Tag Archives: mrc

Bogdan Rusea s-a impus la clasa H2 in ambele etape MRC

Motorsportnews.ro: Cum a inceput pasiunea ta pentru motorsport?

 

Bogdan Rusea: Pasiunea  pentru motorsport este un lucru mostenit de la tatal meu, amandoi suntem impatimiti ai motoarelor si ai condusului sportiv. 

 

Motorsportnews.ro: Ce parere ai  despre motorsportul din Romania fiind mai nou intrat in competii?

 

Bogdan Rusea: Pentru mine contactul cu aceasta lume este o experienta frumoasa,am avut placerea sa cunosc multi oameni pasionati si m-am bucurat sa vad ca acest “microb” nu tine cont de varsta.

Fiind primul eveniment la care am participat, pot spune ca am ramas cu o imagine placuta si astept cu nerabdare urmatoarea etapa.

Motorsportnews.ro: Ai avut cateva masini de strada modificate, ai participat la curse legale de acceleratie 0-400m si din acest an ai facut pasul catre competiile  de motorsport organizate profesionist, cum ai luat aceasta decizie?

 

Bogdan Rusea: Am participat foarte rar la aceste curse, am fost intotdeauna atras  de viteza in coasta, decizia de a merge la coasta a fost luata dupa mai multe discutii intre prieteni, colegi ai clubului. Patru dintre noi ne-am apucat de scoala de pilotaj si doi am reusit sa avem masinile gata pentru prima etapa.

 

Motorsportnews.ro: Ce masina utilizezi zi de zi si daca ai dispune de un buget nelimitat ce masina ti-ai cumpara (de strada si de concurs)?

 

Bogdan Rusea: Ca masina de strada folosesc un Nissan Navara, o masina perfecta pentru drumurile noastre, indiferent de bugetul de care as dispune nu as pune accent mare pe masina de zi cu zi, ea trebuie sa te duca dintr-un punct in altul si sa nu stai cu grija locurilor de parcare, a zgarieturilor si a altor lucruri care pot fi motive de stres.

Masina de concurs este un punct discutabil, daca bugetul ar permite ar fi 2 variante complet diferite:

1)      993 GT2, denumit de multi  “widow maker”, o masina cu pedigree, ultimul motor racit pe aer de la Porsche.

2)      Nissan Skyline GTR35, aici as putea scrie o pagina intreaga dar o sa ma limitez spunand ca ramas impresionat de ceea ce pot crea japonezii.

 

Motorsportnews.ro: Sunt foarte multi tineri care dispun de niste masini puternice si merg cu viteza destul de mare pe drumurile publice, crezi ca aceste competitii (exp. CNVC, Campionatul regional de rally sprint) reprezinta o solutie pentru ei?

 

Bogdan Rusea: Poate pentru unii da, o sa dau un scurt exemplu.

In weekenduri placerea mea era sa ma pun la volan si sa dau o fuga pe Cheia sau pe Rasnov, aveam impresia ca stiu destul de multe despre mersul  sportiv, dezamagirea a fost atunci cand am vazut ca nu reusesc, pe un traseu cu circulatie oprita, sa dau tot ce poate un logan de 100 de cai, si nu din cauza masinii. Am avut mult de lucru la piesa dintre volan si scaun.

Motorsportnews.ro: De ce Dacia Logan si nu alta masina? Te gandesti pe viitor sa treci la alta masina?

 

Bogdan Rusea: Am ascultat recomandarea unor oameni cu experienta in acest domeniu si nu imi pare rau, Logan-ul este o masina “blanda”, care te ia usor si te lasa pe tine sa iti atingi limita, daca era alta masina, mai puternica, sigur nu reuseam sa exploatez 100% potentialul ei.

Nu ma gandesc la inlocuirea masinii, poate pe viitor doar sa imbunatatim performantele actuale.

 

Motorsportnews.ro: Vei reusi un sezon complet in acest an in CNVC ?  Pe viitor  te vei indrepta si catre raliu?

 

Bogdan Rusea: Nu cred ca voi reusi un sezon complet, ma voi axa pe etapele care se vor tine mai aproape de Bucuresti.

