Category Archives: Uncharted News

Zeci de motociclişti sunt aşteptaţi pe 3-4 septembrie la Lupeni

Etapa cu numărul trei a Campionatului Naţional de Enduro se va desfăşura la Lupeni, în organizarea clubului Comexim R din localitate, pe 3 şi pe 4 septembrie. Aceasta este etapa finală a campionatului, fiind hotărâtoare în stabilirea campionilor pentru anul 2011, iar enduriştii îşi vor stabili tabăra sau “paddock.ul”, în limbaj de specialitate, chiar în frumoasa staţiune Straja, situată la doar 20 de kilometri de municipiul Petroşani.

 

Din Straja, de la peste 1.000 de metri altitudine, zecile de concurenţi aşteptaţi la concurs vor coborî pe motocicletele de concurs până la Lupeni, urmând a fi “supuşi” probei cronometrate de motocros, care se va desfăşura pe “Sosodrom”, circuitul de motocros de la intrarea în municipiu. “Am obţinut acordul posesorilor de terenuri de lângă circuitul de motocros, pentru ca sportivii să nu mai intre pe drumuri asfaltate, în trafic”, spune Sorin Sandu, din partea clubului organizator Comexim R Lupeni.

 

Deşi nu există o probă specială de tip Extrem Test, se poate spune că tot traseul este puţin extrem, concurenţii având de parcurs pe zi, peste o sută de kilometri prin Munţii Vulcan. Concursul va fi puţin mai greu decât cel de anul trecut, în special pentru cei de la clasa Hobby, există două coborâri lungi, pe două râuri, dar şi zone cu piatră”, a mai punctat organizatorul.

 

Enduro este una dintre cele mai pretenţioase şi solicitante discipline ale motociclismului. Sportivii au de parcurs de obicei câte trei tururi pe zi pe un traseu de 40-50 de kilometri, timp de două zile, trebuind să ajungă la timpi fixaţi pentru fiecare în parte, la punctele de contrar orar. În caz contrar ei sunt depunctaţi, deoarece regularitatea este cea urmărită de către comisia de arbitraj. Sportivii sunt însă departajaţi şi pe baza timpilor obţinuţi pe probele speciale, Motocros Test şi Enduro Test, nu mai lungi de câţiva kilometri, însă foarte tehnice.

Noutăţi importante pentru gama BMW de la 1 septembrie

 Începând cu septembrie 2011 gama de modele BMW beneficiază de un pachet amplu de noi tehnologii. Dintre acestea se remarcă noile motorizări cu tehnologie TwinPower Turbo, sisteme noi BMW EfficientDynamics precum şi noi aplicaţii BMW ConnectedDrive. Între noutăţile importante se mai înscriu şi două versiuni ultra-eficiente EfficientDynamics Edition pentru X1 şi Seria 5 şi echipamente BMW Individual pentru un număr extins de modele, precum şi premiera pachetului M pentru BMW Seria 5 GranTurismo şi BMW Seria 7 ActiveHybrid.

 

 

Noi motorizări în gama BMW

 

Anul 2011 marchează debutul unei game extinse de motorizări BMW. Primul motor pe benzină cu patru cilindri şi tehnologie TwinPower Turbo a debutat în primăvara acestui an pe BMW X1 xDrive28i. BMW revine la motoarele pe benzină de patru cilindri turbo după mai bine de 40 de ani, după ce în anii ‘70 BMW prezenta legendarul 2002 Turbo. Era unul dintre modelele sportive aparţinând Noii Clase, gamă de modele care marca revenirea financiară a mărcii şi care se lansa cu exact 50 de ani în urmă la Salonul Auto de la Frankfurt din 1961. Alături de mai multe versiuni de motorizări de patru cilindri de 1,6 şi 2,0 litri benzină, BMW a revizuit şi gama de motorizări diesel de patru şi şase cilindri. După ce, cu versiunea BMW Seria 1123d Coupe, BMW era primul producător care depăşea bariera de 100 CP/ litru pentru propulsoare diesel, gama de motorizări include acum o versiune de 2 litri şi 218 CP şi una de 3 litri şi 313 CP. În total, incluzând şi cele două motorizări de 1,6 litri benzină care debutează pe Seria 1, din luna septembrie vor fi introduse nu mai puţin de 7 motorizări noi pe un spectru larg de modele, de la BMW Z4, până la BMW Seria 5, de la BMW X1, până la BMW Seria 6.

 

 

Noi motorizări în gama BMW – în detaliu

 

Până acum disponibil pe BMW X1, propulsorul de doi litri, patru cilindri, dezvoltă 180 kW/245 CP şi un cuplu maxim de 350 Nm pe o plajă impresionantă de turaţii: între 1250 şi 4800 rpm. De la 1 septembrie, noul motor va fi disponibil pe toate modelele BMW Seria 5 şi pe BMW Z4 sDrive28i, cu aceleaşi caracteristici de putere şi cuplu.

