Tag Archives: BMW

BMW Art Journey trimite artiştii în călătorii pentru descoperiri creative

Cu începere din 2015, Art Basel şi BMW vor susţine artişti în dezvoltare prin acordarea BMW Art Journey, ceea ce le va permite să efectueze călătorii de descoperire creativă. Funcţionând ca studio mobil, BMW Art Journey poate purta artiştii aproape oriunde în lume – pentru a efectua cercetări, pentru a-şi face contacte noi şi pentru a crea noi opere.

BMW Art Journey

Artistul propune călătoria. Artistul porneşte în călătorie. Artistul reflectă asupra călătoriei.Inspiraţi de călătorii şi având variante potenţial infinite privind locurile şi experienţele, întâlnirile şi destinaţiile, artiştii vor avea şansa de a dezvolta idei noi, de a descoperi noi teme şi de a-şi imagina noi proiecte creative.

 

Cei care vor expune în secţiunile pentru artişti în afirmare din cadrul Art Basel Miami Beach şi Hong Kong sunt eligibili pentru BMW Art Journey. Distincţia va fi acordată, de două ori pe an, unuia din artiştii care expun în fiecare dintre cele două evenimente. Două jurii internaţionale formate din specialişti – unul pentru Hong Kong şi unul pentru Miami Beach – vor alcătui o listă scurtă cu trei candidaţi per sector şi îi vor invita pe aceştia să facă propuneri pentru călătorii. Apoi, în cea de-a doua rundă de jurizare, câte un artist din fiecare listă scurtă va intra în programul BMW Art Journey. Artistul ales din secţiunea Discoveries a evenimentului Art Basel din Hong Kong, care va avea loc în martie 2015, va fi anunţat în vara anului 2015. Artistul selecţionat din secţiunea Positions a Art Basel din Miami Beach, organizat în decembrie 2015, va fi anunţat la începutul anului 2016.

Art Journey

Membrii juriului pentru Hong Kong (prima selecţie, martie 2015) sunt:
Richard Armstrong (directorul Muzeului Solomon R. Guggenheim, New York)
Claire Hsu (directorul Asia Art Archive/Arhiva de Artă a Asiei, Hong Kong)
Matthias Mühling (directorul Städtische Galerie im Lenbachhaus /Galeria Municipală din Lenbachhaus, München).

 

Membrii juriului pentru Miami Beach (prima selecţie, decembrie 2015) sunt:
Juan Gaitán (curator stabilit în Mexico City)
Massimiliano Gioni (director artistic New Museum, New York City)
Gabriele Horn (directorul Institutului KW pentru Artă Contemporană, Berlin)
Victoria Noorthoorn (directorul Muzeului de Artă Modernă, Buenos Aires)
Bisi Silva (directorul Centrului pentru Artă Contemporană, Lagos).

 

Călătoriile vor fi documentate şi împărtăşite publicului în publicaţii, precum şi în mediile digitale şi de socializare. Acolo unde este posibil, BMW va coopera cu artiştii pentru ca aceştia să prezinte publicului noile lucrări sau publicaţiile care pot deriva din experienţa BMW Art Journey sau pentru a-i ajuta să intre în contact, pe traseul călătoriei, cu alţi artişti, organizaţii de artă şi entităţi locale din lumea artei.

 

De peste 40 de ani, BMW s-a implicat – la nivel mondial – în artă prin sute de iniţiative pe termen lung“, a declarat Ludwig Willisch, preşedinte şi director executiv BMW of North America. “Acum, extindem aceste eforturi pentru a contribui mai direct la practica artei contemporane. BMW Art Journey este un exemplu foarte bun de cum putem face ceva semnificativ în beneficiul artiştilor din prezent. Suntem încrezători că această iniţiativă va permite artiştilor aleşi să-şi lărgească orizonturile şi să-şi ducă activitatea spre noi teritorii creative. În acelaşi timp, vedem acest proiect ca un alt pas important în parteneriatul pe termen lung cu Art Basel.

 

Suntem încântaţi să colaborăm cu BMW, un partener de lungă durată pentru noi, la acest proiect nou“, a declarat directorul Art Basel, Marc Spiegler. “BMW Art Journey va permite artiştilor în dezvoltare, din secţiunile Positions şi Discoveries ale evenimentelor noastre, să meargă în călătorii care le vor alimenta practica în viitor – aşa că sunt nerbădator să văd unde vor merge artiştii şi cu ce se vor întoarce.

 

Prin recunoaşterea şi susţinerea activităţii unora dintre cei mai realizaţi artişti din prezent, BMW Art Journey este cel mai nou proiect cultural dintr-o gamă largă pentru BMW.

BMW 3 series Art

Despre Art Basel
Art Basel găzduieşte cele mai importante expoziţii mondiale pentru lucrări de artă modernă şi contemporană, situate în Basel, Miami Beach şi Hong Kong. Definite de oraşul şi regiunea care le găzduieşte, fiecare eveniment este unic, lucru reflectat prin galeriile participate, lucrările de artă prezentate şi conţinutul programelor paralele, produs în colaborare cu instituţiile locale pentru fiecare ediţie. Pe lângă standurile ambiţioase ce prezintă principalele galerii de pe mapamond, fiecare sector expoziţional al evenimentului reflectă cele mai noi dezvoltări în artă vizuală, oferind vizitatorilor idei noi, surse noi de inspiraţie şi noi contacte în lumea artei.
www.artbasel.com

 

Angajamentul cultural BMW
De mai bine de 40 de ani, BMW Group este implicat în mai mult de 100 de proiecte culturale la nivel global. Obiectivul acestui angajament pe termen lung este arta modernă şi contemporană, jazz şi muzica clasică, precum şi arhitectură şi design. BMW a lucrat cu artişti renumiţi precum Gerhard Richter, Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Olafur Eliasson, Jeff Koons, Zubin Metha, Daniel Barenboim sau Anna Netrebko şi a comandat lucrări unor arhitecţi de marcă precum Karl Schwanzer, Zaha Hadid sau Coop Himmelbau. În Londra, BMW, în parteneriat cu London Symphony Orchestra, găzduieşte BMW LSO Open Air Classics, un concert anual gratuit în Trafalgar Square. Tot în Londra, BMW susţine Frieze Art Fair.

Michael Jagamara Nelson Art Car

În România, BMW a consolidat parteneriate de tradiţie cu Festivalul SoNoRo, Les Films de Cannes à Bucarest, Festivalul Dakino sau Anonimul, precum şi Bienala de Gravură Experimentală. La nivel naţional, partenerii BMW susţin o gamă largă de proiecte culturale, aşa cum este Festivalul de Teatru de la Sibiu.

