Tag Archives: VTM

Podium la inaltime pentru Cosmin Dragnea

Cosmin Dragnea a confirmat startul bun de sezon si a avut din nou o evolutie foarte buna, clasandu-se pe locul secund la Grupa A, pe unul dintre putinele drumuri din tara pe care se poate ajunge cu masina pana la nori si chiar deasupra lor.

 

Etapa a doua din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2013 s-a desfasurat in acest sfarsit de saptamana pe cel mai inalt drum din Romania, DN67C, cunoscut drept Transalpina. Drumul care ajunge la altitudinea maxima de 2145 metri, a fost construit de armatele romane in drumul lor spre Sarmisegetusa, pavat cu pietre de Regele Carol al II-lea dupa 1930 si reabilitat de germani in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, traversand Muntii Parang de la Nord la Sud.

Cosmin Dragnea Cupa Gorjului 2013

Din nou am avut parte de o setare foarte buna a masinii iar pentru asta trebuie sa-i multumesc lui Lucian Radut. M-am simtit bine la volan si am inceput etapa decis sa atac podiumul inca de la inceput. Am avut cateva emotii sambata, in antrenamente, atunci cand la start soseaua era uscata iar spre final ploua din abundenta. spune Cosmin Dragnea.

 

Etapa de la Ranca a avut ca trasaturi definitorii rampa maxima de 12%,  diferenta de nivel de 342 de metri de la punctul de start pana la sosire si lungimea traseului de 5,25 km. La capatul celor doua urcari de concurs din cadrul Cupei Gorjului, Cosmin a obtinut un nou loc 2 la grupa A si inca 15 puncte care il situeaza in acest moment pe locul secund in clasamentul general al grupei, pastrandu-si astfel sansele in lupta pentru titlul de campion.   

 

Ziua de duminica nu a fost una foarte usoara. In prima urcare de concurs, treapta a patra a cutiei de viteze nu a mai functionat. Chiar si asa, am continuat si am reusit sa obtin timpi buni. Sunt foarte multumit de rezultatul obtinut la Ranca. Am inceput sa ma obisnuiesc cu setarile masinii din acest sezon si astept cu multa incredere urmatoarea etapa! a mai spus Cosmin Dragnea care a ocupat locul al doilea la Grupa A.

 

Campionatul National de Viteza in Coasta va reveni din nou in judetul Brasov pentru cea de-a treia etapa “Trofeul Teliu” in perioada 8-9 iunie. Cosmin Dragnea este sustinut in Campionatul National de Viteza in Coasta de Mega Image, KFC Romania, Rombacom, Du Pont, Motul si Andre`s Fast Service. 

Cupa Gorjului 2013 – Rezultate complete

Hora Bv

Lucien Hora ramane neinvins pe cel mai inalt drum din Romania, Transalpina. Dupa ce in prima etapa de la Brasov monopostul LOLA a avut probleme tehnice la partea electrica, Lucien nu a mai putut urca in cele doua manse de concurs. Calculatorul masinii si un snop de fire au stat la baza defectiunii care puneau sub semnul intrebarii prezenta la Ranca. Problemele au fost rezolvate cu doar doua zile inainte de etapa si Hora putea rasufla usurat pentru ca avea sa fie prezent la start. Au urmat doua urcari de concurs perfecte pentru monopost si Hora isi adjudeca victoria detasat, cu peste 18 secunde in fata restului plutonului urmaritor. El a fost urmat de italianul Armando Battocchi pe un Ferrari 458 Challenge si Radut Lucian care a incheiat podiumul clasamentului open. 

 

FinalOpen  Final2RM  FinalA2  FinalA4  FinalA  

FinalD  FinalDeb  FinalDiesel  FinalEchipe  FinalH1

FinalH2  FinalH3  FinalH4  FinalH  FinalI2  FinalI2A3

FinalJr   FinalN4  FinalN

 

Cupa Gorjului 2013 – Start pe Transalpina

Hora Bv

Astazi la ora 10.30 s-a dat startul in cea de-a doua etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta, sezonul 2013. Vestitul drum Transalpina devine astfel pentru cateva ore locul in care pilotii vor incerca sa obtina cel mai bun timp in cele doua manse de concurs, timpul obtinut in urma celor doua urcari cumulandu-se incepand cu acest an.  

 

Rezultate cronometrate

Start Cupa Gorjului

Calendar MotorSportNews 2013 by Catalin Oprea

 

Bine v-am gasit in 2013 si incepem prin a va ura traditionalul La Multi Ani! Incepand cu acest an ne dorim sa va aducem la inceputul fiecarui an Calendarul MotorSportNews realizat in colaborare cu unul dintre cei mai buni fotografi din motorsportul romanesc, Catalin Oprea. Cu ajutorul lui va vom prezenta 12 din cele mai frumoase fotografii din anul precedent in vizunea noastra.

