Tag Archives: 2017

Cu o evoluție dominantă, Simone Tempestini a câștigat Trofeul Teliu

În zilele de 2 și 3 septembrie, s-a desfășurat la Teliu, lângă Brașov, cea de-a șasea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop. Unul dintre numele-surpriză al listei de înscrieri, Simone Tempestini, a câștigat Trofeul Teliu în urma unui parcurs dominant. Pilotând în premieră un prototip Radical SR4, campionul mondial de raliuri al juniorilor a obținut cel mai bun timp în nouă din cele zece urcări ale întrecerii, doborând și recordul traseului. Pe al doilea loc, la peste 7 secunde în urma lui Tempestini, a încheiat bulgarul Lyuben Kamenov, pilot al unui Mitsubishi Lancer EVO VIII. Ultimul loc pe podiumul clasamentului general i-a revenit lui Paul Andronic, aflat tot la volanul unui Mitsubishi Lancer EVO dar de generație diferită.

Ediția din acest an a Trofeului Teliu a stârnit foarte mult interes, atât în rândul sportivilor cât și în ceea ce îi privește pe fani. Etapa ce a reluat campionatul de viteză în coastă după vacanța de vară a adus 75 de concurenți pe traseul găzduit de DN10, ce leagă județele Brașov și Covasna. Pe lângă faptul că situația în clasament era una strânsă, primii trei clasați fiind despărțiți de doar 14 puncte, pe lista de înscrieri se aflau doi campioni naționali care urmau să piloteze câte un prototip Radical SR4, Simone Tempestini și Horațiu Ionescu Cristea. Dublu campion național de raliuri, campion mondial Junior WRC și actual concurent în WRC2, despre Simone Tempestini se știa că este talentat, versatil și rapid. Însă, cu siguranță că nu multă lume se aștepta să aibă o evoluție atât de impresionantă la Teliu. După ce joi a luat un prim contact cu mașina pusă la dispoziție de echipa italiană Autosport Sorrento, Simone a parcurs sâmbătă dimineață pentru prima dată traseul etapei de coastă cu prototipul Radical. Mai lent cu 3 zecimi de secundă decât Horațiu Ionescu Cristea în prima manșă de recunoașteri, pilotul Napoca Rally Academy a obținut timpul de referință pe toate celelalte cinci urcări ale zilei. Cel mai bun rezultat al zilei, reușit în manșa secundă de antrenamente, a însemnat și doborârea recordului traseului, Simone parcurgând cei 3.55 km cu timpul de 1m38.544s.

Duminică au fost programate încă două manșe de recunoașteri și două manșe de concurs. Deși rezultatele recunoașterilor nu au vreo contribuție în clasament, ultima urcare înainte de concurs a adus îmbunătățirea recordului cu peste două secunde! Simone Tempestini a fost cronometrat cu timpul de 1m36.2s, anunțându-se principal pretendent la victorie. Și așa a fost, deși ploaia care a început după prima urcare de concurs le dădea speranțe celor aflați la volanul mașinilor integrale. Tempestini a câștigat manșa întâi de concurs în fața campionului en titre, Bogdan Cuzma (Mitsubishi Evo IX), diferența dintre ei fiind de 1.254 secunde. La mai puțin de două sutimi în urma lui Cuzma încheia Andrei Dumitrescu, pilotul unui monopost Tatuus. Top 5 al primei manșe de concurs a fost completat de Paul Andronic și Horațiu Ionescu Cristea. Dacă până în acest moment s-a concurat pe un asfalt uscat, în pauza dintre manșele de concurs și-a făcut apariția o ploaie torențială. Cei care au luat primii startul în manșa finală au fost nevoiți să piloteze pe ploaie însă, ulterior, vremea s-a îmbunătățit iar ultimii plecați de la start au avut asfalt parțial uscat.

 

În manșa secundă, timpii tuturor piloților au fost afectați de noile condiții de rulare. Chiar și așa, Simone Tempestini fost cel mai rapid, obținând în premieră victoria într-o etapă de viteză în coastă. Favorit la locul secund, Bogdan Cuzma a plecat dezamăgit de la Teliu după ce un furtun de la turbo a sărit în timp ce se afla pe traseu, forțându-l să abandoneze. Nici Andrei Dumitrescu nu a mai putut să meargă la capacitate maximă, încheind manșa doar cu al șaptelea timp și clasându-se în final pe a cincea poziție a clasamentului OPEN. Cel mai mult a profitat de noile condiții Lyuben Kamenov. Deși doar al șaselea în urma disputării manșei întâi de concurs, campionul bulgar a încheiat Trofeul Teliu cu al doilea timp în clasamentul general și pe prima poziție în grupa H. Paul Andronic a urcat pe ultima treaptă a podiumului de la Teliu și și-a extins avansul în fruntea clasamentului general din CNVCD.