 

Ca referinţă, consumul mixt pentru modelul Z4 echipat cu acest propulsor este, conform standardelor UE, de numai 6,8 litri per 100 km şi emisiile sunt de 159 g per km, în contextul în care acceleraţia 0-100 km este de numai 5,7 secunde (cutie manuală).

 

Tot de la aceeaşi dată îşi face debutul şi versiunea de patru cilindri, doi litri benzină TwinPower Turbo care dezvoltă 135 kW/ 184 CP între 5000 şi 6250 rpm şi un cuplu maxim de 270 Nm între 1250 şi 4500 rpm şi intră în echiparea modelelor BMW Seria 5 520i (Sedan, Touring şi Gran Turismo), BMW X1 sDrive20i, xDrive20i şi BMW X3 xDrive20i.

 

Pentru noul BMW Z4 echipat cu acest motor, consumul mixt este, conform standardelor UE, de numai 6,8 litri per 100 km şi emisiile sunt de 159 g per km, în contextul în care acceleraţia 0-100 km este de numai 6,9 secunde (cutie manuală).

 

Şi gama de propulsoare diesel a fost semnificativ îmbunătăţită. Pentru luna septembrie se lansează noul 525d Sedan şi Touring. Propulsorul de 2,0 litri, cu carter integral din aluminiu, dispune de supraalimentare Variable Twin Turbo în două faze şi de injecţie directă common-rail cu injectoare piezoelectrice. Noul motor are masa redusă şi, datorită tehnologiei VNT a turbocompresorului mic, o reacţie instantanee. Turbocompresorul mic intră în funcţiune la turaţii reduse ale motorului, în timp ce contribuţia turbinei mari variază răspunsul în funcţie de acceleraţie.

 

 

Noul BMW 525d oferă o creştere a puterii de 10 kW faţă de modelul anterior, dezvoltând acum 160 kW/218 CP la 4.400 rpm. Vârful curbei de cuplu – 450 Newton metri – este disponibil pe un interval al turaţiilor cuprins între 1.500 şi 2.500 rpm.

 

 

După ce a fost prezentat pe BMW Seria 5 530d xDrive, creşte şi numărul de modele echipate cu acest propulsor deosebit de eficient şi dinamic, cu o putere de 190 kW/ 258 CP la 4000 rpm şi 540 Nm (sau 560 Nm pentru versiunile xDrive) între 1500 şi 3000 rpm. Noul propulsor echipează acum toate versiunile BMW Seria 5 530d Sedan şi Touring, precum şi noul BMW X3 xDrive30d.

 

 

Pentru BMW 530d echipat cu acest motor, consumul mixt este, conform standardelor UE, de numai 5,3 litri per 100 km şi emisiile sunt de 139 g per km, în contextul în care acceleraţia 0-100 km este de numai 6 secunde (cutie automată, tracţiune spate).

 

Tot din septembrie îşi face debutul şi noul propulsor diesel, şase cilindri, TwinPower Turbo care dezvoltă o putere maximă de 230 kW/ 313 CP la 4000 rpm şi 630 Nm între 1500 şi 2500 rpm. Noul propulsor continuă pedigriul BMW de motorizări diesel cu peste 100 CP per litru şi va fi primul diesel care echipează noile BMW Seria 6 Coupe şi Cabriolet. Va fi disponibil, încă de la început, în total, pentru 7 modele: BMW 535d (Sedan şi Touring), BMW 535d xDrive (Sedan şi Touring), BMW 640d Cabriolet, BMW 640d Coupe şi BMW X3.

 

 

Pentru 640d Coupe, consumul mixt este, conform standardelor UE, de numai 5,4 litri per 100 km şi emisiile sunt de 155 g per km, în contextul în care acceleraţia 0-100 km este de numai 4,8 secunde.

 

Noi modele EfficientDynamics Edition

 

BMW Seria 3 EfficientDyanmisc Edition, disponibil în versiunea Sedan şi Touring, a reprezentat modelul de avangardă în ceea ce priveşte tehnologiile mărcii de reducere a consumului şi a emisiilor în contextul în care performanţele dinamice sunt o referinţă în segment. Într-un test realizat de revista ProMotor, jurnalistul Tudor Bratu reuşea să parcurgă cu modelul Sedan drumul Bucureşti – München de 1500 km cu un singur plin de combustibil şi o viteză medie de peste 80 km/h, demonstrând performanţele modelului în condiţii reale de condus.