MINI Paceman Gheorghe Hagi Edition

Automobile Bavaria a anunţat astăzi, 3 decembrie 2014, lansarea parteneriatului cu Academia de Fotbal Gheorghe Hagi. Evenimentul marchează primul parteneriat de acest fel în Romania şi marchează debutul unei ediţii speciale MINI care poartă semnătura marelui fotbalist.

 MINI_AcademiaHagi_024

Prezenţa mărcii MINI în sportul mondial nu s-a limitat doar la motorsport. Începând cu Olimpiada de la Londra, unde MINI a fost partener al comitetului de organizare şi până la tradiţionalul parteneriat cu echipa FC St.Pauli din Germania sau US Open Snowboarding Championship, MINI s-a implicat constant în cele mai diverse ramuri sportive. Astăzi, Automobile Bavaria, dealer al mărcii MINI, susţine cel mai ambiţios proiect destinat tinerilor fotbalişti români: Academia de Fotbal Gheorghe Hagi şi echipa de Liga I FC Viitorul.

 MINI_AcademiaHagi_036

Ceremonia de predare a flotei MINI către reprezentanţii Academiei Gheorghe Hagi şi FC Viitorul, a avut loc în data de 3 decembrie, la showroom-ul MINI – Automobile Bavaria din Bucureşti.

 

Oficialii academiei şi ai clubului F.C. Viitorul au preluat noile automobile MINI în prezenţa Preşedintelui Automobile Bavaria Group, dl. Michael Schmidt şi a Preşedintelui Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, automobile pe care le vor utiliza pe întreaga durată a următorului an. Flota MINI pusă la dispoziţia oficialilor academiei şi a tinerilor jucători, posesori de permis de conducere, este compusă din modelele: Noul MINI Hatch, MINI Paceman şi MINI Countryman.

 

Cu această ocazie, Michael Schmidt, Preşedintele Automobile Bavaria Group a declarat: “În acest an Automobile Bavaria a aniversat 20 de ani de existenţă. Unsprezece dintre aceştia ne-am asociat imaginea cu Gheorghe Hagi. Am susţinut proiectul Academia Gheorghe Hagi încă de la înfiinţarea acesteia prin divizia noastră de autocare MAN. Considerăm că marca MINI este perfect compatibilă cu proiectul propus de Hagi, definit prin: tinereţe, sportivitate, creativitate şi performanţă. Am încredere că şi această nouă asociere va aduce satisfacţii ambelor părţi. Doresc mult succes echipelor Academiei şi bineînţeles antrenorului Hagi şi clubului FC Viitorul”.

 

Gheorghe Hagi a rememorat primul său contact cu brandul MINI şi calităţile care l-au impresionat: “Am condus un MINI Cooper S în perioada în care am antrenat Galata, la Istanbul. Este o maşină dinamică, inovativă, care îţi provoacă bucurie atunci când eşti la volan. Este o maşină perfectă pentru un om tânăr sau cu sufletul tânăr. Mă bucur că începând de astăzi echipa mea are şansa să descopere această marcă”.

 MINI_AcademiaHagi_029

Cu noile modele MINI Hatch, atât jucătorii cât şi reprezentanţii academiei de fotbal vor avea plăcerea de a experimenta acel emblematic „go-kart-feeling” specific MINI, de a intra într-o dimensiune complet nouă, descrisă prin mai mult rafinament, mai multă tehnologie, dar şi echipări ce transformă modelul MINI într-un automobil unic.

 

MINI – o marcă sportivă

MINI şi-a creat încă de la început imaginea sportivă în lumea raliurilor. Prima victorie internaţională importantă a fost realizată într-o echipă specială, cu Pat Moss, sora celebrului pilot Stirling Moss la volan. Au urmat numeroase performanţe internaţionale remarcabile, care au culminat cu trei titluri în Raliul Monte Carlo, cea mai prestigioasă competiţie a vremii, în 1964, 1965 şi 1967. Acum MINI face performanţă într-una dintre cele mai dure competiţii de motorsport din lume – Raliul Dakar, unde în ultimii trei ani şi-a adjudecat trei titluri consecutive. Imaginea dinamică a mărcii se reflectă acum şi prin implicarea în proiecte sportive reprezentând alte discipline sau alte domenii, precum fotbal, snowboard sau sporturi extreme. Ele reprezintă repere valorice demne de urmat pe care MINI le susţine si promovează: curaj, pasiune pentru performanţă, creativitate, fair-play. Parteneriatul cu Academia de Fotbal Gheorghe Hagi deschide o nouă etapă în acest sens.

 


MINI Paceman Gheorghe Hagi Edition

Unul dintre cele mai interesante momente ale ceremoniei de predare a flotei MINI l-a reprezentat dezvelirea modelului MINI Paceman Gheorghe Hagi Edition, personalizat cu numele marelui fotbalist şi numărul de tricou sub care a devenit celebru: 10. Acesta este primul dintre cele 10 modele care vor fi create cu numele marelui jucător. Clienţii pot comanda ediţii ulterioare ale acestui model sub forma unui pachet de personalizare care include culoarea Albastru Starlight, un branding special cu numărul 10 şi o plachetă cu semnătura lui Gheorghe Hagi şi numărul modelului.

MINI_AcademiaHagi_035

Pachetul de opţiuni al MINI Paceman Gheorghe Hagi edition include: transmisie automată Steptronic, instalaţie de spălare încălzită a parbrizului şi oglinzi exterioare încălzite, acoperiş şi oglinzi în culoarea albă, geamuri fumurii spate, scaune încălzite pentru conducătorul auto şi pasagerul faţă, interior Piano Black, radio MINI Visual Boost, conexiune extinsă a player-ului audio în telefonul mobil, sistem navigaţie MINI, volan multifuncţional, anvelope Runflat, jante din aliaj uşor Turbo Fan de 18″, volan sport îmbrăcat în piele cu padele pentru schimbarea vitezelor, faruri de ceaţă, faruri xenon pentru faza scurtă şi faza lungă, semnalizatoare albe individuale.

 

Primul MINI Paceman Gheorghe Hagi edition va face parte din flota Academiei Gheorghe Hagi şi va fi folosit inclusiv de către fostul mare jucător, actual Preşedinte al academiei, în deplasările sale.

 MINI_AcademiaHagi_041

Gheorghe Hagi, care şi-a exprimat întotdeauna admiraţia faţă de marca MINI, a selectat culoarea şi pachetul de opţiuni pentru acest model special. Automobilul este echipat cu motorizarea Cooper S, un motor care dezvoltă 184 CP, suspensia sport, un spoiler integrat în plafon şi ţeava dublă de eşapament conlucrează pentru ca MINI Paceman Cooper S să ruleze rapid.

 

MINI a definit ideea de personalizare în segmentul din care face parte prin numeroase opţiuni de design, accesorii care pot fi instalate after-market sau ediţii speciale în număr limitat. Proiectul desfăşurat împreună cu Gheorghe Hagi este prima ediţie specială a mărcii prezentată în România.

