All posts by Andrei Mitraşcă

Fumurile lui Mitraşcă

Debutantul

2 Comments

In anul in care am inceput sa concurez, nu s-a facut clasamentul debutantilor.  Daca s-ar fi facut as fi luat locul trei.  Ceilalti doi din fata m-au cam batut in toate etapele iar eu eram abonat la un caldut loc trei intr-un clasament moral al incepatorilor.

                 
                   
                   
                   
                   
                   
                   

Anul asta, debutantii au intr-adevar clasamentul lor insa parca au inebunit de tot. Si-au luat niste mici bombe si le piloteaza de parca viata lor ar depinde de rezultatul din fiecare cursa. Unul din ei ii incurca pe veterani in clasamentul open. Altul era cat pe ce sa urce pe podium la general la un moment dat. Rup cutii, dau de pereti cu masinile, revin, merg la fel de tare si ne aplica fara niciun fel de jena cate o bataie celor care avem cativa ani de curse in spate. Clasamentul debutantilor arata ca o zona a unui razboi in care doar primii trei vor fi gratiati. Si vezi debutanti pe primele locuri si la grupa H si la H3 si la 2 Roti Motrice.

                 
                   
                   
                   
                   
                   
                   

Daca in 2009 eu ma gandeam doar sa ajung la sosire si sa nu ma fac de rusine, baieti ca Mihnea Dutescu, Costi Stratnic, Bogdan Cuzma sau Mihai Avram vin in primul lor an de curse cu gandul sa rupa fasul la toti cei cu doua roti motrice. Si mai sunt si altii pe care nu ii ajuta masinile atat de mult insa scot untul din ele.

 

Pe Costi Stratnic l-am intalnit prima oara la Campulung.  Ii stiam masina dar eram sigur ca ii vor trebui macar patru etape pana sa isi intre in mana. Ceea ce a fost complet gresit. M-a batut fara niciun fel de menajamente inca din prima cursa si s-a instalat cu o siguranta sora cu aroganta pe primele locuri in vreo patru clasamente.

                 
                   
                   
                   
                   
                   
                   

Cand am inceput sa stam de vorba mi s-au clarificat mai multe lucruri despre acest Costi 475 Fly Man. Omul nu a venit la coasta doar sa-si faca damblaua. A venit sa invete, sa mearga tare, sa isi pregateasca masina din ce in ce mai bine si sa faca lucrurile cum trebuie.

                 
                   
                   
                   
                   
                   
                   

Cand vad cum analizeaza onboard-urile lui si a celorlalti, cum isi pregateste fiecare weekend ma gandesc la distanta enorma fata de cum abordam eu cursele in primul an. Si chiar fata de cum le abordez acum. Daca eu inca ma bat cu Costi in clasamentul automobilelor cu doua roti motrice este pentru ca Mr. Omniasig a ratat clasarea in cateva etape. Atunci a mers atat de tare incat nu a mai apucat sa ajunga la finis. Si nu vreau sa ma gandesc ce timp ar fi scos. Pentru ca mi-ar zdruncina moralul.

                 
                   
                   
                   
                   
                   
                   

Pentru mine e clar! Nu exista debutanti sau piloti cu experienta. Exista piloti care vin la curse sa mearga ceva mai tare ca pe sosea si piloti care vin la curse sa mearga cat de tare este fizic posibil. Sau chiar mai mult decat atat. Costi a pus la indoiala niste legi ale fizicii de cateva ori. Si le va mai pune de acum incolo. Tare mi-e frica insa ca dupa ce isi va lua titlu de Campion la Debutanti va veni anul viitor atat de hotarat sa bata tot incat doar ce va avea peste 100  de cai in plus fata de ce va avea el va putea sa-i puna probleme.

                 
                   
                   
                   
                   
                   
                   

Cam asa il vad eu pe unul din debutantii de la coasta de anul asta. Cat despre ceilalti debutanti… numai de bine!

Fumurile lui Mitraşcă

Cum ni s-a bagat Gutai-ul in coaste

11 Comments

Cand s-a anuntat ca vor fi etape de coasta la Baia Mare am zis “In sfarsit!”.  Mi-am dorit ca toti marii piloti si oameni de bine din Brasov si Bucuresti sa faca o deplasare la niste sute de kilometri. Prea s-au obisnuit ca acest Campionat National de Coasta sa fie de fapt Campionatul lor din jurul Brasovului.  Cei care vin din Timisoara, de exemplu, nu se plang ca pentru fiecare etapa trebuie sa faca un million de kilometri. Dar cand e etapa la Resita, sclifositii din Brasov si din Bucuresti incep sa strambe din nas si multi aleg sa nu faca deplasarea.

 

 

Etapele de la Baia Mare nu puteau fi insa ignorate intrucat bataliile din clasamente sunt mai aprige ca nicicand.  Cum traseul de la Baia Mare era unul nou, cativa concurenti au mers cu mai multe zile inainte sa isi faca temele la fata locului. Altii au ajuns de abia vineri, in ziua inscrierilor. Si eu am ajuns tot vineri dimineata cand am facut cunostinta cu proba Gutai-ului. Un drum cu niste viraje magnifice dar atat de prost ca suprafata asfaltica incat nu imi imaginam cum de s-a aprobat un astfel de traseu.

 

 

Ne-am adunat mai multi piloti. Ne-am revoltat. Am ridicat vocile. Pentru inceput in padure, apoi la inscrieri. Am redactat o foaie pe care am printat-o. Erau acolo nemultumirile noastre legate de starea drumului, de lipsa totala de promovare a evenimentului, de faptul ca s-a modificat traseul cu o zi inainte de concurs, ca nu s-a anuntat nimic etc.

 

 

Ne-am incordat la un moment dat sa ne incurajam sa nu luam startul. In semn de protest. Dar ca orice razmerita romaneasca a murit asa cum a inceput. Adica cu un sfert de gura. Lucien Hora cu a lui “masina de formula 1” isi daduse deja  acordul pentru trase si in felul asta nu prea aveam cum sa sustinem ca ne rupem masinile. Catalin Cismaru a zis sa plecam linistiti ca o sa ne povesteasca el luni cum a fost si piticii cu masini cu doua roti motrice au trebuit sa se calmeze.  Adevarul e ca mi s-a cam strans stomacul cand am acceptat sa nu ma inscriu daca toti cei de la 2 roti motrice vor face protestul asta. Planul meu cu cele trei sezoane fara abandon se ducea dracului. Si atunci l-am inteles pe Robot ( Cismaru ).