Anul acesta  incerc sa particip la cat mai multe etape din CNVC, imi place si raliul dar costurile sunt mult mai mari, momentan ramane coasta.

 

Motorsportnews.ro: Ti-ai propus vreun obiectiv pentru acest sezon?

 

Bogdan Rusea: Obiectivul meu este deocamdata sa invat si sa acumulez experienta.

 

Motorsportnews.ro: Deja dupa primele tale participari in CNVC ai reusit sa urci pe cea mai inalta pozitie a podiumului la clasa ta H2, cum ti s-a parut asa, per total tot evenimentul, atmosfera, colegi si daca esti multumit de evolutia ta in acest weekend?

 

Bogdan Rusea: Am fost foarte bucuros de rezultate, nu imi propusesem acest lucru si m-a surprins placut, evenimentul mi s-a parut bine pus la punct si pe aceasta cale vreau sa ii felicit pe organizatori.

 

Motorsportnews.ro: Cateva cuvinte despre clubul din care faci parte Anonymous, care in acest an are deja 2 membrii prezenti in competiile de motorsport, tu in CNVC  si Radu Moise (Santos) in competiile de drift.

 

Bogdan Rusea: Acest club a luat fiinta in anul 2006, motivul fiind pasiunea comuna pentru motorsport, momentan suntem 3 membrii ai clubului Anonymous  prezenti in competitiile de motorsport, eu, Radu Moise si Andrei Craciunescu, care la prima etapa Muscel Racing Contest s-a clasat pe locul 3 la clasa H5 si duminica pe locul 4 la aceasi clasa, va pot spune ca va exista sigur si al patru-lea, masina fiind in pregatiri.

 

Motorsportnews.ro: In CNVC  faci parte din echipa Champion Racing alaturi de Andrei Dumitrescu, pe ce loc crezi ca se va situa echipa la sfarsitul sezonului?

 

Bogdan Rusea: Speram ca la sfarsitul sezonului sa fim in primii 5.

 

Motorsportnews.ro: In incheiere ai cuvantul.

 

Bogdan Rusea: Vreau sa multumesc in primul rand D-lui Puiu Rusu, mentorul meu in aceasta etapa, fara care nu as fi obtinut aceste rezultate, un alt ajutor important a fost al D-lor Sala Sandrino Tudor Ghiuta si Mihai Iacob, care au verificat masina dupa fiecare urcare si au setat-o perfect pentru aceasta coasta si nu in ultimul rand vreau sa multumesc D-lor Radu Dumitrescu, Marin Dumitrescu si Andrei Dumitrescu,care m-au introdus in aceasta lume.

 

 

Morcov aproape de perfectiune

Desigur ca multi se intreaba cum e posibil ca Valentin Cimpoeru, cunoscut mai bine Morcov, sa fie aproape de perfectiune, cand vineri in prima zi de la Muscel Racing Contest s-a situat pe pozitia a 8-a la clasa H3, iar duminica s-a vazut nevoit sa abandoneze din cauza motorului care s-a spart.

Ei bine, se pare ca Morcov a fost cel mai bun dintre toti concurentii la capitol viteza de reactie la start, reactii ce pot fi masurate foarte exact incepand cu acest sezon de catre noile echipamente ale Federatiei Romane de Automobilism Sportiv. Din pacate acest avantaj nu s-a concretizat pe parcursul probei de concurs, motorul cedand in prima urcare a antrenamentelor cronometrate de duminica, in urma ruperii unei supape si datorita faptului ca functionarea acestuia nu a fost oprita imediat, problema a degenerat ducand la spargerea pistonului urmata de spargerea blocului motor.

 

Vineri traseul mi-a dat de furca, nu am reusit sa il invat foarte bine, asa ca timpii obtinuti au fost pe masura. Sambata am mai facut cateva recunoasteri si increderea mi-a crescut, deoarece nici nu am avut probleme cu masina vineri si eram increzator ca duminica imi voi imbunatati timpul. Din pacate, duminica in primul antrenament cronometrat, ghinionul a lovit si a trebuit sa abandonez din cauza defectiunii motorului. Initial nu mi-am dat seama ca ceva s-a stricat si poate ca scapam cu o avarie mai mica daca ma opream la timp, dar cand mi-am dat seama era prea tarziu deja. Doresc sa le multumesc tuturor spectatorilor care au fost pe proba sa ma incurajeze si imi pare rau ca nu am putut sa efectuez toate mansele de duminica.a declarat dupa primele etape din CNVC Valentin Cimpoeru.