MINI_AcademiaHagi_059

Automobile Bavaria Group este cea mai mare reţea de dealeri BMW şi MINI din România şi deţine alte cinci centre în Germania. Pe plan local, grupul comercializează autoturisme BMW, MINI, noi şi rulate, motociclete BMW şi  deţine singurul service Rolls-Royce pe o rază de 1000 de kilometri. Anul acesta, Automobile Bavaria Group a împlinit 20 de ani de la înfiinţare şi a inaugurat primul centru BMW Service autorizat Advanced Body Repair din Europa de Sud Est. La sfârşitul acestui an, Automobile Bavaria Băneasa va inaugura primul service pentru modelele electrice BMW i.

Interviu cu Alessandro Zanardi: retrospectiva unui sezon 2014 fantastic

Pentru Alessandro Zanardi (Italia), un an plin de evenimente se apropie de final. 2014 a reprezentat revenirea sa în motorsport după o pauză de patru ani: pilotul oficial BMW a concurat în Blancpain Sprint Series cu un model BMW Z4 GT3, înscris de ROAL Motorsport. În paraciclism, italianul în vârstă de 48 de ani a sărbătorit noi succese majore, care au inclus al două titluri mondiale. În octombrie, el a parcurs cu succes primul triatlon pe distanţă lungă din carieră, în Hawaii (SUA), cu un timp foarte bun. Şi, peste toate acestea, Zanardi a reprezentat BMW la numeroase evenimente de pe mapamond, în calitate de ambasador al mărcii BMW. Într-un interviu, Zanardi priveşte retrospectiv la acest an plin de evenimente.

IRONMAN WORLD CHAMPIONSHIP 2014 HAWAII

Alessandro, la începutul acestui an ai început sezonul de revenire cu un test la Adria, în Italia. Cum te-ai simţit când ai parcurs primii metri cu BMW Z4 GT3, care au fost primii paşi spre revenirea în motorsport?

Alessandro Zanardi: Am fost extrem de emoţionat, aşa cum sunt de fiecare dată când încep ceva nou. După pauza lungă pe care am luat-o după sezonul 2009, a fost o aventură nouă cu o maşină nouă. Am revenit într-un BMW, un brand care deja reprezintă foarte mare parte din cariera mea de pilot. Am revenit alături de ROAL Motorsport, o echipă în care am mulţi prieteni şi cu care am cunoscut multe momente frumoase în trecut. Toate acestea combinate au făcut ca acest moment să fie unul foarte special. Stăteam într-un BMW Z4 GT3, o maşină deosebită, care era nouă pentru mine şi mult mai puternică decât cele pilotate anterior, aşa că a fost plăcut să parcurg primele tururi.

Alex Zanardi

Ce a însemnat pentru tine să revii în curse, dar şi ca pilot oficial BMW?

Zanardi: Să fiu apreciat ca sportiv şi ca ambasador de toţi partenerii mei la BMW m-a făcut să fiu foarte mândru. Să văd atât de mult entuziasm pentru participarea mea, să încep din nou într-un campionat nou, o nouă aventură, să mă regăsesc din nou în postura de pilot de curse – toate aceste au făcut ca momentul să fie special. Am fost legat de BMW pentru o lungă perioadă de timp – iar entuziasmul şi susţinerea primite când s-a zvonit că voi purta din nou combinezonul ca pilot de curse mi-au oferit un sentiment aparte. M-am simţit in nou pilot de curse. A fost o senzaţie foarte plăcută.

Alessandro Zanardi

Datorită Blancpain Sprint Series, ai revenit la Brands Hatch, locul unde ai câştigat medaliile de aur şi argint la Jocurile Paralimpice. În cursă ai strălucit prin revenire şi ai reuşit locul al cincilea. A fost unul din punctele de atracţie ale sezonului?

Zanardi: Da. Toate condiţiile au fost perfecte la Brands Hatch. În ciuda faptului că, după un accident în manşa de calificare, am pornit ultimul în cursa principală, am putut să obţin locul al cincilea, unul încurajator. Dacă aş fi pornit câteva locuri mai în faţă, cred că aş fi putut obţine un rezultat mai bun. O altă situaţie unde cred că aş fi putut obţine un rezultat bun a fost în Slovacia, unde BMW a câştigat cursa – după ce BMW Sports Trophy Team Schubert a pornit de pe poziţia a 18-a. În antrenamente şi calificări, eu şi coechipierii mei de la ROAL Motorsport am fost cele mai rapide modele BMW, dar, din păcate, în cursă am fost implicaţi în incidentul din primul viraj. Dar acesta este motorsportul. Aşa că singura soluţie este să spui: trebuie să încerc din nou.

 

Pe lângă curse, ai avut şi alte evenimente sportive importante în acest an. La Greenville, ai câştigat alte două titluri mondiale la paraciclism. A părut atât de uşor pentru tine – te-ai dus acolo şi ai câştigat. Chiar este aşa de simplu?

Zanardi: Categoric, nu. A fost destul de greu – de fapt, acest este motivul pentru care mi-a plăcut foarte mult. Este sport pur, o competiţie dificilă, dar sănătoasă între sportivi de hand-cycling care sunt prieteni foarte buni. Ernst van Dyk, care acum este principalul meu rival, este un bun prieten de-al meu. Este un sportiv corect şi îmi place să stăm şi să ne petrecem timpul liber împreună. Dar când este momentul cursei, ne luptăm pentru fiecare centimetru de traseu şi, în ciuda vârstei mele, pot încă să fiu performant la nivelul la care să mă lupt cu ceilalţi pentru victorie. Din acest punct de vedere, a fost un sezon de succes – ar fi fost perfect dacă aş fi câştigat medalia de aur şi în proba de fond pe şosea. În acea probă am terminat pe locul al doilea, după Ernst van Dyk, dar anul viitor voi avea o nouă şansă.

IRONMAN WORLD CHAMPIONSHIP 2014 HAWAII

În octombrie, ai încheiat cu succes primul triatlon pe distanţă lungă în Hawaii. A devenit triatlonul o nouă pasiune pentru tine?

