Tag Archives: mclaren

Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Austriei

Max Verstappen a obținut a treia victorie consecutivă și o altă victorie dominantă pe Red Bull Ring printr-o strategie cu două opriri. Pilotul Red Bull a pornit cu pneul medium P Zero Galben înainte de a trece pe P Zero Alb hard pentru ultimele sale două stinturi. Ceilalți doi finaliști pe podium – pilotul Mercedes, Valtteri Bottas și Lando Norris de la McLaren – au oprit o singură dată pentru a schimba de pe medium pe hard.

Majoritatea piloților au pornit în grand prix cu pneul medium, cu doar patru piloți începând pe P Zero Roșu soft (ambii Aston Martin și ambii Alpha Tauri) și doi piloți pe pneul hard (Carlos Sainz de la Ferrari și Kimi Raikkonen de la Alfa Romeo).

A fost un mix de strategii cu una și două opriri de-a lungul cursei. Opt din cei 19 finaliști au oprit de două ori, doi din primii patru.

Temperaturile au fost considerabil mai reci decât au fost ieri, cursa pornind pe un cer înnorat cu 24 de grade temperatură ambientală și 32 de grade la nivelul pistei.

MARIO ISOLA – HEAD OF F1 AND CAR RACING „Suntem mulțumiți cu decizia noastră de a varia nominalizările pentru Austria, rezultând astfel două curse distincte, cu al doilea grand prix având un ritm foarte alert și mai multă acțiune comparativ cu cel din urmă cu o săptămână. Temperaturile la nivelul pistei azi au fost considerabil mai reci decât au fost în calificări, ceea ce evident a avut un efect asupra uzurii și degradării pneurilor, favorizând compozițiile mai soft și prelungind stinturile. Drept rezultat, am văzut un mix interesant între strategii cu una și două opriri; cele cu o singură oprire necesitând un mai bun management al pneurilor pentru a le menține performanța de-a lungul fiecărui stint, în timp ce strategia cu două opriri a fost câștigătoare. Felicitări lui Max Verstappen și Red Bull pentru strategia perfectă din cursa de azi, unde ritmul lor le-a permis să oprească de două ori fără să piardă conducerea cursei. Noi mai rămânem pe Red Bull Ring pentru a treia săptămână pentru a continua programul de teste pentru pneurile pe 18 inch pentru 2022, pentru două zile cu Alpha Tauri, marți și miercuri.”

Sebastian Vettel a castigat Marele Premiu al Braziliei

O strategie cu o singură oprire de pe supersoft pe soft a fost câștigătoare pentru Sebastian Vettel care a preluat conducerea în primul tur al unei curse pline de acțiune, păstrându-și apoi avansul până la final – după ce a oprit o singură dată fără a pierde efectiv șefia cursei. Două strategii alternative au oferit însă momentele cele mai importante ale cursei. Pilotul Mercedes, Lewis Hamilton a fost forțat să pornească de la pit lane și a reușit să câștige poziții fiind unul dintre cei cinci piloți care au luat startul pe compoziția mai dură. El a oprit pe când se afla la conducere în turul 43, revenind în cursă pe cinci, și utilizând apoi viteza suplimentară oferită se supersofturi care l-au ajutat să încheie pe patru. Pilotul Red Bull, Daniel Ricciardo a pornit de asemenea pe soft de pe poziția a 14-a ca urmare a unei penalizări, dar a mai pierdut câteva poziții după ce a fost implicat într-un acroșaj la începutul cursei și oprind pentru un set nou de pneuri soft în turul 1. El a oprit apoi pentru supersofturi, croindu-și drum până pe poziția a șasea. Coechipierul său, Max Verstappen, a folosit de asemenea o strategie cu două opriri, încheind pe cinci, după o ultimă oprire târzie pentru supersofturi.

MARIO ISOLA – HEAD OF CAR RACING „Azi am experimentat cele mai înalte temperaturi la nivelul pistei pe care le-am văzut în acest weekend; în general de peste 50 de grade la startul cursei. Oricum, cei mai mulți dintre piloții fruntași au putut încheia cursa cu o singură oprire așa cum ne-am așteptat, ajutați fiind și de apariția prematură a safety-car-ului. Lewis Hamilton a făcut în special o cursă fenomenală, reușind cel mai rapid tur pe pneuri soft uzate chiar și atunci când pe pistă erau piloți cu pneuri supersoft noi. Red Bull a dovedit de asemenea că o strategie alternativă poate funcționa, ambele mașini încheind cursa, în ciuda faptului că Daniel Ricciardo a fost obligat la o oprire suplimentară în primul tur. Rămânem la Interlagos pentru pentru ultimul test de pneuri 2018 cu McLaren pentru zilele de marți și miercuri, înainte ca toate echipele să aibă posibilitatea de a testa noile pneuri după Abu Dhabi, ultimul GP al sezonului.

