Category Archives: Sezonul 2018

Partener important pentru Raliul Moldovei Bacău

Pregătirile pentru Raliul Moldovei Bacău, etapa a patra înCampionatul Național de Raliuri Dunlop, FIA European Rally Trophy și FIA Balkan Trophy, au intrat în linie dreaptă, iar noutățile se țin lanț. Astfel, competiția care se va desfășura în  perioada 15-16 iunie 2018 pe probele de macadam din vecinătatea orașelor Bacău, Moinești și Comănești, precum și la Onești (Superspeciala) beneficiază în acest an de sprijinul uneia dintre cele mai mari și dinamice companii autohtone, Dedeman. Înființată în 1992 în urbea lui Bacovia, aceasta este liderul național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare. Grupul mai deține fosta fabrică de mobilă Elbac și firma Dedeman Automobile, aceasta din urmă urmând să fie unul dintre motoarele principale ale raliului din punct de vedere organizatoric. De altfel, titulatura oficială a ediției din acest an a competiției este Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile. “Suntem încântați că beneficiem de sprijinul unei companii înființate în orașul reședință al județului nostru, care are peste 10.000 de angajați pe întreg teritoriul țării și reprezintă un reper al succesului în mediul de afaceri românești. Dedeman sprijină activ sportul românesc, fiind de notorietate faptul că este Partener Principal al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, dar și al celei mai bune jucătoare de tenis a lumii, Simona Halep, și, iată, acum, ni se alătură în demersul de a organiza un raliu de referință în calendarul intern, dar și internațional”, a declarat Adrian Răspopa, organizatorul raliului.

 

Premii pentru concurenți

O altă veste importantă, de această data pentru concurenți, este faptul că partenerii organizatorului au decis să ofere premii special concurenților înscriși în competiție. Astfel, Data ERP va premia echipajul câștigător cu o suită de aplicații integrate de planificare a resurselor întreprinderilor care este bazată pe cea mai populară platformă de tip ERP. Nici participanții la Rally2 nu au fost uitați. Karcher, care se va ocupa și de modul în care vor arăta automobilele la întâlnirea cu publicul, dar și rețeaua de benzinării Helios au decis să premieze echipajele care vor lua startul în competiția amintită.

Promovare la nivel național

O altă veste important este continuarea parteneriatului cu EuropaFM inițiat la ediția trecută a raliului. Astfel, deja a demarat campania de promovare a Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile pe întreg teritoriul țării. Zilnic, timp de trei săptămâni, spoturile difuzate de primul post de radio privat care are acoperire națională în FM, și care pe 26 mai a aniversat 18 ani de existență, vor promova competiția care pune punct final primei jumătăți a sezonului intern de raliuri.

 

Reamintim, Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile va beneficia și de 8 ore de transmisiuni live televizate. Continuă parteneriatul cu TVR, care a început încă de la prima ediție, iar Superspeciala de la Onești, din 15 iunie, urmează să beneficieze de o transmisiune realizată de către Telekom Sport și va putea fi vizionată simultan pe TVR3, TVR Iași și Telekom Sport. A doua zi, TVR Iași va transmite ambele treceri pe speciala Vermești, cea de-a doua constituind și Power Stage.

 

Partenerul principal al ediției din acest an este Consiliul Județean Bacău, în asociere cu Primăria Onești, Primăria Moinești, Primăria Bacău și Primăria Zemeș.

Vali Porcișteanu și DTO Tellur Rally Team au găsit în Vest pepitele succesului

“Go West” spuneau, cu aproape două secole în urmă, cei implicați în Goana după Aur. La fel ca ei, tot acolo, spre apus, au găsit pepitele succesului și cei de la DTO Tellur RT. Raliul Aradului KIA a adus primul triumf în CNRD al lui Vali Porcișteanu după șase ani de la cel obținut tot în Banat, dar la Timișoara, în 2012, și cel dintâi al echipei după cel izbutit anul trecut, chiar la debutul său, consemnat la Brașov.

 

După două runde pe asfalt în care au izbutit să crească în evoluții de la specială la specială și au bifat o mulțime de prezențe în topul ierarhiilor generale sau la clase, componenții echipei DTO Tellur RT erau optimiști înaintea debutului pe macadam. Și aceasta chiar în contextul în care pentru fiecare dintre ei Raliul Aradului KIA reprezenta primul test pe această suprafață cu un nou material de concurs, iar pentru Eugen Căragui și Ramona Rusu, debutanții echipei, chiar prima întrecere a carierei. Și, la final, rezultatele obținute într-o întrecere care a reprezentat un test deloc facil pentru toți concurenții aliniați la start, au avut prilejul de a stropi cu șampanie cel mai bun rezultat din istoria acestui team: locul întâi atât în ierarhia FIA cât și în cea rezervată echipelor. Și asta ca să ne rezumăm doar la cele mai semnificative rezultate obținute la un raliu care a contat și ca etapă în FIA ERT, lista succeselor fiind, veți vedea, mult mai lungă.