 

 

Evident ca nici macar acea foaie de hartie nu am putut-o semna sa o dam Federatiei cu titlu de constatare, nu de cerere pentru te miri ce schimbari sau penalizari pentru organizator. Si oricum, cand Bela Stoica si Stefan Vasile au stat de vorba cu noi ( pilotii revoltati ), ne-am facut de rusine. Nu am fost coerenti, aduceam in discutii lucruri complet irelevante pentru situatia de acolo si in frunte cu mine am dat dovada ca nu stim regulamentul si mai mult, nu stim de fapt ce vrem.  Asa ca ne-am dat pe traseul rupt, ne-am luat cele cinci cupe care au fost in total pe masa de premiere si am plecat acasa.

 

 

Asa a fost la Baia Mare! Nimeni din oras nu a stiut ca se tine o cursa de masini in weekend. Trei dintre noi si-au busit masinile, doi si-au stricat cutia de viteze si ceilalti am incheiat cu o satisfactie acra un weekend in care ne-am simtit marionetele unei masinarii Federatie-Organizator complet dezinteresate de sport ci doar de relatii si spagi. Accentuez, asa ne-am simtit!

 

 

Maratonul organizatoric al lui Bela Stoica cu Raliul Brasovului, etapele de la Teliu, Raliul Aradului, Trofeul Baia Mare, Raliul Tara Barsei, Coasta de la Rasnov este de apreciat. Omul este unul din pilonii motorsportului in Romania si fara el s-ar clatina putin calendarul de coasta si de raliuri. Baia Mare insa nu i-a facut cinste. Nu asa se face. Chiar nu asa.

 

 

Si totusi, o comisie pe care, in definitiv, sportivii au votat-o a aprobat traseul. Reprezentanti ai pilotilor si-au dat ok-ul pentru traseu iar pana la urma s-a dovedit ca nu ne-am rupt gatul pe proba. E adevarat ca nu e vina lui Bela sau a lui Mihai Leu ca drumul e prost. Dar e vina lor ca si-au batut joc de promovarea evenimentului, de premierea concurentilor si de comunicarea cu acestia.

 

 

Ipocrizia mea nu stiu daca o sa-mi fie iertata intrucat fac parte din clubul sportiv condus de Bela, Autoblic. Si nu am plecat din acest club dintr-o loialitate cateodata prosteasca. El m-a primit la debutul meu, m-a ajutat cand am avut nevoie si chiar daca a organizat sub standardele lui etapele de la Baia Mare nu inseamna ca trebuie sa ii intorc spatele si sa uit tot. Dar se pare ca tocmai asta am facut.

 

 

Toate cele de mai sus nu inseamna mare lucru doar ca Baia Mare va fi probabil si anul viitor in calendar iar noi ne vom duce ca vitele pe Gutai ca sa ne batem joc de sportul asta.

Fumurile lui Mitraşcă

La anul ce o sa faci mai bine?

3 Comments

Cand am ajuns de la Sinaia inapoi la Bucuresti am rasuflat usurat. Mi-am zis ca am o luna de zile in care am timp sa le rezolv pe toate. Si sunetele suspecte de la masina de curse, si aparitiile in presa, tot. Dar nu a fost asa. Nu am rezolvat nimic. Pentru ca m-am blocat.

 

 

Si cu cat trecea timpul cu atat imi venea mai greu sa ma mobilizez. Era senzatia aceea de deja-vu mai putin placuta cand esti din nou intr-o situatie nasoala. Si nu poti sa spui ca ai avut ghinion. Ai mers ca teleghidat catre ea si acum esti incoltit, fara vlaga, intr-o stare de paralizie.

 

 

Am ajuns pe ultima suta de metri. Etapele de la Baia Mare vin peste mine si sunt, asa cum eram si in 2009 si 2010, in plop si plopul in aer. Nu ma pot plange ca nu mi-a mers bine pana acum in 2011 la curse, dar  cutitul a ajuns la os.

 

 

“Lasa, ca stim noi cum esti tu vesnic nemultumit. Si la sfarsit bati tot la diesel si A3 si te mai urci si la 2 Roti Motrice pe podium. Mai taci ca ne plictisesti!” Aha, da. Cam asa as zice si eu. Dar acum simt ca o sa fac un efort enorm ca sa ajung la Baia Mare si ratiunea imi spune ca am depasit niste limite pe care am jurat sa nu le trec. Imi amintesc insa ce m-a intrebat Bogdan Militaru, brand managerul SEAT Romania, la sfarsitul lui 2010. El a spus “ Bravo Mitraskonen. La anul ce o sa faci mai bine de atat?”. Si ma gandesc cum am o sansa sa ii spun la sfarsiul lui 2011 “ Uite Bogdan, am putut mai bine. Ai fi pariat ca o sa fiu in stare?”

 

 

Dar vin din urma baietii cu masini tari. Sau cu mana de aur cum este Dode si incet incet imi sufla in ceafa si pun o presiune mare pe mine. Si RUXI a mea nu este ingrijita cum as vrea.

 

 

Interesant este ca eu nu astept niciodata sa concurez. Ci sa se termine concursul. Atunci ma relaxez. Acum deja imi tin respiratia. Si e doar marti. Sambata seara sper sa iau prima gura de oxigen. Iar duminica sper sa pot sa-mi dau drumul la plamani. Pentru ca e momentul sa iau decizii importante.  Ori o sa rapun eu stresul, ori o sa ma rapuna el pe mine.  Culmea e ca singurul vinovat sunt eu.  Dar totusi, prefer sa incerc sa termin trei sezoane complete fara abandon si inca un podium la final de an la 2 Roti Motrice si sa esuez decat sa spun “Am decis sa nu mai fortez, nu merita sa ma distrug!”

Fumurile lui Mitraşcă

Din invatamintele lui Gigi Becali

1 Comment

Mai devreme sau mai tarziu trebuia sa ajungem la Gigi. Asa cum toti detestam manelele dar pana la urma ajungem sa le induram la cine stie ce petrecere obligatorie, la fel, fiecare dintre noi am preluat o vorba, un gest sau un banc de la mioriticul patron. Deci inevitabil, Gigi trebuia sa apara si la Motorsportnews.ro. Ii multumesc pe aceasta cale lui Mihai Popescu care nu a cenzurat articolul. El zice de Becali ca este un *&%$# si un %$#@$#.