Zanardi: Fără îndoială. Mă aşteptam să-mi placă. A fost la fel ca în 1997, când de pe ultimul loc am pilotat spre victoria de la Cleveland, sau ca în 1998, când am câştigat la Long Beach deşi eram la un tur de lider la un moment dat, ori ca atunci când am riscat totul la Laguna Seca, unde eram al doilea, vroiam un rezultat mare şi l-am depăşit pe Brian Herta în Corkscrew. Sunt multe în comun cu acel tip de comportament, care este al omului care preferă să trăiască o zi precum un leu decât 100 de zile ca un miel. Iar stilul meu de viaţă presupune că am vrut să concurez într-o asemenea aventură sportivă, precum triatlonul din Hawaii. Cel mai bun moment a fost atunci când am ieşit din apă, am urcat în handcycle şi am luat-o pe Road 19 spre nord. Ştiam că aveam de parcurs 175 de kilometri, după care urma maratonul. În acel moment puteam fi speriat sau intimidat de ceea ce urmează. De fapt, nu am simţit decât bucurie pură. Am fost atât de fericit în acel moment, pentru că ştiam că distracţia este înaintea mea, nu am trecut deja de ea. De asemenea, ultimii 300 de metri şi trecerea liniei de sosire au fost fantastice, pentru că nu eram pregătit să fiu aclamat aşa cum am fost. Am fost impresionat de toată susţinerea primită, de oamenii care îmi strigau numele. Pe de-o parte a fost fantastic – pe de altă parte a fost trist, pentru că se terminase. Aşa că, dacă vreau să mai trăiesc acest gen de aventură din nou, în cel mai bun caz trebuie să aştept un an.

 

Eşti şi ambasador al mărcii BMW şi reprezinţi BMW în numeroase ocazii pretutindeni în lume. În aceste ocazii, deseori îţi întâlneşti “colegii” de la BMW, de exemplu când ai vizitat uzina BMW din Spartanburg, în august. La aceste evenimente simţi că faci parte din familie?

Zanardi: Nu doar atunci, pentru că este mai mult de atât. Este dificil de explicat în cuvinte, pentru că nimeni nu se mai gândeşte la aşa ceva – şi aceasta este ceea ce vreau să spun cu adevărat. Este vorba de faptul că toţi mă văd ca fiind Alex, ca fiind Alex Zanardi, ambasadorul mărcii BMW. Şi toţi sunt mândri că sunt ambasador al brandului. Iar acesta este un lucru fantastic, pentru că şi altă dată eram Alex Zanardi, după care am suferit acel accident, iar oamenii nu ştiau cum să mă abordeze. În mintea lor, ceea ce mi s-a întâmplat a fost un dezastru major. Şi a fost inevitabil ca, de fiecare dată când eram abordat de cineva, să simt un sentiment de jenă pentru că nu ştia cum să intre în contact cu mine. Acest lucru a dispărut complet. Acum, oamenii mă abordează într-o manieră complet normală. În plus, înseamnă ceva special pentru mine să fiu ambasador al mărcii BMW. O companie mare şi recunoscută la nivel mondial, aşa cum este BMW, sigur nu are nevoie să fie reprezentată de cineva. Dar l-a ales pe Alex Zanardi să-i reprezinte marca şi, oricum ai privi lucrurile, Alex Zanardi este un om cu dizabilităţi. Opriţi-vă pentru un moment şi gândiţi-vă la situaţia următoare: o companie uriaşă precum BMW decide să fie reprezentată de un om cu dizabilităţi. Acest lucru este foarte special. De fiecare dată când întâlnesc angajaţii BMW, pot vedea că sunt foarte fericiţi să mă cunoască, iar acest lucru este de nepreţuit. Toate acestea mă fac să mă simt mândru şi confortabil în această familie.

Zanrdi test

Concurezi în Blancpain Sprint Series, numeroase evenimente în paraciclism, triatlon şi angajamentele ca ambasador al mărcii BMW – cum te-ai descurcat cu un an aşa aglomerat?

Zanardi: Să faci un singur lucru o dată, acesta este singurul secret.

 

La finalul anului, cum ai rezuma 2014 din punct de vedere sportiv?
Zanardi:
Desigur, totul poate fi îmbunătăţit, dar sunt mulţumit de rezultate. Împreună cu BMW Motorsport şi ROAL Motorsport, am demonstrat un nivel de competitivitate şi, fără anumite ghinioane, rezultatele bune, inclusiv o victorie, s-ar fi regăsit în palmaresul nostru. Dar aceasta este viaţa. Uneori meriţi ceva, dar nu obţii. Aşa că tot ce poţi face este să încerci din nou. Iar această poveste seamănă un pic cu cea din paraciclism. A fost un sezon deosebit, dar ştiu că îmbunătăţirea este posibilă. Aşa că anul viitor este o şansă nouă să încerc iar. Ştiu că timpul trece, am 48 de ani şi nu pot concura la nesfârşit, dar sunt fericit că, în ciuda vârstei, sunt convins că pot avea acelaşi nivel ridicat în paraciclism şi în motorsport.

BMW i3 a câştigat premiul “Green Car of the Year” 2015

Prin câştigarea premiului “Green Car of the Year”  2015, BMW i3 a adăugat încă un trofeu la o serie impresionantă de onoruri primite în primul său an pe piaţă. Automobilul ales pentru acest premiu, decernat de Green Car Journal la Salonul Auto de la Los Angeles 2014, este primul model integral electric din segmentul premium. Acest trofeu, care se adaugă unei serii lungi de distincţii pe care BMW i3 le-a primit de-a lungul ultimelor luni, este încă o recunoaştere a conceptului unic de mobilitate sustenabilă pe care îl oferă acest model. Peste 12000 de automobile BMW i3 au fost vândute cu începere din luna noiembrie 2013. Prezenţa unui număr din ce în ce mai mare de automobile de acest fel pe şoselele din lumea întreagă este o dovadă clară că acum este posibil să nu se emită emisii prin plăcerea condusului în segmentul premium şi că această combinaţie revoluţionară este una de durată. La un an de la lansare, BMW i3 este deja al treilea cel mai bine vândut automobil integral electric de pe piaţă.

BMW i3 2

Primii clienţi BMW i3 din Germania au apreciat, în special, performanţele sportive. Acestea se bazează pe un electromotor de 125 kW/170 CP, care oferă o reacţie foarte bună a acceleraţiei, şi pe tehnologia avansată a şasiului. În principal, aceşti conducători utilizează BMW i3 pentru condus cotidian în trafic urban şi pentru naveta spre şi dinspre birou. Cel mai des, ei încarcă acumulatorul litiu-ion peste noapte, la o sursă casnică. Motivele principale pentru care aceşti clienţi au cumpărat primul automobil electric din portofoliul BMW Group sunt conceptul integrat de mobilitate sustenabilă şi experienţa unei tehnologii de avangardă. În ochii primilor clienţi germani, cele mai importante caracteristici ale BMW i3 au fost celula pasagerilor din fibră de carbon (CFRP), materialele din resurse regenerabile folosire la interior, tehnologia matură a propulsiei, conectivitatea de ultimă oră şi designul pe care clienţii l-au considerat ca fiind unul “futurist”. Cererea pentru acest automobil electric, care opţional poate fi echipat cu un sistem de extindere a autonomiei bazat pe un motor cu ardere internă, a depăşit orice aşteptări.