Ne dorim să creștem ritmul și să izbutim măcar repetarea performanțelor din primele două runde. Macadamul este suprafața mea preferată, iar testele făcute înaintea primei etape de acest gen mi-au permis să iau pulsul mașinii și să-mi dea încredere că putem să avem un ritm apropiat de cel al celorlalte echipaje din zona de vârf a campionatului”, spunea Vali Porcișteanu după ce a izbutit cel mai bun timp la Shakedown. Două locuri secunde și o poziție a treia îl plasau înaintea Superspecialei din centrul Aradului, care a pus capăt primei zile de concurs, pe poziția secundă, la 21,8 secunde de liderul Simone Tempestini. Acesta avea să abandoneze, parcă pentru a proba acea vorbă din raliuri care spune că Superspeciala nu te ajută să câștigi un raliu, dar te poate face să-l pierzi. Și, cu cel mai bun timp pe această probă, Vali și Dan Dobre încheiau prima zi de concurs în fruntea ierarhiei, cu un avans de 14,5 secunde față de al doilea clasat, Bogdan Marișca.

A doua zi, au atacat încă din start pentru a-și mări diferența. Au izbutit să câștige toate probele de pe prima buclă, asigurându-și un ecart de aproape două minute față de secondanțiilor, care deveniseră la acel moment Dan Gîrtofan și Tudor Mârza. În aceste condiții, pentru următoarea probă prioritară era evitarea unor probleme tehnice și pregătirea pentru ultima specială, care reprezenta și Power Stage-ul, proba care aduce puncte suplimentare în clasamentul general. Obiective atinse, astfel că Vali și Dan au încheiat ziua cu patru “scratch”-uri, pe prima poziție în ERT și CNRD, ca și, evident, la Clasa 2. Mai mult, punctele acumulate la Arad le permit celor doi să urce în fruntea ierarhiei generale a CNRD după trei etape.A fost un raliu extrem de solicitant, cu probe rapide și tehnice. Cu atât mai mare este satisfacția că l-am încheiat pe prima poziție și am obținut primul nostru succes în ierarhia FIA după șase ani, precedentul consemnându-se în 2012, la Timișoara. Un rezultat care ne arată că suntem pe drumul cel bun în procesul de acomodare cu noua noastră mașină, Skoda Fabia R5. Am ajuns pe primul loc în campionat, poziție pe care ne-am dori să o păstrăm și la final de sezon. Nu o să fie însă deloc ușor, chiar dacă, glumind puțin, istoria arată că exceptând anul 2014 învingătorul din acest raliu devine și campion. Sunt sigur că Simo, care regret că a abandonat, Giri, Bogdan vor veni extrem de determinați la următoarele etape. Spre deliciul fanilor, nu-i așa, căci vor avea parte de dueluri extrem de interesante și de un spectacol la cel mai înalt nivel”, a concluzionat Porcișteanu.

Victoria lui Vali a fost dublată de succesul lui Raul Badiu, care a ajuns la a treia etapă consecutivă în care s-a impus la Clasa 9 și în Cupa Suzuki și la a doua rundă consecutivă în care triumfă în competiția vehiculelor cu două roți motrice. Am venit cu dorința de a continua pe linia pe care am început sezonul și mă bucur că am reușit să o facem și să punem umărul la victoria echipei. A fost un debut bun pe macadam și sperăm să izbutim să obținem aceleași rezultate și la următoarea etapă, Raliul Moldovei”, a declarat Raul. Pentru triplul succes din acest start de sezon el și copilotul său, Gabi Lazăr, au primit un premiu special din partea Hankook, partenerul Cupei Suzuki, o excursie la etapa din DTM găzduită de circuitul de la Hungaroring.

 

Puncte importante în clasamentul echipelor au adus și Bogdan și Delia Năstase, care au ocupat locul secund la Clasa 11 (Grupa H), chiar în contextul în care se aflau la primii kilometri parcurși pe macadam cu noua lor mașină, Mitsubishi Lancer Evo, ca și Ramona Rusu și SorinCrișan. Ramona și-a făcut cadou de ziua sa primul podium al carierei în întrecerea debutanților, ocupând locul 3, și cea de-a doua prezență consecutivă pe treapta a treia a podiumului de premiere în competiția debutanților din Cupa Dacia. Am avut multe momente în care mi-am adus aminte de drift, a spus, zâmbind, Ramona, la finalul întrecerii. Pentru a continua: Lăsând gluma la o parte, a fost o experiență nouă pentru mine și sunt cu atât mai fericită că am încheiat întrecerea și, în plus, am urcat pe podium la raliul de casă. Ce cadou mai frumos puteam să-mi fac de ziua mea?!.

Cristi Dolofan și Mihai Sandu au debutat pe macadam la Clasa 3 cu noua lor mașină, Mitsubishi Lancer Evo IX. Ei au încheiat prima zi de concurs pe locul 2 în CNRD și poziția a 3-a în FIA ERT, însă, din păcate, au fost nevoiți să abandoneze pe chiar prima specială a zilei secunde. Cu același verdict nedorit s-a încheiat, pe PS7, și prestația debutantului Eugen Căragui, care, ca și Dolofan, ocupa locul 2, însă în întrecerea debutanților și a debutanților din Cupa Dacia. Ritmul bun și prestațiile consemnate până la momentul abandonului le dau însă speranțe amândurora că în următoarea etapă, Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile, care se va desfășura la mijlocul lunii iunie, pot urca pe podiumul de premiere.