 

Morcov beneficiaza in acest an de sustinerea partenerului sau tehnic Biedy ServCom.

 

credit foto: Bogdan Barabas

Paul Andronic, un weekend cu multe cupe

Ziua de Vineri,29 mai 2011, a fost o zi in memoria lui Vlad Iosipescu pentru toti cei care au fost prezenti la prima etapa de coasta de la Campulung Muscel. Aceeasi zi de vineri a reprezentat o obligatie pentru noi, echipa Autotehnica, de a participa in numele si in amintirea lui.

 

 

Toata echipa a muncit pana in ultima clipa pentru ca Evo IX H Autotehnica 2011 sa ajunga la start in dimineata zilei de Vineri, si asta s-a intamplat atunci cand la ora 7.00 masina a ajuns direct de la Bucuresti, la linia de start. Tot ce mai ramasese de reglat a fost facut pe loc, astfel incat Paul Andronic, desi a ratat prima urcare de recunoastere a reusit sa duca la bun sfarsit cele doua urcari cronometrate si mansele de concurs. Cupa de Campion al Grupei H ii este dedicata lui Vlad, si este o recunoastere a meritelor sale. In batalia de la Open, Paul se regasea dupa prima urcare de concurs pe pozitia a 3-a. Totusi, setarile facute pe ultima suta de metri au insemnat ca pana la sfarsitul zilei, rezultatul final la Open a fost ocuparea pozitiei a 4-a, cel mai bun timp propriu fiind 2:38,605. Discutand despre premierea la echipe, un aspect nou in CNVC, Autotehnica, prin pilotii sai Paul Andronic si Giui Stefan Anghelescu Jr. s-a clasat pe locul al doilea la sfarsitul primei zile de concurs, obtinand un total de 45 de puncte.

 

Pentru etapa cu numarul II, desfasurata pe acelasi traseu in data de 1 mai, s-au remediat problemele referitoare la tinuta de drum a masinii de concurs, Paul Andronic avand ocazia in ziua de sambata sa faca pentru prima oara o recunoastere a noului traseu de pe Mateias. Timpul de vineri a fost imbunatatit cu aproape 9 secunde, luand in considerare rezultatul obtinut in prima mansa de antrenament. Pana la sfarsitul zilei, Paul Andronic a obtinut din nou victoria la clasa H5 cat si la grupa H, stabilind un timp de 2:27,588.

 

 

In clasamentul etapei de la Open, Paul si-a adjudecat pozitia a 2-a, fiind devansat doar de monopostul Lola F3000 condus de Lucien Hora. Astfel, dupa cele doua etape Paul detine din nou recordul pentru cel mai bun timp inregistrat de un automobil de competitie  pe noul traseu de la Campulung Muscel. In clasamentul pentru echipe, Autotehnica s-a clasat din nou pe pozitia a doua, de data aceasta cu un total de 50 de puncte.

 

Cele doua etape desfasurate la Campulung Muscel au reprezentat pentru Paul Andronic si echipa Autotehnica un start promitator in noul sezon, avand drept premiza experienta anilor anteriori de competitie cat si o masina chiar mai bine pregatita decat in 2010. Rezultatul obtinut in cele doua zile de concurs nu ar fi fost posibil fara implicarea si sprijinul Enel- Energia in ritmul tau, Motul si SKF.

Epilog la editia a patra a Muscel Racing Contest

Asadar, s-a mai scris istoria unei editii a Muscel Racing Contest. Acest prim eveniment din calendarul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2011, intrecere derulata sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, a propus un nou traseu pe deja traditionalul Mateias, unul acceptat ca fiind probabil cel mai rapid si tehnic al campionatului. Spectacolul sportiv (ce a fost completat de-a lungul weekendului de o multime de evenimente conexe) a atras o multime de fani, numarul acestora depasind duminica 10.000.

