Category Archives: F1

Nico Rosberg cel mai rapid in prima sesiune de antrenamente de la Valencia

Pilotul echipei Mercedes, Nico Rosberg a reusit sa obtina cel mai bun timp pe circuitul din Spania in prima sesiune de antrenamente.

Rosberg a fost urmat indeaproape de pilotii echipei Mclaren, Lewis Hamilton reusind un timp mai bun fata de coechipierul sau Jenson Button.

Cei doi piloti au fost urmati de Robert Kubica pentru Renault, Felipe Massa stabilind al 5-lea timp pentru Ferrari. Acestia au fost urmati pe pozitile 6 si 7 de cele 2 monoposturi Red Bull, pilotate de Sebastien Vettel si Mark Webber.

Mai jos puteti vedea timpii obtinuti in prima sesiune de antrenamente din Valencia:
[table id=51 /]

Foto: f1-site.com

Pirelli furnizorul exclusiv de pneuri in F1

Federatia Internationala de Automobilism, echipele din F1 reprezentate de FOTA (Asociatia Echipelor din F1), precum si corpurile de organizare, reprezentate de FOM (Managementul Formulei1) au hotarat ca Pirelli va deveni furnizorul exclusiv de pneuri in F1, dupa ce producatorul italian a garantat stabilitate tehnica si operationala echipelor din Marele Circ.

Producatorul italian de pneuri, Pirelli va fi furnizorul echipelor din Marele Circ din sezonul 2011 si pana in 2013, acestia punand la dispozitia echipelor 6 tipuri de anvelope: 4 pentru asfalt uscat, un tip pentru conditii de ploaie precum si un set intermediar.

Pirelli este furnizorul principal in GP3 in acest an si va echipa si monoposturile din GP2 in sezonul 2011, devenind astfel singurul furnizor a celor mai prestigioase competitii din motorsport.

Revenirea producatorului italian in Formula1 va insemna totodata o colaborare extinsa cu toate echipele, producatorul italian de pneuri contribuind la dezvoltarea si implementarea noilor sisteme tehnologice.

Noul contract cu Formula1 incoroneaza implicarea istorica a companiei Pirelli in lumea motorsportului, care dateaza inca din 1907 cand firma italiana a castigat cursa epica Paris-Peking. In prezent Pirelli este furnizorul exclusiv al unora din cele mai importante campionate mondiale atat pentru automobile cat si pentru motociclete, precum GP3 series, WRC, campionatul mondial de Superbike – WSBK, campionatul mondial de Motocross si campionatul Rolex Sport Car din America de Nord.  Pe langa acestea, Pirelli mai furnizeaza pneuri pentru mai mult de 70 de campionate nationale si internationale.

Ultima cursa de Gran Prix castigata de Pirelli a fost in 1991 in Marele premiu al Canadei, prin Nelson Piquet care pilota pentru Benetton. 

Mai multe detalii despre acordul incheiat cu F1 vor fi prezentate cu ocazia conferintei de presa, care va avea loc in weekend-ul care va gazdui Marele Premiu al Europei la Valencia. 

Foto: pirelli.com

Pat Fry se muta de la Mclaren la Ferrari

Ferrari a confirmat marti ca fostul inginer al echipei Mclaren, Pat Fry se va alatura echipei Ferrari, pe postul de asistent director tehnic. Fry, in varsta de 46 de ani a plecat de la Mclaren luna trecuta si va lucra la Ferrari alaturi de Aldo Costa. Lucrand in trecut alaturi de cei de la Benetton, cat si la Mclaren, Pat Fry va incepe colaborarea cu Ferrari in luna iulie.

Pat si-a facut debutul in Formula1 la sfarsitul anilor ’80 alaturi de departamentul de dezvoltare al echipei Benetton, fiind promovat in 1992 in functia de inginer sef al pilotului Martin Brundle. Mutarea la echipa Mclaren s-a facut un an mai tarziu, Fry devenind inginerul lui Mika Hakkinen in 1995, iar in 1996 s-a mutat la echipa de teste. In 1997 a devenit inginerul lui David Coulthard, lucrand cu scotianul pana la sfarsitul anului 2000, iar in 2001 s-a ocupat cu setarea celor 2 monoposturi Mclaren. Pat Fry a devenit in 2002 inginer sef la Mclaren, post pe care acesta l-a avut pana in prezent.

Ferrari a mai anuntat in comunicat ca restul departamentului nu va fi afectat de venirea lui Pat.