 

 

Dezinvoltura lui Gigi Becali este atat de autentica incat a ajuns sa fie invitat la facultatea de teatru sa le vorbeasca studentilor de acolo. Despre ce poate el sa le vorbeasca nu pot sa imi dau seama cu toate ca am o vaga banuiala.  Invitatia a fost facuta in ideea in care Becali este campionul non-tracului in fata publicului. Ca el le va vorbi elevilor despre cum e sa fii un bun crestin, sa urci pe Golgota, sa antrenezi ca Sumudica, sa te daruiesti ca Nicolita sau despre mantuire, ne e egal. Ceva insa trebuie sa fie putred  in tara asta daca Becali a ajuns la teatru! Si nu in calitate de spectator sau finantator.

 

 

Si ca Becali sunt multi. Intrati pe usa speculatiilor si parvenitismului in clasa de sus, incultii cu multe “succesuri” financiare dubioase la activ ajung profesori universitari, doctori, mari ganditori ai epocii lor si chiar colectionari de arta. Daca lor li se nazare ca vor o vila pe locul unde acum este o casa din lista monumentelor de patrimoniu national nu dureaza o luna si o darama. Acea vila va aparea in reviste, la televizor si va fi vanduta la un moment dat cu un pret exorbitant. Casa demolata nu a interesat pe nimeni. Daca isi cumpara un Rolls Royce il comanda bicolor, cu piele roz inauntru. Nu si Becali. El isi angajeaza oameni care sa il consilieze.  Intr-o paranteza, umbla o vorba legata de Brent Valmar.  Acesta ar fi raspuns la intrebarea daca schiaza cu “Eu, sa schiez? Am oameni care schiaza pentru mine!” Brent Valmar face parte insa din o cu totul alta categorie si orice asociere cu Becali este fortata.

 

 

Bun. Dar o legatura cu motorsportul tot trebuie sa fie pe undeva. Aceste frustrari ale mele/noastre ca nu suntem noi in locul lui Gigi, ca nu le putem arata noi cum trebuie cheltuita o avere imensa trebuie sa duca undeva. Legatura e in imensul rol al banilor in lumea motorsporului. Mai mult ca in oricare alt sport. Banii iti aduc performantele, masinile puternice, titlul de campion. Si dupa aceea iti faci scoala de pilotaj. Si atelier de pregatit masini. Si esti numit maestru al sportului. In raliuri e putin mai greu dar un loc in primii cinci tot gasesti. Indiferent de cat de mediocru esti. Banii sunt suficienti ca sa te duca inaintea unui supertalent in clasamentul general. Si astfel se perverteste tot acest motorsport. Sau nu.

 

 

Intervine un mic amanunt. Nimeni nu a spus ca motorsportul este o disciplina destinata exclusiv talentelor.  Capacitatea de a face rost de bani este una din calitatile necesare participantilor. Ca multi vin cu bani de acasa, e o tehnicalitate si nu trebuie sa ii privim pe acestia cu dispret. Dimpotriva.  WRC Academy nu urmareste doar tineri care stiu doar sa piloteze ca Leob. Cauta tineri care sa stie sa vorbeasca engleza cursiv, sa raspunda coerent la un interviu, sa faca PR, sa gaseasca bugete, sa-si gestioneze timpul cu eficienta. Un pilot care stie toate astea va fi preferat unuia care merge cu o jumatate de secunda pe kilometru mai repede dar e ursuz, vorbeste doar congoleza si nu il intereseaza de mesajul sponsorilor.

 

 

Greseala noastra, a celor care privim cu gura cascata in gradinile verzi de peste gard, este sa consideram banii un obstacol de netrecut care ne sta in cale. Ceea ce e foarte gresit. Cu toate ca motorsportul penalizeaza foarte mult lipsa unui buget ramane totusi o ramura sportiva. Si in sport, pasiunea si talentul tind sa iasa la iveala mai devreme sau mai tarziu. Chiar perseverenta corelata cu mai putin talent aduce rezultate pana la urma. Si atunci de ce consideram ca singura piedica pentru noi in a face performanta este lipsa banilor? Pentru ca ne e foarte usor sa ne imaginam unde am fi daca am avea banii unuia mai putin talentat ca noi. De aceea. Dar cine a spus ca talentul trebuie sa iti garanteze ca toate usile se vor deschide? Nimeni. Doar noi, plangaciosii, ne tot miram ca nimeni nu coboara dintr-o cladire de sticla ultramoderna sa ne spuna “Te-am urmarit. Esti extraordinar de talentat. Te vom sustine cu 100 de miliarde de dolari in cariera ta.”

 

 

Gigi Becali este un monument de incultura dar a devenit ambasadorul  unei epoci. O epoca pe care trebuie sa ne-o asumam. Noi am creat-o si o avem exact asa cum o meritam. Ar trebui sa ne treaca prin minte ca succesul in viata din epoca noastra nu mai depinde de cultura, de bun simt sau de o reputatie impecabila. Acestea sunt optiuni care submineaza succesul asa cum il vedem noi in averea lui Becali. Mi-l si imaginez cum se maimutareste in fata studentilor si le spune o gramada de tampenii. Multi dintre noi ar prefera sa se ascunda in munti un an de zile decat sa le spuna enormitatile acelea unor studenti. Dar Becali le vorbeste liber, chiar din suflet.

 

 

De fapt, nu banii lui Becali ii vrem ci dezinvoltura lui. Carisma lui. Libertatea lui de a face si spune orice. Si puterea lui de regenerare dupa scandaluri care pe noi ne-ar arunca intr-o deprimare lunga cat viata intreaga. In acest sens, Becali are un talent extraordinar.

 

 

Asadar, nu rezultatele de top cu un bolid puternic sunt ce ne dorim. Ci placerea de a merge la curse cu gandul ca nimic rau nu se poate intampla. Si daca nu va fi locul intai nu va fi o tragedie. Si daca iesim afara sau mergem mai incet ca o scolarita, viata merge inainte (fotbalistilor le place la nebunie expresia asta! ).  Orice se intampla, putem sa reparam. Cu bani sau fara. Nu trebuie sa uitam ca noi am creat lumea in care traim, unde banii iti pot cumpara orice. Iar daca nu ne convine nu inteleg de ce nu ne orientam spre lucrurile care nu costa? Probabil pentru ca suntem prea indoctrinati cu vorbele si atitudinile celor ca Becali. Si atunci, cu se suntem noi mai buni ca ei?