 

În sezonul 2018 echipa se bucură de susținerea partenerilor: Dolo Trans Olimp (DTO), Tellur (prin ABN Systems) Ion Moș, lanțul de farmacii Catena, Mobil 1 prin Lubexpert și YATOshop.ro.

Cristian Melczer, invingator la categoria debutantilor la Raliul Aradului 2018

Dupa abandonul de la Transilvania Rally, etapa care a marcat debutul lui Cristian Melczer in Campionatul National de Raliuri, cursa de la Arad a reprezentat un nou inceput, fiind si prima etapa de macadam a sezonului.Cu o suprafata care solicita materialul de concurs si pentru a evita problemele tehnice aparute la Cluj, modelul Dacia Sandero a trecut printr-o revizie completa, astfel cursa de la Arad se anunta una promitatoare pentru echipajul Cristian Melczer-Ervin Sipos. Cu o evolutie progresiva pe probele speciale de macadam si lipsita de probleme tehnice, rezultatul obtinut a fost unul extrem de multumitor si promitator: locul 1 la categoria Debutantilor si locul 4 in cadrul Cupei Dacia.

Cristian Melczer: ’’Raliul Aradului a reprezentat pentru noi un nou start de sezon, dupa abandonul de la Cluj.Masina a fost revizuita si pregatita pentru etapa aradeana, iar dorinta de a termina cu bine aceasta etapa a fost una extrem de mare.Totul a decurs foarte bine inca de la inceputul raliului, iar ritmul pe probele speciale a fost unul progresiv, am invatat multe iar rezultatul obtinut ne-a incantat extrem de mult.Locul 4 in Cupa Dacia si victoria la Debutanti este cel mai important rezultat pentru mine.Vreau sa multumim sponsorului Abriso Romania reprezentat prin Gabriel Nicolae pentru sprijinul acordat, echipei tehnice Sonic Motorsport pentru seriozitatea de care au dat dovada.Deasmenea doresc sa multumesc echipajului Eugen Caragui-Robert Fus pentru ajutorul acordat in timpul raliului.

 

Ervin Sipos: ’’Am asteptat cu nerabdare raliul de la Arad mai ales ca am concurat pe macadam, iar probele speciale de aici imi plac extrem de mult.Sunt foarte multumit de rezultatul obtinut si de evolutia avuta, dar mai ales pentru faptul ca am mai invatat putin si cu siguranta ne da si mai multa incredere pentru urmatoarele curse.Multumim tuturor celor care sunt alaturi de noi.

 

Echipajul #418, Cristian Melczer-Ervin Sipos este sustinut in  2018 de Abriso Romania.

Debut pe macadam pentru noua formulă a lui DTO Tellur Rally Team

După două runde pe asfalt, în care au izbutit o mulțime de succese și prezențe pe podium la categoriile la care concurează, componenții DTO Tellur RT se aliniază în acest sfârșit de săptămână la prima rundă pe macadam din ediția 2018 a Campionatului Național de Raliuri Dunlop, Raliul Aradului KIA. Competiția contează și ca rundă în ERT.

 

Rezultatele obținute la Brașov și Cluj-Napoca le-au oferit componenților echipei DTO Tellur RT doza de optimism necesară pentru a aborda cu speranța unor rezultate positive și primul test pe macadam al sezonului. Sigur, vorbim despre o altă suprafață de concurs, însă toate echipajele așteaptă cu încredere și entuziasm întrecerea ce se va desfășura la Arad, care reprezintă etapa cu numărul trei a întrecerii interne, dar și un test inclus în calendarul 2018 al European Rally Trophy.

 

După două prezențe consecutive pe podiumul general și al Clasei 2, Vali Porcișteanu și Dan Dobre au parcurs primii kilometri pe macadam cu prilejul etapei de debut din întrecerea națională de Slalom paralel, la Sibiu. Prima senzație a fost foarte bună și am reușit să îmbunătățim set-up-ul mașinii de la o trecere la alta. Traseul a fost dur, cu mulți bolovani și șleauri foarte adânci, “obstacole” de care nu vom avea parte la Arad, dar suntem bucuroși că am fost solicitați la acest prim test cu Skoda Fabia R5 pe această suprafață. Ne-am impus în această rundă, însă nu rezultatul a fost important, ci acomodarea cu mașina în aceste condiții și susținerea juniorilor -Vali Porcisteanu Racing-, care au ocupat poziții fruntașe, spune Vali.

A urmat o a doua sesiune de teste la Tulcea, pe o secțiune lată, de viteză, cu ceva denivelări. Obiectivul a fost îmbunătățirea set-up-ului și continuarea acomodării cu noul material de concurs pe suprafața favorită a lui Porcișteanu. Mașina se pilotează ușor, este foarte previzibilă, prietenoasă, glisează fix cât trebuie, “înghite” perfect toate denivelările și frânează mai repede decât îți poți imagina, dezvăluie el.