 

 

Muscel Racing Contest pe scurt

 

Intrecerile s-au derulat tot pe DN 73, insa s-a concurat dinspre Dragoslavele spre Campulung, startul fiind la Km 67,050, iar finisul la Km 61,900. Traseul insumeaza 5,150 km, panta medie este de 6,9%, iar cea maxima de 8,4%, iar diferenta de nivel este de 150 de metri.

 

Dupa ce anul trecut reusise trei victoria in patru curse pe fostul traseu de pe Mateias, la editia din acest an a Muscel Racing Contest Lucien Hora si-a mai trecut in cont o “dubla”. Resiteanul a mers din ce in ce mai repede cu fiecare aparitie pe traseu, obtinand titlul “King of the Hill” cu timpul de 2:13.648, realizat in concursul de duminica. Luci a ajuns, totodata, la 17 curse consecutive incheiate pe prima treapta a podiumului.

 

Paul Andronic a reusit doua victoria la Grupa H. Iar daca vineri n-a izbutit sa urce pe podiumul Open, duminica a revenit in pozitia cu care ne-a obisnuit inca din 2010, aceea de secondant a lui Hora.

 

Victor Baldescu a adus in campionat un Gabat Ford, masina care a castigat titlul in Austria acum doi ani. Dupa ce, cu un efort remarcabil, a schimbat diferentialul ce il impiedicase sa ia startul vineri, duminica, fostul campion a ocupat locul secund la Grupa H in conditiile in care a avut un handicap evident fata de ceilalti concurenti in ceea ce priveste cunoasterea traseului.

 

Doua succese si pentru Nistoran, la Grupa N, care si-a trecut in cont tot atatea aparitii pe podiumul Open. Mai mult, in runda intai acesta a ocupat locul secund in aceasta ierarhie, rezultat care reprezinta cea mai buna performanta a carierei.

 

Mihai Campeanu si Ciprian Ciobotaru si-au impartit victoriile la Grupa A. Una in care, duminica, am vazut la lucru si Renault-ul Clio R3 pe care a concurat in CNRD Edwin Keleti. Acesta a fost inchiriat din Franta de George Grigorescu, revenit in competitii cu un podium la A si victorie la Clasa A3.

 

Edwin Keleti si Nicu Iordache au iesit spectaculos vineri in decor si au fost repusi pe traseu de organizatori. Operatiunea a fost la fel de spectaculoasa, a durat cateva ore, implicand si aducerea unei macarale. Din fericire, masina lui Edwin nu a fost grav avariata, astfel ca el se va prezenta la etapa din CNRD programata la sfaristul acestei saptamani.

Lucien Hora primul castigator din sezonul 2011 CNVCD

Dupa ce dimineata stabilise timpul de referinta la 2:37.263, Hora avea sa termine prima mansa de concurs cu aproape 17 secunde mai repede si cu un ecart de 14.589 fata de al doilea clasat, Christian Nistoran. Timpi pe care nimeni nu a reusit sa-i depaseasca nici in a doua mansa, motiv pentru care Lucien si Christian au decis sa nici nu mai efectueze aceasta urcare. Hora izbuteste astfel a 16-a victorie consecutiva, in timp ce Nistoran, cel care, evident, si-a trecut in cont si succesul la Grupa N, a izbutit sa-si concretizeze evolutia excelenta cu cea mai buna performanta a carierei.

 

Pe pozitia a treia a urcat Catalin Cismaru “Robot” cu o evolutie foarte buna in a doua mansa, fiind cronometrat cu timpul de 2:37.021 (un timp cu 6,5 secunde mai bun decat cel din prima mansa). Paul Andronic a trebuit sa se multumeasca doar cu locul 4 si cu victoria la Grupa H, devansandu-i pe Sorin Iliescu si Andrei Dumitrescu. Grupa A a fost castigata de Mihai Campeanu, care l-a invins cu 3 zecimi pe Ciprian Ciobotaru, iar Gunther Graef s-a impus la Grupa I, la distanta mare de al doilea clasat, Dan Spuderka.

