Tag Archives: raliul

Edwin Keleti a castigat Raliul Iasiului

Ediţia din acest an a Raliului Iaşului a fost, poate, cea mai reuşită din istoria acestui raliu şi una dintre cele mai frumoase şi bine organizate din acest sezon. Cu multe răsturnări de situaţie, cu dueluri aprinse, dar şi cu probe spectaculoase urmărite de numeroşi pasionaţi. Pentru BCR Leasing Rally Team a fost o cursă superbă, în care trei din cele patru echipaje au avut evoluţii de excepţie, şi care s-a încheiat cu victoria echipajului Edwin Keleti / Botond Csomortani, dar şi cu clasarea BCR Leasing Rally Team pe cea mai înaltă treapă a podiumului la echipe.

Edwin Keleti si Botond Csomortani_Raliul Iasului 2014

Raliul Iaşului ne-a ţinut pe toţi cu sufletul la gură, mai ales în ziua secundă când Edi a dus unul din cele mai intense dueluri din acest an. Din fericire, Edi şi copilotul său Boti au reuşit să-şi menţină până la sfârşit  concentrarea şi încrederea în forţele proprii câştigând ultima probă specială şi, odată cu aceasta, Raliul Iaşului. Suntem bucuroşi şi de rezultatul obţinut de Adi şi Cseh în Cupa Dacia, fapt care a contribuit decisiv la clasarea BCR Leasing Rally Team pe prima treapă a podiumului la echipe. Vreau să remarc în mod special prestaţia echipajului Sorin Badea/Florin Dorca, care au avut o evoluţie excepţională, urcând pe locul 8 al clasamentului general cu doar două etape înainte de final. Din păcate, penultima probă specială a fost cu ghinion pentru ei şi au fost nevoiţi să declare forfait, înregistrând al doilea adabdon ale echipei la Iaşi, după cel al lui Gergo Szabo & Karoly Borbely înregistrat la începutul zilei secunde. Urmează ultima etapă din acest sezon, Raliul Harghitei, care sperăm să ne ajute să obţinem titlul de Vice-Campioni la Echipe, dar şi cea mai bună clasare  în  Cupa Dacia. Şi, chiar dacă ţinta tangibilă pentru Edi şi Boti  este titlul de  Vice-Campioni, există totuşi o şansă ca ei să iasă Campioni! Ar fi un vis frumos pentru noi toţi.” –a declarat Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport, compania care asigură managementul sportiv şi tehnic al BCR Leasing Rally Team.

 

După o primă zi dificilă, cu mult praf, la finalul căreia se aflau pe locul 6 în clasamentul general, Edwin Keleti şi Botond Csomortani au început în forţă a doua zi, când au câştigat speciala de debut. A urmat apoi o cursă de recuperare, iar cei doi au urcat treptat până pe prima poziţie a clasamentului înaintea ultimei speciale, în ciuda unui episod neplăcut din penultima probă care ar fi putut opri evoluţia lor la Iaşi. Din fericire, echipajul BCR Leasing Rally Team a continuat cursa fără a avea prea mult de suferit de pe urma scurtei probleme tehnice, oferind spectatorilor şi telespectatorilor un final de etapă frumos, la o intensitate maximă.  Victoria de la Iaşi este cea de a doua înregistrată de Edi şi Boti în acest sezon, după victoria repurtată la Raliului Aradului, în prima jumătate a acestui an, ei fiind totodată şi singurii români care reuşesc să câştige până acum o etapă de raliu, împărţind victoriile cu campionii en-titre François Delecour şi Dominique Savignoni. Suntem foarte fericiţi că am obţinut al doilea succes din acest sezon într-un raliu cu adevărat superb! A fost o cursă cu mult neprevăzut şi răsturnări de situaţie în care niciunul dintre protagonişti nu a fost ferit de probleme. Finalul a fost extrem de palpitant după ce, pe penultima probă, motorul maşinii noastre s-a oprit pur şi simplu pentru 10-12 secunde pe când rulam cu 180 km/h! Cu un avans de doar 3,2 secunde asupra echipajului Girtofan/Rotaru, superspeciala a fost încordată, însă am făcut cel mai bun timp şi am învins! E un sentiment extraordinar şi vreau să le mulţumesc partenerilor şi echipei tehnice de la Colina Motorsport pentru susţinere şi să-i felicit pe Dan Gîrtofan şi Tapio Laukkanen pentru lupta cu adevărat sportivă pe care am avut-o pe probele din Moldova! Punctele acumulate de colegii Teslovan/Cseh au permis victoria din clasamentul pe echipe şi au făcut ca bucuria să fie şi mai mare! – a declaratEdwin Keleti, care a urcat pe poziţia a doua a clasamentului general la finalul etapei de la Iaşi.

