Tag Archives: Dakar

Mani Gyenes continuă Dakar-ul datorită fanilor argentinieni

Luni, 5 ianuarie, s-a concurat în cea de a doua din cele 13 etape ale Dakar 2015, iar speciala a fost cea mai lungă din ediția a 37-a,  aceasta măsurând 518km. La km 100 Mani Gyenes a avut o problemă tehnică și a putut continua doar datorită ajutorului primit de la fanii argentinieni prezenți pe probă.

Mani Gyenes 49 Dakar 2015

Dacă în Africa era foarte greu să întâlnești pe cineva pe probele speciale, în America de Sud numărul fanilor este mare și de multe ori aceștia sar în ajutorul concurenților. Riderul sătmărean s-a confruntat cu probleme tehnice care au dus la pierderea uleiului și risca să nu mai poată continua proba. Oprit la km 100, în timp ce își repara motocicleta, câțiva argentinieni i-au venit în ajutor și i-au dat ulei de motor pentru a putea continua.

 

Mani Gyenes #49 Autonet Motorcycle Team: Am mers bine dimineață însă am început să pierd ulei și pe la km 100 m-am oprit. Cred că am pierdut vreo 40 de minute cu reparația și am avut noroc că am primit ulei de la spectatorii aflați pe probă. Le mulțumesc pentru ajutor.  În timpul pierdut m-au depășit opt quaduri și apoi 400 de km i-am petrecut depășindu-i treptat. A fost foarte greu pentru că a fost praf, iar pe ultimii aproximaitv 100 de km a fost nisip și temperaturile aici deja sunt foarte ridicate. Dakar-ul este lung și sper să recuperez din timpul pierdut astăzi.

Pe 6 ianuarie este programată etapa a 3-a San Juan – Chilecito 220 km de probă specială și 437 km de legatură. Se va merge pe așa numitul pământ roșu și printr-o serie de canioane aflate la poalele Munților Anzi. Deși va fi mai puțin dificilă decât etapa precedentă, această zi nu este una în care riderii să își poată trage răsuflarea. Pe 7 ianuarie urmează prima traversare a Munților Anzi se va ajunge din Argentina în Chile, bivuacul celei de a patra zile fiind stabilit la Copiapo.

 

Clasament general dupa 2 din 13 PS:

  1. Joan Barreda Bort – 7h06min44sec
    …………………………………………………..
    51. Emanuel Gyenes – 8h58min45sec
    ……………………………………………..
    72. Marcel Butuza – 9h43min39sec
    …………………………………………….

Orlando Terranova este lider după prima zi a Raliului Dakar 2015

Orlando Terranova (Argentina) şi navigatorul său Bernardo Graue (Argentina), aflaţi la comenzile unui MINI ALL4 Racing, au câştigat prima etapă a Raliului Dakar 2015, care se desfăşoară în America de Sud.

Orlando Terranova

Nasser Al-Attiyah (Qatar) şi Mathieu Baumel (Franţa), echipajul unui alt MINI ALL4 Racing, au câştigat iniţial etapa, dar ulterior au fost penalizaţi cu două minute şi au coborât până pe locul al şaptelea al clasamentului general.

 

Echipajul MINI format din Joan “Nani” Roma (Spania) şi Michel Périn (Franţa), care a câştigat ediţia de anul trecut a Raliului Dakar, s-a oprit după zece kilometri de la începerea etapei şi a trebuit să fie tractat până la bivuac de un camion de asistenţă.

 

În prima zi, sportivii au avut de parcurs 833 de kilometri de la Buenos Aires (Argentina) la Villa Carlos Paz (Argentina). După festivitatea de deschidere ce a avut loc duminică în capitala Buenos Aires (Argentina), echipajele au concurat în prima probă specială. Startul etapei a fost în delta fluviului Rio de la Plata, chiar la marginea oraşului Buenos Aires. Etapa a fost o combinaţie de secţiuni cu macadam şi viraje strânse, la 90 de grade, în mediul rural argentinian.

Mini Dakar 2015

Potrivit rezultatelor provizorii Mani Gyenes are al 46-lea timp (1h31min25sec) în proba specială de 175 km din Etapa 1 Buenos Aires – Villa Carlos Paz, total km 838.


Mani Gyenes #49 Autonet Motorcycle Team:A fost o probă cu foarte mult praf. Aș fi putut depăși mai mult, însă au fost zeci de km în care nu se vedea nimic. S-a mers foarte tare au fost zone în care am mers pe distanțe lungi cu 150 – 160 de km/h. A fost o specială în care m-am și acomodat cu pneurile Goldentyer, este prima dată când le folosesc în Dakar. Din punct de vedere al traseului se putea merge la maxim cu motorul însă eu trebuie să am grijă să țină până la final.

