Tag Archives: M3 DTM

Istoria BMW in DTM

BMW şi-a câştigat mult din imaginea sportivă pe circuit, în cursele de turisme, iar DTM este poate cea mai importantă competiţie în acest sens.  BMW a fost prezent la debutul Campionatului German de Turisme (DTM), în 1984. De atunci a fost implicat în 12 sezoane, obţinând în total 64 de victorii.

BMW DTM History

1984
Istoria DTM începe cu prima cursă din Zolder (BE), pe 11th March 1984. BMW a obţinut atunci victoria, alături de primele patru poziţii. Primul a trecut linia de sosire Harald Grohs (DE) cu un BMW 635 CSi. În cele din urmă însă, Volker Strycek (DE), de la Team Gubin, avea să obţină primul titlul BMW în DTM.

BMW 635 CSi

1985
Harald Grohs încheie al doilea sezon DTM pe poziţia a treia şi este astfel cel mai bine clasat pilot BMW. Câştigă încă o dată la volanul lui BMW 635 CSi în Zolder, în timp ce Winifried Vogt (DE) obţine victoria la Mainz-Finthen (DE) într-un BMW 323i.

 

1986
Kurt König (DE) şi Volker Strycek termină în top 5 în clasamentul piloţilor cu BMW 635 CSi. König obţine şi singura victorie pentru BMW la Grenzland-Preis, Zolder.

BMW DTM E30 Engine

 

1987
BMW M3 îşi face debutul în DTM şi devine maşina dominantă. Harald Grohs, Marc Hessel (DE), Olaf Manthey (DE) şi Fabien Giroix (FR) obţin, în total, 5 victorii. Titlul revine însă în final fostului pilot BMW Junior Eric van de Poele (BE).

Eric van de Poele

1988
Markus Oestreich (DE), în BMW M3, este în lupta pentru titlul până în ultima etapă. Totuşi, după cele 24 de curse, Oestreich trebuie să se mulţumească cu poziţia a patra.

 

1989
Roberto Ravaglia (IT) începe sezonul cu două victorii în Zolder şi obţine titlul după cursa finală din Hockenheim. BMW M Team Schnitzer şi directorul echipei Charly Lamm (DE) realizează un sezon de debut perfect în DTM. Alături de Ravaglia (trei victorii), Steve Soper (GB, două) şi Johnny Cecotto (VE, una) obţin victorii cu BMW M3.

Roberto Ravaglia

1990
BMW, Audi şi Mercedes sunt prinse într-o luptă strânsă pentru titlu. BMW obţine 8 victorii dintr-un total de 22 curse. Cu toate acestea, Johnny Cecotto ratează cel de-al patrulea titlu pentru BMW, fiind nevoit să se mulţumească cu poziţia a doua.

 

1991
Johnny Cecotto, cu poziţia a patra, este încă o dată cel mai bine plasat pilot BMW. Venezueleanul îşi adjudecă trei curse, în timp ce  Steve Soper ocupă prima poziţie pe podium în patru ocazii. Joachim Winkelhock (DE) intră şi el în lista piloţilor BMW cu victorii în DTM la Wunstorf (DE).

BMW E30 DTM

1992
BMW participă pentru ultima oară cu o echipă de uzină în DTM pentru 20 de ani. Johnny Cecotto este încă o dată cel mai bine plasat pilot BMW, cu locul patru. Roberto Ravaglia realizează un final de sezon de senzaţie pe Hockenheim, pe 11octombrie 1992: obţine două victorii în ultimele participări ale BMW M3 în DTM.

 

2012
BMW se întoarce în DTM după o pauză de aproape 20 de ani şi participă cu 3 echipe şi şase piloţi. Printre echipe este înscrisă încă o dată BMW Team Schnitzer. Ca în 1989, la debutul echipei lui Charly Lamm, BMW Team Schnitzer este unul dintre principalii actori ai sezonului. Împreună, BMW Team Schnitzer, BMW Team RMB şi BMW Team RMG au obţinut 12 poziţii pe podium. Bruno Spengler (CA) câştigă în total 4 curse şi Augusto Farfus (BR) îşi adjudecă o victorie. În etapa finală, pe Hockenheim, Spengler reuşeşte să recupereze deficitul de 3 puncte în clasamentul piloţilor şi termină cu patru puncte în faţa lui Gary Paffett (GB) de la Mercedes. Canadianul termină sezonul cu 149 de puncte şi devine al patrulea campion BMW, alături de Volker Strycek, Eric van de Poele şi Roberto Ravaglia. Prin alte 10 puncte obţinute de Dirk Werner (DE), BMW Team Schnitzer ocupă prima poziţie în clasamentul piloţilor. BMW îşi adjudecă şi titlul în clasamentul constructorilor, încheind astfel un sezon perfect.