 

Horațiu Ionescu Cristea a terminat întrecerea pe al patrulea loc însă trebuie menționat că atât el cât și Simone Tempestini nu au punctat în clasamentul general din cadrul campionatului. În aceste condiții, deși Lucian Răduț a încheiat Trofeul Teliu pe a șasea poziție, el a obținut 10 puncte. Vicecampionul Bulgariei, Hristo Manolov (Mitsubishi Lancer), a terminat pe 7, în fața câștigătorului din categoria GT, Costi Stratnic (Dacia Logan STCC). La volanul unui Audi A4 B5 SPF, Alex Mirea s-a clasat al nouălea în clasamentul OPEN,  fiind urmat de cel mai rapid pilot al grupei A dar și al mașinilor cu două roți motrice (F2), Septimiu Marghitas (Seat Leon). Alex Mitroi (Mitsubishi Lancer EVO X) a câștigat fără drept de apel grupa N iar Cătălin Cedric Ghigea (Alfa Romeo Alfetta) a obținut din nou victoria în categoria vehiculelor istorice.

 

Următoarea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop se va desfășura la Câmpulung Muscel în zilele de 23 și 24 septembrie.

 

Trofeul Teliu s-a desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi a fost organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră a judeţelor Braşov şi Covasna, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov şi al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. Consiliul Local şi Primăria Teliu au susţinut Trofeul Teliu în calitate de parteneri oficiali. Partenerul principal al evenimentului a fost Pro-X. Perteneri: Omniasig, Rădăcini Motors, Zizin – Ape Minerale Naturale. Parteneri media: Rock FM, Zile & Nopţi, Autorally.ro

Un loc secund extrem de muncit la Trofeul Teliu pentru Gabriel ENE

Pauza estivală din cadrul Campionatului Național de Viteza în Coastă s-a încheiat odată cu cea de-a sasea etapă din sezon, Trofeul Teliu desfasurandu-se in weekendul 2-3 septembrie.

 

Gabriel ENE a reusit sa se claseze la finalul competitiei pe locul secund al grupei rezervate automobilelor cu doua roti motrice și pe acelasi secund in cadrul grupei H3.

Problemele tehnice nu au lipsit nici de această dată, însă timpul excelent obținut în prima urcare de concurs 01:47.803 a fost dovada faptului ca echipa de mecanici, condusă de Iulică NITA, a reușit sa remedieze cu brio toate problemele aparute la masina de concurs, Honda Civic EP3, în urma procesului de reconstrucție dupa accidentul de la Sinaia.

 

Se pare că în acest an nu avem parte de nicio etapă fara emotii. Weekendul a fost presarat cu toate tipurile de probleme: electrice, electronice și mecanice. Din fericire totul s-a încheiat cu bine și pot spune ca locul doi obținut duminica la Teliu reprezintă mai mult decât o victorie pentru echipa noastră. Sâmbată echipa de mecanici a trebuit să dea jos cutia de viteze pentru a schimba un pinion și am reușit să fac toate urcarile de antrenamente cronometrate. A fost o luptă permanentă cu secundele, atât pe traseul de concurs, cât și în parcul de service. Ploaia cazută înainte de a doua urcare de concurs m-a făcut să abordez un pic reținut traseul și avantajul obținut în prima mansă a fost pierdut. Vreau să mulțumesc mecanicilor care au făcut tot ce le-a stat in putintă pentru a-mi oferi o masină competitivă deoarece aveam mare nevoie de un rezultat bun după abandonul de la Sinaia.” declara Gabriel ENE, pilotul echipei Shark Racing.

 

Gabriel ENE ramâne liderul grupei rezervate automobilelor cu două roți motrice cu un avans de 8.5 puncte în fața ocupantului locului secund.

 

Urmatoarea etapă a Campionatului Național de Viteza în Coastă, Trofeul Câmpulung Muscel, va avea loc în perioada 23-24 septembrie. 

 

Pilotul echipei Shark Racing este susținut pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro – partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Însuraței, Amata, Serus, Ideal Media Advertising și House of Cookies. 

Trofeul Teliu va alinia la start 76 de concurenţi

Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop îşi va disputa în perioada 2-3 septembrie cea de-a şasea etapă a calendarului competiţional 2017. Şi în acest an, Trofeul Teliu a atras un număr mare de concurenţi, pe lista de înscrieri aflându-se 76 de nume. Alături de cei mai importanţi piloţi ai clasamentelor, pe traseul de la Teliu vor putea fi urmăriţi şi câţiva concurenţi-surpriză.

După ce au absentat la etapa precedentă desfăşurată la Sinaia, doi dintre pretendenţii permanenţi la victorie revin în competiţie la Trofeul Teliu. Este vorba despre Bogdan Cuzma, campionul naţional absolut en titre, şi despre Lyuben Kamenov, campion al Bulgariei şi ocupant al locului secund în două rânduri în CNVCD 2017. Având în vedere că a lipsit deja la două din totalul celor opt etape, Cuzma nu îşi mai permite să nu ia startul în cursele rămase din acest an dacă vrea să îşi păstreze şansele la titlu. Kamenov nu a obţinut încă în acest sezon victoria şi cu siguranţă că va dori să o facă pe traseul pe care anul trecut câştiga la chiar prima sa participare. El nu va veni singur la Teliu ci însoţit de conaţionalul său, Hristo Manolov, vicecampion al Bulgariei.