Mani Gyenes

Astazi, sportivii vor avea de trecut una din cele mai dificile provocări ale întregului Raliu Dakar. Etapa a doua (Villa Carlos Paz – San Juan) va include cea mai lungă probă specială din programul acestei ediţii – un total de 518 kilometri. Etapa se va desfăşura pe drumuri forestiere, urmate de secţiuni de macadam uscat, albii uscate, precum şi zone nisipoase cu dune înalte şi nisip foarte fin spre final.

 

Clasament general după prima etapă (Top 5)

  1. Terranova/Graue (MINI ALL4 Racing) 1h13:12
  2. Gordon/Campbell 1h13:54
  3. De Villiers/Von Zitzewitz 1h14:02
  4. Holowczyc/Panseri (MINI ALL4 Racing) 1h14:06
  5. Spataro/Lozada 1h14:08

 

Ce urmează…

Ziua a doua (5 ianuarie 2015).
Start/sosire: Villa Carlos Paz/San Juan (etapa 2)
Distanţă totală: 625 km. Probă specială: 518 km. Tronson de legătură: 107 km

Mani Gyenes a luat startul in Dakar 2015

Dakar Rally 2015 a debutat astăzi cu o etapă de 838 de km între Buenos Aires și Villa Carlos Paz. Speciala inclusă în această primă etapă măsoară 175 de km pentru categoria moto, iar Mani Gyenes a luat startul la ora locală 8.32 am (13.32 ora României).

Mani Gyenes si Marcel Butuza start festiv Buenos Aires - Dakar

“The world cup of adventure – Cupa Mondială a Aventurii” cum a fost numită această a 37-a ediție a raliului de către Étienne Lavigne (director ASO, organizatorul Dakar Rally), a debutat pe 4 ianuarie cu o specială nisipoasă și rapidă. Acești primi km sunt caraterizați ca un prolog fiind mai mult un prilej pentru rideri să își intre în ritmul de cursă și să fie stabilită ordinea de start pentru speciala a doua Villa Carlos Paz – San Juan (518km). Totuși, chiar dacă pare ușoară, proba este presărată cu foarte multe viraje de 90 de grade unde se schimbă și direcția de mers. Cu alte cuvinte nu sunt 175 de km unde se merge cu gazul tras la maxim ci unii în care trebuie să te uiți atent în roadbook, chiar dacă viteza de deplasare va depășii în multe zone 100km/h.

 

Evoluția lui Mani poate fi urmărită live pe http://gaps.dakar.com/2015/dakar/stage-01/aso/ukie.php trebuie doar să introduceți nr. de concurs 49.

 

Pe 3 ianuarie, în Buenos Aires, cele 406 de vehicule înscrise în raliu au participat la startul festiv organizat în fața Casa Rosada – reședința președintelui Argentinei – la eveniment asistând în total 800.000 de fani. Datorită numărului mare de fani, aceștia s-au așezat și de-a lungul traseului care i-a dus pe concurenți de la Tecnopolis până la podium și retur. Mani Gyenes (Autonet Motorcycle Team) și Marcel Butuza (Vectra Racing) au defilat pe acest traseu fluturând steagul României și s-au bucurat că au putut readuce tricolorul în cea mai importantă competiție de anduranță din lume.

 

Cifre:

161 – nr. de motociclete care au luat startul în Dakar 2015

5 – al cincelea Dakar pentru Mani Gyenes

13 – nr. de etape din Dakar 2015

2 – nr. de etape maraton

9.295 – nr. total al km din Dakar 2015 pentru categoria moto

4.752 – nr. km de probe speciale pentru categoria moto

4.800 m – altitudinea maximă la care va ajunge caravana raliului la revenirea din Chile în Argentina prin pasul San-Francisco.

3.500 m – altitudinea la care vor concura motocicliștii într-una dintre probele maraton din Bolivia.

Mani Gyenes va lua startul in Raliul Dakar 2015

Pilotul sătmărean Emanuel “Mani” Gyenes va concura în ediția 2015 a Raliului Dakar, cea mai dificilă competiție din sportul cu motor. Sub culorile Autonet Motorcycle Team, Mani va lua startul în cel de al cincelea său Dakar și speră ca la finalul celor peste 9.000 de km să se claseze între primii 20 de rideri, la fel cum a făcut la edițiile din 2011 și 2012.