 

 

Din luna septembrie debutează încă două modele noi ultra-eficiente: BMW X1 sDrive20d EfficientDynamics Edition şi BMW 520d EfficientDynamics Edition. Ambele versiuni beneficiază de cele mai extinse tehnologii BMW EfficientDynamics, precum recuperarea energiei de frânare, sistemul Auto Start-Stop sau TwinPower Turbo. Suplimentar, la fel ca la BMW Seria 3 EfficientDyanmics Edition, un ambreiaj cuplat la o volantă dublă cu pendul centrifugal care asigură o funcţionare optimă a motorului şi la turaţii joase, oferind astfel o eficienţă crescută. Indicatorul treptei de viteză recomandate a fost modificat pentru un condus într-un regim de turaţii mai scăzut.

 

 

Cu o putere maximă (135 kW/184 CP) şi un cuplu (380 Newton metri) care nu au suferit modificări, BMW EfficientDynamics Edition înregistrează un consum mediu de combustibil, în ciclul de testare EU, de 4,5 l/100 km şi un nivel al emisiilor CO2 de 119 grame per kilometru. Aceste date reprezintă o îmbunătăţire de aproape 10% faţă de cel mai eficient adversar din segment, în ciuda faptului că BMW 520d EfficientDynamics Edition este mai puternic decât modelele concurenţei. În acelaşi timp sprintul 0-100 km de numai 8,2 secunde este de asemenea superior competiţiei. Modelul este disponibil la un preţ de 35 950 Euro fără TVA.

 

 

BMW X1 EfficientDynamics Edition vine, de asemenea, cu o tehnologie nouă pentru izolarea fonică a motorului care din septembrie 2011 va fi preluată pe toate motorizările diesel noi.

 

 

La fel ca la BMW Seria 3, propulsorul dezvoltă o putere de 120 kW/163 CP la o turaţie cuprinsă între 3.500 şi 4.200 rpm şi atinge un maxim al cuplului de 360 Newton-metri pe o plajă cuprinsă între 1.750 şi 3.000 rpm. Consum mixt obţinut este de 4,5 litri per 100 km şi respectiv 119g CO2 per km, conform normelor de test UE. În acest condiţii sprintul 0-100 este de numai 8,3 secunde. Modelul este dipsonibil la un preţ de 26 150 Euro fără TVA.

 

 

 

 

 

 

 

Tehnologii noi BMW EfficientDynamics

 

Driving Experience Control

 

După debutul anunţat pe BMW Seria 1, comutatorul „Driving Experince Control” va fi oferit standard şi pe modelele BMW Seria 5 şi BMW Seria 6 cu motoare cu patru şi cinci cilindri.

 

 

Alături de modurile de rulare „COMFORT”, „SPORT” şi „SPORT +”, conducătorul va putea alege şi „ECO PRO”. Acesta permite un stil de condus mai relaxat, la turaţii reduse şi mai eficient prin modificarea răspunsului acceleraţiei, managementul motorului şi, pentru cutiile automate, regimul de turaţie pentru schimbarea treptelor de viteză. Informaţiile din display-ul de bord se modifică pentru a afişa autonomia câştigată printr-un condus economic şi recomandă nivelul optim pentru apăsarea acceleraţiei. În acelaşi timp, modul ECO PRO programează funcţiile de confort gestionate electric, precum încălzirea scaunelor, oglinzilor exterioare sau funcţionarea aerului condiţionat, pentru a funcţiona într-un regim mai redus, având ca obiectiv economisirea de energie.

 

 

Auto Start-Stop

 

Odată cu introducerea pachetului de măsuri BMW EffcientDynamics pentru BMW Seria 1 la Salonul Auto de la Geneva, din 2007, BMW a fost în avangarda dezvoltării sistemului Auto Start-Stop. Începând cu primăvara anului trecut, BMW M3 a fost primul model sport din gamă echipat cu acest sistem, atât pentru cutia manuală, cât şi pentru cea automată, cu şapte trepte şi dublu ambreiaj. Cu debutul BMW X3 în toamna anului trecut, a fost oferit prima dată acest sistem împreună cu o cutie automată cu 8 trepte.

 

 

În acelaşi timp cu extinderea numărului de modele echipate (toate standard) cu sistemul Auto Start-Stop, este acum disponibil şi la BMW Seria 5 şi BMW Seria 6, pentru motorizările de patru şi şase cilindri. Împreună cu versiunile BMW Seria 1, BMW Seria 3 cu cutie manuală şi BMW X3 cu cutii manuale şi automate, BMW oferă un număr mai mare de modele echipate standard cu funcţia Auto Start-Stop, decât orice alt producător de pe piaţă.

 

 

Noi funcţii BMW ConnectedDrive

 

BMW ConnectedDrive şi-a făcut debutul cu exact 12 ani în urmă, la Salonul Auto de la Frankfurt din septembrie 1999. Acum această denumire înglobează un set de aproximativ 70 de aplicaţii şi funcţii disponibile diferenţiat la nivel mondial care urmăresc îmbunătăţirea confortului, siguranţei şi oferă un număr ridicat de soluţii infotainment în automobil (pentru România sunt disponibile până la 30 de funcţii).