Este cunoscut faptul că Mitsubishi Lancer Evolution este cea mai populară maşină a campionatului autohton. Pe lângă cei trei piloţi menţionaţi mai sus, tot la volanul unor Mitsubishi Lancer EVO, se vor lupta cu secundele şi ocupanţii primelor două poziţii ale clasamentului general. Paul Andronic are un avans de doar patru puncte în faţa lui Lucian Răduţ iar duelul lor este deja unul clasic. Nici Andronic nu a reuşit încă să câştige în primele cinci etape şi speră, la rândul său, să obţină Trofeul Teliu. Răduţ a învins în acest an la Râşnov şi a mai urcat pe prima treaptă a podiumului la Teliu în 2015, aşa că este cu siguranţă un candidat la locul I. Din ecuaţia victoriei nu îl putem scoate pe Andrei Dumitrescu, pilotul monopostului Tatuus fiind singurul care a câştigat de două ori în 2017. În urma etapei de la Sinaia, în clubul select al câştigătorilor la OPEN a intrat şi Costi Stratnic (Dacia STCC).

 

Vestea că Horaţiu Ionescu Cristea şi Simone Tempestini vor pilota în acest weekend două prototipuri Radical SR4 a stârnit mult entuziasm printre fanii automobilismului. Deşi Ionescu Cristea nu a mai participat la nicio etapă de  peste un an iar pentru Tempestini viteza în coastă nu este “domeniul de activitate”, prezenţa lor la Teliu la volanul unor autovehicule deosebite va fi unul dintre punctele de interes. Simone nu este singurul pilot de raliu care va concura pe traseul dintre judeţele Braşov şi Covasna, colegul sau de echipa, Vlad Cosma, aflându-se şi el pe lista de înscrieri.

Printre foarte multe alte nume cunoscute, lista de înscrieri îi include şi pe liderii de grupe Alexandru Mitroi (grupa N), Ciprian Ciobotaru şi Adi Iliescu (la egalitate în fruntea grupei A), Gabriel Ene (F2), Cătălin Cedric Ghigea (istorice), Bogdan Samoilă (diesel), şi Andrei Marian (debutanţi). Numărul şi numelor participanţilor, maşinile de concurs, situaţia clasamentelor şi vremea frumoasă care se anunţă pentru acest weekend sunt ingredientele care dau premisa unei curse spectaculoase, mult aşteptată de fani după perioada de vacanţă.

 

Sâmbătă, 2 septembrie, sunt programate trei runde de recunoaşteri şi trei runde de antrenamente cronometrate, acestea din urmă urmând să decidă ordinea de start pentru manşele de concurs. Cele două urcări de concurs vor avea loc duminică, 3 septembrie, de la orele 14:15, respectiv 17:00, după ce în prealabil piloţii vor mai avea la dispoziţie încă două runde de recunoaşteri. Circulaţia publică va fi restrictionată pe DN10, sectorul Teliu (km 127) – Brădet (km 119) astfel:
• sâmbătă, 2 septembrie 2017, în intervalul orar 08:30 – 13:30 şi 15:00 – 20:00
• duminică, 3 septembrie 2017, în intervalul orar 08:00 – 12:00 şi 14:00 – 20:00

 

Trofeul Teliu se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi este organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră a judeţelor Braşov şi Covasna, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov şi al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

 

Consiliul Local şi Primăria Teliu susţin Trofeul Teliu în calitate de parteneri oficiali. Partenerul principal al evenimentului este Pro-X. Perteneri: Omniasig, Rădăcini Motors, Zizin – Ape Minerale Naturale.

 

Parteneri media: Rock FM, Zile & Nopţi, Autorally.ro

CARPAȚI RETRO 2017 – PROGRAMUL EVENIMENTULUI

Retromobil Club România, prin Reprezentanţa Judeţeană Cluj, cu sprijinul Primariei Municipiului Cluj-Napoca, al unor oficialităţi locale şi al unor sponsori cărora le adresăm înaltă gratitudine, va organiza cea de-a XVIII-a ediţie a Raliului de Regularitate CARPAŢI  RETRO. 

 

Manifestarea se va desfăşura pe parcursul a trei zile, primele două dedicate raliului propriu-zis, cea de-a treia fiind exclusiv culturală, pentru doritori. Cu menţiunea că plecarea din Cluj şi sosirea la locaţie se fac din şi în acelaşi loc, anume parcarea Hotelului Univers T, programul evenimentului este următorul :

 

Vineri, 1 septembrie 2017, în prima zi a competiţiei, după verificările tehnice și administrative, la orele 14.00, se va da startul etapelor I şi II (Cluj-Napoca – Salina Turda, tur, respectiv retur).  Traseul acestor prime două etape măsoară o lungime de aproximativ 120 km, finish-ul fiind apreciat în jurul orelor 18.45. Prima zi a competiţiei se va încheia cu masa colegială, care va avea loc în restaurantul Hotelului Univers T. Va fi o seară din care nu vor lipsi surprizele, o seară de destindere, dar şi de pregătire pentru etapele ce vor urma.