 

Experiența de la Tulcea a oferit și un moment critic. La finalul testelor mașina a luat foc. Este deja o problemă…”clasică” pentru modelele Fabia R5 de vreme ce s-au consemnat deja 5 astfel de cazuri. Cauza este faptul că rezervorul atinge cardanul și/sau eșapamentul și se declanșează un incendiu. Trebuie să le mulțumim pentru curaj și implicare lui Cozo (Cosmin Diacu) și băieților din asistența lui Titi Aur (Cornel și Radu), care și-au păstrat calmul și au reușit să stingă focul foarte repede. Am fost la câteva secunde de pierderea mașinii. Într-un fel mă bucur că s-a întâmplat atunci, acolo, și s-a terminat totul cu bine, căci altfel episodul ar fi avut loc pe probele de la Arad, unde erau șanse minime să stingem incendiul. Acum stăm cu emoții, așteptăm piesele necesare de la Skoda Motorsport (rezervor nou plus kit-ul de upgrade) pentru a putea lua startul. Ne așteaptă o altă săptămână de foc, dar este bine că de această dată doar…la figurat. Obiectivul nostru în acest raliu este să ne ferim de probleme tehnice și pene și să creștem ritmul de la probă la probă pentru a putea emite pretenții la un loc pe podium. Probele sunt rapide, tehnice, Șistarovăț este într-o altă configurație, mai lung, dar suntem optimiști și încrezători în șansele noastre, a încheiat Vali.

 

Cristi Dolofan și Mihai Sandu debutează pe macadam cu noul lor Mitsubishi Lancer Evo IX.După rezultatul bun de la Cluj și creșterea rapidă de ritm așteptăm cu nerăbdare prima competiție pe macadam, o suprafață pe care o ador. Obiectivul: de ce nu, un nou loc 1 la Clasa 3 și cât mai multe puncte la general”, a spus Cristi.

 

Deja dublu învingător în acest sezon la Clasa 9 și în Cupa Suzuki, Raul Badiu are amintiri plăcute de la Arad, unde a obținut rezultate bune cu acest tip de mașină în condiții de ploaie și noroi, atunci când pilotajul contează mai mult decât puterea și tipul de tracțiune al mașinii. Ne dorim să continuăm așa cum am început sezonul și să bifăm o nouă dublă, a declarat Raul.

Bogdan Năstase se așteaptă la un raliu greu. Mașina este complet nouă și am avut o singură sesiune de teste pe o suprafață similară, la Winter Rally. Sunt însă nerăbdător să mă bucur de o integrală pe macadam și îmi doresc să am un parcurs fără probleme tehnice pentru a mă putea bucura de senzația unică pe care ți-o aduce momentul în care aduci maximum de puncte pentru echipă”.

 

Eugen Cărăgui vine la Arad după ce a efectuat o primă sesiune de teste la etapa de Slalom paralel de la Sibiu. Sunt încântat de modul în care se pilotează Sandero pe macadam și îmi aduc aminte cu plăcere de primii kilometri pe această suprafață, parcurși alături de Vali în cadrul școlii de pilotaj. Ne dorim să terminăm cursa și să păstrăm tradiția de a avea toate mașinile ”întregi” la finalul raliului, a declarat Eugen.

 

Ramona Rusu va concura în premieră pe macadam și are destul de puțini kilometri de teste. Se aseamănă și mai puțin cu driftul, dar sper ca prestația mea pe macadam să-mi dea și mai multă încredere în forțele mele. Vreau să mă bucur cât mai mult de glisade și sper să termin cu un rezultat pozitiv raliul de casă, a precizat Ramona.

 

Întrecerea debutează vineri după-amiază, când se va alerga pe probele Frumușeni (două treceri) și Șistarovăț, precum și în Superspeciala Arad, care se va desfășura în fața Primăriei. A doua zi sunt două treceri pe Conop, tot atâtea pe Nadăș (cea secundă este Power Stage), și una pe Șistarovăț. Primele trei echipaje vor lua parte la o scurtă ceremonie de premiere la ora 18:15, urmând ca festivitatea de premiere a tuturor concurenților să aiba loc la ora 21:30 pe podiumul din fața Primăriei Arad.

 

 

Pe lângă deja clasicii Dolo Trans Olimp (DTO), Tellur (prin ABN Systems) și YatoShop.ro, în sezonul 2018 echipa se mai bucură de susținerea partenerilor Ion Moș – ca sarea în bucate, lanțul de farmacii Catena și Mobil 1 prin Lubexpert.

 

Start pe macadam pentru Sonic Motorsport

După două etape desfășurate pe asfalt, la Brașov și Cluj-Napoca, acțiunea din Campionatul Național de Raliuri ”Dunlop” se mută pe macadam în acest weekend, pe probele speciale de lângă Arad. Etapă înscrisă în calendarul internațional European Rally Trophy, Raliul Aradului este una din cele mai spectaculoase competiții din calendarul din 2018, cu peste 130 de kilometri cronometrați, grupați în 9 probe speciale variate, de la probe tehnice, până la probe rapide, toate urmând a solicita din plin echipajele și mașinile de concurs.

Pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean, raliul vine după o perioadă fără rezultate, echipajul fiind nevoit să abandoneze la raliul anterior, Transilvania Rally, din cauza unei probleme tehnice cu clapeta de accelerație a Ford-ului Fiesta R2. În această situație, echipajul își dorește un rezultat bun la Arad, care să relanseze șansele echipajului pentru podiumul clasamentului mașinilor cu 2 Roți motrice. Raliul debutează cu recunoașterile traseului de concurs, care sunt programate miercuri și joi, în timp ce sesiunea de autografe și startul festiv vor avea loc joi, în fața Primăriei Arad, începând cu ora 20:00.

 

Cu 4 probe speciale incluse în program, prima zi de concurs se desfășoară în apropiere de Arad, acolo unde echipajele vor ”alerga” pe ”Frumușeni” și ”Șiștarovăț”, o probă care conține o secțiune nouă de drum, care va fi parcursă în premieră de concurenți. Ziua se încheie cu un spectacol automobilstic așteptat de către fanii arădeni: Superspeciala din Arad, care se are loc pe unul din principalele bulevarde din oraș, B-dul Revoluției, sub privirile a mii de curioși și spectatori. Ziua secundă de concurs programează 5 speciale și un total de 85 kilometri cronometrați pe ”Conop, ”Nadăș” și o nouă trecere pe ”Șiștarovăț”.

După parcursul bun pe probe la primele raliuri din sezon, echipajul Sonic Motorsport va continua să se lupte cu secundele și alți concurenți pe probe: ”Mergem la Arad cu aceleași gânduri: să concurăm cu un ritm bun, să fim rapizi, dar fără a risca nimic pe probele speciale. E un raliu frumos, unde ne simțim bine, cu probe speciale pe placul nostru. Ideal, dorim, ca la fiecare etapă, să ne impunem în cadrul clasei 7 și să încheiem pe podiumul clasamentului mașinilor cu 2 Roți Motrice, acolo unde competiția va fi strânsă.” a spus Csongor.

 

În urmă cu o săptămână am testat comportamentul mașinii pe macadam la prima etapă de slalom paralel din 2018, acolo unde am luat contact pentru prima dată cu Ford-ul Fiesta R2 pe această suprafață. Deși am avut un început mai ezitant, am înțeles destul de bine comportamentul mașinii pe macadam și sunt încrezător că vom avea un parcurs bun, că vom crește ritmul gradual, de la o probă la alta și că ne vom descurca bine la Raliul Aradului” a continuat Csongor, care s-a impus în cadrul clasei 2 la prima etapă de Slalom Paralel din 2018 și a încheiat al treilea în clasamentul OPEN general al competiției.

 

Pentru Rareș, Raliul Aradului reprezintă un moment așteptat al sezonului, cu schimbarea suprafeței de concurs: ”Întotdeauna am preferat macadamul datorită senzațiilor pe care le ai în mașina de curse pe aceasta suprafață. Sper ca Aradul să fie un nou început pentru noi, cu un rezultat bun, care să ne dea încredere pentru următoarele etape, după momentele mai puțin plăcute din acest început de sezon”.

 

În 2018, echipajul Csongor Szabo – Rareș Fetean este susținut de Ferroli Romania,, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Auto – Bogyo, Gother Service și partenerii media RallyMax, We Radio și Observatorul de Covasna.

Un raliu cu peripetii pentru Manu Mihalache

Transilvania Rally, cea de a doua etapa a Campionatului National de Raliuri, a dus echipajul Mihalache / Soos de la extaz la agonie.

Plecati cu un feeling bun dupa rezultatul pozitiv de la Brasov, situatia de la Cluj a dovedit ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, batrana doamna de clasa 3 facandu-l pe echipajul brasovean sa se retraga dupa parcurgerea primei speciale. “A fost frustrant sa stim ca nu putem continua dupa ce am batut prima proba cu mai bine de 42 de secunde cu treapta a treia rupta. Am fost constienti ca va urma o noapte lunga, in care dupa cateva ore am renuntat, salvarea venind de la Daniel Bochis ​si Tomi Abraham ​care ne-au imprumutat o cutie de strada. Ei au fost ajutorul nostru nesperat si prin intermediul vostru vrem sa le multumim. Ne-am intors in ziua secunda si am batut 9 din cele 10 probe ramase de disputat, fapt ce ne-a facut sa urcam pe a treia treapta a podiumului la TER Production. Am avut un ritm bun si ne-am bucurat de vreme, de probele frumoase si tehnice si de publicul venit in numar mare pe probe”, a spus Manu Mihalache.

 

In perioada 25-26 mai se va desfasura cea de a treia etapa a Campionatului National de Raliuri, Raliul Aradului, cursa cu ocazia careia se va face trecerea de la setarile de asfalt la cele de macadam, suprafata preferata a lui Manu.

Manu: “Avem multe amintiri frumoase de la Arad, unde abia asteptam sa revenim. Este un raliu spectaculos cu probe tehnice si avem incredere ca Mihai Leu se va ocupa ca totul sa iasa ca la carte. Speram sa avem parte de un raliu bun si sa recuperam punctele pe care le-am pierdut la Cluj.

 

In sezonul 2018 echipajul Manu Mihalache – Jancsi Soos este sustinut de NGK, ProX, Gatmo Motorsport si M2Service. 

Final cu abandon tehnic pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean în Transilvania Rally

A doua etapă a Campionatului Național de Raliuri ”Dunlop” s-a desfășurat la Cluj-Napoca în weekend-ul care a trecut. Transilvania Rally a programat 14 probe speciale rapide, frumoase, cu multe provocări pentru echipaje, care s-au duelat de la egal la egal pentru victorie. Pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean, raliul era unul așteptat, fiind unul din preferatele echipajului din calendarul 2018.

După ce joi seara au luat parte la prezentarea echipajelor și startul festiv sub privirile a mii de oameni prezenți pentru a vedea mașinile de concurs de aproape, echipajul a participat vineri dimineață la testele oficiale ale raliului, unde lucrurile au decurs foarte bine, ”încălzirea” fiind făcută pentru un raliu dificil.

 

Startul s-a dat vineri, pe una din cele mai lungi probe ale raliului, unde Csongor și Rareș au început progresiv, crescând ritmul și obținând al patrulea timp în clasamentul mașinilor cu tracțiune față. Cu ezitări pe a doua specială din cauza aderenței scăzute, echipajul a decis să forțeze pe ”Tarnița”, o probă lungă, de viteză, care e pe placul celor doi. Cu al doilea timp în clasamentul masinilor cu 2 Roți Motrice și mărindu-și avantajul în clasamentul clasei 7, echipajul pornea pe speciala de noapte cu încredere. Cu un nou timp bun, echipajul încheie prima zi de concurs pe locul 3 în clasamentul 2RM și în fruntea clasei 7: ”Chiar daca am avut ezitări mari pe ”Beliș”, am avut parte de o primă zi bună, cu o evoluție asa cum ne dorim pe ”Tarnița”, acolo unde ne-am simțit excelent. Suntem mulțumiți de clasarea noastră de până acum și de atmosfera din mașina de concurs, iar mâine o să încercăm să fim mai competitivi și să urcăm minim o treaptă în clasamentul mașinilor cu 2 Roți Motrice” a spus Csongor după prima zi de concurs.

 

Sâmbătă dimineața, prima specială a zilei aduce locul secund în clasamentul 2RM pentru echipaj, care ridică ritmul și se simte tot mai bine pe probele rapide de la Cluj. Cu evoluții din ce în ce mai bune, Csongor și Rareș obțin 2 victorii de probă în același clasament și se impun pe fiecare specială în cadrul clasei 7, reușind să iși consolideze locurile din clasament. Din păcate, pe drumul de legătura dintre două probe speciale, clapeta de accelerație a Ford-ului Fiesta R2 cedează și echipajul este nevoit sa abandoneze: ”Este dezamăgitor că am încheiat Transilvania Rally așa. Totul mergea perfect, eram foarte mulțumiți de ritm și de rezultat, dar am fost nevoiți să ne oprim. Un contact din clapeta de accelerație a cedat și astfel nu am mai putut accelera deloc mașina.” a spus Csongor, la finalul raliului.

Privind partea bună a lucrurilor, suntem fericiți că progresăm și că suntem din ce în ce mai rapizi cu Fiesta, mai ales în condițiile dificile de la Cluj, unde probele sunt înșelătoare și rapide, unde orice greșeală te costă. Plecăm de la Transilvania Rally fericiți pe de-o parte, datorită ritmului bun pe care l-am avut, dar triști pe de altă parte, din cauza unui rezultat bun pe care am fost aproape să-l obținem” a încheiat Csongor.

 

Dacă ar fi să completez ceea ce a spus Csongor, aș adăuga că îmi pare rău că nu am mai parcurs ultimele probe ale Transilvania Rally, speciale superbe, pe care ne-am simțit excelent. A fost o plăcere să evoluam aici și suntem motivați să continuăm progresul și la următoarele raliuri. Suntem pe drumul cel bun” a spus Rareș la finalul raliului de la Cluj.

 

După Transilvania Rally, echipajul Sonic Motorsport va lua startul în Raliul Aradului, prima etapă de macadam a sezonului, o suprafață pe care Csongor și Rareș nu au concurat cu Ford-ul Fiesta R2 încă. În perioada următoare, mașina de concurs va fi revizuită, iar o serie de teste vor avea loc pentru a găsi un ritm bun pe macadam la bordul mașinii de concurs.

 

In 2018, echipajul Csongor Szabo – Rares Fetean este sustinut de Ferroli Romania,, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Gother Service si partenerii media RallyMax, We Radio si Observatorul de Covasna.

Podium pentru toate echipajele DTO Tellur RT

Ploaia de cupe vine de la Cluj era definiția prestației echipei DTO Tellur RT în ediția trecută a întrecerii. Istoria s-a repetat și în această stagiune, toate echipajele înscrise de echipă în Telekom Sport Transilvania Rally powered by Ford urcând pe podium.

DTO Tellur RT a confirmat și la Transilvania Rally 2018, a doua etapă a CNRD și runda de debut din Tour European Rally 2018, prestația bună din startul de sezon. Chiar și în contextul în care abordează această ediție a întrecerii interne cu o nouă alcătuire și cu un alt material de concurs pentru toți concurenții, unul care presupune și o perioadă de acomodare treptată și acumulări, la Cluj toate echipajele au izbutit să urce pe podiumul de premiere. Un rezultat în ton cu obiectivele propuse pentru această întrecere.

 

Vali Porcișteanu și Dan Dobre au sosit încrezători la Cluj după ce izbutiseră să-și continue acomodarea pe asfalt cu noua lor mașină, Skoda Fabia R5, cu prilejul etapei de viteză în coastă de la Râșnov. Și-au propus pentru această etapă să crească ritmul și să repete performanța de la Brașov, unde urcaseră pe locul 3 în ierarhia absolută și la Clasa 2. Lucru pe care l-au realizat după o zi secundă în care au reușit să recupereze 8 poziții!