Fumurile lui Mitraşcă

Pariul

6 Comments

Sustinem cu totii ca suntem vai de capul nostru cand e sa ne comparam cu alte natii. Nivelul campionatului national, indiferent care ar fi el, e sub nivelul oricarei regionale din alta tara. Fie ea si Burkina Faso. A venit Simone Campedelli la Sibiu si daca nu facea pana si nu incasa penalizare ii batea pe toti. Si pe Szabo si pe Porcisteanu si pe Marisca. Chiar daca acesti trei asi ar fi ajuns la final cu bine. Si zic asi fara sa-i iau la misto.

 

 

Evident ca imediat vine raspunsul omniprezent “ Dar tu stii ce masina e aia? E un mini-wrc”. De fiecare data cand cineva cu o masina tare e batut de unul cu o masina mai putin potenta explicatia e “dar tu stii ce are ala pe masina?”. Ori are craboti, ori are nu stiu ce suspensie, ori gume noi, ceva are care sa-l faca pe “looser” sau pe sustinatorul acestuia sa nu se impuste de rusine. Daca nici unul din argumentele cu vreo piesa nu sta in picioare atunci vine raspunsul la care nu mai ai nici o replica: “Da, dar ala e nebun”. Gata, nu mai ai ce sa spui.

 

 

Acum vine raliul de la Arad unde hoarde de unguri vor cotropi pamantul romanesc. Cu masini comparabile cu cele din campionatul nostru. Si marea intrebare e daca la final, va reusi vreun roman sa urce pe primele locuri sau sunt ungurii toti nebuni? Daca as face un pariu as zice ca romanii vor incasa bataie. Chiar si cu sutele de recunoasteri pe care le fac in “afara regulamentului”. Daca o sa am dreptate o sa spun “V-am zis”. Daca se va dovedi ca le tinem piept, macar pierd in favoarea noastra. It’s a win-win situation. Atat am vrut sa zic.

Fumurile lui Mitraşcă

Cine a omorat campionatul

Cum cine? Hora a omorat campionatul. Cu Lola aceea cu care anul trecut a castigat tot. Si anul asta aproape tot. Nu se poate apropia nimeni de el. E in alt film. Multi se indoiesc de placerea lui de a castiga tocmai pentru ca victoriile vin pe banda rulanta. Si daca el castiga toate cursele ( in afara de cele pe ploaie ), nu e normal sa spunem ca a omorat campionatul?

 

 

Ei bine, nu! Am si eu o parere dar nu prea sunt de acord cu ea! Asa ar suna ce vreau eu sa zic aici. Adica da, Hora e ca si Titi Aur cu Toyota Celica dar asta nu inseamna ca trebuie sa-I punem la zid. Ar fi mult mai interesant sa fie sapte Lole si cinci Oselle si toti sa se bata ca chiorii pentru titlul national. Asa e doar un monopost care bate tot. Si bine face. Ar fi trebuit sa fie si Silviu Dumitrescu in lupta. Ar fi fost frumos sa fie Horatiu Ionescu Cristea cu ceva minunatie tot acolo. Dar e doar Hora.

 

 

Din punctul meu de vedere Hora si cu Lola lui fac un lucru foarte important. Ridica nivelul campionatului! Da, il ridica in sensul in care daca vrei sa fii campion national va trebui sa faci ceva mai mult decat un motor de 500 de cai aruncat cu lopata intr-o caroserie de Mitsubishi cu care sa mergi ca nebunul.  Chiar mai mult decat 150.000 de euro investiti intr-un monstru perfect, cu padele, usurat, aerodinamizat si cu niste ani de experienta in spate. E adevarat ca Andronic a cam speriat lumea si nu a mai avut curajul aproape nimeni sa vina la H5. Asa a ajuns sa urce pe podium cu Golf1, Megane, Clio sau altele. Totusi, Paul face acelasi lucru ca si Hora dar la grupa H.  Cum fac Nistoran si Cismaru la N.

 

 

Nu e normal sa te trezesti intr-o dimineata, sa iti cumperi o Mitsuba si sa-ti spui “ma fac campion la grupa N”. Si dupa cateva luni, pac, esti campion. Neee. Sunt acolo niste baieti care te obliga la o masina competitiva. Si dupa ce o ai, te obliga sa mergi ceva mai tare decat te-ai dat tu mare pe serpentine in Poiana. Si atunci da, te  lupti la N. Dar vezi ca daca Nistoran nu o sa mai concureze la N si Cismaru o sa faca o pauza nu inseamna ca ramai singur pe tarla. O sa vina Radut, Iliescu si Stanciu si o sa te manance de viu. Deci e simplu. Vrei la N, la grupa mare? Incepi cu un onorabil loc sase. Poate chiar sapte. Nu te-ai gandit ca Dode Andronache te poate “curenta” cu un Saxo de 1.6.

 

 

In mod normal nu ar trebui sa iti fie accesibil un podium daca nu esti un super talent cu o super masina. Sau hai sa nu exageram. Un talent cu o masina corecta. Unele grupe insa se mai pot specula. 2 Roti Motrice de exemplu e un clasament foarte interesant. Dupa Open sunt cele mai multe masini aici si inca e loc de mai bine. Eu aici as veni cu o bomba. Si mai sunt si alte grupe/clase.

 

 

Asadar, zici ca Hora merge incet si ca s-ar putea merge mult mai tare cu monopostul lui? Nimic mai simplu. Iti cumperi si tu un monopost si il bati cu ceasul de la gara. La fel si cu Paul Andronic. Zici ca nu merge tare pe viraje? Construieste-ti tu o masina de H si arata-i cum se merge! Pana nu faci asta, mai bine sa taci si sa iti vezi de depasirile tale peste linia continua pe DN1.

 

 

Hora, Andronic, Nistoran, Cismaru si nu doar ei sunt cei care tin campionatul ceva mai sus decat o simpla intrecere intre “soferi de duminica”. Mi-as dori sa fie pe acolo si Puiu Rusu, Gollner, Cristea si poate alti piloti ralisti. Dar e bine si asa. E bine si la clasele mai mici unde ma zbat eu. Si vad cum imi e din ce in ce mai greu sa fac rezultate.