Cea de a doua zi a competiţiei, va începe sâmbată, 2 septembrie 2017, când, la orele 9.00, se va da startul pentru etapele III şi IV (Cluj-Napoca – Ic Ponor, tur/retur), sosirea fiind preconizată pentru orele 18.00, la Hotel Univers T. Festivitatea de premiere şi balul care va încheia, practic, evenimentul, vor avea loc la Casino Cluj-Napoca.

 

Organizatorii speră ca, prin întregul programul pregătit în onoarea oaspeţilor, fie ei competitori, oficialităţi ori invitaţi, această seară va fi una a eleganţei, rafinamentului, a emoţiei şi bunei-dispoziţii, o seară de neuitat printre atâtea şi atâtea altele asupra cărora Retromobil Club România, prin reprezentanţii desemnaţi, şi-a pus şi îşi va mai asuma girul de profesionalism necontestat. 

 

Pentru duminică, 3 septembrie 2017, organizatorii au marea onoare de a  invita participanţii la un tur ghidat prin centrul vechi al municipiului Cluj-Napoca, ocazie cu care vor afla informaţii inedite despre istoria minunatei noastre cetăţi transilvane. Turul ghidat va fi susţinut prin bunăvoinţa membrilor Asociaţiei Vechiul Cluj, printre ai cărei parteneri oficiali se află şi RCR.

 

Vă aşteptăm la raliu şi Vă mulţumim pentru onoarea de a fi oaspeţii nostri!

Cupa Mediasului, restart pentru performanta

Medias, oras in sarbatoare, atestat documentar acum 750 de ani, alaturi de evenimentele culturale, sociale, muzicale sau pentru copii, a mai adaugat o fila in istoria sa si in motorsportul romanesc.

 

Duminica 27 august a.c. forfota orasului s-a mutat pe Hula Baznei. Cu mic, cu mare, spectatorii prezenti la Cupa Mediasului “au pus tara la cale” in arsita soarelui si i-au rasplatit pe concurenti cu aplauze.

Competitiile exista datorita pasiunii si implicarii oamenilor. Trei cavaleri ai sportului cu motor din Medias au pus umarul la pregatirea si organizarea acestei etape: Dulacioiu Ovidiu, Rosca Florin si Hermann Melczer.

 

Am reusit sa readucem cursele auto acasa si cu sprijinul important al primariei Medias. Este un traseu frumos, apreciat de toti participantii, care are si anumite capcane ascunse. Acest aspect s-a vazut si in iesirea in decor a autoturismului condus de bunul meu prieten Rosca Florin, un pilot determinat si foarte muncitor, care poate merge pe acesta si cu ochii inchisi. Suntem multumiti de ceea ce ne-a oferit ziua de astazi. Suntem fericiti ca am terminat cu bine o competitie atat de frumoasa. Am avut emotii mari! Ne-am dorit sa iasa totul bine, nu am avut incidente, iar munca tuturor s-a incheiat cu bine. Un motiv in plus de satisfactie il avem datorita voluntarilor care au inteles ce au de facut. Multumim tuturor! Va asteptam cu drag si anul viitor la Medias,” a declarat Dulacioiu Ovidiu.

 

Bucuria si satisfactia localnicilor a fost evolutia fiecarui pilot. Serban Andrei, remarcat si aplaudat de spectatori, a precizat: “Stiam traseul de la Medias, insa starea initiala a drumului nu iti permitea sa desfasori o cursa de viteza in coasta. Organizarea acestei etape reprezinta un moment important in istoria motorsportului romanesc, in continuarea traditiei si in dezvoltarea lui. Excelenta atmosfera de aici. A fost o zi minunata, pe un traseu superb alaturi de oameni frumosi si buni. A fost un antrenament de bun augur pentru Trofeul Teliu. Vreau sa-i felicit pe toti cei implicati in organizarea acestei competitii. Cred ca este momentul sa se desfasoare la Medias si o etapa din campionatul national in sezonul urmator si nu numai.

 

L-am revazut in actiune pe Octavian Tirnovean in calitate de deschizator la volanul unui autoturism de strada cu suspensiile modificate. Prin evolutia sa tanarul si talentatul pilot a reusit sa-i introduca pe spectatori in lumea fascinanta a curselor de viteza in coasta.

 

Niristeanu Dan si-a facut debutul in competitiile automobilistice in anul 1979. Experienta acumulata in raliuri, rallycross, slalom paralel in competitiile de viteza pe circuit sau de viteza in coasta a “transpirat” in Cupa Mediasului. Este un exemplu pentru generatiile ce-l urmeaza.  A concurat fara reticente, cu aplomb, respect si a ramas in sufletul celor care  i-au vazut evolutia.

 

In sfarsit am participat pe un traseu nou si foarte frumos. Imi place foarte mult aici si imi doresc sa revin. Pacat ca nu au venit mai multi piloti din campionatul national. Am castigat experienta pe un traseu deosebit. Bravo!“, a mentionat Niristeanu Dan.

Viitorul motorsportului romanesc este de bun augur. Au concurat in campionatul regional, alaturi de piloti titrati din campionatul national, 4 juniori in lupta pentru cununa cu lauri: Hanea Mihnea, Kiss Szilard, Pasko Peter si Ciuntu Sebastian.