 

Vali și Dan au avut un start cu emoții. Pe primii kilometri ai raliului mașina a ”întrerupt” din pricina unei probleme la partea de alimentare. Au abordat proba Beliș cu un ritm care indica circumspecție, cu atât mai mult cu cât s-a derulat pe asfalt umed, iar pe Tarnița, pe lângă faptul că până la jumătatea probei au persistat acele probleme tehnice, au avut parte de o pană și au fost nevoiți să oprească pentru a schimba roata. A fost o zi în care nu am putut să mergem așa cum ne doream. Am pierdut în jur de 5 minute, eram pe locul 11, dar, seara, împreună cu Dan, ne-am propus ca în ziua secundă să ridicăm substanțial ritmul și să recuperăm cât mai multe poziții. Și am reușit. Nu am mai avut bătăi de cap din motive tehnice, le-am evitat pe cele care puteau pune în pericol integritatea pneurilor, am forțat acolo unde era posibil și am încheiat raliul la fel ca la Brașov, cu podium la general și Clasă”, radiografiază Vali întrecerea de la Cluj. Una în care a izbutit să ocupe și locul 4 în clasamentul FIA TER (întrecere câștigată de același Giandomenico Basso), cu unul mai sus decât la ediția de anul trecut.

Cristi Dolofan și Mihai Sandu au luat startul la Clasa 3 cu noua lor mașină, Mitsubishi Lancer Evo IX, cea cu care Porcișteanu câștiga anul trecut la Cluj întrecerea vehiculelor de producție din TER. I-a repetat performanța, s-a impus la Clasa 3 în CNRD și a ocupat locul 8 în ierarhia FIA din întrecerea națională. Locul 2 de la Brașov și acumulările de la Râșnov ne dădeau dreptul să ne prezentăm încrezători la Cluj. Am avut însă mari emoții înaintea startului. Pe drumul spre prima tură de shakedown a cedat cutia. Băieții din echipa de asistență au fost însă exemplari. Au demontat rapid tot, au remediat problema. Am mai avut timp chiar și să facem o trecere la shakedown, iar mașina era în condiții optime înaintea primei speciale de vineri. Nu ne-am asumat riscuri inutile, pentru că este clar că mai avem nevoie de timp pentru a folosi la nivel maxim mașina cu tracțiune integrală, dar am avut un ritm bun, în creștere, și am izbutit iată o premieră, să câștigăm această Clasă extrem de importantă”, spune Cristi.

 

Raul Badiu a repetat performanța de la Brașov, obținând o nouă dublă la Clasa 9 și în Cupa Suzuki. În plus, de această dată s-a impus și în competiția mașinilor cu două roți motrice, în care ocupase locul 2 în runda de debut a CNRD, și a terminat pe locul 9 în ierarhia generală, acumulând 2 puncte. Eugen Căragui și Ramona Rusu cei care au început primul lor sezon de CNRD cu rezultate notabile, au bifat și ei la Cluj prezențe pe podium. Căragui, cu un ritm în creștere și o gestionare corectă a pneurilor, a fost al treilea în ierarhia debutanților și pe locul 2 în cea similară din Cupa Dacia. În întrecerea din urmă a fost urmat de Ramona Rusu, cea care a avut ceva emoții din cauza unor probleme tehnice fix înaintea startul întrecerii, dar a probat un progres evident probă după probă. În fine, la Clasa 11 (Gr.H), Bogdan și Delia Năstase au avut parte de un raliu în care au fost nevoiți să se confrunte cu o serie de probleme tehnice la motorul mașinii, care a răspsuns conform parametrilor doar pe PS Tarnița și Florești. În acest context, evident, locul secund la Clasă pe care l-au obținut la final este cu atât mai notabil. Rezultatele amintite le-au permis celor de la DTO Tellur Rally Team să ocupe poziția secundă în clasamentul echipelor, cu un total de 80 de puncte, cu doar 9 mai puțin decât ale primei clasate.

 

Așadar, rezultate notabile pentru DTO Tellur Rally Team la o ediție istorică a competiției de la Cluj, la start aliniindu-se peste 100 de echipaje. Și, evident, motive de a privi cu încredere către următoarea etapă din CNRD, prima pe macadam, Raliul Aradului KIA, programată pe 25 și 26 mai. Întrecerea va conta și ca etapă în FIA ERT Championship și FIA Balkan Rally Trophy.

 

Pe lângă deja clasicii Dolo Trans Olimp (DTO), Tellur (prin ABN Systems) și YatoShop.ro, în sezonul 2018 echipa se mai bucură de susținerea partenerilor Ion Moș, lanțul de farmacii Catena și Mobil 1 prin Lubexpert.

Un nou partener alaturi de Manu Mihalache

Locul 4 in clasamentul general, obtinut la prima etapa a Campionatului National de Raliuri, Tess Rally, obliga echipajul Manu Mihalache – Jancsi Soos sa paseasca spre Telekom Sport Transilvania Rally 2018 powered by Ford cu incredere si determinare pentru a obtine un rezultat pozitiv la intrecerea ce tocmai sta sa inceapa la Cluj.