Foto: f1wolf.com

Nicolas Prost in Formula 1

Nicolas Prost a avut onoarea de a pasii pe urmele tatalui sau in Formula1, francezul reusind sa participe duminica pe circuitul de la Magny-Cours.

Pilotul in varsta de 28 de ani s-a alaturat echipei Renault F1 pe celebrul circuit pentru a participa la caravana constructorului francez.

Nicolas Prost a reusit cateva ture de pista cu monopostul Renault R29, fiind urmarit indeaproape de tatal sau Alain Prost, cvadruplul campion de F1 fiind foarte bucuros de evolutia fiului sau.

Dupa prima sa evolutie cu un monopost de Formula1, Nicolas Prost a afirmat: “este o masina absolut fantastica, acceleratia monopostului este incredibila si totul functioneaza impecabil.”

Foto: kappakstur.is

F2 Zolder:Mihai Marinescu locul 6 in cursa a doua

Cea de-a patra etapa din campionatul de Formula 2 a s-a desfasurat pe circuitul de la Zolder din Belgia, cursa a doua avand loc in pauza dintre cele doua runde din WTCC desfasurate pe acelasi circuit si fiind castigata de  belgianul Benjamin Bailly plecat din pole position acesta conducand detasat cursa de la inceput pana la final, fiind urmat la 3s de Jolyon Palmer.

Compatriotul nostru Mihai Marinescu care participa in acest campionat a reusit un frumos loc 6 in cursa a doua de la Zolder reusind sa adune 8 puncte prin aceasta clasare, situandu-se astfel pe locul 9 in clasamentul general cu un total de 32 de puncte. Plecat din pozitia a 9-a de pe grila de start, romanul a profitat de problemele avute de adversarii sai din fata si cu un start perfect si o cursa cu un ritm constant acesta a reusit un loc bun in puncte. Daca dupa aproximativ 8 tururi in spatele liderului Bailly grupul urmaritor de 6 monoposturi era destul de compact, problemele avute de italianul Nicola De Marco l-au facut pe Mihai aflat in spatele acestuia sa piarda contactul cu plutonul urmaritor, in cele din urma italianul abandonand si astfel Mihai urcand o pozitie in clasament, dar cu un ecart prea mare fata de ocupantul locului 5 pentru ca Mihai sa mai poata face ceva. 

In prima cursa desfasurata sambata Mihai a reusit locul 8 plecat din pozitia a 12-a de pe grila de start.

Urmatoarea etapa va avea loc in Portugalia in perioada 2-4 iulie.

Mai multe despre Mihai Marinescu puteti afla si de pe  blog-ul sau.

Motorspornews.ro ii ureaza succes in continuare si “pedal to the metal!”

Villeneuve revine in F1?

Jacques Villeneuve spera intr-o revenire in Marele Circ, dupa ce a ratat o participare in sezonul 2010 cu Stefan GP. Villeneuve a fost prezent si la Montreal, la Marele Premiu al Canadei, afirmand ca pregatirile pentru NASCAR au fost amanate pentru a fi in forma pentru sezonul urmator din Formula1.

Villeneuve si-a facut debutul in F1 in 1996, reusind un pole-position in cursa de debut de la Melbourne.Chiar daca Stefan GP nu a reusit sa-si faca debutul in sezonul 2010, Jacques nu renunta.

“Lucrez la revenirea mea in F1 mai mult ca niciodata, in special dupa ce am amanat participarea in NASCAR”, a afirmat Villeneuve. “Formula 1 a demonstrat in acest an ca experienta conteaza mai mult ca niciodata, iar usile sunt deschise pentru toti pilotii cu experienta. Acest sport trece printr-un sezon foarte frumos, deci am sa fac tot posibilul pentru a reveni in monopost”.

Totusi, Jacques, care va implini 40 de ani anul viitor, marturiseste ca nimic nu este sigur.

“Nu este nimic concret pentru ca este prea devreme, dar exista niste legaturi pozitive” explica Villeneuve.”Daca colaborarea cu Stefan GP ar fi reusit, anul acesta participam in F1. Trebuie planificat pe termen lung, dar cel mai important, odata ce ai intrat, este mult mai usor sa privesti in jur si sa gasesti locul potrivit. Michael Scumacher, este un exemplu excelent si sunt foarte impresionat ca a reusit sa revina, este pozitiv, se distreaza, si acest lucru se poate vedea, plus ca este bine pregatit. Revenirea lui Schumacher este foarte buna pentru F1”.