 

Ciuntu Sebastian a debutat in cursele de slalom paralel in anul 2016. In acest an in campionatul de slalom paralel ocupa locul 2 la juniori si locul 6 in clasamentul Open. Pregatit pe bancile de scoala ale unuia dintre cei mai iubiti piloti romani, Vali Porcisteanu, Ciuntu Sebastian a facut urmatorul pas in cariera de pilot, cursele de viteza in coasta.

 

Am participat pentru prima oara la un concurs pe asfalt. Aderenta este diferita pe asfalt fata de macadam unde masina nu asculta de tine daca nu faci ceea ce trebuie. Si pe macadam si pe asfalt, la competitiile de viteza in coasta, nu ai loc de greseala. M-am inscris pe ultima suta de metri si am concurat cu o masina setata pentru macadam. Fara ajutorul lui Niristeanu Dan care mi-a imprumutat un set de anvelope nu aveam ce sa fac aici. Pentru viitor imi propun sa particip in CNVC2, sa acumulez cat mai multa experienta pentru ca ulterior sa-mi fac debutul in raliuri. Multumesc mult celor care-mi sunt alaturi,” a precizat Ciuntu Sebastian.

 

 

 

Sustinuta de Primaria Municipiului Medias, Cupa Mediasului a fost organizata de Clubul Auto Crono sub tutela Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Inspectoratului de Politie-Serviciul Rutier  Sibiu, Politia Municipala Medias, Politia locala Medias, al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Sibiu, respectiv Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Sibiu.

 

Sponsor principal: METALUBS INTERNATIONAL

 

Podium Cupa Mediasului 2017

Campionatul National de Viteza in Coasta 2 – Clasament Open 2RM

  1. Ionescu Claudiu Ionut #166 / VW Golf2
  2. Orha Claudiu #172 / Mitsubishi Colt
  3. Martincsek Zoltan #175 / Peugeot 205 GTI

 

Campionatul Regional

  1. Armando Battocchi #6 / Ferrari 458 Challenge
  2. Serban Andrei #14 / Skoda Fabia
  3. Alessandro Pietta #80 / Ferrari 458 Challenge

 

Pasionatii sportului cu motor pot sa-i revada pe concurenti pe 16 septembrie a.c. la Magherani, judetul Mures cand se va disputa a IX-a etapa din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta 2 si etapa a III-a din cadrul Campionatului Regional de Coasta.

Doi campioni naţionali vor concura la Trofeul Teliu cu prototipuri Radical

Simone Tempestini şi Horaţiu Ionescu Cristea revin în campionatul de viteză în coastă, urmând să participe la finalul acestei săptămâni la Trofeul Teliu. Cei doi campioni naţionali vor avea parte de experienţe inedite, urmând să piloteze două prototipuri Radical SR4 aduse în România de o echipă italiană.

Scuderia Autosport Sorrento, importator Radical şi al anvelopelor AVON în Italia, şi-a anunţat participarea la TrofeulTeliu cu două autovehicule Radical SR4. Şi pentru a fi siguri că vor furniza spectacol, italienii au agreat cu Simone Tempestini şi Horaţiu Ionescu-Cristea să le “pună la treabă”. Pentru a avea parte de o oarecare acomodare cu maşinile, cei doi vor efectua joi (31 august) o sesiune de teste pe circuitul de karting de la Târgu Secuiesc.

 

Deţinător al titlului mondial al juniorilor la raliuri şi dublu campion naţional de raliuri, Simone Tempestini a mai luat startul la etape de coastă doar ca parte a pregătirii sale pentru raliurile de asfalt. “Mă bucur că pot să profit de oportunitatea oferită de Autosport Sorrento, urmând să fie pentru prima dată când mă voi afla la volanul unei asemenea maşini” a declarat Tempestini. “Sunt, de asemenea, încântat să revin la o etapă de coastă, o disciplină diferită de raliuri, şi sper să petrec un weekend frumos alături de spectatorii care vor fi prezenţi la Teliu” a mai adăugat tânărul pilot Napoca Rally Academy.

Recunoscut ca unul dintre cei mai rapizi piloţi, Horaţiu Ionescu-Cristea nu a concurat deloc în această ediţie a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop iar în 2016 a fost prezent doar la startul primelor trei etape. Cu siguranţă, evoluţia sa va fi una dintre cele mai aşteptate de către suporterii care vor ajunge la Trofeul Teliu, materialul de concurs aducând un plus de interes. “Va fi o experienţă nouă pentru mine şi abia aştept să o trăiesc.” a declarat Horaţiu Ionescu Cristea. “Mi-ar fi plăcut să fac asta atunci când mă aflam în plină activitate sportivă. După cum ştiţi, de mai bine de un an nu am mai concurat în campionat şi nu cred că testele care preced etapa de la Teliu mă vor ajuta foarte mult.” a mai spus fostul campion naţional absolut.

 

Trofeul Teliu reprezintă cea de-a şasea etapă a campionatului şi se va desfăşura în zilele de 2 şi 3 septembrie pe traseul găzduit de DN10 ce leagă judeţele Braşov şi Covasna. Lista de înscrieri conţine 75 de concurenţi.

 

Trofeul Teliu se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi este organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră a judeţelor Braşov şi Covasna, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov şi al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de UrgenţăBraşov.