 

POS
DRIVER
CAR
LAPS
TIME/RETIRED
1
SEBASTIAN
VETTEL
FERRARI
71
1:31:26.262
2
VALTTERI 
BOTTAS
MERCEDES
71
+2.762S
3
KIMI
RÄIKKÖNEN
FERRARI
71
+4.600S
4
LEWIS
HAMILTON
MERCEDES
71
+5.468S
5
MAX
VERSTAPPEN
RED BULL RACING TAG HEUER
71
+32.940S
6
DANIEL
RICCIARDO
RED BULL RACING TAG HEUER
71
+48.691S
7
FELIPE
MASSA
WILLIAMS MERCEDES
71
+68.882S
8
FERNANDO
ALONSO
MCLAREN HONDA
71
+69.363S
9
SERGIO
PEREZ
FORCE INDIA MERCEDES
71
+69.500S
10
NICO
HULKENBERG
RENAULT
70
+1 LAP
11
CARLOS
SAINZ
RENAULT
70
+1 LAP
12
PIERRE
GASLY
TORO ROSSO
70
+1 LAP
13
MARCUS
ERICSSON
SAUBER FERRARI
70
+1 LAP
14
PASCAL
WEHRLEIN
SAUBER FERRARI
70
+1 LAP
15
ROMAIN
GROSJEAN
HAAS FERRARI
69
+2 LAPS
16
LANCE
STROLL
WILLIAMS MERCEDES
69
+2 LAPS
NC
BRENDON
HARTLEY
TORO ROSSO
40
DNF
NC
ESTEBAN
OCON
FORCE INDIA MERCEDES
0
DNF
NC
KEVIN
MAGNUSSEN
HAAS FERRARI
0
DNF
NC
STOFFEL
VANDOORNE
MCLAREN HONDA
0
DNF

 

Momente care nu trebuie ratate in 2015 – 5

  1. Revenirea Honda in Formula 1

 

Am lasat la final ultima mea recomandare in acest an pentru ca trebuie sa recunosc ca nu sunt un mare fan al acestei competitii. De altfel, daca va uitati si pe site-ul nostru la categoria dedicata, in rare ocazii am reusit sa venim cu informatii interesante si acest lucru se intampla exact din cauza care v-am spus-o, un interes scazut pentru aceasta competitie. Au existat insa si ocazii in care categoria a fost bine reprezentata dar acest lucru s-a intamplat doar datorita prietenilor si colaboratorilor nostri: Florin Georgescu, Emil Caldararu si Horatiu Voicu, carora le multumesc inca odata pentru timpul acordat spatiului nostru virtual in care incercam sa impartim pasiunea noastra, motorsportul. Personal, momentul in care m-am simtit cel mai aproape de Formula 1 a fost atunci cand am avut ocazia sa stau de vorba cu Paul Hembery in cadrul vizitei pe care am efectuat-o la fabrica Pirelli din Slatina.  

Paul Hembery

Cu toate acestea nu pot trece insa cu usurinta peste momentul mult asteptat de catre fanii Formula 1 si anume anuntul revenirii celor de la Honda in Marele Circ alaturi de britanicii de la McLaren.

Fotografie realizata de  Gabi Tomescu la Goodwood FOS 2013 pentru Motorsportnews.ro
Fotografie realizata de Gabi Tomescu la Goodwood FOS 2013 pentru Motorsportnews.ro

In perioada 1988-1992 parteneriatul dintre Honda si McLaren a fost unul dintre cele mai de succes din istoria competitiei reusind sa acapareze patru titluri mondiale cu ajutorul lui Ayrton Senna in 1988, 1990 si 1991 si a lui Alain Prost in 1989. Monopostul MP4-4, alaturi de care Senna a reusit titlul in 1988, se numara si in prezent printre cele mai reprezentative modele din Formula 1. Titulatura MP a venit initial de la sponsorul principal al echipei “Marlboro Project 4” transformandu-se ulterior in 1997 in “McLaren Project 4”.

Alonso & Button

Primul test cu noul motor Honda a fost efectuat in decembrie 2014 insa s-a incheiat destul de repede dupa doar 3 tururi de circuit la Abu Dhabi, insa obiectivele pe care si le-a propus McLaren – Honda in 2015 sunt mari. Cu pilotii deja anuntati pentru stagiunea 2015 Fernando Alonso si Jenson Button, McLaren-Honda a anuntat si data la care va fi prezentat monopostul 2015, 29 ianuarie.       

Spa: Alonso cel mai rapid in prima sesiune de antrenamente

PAPHOTO4_516459

Spaniolul de la Ferrari a stabilit timpul de referinta in prima sesiune de antrenamente de la Spa, pe o vreme schimbatoare. Alonso a fost urmat de pilotii Force India, Paul di Resta la o diferenta de 0.026 secunde, respectiv Adrian Sutil la 0.175 secunde. 

Sergio Perez a incheiat sesiunea pe a patra pozitie, cu zece pozitii in fata colegului sau.

Sebastian Vettel a terminat doar pe sase, fiind surclasat si de catre Nico Rosberg de la Mercedes.

Topul 10 a fost incheiat de echipa Sauber pe pozitia a saptea si a opta, Daniel Ricciardo pe noua si Valtteri Bottas pe 10.

 

Rezultate FP1:
Pos Driver Team/Car Time Gap Laps
1. Fernando Alonso Ferrari 1m55.198s 11 2. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m55.224s +0.026s 10 3. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1m55.373s +0.175s 11 4. Sergio Perez McLaren-Mercedes 1m55.518s +0.320s 14 5. Nico Rosberg Mercedes 1m55.614s +0.416s 10 6. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m55.636s +0.438s 14 7. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari 1m55.954s +0.756s 18 8. Nico Hulkenberg Sauber-Ferrari 1m56.110s +0.912s 11 9. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m56.770s +1.572s 14 10. Valtteri Bottas Williams-Renault 1m56.858s +1.660s 18 11. Felipe Massa Ferrari 1m56.863s +1.665s 10 12. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m57.081s +1.883s 14 13. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m57.084s +1.886s 17 14. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m57.281s +2.083s 14 15. Lewis Hamilton Mercedes 1m57.358s +2.160s 10 16. Heikki Kovalainen Caterham-Renault 1m57.821s +2.623s 16 17. Giedo van der Garde Caterham-Renault 1m57.887s +2.689s 16 18. Max Chilton Marussia-Cosworth 1m58.600s +3.402s 14 19. Mark Webber Red Bull-Renault 1m58.929s +3.731s 12 20. Jules Bianchi Marussia-Cosworth 1m59.209s +4.011s 12 21. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m59.441s +4.243s 11 22. Romain Grosjean Lotus-Renault 2m03.176s +7.978s 15

Paddy Lowe la Mercedes din 3 iunie

Azi, echipele Mercedes AMG Petronas si Vodafone McLaren Mercedes au ajuns la o intelegere in privinta transferului lui Paddy Lowe la Mercedes, astfel ca englezul va incepe munca la echipa germana din 3 iulie.

 

Acesta va ocupa functia director executiv al liniei tehnice de la Mercedes, completand astfel conducerea echipei alaturi Ross Brawn si Toto Wolf.

Formula One World Championship

Paddy Lowe a declarat:“Sunt fericit ca o sa fac parte dintr-o organizatie tehnica foarte talentata si capabila. Echipa a produs deja probabil cel mai rapid monopost al acestui sezon, in timp ce provocarile noilor reglementari tehnice pentru sezonul viitor ne vor oferi oportunitatea de a maximiza sinergiile disponibile unui constructor. Am lucrat alaturi de Mercedes-Benz timp de aporape 20 de ani si nu pot decat sa admir fenomenalul angajament al echipei fata de Formula 1. Astept cu nerabdare sa avem succes in anii care urmeaza.”

 

Directorul Ross Brawn a declarat:“Sunt incantat sa il intampin pe Paddy in echipa si sa incepem munca impreuna. El are un excelent record de succese in sport si ar fi un “bun” pentru oricare dintre rivalii nostri. Nu este niciun secret faptul ca echipele incearca sa adopte un echilibru intre dezvoltarea pentru anul acesta si cea pentru anul viitor. Dar, probabil este mai putin evident ca vom avea de asemenea schimbari mari de regulament pentru sezonul 2015 si 2016, prin prisma faptului ca dezvoltarea monopostului continua printr-un nou design si printr-un nou motor.Sosirea lui Paddy ne va intari echipa si ne va pune intr-o pozitie puternica pentru viitor.”

Prima saptamana de teste din Barcelona

Ziua 1

620992683-3210102022013

 

Prima zi din Barcelona l-a avut pe Nico Rosberg protagonist principal, germanul de la Mercedes stabilind cel mai bun timp al zilei, 1:22.616, in ciuda faptului ca prima parte a acesteia a petrecut-o mai mult in garaj din pricina unor verificari la nivelul cutiei de viteze. Kimi Raikkonen a fost cu 7 miimi de secunda mai incet decat Rosberg, fiind cronometrat cu  1:33.623 in cel mai bun tur dintre cele 44 parcurse. Fernando Alonso a fost cel mai ocupat pilot al primei zile, parcurgand un numar de 110 de tururi, reusind al treilea cel mai rapid timp pe pneurile de compozitie medie. Campionul mondial, Sebastian Vettel a fost doar al 4-lea la o diferenta de 0.349 secunde fata de Rosberg. Ziua a fost intrerupta de doua steaguri rosii, primul cauzat de novicele Esteban Gutierrez dupa ce a ramas fara combustibil pe circuit, iar al doilea de catre Charles Pic din cauza unei probleme la nivelul cutiei de viteze.

 

Pos.  Pilot Echipa Timp  Diferenta  Tururi  Pneuri
1 Nico Rosberg Mercedes  1:22.616    54  Medium
2 Kimi Raikkonen Lotus  1:22.623  +0.007s  44  Medium
3 Fernando Alonso Ferrari  1:22.952  +0.336s  110  Medium
4 Sebastian Vettel Red Bull  1:22:965  +0.349s  66 Medium
5 Pastor Maldonado  Williams  1:23.733  +1.117s  86 Soft
6 Daniel Ricciardo Toro Rosso  1:23.884  +1.268s  73 Hard
7 Segio Perez McLaren  1:24.124  +1.508s  77 Medium
8 Paul di Resta Force India   1:24.144  +1.528s  82 Medium
Esteban Gutierrez  Sauber  1:25.124  +2.580s  68   Hard 
10  Max Chilton  Marussia  1:26.747  +4.131s  65  Soft 
11  Charles Pic  Caterham  1:27.534  +4.918s  49  Hard 

 

Ziua 2

6083 

 

A doua zi l-a avut ca si cap de afis pe mexicanul Sergio Perez care a imbunatatit timpul stabilit de Nico Rosberg in prima zi. Cel mai bun timp al mexicanului si implicit al celei de a doua zile a fost cronometrat cu 1:21.848. Ziua a fost una cu probleme pentru cei de la Red Bull, Sebastian Vettel fiind nevoit sa opreasca monopostul pe circuit, cauzand o scurta intrerupere a sesiunii. Acelasi lucru l-a facut si Max Chilton, pilotul Marussia oprind monopostul pe circuit spre finalul sesiunii. Cei de la Lotus au schimbat cutia de viteze a monopostului, fapt care l-a tinut pe Kimi Raikkonen afara de pe circuit in prima parte a zilei, reusind sa parcurga 43 de tururi pana la finalul sesiunii de miercuri. Lewis Hamilton a parcurs cele mai multe tururi, un numar de 121, fiind al 4-lea cel mai rapid pilot al zilei. Valtteri Bottas a debutat in aceasta zi la volanul noului monopost FW35, cu al 6-lea cel mai rapid timp, cronometrat cu 1:23.247, la o diferenta de 1.713 secunde fata de Sergio Perez.