 Mani Gyenes si motocicleta din Dakar 2015

A șaptea ediție sud-americană a celui mai dificil raliu din lume va debuta pe 4 ianuarie în Buenos Aires și include 13 probe speciale cu o lungime totală de 4.752 km, la categoria moto. După incursiunea în Bolivia și Chile, riderii rămași în competiție vor reveni în capitala Argentinei pe 17 ianuarie, după ce vor parcurge în total 9.295 de km. Organizatorii raliului au pregătit speciale care îi vor pune la grea încercare pe rideri: de la porțiunile rapide și înguste din Patagonia, la speciale care ajung la 4.000 de metri altitudine în Anzi, de la dunele din deșertul Atacama, la Salar de Uyuni cel mai plat loc de pe Terra. În această ediție motocicliștii vor avea și patru etape maraton, adică nu vor beneficia de ajutorul echipelor de asistență tehnică, iar cea mai lungă zi va fi cea de pe 16 ianuarie, când au de stat în șa pe o distanță de 1.024 de km.

 

Numărul de concurs al lui Mani este 49, va rula pe un KTM 450 Rally și va concura, la fel ca în 2011, la categoria Maraton – riderii de la această categorie nu au voie să schimbe, de-a lungul celor două săptămâni, o serie de componente ale motocicletei printre acestea aflându-se și motorul. Tot ca în 2011 mecanicul său va fi Romeo Duicu, primul român care a terminat Raliul Dakar în America de Sud.

 

Mani Gyenes #49: Pentru mine Raliul Dakar este un mod de viață. Din păcate, nu am găsit bugetul pentru a concura în 2013 și în 2014, iar acum revenirea în Dakar este incredibilă. Ultima dată când am concurat am reușit să termin pe 17 în clasamentulgeneral și sper ca în acest an să mă clasez tot în top 20. În 2011 am fost cel mai rapid la clasă Maraton și în acest an voiîncerca să revin pe podium. Va fi foarte dificil în Bolivia pentru că vom rula la altitudini foarte mari, dar raliul Dakar nu este ocursă ușoară.Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă revenire mea în Raliul Dakar și celor care m-au sprijinitpână acum.

 

Palmares Internațional

2014 – medalie de aur Red Bull Sea to Sky;

2013 – locul 2 Expert Single Red Bull Romaniacs;

2012 – locul 17 clasamentul general al raliului Dakar;

2011 – locul 1 clasa Maraton raliul Dakar, locul 18 în clasamentul general al raliului, locul 4 în trofeul Amatorilor (aici sunt incluși toți piloții care nu reprezintă în mod oficial un constructor);

2010 – locul 9 clasa Pro a Red Bull Romaniacs, locul 4 clasa Super Producție +450 cmc în Raliul Tunisiei (Campionatul Mondial de Rally‐Raid), locul 8 în clasamentul general;

2009 – locul 2 clasa Expert Single Red Bull Romaniacs;

locul 1 clasa Producție a Raliului Marocului (Campionatul Mondial de Rally‐Raid), locul 8 în clasamentul general;

2008 – locul 2 clasa 450 cmc Dakar Series Central Europe Rally, locul 14 clasa Pro a Red Bull Romaniacs, victorie de specială în Raliul Faraonilor (Campionatul Mondial de Rally‐Raid), locul 6 în clasamentul general;

2007 – locul 9 la debutanți, locul 46 la general și 18 la clasa Producție în Raliul Dakar, Medalie de argint la International Six Days Enduro – Chile, locul 9 clasa Pro a Red Bull Romaniacs;

2006 – locul 1 Red Bull Romaniacs clasa Expert Team, coechipier Laszlo Olah;

2005 – locul 1 Red Bull Romaniacs clasa Exprt Team, coechipier Laszlo Olah.

 

Revenirea în Raliul Dakar a lui Mani Gyenes se datorează: Autonet Motorcycle Team, Consiliului Județean Satu Mare,Consiliului Local Satu Mare,Vectra Racing, Cheile Grădiștei, Schaeffler, Motul, Delphi, TRW, Goldentyre,TuiTravel, Kenny.

MINI continuă implicarea în Raliul Dakar până în 2017

MINI va juca în continuare un rol important în Raliul Dakar. Cu numai 26 de zile înainte de startul competiţiei din 2015 (4-17 ianuarie), Jochen Goller, Senior Vice President MINI, a anunţat extinderea progamului mărcii pentru Raliul Dakar până în 2017.