 

Consiliul Local şi Primăria Teliu susţin Trofeul Teliu în calitate de parteneri oficiali. Partenerul principal al evenimentului este Pro-X. Perteneri: Omniasig, Rădăcini Motors, Zizin – Ape Minerale Naturale.

 

Parteneri media: Rock FM, Zile&Nopţi, Autorally.ro

 

 

Date tehnice Radical SR4

Motor: Suzuki 1600 cmc

Putere: 240 – 250 cp

9600 rot/min

Greutate: 500 kg

Cutie de viteze: secvenţială cu padele

Vitezămaximă: 240 km/h

Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu al Belgiei

Pe unul dintre cele mai solicitante circuite pentru pneuri pe care Formula 1 le-a vizitat anul acesta, pilotul Mercedes, Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu al Belgiei în fața lui Sebastian Vettel după un adevărat sprint în ultimele tururi. Momentul cheie al cursei a fost în turul 30 odată cu apariția safety-car-ului ceea ce a oferit piloților oportunitatea unui pit-stop „liber”. Hamilton, aflat la conducere, a trecut pe soft pentru ultimul stint, în timp ce Vettel a trecut pe ultrasoft: theoretic cu peste o secundă mai rapid pe tur. Până la apariția safety-car-ului, ambii au avut o strategie identică ultrasoft-soft într-un duel foarte strâns, Vettel oprind prima dată cu două tururi mai târziu decât Hamilton. O strategie diferită a fost adoptată de pilotul Red Bull, Daniel Ricciardo, care a trecut de pe ultrasoft pe supersoft la prima sa oprire și apoi iar pe ultrasoft sub perioada de safety car pentru a încheia pe podium. Ambii piloți Force India au preferat supersoft pentru ultimul stint. Vettel a realizat cel mai rapid tur al cursei – un incredibil 1m46.557s – pe pneuri ultrasoft: cu aproape cinci secunde mai rapid decât cel mai rapid tur din urmă cu un an, realizat pe pneuri medium.

Formel 1 – Mercedes-AMG Petronas Motorsport, Großer Preis von Belgien 2017. Lewis Hamilton, Valtteri Bottas
Formula One – Mercedes-AMG Petronas Motorsport, Belgian GP 2017. Lewis Hamilton, Valtteri Bottas

După câteva incertiturdini meteo la începutul weekendului, cursa a început la 27 de grade temperatură ambientală și 34 de grade la nivelul pistei, rămânând uscat pe toată distanța de 44 de tururi a cursei.

 

MARIO ISOLA – HEAD OF CAR RACING „Evident apariția mașinii de siguranță a schimbat strategia cursei eliminând din ecuație problema uzurii și degradării pentru ultimele tururi, piloții profitând de avantajul neutralizării pentru a schimba pneurile. Oricum, deciziile strategice s-au păstrat vizavi de ce compoziție trebuie aleasă. Iar aceasta a fost situația pe parcursul întregului weekend, piloții din față fiind foarte aproape ca performanțe. Înainte de safety-car se părea că liderii au optat pentru strategii cu o singură oprire pe unul dintre cele mai dure circuite din acest sezon, după ce au pornit pe ultrasoft care a avut un debut plin de succes la Spa.

 

CEL MAI BUN TIMP PER COMPOZIȚIE:

SOFT

SUPERSOFT

ULTRASOFT

Hamilton

1m 46.603s

Perez

1m48.300s

Vettel

1m 46.577s

Bottas

1m 47.721s

Ricciardo

1m 48.739s

Ricciardo

1m 47.549

Vettel

1m 48.917s

Grosjean

1m 49.087s

Raikkonen

1m 47.730s

 

CEL MAI LUNG STINT:

COMPOZIȚIE

PILOT

NUMĂR DE TURURI

SOFT

Palmer

22

SUPERSOFT

Vandoorne, Kvyat

18

ULTRASOFT

Sainz

19

 

MOMENTUL ADEVĂRULUI:

 

Lewis Hamilton a câștigat cursa utilizând două opriri, profitând de avantajul oferit de safety car în turul 30 la fel ca și toți ceilalți rivali ai săi. Primul său pit stop de pe ultrasoft pe soft a venit în turul 12: apoi a preferat soft din nou pentru a doua oprire, reușind să se mențină în fața lui Sebastian Vettel aflat pe ultrasoft până la final după o luptă strânsă.

 

Romania Rally Challenge 2017: o ediție de poveste – Galerie foto

70 de echipaje din Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Germania, Grecia, Israel, Italia, Ungaria și România s-au întrecut pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la Romania Rally Challenge

 

Ediția din 2017 a Romania Rally Challenge a fost una de poveste în care mașinile clasice și cele de competiție au făcut din nou spectacol pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu.

Timp de trei zile, Sibiul a fost din nou punctul de întâlnire al mașinilor clasice și a celor de competiție într-un spectacol dedicat tuturor pasionaților de sporturi cu motor. Acțiunea a început joi seara cu startul festiv în Piața Mare a orașului Sibiu în fața unui public numeros.

