reprezentanti ai CNADNR s-a rezolvat si problema traversarii celebrului Transfagarasan, deoarece acesta se deschide doar in data de 1.07.2010, iar caravana GT Marathon il va traversa in 27.06.2010. Organizatorii Raliului Clujului, editia 2010, impreuna cu dl. Rostagny au cazut de comun acord ca Poarta de Start/Sosire a raliului sa fie si punctul de sosire in etapa GT Marathon, alaturi de o participare demo in cadrul Superspecialei care se va desfasura sambata, 26.06.2010, cu incepere de la ora 17.00.

Aceasta va fi transmisa in direct pe programul TVR 3, in traditia anului trecut. De asemenea, masinile participante la GT Marathon vor stationa in Parcul Inchis al raliului pana duminica dimineata, de unde vor lua startul spre Transfagarasan. Ambii parteneri considera ca aceasta asociere va avea un caracter benefic in promovarea ambelor competitii.

www.horatiusavu.com
www.raliulclujului.ro

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor