All posts by Motorsportnews Team

Locul al treilea la echipe pentru Yacco Racing la Trofeul Serus

Campionatul National de Viteza in coasta a debutat week-end-ul trecut la Rasnov, dupa o amanare inspirata cu o saptamana a etapei, de catre organizatori si FRAS.

Astfel prima etapa a avut toate ingredientele unei competitii de succes: o prima zi insorita cu viteze ametitoare ale bolizilor de concurs si o a doua zi cu ploaie pe intreaga zi, ceea ce a facut ca sansele concurentilor sa fie egale in lupa cu secundele.

 

Echipa noastra a reust sa urce pe a 3-a pozitie a podiumului, in ciuda iesirii in decor a BMW-ului 135D pilotat de Marian Nica, dupa o abordare prea curajoasa a unui viraj. Vestea buna este ca BMW-ul o sa fie gata la urmatoarea etapa sa isi aduca importanta contributie la rezultatul echipei.

 

Cea mai buna pozitie in echipa a fost ocupata de Lyuben Kmenov care a reusit un loc doi la OPEN cumulat cu un parcurs extrem de spectaculos al traseului, cu al sau Mitsubishi Evo de peste 700 c.p.

 

Costi Stratnic si a sa exotica Dacia STCC a reusit sa castige grupa GT (dedicata automobilelor cu propulsie) dar si sa incante spectatorii cu aparitia acestui bolid unic la noi in tara.

 

Aurelian Andronache, a urcat asa cum ne-a obisnuit pe podium la clasa H3, dupa o lupta extrem de grea cu concurenti extrem de puternici, obtinand locul 3.

 

Marian Andrei, debutantul Yacco Racing, a reusit sa isi imbunatateasaca constant timpii, urcand pe podium de doua ori, castigand in clasamentul rezervat debu- tantilor si iesind pe locul 3 la grupa N1.

Ochii ațintiți spre vârf

Întrecerile interne de raliuri revin în activitate în acest weekend cu BT Transilvania Rally powered by Ford, runda a doua a CNRD. Competiția contează și ca prima etapă a stagiunii 2017 în Tour European Rally.

După un debut foarte bun în stagiunea 2017 a Campionatului Național de Raliuri, cu victoria obținută de echipajul Vali Porcișteanu/ Dan Dobre la Clasa 3 în prima etapă, Raliul Brașovului, dar și cu rezultate foarte bune pentru ceilalți componenți ai echipei, care și-a adjudecat succesul în competiția dedicată,  “DTO-Tellur Rally Team” va evolua în perioada 4-6 mai la BT Transilvania Rally powered by Ford.

 

Fără îndoială, suntem fericiți că venim la Cluj din postura de lideri în competiția echipelor. Ne propunem să avem o prestație la fel de bună precum cea de la Brașov și să îmcercăm să ne păstrăm cât mai mult timp acest loc fruntaș. Suntem conștienți că nu este o sarcină facilă, pentru că avem parte de adversari extrem de valoroși, dar ne-am propus să luptăm pe fiecare probă specială programată până la finele campionatului pentru a ne clasa la final cât mai sus”, spune Vali Porcișteanu.

Firesc, în paralel, Vali este decis să repete la Cluj succesul obținut la Brașov la Clasa 3: ”În ceea ce ne privește pe mine și pe Dan Dobre, am anunțat că obiectivul nostru pentru acest sezon este titlul la Clasa 3. Este motivul pentru care abordăm întrecerea cu dorința de a bifa a doua victorie în această întrecere. Pe de altă parte, îi avem ca reper pe concurtenții de la Clasa 2, dar, evident, potențăm prestația noastră cu diferența la capitolul material de concurs. Ne-am propus însă să setăm cât mai sus ștacheta, pentru că privim și în perspectivă, la ceea ce va urma în sezoanele viitoare. Ne doream să participăm și în TER, dar, din păcate, nu am putut alinia în timp util materialul de concurs la specificațiile tehnice impuse de regulamentul competiției, astfel că ne rezumăm la obiectivele legate de întrecerea națională”.

 

La startul celui mai important raliu găzduit de România în ultimii ani se vor alinia, printre alții, Giandomenico Basso, dublu Campion Național al Italiei, dublu campion european și câștigător IRC, Luca Rossetti, triplu campion european de raliuri, sau Chewon Lim, pilot oficial al programului Hyundai Motorsport. BT Transilvania Rally powered by Ford este prima etapă a Tour European Rally 2017 și va avea un program alcătuit din 14 probe speciale, care vor însuma nu mai puțin de 159,62 km. 