 

Sunt încântat că am reușit din nou să atragem un număr mare de concurenți și mai ales că avem o participare internațională numeroasă. Pe lista de start sunt modele ale unor constructori celebri precum Ferrari, Maserati, Porsche sau Mercedes-Benz, iar asta spune totul despre valoarea competiției”,  a spus Sorin Itu, organizatorul Romania Rally Challenge, eveniment înscris în calendarele Federaţiei Internaţionale a Automobilului (FIA), Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), Automobil Clubul Român (ACR) şi Retromobil Club România (RCR).

Vineri și sâmbătă au fost programate probele speciale atât pentru echipajele înscrise în competiția de regularitate, cât și pentru înscrise în competiția Speed Challenge. La categoria Speed Challenge au fost programate trei probe speciale, două treceri pe speciala Călugăru vineri și o urcare pe Păltiniș sâmbătă, cel mai rapid fiind Armando Battocchi cu un Ferrari 458 Challenge.  

 

Podiumul în clasamentul general a fost completat de echipajele Alex Filip / Bogdan Iancu (Renault Clio R3T) și Costel Cășuneanu / Carmen Poenaru (Mitsubishi Lancer). Armando Battocchi a fost cel mai rapid și la clasa C1, în timp ce Alex Filip s-a impus la clasa C2 în cadrul Speed Challenge.

 

În competiția de regularitate clasică, după peste 400 de kilometri parcurși pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu, victoria i-a revenit echipajului Robert Laszlo/Eniko Laszlo pe un Fiat 2000 Spider (1979). Podiumul a fost completat de echipajele Louis Bertrand/Cristina Panel cu un Renault R8 Gordini (1969) și Andrei Andronic/Lorena Andronic cu un Mercedes Benz 450 SL (1978).

 

În competiția de regularitate sportivă s-a impus echipajul Adrian Florin Georgescu/Ancuța Laura Georgescu pe Toyota Celica Supra MK2 (1982), urmat de echipajele Mirela Bucovicean/Georgiana Gologan – Porsche 911 E (1969) și Gabriel Stanciu/Bogdan Anghelea – Volvo Amazon GT123 (1967).

Câștigătorii celorlalte categorii au fost: Ciprian Mihai Vulpe/Răzvan Constantin Catană – Citroen C4 1.6 VTi (2007) la clasa Youngtimer, Mihai Popescu/Ruxandra Georgia Popescu – Dacia 1100 (1970) la Cupa Dacia, Dan Siminie/Stelian Bădilă – Ford A (1929) la categoria C, Dinu Dumitrașcu/Radu Popovici – Triumph TR3 (1957) la categoria E,  Louis Bertrand/Cristina Panel – Renault R8 Gordini (1969) la categoria F, Robert Laszlo/Eniko Laszlo – Fiat 2000 Spider (1979) la categoria G și Cosmin Pavel/Daniel Bachmann – Mercedes Benz 300 SL (1987) la categoria H.

 

În competiția pe echipa s-a impus Clasic Car Club Targu Mures, iar premiile speciale au fost câștigate de Lidia Cristiana Mihalcea și Andrei Lobonțiu (cei mai tineri copiloți înscriși în competiție), Petru Bratu (cel mai în vârstă pilot înscris în competiție), Dan Siminie cu Ford A din 1929 pentru cea mai veche mașină înscrisă în competiție, iar Mirela Bucovicean și Georgiana Gologan au câștigat Ladies Trophy.

Trofeele au fost înmânate de Constantina Diță, campioană olimpică la maraton, Valentin Porcișteanu, campion național de raliuri, și de Ioana Filimon, Miss România 2016.

 

A fost încă o ediție de poveste în care mașinile clasice și cele de competiție au atras un public numeros la Sibiu. Au fost trei zile pline pentru participanți în care au putut să descopere unele dintre cele mai frumoase trasee din județul Sibiu. Sunt încântat că am avut și în acest an o participare numeroasă și deja ne pregătim cu noi suprize pentru ediția de anul viitor”, a spus Sorin Itu, organizatorul Romania Rally Challenge 2017.

Rezultatele complete și mai multe detalii sunt disponibile pe www.raliulsibiului.ro

 

Romania Rally Challenge se va desfășura în perioada 17 – 19 august și este un festival dedicat masinilor istorice si sporturilor cu motor care se desfasoara sub egida Federaţiei Internaţionale a Automobilului, Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), Automobil Clubul Român (ACR) şi Retromobil Club România (RCR). Romania Rally Challenge este susținut de Orange.

Locul 6 pentru Simone Tempestini in WRC2 la Raliul Germaniei

Raliul Germaniei a marcat revenirea pe asfalt pentru juniorul român, după câteva etape din Campionatul Mondial în care a concurat pe macadam. Competiția, una de tradiție, este apreciată de Simone Tempestini, care a avut rezultate frumoase la edițiile anterioare (inclusiv o victorie la categoria WRC 3 la ediția 2016).

Raliul a debutat joi, cu o probă superspecială în care Simone și navigatorul său, italianul Giovanni Bernacchini (Citroen DS3 R5), s-au descurcat excelent, dar greul avea să înceapă abia vineri. Vremea și-a făcut de cap în Germania, iar ploile abundente au încurcat planurile și strategiile piloților. Alt factor care a influențat evoluțiile tuturor a fost noroiul scos pe traseu de către concurenții din față, odată cu „tăierea” virajelor, fapt ce a pus probleme suplimentare de aderență.

