All posts by Georgescu Florin

Dunlop revine în elita motocrosului

Făgaşele, şanţurile şi denivelările Bulgariei şi Lombardiei (Italia) au constituit un teren divers pentru revenirea firmei Dunlop şi a profilelor GEOMAX MX51 şi MX71 în Campionatul Mondial de Motocros FIM. Primele două Mari Premii ale campionatului din 2010 s-au ţinut pe urcările rapide din Sevlievo şi, în 11 martie, pe nisipurile instabile din Mantova, iar echipa de fabrică Martin Honda şi-a început drumul spre atingerea obiectivelor din acest sezon.

Jimmy Albertson, american debutant în Campionatul Mondial, a avut un început dificil sub soarele Bulgariei. În Italia însă, profilul Dunlop pentru nisip l-a ajutat pe concurentul de 21 de ani cu motocicleta sa CRF450R să obţină un rezultat decent în clasa de elită MX1.

„Albee” a pornit excelent în prima din cele două manşe de 35 de minute de duminica trecută, menţinându-se între primii şapte pe majoritatea sprintului, avansând apoi pe poziţia 6.

Traseul mai uscat şi mai dur din manşa a doua i-a afectat pornirea din grilă, dar a obţinut timpi decenţi, terminând pe locul 13 şi obţinând locul 9 în clasamentul general.

„A fost un traseu foarte dur, nu am crezut că poate fi mult mai rău decât ieri, însă când a început manşa a doua, era ceva de speriat”, a declarat concurentul din Missouri. „În prima manşă am folosit pe spate anvelopa Dunlop „cu cupe” pentru nisip, care a fost excelentă la start, aproape că am ieşit pe primul loc din primul viraj.

Cred că după aceea mi-am ieşit din ritm; când am coborât pe locul şapte, timpii mei erau foarte slabi, însă în ultimele patru ture am putut să accelerez si am câştigat patru secunde la fiecare tură. Am păstrat aceeaşi anvelopă la al doilea start, ceea ce a fost probabil o greşeală, pentru că traseul era mult mai uscat şi n-am mai avut aceeaşi aderenţă. În concluzie, a fost un weekend bun şi un real progres faţă de săptămâna trecută. Asta urmăream şi intenţionez să progresez în continuare.”

Campionatul Mondial de Motocros FIM 2010 se află la a doua etapă din cele cincisprezece programate, înainte de sfârşitul lunii mai urmând etapele din Olanda, Portugalia, Spania şi SUA.

FOTO: image.dirtrider.com

Izabella GHITA
Senior PR Manager
GRUPUL DOI

SportSmart incepe calatoria

Facilităţile exclusive de testare Dunlop de la circuitul Mireval, lângă Montpellier, au fost luna trecută scena lansării noii anvelope revoluţionare SportSmart Supersport şi a anvelopei TR 91 pentru motociclete big trail.

Aproape 75 de jurnalişti şi 100 de dealeri Dunlop din toată Europa au petrecut opt zile pilotând în condiţii extreme, de la zăpadă la caniculă, profitând de această oportunitate
unică de a compara noua anvelopă Dunlop cu principalii săi competitori.

Prezenţi la lansare au fost reprezentanţii DEKRA, care au comparat independent anvelopa Dunlop cu principalele anvelope rivale; în urma testelor minuţioase, aceştia au confirmat că anvelopa Dunlop este mai durabilă decât anvelopele rivale.

Pentru ca jurnaliştii să înţeleagă mai bine performanţele revoluţionare ale anvelopei SportSmart pe carosabil ud, experţii 2D în colectarea de date au fost prezenţi pe circuitul ud, colectând timpii realizaţi de invitaţi.

În urma analizării datelor, s-a constatat că în majoritatea cazurilor aceştia virau cu viteze cu până la 7km mai mari pe carosabil ud cu noile anvelope, abordând virajele mai decis şi cu mai multă încredere. În cadrul aceluiaşi eveniment, campionul IDM German Superbike 2009 şi pilotul Dunlop Jörg Teuchert a parcurs circuitul împreună cu jurnaliştii şi a testat pe cont propriu anvelopa SportSmart.