 

 

Luna septembrie marchează debutul unor serii noi de aplicaţii BMW ConnectedDrive, precum şi răspândirea lor pe o gamă extinsă de modele.

 

 

Odată cu lansarea noului BMW Seria 1 în septembrie, are premiera sistemul BMW Live. Acesta foloseşte conexiunea la internet a telefonului mobil şi vine cu o serie nouă de funcţii, alături de cele deja existente de internet browsing şi BMW Apps. Alături de informaţii precum ştiri, vreme sau noutăţi bursiere, cele mai valoroase funcţii vor fi Google Local Search (care foloseşte Google Maps pentru identificarea de puncte de interes suplimentare), Google Panoramio şi Google Street View pentru afişarea unor imagini de la destinaţie, făcând orientarea conducătorului auto şi mai facilă.

 

 

După o serie succesivă de îmbunătăţiri ale acoperii, harta BMW Navigation Professional 2012 va oferi în premieră din septembrie 2011 o acoperire detaliată, integrală, şi a României.

 

Noul Head-Up-Display cu un spectru complet de culori, îşi va face debutul din luna septembrie pe modelele BMW Seria 5 şi BMW Seria 6. Avantajele pe care le aduce sunt o reprezentarea a imaginilor de cea mai înaltă calitate, pentru o informaţie mai clară şi mai detaliată. Suplimentar, BMW Seria 5 Sedan şi Touring oferă şi opţiunea de deschidere automată a hayonului, lunetei hayonului (atunci când hayonul nu este operat electric) sau portbagajului (în cazul versiunii Sedan). Este o funcţie inovativă care, asemenea Sistemului de acces confort, detectează când utilizatorul auto se află în spatele automobilului şi permite deschiderea automată la efectuarea unei mişcări de picior.

 

 

Mai multe posibilităţi de personalizare cu BMW Individual

 

Culorile care au fascinat pe BMW M3, oferite prin pachete speciale, ediţii limitate – Fronzen Grey Metallic şi Frozen Silver, sunt disponibile acum pentru BMW Seria 5 Sedan şi GranTurismo, BMW Seria 6 Coupe şi Cabriolet şi BMW Seria 7 sub forma unor opţiuni BMW Individual. Alături de acestea mai este oferită şi Brilliant White Metallic. Preţul pentru aceste culori, care au o strălucire metalică dar şi o acoperire omogenă, ca în cazul nuanțelor mate, pentru o strălucire cu adevărat unică, este de aproximativ 3000 de Euro fără TVA.

 

 

Oferta tradiţională BMW Individual era adresată clienţilor de BMW Seria 7 şi BMW Seria 6 cu un pachet extins de opţiuni de personalizare, de la culori speciale şi inserţii de lemn, până la jante sau echipamente precum frigider pentru compartimentul din spate.

 

 

Este pentru prima dată când pentru modelele BMW Seria 5 Sedan şi GranTurimso, precum şi BMW X5 şi BMW X6 sunt disponibile astfel de opţiuni de personalizare exclusivă. Şi oferta nu se opreşte doar la aceste culori (pentru BMW X5 şi X6 este oferit un set de patru culori: Azurite Black metallic, Ruby Black metallic, Pearl Silver metallic, Citrin Black metallic). Este oferită aproape întreaga gamă de opţiuni de personalizare BMW Individual – inserţii de lemn, tapiţerii cu conţinut de piele sau capitonaj al plafonului cu piele Alcantara.

 

 

Suplimentar, oferta de noi opţiuni de personalizare este întregită cu pachetul M Sport disponibil acum pentru BMW Seria 5 Gran Turismo şi BMW Seria 7 ActiveHybrid. Este vorba de elemente de decor de interior şi exterior, Pachetul aerodinamic M, jante speciale M şi Suspensie M Sport.

Dale Earnhardt Jr. a semnat cu Hendrick Motorsport pentru inca 5 ani

Dale Earnhardt Jr. si-a prelungit contractul cu echipa Hendrick Motorsport in NASCAR pentru inca 5 ani si va pilota in continuare Chevroletul cu numarul 88 pana la sfarsitul sezonului 2017 NASCAR Sprint Cup Series.

Rick Hendrick, patronul echipei Hendrick Motorsport declara: ” Suntem fericiti ca am formalizat totul si am facut acest anunt. Eu si Dale ne-am dat mana pentru acest acord in urma cu cateva luni si am lasat profesionistii sa se ocupe de detalii. Parerea mea despre Dale Jr. a ramas neschimbata inca din prima zi de cand el a semnat cu noi Sunt mai dedicat decat oricand sa il pun in cele mai bune situatii pentru a putea fi competitiv si a se putea bate pentru victorii si titlul de campion.” 