 

Vineri, în prima zi de concurs, startul pe cea dintâi probă a zilei, Tarnița, este programat la ora 16:50. Urmează apoi alte două secțiuni cronometrate, Beliș și Râșca, o vizită prin parcul de service, iar apoi, după lăsarea serii, la lumina proiectoarelor, ultima specială a zilei, Florești, derulată cu începere de la ora 21:22.

 

Sâmbătă, concurenții vor avea de parcurs mai întâi două bucle cu câte patru secțiuni distincte. Se pleacă în competiție la 9:08, pe PS Valea Fericirii, urmată apoi de Mănăstireni, Dângău și Florești. După regrupare și service-ul de mijloc de zi se va alerga pe Florești, Valea Fericirii, Mănăstireni și Dângău, care va avea și statut de Power Stage. La 18:22 se va da startul în Superspeciala Cluj, pentru ca sosirea primului echipaj să fie programată 6 minute mai târziu.

 

Echipajul Porcișteanu/Dobre se bucură de susținerea unor parteneri de încredere: DTO (Dolo Trans Olimp) și TELLUR (marca pe care Vali o reprezintă în România), dar și YATOshop.ro, Pirelli, Millers Oil prin Racing Nick – parteneri tehnici, Digi24 & ProFm – parteneri media.

Start in Transilvania Rally pentru Csongor Szabo

Debutul sezonului 2017 al Campionatului National de Raliuri “Dunlop” a avut loc la Brasov la finalul lunii martie, unde s-a desfasurat Tess Rally, etapa care deschide in mod regulat lupta pe probele speciale de raliu din Romania. Cu o vreme nesperat de frumoasa si asfalt uscat, raliul s-a desfasurat sub privirile unui numar mare de spectatori, care au venit sa vada spectacolul oferit de cele peste 60 de echipaje. Desi la Tess Rally 2017 a urcat pe pozitia secunda a clasei 9, in urma verificarilor tehnice de dupa raliu, echipajul format din Csongor Szabo si Rares Fetean a fost declarat invingator dupa descalificarea echipajului invingator, motivul fiind neconformitatea turbinei motorului.

 

Transilvania Rally, a doua etapa a sezonului 2017, va avea loc in perioada 4-6 mai, avand programati un numar de aproape 160 de kilometri cronometrati pe probele speciale de asfalt din jurul orasului Cluj-Napoca. Recunoasterile traseului de concurs debuteaza miercuri, urmand a se continua joi, atunci cand au loc fotografia oficiala si prezentarea oficiala a echipajelor. Cu sediul central al raliului mutat la Cluj Arena, echipajele vor trece prin fata fanilor prezenti la startul festiv joi seara, incepand cu ora 20:00, in preajma celebrului stadion clujean, ca mai apoi o parte din actiune sa se mute in apropiere: parcul de service, zona unde mecanicii se lupta cu secundele in incercarea de a repara toate stricaciunile, va fi amplasat in parcarea Salii Sporturilor “Horia Demian”.

 

Testele oficiale ale Transilvania Rally sunt programate vineri dimineata, intre 8:00 si 14:00, pe o sectiune din proba “Floresti”, acolo unde doi norocosi castigatori ai concursului partenerului Ferroli vor ocupa locul de copilot in dreapta lui Csongor Szabo pentru o sesiune de antrenament. Impartit in 2 zile, raliul debuteaza vineri la ora 16:00, echipajele avand de parcurs 3 probe speciale lungi (“Tarnita”, “Belis” si “Dangau”), in lungime totala de aproximativ 60 kilometri, ca mai apoi sa revina in zona de service. Prima zi se incheie cu o proba speciala desfasurata la lumina farurilor suplimentare, “Floresti”, unde spectatorii vor avea parte de un spectacol garantat. Mai multe masini de concurs vor evolua pe proba-circuit, intr-un cadru excelent pentru fani, care beneficiaza de o vizibilitate foarte mare datorita amfiteatrelor naturale create de peisajul din zona.

 

Transilvania Rally este foarte interesant in acest sezon. Prima zi de concurs, desi cu doar 4 probe, este lunga si contine speciale dificile. Revenirea specialei “Tarnita” o sa fie spectaculoasa, “Belis”-ul ramane un clasic iar “Dangau”-ul o sa fie o provocare pentru toate echipajele, un loc unde o sa se faca diferenta. Suntem curiosi care va fi atmosfera pe “Floresti”, proba care este orientata catre spectatori si care-i invita pe acestia sa fie in numar mare alaturi de noi a descris Csongor prima zi a Transilvania Rally.

 

A doua zi de concurs programeaza un total de 91 kilometri cronometrati, desfasurati in zona Belis – Manastireni – Rasca, acolo unde echipajele vor evolua pe speciale in urcare sau in coborare, pe sectiuni de drum virajate si inguste, rapide si inselatoare, toate reprezentand ingredientele ideale pentru o provocare pentru toate echipajele. Cu 10 speciale in program, sambata o sa fie ziua cea mai lunga si interesanta chiar si pentru spectatori, cu doua treceri consecutive pe “Floresti”, speciala cea mai apropiata de Cluj-Napoca, dar si cu o superspeciala noua, care se va desfasura in zona Cluj Arena – Parcul Central din oras, incepand cu ora 18:26. Sambata o sa fie o zi lunga. Speram sa avem un parcurs bun vineri, sa ocupam o pozitie buna, iar sambata sa ne conservam rezultatul si sa terminam cu bine raliul. a spus Csongor.

 

Pentru noi, raliul de la Cluj este unul foarte important. Dupa rezultatul final de la Brasov, avem o misiune clara: sa ne consolidam avansul in fruntea clasamentului clasei 9 cu o victorie. Transilvania Rally va fi, probabil, cea mai dificila etapa din acest sezon si o vom aborda cu maxima atentie. Avem nevoie de o dictare perfecta pe probele speciale si de incredere maxima pentru a obtine timpi buni si a ne impune. a spus Csongor.

 

Un punct important al motorsportului din Romania, Cluj-Napoca are un numar mare de fani ai motorsportului si atrage anual, la fiecare competitie organizata in zona, spectatori din judetele din Transilvania. Cu probe speciale spectaculoase, rapide, dar si cu speciale dedicate fanilor, unde spectacolul va fi garantat, Csongor si Rares se asteapta ca numarul celor de pe margine sa fie mare: Intotdeauna m-am simtit bine la raliul de la Cluj, unde atmosfera e frumoasa si raliul interesant. Sper sa avem parte de multi fani pe margine, sa ne incurajeze sa crestem ritmul si sa facem spectacol. Va asteptam pe toate probele, dar mai ales vineri si sambata pe “Floresti” si pe superspeciala de la Cluj Arena de sambata seara, unde show-ul o sa fie garantat! a incheiat Csongor.

 

In 2017, echipajul Csongor Szabo – Rares Fetean este sustinut de Ferroli Romania, Zarah Moden, New Fashion, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Transilvania Broker, Alisca Vending, Gother Service si partenerii media Observatorul de Covasna si RallyMax.ro.

Paul Andronic obtine locul 3 in Trofeul Serus

Paul Andronic, campion național CNVC în 2015,revine în Campionatul Național de Viteză în Coastă (CNCV) la volanul unui automobil Mitsubishi Lancer Evo V și urcă din prima etapă pe podium. 

Pilotul echipei Autotehnica a trecut testul ploii cu noua mașină de concurs, s-a acomodat condițiilor meteo vitrege ce au caracterizat prima etapă competițională – Trofeul Serus, desfășurat pe 29-30 aprilie la Râșnov, și a urcat pe locul trei la clasamentul general și cel al grupei competiționale H4.

 

Din punct de vedere competițional a fost o luptă frumoasă pentru fiecare treaptă a podiumului. Am avut nevoie de puțin timp să găsesc setările corecte și să prind încredere în ținuta de drum pe ud, dar în cele din urmă am reușit să obțin un loc 3 în clasamentul general și cel al grupei. Mașina s-a comportat bine, iar ca obiectiv avem un 2017 în care ne luptăm din nou pentru locul 1 în CNVC și vizăm podiumul câtorva etape din Campionatul European de Coastă. Mulțumim Repsol, prin Valtec România, că este alături de noi în atingerea acestui obiectiv”, a declarat Paul Andronic, președinte al echipei Autotehnica.

 

Trofeul Serus s-a desfășurat în perioada 29-30 aprilie la Râșnov, iar pe traseul de 4 kilometri mai mult de 90 de concurențiau alergat pentru un loc pe podiumul uneia dintre cele 10 clase competiționale.

 

Următoarea etapă în care Paul Andronic va concura, susținut de Repsol prin Valtec România, se va desfășura în intervalul 27-28 mai 2017 la Poiana Brașov.

Raliul Radului – Documente oficiale

Etapa a treia a Campionatului National de Raliuri va avea loc la Arad, in perioada 02-03 iunie 2017. Raliul Aradului reprezinta a doua etapa a Balkan Rally Trophy, campionat din cadrul Trofeului European de Raliuri FIA. Concurenti din Romania, Bulgaria, Turcia si Serbia sunt asteptati sa ia startul pe cele noua probe speciale. Promotorul acestei competitii este Mihai Leu, multiplu campion national si campion mondial la box in 1997 si campion national de raliu in 2003.

Raliul Aradului are o valoare importanta pentru motorsport, intrucat reprezinta o etapa comuna a Trofeului European de Raliuri (FIA – ERT), Campionatul National de Raliuri Dunlop, Campionatul National de Rally 2 si Campionatul National de Raliuri Istorice. Startul festiv va avea loc joi 01 iunie in fata Primariei Arad, incepand cu ora 21:00, urmand ca vineri concurentii sa ia startul pe probele speciale. Festivitatea de premiere va avea loc la finalul competitiei Sambata, 03 iunie, pe podiumul amplasat in fata Primariei Arad.

 

Supplementary Regulations Arad – 2017

Regulament Particular Arad – 2017

Formular Inscriere Echipe CNRD 2017

Formular Inscriere Echipe CNRally2D 2017

Formular Inscriere Echipaj CNRVID 2017

Plan Orar CNRD Arad 2017

Plan Orar Rally2 Arad 2017

Maps

Media Accreditation Form

Formular Inscriere Echipaj CNRD 2017

Formular Inscriere Echipaj CNRally2D 2017

Formular Acreditare Media Entry Form ERT 2017

 

Cel mai solicitant raliu din 2017 pentru Napoca Rally Academy

Transilvania Rally 2017, etapă ce va conta în Tour European Rally și va fi și a doua rundă din Campionatul Național de Raliuri, a însemnat multe luni de muncă pentru echipa campioană a României. Pe lângă chestiunile organizatorice la care și-au adus aportul, cinci echipaje NRA se vor alinia și la start.

 

După un debut foarte bun în stagiunea 2017 a Campionatului Național de Raliuri, cu victoria obținută de echipajul Simone Tempestini/Marc Banca în prima etapă, Raliul Brașovului, dar și cu rezultate excelente pentru ceilalți componenți ai echipei, Napoca Rally Academy va evolua în perioada 4-6 mai în fața propriilor suporteri, la BT Transilvania Rally powered by Ford.

În compania unor nume mari din lumea motorsportului, care se vor alinia la startul etapei de la Cluj-Napoca, Simone Tempestini (secondat de Marc Banca) va încerca, de la volanul unui Citroen DS3 R5, să le țină piept și să obțină un rezultat frumos în ierarhia Tour European Rally (TER), competiție pe care a dominat-o în 2016. Tot la bordul unui automobil în configurație R5, Ford Fiesta, va lua startul și Bogdan Marișca, cel care o va avea în dreapta pe navigatoarea Carmen Poenaru și care își propune să-și folosească vasta experiență pentru a duce culorile NRA în fruntea clasamentelor probelor speciale.

 

Clasa 3 din Campionatul Național de Raliuri va avea un concurent foarte competitiv în persoana lui Florin Tincescu, la al doilea start al sezonului la bordul unui Mitsubishi Lancer EVO IX și alături de navigatorul Sergiu Itu. Cei doi își propun să mărească ritmul avut la Brașov, unde au trecut printr-o etapă de acomodare cu noua mașină și să demonstreze încă o dată competitivitatea programului Junior NRA.

Celălalt junior al echipei, Norbert Maior, vine după un raliu greu, în care a acumulat experiență și după care dorește să dovedească faptul că talentul său este incontestabil pe tronsoanele cronometrate. Mihai Manole și Florin Dorca vor completa tabloul echipajelor NRA de la bordul unui Peugeot 208 R2, iar țelul lor este să mențină ritmul foarte bun pe care l-au avut în debutul sezonului și să puncteze cât mai mult în clasamentul automobilelor cu 2 roți motrice.

 

BT Transilvania Rally powered by Ford este prima etapă a Tour European Rally 2017 și va avea un program alcătuit din 14 probe speciale, care vor însuma nu mai puțin de 159,62 km. La startul celui mai important raliu găzduit de România în ultimii ani se vor alinia, printre alții, Giandomenico Basso, dublu Campion Național al Italiei, dublu campion european și câștigător IRC, Luca Rossetti, triplu campion european de raliuri, sau Chewon Lim, pilot oficial al programului Hyundai Motorsport. Tour European Rally a fost câștigat în 2016 de către juniorul Napoca Rally Academy, Simone Tempestini, iar în 2017 va avea un program alcătuit din 6 etape.

„Pentru echipajele Napoca Rally Academy va fi un pic mai greu decât de obicei, fiindcă există mai multă presiune, iar suporterii noștri au așteptări mari, însă eu sunt convins că toți vor face față cu brio și că ne vom bucura de rezultate excelente. Am pregătit mult acest raliu, atât din punct de vedere sportiv, cât și organizatoric și sper ca acest lucru să se vadă și să fie apreciat. Au fost gândite o serie de surprize și un program care să pună municipiul Cluj-Napoca pe lista destinațiilor fierbinți pentru fanii raliurilor din Europa și ne dorim ca BT Transilvania Rally powered by Ford să devină o etapă de tradiție în Tour European Rally (TER). Le mulțumesc tuturor partenerilor care ne-au sprijinit în realizarea acestui proiect și îi invit pe toți fanii fenomenului rally pe probe, pentru că de spectacol sigur nu vom duce lipsă”, a declarat Marco Tempestini, managerul Napoca Rally Academy și organizatorul BT Transilvania Rally powered by Ford.

Lucian Răduţ a câştigat Trofeul Serus

Forţat de condiţiile meteorologice nefavorabile să îşi amâne debutul cu o săptămână, Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop şi-a desfăşurat în acest weekend prima etapă a sezonului. Gazdă, prin tradiţie, a rundei întâi a fost traseul de la Râşnov – 92 de concurenţi participând în cadrul Trofeului Serus. La volanul unui Mitsubishi Lancer EVO VIII, Lucian Răduţ şi-a adjudecat victoria, devansându-l pe campionul bulgar Lyuben Kamenov, care a pilotat un model similar. Ultimul loc pe podium i-a revenit lui Paul Andronic (Mitsubishi Lancer EVO V).

Lyuben Kamenov a stabilit cel mai bun timp al întregului weekend, fiind singurul pilot care a reuşit să urce cei 4 km ai traseului de pe Valea Cetăţii în mai puţin de două minute. Acest lucru s-a întâmplat însă sâmbătă, în cadrul antrenamentelor cronometrate, în condiţii de asfalt uscat. Ploaia a udat duminică dimineaţă Rasnovul, manşele de concurs desfăşurându-se pe un traseu unde zonele ude au alternat cu cele uscate. Vicecampionul naţional de anul trecut, Lucian Răduţ, l-a surclasat pe Lyuben Kamenov în ambele runde de concurs, ecartul total dintre cei doi fiind de 4.338 secunde. Al treilea loc pe podium a fost disputat de Paul Andronic şi Alexandru Mirea. Mirea, pilotând un Audi A4, a fost mai rapid cu o secundă pe prima urcare, însă Andronic l-a devansat cu 1.4 secunde în manşa secundă, “suflându-i” podiumul. Oricum, performanţa lui Alexandru Mirea este una notabilă, maşina sa fiind încadrată la o clasa inferioară (H3).

Eduard Cozma a terminat Trofeul Serus pe a cincea poziţie, în faţa celor doi prieteni-rivali de la grupa N. Duelul lui Călin Manitiu (Subaru Impreza) cu Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer EVO X) a fost din nou foarte strâns, fiecare reuşind să câştige câte o manşă de concurs. Manitiu a ieşit în final câştigătorul grupei, cu un avans de doar 0.047 secunde în faţa lui Mitroi. Pe 10 în clasamentul OPEN şi pe 3 la N a încheiat Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer Evo VIII). Vicecampionul naţional de raliuri, Dan Girtofan, a testat la Râşnov în condiţii de concurs noua sa Skoda Fabia R5. Fără a avea o presiune a unui rezultat şi fără a forţa foarte mult, Giri s-a clasat al optulea.

Gabriel Ene, ocupantul celui de-al nouălea loc în clasamentul OPEN, a fost cel mai rapid pilot al unei maşini cu tracţiune pe două roţi motrice (sub 3500 cc). Pilotând o Honda Civic EP3, Ene l-a devansat pe Claudiu Ciucă (Renault Megane). Campionului Andrei Şerban (Skoda Fabia) i-a revenit doar al treilea timp al maşinilor 2WD. Lupta la vârful grupei A s-a dat între doi piloţi ai unor Mitsubishi Lancer Evo VII. Ciprian Ciobotaru l-a învins pe Adi Iliescu, pe 3 clasându-se Istvan Soos (Subaru impreza). Dorin Alexandrescu (VW Golf GTi) a câştigat prima etapă a noului campionat dedicat autovehiculelor istorice. El a fost însoţit pe podium de Costin Ganescu (Fiat X1/9) şi de Adrian Bortica (BMW 1602). Rally Dream Team a urcat pe prima treaptă a podiumului destinat echipelor. Pe doi au încheiat cei de la WOT Racing 2 iar pe trei, Yacco Racing Team.

 

La Trofeul Serus şi-a făcut debutul şi noul Campionat Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2, care şi-a disputat câte o etapă în fiecare din cele două zile. La volanul unui Volkswagen Golf, Claudiu Ionescu a câştigat runda de sâmbătă iar Remus Hâncu, pilotând o Dacia Nova, s-a clasat al doilea. Cei doi au făcut rocada duminică, având aşadar punctaj egal după primele două etape. Podiumul a fost completat sâmbătă de Paul Turcanu iar duminică de Claudiu Orha.

 

Parteneri principali ai evenimentului sunt Serus, dealer autorizat Dacia, Renault, Nissan, şi Total România. Partenerii evenimentului: Pro-X, Silnef Security, Zizin – Ape Minerale Naturale, Olmedo şi Cyclon Motorsport. În mod tradiţional, Consiliul Local şi Primăria Râşnov sunt parteneri oficiali. 

 

Trofeul Râşnov a fost organizat de Auto Blic sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi s-a desfăşurat cu sprijinul Poliţiei Rutiere Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov şi al Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. 

 

Parteneri media: autorally.ro, Rock FM, Zile şi Nopţi

 

Design istoric pentru BMW M6 GT3 Team Schnitzer

În 1989, BMW Team Schnitzer a scris primul capitol al istoriei sale glorioase în cursa de 24 de ore de la Nürburgring. Echipa din Freilassing (Germania) a obţinut prima victorie în clasamentul general al clasicei de anduranţă ce are loc pe bucla Nordschleife în acelaşi an în care a reuşit primul său titlu în DTM. După 143 de tururi de cursă, viitorul campion DTM Roberto Ravaglia, Emanuele Pirro (ambii din Italia) şi Fabien Giroix (Franţa) au trecut primii linia de sosire cu emblematicul BMW M3 E30. În amintirea acelui succes, BMW Team Schnitzer va reveni în 2017 pe circuitul din regiunea Eifel cu unul dintre cele două BMW M6 GT3 purtând acelaşi design istoric precum maşina învingătoare în 1989.

Aceasta este o onoare deosebită pentru Charly Lamm, care era directorul echipei atunci când BMW Team Schnitzer a obţinut primul său succes major pe Nordschleife – un rol pe care îl ocupă şi în prezent: “BMW Motorsport are o bogată tradiţie în motorsport şi am fost norocoşi să lucrăm împreună timp de mai multe decenii. Designul istoric al BMW M6 GT3 este o frumoasă rememorare a primei noastre victorii – una de care suntem foarte mândri. Dungile în culorile BMW Motorsport clasice, în special, evocă multe amintiri alături de numeroşii fani BMW din regiunea Eifel şi ne oferă o motivaţie suplimentară pentru a face tot ce este posibil astfel încât să obţinem un rezultat bun la revenirea noastră pe Nordschleife“.

Lamm încă mai are amintiri plăcute de la prima victorie din 1989: “În acelaşi week-end concuram şi în DTM, şi în cursa de 24 de. Piloţii noştri au făcut o treabă perfectă, aşa cum a făcut şi întreaga echipă. A fost o cursă fantastică şi o experienţă plină de emoţie pentru întreaga echipă“.

După doar doi ani, BMW Team Schnitzer a adăugat un al doilea succes în palmares. În 1991, Armin Hahne, Joachim Winkelhock (ambii din Germania) şi Kris Nissen (Danemarca) au fost învingători – din nou la comenzile BMW M3 E30, care a obţinut victoria în clasamentul general la patru ediţii consecutive (1989-1992). Maşina rămâne de departe cel mai de succes turism înscris vreodată de BMW Motorsport. Şi-a făcut debutul în DTM în 1987 şi l-a propulsat pe Eric van de Poele (Belgia) către titlu la prima încercare. De asemenea, Ravaglia a fost încoronat campion mondial de turisme cu BMW M3 E30 în acelaşi an. Per total, maşina a obţinut 41 de victorii în curse din DTM.

BMW Team Schnitzer a obţinut victoria în clasamentul general al cursei de 24 de ore de la Nürburgring la alte trei ediţii: în 2004 şi 2005 cu BMW M3 GTR şi cel mai recent cu BMW M3 GT2 în 2010. În 2017, echipa participă cu două BMW M6 GT3 şi piloţi de elită. Campionul en-titre din DTM, Marco Wittmann (Germania), va fi însoţit colegii săi din DTM Augusto Farfus (Brazilia) şi Tom Blomqvist (Marea Britanie). În toiul acţiunii vor fi şi piloţii oficiali BMW Martin Tomczyk (Germania) şi António Félix da Costa (Portugalia), precum şi doi noi veniţi în cadrul BMW, Timo Scheider (Germania) şi Alex Lynn (Marea Britanie).