09 BMW Team Schnitzer, Bruno Spengler, BMW Bank M3 DTM.jpg Succesul total reuşit de BMW Motorsport în sezonul de revenire în DTM s-a datorat evoluţiei foarte bune reuşită de toţi cei şase piloţi - patru dintre aceştia au fost debutanţi în DTM (Priaulx, Farfus, Werner şi Hand). Cu toate acestea, BMW a fost constructorul cu cele mai multe victorii - 5 (Spengler - 4, Farfus -1), cele mai multe pole position - 5 (Spengler - 3, Farfus - 2) şi cea mai mare medie de puncte pe etapă (57,7), deşi a avut doar şase piloţi, faţă de opt câţi au avut Audi, respectiv Mercedes.
09 BMW Team Schnitzer, Bruno Spengler, BMW Bank M3 DTM.jpg
Succesul total reuşit de BMW Motorsport în sezonul de revenire în DTM s-a datorat evoluţiei foarte bune reuşită de toţi cei şase piloţi – patru dintre aceştia au fost debutanţi în DTM (Priaulx, Farfus, Werner şi Hand). Cu toate acestea, BMW a fost constructorul cu cele mai multe victorii – 5 (Spengler – 4, Farfus -1), cele mai multe pole position – 5 (Spengler – 3, Farfus – 2) şi cea mai mare medie de puncte pe etapă (57,7), deşi a avut doar şase piloţi, faţă de opt câţi au avut Audi, respectiv Mercedes.

2013
În 2013, BMW îşi extinde angajamentul în DTM, participând cu 4 echipe şi 8 maşini, cu două mai mult ca în anul precedent. BMW Team MTEK îi inscrie pe Marco Wittmann (DE) şi Timo Glock (DE). Al doilea sezon BMW după revenire se termină cu 5 victorii şi cu apărarea titlului la constructori. Augusto Farfus (BR) şi Bruno Spengler (CA) termină pe doi, respectiv trei în clasamentul piloţilor, în spatele lui Mike Rockenfeller (DE, Audi). Wittman primeşte premiul de „Debutant al anului”.

BMW DTM cars 2013

2014
BMW lansează în luptă noul BMW M4 DTM. Prima cursă se încheie cu o victorie a lui Marco Wittman, cea cu numărul 60 a BMW în DTM. Wittman avea să mai treacă de trei ori linia de sosire în prima poziţie: în Budapesta, Spielberg şi Nürburgring. Performanţele remarcabile pe parcursul sezonului îi asigurau titlul cu două etape înainte de final. Următorul succes era realizat de BMW Team RMG, cu prima poziţie în clasamentul echipelor, asigurată deja cu o etapă înainte de final. Celălalt membru al echipei, Maxime Martin (BE), obţine prima victorie la numai a cincea participare în DTM – în etapa din Moscova şi la final de sezon este încoronat „Debutantul anului”. În Spielberg, BMW Motorsport ocupă primele patru poziţii la final de cursă, cu Wittmann în faţa lui Farfus, Glock şi Tomczyk. BMW încheie sezonul cu 5 victorii dintr-un total de 10 curse.

Marco Wittmann DTM Trophy 2014

Hungaroring, E30 M3 DTM si victoria BMW dupa 26 de ani

In 1988, mai exact pe 18 septembrie, se desfasura pe circuitul Hungaroring prima si singura etapa din cel mai popular campionat de turisme la acea vreme, DTM. Formatul DTM de atunci folosea doua curse pentru o etapa, adica formatul care este folosit acum in WTCC. Castigatorul ambelor etape era Johnny Checotto, campion mondial la motociclism si pilot Formula 1, la volanul unui Mercedes 190E 2.3-16 pentru echipa AMG condusa de Hans Werner Aufrecht, actualul presedinte DTM (din 1986).