 

Pos.  Pilot  Echipa  Timp  Diferenta  Tururi
1 Sergio Perez  McLaren  1:21.848    97
Sebastian Vettel  Red Bull  1:22.197  +0.349s  84
Kimi Raikkonen  Lotus  1:22.697  +0.849s  43 
Lewis Hamilton   Mercedes   1:22.726  +0.878s  121 
Fernando Alonso   Ferrari  1:23.247  +1.399s  76 
Valtteri Bottas  Williams  1:23.561  +1.713s  98 
Daniel Ricciardo  Toro Rosso   1:23.718 +1.870s  70 
Paul di Resta  Force India   1:23.971  +2.123s  62 
Nico Hulkenberg  Sauber  1:24.205  +2.357s  88 
10   Max Chilton  Marussia  1:25.115  +3.267s  67 
11   Charles Pic  Caterham  1:26.243  +4.395s  102 

 

Ziua 3

TEST F1/2013

 

Fernando Alonso a fost cel mai rapid pilot al zilei, cu timpul de 1:21.875 stabilit in prima parte a zilei. Spaniolul a fost urmat de Nico Hulkenber la o diferenta de 0.285 secunde si de francezul Romain Grosjean, la o diferenta de 0.313 secunde. Cei de la Red Bull au rulat cu o cantitate mare de combustibil pe tot parcursul zilei, Mark Webber fiind doar al 9-lea cel mai rapid pilot al zilei. Caterham au avut o problema in a doua jumatate a zilei, la sistemul KERS, Giedo van der Garde incheind clasamentul  zilei. Tot acesta a cauzat si singurul steag rosu al zilei, cu 15 minute inainte de incheierea zile, cand a ramas fara combustibil si a fost nevoit sa opreasca pe circuit. Adrian Sutil a testat pentru Force India in aceasta zi, fiind cronometrat cu al 8-lea cel mai bun timp: 1:22.877  la o diferenta de o secunda si 2 miimi fata de Fernando Alonso.

 

Pos.  Pilot  Echipa  Timp  Diferenta  Tururi  Pneu 
Fernando Alonso  Ferrari  1:21.875    97  Soft
Nico Hulkenberg  Sauber  1:22.160  +0.285s  91  Soft
Romain Grosjean  Lotus  1:22.188 +0.313s  119  Medium
Nico Rosberg  Mercedes  1:22.611  +0.736s  108  Soft
Pastor Maldonado  Williams 1:22.675  +0.800s  79  Soft
6 Valtteri Bottas  Williams  1:22.826  +0.951s  68 Hard
Jenson Button  McLaren  1:22.840 +0.965s 71 Soft
8 Adrian Sutil  Force India  1:22.877 +1.002s 78 Soft
9 Mark Webber Red Bull  1:23.024 +1.149s 108 Medium
10  Jean-Eric Vergne  Toro Rosso  1:23.366 +1.491s 106  Soft
11  Max Chilton  Marussia  1:25.690 +3.815s  58 Soft
12 Giedo van der Garde  Caterham 1:26.177 +4.302s 93  Soft

 

Ziua 4

hamilton

 

1:23.282 a fost timpul de referinta al ultimelei zile de teste din Barcelona. Timpul a fost stabilit de catre britanicul Lewis Hamilton in cele 52 de tururi parcurse. Ziua nu a inceput bine din punct de vedere al vremii, ploaia facandu-si aparitia, stricand astfel planurile inginerilor si pilotilor. Pe langa ploile trecatoare, frigul a determinat o degradare mai mare a pneurilor, astfel ca pilotii nefamiliarizati cu noile tipuri de gume, nu au putut realiza tururi rapide. Britanicul de la Mercedes a fost urmat de fostul sau coleg de la McLaren, Jenson Button, la o diferenta de 0.351 secunde si de francezul Jean-Eric Vergne de la Toro Rosso care a fost cu 0.789 secunde mai incet decat Hamilton. Pilotii Williams au exersat pe tot parcursul zilei oprirea la boxe, astfel ca niciunul dintre cei doi piloti nu au efectuat tururi cronometrate. Pe langa ploaie, ziua a mai fost intrerupta si de doua steaguri rosii cauzate de Giedo van der Garde care a gresit din cauza apei aflate pe circuit. Jules Bianchi a testat pentru Force India, stabilind al 4-lea cel mai rapid timp, la o diferenta de +2.450 secunde fata de Lewis Hamilton.

 

Pos.  Pilot  Echipa  Timp  Diferenta  Tururi
Lewis Hamilton  Mercedes  1:23.282    52
2 Jenson Button  McLaren  1:23.633  +0.351s  70 
3 Jean-Eric Vergne  Toro Rosso  1:24.071 +0.789s  80
Jules Bianchi  Force India  1:25.732  +2.450s  96
5 Esteban Gutierrez  Sauber  1:26.239  +1.957s 61
6 Giedo van der Garde  Caterham  1:27.429  +4.147s  50
7 Felipe Massa Ferrari  1:27.562 +4.281s  80
8 Mark Webber  Red Bull  1:27.616 +4.334s 64
9 Max Chilton  Marussia  1:29.902 +6.620s  51
10  Romain Grosjean  Lotus  1:34.800 +11.518s  41
11 Vatteri Bottas Williams ———– ———— 23
12  Pastor Maldonado  Williams  ———–  ————  13

 

A batut Ogier sau a pierdut Loeb?