Jochen Goller
Jochen Goller

Raliul Dakar este competiţia supremă pentru piloţi şi echipe, ceea ce o face una dintre cele mai palpitante evenimente din lumea motorsportului. MINI a abordat această provocare unică cu mult succes în ultimii ani. Dakar a oferit mărcii oportunitatea unică de a crea o legătură cu fanii de oriunde din lume, cu pasionaţii Dakar şi cu cei care privesc dincolo de statistici şi rezultate şi se bucură de locuri fascinante şi exotice. Aceste motive strategice precum şi dorinţa constantă de a ne îmbunătăţii, stau la baza deciziei esenţiale de a extinde angajamentul pentru Dakar dincolo de 2015, în 2016 şi 2017, împreună cu partenerul nostru strategic în motorsport, X-raid. În ultimele trei ediţii Dakar, MINI ALL4 Racing, cu calităţile sale esenţiale – performanţă, fiabilitate şi agilitate, s-a dovedit concurentul principal. Obiectivul nostru pentru 2015 este să obţinem acelaşi rezultat la echipe ca în 2014”, a explicat Goller.

MINI Racing

Parteneriatul dintre X-raid şi MINI a început în 2010. Anul următor, echipa germană a înscris în Dakar primele modele MINI ALL4 Racing, bazate pe proaspăt lansatul MINI John Cooper Works Countryman. În 2012, la un an de la debut, MINI ALL4 Racing obţinea prima victorie şi repeta performanţa în 2013 şi 2014. La ediţia din acest an, în ianuarie, se impunea Joan „Nani” Roma alături de o performanţă de echipă remarcabilă: podiumul era integral acaparat de MINI şi un total de 7 modele terminau în primele 10 pozitii.

Michel Perin, Joan Roma, Jochen Goller
Michel Perin, Joan Roma, Jochen Goller

În ediţia din 2015, 10 MINI ALL4 Racing, cu echipaje din 12 ţări, vor participa la această aventură spectaculoasă, Raliul Dakar, iar Joan „Nani” Roma va intra în luptă pentru titlu. „Raliul Dakar este o competiţie foarte dificilă. Sunt mulţi concurenţi noi puternici pe lista de start. Dar MINI şi X-raid au o experienţă foarte bogată şi, prin MINI ALL4 Racing o maşină foarte rapidă şi fiabilă. Nu există dubii că suntem capabili să câştigăm, indiferent cine sunt pilotii noştri” a declarat Roma.

Nasser Al-Attiyah va pilota un MINI ALL4 Racing in Dakar 2015

Castigatorul raliului Dakar in 2011 si campionul WRC 2 din acest an va lua startul pentru a 11-a oara in celebrul rally-raid, Raliul Dakar. Astfel numarul modelelor MINI prezente la start in 2015 ajunge la totalul de 9.  

Nasser Al-Attiah Dakar 2015

Startul va avea loc in capitala Argentinei, Buenos Aires, pe 4 ianuarie 2015 participantii urmand a parcurge 9000km ce se intind pe teritoriul a trei tari din America de Sud: Chile, Bolivia si Argentina. Linia de sosire va fi trecuta pe data de 17 ianuarie tot in Buenos Aires.  

 

Sunt foarte fericit sa revin la volanul modelului MINI ALL 4Racing si totodata alaturi de echipa X-raid. Dakar este o aventura deosebita pentru toti participantii, mai ales atunci cand esti alaturi de o echipa puternica si la volanul unei masini care si-a demonstrat succesul in raliurile pe distante lungi.” declara Al-Attiyah.

8 MINI ALL4 Racing pentru Raliul Dakar 2015

Cu mai puţin de două luni înainte de începerea ediţiei 2015 a Raliului Dakar (3-17 ianuarie), echipa X-raid, susţinută de MINI, şi-a prezentat formulele de echipaje pentru a 37-a ediţie a celui mai faimos rally-raid din lume. Opt modele MINI ALL4 Racing şi sportivi din zece ţări vor participa la aventura supremă în motorsport, Raliul Dakar. Campionii en-titre ai Dakarului – Joan “Nani” Roma (Spania) şi navigatorul Michel Périn (Franţa) – vor conduce Monster Energy Rally Raid Team, în timp ce echipajele experimentate formate din Orlando Terranova (Argentina) şi Bernardo “Ronnie” Graue (Argentina), respectiv din Krzysztof Holowczyc (Polonia) şi Xavier Panseri (Franţa) completează formula. De asemenea, la start vor fi prezente şi cinci echipaje private cu modele MINI ALL4 Racing construite de compania germană X-raid GmbH.