BMW i3 1

Atât ca număr, cât şi ca diversitate, seria de premii obţinute de BMW i3 – care a început încă dinainte de lansarea pe piaţă şi care continuă pe un trend ascendent – este excepţională. În Germania, deja de la începerea vânzărilor, BMW i3 a obţinut premiul “Green Steering Wheel” 2013 – una dintre categoriile competiţiei “Volanul de Aur” organizată de Auto Bild şi Bild am Sonntag – şi a fost votat cel mai bun automobil din clasa la premiile “Best Cars” decernate de “auto, motor und sport”. De asemenea, modelul a obţinut două premii din partea cititorilor revistei Auto Zeitung, precum şi Auto Trophy 2013 şi Green Mobility Trophy 2014.

 

Şi pe scena internaţională, lansarea cu succes pe piaţă a modelului BMW i3 a fost însoţită de calificative foarte bune în sondajele de opinie şi în analizele realizate de experţii independenţi. Până acum, cele mai importante distincţii sunt premiile UK Car of the Year, Next Green Car, Green Car of the Year, Fleet Hero şi succesul în segment în topul “Sunday Times Top 100” (toate acestea în Marea Britanie), premiul special al juriului la “Maşina Anului în Elveţia”şi un succes la premiile Trophées de l’Argus din Franţa. În aprilie 2014, un juriu format din jurnalişti auto de pretutindeni au ales BMW i3 ca fiind “World Green Car of the Year” şi “World Car Design of the Year” (Designul Auto al Anului în Lume).

BMW i3

Designul exterior şi interior al BMW i3, deopotrivă inovator şi individualist, a primit şi el numeroase distincţii, printre care se numără German Design Award, iF gold pentru design de produs şi “Automotive Interiors Expo Award”, în timp ce ediţia franceză a revistei GQ l-a numit pe directorul de design BMW i, Benoit Jacob, ca fiind “Designerul Anului”. Alte distincţii au fost acordate de Auto Bild, unde designul BMW i3 a fost ales “Inovaţia Anului”, iar cititorii Auto Bild Klassik l-au numit “Clasicul Viitorului”.

 

Cel mai recent premiu, “Green Car of the Year” 2015 – decernat la Salonul Auto de la Los Angeles -, este încă o recunoaştere adusă conceptului global de mobilitate sustenabilă pe care îl oferă BMW i3. Evaluarea făcută de Green Car Journal s-a bazat pe faptul că BMW i3 nu emite noxe în timpul utilizării, pe designul ultrauşor inovator şi procentajul ridicat de materiale produse prin metode sustenabile ce sunt folosite în producţie. Green Car Journal este specializat în reportaje privind tehnologiile cu dezvoltare durabilă şi care îmbunătăţesc eficienţa, precum şi tendinţele de pionierat din industria auto şi organizează – anual, cu începere din 2005 – “Green Car of the Year” la Salonul Auto de la Los Angeles. Expoziţia din acest an este deschisă publicului în perioada 21-30 noiembrie. 

3 piloti DTM s-au duelat in GT Cup la Macao

La doar o lună după ce sezonul DTM 2014 a ajuns la final, piloţii BMW DTM Marco Wittmann si Augusto Farfus, dar si Eduardo Mortara pilot Audi DTM au revenit în acţiune pe legendarul circuit stradal din Macao. Wittmann si Farfus s-au aflat la comenzile a doua BMW Z4 GT3 aliniate la start de AAI Rstrada, in timp ce Mortara a pilotat un Audi R8 LMS pus la dispozitie de Audi Race Experience. 

Macao GT Cup 2014

Mortara a reusit cel mai bun rezultat dintre cei trei piloti DTM, terminand cursa pe pozitia a treia. In acest fel seria de victorii obtinute la Macao ajunge la sfarsit pentru pilotul italian, el fiind neinvins aici inca din 2009 cu ocazia victoriei din Formula 3 urmata de alte 4 victorii in cursele GT. Victoria i-a revenit in acest an pilotului Mercedes, Maro Engel.

Macau GT Cup

Farfus şi Wittmann şi-au făcut debutul în această cursă specială, dar ambii erau familiarizaţi cu circuitul stradal îngust din Macao, după ce au concurat în trecut pe acest traseu. Farfus a cunoscut succesul cu BMW în Campionatul Mondial FIA pentru Turisme (WTCC), în timp ce precedenta apariţie a lui Wittmann pe acest circuit a fost în Formula 3. Acum, ei au concurat pentru prima dată pentru AAI Rstrada cu BMW Z4 GT3.

Macau GT Cup

Farfus şi Wittmann s-au calificat pe locurile al optulea şi al zecelea. Cursa de duminică dimineaţă a constat în 12 tururi pe traseul stradal îngust, unde glisierele de protecţie sunt foarte aproape de maşini. Farfus a reuşit un start bun, urcând pe locul al şaselea. Brazilianul a reuşit un ritm bun, care l-a menţinut aproape de grupul fruntaş pe întreaga durată a cursei. În turul 10, el a mai urcat un loc, poziţie pe care avea să şi-o menţină până la finalul cursei. Wittmann şi-a păstrat locul al zecelea la start. Apoi, germanul a urcat un loc în momentul în care cursa îşi încheia prima treime, după care a beneficiat de un acroşaj petrecut în faţa lui, care a implicat două maşini. În cele din urmă, Marco a trecut linia de sosire pe locul al şaptelea. 

BMW Z4 GT3

Nu mi-am asumat riscuri majore la start, dar am reuşit să câştig două locuri“, a declarat Farfus. “Viteza în cursă a fost foarte bună, spre deosebire de calificările de sâmbătă. Date fiind circumstanţele şi experienţa redusă pe care echipa noastră a avut-o în comparaţie cu concurenţa, locul al cincilea este ca o victorie. Important este că am reuşit să acumulăm multe date pentru evoluţiile viitoare. A fost plăcut să revin în Macao după patru ani.

Farfus & Wittmann

Wittmann a concluzionat astfel participarea sa: “Nu a fost un week-end uşor pentru noi. Concurenţa are multă experienţă pe acest circuit, iar noi suntem la prima participare aici cu această echipă. Am îmbunătăţit pe parcursul cursei, în comparaţie cu sesiunea de calificări, şi putem fi foarte mulţumiţi cu locurile al cincilea şi al şaptelea. Foarte important este că am acumulat multă experienţă pe parcursul acestui week-end. A fost distractiv să revin în Macao – cel mai bun circuit stradal din lume, cu o atmosferă fantastică“.