3

26 de ani au fost necesari pentru ca DTM sa revina in Ungaria, iar eu am avut noroc sa ma numar printre cei prezenti in tribuna. Pentru cei care nu stiu doar trei constructori sunt implicati in acest moment in campionatul german de turisme Audi, BMW si Mercedes-Benz, dar in tara noastra doar cei de la BMW comunica pe acest segment. Si mai mult decat atat cei de la BMW Group Romania nu doar comunica pe segmentul de motorsport, ci si ofera posibilitatea presei romanesti de specialitate de a interactiona direct cu cei de la BMW Motorsport. Astfel am avut din nou ocazia sa stam la o masa rotunda cu Jens Marquard, directorul BMW Motorsport, auzind lucruri interesante pe care si voi le veti afla din interviul ce va urma in perioada imediat urmatoare.

2

In urma cu doi ani la etapa demonstrativa de la Munchen la care am fost prezent, Marco Wittmann era pilot de teste pentru cei de la BMW in programul DTM si am avut ocazia atunci sa il cunosc personal pe cel care avea sa aduca in acest an prima victorie pentru BMW M4 DTM chiar la debutul noului model in prima cursa a sezonului. Mai mult decat atat el a terminat anul trecut pe locul 8 in clasamentul general la primul sau sezon si a si obtinut astfel titlul de debutant al anului. Mai multe despre Marco Wittmann si secretul succesului sau veti putea afla din interviul realizat, care va urma in perioada imediat urmatoare pe website-ul nostru.

5

Alex Seremet, managerul responsabil de departamentul de comunicare al BMW Group Romania, a avut grija sa nu taiem frunza la caini prea mult pe la circuit si ne-a programat in cele doua zile, interviuri, plimbari cu Taxi-uri speciale 🙂 si vizite la standuri. Asa ca dupa seria interviurilor realizate am plecat spre standul lui Antonio Félix da Costa, un portughez in varsta de 22 de ani care a venit in DTM in acest sezon dupa o experienta in cursele de monoposturi precum Formula 3 Euro Series, Formula Renault 3.5 Series si GP3 Championship. Asa am facut cunostinta indeaproape cu noul M4 DTM, destul de asemanator cu vechiul M3 DTM pe care il stiam din urma cu doi ani. Antonio ne-a vorbit si el cateva minute la standul sau despre noua experienta din DTM si noul model M4 DTM, dar si despre senzatiile pe care le are la volanul masinii.

1

Dar nimic din ceea ce v-am povestit nu se poate compara cu probabil cel mai impresionant moment al vizitei mele pentru ca urma sa parcurg Hungaroringul la bordul unui BMW E30 M3 DTM. Eu cred ca am facut cea mai buna alegere pentru ca am avut ocazia sa ne alegem masina cu care vroiam sa ne “plimbam” celelalte doua modele fiind 635CSi si E92 M3 GT2. Chiar daca dezvolta doar 300cp la 8,200 rpm dintr-un motor aspirat dezvoltat de celebrul inginer Paul Rosche, senzatiile traite la interiorul masinii sunt unice si greu se pot compara cu noile modele care nu iti mai ofera acelasi senzatii ca o masina fara nicio electronica, in afara calculatorului de injectie. In mainile pilotului de teste DTM Jens Klingmann masina parca avea cel putin 600 cp si simteai cum fiecare particica a masinii lucra pe fiecare viraj, cum topaia suspensia pe vibratoare, iar directia trebuia controlata in permanenta. Turatiile ridicate pe care ti le ofera o masina cu motor aspirat parca nu se invechesc niciodata si sunetul produs este o adevarata incantare pentru pasionatii de automobile. Cei care au ales modelul 635CSi au avut ocazia sa fie plimbati de un adevarat print, si anume Printul Leopold al Bavariei, brand ambasador BMW titulatura sa completa fiind (Leopold Rupprecht Ludwig Ferdinand Adalbert Friedrich Maria et omnes sancti Prinz von Bayern).