Cam la aceasta intrebare se reduce intreaga reactie a iubitorilor de raliuri, nu doar din Romania, ci din intreaga lume. Am urmarit cu destula atentie si site-urile consacrate de afara si, in mare parte, toti au pus accentul pe infrangerea lui Loeb. Ca fan declarat al originalului, nu am cum sa fiu extaziat de victoria versiunii 2.0, dar o sa incerc sa-i aduc multumirile care i se cuvin.

 Rally Sweden 2013

Asadar, multumim Sebastien Ogier pentru un raliu perfect! Nicio greseala de setup, tactica sau de pilotaj! Felicitari! Multumim Sebastien Ogier pentru faptul ca ai facut ca pasionatii de raliuri sa vorbeasca mai mult ca niciodata despre raliuri si sa nu se mai uite la tv la emisiuni tampite! Ne-ai lipsit foarte mult, abia acum dupa 2 etape in 2013 se vede acest lucru. Totusi, nu pot sa nu ma gandesc, cat de mult ne va lipsi Loeb anul acesta, la etapele la care nu va fi prezent sau cat de mult ne va lipsi la anul. Asta daca vom mai avea si alti constructori prezenti la start in 2014 in afara celor de la VW. Cum zicea Gabi Tomescu, ” Regele a murit, traiasca regele!”. Teoretic doar marca si numele s-au schimbat. Practic, cred ca vom asista la un galop al lui Ogier in acest sezon. Oare asta ne-am dorit? Oare asta va face mai mult bine WRC-ului? 

 

Reactiile presupusilor fani ai lui Ogier au fost total pe langa. Si nu cred ca doar eu am remarcat acest lucru. Mugurel Pirscoveanu, prietenul nostru cu care va mai stresam din cand in cand, a scris o poveste lunga dar interesanta si foarte subiectiva despre cat de anti-orice merge perfect suntem noi. Are cineva cum sa-l contrazica? Cu argumente si tot la fel de subiectiv? Daca da asteptam comentariile voastre mai jos sau pe adresa noastra de e-mail, o gasiti sus la contact 🙂

 

Nu imi doresc sa fie un parastas al celui mai bun pilot si copilot din istoria motorsportului. Incerc, insa, prin cuvintele mele, sa aduc un omagiu celui care a dovedit ca este cel mai rapid pe orice suprafata, atat timp cat a avut 4 roti si volan.

 

As incerca sa imi aduc aminte de Senna si de epoca gloriei unui sport. Acele vremuri in care un pilot se lupta barbateste cu alt pilot. (n.r. Prost). Din pacate, tehnologia l-a impins la un gest necugetat prin care sa isi modifice coloana de directie chiar in ziua cursei in care, in calificari, ii murise un coleg. Cursa de la Imola din 1994 o stim cu totii si nu are niciun rost sa va aduc aminte ce a urmat.

 Senna Mclaren 1993

Chestiunea este nelamurirea lui Senna referitoare la pilotul talentat care venea din urma. Senna, desi castiga pole-position din prima tura, venea dupa doua abandonuri. In a treia cursa a murit.

 

Acum ma deranjeaza memoria mea: de fiecare data cand urmaream o cursa de F1, Senna era cel mai bun. Indiferent de conditii, suprafata sau de concurenti. Iar eu la fiecare cursa incercam sa tin cu al doilea favorit! Prost, Mansell, etc. De fapt, de ce doream asta? Pentru ca nu imi venea sa cred ca este de nebatut! In 1993, s-a intors Prost in F1 la volanul celei mai competitive masini (Williams), iar Senna s-a trezit ca are acelasi sasiu (McLaren), dar cu un motor dezastruos (adica Ford), asta dupa ce Honda a fugit pe usa din dos, dupa ce a vazut cu ce vine Williams.

 

In 1993 a incercat el, Senna, sa faca ceva dar nu a fost deajuns. L-a imbratisat pe podium, victorios dealtfel (Senna) pe Ron Dennis, si i-a soptit la ureche ca pleaca la Williams. Ron l-a asigurat ca are intotdeauna un loc inapoi la McLaren. In 1994, desi masina era senzationala, Senna a abandonat la fiecare cursa. Presiunea castigarii cursei si-a pus amprenta pe el. Bla, bla…Stiti istoria!

 

Important este ca in spate era un pilot care dovedea ca vrea mai mult. Acum suntem in 2013. Am uitat de F1 sau, ma rog, de presiunea din creierii lui Senna…

 

Suntem in WRC, adica in Campionatul Mondial de Raliuri. Avem fiecare in gandul nostru senzatia ca ne pricepem la raliuri sau ne place sa conducem cu viteza. Sau ne face placere sa ne uitam la raliuri. Dupa epoca de aur, sau neagra, din anii `80, ma refer la masinile de grupa B in care a aparut prima masina cu 4 planetare (n.r. Audi Quattro), lumea raliurilor s-a schimbat complet.

 Audi Quattro

Nu as trece atat de usor peste epoca aceasta, a frumoasei grupe B, pentru ca dupa ce Audi a implementat 4 planetare pe masina, „a reusit”, desi avea cei mai valorosi piloti ai momentului, sa nu castige decat doua titluri mondiale. A venit francezul de la Peugeot si italianul de la Lancia sa puna capat victoriilor nemtilor. Practic, din 1982, Audi a castigat doua titluri mondiale, Peugeot 2 si Lancia inca 2. Nu stiu unde este suprematia!?!? Si nu gasesc nicio noima fanilor Audi. Pentru ca replica celorlalti a fost mai puternica decat se asteptau germanii de la Audi.

 

Din 1987, de cand grupa B a decedat (fie-i tarana usoara), Lancia a inceput un galop de sanatate. Acest mars era ca urmare a altor titluri obtinute si inainte de anii ’80.