 

 

Ramane doar o singura intrebare pentru cineva care nu a pilotat pana acum dar isi doreste sa ajunga pe probe. In care din clasamentele de la coasta crezi ca te-ai putea infiltra pe primele locuri daca te-ai apuca maine de sportul asta? …. Perfect. Toata lumea te asteapta cu bratele deschise.

Fumurile lui Mitraşcă

Adviser

11 Comments

Se stie, consultantii castiga bine. Ei nu transpira, nu dau cu sapa, nu au program de la 9 la 5. Ei vin la nenea director, stau de vorba putin cu el, mai observa cateva lucruri si pac, nota de plata. Pentru ce? Pentru niste lucruri pe care le vede oricine cu ochiul liber? Pentru niste rapoarte din care reiese ca in companie e o lipsa de comunicare, o incoerenta in construirea valorilor si o raportare deficitara a angajatului fata de obiectivele firmei? Sa fim seriosi. Pentru randurile astea scrise frumos, cu antet, nu era necesar sa se cheltuie toate miile acelea de euro.

 

 

Realitatea este ca toti ne dorim sa ajungem consultanti. Adica sa avem atat de multa experienta intr-un domeniu incat sa nu mai lucram deloc. Doar sa fim chemati sa rezolvam diverse probleme. Dar sa le rezolvam cu pixul, cu mintea.  O realitate si mai adevarata este ca exista o gramada de consultanti autoproclamati care nu ar fi trecut nici macar stagiul de internship in domeniul in care se dau mari. Si totusi treaba merge. Pe noi insa ne intereseaza aceia care pusi in fata unei probleme o rezolva intr-un fel atat de elegant si de concis incat ne simtim ca in fata doamnei invatatoare, noi fiind in grupa mica.

 

 

Pe vremea cand pierdeam timpul in Olanda, aveam drumuri dese pe la o firma de softuri. Acolo am cunoscut-o pe Elsa. Era prietena foarte buna cu patronul. Elsa avea timp sa ia masa in oras in fiecare zi, era relaxata, avea un birou foarte misto si parea ca e pe o pozitie putin superioara programatorilor care lucrau de zor. Care era obiectul ei propriu-zis de activitate, nu am inteles niciodata.

 

 

Dupa multi ani de la ratacirea din Olanda am ajuns la Sinaia. Sa incerc sa mai fac niste rezultate la grupele la care ma bat de la inceputul sezonului de coasta. Si pentru ca eram pe un traseu mai special am inceput sa intreb in stanga si in dreapta ce sa fac la suspensie, la presiunea din cauciucuri, cum sa abordez virajele. Am intrebat oameni cu experienta. Material de consultanti scumpi, cum ar veni. Si nu mi-a prea iesit pasenta. Marco Tempestini chiar mi-a spus “E frumos ce scrii tu in articolele tale dar aici e alta treaba. Aici e un sport dificil … bla bla bla” … avea dreptate. Eram un prostut care punea niste intrebari puerile. Si in plus nici nu aveam notiuni de baza despre setari.

 

 

Am ajuns ca inainte de ultima urcare de duminica sa fiu negru de suparare. Eram batut mar de toti concurentii directi si nu numai. Cuvintele lui Marco imi macinau sufletul si credeam ca am ajuns la capatul norocului si ca acum se vede de fapt ca habar nu am de curse, de setari si de pilotaj.

 

 

O idee a revenit insa la momentul ideal. De ce nu m-as duce la oamenii care cu asta se ocupa. Cu setari, cu consultanta in motorsport, cu servicii de asistenta la curse?! Si m-am dus direct la corturile Colina Motors unde i-am tras de maneca pe George Serban si Alex Pitigoi.  PItigoi, cel care s-a lasat atat de greu depasit de Giri la Iasi in 2007, cel cu Focus WRC. Mr. Colina Motors. Le-am explicat ce gume de rahat am, cum face masina pe viraje, cum abordez eu coasta asta. Mi-au spus cum sa fac sa schimb comportamentul masinii din subvirator in supravirator. Cu o suspensie spate intarita si cu putin mai multa presiune in pneurile spate.  Am mai cazut de acord ca ar merita riscat sa intru in treapta intai in unele viraje si asta a fost.  Au fost concisi, la obiect, exact ce aveam nevoie in momentele acelea.

 

 

Serban George ( stanga ) - coordonator departament motorsport si Alexandru Pitigoi - director general Colina Motors

 

Acum, nu poti sa spui ca sfaturile lor a fost cine stie ce mare filozofie. Dar cel putin nu mi-au vorbit ca Tempesta cu reglaje de detenta, cu presiunea specifica fiecarui tip de pneu, cu dracu si cu lacu. Domnule, nu ma pricep la toate astea desi stiu ca pot face diferenta insa acum am nevoie de un sfat care sa-mi fie de folos in urcarea asta. Nu vreau sa invat, nu vreau sa acumulez experienta.  Trebuie sa fac ceva care sa imi dea niste secunde bune pe urcarea de acum. Punct. George si Dodo au inteles asta.

 

 

Si am plecat in ultima mansa de concurs. Noua secunde am dat jos. Noua !! Masina a mers de-a latul in multe viraje dar scopul a fost atins. Cat a valorat sfatul celor de la Colina? Pai hai sa ne gandim. Cand mi-am cumparat doua gume de 600 de euro am coborat cinci secunde in urmatoarea urcare.  Tot de la Colina le-am luat si pe alea. Si timpul castigat a fost si atunci si acum in detrimentrul C2R2-ului pe care il “asistau” chiar ei. Daca stai sa te gandesti altfel, in momentele in care te sprijini de masina de curse si te intrebi “ de unde naiba sa mai fac rost de doua secunde?” cam cat crezi ca valoreaza o setare care sa iti asigure acele doua secunde? Acum gandeste-te ca vrei noua secunde.  La coasta, noua secunde inseamna o enormitate. E diferenta intre timpul pe care-l face o Ibiza de 9.000 euro si timpul unui Mitsubishi de 50.000 euro.