MINI ALL 4 Racing

Pentru marca MINI, Raliul Dakar 2015 va fi următorul capitol al poveştii unice de succes, care a culminat cu trei victorii consecutive în Dakar, precum şi cu trei titluri consecutive în Cupa Mondială FIA pentru raliuri cross-country, din 2012 în 2014. Ediţia 2015 a Raliului Dakar promite să fie cea mai dificilă de când Dakarul s-a mutat din Africa în America de Sud, în 2009.

MINI ALL 4 Racing Nani Roma

Cu traseul său foarte dificil şi condiţiile extrem de provocatoare de cursă, Raliul Dakar este nu doar un raliu off-road palpitant pentru milioanele de fani ai motorsportului. Competiţia este şi testul suprem pentru piloţi, echipe şi maşini“, a declarat Jochen Goller, vicepreşedinte executiv MINI. “Chiar şi cu cea mai remarcabilă pregătire, Dakarul rămâne o aventură teribilă, cu provocări greu de anticipat şi cu sarcini extrem de dificile pe care toţi concurenţii trebuie să le treacă pentru a reuşi. Cu acest obiectiv în gând, suntem foarte încântaţi să participă la Raliul Dakar 2015 cu o echipă profesionistă şi experimentată – partenerii noştri strategici X-raid Team -, cu o formulă de piloţi extrem de competitivă şi cu un câştigător dovedit, precum MINI ALL4 Racing. La ultimele trei ediţii ale Raliului Dakar, MINI ALL4 Racing a fost epitomul anduranţei, performanţelor, fiabilităţii, agilităţii şi – nu în ultimul rând – al succesului. Prin urmare, milioane de fani de pretutindeni sunt pregătiţi să privească Raliul Dakar 2015, iar imensa notorietate internaţională reprezintă scena perfectă de extindere a audienţei globale a mărcii MINI.

MINI ALL 4 Racing 1

Cu numeroase probe speciale noi sau readuse în program, Dakar va fi o nouă aventură pentru piloţi şi echipe. De la nemiloasele tronsoane de macadam până la înălţimile Anzilor, de la căldura infernală a deşertului Atacama până la dunele cu nisip fin, sportivii îşi croiesc deseori drum spre necunoscut, având de trecut obstacole greu de prevăzut. Toate acestea transformă Raliul Dakar în provocarea supremă din motorsport. Pornind din Buenos Aires (Argentina) şi traversând continentul sud-american într-o buclă imensă, prin Chile şi Bolivia, pentru a reveni în Argentina, cei peste 9000 de kilometri reprezintă provocarea pe care o au de trecut concurenţii.

Nani Roma

În 2015, Nani Roma şi experimentatul navigator Michel Périn (Franţa), de patru ori câştigător al Dakarului, vor să-şi apere titlul, alături de modelul MINI ALL4 Racing pictat în negru şi verde. “Câştigarea Raliului Dakar 2014 cu MINI ALL4 Racing a fost o experienţă specială pentru mine pentru că a venit la exact zece ani de la prima mea victorie în Dakar“, a declarat Roma, care în 2004 a triumfat în Raliul Dakar, dar la categoria moto. “MINI ALL4 Racing a fost puternic de la început la sfârşit. MINI a fost aşa cum îl ştim întotdeauna: puternic, fiabil şi rapid. A fost un factor important prin care am obţinut cea mai recentă victorie a mea în Dakar. Va fi o plăcere să mă aflu din nou în MINI şi privesc cu încredere spre Raliul Dakar 2015 pentru a-mi apăra titlul.

MINI ALL 4 Racing 2

Terranova, care a încheiat Dakar 2014 pe locul al cincilea cu modelul MINI ALL4 Racing vopsit în negru şi roşu: “Obiectivul meu este să câştig Dakarul, dar şi să fiu primul sportiv cu vârsta sub 40 de ani care îl câştigă. Este o provocare majoră, dar MINI ALL4 Racing este foarte puternic. Aşa că sunt încrezător că voi reuşi să-mi ating obiectivele“. Holowczyc, câştigător al ediţiei 2013 a Cupei Mondiale FIA pentru raliuri cross-country cu MINI ALL4 Racing, va pilota modelul negru-albastru. Holowczyc spune: “Voi face tot ce este posibil pentru a fi pe podium când se va încheia Dakarul. Traseul este mult mai dificil decât în 2014, aşa că următorul Dakar va fi o nouă provocare pe care o accept cu mare plăcere“.

MINI ALL 4 Racing team

Nu mai puţin de cinci MINI ALL4 Racing suplimentare, construite de X-raid, vor fi pilotat de echipaje de client şi vor completa grupul MINI în Raliul Dakar 2015.