Delta integrale

In anii 1993, rupeau ritmul celor de la Lancia, care oricum se retrasesera din 1991, dar castigau chiar si printr-o echipa privata (Jolly Club), prietenii japonezi de la Toyota. Tot nemti. Adica masinile se pregateau in Nemtia. Ciudat este cum la sfarsitul lui 1994 li se gasea o flansa, un pic ciudata, turbinei montate de germani. Urmeaza descalificarea si Toyota urmeaza un curs de slabire fara carbohidrati si fara proteine!

 

Aici este momentul in care Subaru incepe sa isi arate coltii: are un pilot prea rapid pentru ceilalti, inconstient de altfel, si un dublu campion mondial, in persoana lui Sainz! Urmeaza certurile de rigoare(vezi inceputul de articol si sa iti aduci aminte de Senna/Prost) castiga Sainz la el acasa, McRae este obligat de echipa sa franeze pe o portiune de mare viteza si acelasi McRae isi ia revansa in Marea Britanie (la el acasa) si castiga titlul.

 

Din 1996, apare alt constructor japonez puternic (Mitsubishi) si cu un pilot de valoarea lui Makkinen reuseste sa ii puna pe tava acestuia 4 titluri mondiale la piloti. La constructori nu reuseste, pentru ca si ceilalti s-au dovedit a fi la fel de bataiosi. Subaru reuseste 3 titluri, Toyota mai ciupe unul, Mitsubishi mai ciupe si el ceva pe acolo!

 Rally-Kenia-99-Tommi-Makinen-Mitsubishi-Lancer-Evolution-V-WRC-1

Ehe, tata, ce vremuri! Luau startul 6-7 constructori si se bateau circa sapte-opt piloti la victorie…

 

Prima faza ciudata a istoriei mele a fost cand in 1996 aparea un Megane kit-car si un Peugeot 306 Kit Car.  La Monte Carlo in 1996 nu s-a tinut etapa WRC, iar un Bernandini castiga pe un Escort deja aflat in insolventa. Faza a fost ca se bateau la victorie masini cu tractiune fata! Pai sa imi aduc aminte de anii `80 cu Audi? Asa si? Parca mergeau mai repede masinile astea doar cu 2 roti motrice…
Hmm…

 

In acelasi an (1996) Peugeot i-a incurcat pe mai marii WRC-ului in aproape toate etapele de asfalt. 
In 1997 s-a intamplat chiar sa ii deranjeze Kit Car-urile!

 

Pai stai un pic? Cum ramane cu cele 4 planetare??????

 

Ptiu drace! Stai ca in 1997, dupa ce si-a surclasat adversarii in Dakar, Citroen, condus de Guy Frequelin, a adus o masina la fel: tractiune fata, fara turbo si cu o suspensie impecabila.

 

In 1998, pe asfalt, deja Citroen era vedeta. A fost prima masina cu tractiune pe puntea fata din WRC inscrisa, care castiga etapa de campionat mondial.

xsara_kitcar

A urmat o perioada de acalmie in lumea raliurilor. S-a impus un restrictor pe admisia fara turbina masinilor de genul Kit Car. I-a incurcat un pic Xsara Kit Car si in 1999, dar nu a mai contat, pentru ca deja erau niste masini in afara legilor.

 

Citroen s-a pus pe treaba serios si au dezvoltat Xsara T4. Masina cu care nu puteau sa o dea de gard ( asa cum vroia sora cea mare – Peugeot). Si au inceput sa analizeze fiecare surubel si fiecare element care ar fi dus la un succes fara limite. In afara de faptul ca si-au ales un jucator din pepiniera proprie (n.r. Loeb/Elena) au cumaparat chiar un teren la Versailles. Au facut proiecte de neimaginat pentru un simplu jucator din WRC, cum ar fi  Prodrive in acele timpuri, sau Seat (care se batea cu pumnii in piept – nu e asa ca ati uitat de sifonerele de Seat si Skoda?).

 

Au ales un tancodrom militar, chiar langa Velizy, in gradina fabricii Renault.

 

De fapt, surpriza cea mai mare avea sa vina de la surioara cea mare, Peugeot, care trebuia sa semneze ordinul de plata pentru investitia in motorsport atunci cand Peugeot il avea pe Panizzi si pe Gronholm, pregateau cea mai senzationala revenire in WRC, dupa nefastul 1987, si il cooptasera si pe Delcour, dupa salbaticiile cu Kit Car-urile…

 

Si au semnat ordinul de plata! Asta a fost meritul lui Frequelin!
Si baietii s-au pus pe treaba serios de tot!

 

Adica au facut prima masina de WRC cu suspensie activa! Lucru simplu pentru Citroen, dar greu de inteles pentru ceilalti, inclusiv pentru Peugeot.

 

Au dat drumul la acest T4 prin cel mai salbatic campionat de asfalt din lume: Franta. Aveau trei piloti, dar numai unuia singur i-au incerdintat volanul bestiei. In tot acest timp, continuau sa isi bata joc in campionatele europene cu vechiul model Xsara Kit Car.

 

Sa ne aducem aminte ca in 2000 am avut placerea sa il vedem pe un Bugalski in Bulgaria la vreo 2 minute de urmatorul, adica Bruno Thiery. Amandoi aveau aceeasi masina: Xsara Kit Car. Am fost de fata atunci! Si stiu si cand i-au furat camionul echipei noastre de la Romcar cu Ka-urile! Sic!
In fine…

 

I s-a oferit lui Loeb sa concureze pe doua masini diferite: Saxo Kit Car in mondiale la clasa Junior WRC si pe un Xsara T4 in campionatul francez.