 

Clasament Final Open                              Clasament Final Echipe 

 

Clasament Final Grupa H                       Clasament Final Grupa N

 

Clasament Final Grupa A                       Clasament Final Grupa I 

Lucien Hora a fost cel mai rapid in antrenamentele Muscel Racing Contest

  • Dupa campionul en-titre, in Top 3 s-au mai clasat Sorin Iliescu si Andrei Dumitrescu
  • Prima etapa a Muscel Racing Contest are pe lista de inscrieri 58 de concurenti
  • Etapa I se disputa sub titulatura “IN MEMORIAM VLAD IOSIPESCU”

 

Vineri dimineata, pe deja cunoscutul Mateias, insa, de data aceasta pe celalalt versant al sau, s-a dat startul in Muscel Racing Contest, prima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2011, organizat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

 

Prima lovitura de teatru a aparut inaintea startului, atunci cand, superbolidul Gabat Ford al fostului campion Victor Baldescu a parasit competitia. Cutia de viteze a cedat in drumul catre start, sub privirile preparatorului Andy Gabat, care sosise la Campulung pentru a asigura asistenta tehnica. Lipsa pieselor de schimb face imposibila reparatia masinii, astfel ca, pentru Baldescu, weekendul este compromis.

 

Nici Daniel Onoriu nu a luat startul, insa motivul este altul. Desi mecanicii au lucrat pana tarziu in noapte, masina sa nu era complet pregatita, iar Ono a decis sa nu riste, preferand sa-si amane revenirea in CNVCD pentru duminica, atunci cand este programata a doua etapa din Muscel Racing Contest.

 

Si prima urcare din antrenamentele cronometrate a fost cu peripetii, virajul de dreapta de la postul 12 fiind “vinovat” de trei abandonuri. Este vorba de cele ale lui Nicu Iordache, cel care si-a “sifonat” masina Renault 12 Gordini, Sebastian Stanciu si Edwin Keleti. Mitsubishi-ul Evo X si-a terminat prestatia pe plafon, insa, din fericire pentru Keleti, nu este grav avariata, astfel ca prezenta sa la Raliul Tg.Mures, etapa a doua in Campionatul National de Raliuri Dunlop 2011, care se va desfasura peste o saptamana, nu este compromisa.

 

Altfel, Lucien Hora s-a dovedit cel mai rapid, fiind singurul pilot care a obtinut un timp de sub 2:40 (mai precis, 2:37.263), cu care avea sa ocupe si prima pozitie la finele antrenamentelor cronometrate. Al doilea s-a clasat Sorin Iliescu, in timp ce al treilea timp a fost obtinut de al doilea monopost din concurs, Tatuus, pilotat de Andrei Dumitrescu. Ordinea avea sa ramana neschimbata si dupa a doua urcare a antrenamentelor cronometrate, vinovata fiind si o repriza de ploaie care, firesc, a afectat prestatiile pilotilor.

 

ANTRENAMENTE

Record de participare pentru Muscel Racing Contest

  • Lista finala de inscrieri pentru prima etapa a Muscel Racing Contest numara 58 de concurenti
  • Afluenta cea mai mare de piloti se inregistreaza la Grupele H (23) si N (16)
  • Competitia echipelor are la start 5 team-uri, cel mai mare numar inregistrat din 2005 incoace
  • Etapa I se va disputa sub titulatura “IN MEMORIAM VLAD IOSIPESCU

Muscel Racing Contest, runda care deschide “balul” in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2011, este gata de start. Lista finala de inscrieri pentru prima etapa cuprinde 58 de nume, ceea ce reprezinta un nou record pentru aceasta competitie. Cei mai multi competitori sunt la Grupa H- 23 si la Grupa N- 16. La A sunt 9, la D avem doua monoposturi, iar pentru victoria la Grupa I se vor bate 8 piloti. In fine, trebuie precizat si faptul ca 9 dintre cei 58 de participanti sunt juniori, iar in disputa echipelor sunt angrenate 5 team-uri. Cifra din urma merita semnalata, pentru ca este vorba de un record pentru perioada scursa din 2005 incoace si are la origine decizia FRAS de a micsora taxa de inscriere pentru echipe, fapt care, iata, a dus la dinamizarea intrecerii.