 

Echipajele MINI ALL4 Racing pentru Raliul Dakar 2015:

 

Monster Energy Rally Raid Team.

#300 Nani Roma (Spania) – Michel Périn (Franţa)
#305 Orlando Terranova (Argentina) – Bernardo “Ronnie” Graue (Argentina)
#306 Krzysztof Holowczyc (Polonia) – Xavier Panseri (Franţa)

Echipajele X-raid MINI ALL4 Racing.

#310 Vladimir Vasilyev (Rusia) – Konstantin Zhiltsov (Rusia)
#314 Erik van Loon(Olanda) – Wouter Rosegaar (Olanda)
#319 Boris Garafulic (Chile) – Filipe Palmeiro (Portugalia)
#329 Aidyn Rakhimbayev (Kazahstan) – Anton Nikolaev (Rusia)
#334 Stephan Schott (Germania) – Holm Schmidt (Germania)

Peter van Merksteijn Jr. va debuta in Dakar 2015 cu MINI All4 Racing

Juniorul calca pe urmele tatalui sau si dupa participarile in WRC, van Merksteijn Jr. se va alinia pentru prima oara la startul celebrei competitii Dakar. Primul pas in acest sens a si fost facut echipa sa Van Merksteijn Motorsport achizitionand un automobil MINI ALL4 Racing.

Van Merksteijn Jr. MINI

Pilotul olandez a gustat din competitiile de rally raid in 2013 in cadrul unei etape in Qatar. In ultimii doi ani Peter Jr. a putut urmari celebrul raliu Dakar chiar din prima linie, tatal sau participand atat anul trecut cat si in acest an cu un automobil Toyota Hilux, dar nereusind din pacate sa ajunga si la finalul competitiei. Dupa ce a castigat de doua ori Hellendoorn Rally, pilotul olandez a declarat ca “Dakar-ul este urmatoarea provocare pentru cariera mea.

Merksteijn_JR311

Din pacate tatal meu nu a reusit sa termine acest raliu in ambele editii in care a participat, dar acest lucru trebuie sa se schimbe.” declara van Merksteijn Jr. care are ca scop inscrierea unei echipe formata din el si tatal sau. “Acesta este obiectivul nostru si vom vedea daca vom reusi acest lucru. Cel putin eu voi lua startul sigur cu cel mai bun model disponibil la aceasta ora pentru Dakar.

 

Mini 4All Racing a castigat ultimele trei editii si in acest an din 11 modele participante, toate 11 au si terminat. Masina este construita de cei de la X-Raid si dispune de un motor diesel 3.0 litri twin turbo, 300cp si 700Nm, cu o masa proprie de 1900kg si o viteza maxima de 180km/h.

 

Pe parcursul acestui an pilotul olandez va efectua mai multe teste de acomodare si va participa la Raliul Marocului in luna octombrie avandu-l ca navigator pe Eddy Chevaillier.  

Noi detalii despre programul Peugeot pentru Dakar

Extraordinara aventură din 2013, încununată de recordul la cursa de urcare de la Pikes Peak Hill Climb, a determinat Peugeot Sport, Red Bull și Total să-și reunească din nou forțele pentru încă o provocare la fel de palpitantă: Dakar. Pentru a parcurge cei 10.000 km din cea mai lungă și dificilă cursă la care constructorul francez a participat pentru ultima dată acum 25 de ani, echipa i-a selectat pe Carlos Sainz și Cyril Despres.

 

Peugeot Sport și-a păstrat intact interesul pentru competițiile motorsport, drept dovadă recordul memorabil de 8m 13.878s, din iunie, anul trecut, la cursa de urcare de la Pikes Peak. După ce și-a afirmat întreaga expertiză în cadrul celei mai solicitante curse de urcare, echipa s-ar fi putut mulțumi cu incursiunea de anul trecut, însă pasiunea pentru curse nu poate fi înfrânată de următoarea provocare: Dakar.

Sainz_Despres

Continuând aventura intensă de anul trecut din munții Colorado- USA, Peugeot Sport, Red Bull și Total au decis să-și concentreze atenția pe traseele lungi din America de Sud, background-ul celei mai dificile curse din motorsport. Inevitabil, decizia amintește de o perioadă cu adevărat memorabilă din istoria echipei franceze, care a marcat legendara competiție Dakar prin victoria repurtată patru ani la rând, din 1987 până în 1990, prima dată cu 205 T16 Grand Raid, apoi cu emblematicul 405 T16 Grand Raid.