Foto: fotof1.it

Dubla Mclaren la Montreal

Lewis Hamilton si Jenson Button au reusit sa se impuna in Marele Premiu al Canadei, realizand astfel a treia dubla a acestui sezon pentru Mclaren.

Hamilton a reusit sa preia conducerea de la Sebastien Vettel si pilotul echipei Ferrari, Fernando Alonso, britanicul avand sa castige timp pretios dupa coliziunea dintre Felipe Massa si Vitantonio Liuzzi.

Fernando Alonso a reusit locul al 3-lea, pilotul echipei Ferrari nereusind sa tina piept lui Jenson Button, acesta fiind depasit in turul 56.

Pozitile 4 si 5 au fost reusite de pilotii echipei Red Bull, Sebastien Vettel si Mark Webber, acestia pierzand pozitile fruntase, dupa o alegere mai putin fericita a pneurilor, care a permis pilotilor echipei Mclaren sa preia stafeta la standuri.

Nico Rosberg a reusit locul al 6-lea in fata lui Robert Kubica si Sebastien Buemi.

Locurile 9 si 10 ,  care aduc ultimele puncte in Marele Circ au fost ocupate de pilotii Force India, Vitantonio Liuzzi si Adrian Sutil.

Germanul Michael Schumacher, dupa ce a dus o adevarata batalie pentru a-i tine piept lui Felipe Massa, a reusit doar locul al 11-lea fiind depasit in ultimul tur de cei doi piloti ai echipei Force India, nereusind astfel nici un punct in Marele Premiu al Canadei.

Mai jos puteti vedea clasamentul Marelui Premiu al Canadei:
[table id=50 /]

Hamilton in pole position la Montreal

Pilotul echipei Mclaren, Lewis Hamilton a reusit in ultimele secunde ale calificarilor din Canada sa obtina pole-position-ul, cronometrul oprindu-se pentru britanic la 1m 15.105s.

Pozitia secunda pe grila de start a fost realizata de pilotul echipei Red Bull Mark Webber, urmat de coechipierul sau Sebastien Vettel.

Pozitia a 4-a fost ocupata de Fernando Alonso, urmat de al doilea monopost Mclaren, pilotat de Jenson Button.

Locul al 6-saselea a fost realizat de Vitantonio Lizzi, urmat de Felipe Massa si Robert Kubica.

Mai joz puteti vedea grila completa a calificarilor in Marele Premiu al Canadei:

[table id=49 /]

Formula 1, runda 8: Canada

În acest weekend se va desfăşura a 8-a etapă din Campionatul Mondial de Formula 1, pe insula Notre-Dame din Montreal, in Canada. Se revine astfel după un an de pauză pe continentul nord-american, într-un oraş superb, cu o atmosferă excelentă. Cursa se desfaşoară pe străzi obişnuite, asemănător celei din Australia, nici unul nefiind circuit permanent.