Farfus, Félix da Costa, Scheider şi Lynn se vor afla la comenzile maşinii cu designul aniversar. Fanii au putut vedea prima apariţie a acestui BMW M6 GT3 foarte special chiar în week-endul trecut, cu ocazia cursei de calificare pentru clasica de 24 de ore de la Nürburgring. A 45-a ediţie a clasicei de anduranţă va avea loc la 27-28 mai 2017.

92 de masini prezente la Trofeul Serus

Braşovul continuă să dea startul în campionatele naţionale de automobilism. După ce sezonul de raliuri şi-a desfăşurat deja prima etapă la Braşov, Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop va debuta, la fel ca în anii precedenţi, la Râşnov. Deşi condiţiile meteorologice au dus la amânarea cu o săptămână a Trofeului Serus, nu mai puţin de 92 de piloţi vor concura la finalul săptămânii viitoare (29-30 aprilie) pe traseul găzduit de drumul dintre Râşnov şi Poiana Braşov. Dintre aceştia, 15 sunt înscrişi în noul Campionat de Viteză în Coastă Dunlop 2 iar 4 în noul campionat destinat autovehiculelor istorice.

Zăpada şi temperaturile foarte scăzute pentru această perioada a anului (cu cod portocaliu) au forţat organizatorii să amâne mai multe evenimente ce urmau să se desfăşoare în 22-23 aprilie în judeţul Braşov. Printre acestea se regăsesc şi etapa de viteză în coastă de la Râşnov sau Zilele Braşovului. Deşi amânarea Trofeului Serus era singura opţiune în condiţiile date, Federaţia Română de Automoblism Sportiv a decis să modifice regulamentul sportiv al campionatului pentru ca cei ce nu pot fi prezenţi la start să nu fie dezavantajaţi. Astfel, la întocmirea clasamentelor anuale individuale se vor lua în calcul rezultatele de la N-1 etape, unde N este numărul total de etape.

 

Chiar dacă anul trecut etapa de la Râşnov a fost câştigată de Alexandru Mitroi cu o maşină de grupa N, favoriţi la victorie rămân tot concurenţii de la H4. Printre cei 11 înscrişi în această categorie se află vicecampionul român Lucian Răduţ şi campionul bulgar Lyuben Kamenov, ambii cu câte un Mitsubishi Lancer Evo VIII. Alte maşini care vor atrage privirile spectatorilor vor fi Dacia Logan STCC a lui Costi Stratnic, Ferrari-ul 430 Challenge al lui Florin Voicu sau Audi-ul R8 GT ce va fi pilotat de Eduard Cozma. Andrei Dumitrescu este singurul pilot al unui monopost (Tatuus) şi va trage pentru unul dintre primele locuri ale clasamentului OPEN. De pe lista de înscrieri lipsesc deocamdată campionii ultimelor două sezoane, Paul Andronic şi Bogdan Cuzma. Totuşi, este posibil ca aceştia să se înscrie până înainte de startul rundei.

Cei doi braşoveni care şi-au disputat anul trecut grupa N, Călin Maniţiu (Subaru Impreza N12) şi Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer Evo X), se vor duela şi la Trofeul Serus 2017. La fel şi cei mai rapizi piloţi ai maşinilor cu două roţi motrice, Andrei Şerban (Skoda Fabia) şi Gabriel Ene (Honda Civic EP3). Nici Bogdan Ungureanu, campionul grupei A de anul trecut, nu se află pe lista de înscrieri, dar sunt urmăritorii săi din 2016, Adi Iliescu, Ciprian Ciobotaru şi Radu Ortelecan. Deocamdată trei echipe şi-au anunţat patriciparea la Trofeul Serus: Rally Dream Team, Pasteur Racing Division şi Yacco Racing Team. Constituirea altor echipe mai este posibilă până la incheierea verificărilor administrative.

 

Acest sezon vine cu două noi campionate, unul dedicat autovehiculelor istorice iar celălalt, CNVCD2, care este gândit ca o rampă de lansare pentru tinerele talente dar şi un mod prin care cei cu bugete reduse pot participa la etapele de coastă. CNVCD2 îşi va disputa la Râşnov primele două etape, în fiecare din cele două zile urmând să aibă loc câte 3 manşe de concurs.

 

Traseul Trofeului Serus are o lungime de 4 km, diferenţa de altitudine dintre start şi sosire fiind de 239 de metri. Sâmbătă, 29 aprilie, sunt programate 3 runde de recunoaşteri şi trei manşe de antrenamente cronometrate, în urma cărora se va stabili ordinea de start în concursul de a doua zi. Dimineaţa zilei de duminică, 30 aprilie, include încă două runde de recunoaşteri, urmând ca Trofeul Serus să fie decernat după cele două manşe de concurs programate să înceapă la 13:00, respectiv, 16:00. Circulaţia publică va fi restricţionată pe DN1E în ambele zile între orele 8:00 – 20:00.