FOTO: superbike.co.uk

Izabella GHITA
Senior PR Manager
GRUPUL DOI

FIA a infiintat o comisie pentru femeile din motorsport

FIA a constituit o comisie menita a promova participarea femeilor in toate sporturile cu motor. Comisia intitulata “Women and Motor Sport Commission “(WMC) a avut prima intrunire luni, care a fost condusa de Michele Mouton, fost pilot de raliuri.

“Membrii FIA din toata lumea sunt formati din femei si barbati, fiecare are un rol egal in acest sport” a afirmat presedintele FIA, Jean Todt. “La fel ca multe federatii internationale, vom sprijini, vom promova si vom ajuta participarea femeilor in motorsport, pentru a asigura sanse egale pentru toata lumea”.

WMC urmareste elaborarea  unor strategii si politici, care vor promova educatia si pregatirea , punand in practica actiuni si evenimente care vor intari participarea femeilor in toate sporturile cu motor.

Mouton, care a fost prima femeie care a castigat o runda din World rally Championship si 4 raliuri in anii ’80 a comentat: “femeile au deja locul lor in motorsport, au dovedit-o”. “Dar de cativa ani lumea m-a tot intrebat de ce nu exista o femeie care sa calce pe urmele mele. Chiar sper ca aceasta comisie sa ajute in gasirea unui raspuns, sa atragem, dar sa si sprijinim femeile in acest sport”.

WMC este format din 19 membrii,  reprezentand echipe, piloti, producatori, precum si Federatia Internationala de Motociclism. Printre pilotii ce fac parte din aceasta comise se numara si Natacha Gachnang, pilot in GT1 si verisoara pilotului echipei Toro Rosso din Formula 1, Sebastien Buemi.

FOTO: xeneize.files.wordpress.com

WRC-ul se muta in Noua Zeelanda

Avand un total de 56 de echipe inscrise pentru Raliul Noii Zeelande, cu piloti din 17 tari diferite si 9 masini de World Rally Championship, a 5-a etapa din WRC se anunta a fi una foarte disputata.

Fara a surprinde pe nimeni, pilotul care conduce clasamentul este Sebastien Loeb, care va incerca repetarea victoriei din 2008, cand s-a disputat ultima data raliul Noii Zeelande.

Dar totusi aparentele pot fi inselatoare, pentru ca Ford putea obtine dubla, dar un accident a lui Jari-Matti Latvala si o pana a lui Mikko Hirvonen au condus la victoria lui Loeb.

Echipa Ford este dornica de razbunare anul acesta, avandu-i pe Hirvonen si Latvala pe pozitiile 3 si 4 la start-ul raliului, aceasta find o pozitie ideala pentru drumul dificil de macadam din Noua Zeelanda. Celelalte masini Ford care vor disputa a 5-a runda din WRC vor fi pilotate de Matthew Wilson, Henning Solberg si Federico Villagra.

Masinile Citroen pilotate de Sebastien Loeb si Dani Sordo vor fi ajutate doar de pilotul echipei Citroen Junior Team, Sebastien Ogier, Kimi Raikkonen hotarand sa nu ia parte la aceasta etapa de raliu, pentru a testa mai riguros Citroen-ul C4 WRC.

Etapa din Noua Zeelanda va fi importanta si pentru pilotii din S2000 World Rally Championship si P-WRC, avand la start un numar de 46 de masini de grupa N.

Printre cei care vor participa la grupa N, se numara pilotii locali, care vor incerca sa adune cat mai multe puncte: Kingsley Thompson, Richard Mason si Emma Gilmour care il va avea copilot pe Glenn Macneall.