Vis sau realitate? Staţii de încărcare a maşinilor electrice integrate pe stâlpii de iluminat stradal

Cu ocazia EUROCITIES 2014 de la München (5-8 noiembrie), la care au luat parte peste 500 de delegaţi ai oraşelor europene pentru a discuta proiecte inovatoare de infrastructură, BMW Group a prezentat un sistem foarte eficient de iluminat public care activează şi ca staţie de încărcare pentru automobile electrice. Acest sistem inovator este rezultatul unui proiect-pilot denumit “Light and Charge” (Luminează şi Încarcă). Primele două sisteme prototip, instalate la BMW Welt, au devenit operaţionale pe 5 noiembrie, dată de la care au fost şi inaugurate oficial. “Light and Charge” este o combinaţie revoluţionară de iluminat stradal cu LED şi staţie de realimentare pentru automobile electrice. Staţia de încărcare este integrată în reţeaua BMW i ChargeNow, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot beneficia de confortabila modalitate de plată pe factură lunară. Acest proiect este un exemplu al modului în care BMW Group utilizează experienţa sa tehnologică atât pentru dezvoltarea automobilelor electrice, cât şi pentru extinderea angajamentului faţă de electromobilitate.

P90168294

Light and Charge este o soluţie simplă şi inovatoare al cărei obiectiv este integrarea perfectă a unei reţele de încărcare, ce funcţionează cursiv, în peisajul urban“, a declarat Peter Schwarzenbauer, membru în Consiliul Director BMW AG, vorbind la inaugurarea oficială a primelor două sisteme integrate iluminat stradal/staţii de încărcare. “Cardul BMW i ChargeNow oferă deja acces la cea mai mare reţea de staţii de reîncărcare din lume şi ne face mare plăcere ca, în cooperare cu partenerii noştri, să extindem mai mult această reţea cu ajutorul proiectului Light and Charge. În final, o infrastructură perfectă de reîncărcare este esenţială dacă ne dorim să vedem tot mai multe automobile electrice pe şosele oraşelor noastre în viitor.

 

Cu designul LED modular, iluminatul stradal Light and Charge este mai eficient din punct de vedere al energiei decât iluminatul stradal convenţional. Poate fi montat oriunde, iar designul modular poate fi adaptat pentru diferite locaţii. Până la patru modele LED pot fi utilizate pentru a furniza iluminat pe timp de noapte pe principalele drumuri, în timp ce unul sau două module sunt suficiente pentru a oferi o iluminare pe străzi laterale sau în zone rezidenţiale. Aşa cum este în cazul farurilor automobilelor, tehnologia LED permite o distribuţie mai bine orientată a luminii, cu pierderi mai mici.

P90168293

Prin dezvoltarea sistemului Light and Charge, BMW Group şi-a dovedit angajamentul faţă de implementarea unei infrastructuri perfecte de staţii de încărcare pentru automobile electrice. Soluţia persupune dezvoltarea, în cooperare cu municipalitatea din München, infrastucturii actuale de iluminat stradal deţinută de autorităţile publice, ceea ce va creşte semnificativ numărul de staţii publice de încărcare. Proiectul-pilot urmează a fi lansat la München în primăvara anului 2015. Staţiile de încărcare a automobilelor electrice pot fi montate în orice loc unde sunt disponibile locuri de parcare adecvate, prin simpla înlocuite a stâlpilor de iluminat convenţional cu sisteme Light and Charge.

 

Cablurile de încărcare a automobilelor electrice se ataşează la un conector standard de pe stâlpul de iluminat Light and Charge. Panoul integrat de control permite conducătorilor să pornească încărcarea prin simpla apăsare a unui buton. Energia electrică utilizată este facturată prin intermediul reţelei BMW i ChargeNow – un sistem deja familiar utilizatorilor numeroaselor staţii publice de încărcare ce sunt incluse în această reţea. La nivel mondial, reţeaua ChargeNow oferă deja clienţilor BMW i aproximativ 18.000 de staţii de reîncărcare. În Europa, conceptul încărcării indiferent de furnizor poate fi optimizat suplimentar cu ajutorul platformei de “e-roaming” Hubject. Sistemele Light and Charge prezentate şi utilizate la München au fost concepute de la început pentru a fi integrate în reţeaua ChargeNow şi în platforma Hubject. Aceasta va permite ca aceste staţii suplimentare de încărcare să fie utilizate de cât mai mulţi conducători, indiferent de modelul de automobil sau de furnizorul de energie electrică.

Marc Marquez a castigat pentru a doua oara consecutiv trofeul BMW M Award

Marc Marquez a fost imbatabil şi în sezonul 2014 din MotoGP – iar tânărul spaniol a câştigat din nou şi competiţia pentru trofeul BMW M Award. În vârstă de 21 de ani, ibericul a fost pentru al doilea an consecutiv pilotul cu cele mai bune performanţe în calificările clasei-regină a curselor de motociclism viteză, ceea ce i-a adus al doilea premiu BMW M. Trofeul, sub forma unui automobil BMW M exclusiv, personalizat, este decernat de partenerul MotoGP, BMW M GmbH, cu începere din 2003. Performanţele remarcabile reuşite de Marquez în calificările stagiunii 2014 au fost recompensate cu o ediţie specială a noului BMW M4 Coupé.

M Award MotoGP 2014

Marquez, care anul trecut a devenit primul debutant ce a câştigat BMW M Award, a dominat sezonul 2014 încă de la început. În calificări spaniolul a fost imbatabil îndreptându-se fulgerător spre cel de-al doilea titlul mondial în MotoGP. Marquez a obţinut pole position la primele şase etape ale sezonului şi astfel punctajul maxim în cursa pentru BMW M Award. Per total, pe parcursul acestui sezon, Marquez s-a aflat de 13 ori pe prima poziţie a grilei de start. Cu un total de 398 de puncte, spaniolul a câştigat ediţia 2014 a BMW M Award cu un avans confortabil. Ceremonia oficială de prezentare a avut loc sâmbătă, cu ocazia ultimei etape MotoGP de la Valencia (Spania). Premiul a fost decernat de Carmelo Ezpeleta, director general Dorna Sports, şi de Thomas Schemera, director de vânzări şi marketing BMW M GmbH.

 

Printre particularităţile speciale ale BMW M4 Coupé, acordat câştigătorului BMW M Award din acest an, se numără culoarea specială BMW Individual “Frozen Red Metallic”, disponibilă oficial în oferta BMW de anul viitor. Aspectul sportiv şi elegant continuă şi la interior. Tapiţeria integrală cu piele BMW Individual Merino de granulaţie fină în nuanţă Opal White şi echiparea cu lemn nobil BMW Individual de culoare Ash Grain White completează aspectul deosebit. Transmisia M cu dublu ambreiaj cu Drivelogic, frânele M din carbon ceramic şi suspensia M adaptivă garantează caracteristici superioare de condus în orice situaţie.

 

Ştiind că premiul este acolo la finalul anului îţi oferă o motivaţie specială când concurezi sîmbăta pentru pole position“, a declarat Marquez. “Anul acesta a fost o motivaţie suplimentară, pentru că mi-a plăcut foarte mult acest BMW M4 Coupé. Sunt fericit să primesc acest automobil şi, desigur, mă voi bucura de el.

