Tag Archives: 2010

IRC Açores: Hanninen ocupa prima pozitie la sfarsitul primei zile a Raliului Açores

Dupa primele 3 probe speciale disputate din Raliul Acores, Juho Hanninen are un avans de doar 0,2 secunde in fata lui Bruno Magalhães, dupa ce a reusit sa se impuna pe a doua proba a zilei de vineri.

Pe locul al treilea se afla Andreas Mikkelsen, care a reusit sa se impuna pe ultima proba a acestei zile, avand aceiasi diferenta de timp  ca si  Magalhães, fata de timpul leaderului.

Unul din ghinionistii primei zile a Raliului Acores este Kris Meeke, care a reusit sa stabileasca doar al 6-lea timp, la peste 11 secunde de timpul lui Hanninen. Campionul din IRC, Kris Meeke s-a confruntat cu sarcina grea de a pleca primul pe probele speciale disputate pe macadam, fiind astfel nevoit sa curete traseul pilotilor urmatori.

Clasamentul dupa primele 3 probe speciale il puteti vedea mai jos:

[table id=67 /]

Cronica Raliului Bulgariei

Disputat pentru prima oara in World Rally Championship, Raliul Bulgariei a insemnat o experienta memorabila, atat din motive bune, cat si din motive mai putin fericite, in functie de perspectiva din care privim. O statiune de ski in luna iulie, nu va fi niciodata un loc agitat, mai ales intr-o seara de duminica, cand toate barurile sunt inchise. Deci cei care se asteaptau la petreceri nebune sau la un ecran gigant pentru a viziona finala Cupei Mondiale de fotbal au fost dezamagiti.

Totusi nu a fost o dezamagire pentru pilotii Citroen, care au reusit in Bulgaria, unul din cele mai bune rezultate, ocuparea primelor 4 pozitii. Ultima data in WRC , cand a avut loc un astfel de rezultat a fost in 1993, cand Toyota s-a impus in Raliul Safari din Kenya. Deci putem afirma ca am asistat la o mare realizare a celor de la Citroen.

Cat de mult acest rezultat se datoreaza dominatiei Citroen si cat de mult performantelor scazute a celor de la Ford, este un subiect ce va fi dezbatut cateva zile bune, mai ales la sediul M-Sport din Cockermouth.

Dupa cum arata lucrurile, locurile 5 si 6 pentru Ford nu reprezinta tocmai un dezastru, dar adevarata durere provine de la modul cum s-a realizat acest rezultat. Este corect sa afirmam ca Ford a fost zdrobita de Citroen si nimeni de la conducerea emblemei ovale nu a fost in stare sa-si ascunda dezamagirea. De fapt, a fost cel mai slab rezultat pentru Ford, o evolutie asemanatoare avand loc in 2008, cand Mikko Hirvonen a ocupat locul al 5-lea in Raliul Argentinei, iar Jari-Matti Latvala nu reusea sa termine aceasta etapa.

Teoriile cu privire la evolutia slaba a celor de la Ford variaza. Un motiv ar fi altitudinea, care i-a afectat si in Raliul Mexicului, in martie, etapa disputata la o altitudine de aproximativ de 2000 de metri. In Mexic, Latvala a explicat ca rapoartele cutiei de viteze precum si caracteristicile motorului ale Ford Focus-ului nu au fost setate pentru altitudinea inalta. Se poate spune ca aceiasi problema a avut-o Ford si in Bulgaria.

In mod cert, directorul Citroen Olivier Quesnel, crede ca este doar o problema trecatoare. “Sunt sigur ca cei de la Ford vor reveni pe urmatoarele etape pe asfalt”, a afirmat acesta. “Nu stiu care a fost problema lor, dar sunt sigur ca vor incerca sa ne faca viata cat mai grea in restul etapelor ramase din acest sezon”. Vorbind despre cifre, Sebastien Loeb, are un avans de 51 de puncte in clasamentul pilotilor, adica peste 2 victorii in fata primului rival, iar acesta este Sebastien Ogier, care din zvonurile aparute in Bulgaria, pare a fi noul pilot al celor de la Ford sezonul urmator.