 

Manu Mihalache: Suntem pregatiti pentru a doua etapa a CNR, vrem sa obtinem o noua victorie la clasa 3, iar alaturi de noi pentru indeplinirea acestui tel pe langa partenerii obisnuiti ProX – produse pentru cosmetica si intretinere auto, Gatmo Motorsport si M2Service, de la Cluj avem un nou partener, NGK, partener de suportul caruia ne vom bucura intreg sezonul 2018.

 

Jancsi SoosAm regasit acelasi raliu cu probe extrem de tehnice si o vreme pe placul nostru. Speram sa nu ploua si sa facem un rezultat macar la fel de bun ca anul trecut mai ales ca vom avea doua zile de foc cu un ritm sustinut, Clujul fiind raliul care nu lasa loc greselilor.

 

Telekom Sport Transilvania Rally 2018 powered by Ford, va avea 14 probe care insumeaza 160 de km. Probele vor fi impartite in zilele de vineri si sambata, debutul cursei urmand sa aiba loc odata cu prezentarea echipajelor in aceasta seara la orele 20.15 la Cluj Arena, pentru ca festivitate de premiere sa fie efectuata la Casino Cluj Napoca la finalul zilei de sambata.

 

Va asteptam pe probe in numar cat mai mare sa fiti alaturi de noi si sa ne incurajati si sa va bucurati de acest sport minunat.

Csongor Szabo si Rares Fetean concureaza in Tour European Rally la Cluj-Napoca

A doua etapa a Campionatului National de Raliuri ”Dunlop” se desfasoara in acest weekend pe probele speciale de langa Cluj-Napoca, acolo unde organizatorii pregatesc un numar mare de kilometri cronometrati pentru cele peste 100 de echipaje care s-au inscris. Transilvania Rally se desfasoara in perioada 3-5 mai pe drumurile de asfalt din judetul Cluj, in Muntii Apuseni, in zona localitatilor Belis – Rasca – Marisel, dar si in zona localitatii Floresti, acolo unde fanii sunt astepti in numar mare pe o sectiune de drum spectaculoasa, aproape de orasul Cluj-Napoca.

 

Cu startul festiv care are loc joi seara, in zona Cluj Arena, testele oficiale ale raliului vineri dimineata, pe drumul dintre Floresti si Cluj-Napoca, si cu superspeciala ce se va desfasura sambata seara, dupa ora 18:30, in zona dintre Parcul Central si Sala Polivalenta, raliul este unul spectaculos, unde fanii vor avea parte de show si de multe momente interesante, cu participari si masini care trebuie vazute.

Pentru Csongor Szabo si Rares Fetean, Transilvania Rally vine dupa un raliu de la Brasov care a avut momente excelente si momente mai putin bune, rezultatul de la prima etapa fiind influentat de o pana de cauciuc. Cu maxim de puncte in cadrul clasei 7, echipajul isi doreste sa aiba un parcurs bun in cadrul acestui clasament, dar considera ca are o revansa de luat in clasamentul masinilor cu 2 Roti Motrice, acolo unde podiumul este un obiectiv. Etapa internationala si inclusa in Tour European Rally, Transilvania Rally inseamna si participarea in campionatul international pentru echipaj, care se inscrie in TER2WD, o competitie dedicata modelelor cu tractiune fata, cum este Ford-ul Fiesta R2 cu care Csongor si Rares iau startul.

 

Suntem nerabdatori sa luam startul in Transilvania Rally, un raliu frumos, cu multi kilometri de proba speciala, unde atmosfera este frumoasa si unde fanii sunt intotdeauna numerosi. E un raliu care ne place, cu speciale tehnice, pe care speram sa avem o evolutie buna. Ne mentinem obiectivul de a ne impune in cadrul clasei 7, speram sa obtinem podiumul in clasamentul masinilor cu 2 Roti Motrice, iar participarea in TER este un bonus pentru noi, unde nu avem un obiectiv clar setat, dar ne dorim sa facem o figura frumoasa” a spus Csongor inaintea startului in raliul de la Cluj.

 

Cu un numar total de 14 probe speciale, raliul reprezinta o provocare pentru echipaje, suprafata urmand sa fie variata, dar si configuratia traseului de concurs, de la drumuri inguste, prin padure, pana la drumuri judetene mai late, cu sectiuni de viteza. ”Raliul este unul tehnic, care trebuie abordat inteligent. Vitezele pe probe vor fi foarte mari pe unele sectiuni, iar orice greseala poate costa scump. O sa abordam un parcurs constant, de la inceput pana la final, cu un ritm ridicat, dar fara a risca inutil.” A incheiat Csongor.

 

Pentru Rares, etapa de la Cluj este una foarte familiara, dupa multe participari aici in trecut: ”Transilvania Rally este un eveniment foarte frumos, unde fanii sunt in numar mare alaturi de echipaje, atat la prezentari, teste, cat si pe probele speciale. E o adevarata placere sa concurezi la acest raliu si sunt nerabdator sa ne aflam pe probele speciale, in regim de cursa, dar si sa obtinem un rezultat care sa ne aduca zambetul pe buze. Ne vedem la Cluj!” a spus Rares inaintea recunoasterilor raliului.

 

In 2018, echipajul Csongor Szabo – Rares Fetean este sustinut de Ferroli Romania,, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Gother Service si partenerii media RallyMax, We Radio si Observatorul de Covasna.