 

Firesc, de pe lista de start nu puteau lipsi laureatii stagiunii trecute. Lucien Hora, campionul absolut in CNVCD 2010, cu a sa Lola, Paul Andronic, Christian Nistoran sau Gunther Graef, cu precizarea ca ultimul, cel mai bun pilot al Grupei A in 2010, se va afla de aceasta data la comenzile unui Porsche 911 de Grupa I. O grupa din componenta careia, evident, nu va lipsi Horia Popescu, ocupantul primei pozitii in 2010.

 

Altfel, Andrei Dumitrescu revine cu monopostul Tatuus, preparat de Champion Racing, Nemeth Sandor aduce bolidul Porsche 911 GT2, in timp ce Victor Baldescu va pilota, asa cum ne-a obisnuit, o “bomba” pe roti. Este vorba de un Gabat Ford Escort Cosworth, castigatoare a campionatului austriac in 2009 (cu Hanspeter Laber) si care are la activ numeroase participari in europeanul de coasta.

 

Lucian Boroianu, vicecampionul grupei A, a achizitionat un Mitsubishi Lancer Evo X, care urmeaza sa fie preparat dupa specificatiile grupei A, insa, cum masina nu este pregatita pentru prima etapa a sezonului, Lucian se va alinia la start cu un Lancer Evo VIII negru, pregatit de Marius Runcan. La start este prezent si Edwin Keleti, campionul Grupei A in intrecerea interna de raliuri in ultimele doua sezoane, cu Mitsubishi Lancer Evo X, masina cu care a inceput CNRD 2011, Muscel Racing Contest urmand sa reprezinte un antrenament perfect pentru Raliul Tg.Mures, competitie care este programata o saptamana mai tarziu.

 

Lista il are in componenta si pe campionul din 2009, Daniel Onoriu. Acesta a reconstruit complet Mitsubishi-ul Evo 5 cu care s-a impus acum doi ani si se va baza, ca si atunci, pe Gabi Tiura in ceea ce priveste asistenta tehnica.

 

Intrecerea se va desfasura tot pe DN 73, insa se va concura dinspre Dragoslavele spre Campulung, startul fiind la Km 67,050, iar finisul la Km 61,900. Traseul insumeaza 5,150 km, panta medie este de 6,9%, iar cea maxima de 8,4%, iar diferenta de nivel este de 150 de metri. Reamintim, cu acordul Primariei Municipiului Campulung, adunarea generala a membrilor Hatters Motorsport a decis ca etapa I (29 aprilie 2011) a CNVC Dunlop 2011 sa se desfasoare “IN MEMORIAM VLAD IOSIPESCU”. Etapa a II-a (1 mai 2011) va reveni la titulatura obisnuita, “VIZITATI CAMPULUNG MUSCEL”.

 

Fanii vor avea parte mai intai de spectacolul recunoasterilor, incepand cu ora 8:30. Mansele de antrenamente cronometrate vor avea drept ore de start 9:45, respective 11:00, in timp ce urcarile pentru clasamentul competitiei se vor derula in intervalele orare 12:30-13:45, respective 14:00-15:15. Verificarile tehnice finale se vor efectua la ora 15:45, in timp ce, potrivit Regulamentului Particular, la 16:30 se vor afisa rezultatele provizorii, iar la ora 17:00 cele definitive. Programul complet al Muscel Racing Contest, informatii, rezultate, fotografii si imagini video urmeaza sa fie disponibile pe pagina web oficiala, www.muscelrc.ro.