 

Între timp, Dakar a renunțat la dunele din nord-vestul Africii în favoarea traseelor din America Latină, deosebit de dificile pentru competitori. La aproape un sfert de secol de la ultima sa participare, Echipa Peugeot Total se va angrena într-o nouă provocare cu 2008 DKR.

 

După sprintul din luna iunie de 20 km pe asfalt, maratonul de 10.000 km va testa timp de două săptămâni toate aptitudinile Peugeot Sport pentru testul din Ianuarie 2015. Dakar va concentra întreaga atenție a noului program multianual Peugeot, care va integra de asemenea o serie de alte evenimente menite să-l susțină în pregătirea pentru maratonul anual din America de Sud. Echipa de piloți este reprezentată de renumitul Carlos Sainz – care a strălucit la raliul Dakar din 2010 și își va aduce întreaga expertiză în dezvoltarea mașinii – și Cyril Despres, de cinci ori câștigător al evenimentului la clasa moto, care a ales Peugeot pentru a-și face debutul la clasa auto.

 

Patru întrebări pentru Maxime Picat, Peugeot CEO


”Ținta noastră este să câștigăm Dakar-ul în 2015” · Cum ați putea motiva revenirea Peugeot la raliul Dakar?
Maxime Picat: ”Decizia a fost determinată de victoria Pikes Peak 2013. Acesta a fost momentul care a arătat lumii întregi valoarea Peugeot Sport în parteneriat cu Total și Red Bull. O victorie recunoscută care ne-a dat curaj și ne-a determinat să ne îndreptăm atenția și către alte competiții auto. Rezultatul acestui proces a fost decizia de a reveni la Dakar. ”

 

Este proiectul Dakar Peugeot la fel de ambițios ca programul Pikes Peak de anul trecut?
Maxime Picat: ”Succesul programului Pikes Peak se datorează în principal faptului că am reușit să aducem laolaltă un pilot remarcabil, o echipă de excepție și un autovehicul de calitate. Ne-am propus obiective înalte pentru Dakar, iar echipa va avea încă o dată prilejul de a-și demonstra talentul și aptitudinile. Ținta noastră este să reușim să pregătim totul până la raliul Dakar de anul viitor, chiar dacă strategia noastră este una pe termen lung față de cursa de urcare de la Pikes Peak, ținând cont de intenția de participare pe mai mulți ani. Suntem conștienți de faptul că raliul Dakar este o cursă extrem de dificilă, însă ținta noastră este aceea de a câștiga de la prima participare din 2015”.

 

Ce importanță are evenimentul Dakar pentru Automobiles Peugeot?

Maxime Picat: ”Suntem foarte încântați de revenirea la Dakar, deoarece este un eveniment care se bucură de o acoperire globală, fiind foarte cunoscut în Europa, precum și pe piețe importante ca America de Sud și China. În plus, se desfășoară în America de Sud, în mare parte în Argentina, unde Peugeot se bucură în mod tradițional de o susținere puternică”.

 

De ce ați hotărât să participați cu 2008?
Maxime Picat: ”2008 reflectă o imagine puternică pe toate continentele. Este cel mai nou crossover al nostru și s-a bucurat de un real succes în Europa, urmând ca în 2015 să fie lansat în China și America Latină. 2008 DKR s-a dovedit a fi cea mai bună alegere. ”

FD_180314_Peugeot_back_to_Dakar-0007
3 întrebări pentru Bruno Famin, Director Peugeot Sport

 

Suntem foarte mândri să îi avem pe Carlos și pe Cyril în echipă” · Peugeot Sport se poate mândri cu un rezultat excelent în trecut la Dakar. Vă vor fi de folos rezultatele din trecut în atingerea acestui nou obiectiv?
Bruno Famin: ”Dakar s-a schimbat mult în ultimii 25 de ani, însă autovehiculele sunt concepute în același mod. Deținem informații importante din 1980 pe care le putem folosi. Ceea ce contează mai presus de orice este faptul că am dobândit o experiență vastă în proiectarea mașinilor de curse. Competițiile de rally-raid și cele convenționale sunt puțin diferite, însă abordarea și expertiza sunt aceleași.

 

Ce a contat în alegerea piloților?
Bruno Famin: ”În primul rând, dați-mi voie să vă spun cât de mândră este echipa să se poată baza pe doi piloți atât de talentați precum Carlos și Cyril. Profilele lor se completează perfect. Carlos se poate lăuda cu performanțe  remarcabile în domeniul curselor de mașini. Experiența sa este fără îndoială un adevărat câștig pentru echipă, la care se adaugă entuziasmul și motivația cu adevărat remarcabile. Cyril se poate lăuda cu victoriile repurtate la clasa moto, fiind în același timp extrem de dornic să decopere lumea curselor pe patru roți. De altfel, după modul cum colaborează cei doi, sunt sigur că în curând Cyril va deveni extrem de competitiv.”