 

In varsta de 36 de ani Dale Earnhardt Jr. a debutat in NASCAR Sprint Cup Series in anul 2000  are la activ 18 victorii in acest campionat printre care si victoria de la Daytona 500 din 2004, si este fiul regretatului Dale Earnhardt ce a reusit 7 titluri de campion in cariera sa. Dale Jr. face parte dintr-o familie cu traditie in NASCAR el fiind a treia generatie de piloti din familia Earnhardt, bunicul sau Ralph alergand in anii de pionierat ai acestei competitii. 

Dale Jr. care a semnat pentru prima data cu Hendrick Motorsport in iunie 2007 tot pentru o perioada de 5 ani, a declarat: “Este bine ca am transat lucrurile foarte rapid si in avans. Rick si cu mine am fost pe aceeasi lungime de unda inca de la inceputul discutiilor, asa ca nu mai avea rost sa ne lungim. Nu au existat niciun fel de ezitari sau intrebari din partea unuia dintre noi. Ma simt foarte bine in cadrul echipei si lucrez excelent cu toti membrii echipei. In acest an am fost foarte competitivi si in prezent ocup pozitia a 9-a in clasamentul general. Vreau sa le oferim fanilor nostrii un motiv de incurajare pe termen lung.”  

 

Hendrick Motorsport are in componenta sa patru piloti care alearga in NASCAR Sprint Cup, Mark Martin (No.5), Jeff Gordon (No.24), Jimmie Johnson (No.48) si Dale Earnhardt Jr. (No.88) toti alergand pe Chevrolet Impala.

Citroen la Salonul Auto de la Frankfurt 2011

Cu ocazia celei de-a 64-a editii a Salonului International de la Frankfurt, CITROËN expune cele trei modele ale liniei DS, alaturi de cele mai recente inovatii tehnologice si de un concept inedit. Marca isi reafirma obiectivul de a propune solutii menite sa faciliteze calatoriile prin combinarea a doua valori proprii : indrazneala si tehnologia.

 

 

LINIA DS, UN PARIU INDRAZNET

La numai un an si jumatate de la lansarea sa, CITROËN DS3 s-a vandut in peste 100.000 de exemplare, iar CITROËN DS4 a inregistrat aproape 15.000 de comenzi la doar cateva luni de la debutul comercializarii sale. Cu ocazia Salonului de la Frankfurt, CITROËN isi prezinta cele trei modele ale liniei DS, vedeta fiind cea mai recenta creatie : CITROËN DS5, model care va fi lansat la finalul acestui an. Marca isi reafirma indrazneala prezentand CITROËN DS3 Ultra Prestige, o declinare inedita care beneficiaza de cel mai rafinat tip de piele cu motiv « bratara de ceas », specific modelelor liniei DS. Fidel spiritului liniei DS, CITROËN tine sa ne impartaseasca pasiunea pentru prelucrarea materialelor nobile, standul sau gazduind un colt dedicat celor mai indrazneti artizani si operelor acestora.

 

CREATIVE TECHNOLOGIE CITROËN

De la finalul anului 2010 CITROËN comercializeaza CITROËN C-ZERO, o solutie 100% electrica. Cu modelul CITROËN DS5 marca lanseaza tehnologia ‘Full hybrid’ Diesel Hybrid4 care combina perfomanta (200 CP, 4 roti motrice) si grija fata de mediu ( emisii de CO2 de 99 g/km). CITROËN va prezenta si CTROËN C3 cu technologia micro-hybride e‑HDi 70. Aceasta versiune inregistreaza emisii de doar 87 g/km de CO2, ceea ce pozitioneazaCITROËN C3 ca lider in categoria sa in ceea ce priveste emisiile de CO2. Tehnologia CITROËN este ilustrata prin echipamente 100% utile precum gama de servicii CITROËN eTouch, care permit localizarea automata a vehiculului in caz de incident pentru facilitarea interventiilor si pentru acordarea primului ajutor, sau  suspensia Hydractive, o exclusivitate mondiala care echipeaza CITROËN C5 si C6 pentru a oferi clientilor acestor modele sinteza ideala intre confort si tinuta de drum. Aceste succese tehnologice sunt incununate de modelul CITROËN DS3 WRC care inregistreaza victorie dupa victorie in Campionatul Mondial de Raliuri.

 

 

 

 

 

CITROËN FACILITEAZA DEPLASARILE

Dupa lansarea in Franta pe 1 martie 2011, CITROËN MULTICITY va fi disponibil si in Germania la inceputul anului viitor. Acest serviciu, accesibil pe Internet si de pe telefonul mobil faciliteaza organizarea calatoriilor de la calcularea rutei – luand in considerare toate modalitatile de transport – pana  la rezervarea sejurului.

 

CITROËN continua sa exploreze mobilitatea si nu ezita sa initieze noi piste, urmand sa prezinte la Salonul Auto de la Frankfurt un nou concept car inedit.