In timp ce Kimi Raikkonen va fi absent, Raliul Noii Zeelande se va bucura de prezenta fostului campion din Champ Car World Series, Michel Jourdain. Mexicanul retras in 2004 din competitie, a reusit 1 pole position, 2 victorii si 9 clasari pe podium, inainte de a intra in lumea raliurilor.

FOTO: rallynz.org

Calendarul sezonului 2011 din WRC a fost anuntat

Consiliul FIA a anuntat calendarul celor 13 runde ce se vor disputa in sezonul 2011 in World Rally Championship. Sezonul 2011 va debuta cu Raliul Suediei si se va incheia cu Raliul Marii Britanii.

Totusi sezonul 2011 poate beneficia de 14 etape, FIA urmand a anunta in luna iunie o decizie in acest sens. Calendarul 2011 beneficiaza de o serie de raliuri consacrate, precum Raliul Italiei, Argentinei si al Greciei. Se vor desfasura 9 raliuri pe macadam, 3 etape vor avea loc pe asfalt si un raliu va avea loc pe zapada.

Spre deosebire de sezonul actual, cand in luna iunie este o perioada linistita pentru pilotii din WRC, sezonul 2011 va avea cel putin un raliu in fiecare luna, incepand cu luna februarie si pana in noiembrie.

Mai jos puteti vedea calendarul sezonului 2011:

[table id=22 /]

Avancronica Raliului Insulelor Canare

Dupa seria de raliuri din America de Sud de luna trecuta, emotiile din Intercontinental Rally Challenge revin in Europa, in Insulele Canare intre 29 aprilie si 1 mai, aceasta find a patra runda a sezonului 2010.

Avand 3 piloti la lupta pentru titlu, un al patrulea nume pe lista pretendentilor este foarte posibil, avand in vedere natura competitiva a pilotilor. Printre acestia se numara Guy Wilks, Bruno Magalhaes, cehul Jan Kopecký si spaniolul Alberto Hevia, care se vor lupta pentru prima victorie din sezonului 2010.

Cu toate ca raliul Insulelor Canare a fost timp de 33 de ani o etapa din campionatul spaniol de raliuri, anul aceasta este prima data cand evenimentul poarta semnatura IRC. Cu toate ca a fost adaugat tarziu pe calendarul sezonului 2010, raliul Insulelor Canare este vazut ca unul dintre cele mai bine organizate raliuri.

Aceasta etapa este foarte solicitanta pentru piloti, care se vor confrunta cu probe speciale pe trasee virajate de mare viteza. Suprafata de rulare pe care se vor disputa probele speciale este foarte abraziva, find constituita partial din lava vulcanica, fapt ce constituie un avantaj pentru pneurile masinilor, care isi vor pastra aderenta chiar si in conditii de ploaie.

Avand probe speciale atat pe urcare cat si pe coborare, pilotii vor trebui sa mentina o viteza optima in abordarea virajelor pentru a-si asigura un timp cat mai bun.

Raliul Insulelor Canare nu poate fi comparat cu o alta etapa de asfalt din Europa, datorita faptului ca mult mai putin pietris ajunge pe asfalt, iar aderenta este mai mare pe viraje decat in etapele uzuale de asfalt, aducand astfel un avantaj pilotilor.

Probele de vineri dimineata sunt localizate la vest de parcul de service din Las Palmas, capitala Insulelor Canare, iar testele de dupa-amiaza vor avea loc in partea sudica. Probele speciale de sambata vor folosi trasee asemanatoare ca cele de vineri.

Juho Hanninen ocupa la momentul actual prima pozitie in clasamentul general al pilotilor, dar a afirmat ca va fi destul de greu pentru acesta sa-si mentina pozitia in fruntea clasamentului.

Finlandezul, un specialist pe probele de macadam, a afirmat ca nu crede ca va avea forta necesara sa mentina pasul, pentru a obtine o victorie in Insulele Canare. Pilotul in varsta de 28 de ani s-a aratat destul de nemultumit de ratarea testelor din Cehia, datorita intreruperii zborurilor aviatice.