 

 

Azi e luni. E ora 18.49. Tocmai am terminat de scris “fumul” asta. Sunt inca la serviciu. La Hatters. O agentie unde imi petrec mult timp. Cat de productiva sau neproductiva este prezenta mea in agentie inca ramane de vazut. Cert este ca atunci cand am venit aici, impreuna cu Norris am convenit pozitia pe care o ocup. Puteam sa-i spunem in multe feluri dar pana la urma … ati ghicit. Adviser.

 

 

Blasfemicul Sportiv

Blasfemicul sportiv

19 Comments

Nu sunt primul care o spune. Dar probabil ca o sa fiu ultimul la cat de mult s-a repetat. Nu te poti numi un “petrol head” daca nu ai avut o Alfa Romeo.  Eu am avut una. Singura mea masina in afara de cea de curse asa ca am trecut testul. Alfa Romeo sau Cuore Sportivo este acea masina care se naste din orgia blasfemica dintre un Ferrari, un scuter, o sculptura si o biserica. Adica are un motor puternic, un sunet si o sportivitate ruda cu Ferrari dar nu chiar la nivelul ei. Putin mai mult sub nivelul Ferrari dar adn-ul de acolo vine. Ti-o poti permite, nu asa usor ca un scuter desi daca te uiti la cele second s-ar putea sa gasesti o Alfa chiar mai ieftina decat un scuter. Sculptura e responsabila bineinteles de design. Arata-mi o Alfa Romeo urata si eu promit ca imi dau demisia! Sau te impusc, e mai simplu, nesimtitule! Cum poti sa te gandesti ca ar putea exista asa ceva?! Si biserica intervine acolo unde o Alfa Romeo e la fel de subreda ca existenta fetelor bisericesti cu adevarat credincioase. Si cu toate astea lumea are orbeste incredere in ce zice popa la fel cum continua sa cumpere Alfa Romeo desi stie ca o sa se strice inainte sa ajunga cu ea acasa. Zic, pentru ca am probat si eu regula asta.

 

 

Totusi, prefer oricand sa am o masina care se trage din imperecherea unui Ferrari cu o biserica si cu o sculptura decat una care se trage din imperecherea unui pom cu o hidrocentrala si cu telefon  ( Toyota ) sau din imperecherea dintre un tanc, Angela Merkel si o autostrada ( Mercedes ).

 

 

Asta e foarte interesant si de apreciat la Alfa Romeo. Toti cei care testeaza o Alfa vorbesc despre pasiune, despre spiritul latin, despre frumueste si foarte putin despre ce este masina ca mecanica, confort, fiabilitate sau performante. Si daca e asa, de ce as face eu nota discordanta? Daca Alfa Romeo reuseste sa supravietuiasca  doar prin faptul ca are o istorie, frumusete si un nume perfect eu nu pot decat sa ma inclin si sa spun “Masina asta nu este ce imi doresc. Dar uita-te putin la ea.  Te-ai uitat? Acum du-te la Volvo-ul tau si da-ti doua palme.”

 

 

Si asa as putea sa o mai tin inca vreo doua trei randuri fara sa spun ceva concret despre Alfa Romeo Giulietta de 235 de cai pe care am testat-o si sa termin povestea. Si probabil si colaborarea cu Autoitalia.

 

 

Dar nu o sa fac asta. Povestea e simpla. Mihai Popescu imi spune ca vom primi o Giulietta cu motor de 1.8 turbo si ca trebuie sa facem ceva mai special. Eu, intr-un puseu de creativitate specific pilotilor, ii spun “ Perfect, vorbesc sa mergem deschizatori la un concurs de viteza in coasta”. Zis si facut. Am lipit doua zerouri pe geamurile laterale si ne-am prezentat la Cozmeni la o etapa de campionat regional de viteza in coasta. In inima ungurilor din Romania, Alfa Romeo Giulietta avea sa faca ce ar fi facut orice reprezentant al imperiului roman daca printr-o minune ar fi ajuns in imperiul austro-ungar . I-ar fi batut aproape pe toti! Si sa nu uitam ca Giuleta noastra nu avea suspensii de curse, gume de curse, cutie de curse si ca toate sistemele electronice au fost active. In plus cele 1400 kg ale Giulietei in lumea curselor echivaleaza cu greutatea unui camion. Giulietta nu este chiar o Keira Knightley sau o Uma Thurman ( care si face reclama modelului ) ci mai degraba o Monica Belluci. Frumoasa de te balbai dar nu tocmai subtirica. Supriza a fost sa aflu ca Monica Belluci e ruda cu Usain Bolt.

 

 

Surpriza si mai mare nu a fost ca m-am luptat la varf cu o masina de strada. Ci ca dupa un tratament mult peste ce ar trebui sa indure o masina de strada, Giulietta nu a dat nici un semn de oboseala. Toti concurentii schimbau roti, umblau la motor, reglau, surubareau in timp ce italianca rosie revenea de pe proba si se parca gratioasa la fel de proaspata precum a luat startul. Au rezolvat oare si problema cu fiabilitatea? E grav atunci. Periculos de grav pentru nemti. Chiar si pentru francezi sau japonezi.

 

 

Unul din concurentii la etapa de la Cozmeni a spus “ E misto masina. M-am gandit si eu la un moment dat sa-mi iau una dar parca e prea de tot. E pentru baietii dandy, astia care se dau cu creme, merg la sala si se epileaza”. E si asta un inconvenient. Sa fie prea frumos, prea bine. Pana una alta, Alfa s-a batut pana in ultima urcare pentru primele locuri ca timp. Si nu era in concurs.  Era masina de deschidere.

 

 

In aceeasi clasa cu SEAT Leon, Mazda 3 sau Opel Astra, Giulietta este o optiune mai indrazneata.  Si tocmai de aceea e alegerea de care ai nevoie. Dar te rog, nu o lua neagra! Ia-o alba ( nu-mi vine sa cred ca zic asta ) sau crem. Sa vada lumea cum trebuie sa arate masina unuia care stie ca exista o diferenta intre sex si dragoste, locuieste intr-un cartier cu pomi si poarta espadrile fara ciorapi. Asta daca vorbim de un el. Daca e o ea… nici nu pot sa ma gandesc la o ea. Ori ar fi urata, mica si grasa si masina trebuie sa compenseze, ori ar fi o gagica supermeseriasa  care a spus “ un Twingo e prea putin pentru mine”.