6

Evenimentul principal al weekendului l-a constituit insa cea de-a treia etapa a campionatului german de turisme pe care care Marco Wittmann a reusit sa o castige reusind astfel doua victorii din trei curse disputate pana in acest moment. El preia astfel sefia clasamentului general al pilotilor si daca acesta va fi ritmul pe care il va afisa pana la sfarsitul sezonului va deveni noul campion al DTM, ocazie cu care voi castiga si pariul cu Alex (el merge pe mana lui Augusto Farfus 🙂 ).

Noi piloti in tabara BMW pentru DTM

Maxime Martin si António Félix da Costa sunt cei doi noi piloti care isi fac aparitia in sezonul DTM 2014 in echipa BMW Motorsport. Belgianul in varsta de 27 de ani, Maxime Martin, a participat in competitii precum Blancpain Endurance Series, ALMS (American Le Mans Series) Nürburgring 24H si a fost totodata pilot de teste si dezvoltare pentru BMW in DTM. “Inca de la inceput mi-am propus ca anul care l-am petrecut ca pilot de teste si dezvoltare sa ma aduca in prim plan pentru un loc in DTM. Sunt foarte mandru ca am reusit acest lucru. Trebuie sa multumesc celor de la BMW Motorsport pentru un an plin de informatie si pentru faptul ca mi-au acordat incredere. Voi face tot ce imi va sta in putinta sa am succes in DTM.” declara Martin.

Maxime Martin

Pentru Félix da Costa, portughezul in varsta de 22 de ani, lucrurile stau cu totul altfel. EL vine cu o experienta din cursele de monoposturi precum Formula 3 Euro Series, Formula Renault 3.5 Series si GP3 Championship. “Este o onoare pentru mine sa pilotez pentru un constructor atat de important precum BMW. Sa trec de la monoposturi la turisme este o experienta noua, dar masinile sunt incredibil de pilotat. DTM este o competitie de top si abia astept sa iau startul.” declara Félix da Costa.

António Félix da Costa

Prezenta celor doi noi piloti in cadrul echipei BMW Motorsport pentru DTM a fost posibila prin parasirea acestei competitii de catre Andy Priaulx si Dirk Werner. Cei doi raman in cadrul echipei BMW, Andy urmand sa ia startul in nou infiintatul United SportsCar Championship (USCC) pe continentul Nord American, cu echipa BMW Team RLL. “DTM a fost o experienta fantastica pentru mine. Am avut cateva momente foarte frumoase insa mi-a lipsit prezenta pe podium. Acest lucru sunt determinat sa il obtin in mod regulat alaturi de cei de la BMW Team RLL in USCC.” concluziona Priaulx.

Andy Priaulx

Werner va fi varful de lance al programului de anduranta al celor de la BMW Motorsport si va pilota noul Z4 GT3. “Am avut doi ani minunati alaturi de ceide la BMW Team Schnitzer si imi voi aminti cu placere de ei. Sunt dezamagit ca nu voi mai pilota in DTM, dar este frumos ca raman in famila celor de la BMW.” spunea Werner.

Dirk Werner

Un alt veteran al turismelor din familia BMW, Tom Coronel, a fost recompensat cu un test la volanul modelului M3 DTM, olandezul in varsta de 41 de ani castigand BMW Sports Trophy dedicat pilotilor privati BMW. Odata cu trofeul Coronel a primit si un cec in valoare de 30.000 Euro.

Tripla BMW la Spielberg

BMW obţine a zecea triplă în DTM – Spengler se impune la Spielberg, urmat de Wittmann şi Glock.

1

BMW Motorsport a adăugat un nou capitol la remarcabila poveste de succes pe care o scrie în DTM: la finalul celor 47 de tururi, campionul en-titre Bruno Spengler (Canada) a trecut primul linia de sosire, la volanul BMW Bank M3 DTM, câştigând astfel a treia etapă a sezonului 2013, desfăşurată la Spielberg (Austria). Marco Wittmann (Germania, Ice-Watch BMW M3 DTM) s-a clasat al doilea, cu o întârziere de 1,550 secunde. Locul al treilea a fost ocupat de Timo Glock (Germania, Deutsche Post BMW M3 DTM), coechipierul lui Wittmann la BMW Team MTEK, care a completat prima triplă pentru BMW de la revenirea în DTM în 2012. De asemenea, aceasta a fost prima clasare pe podium pentru cei doi debutanţi, la doar a treia cursă a lor.