Spre deosebire de Hanninen, Guy Wilks, s-a bucurat de o pregatire intensiva in nordul Italiei, unde a avut un rezultat bun. Wilks ocupa pozitia secunda in clasamentul general si este increzator ca poate termina raliul in fata lui Hanninen .

Jan Kopecký a avut si el parte de teste reusite, dupa participarea la faimoasa cursa din Italia, 1000 Migilia.Cehul a castigat pana in prezent 2 etape la nivelul celor din IRC pe asfalt. Echipa Skoda Motorsport ii va pune la dispozitie o masina gata pregatita de asfalt, pentru a nu modifica Skoda Fabia S2000, pe care pilotul ceh a avut-o pe probele speciale de macadam din America de Sud.

Alberto Hevia a fost principalul adversar a lui Kopecký in Spania sezonul trecut, iar pilotul in varsta de 35 de ani probabil va face o alta cursa formidabila la debutul sau in sezonul 2010 din IRC la volanul unei Skoda Fabia S2000.

Kris Meeke a inregistrat al doilea abandon in Argentina, astfel incat pilotul echipei Peugeot UK va fi nevoit sa lupte la un loc pe podium. Meeke beneficiaza de sfaturile prietenului sau din WRC, Dani Sordo, care i-a oferit acestuia multe informatii despre probele speciale din Insulele Canare. Meeke va pilota Peugeot-ul 207 S2000 pe care l-a pilotat in raliul Monte Carlo, in timp ce coechipierul sau Thierry Neuville, care va lua parte la 6 etape in IRC, va pilota masina pilotata de Meeke in Brazilia si Argentina.

Bruno Magalhães spera sa aiba parte de o evolutie cat mai buna in Insulele Canare, dupa ce portughezul a afirmat ca va incerca sa lupte cu Peugeot-ul 207 pentru a tine pasul cu rivalii sai directi din IRC.

Pilotul echipei Stohl Racing, Daniel Oliveira se va bucura de prezenta copilotului sau Carlos de Barrio, care a castigat aceasta etapa in 1997 si 2002 alaturi de Jesus Puras. Pentru Oliveira, care piloteaza un Peugeot 207, este al doilea raliu ce-l va disputa pe asfalt.

Franz Wittmann, care nu a participat in America de Sud, va lua startul la a 4-a etapa din IRC, dupa ce a castigat raliul din Germania, Hessen Rallye Vogelsberg cu Peugeot-ul 207 S2000. Austriacul a impresionat in raliul Monte Carlo, dar o greseala in ultima seara a raliului a dus la abandonul acestuia.

Mai multe detalii despre raliul Insulelor Canare puteti gasi pe http://www.rallyislascanarias.com

Raliul Frantei va include o proba speciala in onoarea lui Loeb

Campionul mondial din WRC, Sebastien Loeb, a afirmat ca este foarte nerabdator sa parcurga proba speciala de 4,2 km ce va avea loc pe strazile orasului sau natal Haguenau, proba ce face parte din raliul Frantei ce se va desfasura intre 30 septembrie si 3 octombrie.

Proba speciala ce se va desfasura pe asfalt, in jurul parcului Haguenau va cuprinde numeroase pozitii bune pentru spectatori, find gandita ca un tribut adus campionului mondial din WRC, care provine din regiunea Alsacia, care va fi centrul raliului.

Pilotul echipei Citroen a afirmat: “sunt foarte fericit ca traseul raliului va include Haguenau, este foarte frumos. Amintirile mele despre probele speciale sunt un pic fragmentate, dar am o vaga idee la ce sa ma astept. Cred ca va fi un raliu mai tehnic decat cel din Germania, drumurile din Alsacia sunt mai virajate”.

Raliul Frantei, a 11-a runda din WRC, se va desfasura la Strasbourg, dupa ce timp de 35 de ani s-a desfasurat in Corsica.

Prima zi va include 8 probe speciale, impartite in 2 bucle, iar parcul de service va fi tot la Strasbourg. A doua zi va cuprinde tot 8 probe speciale impartite in 2 bucle.