Saxo

A iesit saracul campion in amandoua. Dar nu asta vroiam sa zic…

 

De la inceput, ma gandeam la sezonul 1997, atunci cand Loeb rasturnase 16 masini si McRae se lupta la titlu cu Makinen. Atunci, m-am intalnit cu George Grigorescu la o etapa din CNR si el incerca sa ma convinga sa iau un Clio Williams! Good point! Greseala lui a fost ca avea pe scaunul din dreapta o revista Echappement in care era Saxo pe coperta, de culoare albastra, condusa de un zapacit de “espoir de l’anne“, Loeb!

 

Va dati seama ca dupa ce am citit ca acel Saxo VTS albastru a primit de la cea mai critica revista de specialitate nota 10 (si credeti-ma ca nu au fost multe masini cu nota maxima) mi-am luat una identica?????? La fel de albastra 🙂

 

Prin 2002, se hotaraste Citroen Sport sa ii dea drumul masinii Xsara T4, redenumita WRC, prin Campionatul Mondial de Raliuri. Isi aleg doar cateva etape, isi aleg de piloti pe Bug, pe un gogu Loeb si pe tanara speranta Radstrom. Nu prea se pricepeau ei atat de bine la raliuri, isi aleg doar 7 etape si incearca si ei marea cu deshtul…

 

Nah, ca s-au trezit cu Loeb pe prima pozitie! Si au reusit sa il tina pana la capat pe aceeasi pozitie. Inainte de ultimul parc de service, contrar regulamentului, ii schimba rotile lui Loeb in afara zonei permise…

 

Ciudat, castiga Makinen raliul. Loeb ar fi trebuit exclus dar FIA intelegatoare, uitandu-se la timpii de pe probe, ii da doar o penalizare lui Loeb, si o excludere echipei Citroen Sport. 
Noh, nu-i nimic. Urmatoarele etape de asfalt, Loeb e rege, Citroen invinge si au timp sa isi faca calculele pentru 2003.

 

La sfarsitul lui 2002, imi vad cel mai drag pilot (McRae) coleg de echipa cu cel mai bun si cel mai iubit pilot (Loeb). Alaturi de un Sainz, care a venit cu sponsorul principal Movistar.

RALLYE DE SUEDE 2004 PHOTO: FRANCOIS BAUDIN

A urmat macelul pe care il cunoasteti cu totii: prima cursa oficiala a Xsarei WRC inscrisa de echipa oficiala Citroen: locurile 1, 2, si 3 la cel mai greu raliu din lume. Si aici nu poate nimeni sa ma contrazica! Ce e aia Peugeot? Ce e aia Subaru? Ce e aia Mitsubishi? Ce e aia Toyota? Ce e aia VW???? A mai reusit cineva primele trei locuri intr-o etapa de atunci? Si a mai reusit cineva in primul raliu?
Hmmmm…

 

Acum nah, mie mi se pare ciudat un fenomen: suntem niste oameni perfecti sa fim anti orice merge perfect.

 

Toata comunitatea oamenilor de curse din ultimii ani a pornit o dizgratie impotriva celui care castiga cursa dupa cursa, incat a uitat cu cine tine de fapt si pe cine admira mai mult.

 

In 2002 atrageam atentia ca va urma un mare campion mondial in WRC, era vorba de un interviu luat de mine la masa cu Loeb.

 

Mi-au sarit toti in cap, argumentand faptul ca Citroen si Loeb nu au nicio sansa.
Dupa vreo trei ani, deja erau toti mai precauti in argumente. Pentru ca Citroen si Loeb s-a dovedit ca sunt cei mai buni. Si acestia au inceput sa castige cursa dupa cursa!

 

Dar de fapt, istoria acestui post incepe de la necazul meu prin care toti oamenii de curse pe care ii cunosc (in afara de cei de la Citroen Racing), s-au dovedit niste anti-Loeb perfecti.

 

In 2003 si 2004, tineau cu Subaru si cu Solberg! Uitasera ca au trecut si Sainz si McRae pe la Citroen Sport! Apoi au devenit fani Gronholm. Implicit fani Ford! In 2006, desi Loeb castiga din fotoliu un campionat mondial pe o masina care nu se mai producea de doi ani, erau si mai inversunati! Ba chiar deveneau fani Hirvonen si Latvala!

ford-focus-wrc-06

In 2008 s-au calmat un pic lucrurile si s-au impartit fanii in doua tabere: cei care tineau cu Hirvonen/Latvala/Ford si cei care isi aduceau aminte de Gronholm sau de Peugeot, Subaru, etc.

 

Apoi a urmat scandalul cu acest Ogier, pilotul crescut de Citroen, preluat de Sainz (cel care a trecut pe la Citroen si in 2 ani a invatat ce trebuia sa invete) si Hirvonen!

 

Despre Latvala, deja nu mai zicea nimeni nimic din 2011, desi continua sa castige curse.
Acum ne trezim, ca din ura impotriva Citroen/Loeb, toti devin fanii lui Ogier si VW.
Va urez succes la toti!

 

V-as ruga sa va aduceti aminte cum acum doi ani toti il contestati pe Hirvonen, desi Ogier era la Citroen, iar acum il preaslaviti pe Ogier si uitati de Hirvonen, omul cu care tineati mai adineauri!