Primele detalii ale noului Honda Civic

Noul Honda Civic va fi lansat la IAA Frankfurt Motor Show 2011 în Septembrie. Creat exclusiv pentru piaţa europeana, noul model hatchback va fi oferit exclusiv in varianta cu 5 uşi şi va concura în segmentul compact, începând din 2012.

 

Designul reîmprospătat al noului Civic se regaseşte în zona blocurilor optice posterioare, unite pentru a funcţiona ca spoiler. Forma aerodinamică a spoilerului uşurează trecerea masei de aer pe lângă caroserie – însă acesta este doar un exemplu al modului în care maşina a fost modificată.

 

 

 

Aproape toate elementele caroseriei au fost redesenate, cu accent pronunţat pe calitatea condusului şi a manevrabilităţii, pe emisiile de CO2 şi calitatea interiorului –  în acelaşi timp păstrând spaţiul în habitaclu şi în portbagaj la un nivel de top în segment, precum şi renumita flexibilitate a acestora.

 

Un alt model de interes la Frankfurt va fi modelul Insight 2012, ce a primit acum un facelift. Mai multe informaţii vor fi dezvăluite în perioada imediat următoare. Standul Honda va fi completat cu modelele CR-Z, CR-V, Jazz şi Accord. În completare, Honda va expune gama celor mai noi modele de motociclete şi de echipamente de putere.

 

Viitorul în viziunea Honda va fi portretizat în cadrul salonului prin conceptele Honda EV şi EV-Neo – vehiculele electrice Honda pe patru şi două roţi, precum şi prin vehiculul cu pile de combustie FCX Clarity şi noua platformă hibridă de tip Plug-In.

HONDA TO LAUNCH NEW CIVIC AT FRANKFURT MOTOR SHOW

Podium in Hungarian Baja 2011

Costel Casuneanu si Maurilio Zani, pe un Mitsubishi MPR 13, au terminat pe locul 3, la clasa T1.1, etapa de Cupa Mondiala din Ungaria. In clasamentul general, echipajul X Riders s-a clasat pe locul 6 in ciuda unei penalizari de 10 minute.

 

Weekendul 26 – 28 august a fost unul plin de actiune pentru echipajul X Riders. Costel Casuneanu si Maurilio Zani au luat startul in Hungarian Baja, etapa inclusa in premiera in calendarul Cupei Mondiale de Rally Raid, la volanul modelului Mitsubishi MPR 13. La startul competitiei maghiare, desfasurata pe specialele din jurul orasului Gyor, s-au aflat 27 echipaje la clasa auto si 25 de echipaje la clasa moto/quad.

 

Vineri, in prima zi a competitiei, a fost programata super speciala, lunga de 5,5 kilometri, si startul festiv in centrul orasului Gyor. „Prima zi a fost cea mai usoara. Am inceput destul de bine, dar greul de abia acum urmeaza”, a spus Costel Casuneanu, care a terminat prima zi pe locul 5.

 

 

Sambata si duminica, pe o caldura teribila, s-au desfasurat celelalte 6 probe speciale cu o lungime de peste 300 kilometri. Costel Casuneanu si Maurilio Zani si-au intrat repede in ritm si s-au implicat, inca de pe primii kilometri de proba speciala, in lupta pentru un loc pe podium la clasa T1.1. „Concurenta a fost una foarte puternica, iar probele extrem de dificile. Au fost multe saritori si pasaje foarte inguste unde la cea mai mica greseala se putea termina totul, insa am reusit sa ajungem fara probleme la sosire”, a spus Costel Casuneanu, la finalul etapei maghiare.

 

Dupa o cursa extrem de dificila si o penalizare de 10 minute, Echipajul X Riders a terminat Hungarian Baja 2011 pe locul 3 la clasa T1.1, egaland astfel cea mai buna performanta din acest sezon obtinuta in Baja Spania, etapa inclusa si ea in calendarul Cupei Mondiale. „Am gresit traseul si am primit o penalizare de 10 minute. A fost greseala mea si mi-o asum. Din pacate aceasta greseala ne-a costat un loc in clasament”, a mai spus Costel Casuneanu.

 

In clasamentul general, echipajul X Riders a terminat pe locul 6 dupa Leonid Novitskiy, Boris Gadasin, Miroslav Zapletal, Károly Fazekas, si Zdenek Porizek. Urmatoarea provocare pentru Costel Casuneanu si Maurilio Zani este Raliul Faraonilor programat in perioada 1 – 9 octombrie 2011.

AMCKart Dunlop Racing Team – obiective atinse la Romaniacs şi pregătiri intense pentru următoarele etape din CN de Enduro

După prima participare a echipei de enduro AMCKart Dunlop Racing Team la Romaniacs, cei doi membri ai echipei, Ionuţ Moşteanu şi Andrei Cohn, se pregătesc intens pentru următoarele etape din Campionatul Naţional de Enduro. Sprijinul Dunlop şi cele mai bune anvelope ale momentului schimbă obiectivele echipei pentru această toamnă şi pentru sezonul 2012.