 

A fost a zecea oară în istoria DTM când un podium a fost monopolizat complet de piloţii BMW, în timp ce BMW Team Schnitzer a sărbătorit a 13-a victorie a sa în cel mai popular campionat de turisme. Spengler, care a pornit din pole position, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului pentru a 14-a oară în carieră. Canadianul a dominat cursa de la început şi a trecut pe prima poziţie în clasamentul piloţilor, cu 53 de puncte, graţie primei sale victorii din acest an. În plus, Wittmann a stabilit cel mai rapid tur al cursei, 1:25,505.

 

Augusto Farfus (Brazilia, Castrol EDGE BMW M3 DTM) şi Dirk Werner (Germania, Samsung BMW M3 DTM) au acumulat şi ei puncte valoroase, după ce s-au clasat pe poziţiile a şasea, respectiv a opta. Astfel, cinci piloţi BMW s-au clasat între primii opt. Martin Tomczyk (Germania) a reuşit un prim tur excelent, urcând până pe locul al cincilea după doar câteva viraje. După dueluri aprige cu adversarii şi un prim pit stop, el a fost trimis în tête-à-queue de către pilotul Mercedes Roberto Merhi (Spania), care ulterior a fost penalizat. Tomczyk a abandonat în turul 30 din cauza daunelor suferite de maşină. Joey Hand (SUA) a trebuit să-şi parcheze maşina BMW M3 DTM în turul 11, când a pierdut roata stânga faţă imediat după primul pit stop. Andy Priaulx (Marea Britanie), plecat de pe ultima poziţie a grilei, nu a reuşit să recupereze suficient pentru a intra în puncte, clasându-se al 19-lea la volanul modelului Crowne Plaza Hotels BMW M3 DTM.

 

Jens Marquardt (director BMW Motorsport): “Acesta este triumf istoric pentru BMW. Este pentru prima dată după revenirea noastră în DTM când avem trei piloţi BMW pe podium. Sunt foarte mândru de întreaga echipă. Bruno Spengler a reuşit o evoluţie perfectă, a condus de la start până la sosire şi a urcat pe primul loc în clasamentul campionatului. BMW Team MTEK şi managerul său Ernest Knoors merită laude în aceeaşi măsură: la doar a treia cursă a lor în DTM, debutantul Marco Wittmann şi mai vârstnicul debutant Timo Glock au încheiat pe locurile al doilea şi al treilea – primele lor clasări pe podium. Astăzi, totul a funcţionat perfect. Trebuie să savurăm la maximum această reuşită.

2

Bruno Spengler (#1, BMW Team Schnitzer, locul 1):

Pneuri: Alternativ – Principal – Principal

O triplă este ceva senzaţional. Aşa ceva nu se întâmplă foarte des în motorsport. Am avut unul dintre acele week-enduri pentru care munceşti o viaţă întreagă. Totuşi, nu a fost atât de simplu pe cât pare. Ritmul meu a fost foarte bun pe întreaga durată a cursei, dar a trebuit să forţez la jumătatea primului tronson pentru a mă menţine în frunte. Victoria se datorează BMW Team Schnitzer. Strategia, cu al doilea pit stop târziu, a fost cheia succesului.

 

Marco Wittmann (#21, BMW Team MTEK, locul 2):

Pneuri: Alternativ – Principal – Principal

Sunt foarte fericit pentru locul al doilea. Bruno a fost pur şi simplu invincibil. Nu am reuşit un start foarte bun, dar am avut un ritm fantastic după aceea şi am putut să mă îndepărtez de cei din urma mea. A fost o cursă extraordinară pentru BMW Team MTEK. Coechipierul meu, Timo Glock, este şi el pe podium la doar a treia cursă a noastră în DTM. Acest lucru îl vom sărbători cum se cuvine.