 

LISTA PILOTILOR VALIDATI

 

LISTA ECHIPE

 

ORDINEA DE START ANTRENAMENTE VINERI ETAPA I

Morcovmobilul a plecat la Campulung Muscel

Despre Valentin Cimpoeru sau Morcov pentru cunoscuti, ar fi foarte multe de spus, dar nu o sa va mai plictisim si astazi cu povesti despre ce pilot extraordinar este el, acest lucru fiind deja binecunoscut. Debutul sezonului 2011 al Campionatului de Viteza in Coasta Dunlop 2011 l-a luat pur si simplu prin surprindere pe Valentin. Un nou traseu in lungime de 5,150km, pregatit de catre organizatorii Muscel Racing Contest in acest an, l-a bulversat pe Morcov care initial se gandea sa isi ia un copilot pentru aceste doua etape, declarandu-ne ca: “E prea mult pentru mine, un simplu pasionat al Vitezei in Coasta care-si descarca adrenalina intr-un cadru organizat. Ma gandeam cum ar fi sa am un copilot pentru acest traseu nou, dar in urma scurtei experiente acumulate in anii trecuti am invatat ca important este sa fi prezent la start si sa incerci tot timpul sa termini cu un rezultat cat mai bun, asa ca un eventual copilot m-ar “ingreuna” in lupta cu colegii mei de clasa .

In pauza competitionala Morcov s-a pregatit serios pentru noul sezon printr-un program fizic sustinut, ducand o lupta continua cu kilogramele acumulate fiind constient ca orice kilogram in minus conteaza. Morcovmobilul a intrat si el intr-o revizie completa motorul suferind cu aceasta ocazie cateva modificari de ordin tehnic, dar nici partea estetica nu a fost neglijata.

 

Numarul 33 va fi in acest sezon numarul de concurs cu noroc a lui Valentin care spera sa se concretizeze in cat mai multe podiumuri deoarece orice ratare a podiumului ii va aduce acestuia o pedeapsa constand in 10 flotari pentru fiecare loc departare de podium. Pedeapsa va fi pusa in aplicare in parcul de service de la finalul fiecarei etape. “Sper sa urc cat mai des pe podium la clasa la care iau startul sa scap de aceasta pedeapsa, dar daca nu voi reusi, sunt pregatit sa fac fata sanctiunii” a mai spus Morcov.

 

Morcov este sprijinit si in acest an de partenerul sau Biedy ServCom.

 

Acest articol poate fi considerat un pamflet in functie de cat de incruntata ati avut fruntea de dimineata. 🙂

Lista de inscrieri la Muscel Racing Contest creste pe zi ce trece

Numarul concurentilor care si-au anuntat prezenta la etapa de debut a CNVCD 2011 a ajuns la 66


Luni 25 aprilie, la ora 20:00, atunci cand expira termenul initial pentru inscrierile la Muscel Racing Contest, runda care, in perioada 29 aprilie – 1 mai, deschide “balul” in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2011, lista de inscrieri cuprindea deja 55 de nume. “Este o prezenta numeroasa, insa ma astept ca in zilele care urmeaza sa sune in continuare telefonul, iar la momentul startului competitiei sa inregistram un numar record de participanti”, declara, la acel moment, Norris Mageanu, reprezentantul organizatorului, Hatters Motorsport.

 

O declaratie deloc de complezenta, marturie stand faptul ca in urmatoarele 48 de ore alti 11 piloti si-au anuntat prezenta la Campulung Muscel. Intre acestia, Paul Andronic, secondantul lui Hora si laureatul Grupei H in stagiunea trecuta, dar si Bogdan Nastase, castigatorul primei runde in Cupa Dacia 2011, si Florin Tincescu, pilot care evolueaza in aceeasi competitie in CNRD, cei doi sporind lista pilotilor de raliu care vor concura la Muscel Racing Contest. Si intrecerea vehiculelor istorice beneficiaza de un plus, la start urmand sa se alinieze si Valentin Matei si Nicolae Iordache, ale caror “bijuterii”, Fiat 128 Rally, respectiv Renault 12 Gordini, vor oferi un plus de atractivitate spectacolului de pe Mateias.

 

In plus, la fata locului vor fi (ca forlighteri probabil) si Aldo Sforza pe Morgan V8 Supercharged, Andrei Tentean, pe Honda Civic Supercharged, sau Alex Mirea (Subaru Impreza STI).
Un zvon de ultima ora anunta incerta prezenta la start a lui Daniel Onoriu, care se inscrisese ieri (se pare ca masina nu este pregatita), dar si intrarea in tara pe la Nadlac a unei “bombe” de 900 de cai, un Ford Escort Cosworth care va fi pilotat de Victor Baldescu, cel care figureaza deocamdata pe lista preliminara cu Mini Monte Carlo.