 Gergo Szabo si Karoly Borbely_Raliul Iasului 2014

Din păcate, Gergo Szabo şi Karoly Borbely  nu au reuşit să reediteze victoria de anul trecut de la Iaşi, abandonând încă o dată în acest sezon din cauza unor probleme la transmisie. Aceasta fusese revizuită chiar înaintea cursei de către echipa tehnică din Ungaria, însă problemele anterioare au reapărut cauzând un nou abandon tehnic. Ne bucurăm foarte mult pentru locul I la echipe, un rezultat foarte bun în condiţiile unei dispute mari cu ceilalţi concurenţi. Îi felicităm pe Edi şi Boti pentru victorie; eu cred că ei pot lua titlul la Harghita. Dacă vor merge tare, norocul va fi de partea lor! În ceea ce priveşte echipajul nostru, am mers cât am putut de bine în prima zi, însă din cauza unor probleme la maşină nu am mai putut continua. În perioada următoare vom analiza foarte atent activitatea noastră anterioară şi cauzele care au dus la aceste probleme şi vom lua măsurile necesare pentru a elimina aceste neajunsuri.a concluzionat Karoly Borbely.

 Adrian Teslovan si Cseh Imrei_Raliul Iasului 2014

Pentru reprezentanţii BCR Leasing Rally Team în Cupa Dacia, Adrian Teslovan şi Vajk Cseh Imre, ediţia din 2014 a Raliului Iaşului va fi prima participare la această etapă: “Am terminat Raliul Iaşului Cotnari pe locul 5 în Cupa Dacia. După o primă zi pe care am încheiat-o pe poziţia a doua, am luat startul în cea de a doua zi având ca şi obiectiv să ne mentinem poziţia secundă până la terminarea raliului, dar din păcate o problemă tehnică aparută la motor  ne-a făcut să pierdem pozitia a 2-a şi să cădem treptat până pe locul 5. Cu toate acestea suntem foarte bucuroşi că am reuşit să terminăm această etapă, chiar şi pe această poziţie care ne-a permis totodată să contribuim cu punctele obţinute la victoria echipei BCR Leasing Rally Team. Aşteptăm cu nerăbdare următoarea etapă care va avea loc în judetul Harghita în perioada 26-27 septembrie.” – Adrian Teslovan.

 

Deşi au avut la Iaşi una din cele mai bune evoluţii ale lor, înregistrând în mod constant timpi meritorii pe fiecare probă specială şi conducând în mod clar la clasa 11,  Sorin Badea & Florin Dorca  au abandonat lupta cu doar două etape înainte de final: “Plecăm de la Iaşi cu un set complex de sentimente, unele contradictorii dar care reflectă încă o dată că sportul pe care-l practicăm – raliul – este un sport frumos, special, care te urcă şi te coboară după bunul plac al sorţii uneori. Echipajul nostru a apreciat foarte mult organizarea impecabilă şi probele superbe ale Raliului Iaşului 2014, probe speciale pe care am încercat să practicăm un pilotaj exact, rapid şi eficient, ceea ce ne-a permis practic să conducem detaşat ostilităţile la Grupa 11 încă din prima probă specială a raliului. În acest fel, la sfârşitul primei zile de concurs fiind poziţionaţi pe locul 1 la clasa 11 şi pe locul 10 în Clasamentul General; a doua zi de concurs am crescut avantajul pe care ni l-am creat anterior realizând în permanenţă timpi buni de top 10, urcând până pe pozitia a 8-a în Clasamentul General şi conducând detaşat Clasa 11 – obiectivul nostru find acela de a puncta consistent în Campionat pentru Echipa noastră BCR LEASING RALLY TEAM. Din păcate, pe penultima probă specială a raliului, PS 9, la aproximativ 3,6 Km de finalul probei, o piesă a ansamblului de fuzetă pe roata dreapta faţă a cedat, făcând imposibilă pentru noi continuarea cursei. 

Sorin Badea si Florin Dorca_Raliul Iasului 2014

Pentru echipajul 21, Sorin Badea & Florin Dorca, sezonul 2014 în CNRD se încheie după Raliul Iaşului, un sezon în care, în mod cert, am realizat mai puţin decât ne-am propus şi ne-am dorit cu pasiune, dar un sezon care prin complexitatea si diversitatea problemelor pe care le-am înfruntat pe parcusrsul celor 6 etape consumate ne-a făcut mai puternici, mai rapizi pe probe şi in mod sigur mai pragmatici şi exigenţi în abordarea eventualelor proiecte viitoare. Doresc să mulţumesc întregii echipe BCR LEASING RALLY TEAM – COLINA MOTORSPORT şi susţinătorilor echipei pentru atmosfera excelentă creată în jurul nostru pe parcursul acestui sezon, să-i felicit pe toţi componenţii echipei pentru rezultatele obţinute. – a declarat Sorin Badea.