 

 

Ar fi momentul sa zic cate ceva despre interior, despre cum se simte la drum lung, despre cum a stat pe curbe mai bine ca masinile de curse si cum a prins o viteza mai mare decat acestea pe palierul drept. Dar nu zic. Pentru ca ideea e cu totul alta.  Te duci sambata seara in centrul vechi. Din ce masina vrei sa te cobori. Dintr-un Golf? Nu o sa spui toata seara ceva interesant. Dintr-o Kia? Complexele tale de inferioritate o sa agaseze pe toata lumea. Dintr-un BMW seria 1? Toata lumea stie ca iti doresti un 330Xi dar acum doar atat ai putut. Si nici nu stii care roti imping masina. Imping, draga, nu trag. Capisci?

 

 

Sau poti sa te dai jos de la volanul unei Giulietta de 235 de cai. Poti fi gay si toate femeile o sa te vrea alaturi. Dar nu esti gay. Poti fi cu gel in cap. De la prima intalnire nicio fata nu-ti umbla prin par dar apreciaza ca nu vorbesti toata seara despre masini si ca nu ai parcat pe trotuar.

 

 

Intrebarea e daca o Alfa Romeo e atat de misto de ce nu se vinde mai bine decat trei unitati pe luna? Si alea masini de dealer.  Stii care e adevarul? Ca a inceput sa se vanda. Deci nu am fost singurul tampit de pe planeta asta careia i-a picat fata cand a vazut-o si a condus-o. Cat de bine se vinde? Doar cea mai mare crestere a vanzarilor din Europa. Atat de bine se vine. Asta e Giulietta. Ori sunt europenii toti dusi cu capul sau gay ori ceva e la aceasta Alfa Romeo care e mult deasupra concurentei.

 

 

Pe proba de la Cozmeni, pe serpentinele probei Babarunca, la vajaiala noaptea in oras sau in timpul zilei intr-o aglomeratie infernala, Giulietta e o masina care spune ca ti-ai ales-o atent. Ca iti plac lucrurile frumoase si nu arunci cu seminte pe strada. Daca te identifici cat de putin cu un asemenea personaj, ai o intalnire programata de pe acum. Vorbesc eu la Autoitalia daca vrei! Tu vino cu creditul aprobat!

 

 

PS. In drum spre casa. La patru noaptea cand doar unele semafoare merg, se trezeste unul cu ceafa lata sa se ia cu X5-ul lui de 1000 de cai cu tine. Ai doua optiuni. Una si cea buna este sa-l ignori. Cealalta si cea gresita dar cea din realitate este sa-l pui la punct. Sau cum ar spune Sebi Stanciu, te obliga sa fii dur cu el. Nu trebuie decat sa apesi pe un buton. E un buton care are trei pozitii. Pe tine te intereseaza cea mai sportiva din ele. Aceea care face instantaneu ca acceleratia sa raspunda mai repede, suspensia sa fie mai rigida, sunetul mai puternic, directia mai tare si i-ai dat ceaiul. Tai tai cocalar!

 

 

Fraierule, asa ceva nu se face pe strada! Nu te lua niciodata cu Alfa Romeo. Masinile astea nu arata ce pot si proprietarii nu sunt tocmai ce ai numi masa mare de cumparatori. Tu esti tatuat si ai bratul gros cat un trunchi de copac. Ai fost spulberat de un un tinerel care asculta Ingrid si nu a ridicat mai mult de 50 kg la sala. … cu o masina care are numele unei tipe care a facut ceva pentru iubitul ei. Habar nu ai despre ce vorbesc pentru ca nu ai citit cartea si la film ai ras si ai deranjat pe toata lumea.  Daca ai fi condus o Alfa Romeo, erai tu in centrul atentiei, asa esti doar un personaj stupid si ultra secundar.  Si sa nu uit. Alfa Romeo care te-a deprimat are un motor de 1.8l. Turbo.

 

Foto : Catalin Oprea

 

[nggallery id=190]

Fumurile lui Mitraşcă

Viata ta secreta si amoroasa

8 Comments

Esti la start. Il rogi pe un oficial sa puna mana pe cauciucurile tale sa iti spuna daca sunt calde. Mai sunt 30 de secunde. Inchizi geamul. Ce face “iubi tau”? Urmareste oare timpii pe net?  De abia astepti sa ajungi sus sa vezi daca ti-a dat mesaj. Te uiti in fata.  Simti privirile tuturor celor care s-au adunat la start. Iti imaginezi ce spun despre tine. Iti fuge gandul mai departe. La locul patru din clasamentul general al grupei. Ai o sansa sa ajungi al treilea. Dar trebuie sa dai jos patru secunde. Stii doua viraje unde se poate castiga mult. Dar nu poti sa te masori cu primii doi. Au masini mai puternice. Numai sa nu gresesti startul. 15 secunde.  Cum naiba ai ajuns sa te stresezi atata?! Parca era vorba ca ai venit de placere. Te focusezi. Gandurile ti se golesc. Nu mai stii la ce sa te concentrezi. La virajele alea largi sau la start. Maciulia schimbatorului e putin rasucita. O indrepti. 5 secunde. Vrum vrum. Absolut niciun gand. Go.

 

 

Pana sa ajungi aici te-ai gandit la toate posibilitatile. Ai intors lucrurile pe toate fetele. Ai stiut in ce te bagi. Ai fost constient ca poti sa iesi in decor oricand. Ca va fi scump. Ca masina se poate strica. Ca poate sa cada de pe trailer, ca poti sa iti uiti actele acasa si ca prietena ta va alege sa mearga la mare in loc sa vina cu tine. Pe toate astea le-ai stiut. Si te-ai pregatit psihologic pentru ele.  Nu ai vazut niciodata un pilot sa spuna dupa un accident “Vai, ce-am facut? Am distrus masina. Sunt terminat”. Dupa accident toti sunt calmi, resemnati, obiectivi. Asa ca nu ai cum sa te comporti altfel nici tu in caz de ceva.