 

 

La jumătatea sezonului 2011, echipa de enduro AMCKart Dunlop Racing Team formată din Ionuţ Moşteanu şi Andrei Cohn şi-a înscris în palmares prima participare la Romaniacs. Recunoscută prin gradul ridicat de solicitare a sportivilor şi prin traseul extrem de imprevizibil şi de variat, competiţia internaţională, devenită celebră şi prin participarea unor piloţi străini valoroşi, a constituit o nouă provocare pentru echipa înscrisă la clasa Hobby Team şi pentru noile anvelope Dunlop Geomax Enduro FIM.

 

 

După experienţa din cursele de enduro, cei doi pasionaţi de aventură pe două roţi, acum membri ai clubului sportiv şi ai echipei susţinute de Dunlop în calitate de partener oficial, au acceptat provocarea unei curse de anduranţă cu trasee lungi şi extenuante în care anvelopele au jucat un rol decisiv în îndeplinirea obiectivului echipei de a trece cu brio linia de sosire la Romaniacs 2011.  

 

 

Spre deosebire de experienţele anterioare, la Romaniacs segmentele dificile erau foarte lungi şi extenuante. În fiecare zi au fost coborâri foarte dificile care au trebuit abordate cu foarte mare atenţie”, a declarat Ionuţ Moşteanu, membru al echipei AMCKart Dunlop Racing Team.

 

Anvelopele Dunlop şi-au făcut treaba la înălţimea aşteptărilor şi a calităţii binecunoscute. Am mers cu Dunlop Geomax Enduro FIM – un pneu potrivit pe toate suprafeţele, cu o carcasă moale şi un grip excelent pe suprafeţe dificile cum ar fi piatra sau lemnul. Am avut tot timpul tracţiune foarte bună în locuri în care alţi concurenţi aveau dificultăţi. După experienţa mea din cursele de enduro, Geomax-ul este cea mai polivalentă anvelopă cu care am mers până acum”, a mai precizat acesta. 

 

 

Cu un obiectiv corect, o abordare tactică inspirată, o pregătire fizică excelentă şi anvelopele potrivite, echipa a obţinut timpi foarte buni pentru prima participare la Romaniacs, „cel mai dur raliu de hard enduro din lume”, reuşind o clasare pe poziţia a 14-a în condiţiile a 19 abandonuri la clasa sa de referinţă.

 

 

În momentul de faţă, cei doi membri ai echipei AMCKart Dunlop Racing Team se pregătesc fizic intens pentru participarea la cupele şi etapele din campionat din această toamnă. „Urmează să participăm la câteva cupe şi etape din campionat în această toamnă. În paralel facem constant pregătire fizică deoarece la concursurile de enduro este critic să fii în control de la început până la sfârşit, indiferent de solicitările care apar pe traseu”, a precizat Andrei Cohn, care în luna octombrie a acestui an va participa şi la cel de-al doilea său maraton din acest an.

 

 

La începutul anului 2011, Dunlop şi-a extins susţinerea clubului sportiv AMCKart Racing Team şi la partea sa de enduro, echipa formată din Andrei Cohn şi Ionuţ Moşteanu primind astfel sprijin pentru prima lor participare la Romaniacs. Ca urmare a experienţei avute în cadrul acestei competiţii, cei doi membrii ai echipei de enduro AMCKart Dunlop Racing Team şi-au stabilit un nou obiectiv pentru o nouă participare la Romaniacs. Printre altele, echipa are în plan şi o participare la cea mai veche competiţie de hard enduro din lume, Roof of Africa.

 

 

La enduro aderenţa este esenţială. După participarea la Enduro Panorama din 2010, când am folosit prima dată anvelopele Geomax, anvelopele Dunlop au rămas favoritele noastre, oferindu-ne aderenţă pe orice suprafaţă şi oferindu-ne performanţa de care aveam nevoie pe porţiunile de traseu solicitante. Sperăm să continuăm parteneriatul şi la anul. Acum avem experienţa unei etape de Romaniacs şi ştim exact la ce să ne aşteptăm. Putem să mergem mai tare şi să ne dozăm mai bine efortul astfel încât să ajungem aproape de top 5”, a precizat în încheiere Ionuţ Moşteanu.

 

 

2011 este anul în care Dunlop împlineşte 5 ani de implicare activă în susţinerea motorsportului în România. Dunlop şi-a extins constant această implicare ajungând în prezent de la partener oficial al FRAS şi al Dunlop RoSBK, şi partener pentru latura de enduro a clubului sportiv AMCKart Racing Team. In 2012 Dunlop va extinde această implicare pentru susţinerea motorsportului în România devenind furnizor unic de anvelope în competiţia Dunlop Romanian Superbike.