Ultima zi include proba speciala din Haguenau, dar va cuprinde si 2 treceri de peste 24 de km in Camp de Bitche, locatie renumita datorita suprafetei de rulare. Raliul va reveni la Strasbourg pentru desemnarea castigatorului, dupa 20 de probe speciale, totalizand 355,6 km.

Loeb, care acum locuieste in Elvetia, a concluzionat: “sunt sigur ca vom vedea multa lume prezenta la acest raliu”.

FOTO:  wikimedia.org

Cum au ajuns acasa echipele din WRC

A ajunge in Istanbul la Raliul Turciei, a patra runda din World Rally Championship a fost partea cea mai usoara pentru toata lumea. A ajunge acasa prin haosul cauzat de intreruperea zborurilor datorita norului de cenusa ce a plutit deasupra Europei, s-a dovedit o adevarata aventura.

Pentru a inrautati lucrurile, principalele echipe din WRC s-au aflat sub presiune pentru a ajunge acasa cat mai repede si pentru a pregati masinile pentru urmatoarea etapa ce va avea loc in Noua Zeelanda, intre 6 si 9 mai.

Ce trebuia sa fie o calatorie fara probleme pentru autobuzele echipelor s-a dovedit un adevarat calvar pe vapor, in incercarea disperata de a scuti timpul.Unele nave au parasit portul cu peste 2 ore intarziere.

Cu toate ca echipa Citroen a reusit sa revina acasa in timp util, nu acelasi lucru se poate spune despre cei de la Ford, care au consemnat pierderi mari de timp, atat de mari, incat mecanicii au fost nevoiti sa lucreze si in weekend pentru a pregati cat mai repede masina si a ajunge in Auckland.

A lucra in weekend, este ultimul lucru pe care mecanicii si-l doreau dupa un drum de 70 de ore, care i-a purtat din Turcia in Mare Britanie, prin Bulgaria, Ungaria, Austria, Germania, Olanda, Belgia si Franta.

De-a lungul saptamanii, povestiri despre aventura echipelor din WRC au inceput sa iasa la iveala. Cei mai norocosi care au reusit sa prinda un zbor care sa-i duca din Turcia in Grecia dupa care in Spania (unde restrictiile nu au intrat in vigoare) s-au confruntat totusi cu o calatorie obositoare cu autobuzul sau cu trenul. Din pacate multe din firmele de inchiriat masini au profitat de situatie cerand preturi exorbitante, iar trenurile nu au mai facut fata numarului de calatori, ultima alegere ramanand taxiul sau mini autobuzele pentru a nu ramane blocati pe aeroport.

Coechipierii Mikko Hirvonen si Jarmo Lehtinen si-au sunat cativa prieteni pentru a se intalni in Bulgaria, iar acestia aveau sa-i duca in Finlanda. Directorul tehnic al echipei Ford, Christian Loriaux a reusit sa prinda un avion de la Istanbul la Nice, dar a fost nevoit sa conduca catre Calais, dupa care catre sediul central al echipei. Tehnicienii Pirelli si-au petrecut calatoria din Turcia catre Italia in autobuz.

Organizatorii raliului ce va avea loc in Noua Zeelanda s-au temut de o posibila amanare a etapei din WRC, dar cum majoritatea liniilor aeriene au fost deschise, temeriile ca echipele din WRC nu vor putea ajunge in emisfera sudica s-au evaporat.

Parteneriatul dintre SMURD Cluj si Napoca Rally Academy continua si se dezvolta!