 

BCR Leasing Rally Team este susţinută în 2014 de BCR Leasing, Omniasig, Mobil 1 – prin Star Lubricants, Colina Motorsport, Pirelli, Dolce Sport, Energobit, Veteco, Frontline Combo, Borsec, Defi, Pigna, Biosafe, Kristal Glamclub, Autocar Service.

 

În calendarul Campionatului Naţional de Raliuri 2014 urmează ultima etapă – Raliul Harghitei, care va avea loc în perioada 26-27 septembrie, pe macadam. Concurenţii vor avea de parcurs 10 probe speciale, pe parcursul a 129.58 km., dintr-o lungime totală a raliului de 415.63 km. Raliul Harghitei  va avea coeficient 1. 

Provocarea macadamului ridică mingea la fileu într-o competiţie dublă

Mâine, 5 august a.c., se va da oficial startul în Raliul Aradului, etapa a VI-a a CNR Dunlop 2011. Cu 11 probe speciale programate pe macadamul arădean, etapa unifică într-o singură întrecere două competiţii importante ale momentului, contând în acelaşi timp în campionatul intern de raliuri cât şi în campionatul maghiar omolog Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop.

 

 

Programat pentru vineri, 5 august a.c., la orele 17:01, startul oficial în etapa a VI-a a CNR Dunlop 2011 anunţă un nou record de participare, peste 95 de echipaje fiind înscrise în competiţie. „Avem în faţă o etapă fără precedent din punct de vedere al numărului de echipaje ce vor trece pe sub poarta de start a raliului. Etapa a VI-a a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2011 a reuşit performanţa, graţie unui organizator temerar precum multiplul campion naţional Mihai Leu, de a deschide competiţia internă către un parteneriat important cu o federaţie omoloagă FRAS şi de a realiza prima etapă comună care să conteze atât în CNR Dunlop 2011, cât şi în campionatul maghiar de profil. Astfel, provocarea macadamului va ridica mingea la fileu competitorilor din CNR Dunlop care vor avea acum atât de punctat în clasamentul general al competiţiei interne, cât şi de înfruntat forţa maghiară”, a declarat Alina Mihăescu, PR & Marketing Manager al Goodyear Dunlop Tires România, partener al FRAS şi al Raliului Aradului.

 

 

Cu superspeciala amenajată pe pista de karting din Arad şi cu tradiţionalele probe de la Conop, Nadăş şi Lalaşinţ, ediţia 2011 a Raliului Aradului rezervă ca noutate doar proba scurtă de la Şiştarovăţ. Supranumit şi „Bucla Mică”, traseul de la Şiştarovăţ este pregătit pentru două probe speciale, PS2 şi PS7, şi va deschide competiţia propriu-zisă de sâmbătă, cu startul pe probă programat la orele 08:14, în apropierea Lipovei.

 

 

Superspeciala programată pe kartodrom, cu startul vineri la orele 17:31, se va desfăşura jumătate pe asfalt şi jumătate pe macadam, spectatorii prezenţi în tribune beneficiind de unul din cele mai frumoase momente din CNR Dunlop: o săritoare la superspecială.

 

 

Din punct de vedere competiţional, cele 95 de echipaje înscrise la start nu vor puncta integral în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop 2011. Doar 46 dintre acestea vor conta pentru clasamentul la zi al etapei a VI-a din întrecerea internă, Raliul Aradului fiind prima etapă din CNR Dunlop cu o comisie mixtă de specialişti ai federaţiilor de automobilism sportiv din România şi respectiv Ungaria.

 

 

Mă bucur că aducem şi o etapă din afară în întrecerile de la noi. Este un pas important pentru Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, el însemnând un suflu nou şi o dinamizare a întrecerii interne. Această etapă mixtă poate fi văzută şi ca un schimb de experienţă din care cu toţii vom beneficia, de la organizatori, la reprezentanţi ai celor două federaţii şi sportivi”, a subliniat Mihai Leu, organizatorul etapei a VI-a a CNR Dunlop 2011. “Mă bucur totodată că am o bună susţinere din partea autorităţilor locale şi a sponsorilor, printre care se numără şi partenerul oficial al FRAS, Dunlop. Cheltuielile pentru organizarea acestei etape au fost categoric mai mari decât în anii precedenţi sau decât la alte etape, fiind obligaţi să acoperim şi cheltuielile pentru îndeplinirea şi respectarea cerinţelor maghiare impuse de organizarea acestui dublu eveniment sportiv”, a încheiat acesta.