 

Prezentarea BMW M Award la ultima cursă este dintotdeauna un punct de atracţie a sezonului MotoGP“, a declarat Carmelo Ezpeleta, directorul executiv Dorna Sports. “BMW M este un partener important şi de încredere al MotoGP şi este fantastic faptul că pilotul cu cele mai bune performanţe în calificări a fost onorat, pentru a 12-a oară, cu un automobil sport exclusiv şi de înaltă performanţă. Cu BMW M4 Coupé, BMW M GmbH a oferit încă o dată câştigătorului un automobil atractiv, care dispune de cea mai nouă tehnologie şi care combină perfect valorile împărtăşite de MotoGP şi BMW M. Marc Marquez a câştigat BMW M Award 2014 într-o manieră impresionantă. Vreau să profit de această ocazie pentru a-l felicita pentru un sezon absolut remarcabil.

Marc Marquez

Felicitări lui Marc Marquez pentru această nouă victorie în BMW M Award“, a declarat Thomas Schemera, director de vânzări şi marketing BMW M GmbH. “Anul trecut, el a venit ca debutant şi a învins concurenţi mult mai experimentaţi. În 2014, el a ridicat ştacheta din nou, reuşind 13 pole positions. A fost impresionant să vezi cum a evoluat Marc după succesul de anul trecut spre cel din acest sezon. Ca partener al MotoGP, suntem încântaţi să recunoaştem încă o dată realizările lui prin Premiul BMW M. Onorarea pilotului cu cele mai bune rezultate în calificări a devenit o tradiţie importantă pentru noi şi suntem mândri că BMW M Award se bucură de o apreciere deosebită în rândul piloţilor MotoGP. În mod repetat, ei au confirmat că automobilele BMW M sunt premii mult râvnite – şi oferim un nou punct de atracţie în acest an cu noul BMW M4 Coupé.

 

BMW M Award pentru pilotul cu cele mai bune performanţe în calificări este acordat din 2003. Asemenea sistemului de punctaj pentru curse, piloţii primesc, la fiecare week-end de Grand Prix, puncte în funcţie de poziţia ocupată în calificări. Pole position este recompensat cu 25 de puncte, locul al doilea pe grilă primeşte 20 de puncte, locul al treilea marchează 16 puncte – până la un punct pentru locul al 15-lea. Pilotul cu cele mai multe puncte la finalul sezonului câştigă BMW M Award – sub forma unui autpomobil BMW M exclusiv şi personalizat individual. Valentino Rossi şi Casey Stoner sunt actualii deţinători ai recordului, fiecare cu câte trei premii BMW M în palmares. În 2013, Marc Marquez a fost desemnat cel mai tânăr câştigător BMW M Award din istorie şi primul pilot care cucereşte trofeu la primul său sezon în clasa-regină a motociclismului viteză. Acum, Marquez a câştigat BMW M Award pentru a doua oară. Compatriotul său Jorge Lorenzo a câştigat şi el râvnitul trofeu de două ori. Sete Gibernau şi Nicky Hayden şi-au trecut în palmares câte o victorie în BMW M Award.

BMW si SoNoRo impreuna de 5 ani

Festivalul de muzică de cameră SoNoRo aduce, în fiecare toamnă, o experienţă magică în Bucureşti şi în ţară. De la Atenul Român la Catedrala Sfântul Iosif sau Palatul Bragadiru, SoNoRo oferă concerte spectaculoase, uneori în locuri neaşteptate, dar mereu pline de poveste. Festivalul se distinge printr-un repertoriu bogat, care trece de la mari clasici la inflexiuni de jazz şi experimente muzicale, totul construit cu eleganţă şi căldură. De cinci ani partener, BMW a explorat mereu posibilităţi de colaborare care să se regăsească în spritul SoNoRo, rafinat şi plin de viaţă în acelaşi timp.

Sonoro

Pentru această ediţie, o flotă record de opt modele BMW Seria 7 străluceşte elegant alături de concertele SoNoRo. Maşinile răsfaţă invitaţii VIP şi asigură shuttle service pentru artiştii care concertează.

 

În 2013 BMW a privit spre trecut şi a oferit lui Răzvan Popovici, directorul festivalului, o plimbare surpriză cu BMW Isetta. Anul acesta, protagonistul principal al colaborării SoNoRo a fost un model modern, dar cu la fel de multă personalitate: proaspăt lansatului MINI Cooper S cu 5 uşi. Caroseria în nuanţa „Volcanic Orange” reflectă perfect identitatea vizuală a festivalului şi, cum MINI este renumit pentru ideile de personalizare indeite, modelul pregătit pentru Răzvan Popovici a primit ca element distinctiv un autocolant cu logoul festivalului, pasărea SoNoRo.  

Răzvan Popovici

În ultimii cinci ani am legat o strânsă prietenie între pasărea SoNoRo și BMW, prietenie construită pe valori comunie, precum eleganță și rafinament. Pentru că ce poate fi mai elegant decât o flotă de limuzine BMW care să acompanieze artiști de renume în unele dintre cele mai frumoase locuri din București și din țară? Mulțumim BMW pentru buna și îndelungata colaborare, pentru sprijinul pe care ni-l acordă an de an, atât pentru festival, dar și pentru seria de concerte estivale SoNoRo Conac”, a declarat Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo.

 

Dacă utilizarea BMW Seria 7 vorbeşte despre eleganţa şi rafinamentul festivalului, MINI reflectă perfect celalaltă latură a spiritului SoNoRo – tânăr, plin de viaţă, extrovertit, jucăuş. Poate că alăturarea celor două modele surprinde, dar, aşa cum am făcut-o anul trecut cu BMW Isetta, această combinaţie considerăm că vorbeşte cel mai bine despre un festival pe care îl apreciem foarte mult. SoNoRo a demonstrat în România că muzica clasică poate să fie deosebit de modernă într-un eveniment elegant, rafinat, dar şi plin energie. BMW este o marcă puternică, care se defineşte şi prin sunete. Ne mândrim cu tonalitatea motoarele noastre, mai ales cele de şase în linie. Suntem una dintre puţinele mărci care au un aşa-numit <<sound logo>> care marchează finalul spoturilor TV şi radio. Avem o legătură specială cu jazzul, muzica care a definit comunicarea noastră de marketing în anii ’60 şi ’70 în colaborări cu artişti precum Dave Brubeck. Ne mândrim cu sistemele ultra-sofisticate de sunet disponibile pe modele BMW, aşa cum este Bang & Olufsen pentru Seria 7. Putem spune că după cinci ani de colaborare, SoNoRo este un nou capitol în această istorie de <<sunete BMW>>”, a explicat Alex Şeremet, corporate communication manager BMW Group România.