Parteneri principali ai evenimentului sunt Serus, dealer autorizat Dacia, Renault, Nissan, şi Total România. Partenerii evenimentului: Pro-X, Silnef Security, Zizin – Ape Minerale Naturale, Olmedo şi Cyclon Motorsport. În mod tradiţional, Consiliul Local şi Primăria Râşnov sunt parteneri oficiali.

 

Trofeul Râşnov este organizat de Auto Blic sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi se desfăşoară cu sprijinul Poliţiei Rutiere Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov şi al Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

 

Parteneri media: autorally.ro, Rock FM, Zile şi Nopţi

When Legends Meet – Alessandro Zanardi & ORACLE TEAM USA

Cu pregătirile pentru a 35-a ediţie a America’s Cup desfăşurate la turaţie maximă, ORACLE TEAM USA şi skipperul Jimmy Spithill au fost vizitaţi de un nume mare din lumea motorsportului: pilotul oficial BMW Alessandro Zanardi a vizitat sediul echipei din Bermuda. Italianul a experimentat “zborul pe apă” al iahtului “17” de clasă “AC-50” al OTUSA, participând la o sesiune de antrenament la viteză maximă în proximitatea coastelor Bermudei.

 

În timp ce te poţi referi la acest iaht ca fiind o «barcă», eu îl văd mai degrabă ca un avion – acest iaht poate zbura la propriu. Ziua petrecută pe acest iaht de curse a fost o experienţă fantastică şi le sunt recunoscător lui Jimmy şi echipajului său pentru că m-au primit în rândul lor“, a declarat Zanardi. “A fost una dintre cele mai uluitoare experienţe din viaţa mea şi am avut destule. Aş vrea să mulţumesc BMW pentru această ocazie unică! Să petrec o zi ca membru al ORACLE TEAM USA a fost ceva foarte special pentru mine. Jimmy Spithill este o adevărată legendă şi am fost mereu un mare fan a ceea ce fac aceste echipe de sailing. Necesită efort fizic maxim din partea fiecărui membru al echipajului – la fel de intensiv ca pentru un sportiv la Jocurile Olimpice. Sunt foarte impresionat. Simţi aceeaşi implicare şi atenţie pentru cele mai mici detalii ca şi în motorsport.

 

Cârma inovatoare a catamaranului “17” al ORACLE TEAM USA a fost dezvoltată de inginerii BMW Motorsport, aceiaşi care au conceput şi volanele pentru maşinile de curse BMW pilotate de Zanardi. 

 

Ambasador al mărcii BMW, Zanardi este o inspiraţie şi un idol pentru fanii de pretutindeni. În ciuda faptului că ambele picioare i-au fost amputate, el nu doar că s-a bucurat de succes în motorsport, ci şi ca sportiv paralimpic. Până în prezent, el a câştigat şase medalii, din care patru de aur, la Jocurile paralimpice şi opt titluri mondiale la comenzile propriului handbike. De asemenea, el este pasionat de sporturile pe apă: Zanardi deţine licenţă de yachtmaster pe ocean şi navighează des.

 

Regatele celei de-a 35-a ediţii a America’s Cup, cel mai vechi torfeu din lume, vor avea loc în perioada 16 mai – 27 iunie 2017 în “Great Sound”, o arenă naturală de navigaţie din Bermuda. BMW este partener oficial al Americas Cup, dar şi un partener de tradiţie al echipajului ORACLE TEAM USA, deţinătorul trofeului.

 

Experienţa lui Alessandro Zanardi cu ORACLE TEAM USA a fost transpusă în film de STEREOSCREEN, cei care au produs o serie de documentare emblematice pentru BMW Motorsport. Ultimul dintre acestea, “No Limits”, a fost dedicat participării lui Zanardi în legendara cursă de 24h de la Spa, din 2015. Acum echipa s-a reîntâlnit pentru un nou film plin de adrenalină. “După succesul cu «No Limits» a fost o mare bucurie să ne reîntâlnim cu Alex şi să filmăm cu el într-o situaţie complet nouă şi fascinantă. A fost o coincidenţă fericită, deoarece lucrăm la un proiect nou pentru un lung metraj despre America’s Cup şi viaţa de dincolo de competiţie. Poate într-o zi se va întâmpla. Cine ştie, poate chiar cu ORACLE Team USA“, a spus Tim Hahne, regizorul echipei STEREOSCREEN.

 

De altfel, “When Legends Meet” foloseşte o serie de imagini din “No Limits” pentru a ilustra momente din viaţa lui Zanardi şi a crea o paralelă cu experienţa de pe iaht.