 

 

Raliul Aradului 2011 contează ca etapa a VI-a a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop şi este organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi susţinut de Primăria şi Consiliul Judeţean Arad în calitate de parteneri oficiali ai evenimentului. În cadrul etapei, Dunlop este atât partener oficial al FRAS, cât şi sponsor principal al raliului, oferind suport binecunoscutului organizator de raliuri Mihai Leu. Prin parteneriatul cu federaţia de profil din Ungaria, Raliul Aradului se constituie ca dublu eveniment contând ca etapă oficială şi în ţara vecină.

Valentin Porcisteanu castiga Raliul Clujului 2011

 

Vali Porcișteanu și Dan Dobre au avut un start prudent în ziua secundă a Raliului Clujului. Vali a ridicat însă ritmul pe PS3, atunci când, deși a avut și secțiuni pe care le-a abordat mai prudent, pentru nu avea probleme din pricina pietrișului de pe drum, a fost doar cu 1.6 secunde mai lent decât Marișca, liderul întrecerii. Porcișteanu era pe locul secund, iar apoi, după o demonstrație de ”maximum attack” pe PS 4, care preceda intrarea în primul parc de service al zilei, devenea lider.

 

 

Bucla a doua, formata doar din doua probe speciale, practic o reparcurgere a Ps 3 si 4, prevestea un duel intre Vali Porcisteanu si Bogdan Marisca. Cel mai bun timp pe Ps 5 a fost obtinut de Bogdan, clujeanul trecand la conducere cu un avans de doar 3 secunde. Ps 6, ultima a raliului, a fost castigata de Valentin Porcisteanu, care isi trece in cont cea de-a doua victorie din acest sezon, si isi mentine pozitia de lider al clasamentului general dupa primele trei etape ale Campionatului National de Raliuri.

 

 

Bogdan Marisca termina raliul pe locul doi, la doar 0,9 secunde in spatele lui Vali Porcisteanu, dupa cei 102,2 km de probe speciale. Ultima pozitie a podiumului este ocupata de Dan Girtofan in timp ce Marco Tempestini se claseaza doar pe locul 4.

 

 

 

Dan Gîrtofan – Vrem pe podium la Tg. Mureș

Echipajul brașovean Dan Gîrtofan/Miță Lăzărescu (Subaru N15) are în plan o nouă clasare pe podium în Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2011. După o primă etapă, Tess Rally, în care au terminat pe locul 3, Giri și Miță vor să „recidiveze” în runda a doua, Raliul Tg. Mureș, programată pe 6 și 7 mai în orașul cu același nume. Ne dorim să termină pe unul din primele trei locuri la Tg. Mureș și vom lupta pentru asta”, a spus Dan Gîrtofan, care a făcut și o scurtă descriere a traseelor pe care se va alerga vineri și sâmbătă: Praid rămâne și în acest an proba regină a raliului. S-a mai stricat un pic asfaltul pe vârf, vreo 3 km la urcare și încă vreo 2-3 km la coborâre, dar este în continuare foarte frumoasă și foarte selectivă. Apoi, a doua probă din raliu este una care la început nu m-a atras, după prima zi de recunoașteri, dar astăzi am parcurs-o la o viteză mai mare și pot să spun că este una foarte tehnică și foarte frumoasă. Din păcate, proba a treia, este doar una doar pe un drum național. Cine va avea o viteză mai mare, acela o va și câștiga. Din punctul meu de vedere, nu mi se pare deloc o specială de raliu”.

 

Dan Gîrtofan și Miță Lăzărescu țin să adreseze mulțumiri partenerului principal, Alexandrion Grup România, dar și partenerilor Mobil 1 prin Lubexpert România, BKP, Aro Palace, www.prorallyperformance.ro, www.bursacamerehotel.ro și www.bursabileteavion.ro.

 

credit foto: simcat.ro

Bogdan Popescu

 

 

Magalhães priveste in fata catre raliul Argentinei

Bruno Magalhães a inceput deja pregatirile pentru urmatoarea runda din sezonul 2010 din Intercontinental Rally Challenge ce se va disputa in Argentina.

Cu un loc 5 asigurat in raliul Braziliei in Curitiba, pilotul portughez si-a petrecut timpul pe ultimele probe speciale testand si experimentand  diverse setari ale Peugeot 207 Super 2000 pentru raliul Argentinei ce va avea loc intre 19-21 martie.

Bruno Magalhães a afirmat: “ nu am fost deloc increzator in Brazilia pentru ca nu am mai mers de ceva vreme pe macadam. Cand am realizat ca nu mai prindem locul 4 si locul 5 e sigur am incercat diferite setari pentru a vedea ce este bine si ce nu, pentru a ne pregati de raliul Argentinei. Stiu ca raliurile sunt diferite, dar acuma stim unele lucruri pe care nu le cunosteam.”

Dupa primele doua raliuri, pilotul in varsta de 29 de ani Bruno Magalhães ocupa locul al saselea in clasamentul general din IRC in sezonul 2010.