Muscel Racing Contest se va desfasura in perioada 29 aprilie-1 mai, Campulung Muscel avand si in acest an onoarea de a deschide balul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop. Cu acordul Primariei Municipiului Campulung, adunarea generala a membrilor Hatters Motorsport a decis ca etapa I (29 aprilie 2011) a CNVC Dunlop 2011 sa se desfasoare “IN MEMORIAM VLAD IOSIPESCU”. Etapa a II-a (1 mai 2011) va reveni la titulatura obisnuita, “VIZITATI CAMPULUNG MUSCEL”.

 

Lista de inscrieri Muscel Racing Contest 

55 de piloti pe lista de inscrieri la Muscel Racing Contest

Luni 25 aprilie, la ora 20:00, 55 de piloti isi anuntasera deja participarea la Muscel Racing Contest, etapa de debut in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2011. Firesc, nu putea lipsi campionul absolut al CNVCD 2010, Lucien Hora, cel care, in urma cu un an, incepea la Campulung Muscel o serie record de 15 succese consecutive si, implicit, castiga titlul national absolut. Pe lista de start se regasesc deja si campionul Grupei N, Christian Nistoran, cel al Grupei A, Gunther Graef, care va pilota de aceasta data un Porsche 911 de Grupa I, grupa din componenta careia, evident, nu va lipsi Horia Popescu, laureatul din 2010. Andrei Dumitrescu revine cu monopostul Tatuus, preparat de Champion Racing, Nemeth Sandor aduce bolidul Porsche 911 GT2, in timp ce Victor Baldescu se va afla la comenzile spectaculosului Mini Monte Carlo. Lucian Boroianu, vicecampionul grupei A, a achizitionat un Mitsubishi Lancer Evo X, care urmeaza sa fie preparat dupa specificatiile grupei A, insa, cum masina nu este pregatita pentru prima etapa a sezonului, Lucian se va alinia la start cu un Lancer Evo VIII negru, pregatit de Marius Runcan.

 

Pe lista de inscrieri ii regasim si pe Valentin Cimpoeru (Morcov – locul 3 in cea de-a doua editie Muscel Racing Contest 2010 la clasa H3), Alex Berea care revine dupa o pauza destul de lunga in CNVC si Catalin Cismaru, campionul national al Grupei N din 2009, despre care puteti afla mai multe pe site-ul nostru in cursul zilei de astazi intr-un amplu material.

 

O veste de ultima ora da ca aproape sigura prezenta pe lista de start a lui Aldo Sforza – Morgan V8 Supercharged, care va reveni la Campulung Muscel dupa o pauza de mai bine de un an. Dupa cum, am aflat ca Mircea Padurean, component al echipei UCM Resita, care a achizitionat de curand un VW Golf IV, nu va lipsi nici de la intrecerile din CNVCD 2011 si este asteptat cat mai curand pe probe.

 

Lipsesc de pe lista preliminara de inscrieri nume ca Daniel Onoriu, Paul Andronic, Dan Luncan, Edu Stan sau Norris Mageanu, majoritatea lucrand inca la pregatirea bolizilor.

 

Reamintim, conform Regulamentului Particular, lista participantilor poate creste pana la startul competitiei, insa, taxa de inscriere se majoreaza cu 30% in cazul in care inscrierea a fost efectuata dupa perioada limita de inscriere si cu 100% daca inscrierea se face la verificarile administrative.

 

Muscel Racing Contest se va desfasura in perioada 29 aprilie-1 mai, Campulung Muscel avand si in acest an onoarea de a deschide balul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop. Cu acordul Primariei Municipiului Campulung, adunarea generala a membrilor Hatters Motorsport a decis ca etapa I (29 aprilie 2011) a CNVC Dunlop 2011 sa se desfasoare “IN MEMORIAM VLAD IOSIPESCU”. Etapa a II-a (1 mai 2011) va reveni la titulatura obisnuita, “VIZITATI CAMPULUNG MUSCEL”.

 

Lista inscrieri MRC 2011 luni 25 aprilie ora 20.00