Napoca Rally Academy si Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare Cluj au anuntat astazi continuarea si dezvoltarea parteneriatului dintre cele doua grupari. Parteneriatul dintre SMURD si team-ul clujean de raliuri functioneaza deja de trei ani de zile, pilotii actualei Napoca Rally Academy sustinand in fiecare an campania de directionare a 2 procente din impozitul pe venit catre Fundatia pentru SMURD. Odata cu transformarea, din acest sezon, a Napoca Rally Team in Napoca Rally Academy, un proiect mult mai larg, cu implicare mai profunda in viata comunitatii si nu doar pe plan sportiv, parteneriatul cu SMURD va capata valente noi. Astfel, soferii ambulantelor si masinilor de descarcerare vor avea parte de cursuri gratuite de conducere defensiva, dar si ofensiva, astfel incat sa poata ajunge mai devreme chiar si cu cateva secunde, uneori vitale, la locul unui accident sau oriunde o viata este pusa in pericol. Mai mult decat atat, Napoca Rally Academy va organiza in acest an o serie de evenimente de strangere de fonduri pentru SMURD.

Este insa foarte important ca fiecare dintre noi sa directionam doua procente din impozitul deja platit catre Fundatia pentru SMURD, spune vicecampionul Romaniei in 2009 si detinatorul Cupei Europei de Est la raliuri, Tempesta.”Cand eram copil imi imaginam ingerul pazitor ca o fiinta alba. Acuma, cand ma gandesc la ingerul pazitor il vad in rosu si galben. Pentru ca cei de la SMURD sunt adevaratii ingeri pazitori si cred ca acest lucru este valabil pentru orice cetatean al Romaniei. Anul acesta avem un parteneriat mai tehnic, in care ne vom implica mai mult, vrem sa fim mai mult si mai direct alaturi de ei. In ceea ce piveste Campania 2% pentru SMURD, trebuie sa fim cu totii constienti ca ei au nevoie de fonduri si noi avem mare nevoie de ei”.

Marcat de o interventie a SMURD la un accident, interventie pe care a vazut-o cu ochii lui cu putin timp in urma, Bogdan Marisca crede ca s-ar putea face mult mai mult pentru acest serviciu medical de elita.“Trebuie sa incep prin a spune ca nu suntem foarte multumiti de ce am reusit sa facem pana acuma pentru SMURD. I-am vazut la treaba, din nefericire la un accident de circulatie in care doi tineri au fost raniti si, din pacate, unul dintre ei nu a a avut sansa si pot spune ca sunt niste oameni realmente cu sufletul acolo si nu cred ca ne putem imagina prin ce trec acesti oameni in fiecare zi si cat poate fi de frustrant sa sti ca, daca nu ai tot ce-ti trebuie nu poti sa-ti duci la bun sfarsit misiunea si asta ar putea costa o viata. Pentru asta SMURD-ul are nevoie de sustinerea noastra, a societatii, Napoca Rally Academy fiind foarte putin importanta in aceasta ecuatie. Acesti 2% sunt o parghie in acest sens, dar mai sunt si alte parghii. Si facem si noi un apel catre companii si firme sa foloseasca aceste parghii pentru a directiona si alte sume care nu le afecteaza bugetul, nu doar cei 2%, catre SMURD. Oricum, daca fiecare dintre noi am aloca 2% din energia, timpul si disponibilitatea noastra pentru un serviciu precum SMURD, cred ca rezultatele lor ar fi mai apropiate de ceea ce-si doresc cei care salveaza vieti”.

Si Danny Ungur doreste sa se implice in actiunile de sustinere a SMURD, atat prin campania “2%”, cat si prin actiunile de strangere de fonuri. Danny isi declara, la randul sau disponibilitatea pentru a sustine cursuri de pilotaj pentru soferii de la SMURD: “Cand spunem SMURD, spunem viata si doar cine vede o interventie reala realizeaza ca, poate odata in viata va avea nevoie de acest serviciu si atunci isi da seama ca acesti 2 % au reprezentat o investitie pentru sine. De aceea sustin si eu, cu tot sufletul aceasta campanie”.