 

 

Dar cum te pregatesti sa infrunti lucruri care nu ar trebui sa se intample niciodata? Sa iesi in decor pentru ca ai mers tare esti pregatit sa accepti chiar daca o sa-ti trebuiasca trei ani sa platesti pagubele. Dar sa te lovesti de un motociclist pe proba in timp ce te lupti pentru victorie, nu ai cum sa fii pregatit. Sa ne imaginam un alt eveniment. Nu cel cu Vali Porcisteanu. Urci la coasta si te izbesti in plin de o vaca. Sau o caruta, un pom cazut. Sau mai rau. Aluneci pe uleiul lasat de o masina din fata ta pe care nimeni nu l-a observat. Pentru ca acolo, organizatorul nu a pus pe nimeni. Pentru ca nu poate sa puna oameni din cinci in cinci metri. Ma rog, nu stiu ce trebuia sa faca dar nici nu avea voie sa lase se intample asta. Iti faci masina praf. Vrei o explicatie, un vinovat, o scuza macar. Dar nu o ai. Oficial, nu e nimeni vinovat dar tu esti intr-un mare rahat. Si nici macar nu ai gresit  cu ceva. Iar ce ti s-a intamplat tie nu e un incident de cursa. Asa ca nu esti pregatit sa-l infrunti, sa-l descurci.

 

 

Te intorci acasa cu mana goala, fara niciun rezultat si cu o mare gaura. Pe care evident nu ti-o permiti. Lucrurile degenereaza si mai mult cand iti vine jumatatea de la mare. “Si cum adica, nu iti plateste nimeni masina? O faci pe banii tai? Cum adica, esti fraierul lor? Nu mai bine veneai si tu la mare?”. Iti vine sa spargi tot prin casa si sa te muti in creierul muntilor. Dormi pe canapea, a doua zi pleci fara sa scoti un cuvant si pana seara ati hotarat de comun acord. Nu mai merge asa. Fiecare o ia pe drumul lui.

 

 

Peste trei saptamani esti cu masina raparata la urmatoarea etapa. Nu se mira nimeni. E normal sa fie asa dar numai tu stii cum ai reusit. De data asta nu mai dai niciun mesaj care sa inceapa cu “iubi”. Esti pe locul cinci in grupa. Ca sa ajungi pe podium la sfarsitul sezonului trebuie sa bati grupa de doua ori si in rest sa fii in primii trei. Aproape imposibil. Ajungi la start. Te opresti cam la un metru in spatele celulei desi ti se face semn sa mai inaintezi. Tu nu bagi in seama insistentele. Vrei un fel de start lansat. 30 de secunde.  Ce face iubi? Se uita oare pe net la timpi? Ai fost un bou. 15 secunde. Te gandesti ca accidentul a fost o nimica toata pe langa fiasco-ul din viata ta personala. Vrum vrum. Go.

Bloguri, Fumurile lui Mitraşcă

Cauza dezastrelor

2 Comments

Stiu, la Sibiu s-au intamplat mai multe decat putem sa scriem in zece articole. In Anglia, Alonso l-a batut pe Vettel , Webber a ignorat ordinele de echipa iar Hamilton s-a suparat pe McLaren pentru ca il obliga la multe ore in folosul PR-ului. Costi Stratnic a facut Off Road iar eu am jucat fotbal in timp ce Jon Bovi canta pentru multi dintre prietenii mei. Ca importanta, cele enumerate sunt cam pe acelasi calapod. Pentru mine. Pentru Vali Porcisteanu, de exemplu, lucrurile nu stau la fel. Asa cum nici pentru Giri, Szabo sau Tempesta care s-ar putea sa isi treaca in sfarsit o victorie in ultimii o suta de ani, lucrurile nu sunt egale. Dar despre Vali si despre Alonso va trebui sa scrie altcineva.

 

Povestea cu sacrificiile pe care le facem pentru ca sa ne dam la curse e si ea veche. Toata lumea s-a plictisit de ea. Si nu e vorba doar despre bani. Unii au, altii n-au. Dar sa nu ne pripim. Sacrificii face si cel care se scalda in bani. Timpul, energia, stresul, weekendurile, noptile pierdute, relatiile care se duc naibii le plateste si cel care isi ia de la gura si cel care mai are in dulap bani pentru zece sezoane. Din punctul asta de vedere s-ar putea sa fie mai de apreciat cel care are resurse financiare decat cel care nu are.  In loc sa stea omul pe terase, sa-si plimbe SL-ul pe plajele din Croatia, el se scoala cu noaptea in cap, se enerveaza ca nu i-au tinut loc mecanicii in parcul de service si se trezeste in boscheti pe plafon pentru ca pernele i-au incalzit prea tare gumele supersoft.

 

Acum, indiferent ca vorbim despre piloti cu potential financiar sau despre cei care de abia se tarasc in campionat, exista o mare intrebare la care ei refuza sa raspunda in mod voit. Ce alte lucruri minunate ar putea ei sa faca daca nu ar fi cursele de masini? Ar putea sa-si plateasca ratele si sa isi cumpere in sfarsit sistemul dolby surround la care viseaza. Sau ar putea sa isi duca iubita la mare in loc sa o tarasca dupa el la bubuituri in padure. Sau pur si simplu ar putea stea acasa, sa citeasca o carte buna, sa taie un morcov si sa-i scrie prietenului din copilarie care e acum in Canada si cu care nu a vorbit de sase ani.

La asta m-am gandit eu cand am fost saptamana trecuta la Carturesti si mi-am dat seama ca m-am instrainat de carti, de muzica, de tot ce gasesti misto acolo. E extraordinar sa iti urmezi un vis. Dar cand te afunzi prea tare si renunti la cine esti, te degradezi si te abrutizezi, pasiunea devine dusmanul tau. Nu zic ca am ajuns sa ma degradez dar am momente de derapaj in care vad doar timpi pe proba, bugete si pregatiri pentru curse. Si nu e pont sa duc o rubrica atata timp cat eu nu o sustin prin lectura. Vocabularul se saraceste, temele devin recurente si incet incet ma cancanizez. Doamne Fereste!

 

In alta ordine de idei, nu vreau sa traiesc momentul in care sa ma simt gol fara curse. E foarte important sa existe alternative. O gramada de alternative se gasesc la Carturesti si de multe ori m-am bucurat de ele in trecut, cand eram la facultate sau in Olanda. Dar imi aduc aminte foarte clar cum atunci as fi dat toate cartile si cultura si placerile din lume ca sa fiu unde sunt acum. Si uite, acum ca am ajuns acolo nu vreau sa intru mai adanc. De frica. Frica de dezastru. Ca o sa pariez la un moment dat tot pe o singura urcare….  si o sa ies in decor!