 

După o luptă interesantă cu ceilalți 16 contracandidați înscriși la categoria WRC 2, ținta juniorului NRA din 2017, Simone a reușit să încheie cea de-a doua zi a raliului pe locul 9. Situația s-a tensionat în cursul serii de vineri, când o pedeapsă pentru depășirea vitezei legale pe un sector de drum de pe etapa de legătură (deschis circulației publice) a atras o penalizare de 5 minute, care l-ar fi privat pe Simone de șansele de a face un rezultat frumos în Germania. După o reanalizare a cazului de către conducerea cursei, penalizarea a fost anulată, iar Simo a intrat din nou în „jocul” secundelor.

 

Sâmbătă a fost o zi în care sportivul din Cluj-Napoca a crescut ritmul de la probă la probă, chiar dacă acelea erau specialele pe care le apreciază cel mai puțin în Germania, iar la final a înnoptat pe locul 7 în clasamentul WRC 2.

A fost un raliu complex, dificil, care în parte m-a mulțumit. Rezultatul este unul bun, ca și ritmul avut pe probe, cu mici excepții. Am început bine, apoi am avut ceva ezitări, datorate setup-ului mașinii, prea rigid, dar odată cu apariția ploii și schimbarea anvelopelor am reintrat într-un tempo competitiv. Sunt mulțumit de punctele obținute, unele importante pentru clasamentul WRC 2 și de faptul că am reușit să mă apropii ca ritm de piloții din față. Cu siguranță vom munci mult și vom îmbunătăți unele lucruri pentru a ne apropia și mai tare de ei”, a declarat Simone Tempestini, după terminarea competiției.

 

Duminică, în ultima zi de concurs, Simone Tempestini a declanșat atacul pe unele probe, reușind să mai avanseze o poziție în clasament. În ciuda efortului depus, doar 1 secundă și 9 zecimi de secundă l-au privat de un binemeritat loc 5, după parcurgerea celor 311,22 kilometri din concurs. În clasamentul general al cursei, echipajul Tempestini/Bernacchini s-a poziționat pe locul 15.

 

Este cel de-al cincilea raliu consecutiv din Campionatul Mondiat în care Simone participă și reușește să puncteze. El a acumulat până în prezent 46 de puncte în ierarhia WRC 2, care îl plasează pe locul 8, din 49 de concurenți care au participat în această stagiune. Următorul raliu internațional pentru Napoca Rally Academy și Simone Tempestini va fi RallyRACC Catalunya (Raliul Spaniei), care se va desfășura în perioada 5 – 8 octombrie 2017.

Simone Tempestini va lua startul in Raliul Germaniei

Raliul Germaniei marchează revenirea Campionatului Mondial de Raliuri pe asfalt, după mai multe runde disputate pe macadam. România va fi reprezentată, așa cum ne-am obișnuit deja, de campionul Junior WRC 2016, Simone Tempestini, cel care anul trecut a avut o evoluție excelentă în Germania.

Simone Tempestini revine în Campionatul Mondial de Raliuri odată cu ADAC Rallye Deutschland 2017 (Raliul Germaniei). Deținătorul titlului Junior WRC 2016 are un sezon destul de dificil, în care a muncit din greu pentru a găsi ritmul câștigător la volanul automobilului Citroen DS3 R5. După penultima rundă în care părea că legătura dintre pilot și automobil s-a sudat, în Polonia, raliul din Finlanda (ultima etapă disputată) a demonstrat încă o dată că lucrurile trebuie perfecționate.

 

În ciuda unui sezon în care nu a fost ocolit de probleme, Simone Tempestini și navigatorul său, italianul Giovanni Bernacchini, au reușit să strângă un total de 38 de puncte în ierarhia WRC 2, obiectivul echipajului Napoca Rally Academy în 2017. Asta deși nu a participat oficial decât la 4 etape din cele 9 disputate până acum. În momentul de față Simone ocupă locul 9, din 44 de piloți care s-au aliniat la start în WRC 2.

 

Constanță pe probele speciale și maturitatea de care a dat dovadă în acest sezon au fost principalele atuuri ale pilotului din Cluj-Napoca. El va continua pe aceeași linie și în Germania, unde își dorește să facă un raliu cât mai bun și să strângă puncte importante pentru clasamentul WRC 2. Pentru a pregăti cât mai bine acest raliu, Simone și Giovanni au făcut un test amplu la Rali Vinho Madeira, etapă din Tour European Rally, acolo unde au participat ca invitați și unde au avut ca scop să se acomodeze cât mai bine cu mașina pe asfalt.

 

ADAC Rallye Deutschland începe joi, 17 august și va avea programate 21 probe speciale, care însumează nu mai puțin de 311,22 kilometri (distanța totală ce urmează a fi parcursă de concurenți este de 1.220,31 kilometri). Competiția este organizată încă din 1982, iar din 2002 face parte din calendarul Campionatului Mondial de Raliuri (WRC). În 2017 parcul service va fi localizat în Bostalsee.