 

Cum a reacționat echipa Peugeot Sport la vestea acestei reveniri?
Bruno Famin: ”Reacția tuturor celor de la Peugeot Sport a fost una extrem de pozitivă. Anunțul programului pe termen mediu este cu siguranță o veste extraordinară după anii destul de dificili prin care a trebuit să trecem. În același timp, Dakar este parte integrantă a istoriei Peugeot. Încă mai avem oameni care au luat parte la experiența originală și unul dintre ei a început deja să lucreze la noul proiect. ”

 

FD_180314_Peugeot_back_to_Dakar-0025
Trei întrebări pentru Carlos Sainz

 

”O propunere de nerefuzat” Ce te-a determinat să te alături echipei Peugeot?
Carlos Sainz: ”În trecut, Peugeot Sport s-a numărat printre adversarii mei de temut, de aceea cunosc extrem de bine pasiunea sa pentru cursele auto. Știu, de asemenea, cât de dedicați sunt atunci când inițiază un proiect. Și eu sunt la fel. Ținând cont de cât de mult iubesc Dakar-ul, propunerea era mult prea tentantă pentru a putea rezista acestei aventuri unice! ”

 

Peugeot nu a mai participat la Dakar de 25 ani. Consideri acest aspect ca fiind un minus?
Carlos Sainz: ”Categoric nu, deoarece Peugeot a creat în permanență autovehicule performante. Noul 208 T16 R5 este un exemplu grăitor în acest sens. În același timp, am câștigat deja o dată Dakar-ul și cu siguranța îmi voi oferi întreaga experiență din domeniul clasei moto și auto. Suntem pregătiți să facem față acestei provocări.”

 

Consideri că echipa va putea concura în scurt timp?
Carlos Sainz: ”În materie de curse nu obții nimic fără muncă. Competiția Dakar este una foarte strânsă, fiind foarte greu de câștigat. Desigur, nu avem prea mult timp până la prima noastră tentativă, însă sunt foarte încrezător, echipa fiind deosebit de motivată. Vom da tot ce putem pentru a câștiga.”

Peugeot revine in Dakar

4 ani consecutiv Peugeot a dominat Dakar-ul reusind sa castige celebrul rally raid in perioada 1987-1990. Cele doua modele folosite atunci au fost 205 T16 si 405 T16, iar pilotii care au adus victoria in tabara francezilor au fost Ari Vatanen si Juha Kankkunen. 

 205_T16_dakar

Dupa succesul programului de la Pikes Peak din 2013 cu Peugeot 208 T16, Bruno Famin, directorul Peugeot Sport, a declarat ca se analizeaza mai multe variante de implicare in diverse competitii evenimente urmand ca cea mai buna sa fie aleasa. Si se pare ca aceasta a fost aleasa, Peugeot dezvaluind astazi un scurt filmulet prin care oficializeaza zvonurile aparute spre sfarsitul anului trecut. Modelul 208 T16 are cele mai mari sanse de a fi modelul folosit in Dakar 2015 calcand pe urmele lasate in istoria motorsportului de 405 T16 model castigator in Pikes Peak si Dakar. Insa pana atunci modelul 208 T16 Pikes Peak va fi folosit de Sebastien Loeb inca odata pentru a bate recordul traseului din cadrul Goodwood Festival of Speed.

 FenouilParisDakar1990Peugeot10-vi

Se pare ca Loeb va fi principalul pilot al echipei mai ales ca Red Bull apare ca principal sponsor in ecuatie, iar Carlos Sainz, care a castigat Dakar-ul in 2010, a semnat un contract cu Peugeot Sport pe trei ani. De asemenea numele lui Stephane Peterhansel a fost des vehiculat el fiind un expert al competitiei Dakar pe care a reusit sa o castige de 6 ori cu motocicleta si de 5 ori cu automobilul. Peterhansel are insa semnat un contract cu echipa X-Raid pentru 2015. Ultimul nume vehiculat este cel al lui Nasser Al Attiyah care s-a aratat deschis ideii, iar alegerea lui de catre cei de la Peugeot s-ar concretiza probabil prin alaturarea unor parteneri puternici din Orientul Mijlociu alaturi de marca franceza