Relatile dintre cei doi Sebastien de la Citroen se pare ca s-au racit considerabil, lucru care il poate determina pe Ogier sa accepte oferta propusa. Pe de cealalta parte, de ce sa plece de la o echipa castigatoare? Ogier ar fi reusit in mod cert un loc pe podium, daca nu ar fi pierdut un minut dupa ce a iesit in decor, chiar in prima zi a raliului. Inaintea accidentului, acesta realiza timpi similari cu ai lui Dani Sordo si Petter Solberg si nu exista nici un motiv pentru care acesta nu ar fi contat in batalia pentru un loc pe podium si de ce nu chiar prima pozitie.

Un alt pilot cu aspiratii la podium a fost Kimi Raikkonen. Trecerea la asfalt, in acest sezon a influentat ritmul acestuia. Acesta se afla pe pozitia a 4-a, simtindu-se mult mai confortabil decat pana acum intr-o masina de raliu, dar o iesire in decor pe proba speciala 4, avea sa influenteze evolutia finlandezului. Multumita regulamentului super rally el a putut continua si chiar daca era clar ca nu va reusi o clasare buna, timpii obtinuti de finlandez se aflau intre primii 5 pe probele speciale.

Este mare pacat, pentru ca am fi realizat pozitia a 4-a, poate chiar un loc 3”, a afirmat copilotul acestuia Kaj Lindstrom. “Inca de la start stiam ca vom merge foarte repede, dar trebuie sa afirm ca, Kimi chiar mi-a depasit asteptarile”. Raikkonen a facut mari progrese in Bulgaria si ne putem astepta sa-l vedem la fel de competitiv in Germania, Franta sau Spania.

Cea mai impresionanta performanta in Bulgaria a fost realizata de Petter Solberg si noul sau copilot Chris Patterson A pastrat un ritm alert inca de la inceput, cei doi fiind foarte aproape de un loc 2 la sfarsitul raliului. Solberg a afirmat : “aceasta nu a fost o etapa usoara pentru a incepe colaborarea cu Chris, dar acesta a fost foarte calm si foarte profesionist. Inaintea startului amandoi eram foarte agitati, dar pana la sfarsit s-a dovedit ca nu am avut de ce”.

Totusi botezul lui Patterson nu a luat inca sfarsit, urmand a se disputa Raliul Finlandei, probabil una din cele mai dure etape pentru un copilot, dar daca isi va mentine evolutia buna din Bulgaria, probabil ca cei doi vor reusi un rezultat bun. “In mod cert, ritmul va fi mai alert decat suntem noi obisnuiti, dar daca pot dicta, inseamna ca pot dicta notitele indiferent de masina in care ma aflu”, a concluzionat Patterson.

Un alt pilot cu o oarecare presiune a fost P-G Andersson, care si-a facut debutul intr-un Stobart Ford Focus. A reusit un loc 7 , aproape trecut cu vederea, dupa ce a urmat cu strictete ordinele echipei, mentinand totodata un ritm foarte apropiat de pilotii Ford. Chiar nu a fost foarte departe de acestia, iar asfaltul nu este suprafata favorita a suedezului. Nu va fi nici o surpriza sa-l vedem anul acesta pilotand un Ford Focus, cu toate ca Henning Solberg este foarte hotarat sa-si recapete scaunul in Raliul Finlandei.

In mod cert, etapa din Bulgaria s-a disputat pentru o singura si ultima data in WRC, deorece nu exista planuri pentru acest raliu in 2012. Deci am asistat la o mica scriere a istoriei in Bulgaria. Si daca stam sa ne gandim, in cate alte etape avem ocazia sa vedem 2 tancuri rusesti, in timp ce incerci sa ajungi dimineata spre parcul de service?

IRDA a anuntat pilotul lunii iunie

IRDA (Asociatia Internationala a Pilotilor de Raliu) a anuntat numele pilotului si copilotului cu cele mai multe puncte stranse din prima si pana in ultima zi a lunii iunie.

Pilotul care a reusit si sa stranga cele mai multe puncte fiind Paolo Andreucci (Lucca), iar copilotul care a reusit sa se impuna in luna iunie este Anna Andreussi (Udine).

Dupa primele 6 luni de raliuri disputate in Italia, dar si in lume, IRDA a anuntat lista pilotilor cu cele mai multe puncte, cu licenta italiana de pilotaj. Astfel dupa 365 de zile, pe prima pozitie in clasamentul general se afla Luca Rossetti (3723 puncte), care poseda un avans considerabil in fata lui Giandomenico Basso (3105 puncte), urmat de Paolo Andreucci pe pozitia a treia (2987 puncte).