BMW M Performance M4 Safety Car pentru Gran Turismo 6

BMW şi Polyphony Digital, Inc. au anunţat în cadrul SEMA Show 2014 că noul BMW M Performance M4 Safety Car va putea fi pilotat în spaţiul virtual, în cadrul celebrului joc Gran Turismo®6 pentru PlayStation®3, în baza unui update gratuit oferit în luna noiembrie. BMW M Performance M4 Safety Car a fost prezentat în cadrul SEMA Show ca o demostraţie a accesoriilor BMW M Performance Parts pentru noul model ultraperformant.

P90168307

În colaborare cu Polyphony Digital, Inc., BMW poate oferi experienţa de condus a BMW M4 Safety Car pentru toţi pasionaţii. Participanţii la SEMA Show din acest an pot admira BMW M Performance M4 Safety Car şi îl pot pilota pe simulatoare Gran Turismo 6.

P90168308

BMW M Performance M4 Safety Car a fost realizat ca maşină demostrativă pentru a ilustra toate opţiunile exclusive pe care noua colecţie M Performance Parts o oferă noilor proprietari de modele BMW M.

P90168304

Modelul Safety Car a fost dezvoltat pe baza unui model de serie BMW M4 Coupe şi se prezintă cu un autocolant special 3M în culorile BMW Motorsport. Accesoriile M Performance Parts includ splitter, capace oglinzi, eleron şi difuzor, toate din fibră de carbon, grilă radiator în culoarea neagră şi evacuare din titan cu finisare din fibră de carbon. M4 Safety Car a fost completat cu un set de lumini LED montate în grilă şi pe acoperiş.

P90168306

Accesoriile BMW M Performance Parts pot fi selectate individual sau în diverse combinaţii pentru realizarea unui model BMW sau BMW M unic. Gama de accesorii este disponibilă pentru BMW Seria1, Seria 2, Seria 3, Seria 4, Seria 5 şi Seria 6, pentru X3, X4, X5 şi X6 şi pentru modelele M. Acestea pot fi comandate şi echipate la orice service autorizat BMW Group. Mai multe informaţii despre oferta BMW M Performance Parts găsiţi pe pagina dedicată: www.bmw.ro/MPerformance.

O livrare mai speciala la BMW Welt – M1 Procar

O raritate în premieră la BMW Welt. Acolo, unde clienţii din lumea întreagă îşi preiau noile automobile de serie, a fost predat un model BMW M1 Procar din 1979. Pe parcursul mai multor ani, unicatul a fost restaurat în atelierele pentru clienţi ale BMW Group Classic, împreună cu specialiştii BMW M GmbH, şi se prezintă într-o ţinută nouă.

M1 Procar BMW Welt

Posesorul acestui automobil de curse clasic este Masakuni Hosobuchi din Japonia. Antreprenorul este preşedintele BMW Clubs Japan şi un colecţionar pasionat în special al modelelor BMW M. “BMW este marea mea pasiune, iar Procar va ocupa, cu siguranţă, un loc de cinste în colecţia mea. Pentru mine, preocuparea principală a fost ca automobilul, care a fost utilizat în competiţii, să aibă strălucirea de odinioară. Şi cine ar fi putut face acest lucru mai bine decât producătorul în sine. De asemenea, mă bucur foarte mult că am putut intra în posesia acestui clasic chiar aici la BMW Welt, printre atâtea automobile noi“, a declarat Masakuni Hosobuchi. Funcţionarea maşinii de curse i-a permis lui Hosobuchi să capteze imediat atenţia. Motorul dispus central, cu o acustică inconfundabilă, a pornit înainte ca Hosobuchi să facă mai multe tururi de onoare în aplauzele numeroşilor vizitatori prezenţi la premieră.

 

În viitor, modele clasice ale mărcii, restaurate la BMW Classic, vor putea fi predate proprietarilor în ambianţa deosebită de la BMW Welt. O asemenea “livrare” este o experienţă unică nu numai pentru proprietari, ci dovedeşte, cât se poate de clar, simbioza perfectă dintre trecut şi prezent în cadrul BMW Group.

M1 Procar

Seria BMW M1 Procar
În 1979 şi 1980, în programul de susţinere a week-endurilor de Formula a existat propria competiţie pentru BMW M1. Cei mai rapizi piloţi din acea perioadă, precum Niki Lauda sau Nelson Piquet, s-au confruntat în dueluri pasionante contra unor piloţi privaţi. Per total, au fost construite 54 de modele Procar. Fiecare maşină de curse era realizată individual. BMW M1 Procar a lui Masakuni Hosobuchi, intitulată “Ja zum Nürburgring”, este decorată cu tradiţionalul circuit din regiunea Eifel şi arată ataşamentul BMW faţă de vechiul Nürburgring. Cu acest exemplar, Nelson Piquet şi Hans-Joachim Stuck au reuşit victoria la clasă şi locul al treilea în clasamentul general al cursei de 1.000 km, desfăşurată în 1980 pe Nordschleife.

Formula One 2008

Livrarea de automobile la BMW Welt
Clienţii din lumea întreagă călătoresc mii de kilometri pentru a-şi îndeplini visul: intrarea în posesia unui automobil BMW nou chiar la BMW Welt. Arhitectura BMW Welt a fost conceput astfel încât primul contact cu automobilul să fie o experienţă deosebită. Zilnic, între 80 şi 120 de clienţi îşi primesc noile automobile la BMW Welt – cu un maxim de 160 de livrări. De la inaugurarea edificului în 2007, numărul de livrări de automobile a crescut continuu. În 2013, peste 21.000 de clienţi şi-au primit noile automobile la BMW Welt. Din acest total, aproximativ 2.000 de livrări au fost către clienţi care au venit tocmai din SUA.

 

BMW Welt. Inima mărcilor ia pulsul oraşului.
Cu 2,9 milioane de vizitatori în 2013, BMW Welt din München este cea mai populară atracţie a Bavariei şi a devenit un adevărat magnet pentru vizitatori de la inaugurarea sa în 2007. Cu arhitectura sa de avangardă, BMW Welt este punctul central al tuturor mărcilor din BMW Group – BMW, subbrandurile BMW M şi BMW i, MINI, Rolls-Royce Motor Cars şi BMW Motorrad -, care sunt prezentate într-o manieră impresionantă în propriile universuri de experienţă. Dar BMW Welt nu înseamnă doar expoziţiile şi preluările noilor automobile, care sunt puncte de atracţie pentru pasionaţii de maşini de pretutindeni. Vizitatorii se pot bucura de-a lungul întregului an de programe variate din cultură, artă şi entertainment, precum şi de delicii culinare la numeroase restaurante. Indiferent că sunt concerte de jazz, recitării de poezii, clubbing, teatru improvizat, duminici în familie, premiere de film, evenimente de gală sau discuţii de grup – BMW Welt este platforma perfectă pentru evenimente inovatoare. În BMW Welt Junior Campus, copii şi tinerii se pot bucura de tururi cu ghizi şi ateliere pe tema mobilităţii şi a dezvoltării durabile.