 

Timo Glock (#22, BMW Team MTEK, locul 3):

Pneuri: Principal – Alternativ – Principal

A fost un week-end de vis pentru toţi cei de la BMW Team MTEK. Să ai ambele maşini pe podium la a treia cursă în campionat, cu o perioadă atât de scurtă pentru pregătire: nu poţi să exagerezi o asemenea realizare. Mulţumesc echipei mele tehnice – astăzi, strategia a fost perfectă. Mi-a luat aproape patru ani pentru a fi din nou pe podium. Este fantastic că acest lucru s-a petrecut atât de repede în DTM. Tripla reuşită de BMW este ceva splendid.

3

Clasamentul cursei de la Spielberg

1. Bruno Spengler (Canada) ……………47 tururi / 1h08:35,249

BMW Team Schnitzer ………………………….#1 BMW Bank M3 DTM

2. Marco Wittmann (Germania) ……………47 tururi / +1,550

BMW Team MTEK ………………………………..#21 Ice-Watch BMW M3 DTM

3. Timo Glock (Germania) ………………….47 tururi / +6,504

BMW Team MTEK ………………………………..#22 DEUTSCHE POST BMW M3 DTM

4. Mike Rockenfeller (Germania) ……………47 tururi / +9,183

Audi Sport Team Phoenix …………………..#19 Schaeffler Audi RS 5 DTM

5. Mattias Ekström (Suedia) …………………..47 tururi / +10,260

Audi Sport Team Abt Sportsline …………….#11 Red Bull Audi RS 5 DTM

6. Augusto Farfus (Brazilia) …………….47 tururi / +14,299

BMW Team RBM …………………………..#7 Castrol EDGE BMW M3 DTM

7. Christian Vietoris (Germania) …….47 tururi / +14,884

Mercedes AMG …………………………#9 Mercedes AMG C-Coupé

8. Dirk Werner (Germania) …………..47 tururi / +15,548

BMW Team Schnitzer …………………..#2 Samsung BMW M3 DTM

9. Gary Paffett (Marea Britanie) ……47 tururi / +16,207

EURONICS Mercedes AMG …………..#3 EURONICS Mercedes AMG C-Coupé

10. Pascal Wehrlein (Germania) ……47 tururi / +17,462

Mercedes AMG ………………………..#18 Mercedes AMG C-Coupé

11. Adrien Tambay (Franţa) ………….47 tururi / +21,550

Audi Sport Team Abt …………………#24 Audi ultra RS 5 DTM

12. Robert Wickens (Canada) …………..47 tururi / +26,499

STIHL Mercedes AMG …………………#10 STIHL Mercedes AMG C-Coupé

13. Daniel Juncadella (Spania) …….47 tururi / +26,927

stern Mercedes AMG ………………….#17 stern Mercedes AMG C-Coupé

14. Miguel Mollina (Spania) ……………47 tururi / +27,704

Audi Sport Team Phoenix …………….#20 Audi RS 5 DTM

15. Edoardo Mortara (Italia) ……………..47 tururi / +29,113

Audi Sport Team Rosberg ……………..#5 Playboy Audi RS 5 DTM

16. Timo Scheider (Germania) ………………47 tururi / +29,470

Audi Sport Team Abt ……………………..#23 AUTO TEST Audi RS 5 DTM

17. Filipe Albuquerque (Portugalia) ………47 tururi / +31,834

Audi Sport Team Rosberg ……………..#6 Audi Financial Services RS 5 DTM

18. Jamie Green (Marea Britanie) ………47 tururi / +32,854

Audi Sport Team Abt Sportsline ………#12 Red Bull Audi RS 5 DTM

19. Andy Priaulx (Marea Britanie) …47 tururi / +1:10,907

BMW Team RMG ……………………………#16 Crowne Plaza Hotels BMW M3 DTM

20. Roberto Merhi (Spania) ……………..47 tururi / +1:19,828

THOMAS SABO Mercedes AMG ……..#4 THOMAS SABO Mercedes AMG C-Coupé

ABANDONURI

Martin Tomczyk (Germania) …….+18 tururi

BMW Team RMG …………………..#15 BMW M Performance Zubehör M3 DTM

Joey Hand (SUA) …………………..+38 tururi

BMW Team RBM ……………………#8 BMW M3 DTM

 

Clasamente după etapa 3/10.