Mezinul Naapoca Rally Academy, Vlad Cosma, se declara onorat ca face parte din gruparea partenera cu Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare Cluj. Colegii mei au pus cam tot ce era de spus, eu nu mai am de zis decat ca sunt bucuros si mandru ca pot face parte, alaturi de Napoca Rally Academy, din acest parteneriat cu un serviciu medical de elita. Imi voi da, firesc, tot interesul pentru a sustine SMURD Cluj, atat prin campanile care vor fi organizate, cat si prin prezenta mea efectiva la cursurile de pilotaj pentru soferii de pe autospeciale.

Coordonatorul SMURD Cluj, doctorul Nicolae Moldovan ii considera deja prieteni pe pilotii Napoca Rally Academy si ii asigura ca parteneriatul cu ei a adus deja beneficii Serviciului clujean de Urgenta, Reanimare si Descarcerare. “Suntem in al treilea an de parteneriat cu pilotii clujeni, deja suntem prieteni, ne sunam de sarbatori, asta inseamna ca intre noi s-a coagulat o relatie bazata pe ceva si ne dam seama ca ne respectam unii pe altii. Parteneriatul consta practic in promovarea reciproca si cred ca, datorita lor, noi suntem acum in masura sa putem face mai mult pentru populatia judetului Cluj.

Inspectorul sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta “Avram Iancu” al judetului Cluj, generalul de brigada Vasile Somlea a anuntat in finalul conferintei de presa ca, banii stransi prin Campania 2% pentru SMURD vor fi folositi pentru infiintarea la Cluj a unui centru zonal de pregatire a paramedicilor. “A avea alaturi o echipa cum este Napoca Rally Academy este ceva deosebit, suntem onorati ca o asemenea echipa doreste sa ne ajute. Trebuie sa va spun ca avem o seama de proiecte concrete din fondrile stranse prin Campania “2% pentru SMURD”. Chiar astazi dimineata, intr-o discutie telefonica, secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, dr. Raed Arafat m-a asigurat ca urmeaza sa ne fie directionati banii pe care i-am adunat din judetul Cluj pentru un centru de pregatire si formare a paramedicilor. Proiectul este gata, am obtinut toate autorizatiile pentru a pregati paramedici atat din judetul Cluj, cat si din judetele limitrofe. Acest centru va functiona de la 1 mai, chiar inainte ca lucrarile de extindere a cladirii allocate in acest sens sa se fi terminat”, a anuntat generalul Vasile Somlea.

Berti Panaiot

Stefan GP doreste participarea in F1 in 2011

Sarbul Zoran Stefanovic a afirmat ca echipa sa, cunoscuta sub denumirea de Stefan GP, intentioneaza sa ocupe ultimul loc disponibil in Formula 1 pentru grila de start a sezonului 2011. Zoran Stefanovic a incercat sa ia parte si anul acesta in Marele Circ, avand la dispozitie fostele monoposturi ale echipei Toyota, dar fara succes.

Dupa ce o echipa a renuntat la participarea in Formula1, FIA a hotarat sa pastreze pentru sezonul 2010, 12 echipe in loc de cele 13 anuntate initial. Comisia FIA a decis redeschiderea procesului de selectie a echipelor, pentru a avea in sezonul 2011, 26 de monoposturi pe grila de start.

Stefanovic si-a aratat totodata si interesul pentru a construi un circuit de Formula 1 ce va face parte din Stefan Tehnology Park. Localizat la marginea orasului Belgrad, circuitul va gazdui si sediul central al echipei precum si centrul de testare al monoposturilor.

“Aceasta este o dovada ca vrem sa iesim in fata lumii, sa aratam ca suntem o echipa serioasa si bine tehnologizata, avem ganduri serioase de a participa in Formula 1 pe o perioada lunga de timp” a declarat Stefanovic.

“Trebuie luat in calcul ca vom fi la egalitate cu echipele mari, in termeni de dotari tehnologice si organizare, pentru ca Stefan Technology Park va fi comparat cu ele si asteptam cat mai multe imbunatatiri in viitor.” a concluzionat Stefanovic.

FIA va lua o hotarare cu privire la grila de start a sezonului 2011 in luna iulie.

FOTO: joesaward.files.wordpress.com