Din punct de vedere tehnic, circuitul Gilles Villeneuve din Montreal, care va găzdui în acest weekend Marele Premiu al Canadei, este unul dintre cele mai neobişnuite circuite de Formula 1 din calendar. Cu un amestec de linii drepte lungi şi şicane de viteză mică, mărginite de ziduri de beton, este o combinaţie între Monaco şi Monza, şi de aceea prezintă unele provocări unice pentru setarea maşinii.
În ceea ce priveşte aerodinamica, la Montreal maşinile rulează cu cel mai mic nivel de apăsare aerodinamică folosit pînă acum în acest an. Doar la Monza se va rula cu down-force mai mic, prin urmare se vor folosi aripi deportante diferite, neutilizate pînă acum, ca să asigure o viteză mare în linie dreaptă. Deoarece aceste linii drepte lungi sînt urmate de şicane lente şi ace de păr, frînele vor fi suprasolicitate în acest weekend. Montreal este de departe cel mai dificil circuit pentru frîne, cu 16 la sută din tur petrecut pe frînare, comparativ cu 12 la sută la Monza. Există patru puncte în care conducătorii auto frînează de la peste 300 kilometri pe oră pînă la aproximativ 120 kilometri pe oră, care eliberează niveluri enorme de energie prin sistemul de frînare. Şi pentru că un tur este relativ scurt, aceasta se întîmplă de 70 de ori în timpul cursei.
Cu maşinile alimentate pînă la refuz, solicitarea frînelor va fi şi mai dură decît în anii precedenţi, cu aproximativ 10 la sută mai mult, conform specialiştilor.
Apăsarea aerodinamică redusă nu ajută nici ea, punând o sarcină chiar mai mare pe sistemul de frînare. Discurile vor ajunge la temperaturi foarte ridicate pentru mai mult timp decît de obicei la Montreal, de aceea se monitorizează foarte atent atît uzura cît şi temperatura frînelor, deoarece piloţii nu pot simţi asta din maşină.
Set-up-ul ideal la Montreal cere de asemenea o bună tracţiune la iesirea din viraje şi o suspensie care absoarbe bine denivelările. Accentul este pus pe încercarea de a menţine roţile în contact cu solul peste denivelări, prin folosirea unei suspensii mai “soft”, care oferă şi o mai bună aderenţă mecanică în şicane, unde este important să fii agresiv, deoarece se poate cîstiga timp. Uzura pneurilor spate va fi şi ea critică, fiindca e decisivă pentru tracţiunea la ieşirea din virajele lente. De aceea se face un compromis prin reducerea vitezei de trecere prin viraje în favoarea ieşirii mai eficiente.
Încrederea si experienţa pilotului sînt de asemenea foarte importante la Montreal, el trebuind sa treacă extrem de aproape de zidurile de protecţie în căutarea ultimelor fracţiuni de secundă, aproape ca la Monaco. De exemplu, în virajul 4, dacă treci la cîţiva milimetri de zid poţi cîştiga două zecimi pe tur decît dacă treci la jumătate de metru!

Anul acesta, McLaren vin ca favoriţi la Montreal, deoarece au maşina care pare cel mai bine adaptată la circuit, cu porţiunile de mare viteză unde sistemul lor F-duct este un mare avantaj. Bătălia se va da între ei şi Red Bull, monopostul acestora fiind în continuare cel mai dezvoltat din punct de vedere aerodinamic. În urma acestora vor fi probabil Ferrari, Mercedes şi Renault, iar surprizele pot apărea şi de mai jos: Force India poate face o figură frumoasă, iar Sauber foloseşte o variantă proprie de F-duct, asemănător lui McLaren.

Prognoza meteo include şi o instabilitate atmosferică, aşa că ploaia s-ar putea să-şi facă apariţia, deşi temperaturile se anunţă ridicate. Cu atît mai bine pentru spectacol, zicem noi.

În orice caz, cursa din Canada a fost rareori plictisitoare, indiferent de vreme, iar apariţia safety-car-ului pe pistă e aproape o certitudine, din cauza apropierii zidurilor. Aşa că ne vom aşeza optimişti în faţa televizorului (ce păcat ca nu se transmite HD…) şi vom vedea o cursă frumoasă.

Programul weekend-ului (ora României):

Vineri, antrenamente libere: 17:00 – 18:30 si 21:00 – 22:30

Sîmbătă: antrenamente libere: 17:00 – 18:00

calificari: 20:00 – 21:00

Duminică la ora 19:00 startul cursei.

Felipe Massa ramane la Ferrari pana in 2012

Echipa Ferrari a anuntat ca Felipe Massa va continua sa piloteze alaturi de echipa italiana pana la sfarsitul sezonul 2012. Massa a inceput sa concureze pentru scuderia Ferrari in 2006, dupa un debut modest la Sauber, iar dupa cele 60 de curse in echipamentul calutului cabrat, a reusit 11 victorii, 15 plecari de pe prima pozitie a grilei de start, precum si 360 de puncte in Formula 1.

Sunt fericit sa pilotez la Ferrari pentru inca doua sezoane” a afirmat brazilianul. “De-a lungul carierei mele in F1, am condus mereu un monopost echipat cu un motor fabricat la Maranello si asta reprezinta un motiv de mandrie pentru mine sa pot continua alaturi de aceasta echipa, care o consider a doua mea familie“.

Felipe face parte din familia Ferrari de aproape un deceniu si a crescut atat ca om cat si ca pilot, trecand prin momente dificile, dar si realizand momente de bucurie“, a afirmat managerul echipei Stefano Domenicali.

Alaturi de Fernando Alonso, care are un contract semnat pana in 2012, Felipe Massa se va alatura echipei Ferrari, pentru inca doua sezoane, grila de start ramand neschimbata pentru Ferrari in F1.

Foto: kimiraikkonen.cz