Dintre copiloti , prima pozitie este ocupata de Matteo Chiarcossi (3603 puncte), urmat de Mitia Dotta (2105 puncte), iar Anna Andreussi ocupa pozitia a treia (2987 puncte).

Foto: flickr.com

Neuville se impune in Bulgaria la clasa J-WRC

Thierry Neuville a trecut peste dezamagirea retragerii din primele 2 runde din Junior World Rally Championship, triumfand in runda a treia disputata in Bulgaria.

Neuville a reusit sa se impuna pe prima proba a zilei de sambata, reusind pana la sfarsitul zilei sa treaca in fata leaderului,  Mathieu Arzeno, care a suferit o pana, urmata de un accident pe proba speciala 8, care a dus la afectarea suspensiei spate.

Avand un avans de 51 de secunde in ultima zi, Neuville a trebuit doar sa mentina ritmul pe ultimele 4 probe speciale pentru a-si asigura victoria.

“Este un rezultat fantastic si sunt foarte fericit”, a afirmat pilotul in varsta de 22 de ani, care s-a aflat la volanul unui Citroen C2 Super 1600, al echipei Automeca Solutions.

“Am avut nevoie de mult timp pentru a reusi aceasta victorie. In fiecare raliu disputat ne-am aflat pe prima pozitie, dar am abandonat, avand o problema mecanica dar si facand o greseala personala. Acum suntem foarte bucurosi sa ajungem la finish, pentru ca a fost dificil sa ne concentram avand un avans atat de mare. Este bine pentru mine, pentru echipa si pentru copilotul meu Nicolas Klinger, pentru ca am venit sa castigam si am fortat mult pentru acest lucru”.

Hans Weijs a obtinut pozitia a doua cu C2 S1600, in ciuda unui start cu probleme in ziua a doua, cand copilotul acestuia Bjorn Degandt si-a pierdut vocea, iar dictarea fiind imposibila de facut.

“Mereu dorim sa fim pe prima pozitie, dar rezultatul nu este atat de rau, pentru ca am reusit sa strangem ceva puncte”, a afirmat Weijs. “Masina s-a comportat foarte bine, dar a fost o distanta destul de mare intre mine si Thierry, deci nu mi-a ramas decat sa termin acest raliu”.

Eroul local Todor Slavov a trecut peste problemele mecanice reusind sa obtina locul al 3-lea cu Renault-ul Clio R3, dupa ce a reusit sa se impuna pe 2 din cele 4 probele speciale de duminica. Locurile 4 si 5 sunt ocupate de Alessandro Broccoli, respectiv Karl Kruda urmati pe pozitia a 6-a de Egoi Valdes Lopes.

Foto: rallybulgaria.com

Luca Rossetti va lua startul la Raliul Turciei, a 5-a runda din Campionatul European de Raliuri

In 2008, Luca Rosetti ataca cu multa incredere  pentru prima data in cariera sa, probele speciale de macadam din Turcia, eveniment ce a facut parte din Intercontinental Rally Challenge precum si in Campionatul European de Raliuri, pilotul italian obtinand o frumoasa si memorabila victorie.

Dupa 2 ani, Luca Rossetti revine in Turcia cu dorinta de a avea o evolutie buna in fata fanilor, precum si de a-si pastra avansul in sezonul 2010 din Campionatul European de Raliuri.

Profesionistii raliurilor din Turcia, au fost atat de impresionati de abilitatile pilotului italian, incat i-au oferit lui Luca sansa de a pilota in Raliul Turciei cu un Abarth Grande Punto Super 2000 al echipei Pegasus apartinand lui Cem Acar cu sprijinul echipei de service Factory Speed Turcars, aceasta fiind o mare satisfactie pentru United Business, care se ocupa de managementul pilotului Abarth.

Dupa Raliul Poloniei, este randul spectatorilor turci pentru a admira stilul de pilotaj al pilotului italian, care cu siguranta va face spectacol pe probele speciale.

Participarea in a 5-a runda a Campionatului European de Raliuri a fost posibila datorita partenerilor : Usag, Damaplast, Di Vita, Champagne de Vilmont precum si Omnia Energy.