 

Clasamentul piloţilor.

1. Bruno Spengler 53p; 2. Mike Rockenfeller 41p; 3. Augusto Farfus 33p; 4. Marco Wittmann 32p; 5. Christian Vietoris 25p; 6. Dirk Werner 22p; 7. Gary Paffett 22p; 8. Mattias Ekström 16p; 9. Joey Hand 16p;10. Robert Wickens 15p; 11. Timo Glock 15p; 12. Timo Scheider 10p; 13. Pascal Wehrlein 2p; 14. Roberto Merhi 1p.

Clasamentul echipelor.

1. BMW Team Schnitzer 75p; 2. BMW Team RBM 49p; 3. BMW Team MTEK 47p; 4. Audi Sport Team Phoenix 41p: 5. STIHL / AMG Mercedes 40p; 6. EURONICS / THOMAS SABO Mercedes AMG 23p; 7. Audi Sport Team Abt Sportsline 16p; 8. Audi Sport Team Abt 10p; 9. stern / AMG Mercedes 1p.

Clasamentul constructorilor.

1. BMW 171p; 2. Audi 67p; 3. Mercedes-Benz 65p.

Alessandro Zanardi a testat BMW M3 DTM pe Nurburgring

Ieri, 08 noiembrie, in jurul orei 15.22, (ora României) a venit momentul pe care mulţi îl aşteptau cu interes: pe o vreme specifică pentru toamnă în regiunea Eifel din Germania, Alessandro Zanardi  a părăsit standurile de la Nürburgring şi a intrat în premieră pe emblematicul circuit la volanul unui BMW M3 DTM. În doar câteva tururi, pilotul în vârstă de 46 de ani a reintrat imediat în forma unui pilot de curse şi a părut că se simte foarte bine în maşină pe parcursul celor 32 de tururi.

Această ocazie unică a reprezentat modul în care BMW Motorsport a recunoscut performanţele sportive remarcabile reuşite de Zanardi, care a câştigat două medalii de aur şi una de argint în proba de handcycling la Jocurile Paralimpice de la Londra. Pentru a se potrivi acestui eveniment, BMW M3 DTM a fost decorat auriu, un design realizat special pentru Zanardi. Asemenea imaginii purtată de italian pe cască, şi acoperişul maşinii a prezentat cele trei medalii pe care Zanardi le-a câştigat în această vară la Jocurile Paralimpice, două de aur şi una de argint.

 

Alessandro Zanardi, pilot de Formula 1 şi campion CART, este eroul unuia dintre cele mai spectaculoase reveniri din istoria motorsportului, după ce şi-a pierdut ambele picioare în urma unui accident petrecut în 2001. Astfel, cu ajutorul unui automobil BMW 320si special pregătit, revenea în Campionatul Mondial de Turisme FIA WTCC deja în 2003. Pe 24 august 2005 Zanardi reuşea prima sa victorie în campionat de la revenire pentru ca până la retragerea sa în 2009 să mai termine de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

 

Sunt încântat că am putut participa la această aventură de succes alături de Alessandro Zanardi“, a declarat directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt. “De ani buni, el a fost un membru valoros al familiei BMW Motorsport şi este un model pentru noi toţi. În ciuda dizabilităţii sale, el a abordat fiecare provocare cu mare optimism şi a trecut fiecare test fără niciun fel de probleme. Medaliile câştigate la Jocurile Paralimpice de la Londra sunt un exemplu elocvent, aşa cum sunt şi cele patru curse câştigate alături de BMW Motorsport în FIA World Touring Car Championship. Aşa cum am văzut deja astăzi, pilotarea unei maşini complexe din punct de vedere tehnic, precum BMW M3 DTM, nu a fost un obstacol pentru el.”