Raliul Carpati Retro

Retromobil Club Romania si Kaefer Club Baia Mare organizeaza la Baia-Mare in perioada 26-27 august cea de-a XII-a editie a Raliului Carpati Retro.

La cel de-al saptelea eveniment din calendarul 2011 al Retromobil Club Romania, vor participa 30 de automobile istorice fabricate intre 1938-1980.

 

Tot in cadrul acestui eveniment va avea loc lansarea cartii “MINI – 50 de ani de inovatii” de Alexandru Dobai. 

 

Program

 

Vineri 26 august:

 

15.00 – sosirea participantilor in Piata Millenium din Baia Mare unde va fi organizata expozitia automobilelor inscrise

15.30 – inscrieri, diverse concursuri, lansarea cartii “MINI – 50 de ani de inovatii” de Alexandru Dobai

19.00 – parada automobilelor prin Baia Mare si plecare in coloana spre Cabana Mogosa

 

Sambata 27 august:

 

10.00 – Cabana Mogosa – raliu de regularitate tehnico aplicativ “Carpati Retro” pe traseul: Baia Sprie – Gutai (cota 1050m) – Sighet – Sapanta (neutralizare)  – Sighet – Barsana neutralizare – Calinsti – Budesti – Cavnic – Baia Sprie – Baia Mare

18.00 – sosirea in Piata Millenium din Baia Mare

19.00 – parada prin Baia Mare si plecare in coloana spre Cabana Mogosa

 

Lista participanti

 

Cursa de antrenament pentru Raliul Faraonilor

Echipajul X Riders – Costel Casuneanu/Maurilio Zani – va lua startul, cu un Mitsubishi MPR 13, in Hungarian Baja, etapa inclusa in Cupa Mondiala. Pentru cei doi, cursa programata in perioada 25 – 28 august, este ultimul test inaintea Raliului Faraonilor.

 

 

 

Dupa o pauza de aproape doua luni, echipajul Costel Casuneanu/Maurilio Zani va lua startul in Hungarian Baja, etapa inclusa in premiera in calendarul Cupei Mondiale de Rally Raid. Pe lista de start in Hungarian Baja 2011 sunt 44 de echipaje la clasa auto si 30 la clasa moto si quad, competitia fiind una dintre cele mai importante din aceasta zona. „A fost o pauza lunga de la ultima cursa pana acum si cel mai important este sa ne intram in ritm cat mai repede. Masina este pregatita si sunt sigur ca va fi un antrenament util inaintea marii provocari din acest an – Raliul Faraonilor”, a spus Costel Casuneanu, inaintea plecarii spre Ungaria.

Dupa ce a terminat Baja Spania pe locul 6, prima etapa de cupa mondiala la care a luat startul in 2011, echipajul X Riders si-a propus ca etapa din Ungaria, a cincea din calendarul competitional al Cupei Mondiale, sa fie doar cursa de antrenament pentru Raliul Faraonilor. „In Spania am obtinut un rezultat foarte bun tinand cont si de adversarii nostri. Aici in Ungaria rezultatul conteaza mai putin. Este foarte important ca masina sa ramana intreaga pentru ca timpul intre aceasta etapa si cursa din Egipt este foarte scurt si ca eu si Maurilio sa parcurgem cat mai multi kilometri in regim de cursa”, a mai spus Costel Casuneanu.

 

 

 

Editia din 2011 a Hungarian Baja va incepe joi, 25 august, cu o sesiune de teste, vineri fiind programata super speciala, cu o lungime de 5,5 kilometri, care se va desfasura pe drumuri forestiere. Sambata si duminica sunt programate alte 7 probe speciale, in jurul orasului Gyor, pe un traseu ceva mai scurt decat cel propus initial de organizatori din cauza ploilor cazute in ultima perioada in regiune. „Majoritatea probelor sunt pe pamant batatorit si iarba. Este o etapa foarte dificila si sper sa nu ploua pentru ca atunci traseul devine foarte, foarte alunecos. Sunt sigur ca ne vom intra repede in ritm si cred ca vom obtine un rezultat bun in aceasta cursa”, a spus si Maurilio Zani, copilotul echipajului X Riders.

Turda Motorshow 2011

Manifestarile prilejuite de Zilele Orasului Turda includ, la editia din 2011, un program demonstrativ ce reuneste reprezentanti ai mai multor discipline sportive: ADRIAN RASPOPA (raliu), GABRIEL ONOFREI (drift), RAZVAN RADU, SORIN ZAHARIA si STEFAN OANCEA (stunt moto).

 

Sambata, 27 august, incepand cu ora 10.30, iubitorii sporturilor cu motor sunt invitati la Turda, pe strada Tineretului, la un spectacol in premiera in orasul salinei.

 

Va asteptam!

ACS RALLY SPIRIT