Luca Rosetti fiind foarte fericit de participarea in Raliul Turciei a afirmat: “sunt foarte bucuros ca am semnat aceasta intelegere, Turcia este o tara care imi place foarte mult si care imi aduce aminte de victoria din 2008, bonusul este ca in acest an, am ocazia sa lucrez alaturi de 2 prieteni, Cem Acar si Yusuf Aramaci.”

“Vreau sa le multumesc in mod special pentru oportunitatea care mi-au acordat-o si voi face tot posibilul sa am o evolutie buna in acest raliu, precum si de a-mi apara pozitia in Campionatul European de Raliuri”.

Raliul Turciei va avea loc pe data de 24 iulie, la Istanbul.

Foto: flickr.com

Mark Webber castiga MP al Marii Britanii

Mark Webber reuseste sa se impuna in Marele Premiu al Marii Britanii, australianul reusind o cursa perfecta, dominata inca de la startul acesteia. Chiar daca a avut parte de un start plin de emotii, Webber aflandu-se in duel cu coechipierul sau Sebastian Vettel,  australianul avea sa preia conducerea cursei, prima pozitie nemaifiind pusa in pericol pe toata durata cursei.

Sebastian Vettel care a plecat din pole-position poate fi considerat unul din norocosii circuitului de la Silverstone. Chiar in primul tur, Vettel a scapat masina in decor, cauzand astfel o pana la monopostul Red Bull, ajungand pana pe ultimul loc. Chiar daca sansele erau impotriva sa, acesta a reusit sa urce usor in clasament, trecand si de M. Schumacher dar si de V. Liuzzi in ultimele tururi, terminand astfel cursa pe pozitia a 7-a.

Plecat de pe locul al 4-lea, Lewis Hamilton a reusit sa ajunga chiar din primul tur in spatele lui Webber, pozitie pe care avea sa o pastreze pana la sfarsitul cursei. Pilotul echipei Mercedes, Nico Rosberg, ocupa la sfarsitul acestei curse locul al 3-lea dupa o frumoasa evolutie a germanului. Al doilea monopost Mercedes, pilotat de M. Schumacher termina aceasta cursa doar pe pozitia a 9-a, pierzand locul al 7-lea  in turul 33 in fata lui Liuzzi, iar locul al 8-lea in fata lui Vettel, in turul 40.

Unul din eroii locali, britanicul Jenson Button, a avut parte de o frumoasa cursa de recuperare, terminand etapa de la Silverstone pe locul al 4-lea. Locurile 5 si 6 sunt ocupate de Rubens Barrichello, respectiv Kamui Kobayashi, in timp ce Sutil termina pe 8, iar Hulkenberg incheie lista primilor 10 piloti clasati in puncte.

Despre pilotii echipei Ferrari se poate spune ca au avut parte de un weekend nefericit, inca de la startul cursei, cand Massa si Alonso s-au acrosat, cauzand astfel o pana la monopostul brazilianului. Massa avea sa piarda multe pozitii, iar  in turul 31, Fernando Alonso clasat pe locul al 5-lea avea sa suporte o penalizare drive-through la boxe dupa o depasire neregulamentara in fata lui Kubica, pierzand astfel  sansa de a reusi o clasare in puncte. Astfel Alonso termina pe locul al 14-lea in timp ce coechipierul sau Felipe Massa termina pe locul al 15-lea.

Mai jos puteti vedea clasamentul general al Marelui Premiu al Marii Britanii:

[table id=66 /]

Foto: flickr.com

Sebastien Loeb castiga Raliul Bulgariei

Sebastien Loeb reuseste sa se impuna in Raliul Bulgariei, a 7-a etapa din World Rally Championship. Francezul obtine astfel la capatul celor 14 probe speciale ale Raliului Bulgariei a 4-a victorie din sezonul 2010 din WRC.

Pe pozitia a doua s-a clasat coechipierul lui Sebastien Loeb, spaniolul Dani Sordo, acesta terminand la 29 de secunde in spatele francezului. In ciuda presiunilor facute de Petter Solberg, pilotul echipei Citroen, Dani Sordo a reusit sa-si mentina avansul in fata norvegianului, care termina acest raliu pe locul al 3-lea, la 36 de secunde de timpul lui Sebastien Loeb.