Sunt extrem de bucuros pentru că astăzi am avut această ocazie de a pilota BMW M3 DTM“, a spus Zanardi. “Aceasta este o zi foarte specială pentru mine şi una pe care mereu mi-o voi aminti cu drag. Vreau să le mulţumesc tuturor celor de la BMW, care au contribuit ca acest moment special să fie posibil. A fost o provocare să modifice maşina pentru nevoile mele şi sunt surprins cât de repede au reuşit inginerii BMW Motorsport să gestioneze situaţia pentru a realiza modificările necesare. Băieţii au făcut o treabă excelentă. Am savurat momentele petrecute pe circuit. Am fost copleşit atunci când am văzut maşina aurie pentru prima dată. Încă am pasiunea pentru curse. Cu toate acestea, nu cred că demonstraţia noastră va fi mai mult decât un test, pentru că nivelul din DTM este posibil să fie prea sus pentru cineva de vârsta mea. În consecinţă, după evoluţia de astăzi, accentul principal îl voi pune pe ceva complet diferit: am simţit că familia BMW mă susţine în continuare şi mă apreciază. Au demonstrat-o din nou astăzi.

 

După ultima etapă a sezonului DTM de la Hockenheim, la care BMW a câştigat toate cele trei titluri (piloţi, echipe şi constructori) într-o manieră senzaţională, inginerii BMW Motorsport şi-au îndreptat atenţia spre pregătirea acestei evoluţii speciale. În timp ce modificările făcute la BMW M3 DTM nu ar fi fost potrivite pentru utilizare în regim de cursă, ele i-au permis lui Zanardi să realizeze această demonstraţie unică la Nürburgring. Pedalele de acceleraţie şi ambreiaj au fost eliminate, iar cea de frână a fost mutată în dreapta pentru a-i permite lui Zanardi să frâneze cu proteza dreaptă. Acceleraţia a fost acţionată cu mâna stângă de pe volan, în timp ce schimbarea vitezelor s-a operat prin clapetele pentru viteze. Utilizarea ambreiajului pneumatic-hidraulic a fost localizată pe panoul de schimbare.

 

Evoluţia lui Zanardi cu BMW M3 DTM a fost unul dintre punctele de atracţie în cadrul celor trei zile de sărbătoare care au marcat a 40-a aniversare BMW M. Numeroşi reprezentanţi ai presei internaţionale au fost la Nürburgring, unde au putut experimenta îndeaproape istoria BMW M  şi i-au întâlnit pe actualii piloţi BMW DTM – pentru interviuri şi în competiţie directă pe pistă. Jurnaliştii au concurat contra campionului DTM, Bruno Spengler, a coechipierilor acestuia – Martin Tomczyk, Dirk Werner, Andy Priaulx , Augusto Farfus – şi a pilotului de teste şi dezvoltare BMW Motorsport, Marco Wittmann. Duelurile au fost în curse de karting şi în competiţia pentru cel mai rapid schimb de pneuri. De asemenea, ziariştii au primit lecţii de pilotaj în monoposturi Formula BMW şi au experimentat demonstraţii cu diferite modele BMW de curse.

 

Seara de gală “M Night” a fost momentul în care pe scenă au urcat orchestratorii originali ai succesului BMW M, foştii şi actualii piloţi, dar şi conducerea din trecut şi prezent. Cu toţii au întreţinut oaspeţii cu poveşti fascinante din cei 40 de ani de istorie ai celei mai puternice litere din lume.

Video interviu cu Andy Priaulx – pilot BMW in DTM

Fanii curselor de turisme il cunosc pe Andy Priaulx din etapele desfasurate in campionatul european precum si cel mondial de turisme, acolo unde a si reusit sa isi adjudece titlul de campion in 2004 in ETCC si trei ani consecutivi in WTCC, in perioada 2005-2007. Succesul a fost obtinut alaturi de echipa BMW  Team UK si incepand cu 2011 britanicul se alatura echipei BMW Motorsport in noul program care avea sa marcheze revenirea constructorului BMW in DTM dupa o pauza de 20 de ani.  

In prima cursa a sezonului 2012 din DTM, Andy a terminat in pozitia a sasea fiind singurul pilot BMW care a reusit sa termine in top 10 la Hockenheim aducand astfel primele puncte pentru constructorul nou revenit in campionat.

 

Am avut ocazia sa stam de vorba cu triplul campion din WTCC pret de cateva minute cu ocazia etapei demonstrative din DTM, de la Munchen, si astazi puteti afla de la el cum priveste noul campionat in care a debutat incepand cu acest an.