 

Si sa nu uitati: Lancia are, cica, 10 titluri, iar Citroen ii sufla in ceafa 🙂

Red Bull Racing a dezvaluit data lansarii pentru RB9

Red Bull Racing a dezvaluit azi data lansarii noului monopost pentru sezonul 2013. In 3 februarie, noua creatie a lui Adrian Newey va iesi la lumina. Lansarea monopostului RB9 va avea loc la sediul echipei din Milton Keynes, Marea Britanie, cu doar doua zile inaintea primei sesiuni de teste de la Jerez, infirmandu-se astfel zvonurile cum ca Red Bull nu ar putea participa la primele teste din Spania. 

redbull-rb5-launch-05

Red Bull este a patra echipa care isi anunta data exacta a lansarii monopostului inaintea primei sesiuni de teste de la Jerez, alaturi de McLaren, Force India si Sauber. McLaren va fi prima echipa care isi lanseaza monopostul pentru sezonul 2013 in 31 ianuarie, dar locatia lansarii este inca necunoscuta. Force India si Sauber isi vor prezenta noile monoposturi in 1 februarie la Silverstone, respectiv 2 februarie in Hinwil. Cei de la Scuderia Ferrari nu au specificat nicio data de lansare, dar au anuntat ca isi vor prezenta noul monopost inainte de 5 februarie, data primelor teste din Spania.

Sergio Perez si-a inceput munca la McLaren

Sergio Perez si-a inceput ieri colaborarea impreuna cu echipa britanica McLaren. Pilotul mexican a aparut pentru prima data in fata presei alaturi de seful echipei, Martin Whitmarsh, la fabrica echipei din Woking. “Este atat de multa istorie in aceasta echipa, lucru ce te face sa te simti fantastic. Sa pilotez pentru o asemenea echipa, este un vis devenit realitate pentru mine.” Perez intra astfel in clubul select al pilotilor care au scris istorie alaturi de McLaren: Ayrton Senna, Alain Prost, Niki Lauda, James Hunt si multi altii. 

pere-mcla-2012-8

Pilotul mexican spera la titlul mondial in primul sau an alaturi de McLaren: “Astept cu nerabdare primul succes alaturi de aceasta echipa. Sunt destul de surprins de caldura cu care am fost intampinat si cat de unita este aceasta echipa. De afara poate da impresia unei echipe foarte stricte, dar cand am ajuns aici am realizat ca este ca o adevarata familie. In plus, ei m-au ales este pentru faptul ca au observat ca pot sa le furnizez ceea ce toti de aici isi doresc, titlul mondial.” Acesta va concura alaturi de campionul mondial din 2009, britanicul Jenson Button. ”Abia astept sa incep sa lucrez cu Jenson. Cred ca am multe sa invat de la el, dar totodata vreau sa-l intrec pe pista.” 

 

Sergio Perez a pilotat pentru prima data in Formula 1 pentru Sauber in Marele Premiu al Australiei. Cele mai bune performante ale sale in Marele Circ sunt doua plasari pe locul 2 si un start in cursa de pe pozitia a 4-a. Pilotul mexican il inlocuieste pe Lewis Hamilton care a decis sa nu isi mai prelungeasca contractul cu McLaren si a plecat la Mercedes in locul ramas vacant dupa retragerea lui Michael Schumacher. Acesta poate deveni primul pilot mexican care castiga un Mare Premiu de Formula 1 dupa performanta lui Pedro Rodriguez din 1970 de la Spa-Francorchamps.

Un da cu jumatate de gura!

Cum abia a inceput sezonul 2011, iar Hamilton si Button  au contract pana la finele lui 2012, ti-ai spune ca la McLaren nimeni nu se gandeste ca nu peste multa vreme va incepe obisnuita agitatie anuala a “bursei transferurilor”. Gresit! Britanicii, scrie “The Times”, au pregatita deja o oferta pentru cei doi, fiind dispusi sa cheltuie 100 de milioane de lire sterline pentru a pastra aceeasi formula pana in 2017.

 

 

Va intrebati de ce atata graba? Button nu are vreun motiv sa-si caute alta echipa. Iar de Lewis, ce sa mai vorbim. Este alaturi de McLaren de la 6 ani, din momentul in care i-a atras atentia lui Ron Dennis si, imediat, a primit sprijinul financiar al acestuia. In F1 a batut deja, in Malaysia, recordul de longevitate pentru pilotii care au evoluat in cariera la o singura echipa, adunand atunci 73 de curse, cu una mai mult decat Jim Clark, cel care a concurat in 9 sezoane pentru Lotus inainte de a-si pierde viata, la numai 32 de ani, intr-un incident de cursa in F2.

 

Ei bine, da, aceasta relatie statornica poate reprezenta un atu pentru McLaren, dar si pentru rivalele care si l-ar dori pe Hamilton, intre care, se zvoneste, se numara si Red Bull, care viseaza la un “Dream Team” cu pusti-minune. Pentru ca desi a castigat curse in fiecare dintre cei cinci ani petrecuti la echipa din Woking, are in palmares un singur titlu mondial. Si n-a ezitat sa o afirme, inainte de Marele Premiu al Chinei, atunci cand, intrebat daca loialitatea are limite, Lewis a raspuns afirmativ, sugerand apoi ca desi se simte excelent la actuala echipa nu este tocmai increzator in capacitatea acesteia de a-l ajuta sa se bata pentru titlu. O zi mai tarziu, dupa ce a castigat, si-a schimbat pozitia, reafirmandu-si atasamentul pentru McLaren, insa, firesc, pentru toata lumea este clar ca “da”-ul sau vizavi de relatia cu teamul din Woking este unul rostit cu jumatate de gura. Ceea ce explica graba conducerii acestuia cand vine vorba de noua oferta, si care, pe de alta parte, ne determina sa credem ca vom avea parte de spectacol in Formula 1 si atunci cand vine vorba de piata transferurilor. De urmarit!