Pe pozitia a 4-a a sosit Sebastien Ogier, francezul terminand la 1m si 55 de secunde de timpul leader-ului. Locurile 5 si 6 sunt ocupate de pilotii Ford, Mikko Hirvonen si Jari-Matti Latvala, care nu au reusit sa micsoreze pana la sfarsitul raliului ecartul mare avut de Sebastien Loeb.

Mai jos puteti vedea clasamentul general al Raliului Bulgariei:

[table id=65 /]

Foto: rallybulgaria.com

WRC Bulgaria: Dupa PS12, Loeb continua sa domine Raliul Bulgariei

Petter Solberg a reusit pe prima  proba speciala  a ultimei zile a Raliului Bulgariei sa stabileasca cel mai bun timp , reusind dupa PS11 sa reduca avantajul lui Sordo la doar 3,8 secunde. In ciuda presiunilor lui Solberg, pilotul echipei Citroen Racing, Dani Sordo a reusit sa castige proba speciala 12, marind avansul sau la peste 6 secunde.

Sebastien Loeb continua sa domine acest raliu, avand un avans de 33 de secunde dupa proba speciala 12.

Sebastien Ogier se afla la peste 2 minute de leader, in timp ce Mikko Hirvonen se afla la peste 3 minute, iar coechipierul acestuia, Jari-Matti Latvala la peste 4 minute de Sebastien Loeb.

Mai jos puteti vedea clasamentul general dupa  PS 12:

[table id=64 /]

Foto: rallybulgaria.com

Loeb conduce Raliul Bulgariei la sfarsitul zilei a doua

Sebastien Loeb continua sa se distanteze in Raliul Bulgariei, avand dupa ultima proba speciala a zilei a doua, peste 40 de secunde avans in fata coechiperului sau Dani Sordo.

Petter Solberg a avut o evolutie foarte buna reusind sa castige ultimele 3 probe speciale ale zilei a doua, recuperand astfel diferenta mare de timp intre el si Sordo, norvegianul aflandu-se pe locul al treilea la doar 5 secunde  distanta de coechipierul lui Loeb.

Sebastien Ogier se afla al 4-lea la peste 2 minute de Loeb, in timp ce pilotii echipei Ford, Mikko Hirvonen si Jari-Matti Latvala se afla la aproape 3 minute, respectiv 3 minute si jumatate de timpul francezului, mentinandu-si pozitile 5 si 6.  Latvala in ciuda defectiunii servo-directiei  masinii a reusit sa mentina pasul fiind la doar 12 secunde de Petter Solberg pe proba speciala 10.

Mai jos puteti vedea clasamentul zilei a doua a Raliului Bulgariei:

[table id=63 /]

Foto: flickr.com

Vettel in pole-position la Silverstone

Echipa Red Bull a avut parte de o sesiune de calificari perfecta la Silverstone, reusind primele 2 pozitii pe grila de start a Marelui Premiu al Marii Britanii, prin Sebastian Vettel si Mark Webber. Vettel a oprit cronometrul la 1:29.615s, in timp ce coechipierul acestuia, Mark Webber a reusit un timp de 1:29.758s, pilotii echipei Red Bull, fiind singurii care au reusit sa coboare sub 1m si 30 de secunde.

Pilotul echipei Ferrari, Fernando Alonso a reusit al treilea timp, fiind urmat de Lewis Hamilton. Al 5-lea timp a fost realizat de Nico Rosberg, in timp ce coechipierul acestuia, germanul Michael Schumacher, a reusit doar al 10 lea timp, acesta petrecand foarte mult timp la boxe in a treia parte a calificarilor, datorita pneurilor moi, care nu puteau fi solicitate mai mult timp pe circuit.

De pe locurile 6 si 7 vor pleca Robert Kubica si Felipe Massa, in timp ce Rubens Barrichello si Pedro de la Rosa vor lua startul de locurile 8 si 9.

Marea surpriza a fost realizata de Jenson Button, favoritul local reusind doar al 14-lea timp pentru echipa Mclaren.

Mai jos puteti vedea grila de start in Marele Premiu al Marii Britanii:

[table id=62 /]

*V.Liuzzi a fost penalizat cu 5 pozitii pe grila de start dupa ce i-a taiat calea lui Nico Hulkenberg in timpul calificarilor. Astfel pilotul echipei Force India, va pleca de pe locul 20 in Marele Premiu al Marii Britanii.

Foto: flickr.com