 

Calendarul se gaseste exclusiv in format electronic si poate fi descarcat mai jos, fotografiile fiind optimizate pentru o imprimare in format A2 sau mai mic. Noi speram sa va placa si sa devina o traditie la inceputul fiecarui an. 

    

Descarca in format pdf: Calendar 2013

 

Trofeul Campulung Muscel 2012

Etapele a XI-a şi a XII-a ale Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2012 vor avea loc in perioada 1-2 septembrie. Competitia se va desfasura intr-o locatie noua in acest an, pe drumul judetean 734, Lereşti – Voina, în zona barajului Râuşor. Parcul inchis si festivitatea de premiere raman in aceasi locatie ca in anii precedenti in fata Primariei Municipiului Campulung Muscel.

 

Mai multe detalii puteti afla din Regulamentul Particular al competitiei.

Ion Nicolae incepe sezonul de coasta 2012 la Teliu

Dupa ce a terminat sezonul trecut pe a treia treapta a podiumului la grupa A3, pilotul Ion Nicolae reincepe sezonul competitional de viteza in coasta week-endul acesta, la Teliu. Ion Nicolae va concura in acest campionat cu aceeasi masina de concurs, Alfa Romeo 147 GTA CUP.

In acest week-end va avea loc la Teliu prima etapa din cadrul Campionatului de Viteza in Coasta Dunlop 2012. Competitia se va intitula “Trofeul Teliu – Memorialul Eugeniu Ionescu Cristea”, pentru a comemora un an de la disparitia celebrului pilot de curse.

 

La Trofeul Teliu vor participa aproape 90 de piloti, la diferite clase de concurs. La grupa A3 va lua startul si Ion Nicolae, un cunoscut pilot de viteza in coasta, aflat la cel de-al 5-lea an consecutiv pe lista concurentilor. Daca in 2010, Nicolae a alergat la bordul unui VW Golf Turbo, in 2011 a reusit o clasare excelenta la bordul unei masini noi, o Alfa Romeo 147 GTA CUP, masina cu care va concura si in 2012.

 

In 2011, Ion Nicolae s-a clasat pe locul 3 in grupa A3, o grupa destul de stransa si dificila. In acest sezon mi-am propus sa incerc obtinerea titlului la grupa A3, dar si o clasare in primele pozitii la grupa dedicata masinilor cu doua roti motrice. Imi pare bine sa revin la Teliu, un traseu drag mie, pe care sper sa ma descurc onorabil si sa reusesc o pozitie pe podium a declarat Ion Nicolae.

 

In sezonul 2012, Ion Nicolae este sustinut de: Mival Mach1, Arsis Vodafone, EBC Brakes prin 4Turbo.

Bucovat Hill Climb – 23 octombrie 2011

Evenimentul se va desfasura intre orele 09°° si 14°°, cu maxim 40 de participanti si va avea o urcare de recunoastere si 3 urcari cronometrate.

 

Grupele de participare:

I. masini sub 1400 cm³;

II. masini intre 1401 cm³ si 1600 cm³;

III. masini intre 1601 cm³ si 1800 cm³;

IV. masini intre 1801 cm³ si 2000 cm³;

V. masini peste 2001 cm³;

VI. masini de 2000 cm³ si peste, dotate cu TURBO si tractiune integrala;

VII. masini cu motoare DIESEL.

 

 

Pregatirea ante-eveniment se va face, ca si pana acum, sambata, 22.10, incepand cu ora 15°°, la atelierul de reparatii al ACR, din str. Peledava, nr. 39, pentru revizia tehnica, repartizarea numerelor de concurs si sedinta tehnica cu pilotii, de la ora 17°°.

 

Duminica, 23.10, in jurul orei 08³°, circulatia prin comuna Bucovat va fi intrerupta, iar la ora 09°° se va da primul start.

 

Acest eveniment va beneficia de cronometrare cu celule, iar startul il vor lua doar cei care se vor inscrie pana sambata, 22.10 (valabil pentru craioveni), sau duminica, 23.10 (valabil pentru cei care vin din afara orasului si care, in prealabil, au trimis formularul de inscriere pe adresa de e-mail [email protected]).

 

Inscrierea costa 130 lei si se poate face pe bvd. Carol I, nr. 60 (magazinul de piese auto X-Drive), sau la sediul ACR de la Mercur. Pentru mai multe detalii, contactati organizatorii la numerele de telefon: 0769.190.124 – Sergiu 0767.572.569 – Gabi

Antiteza ideala

Sebastian Stanciu, pilotul sustinut de BCR Asigurari in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop,  a obtinut in ultima etapa din acest an prima victorie din cariera. Aflat abia la primul sezon complet de la debutul in acest sport, Sebastian a inceput anul cu o iesire in decor care l-a obligat sa abandoneze dar l-a incheiat cu cel mai bun rezultat la capatul celor 25 de etape in care a luat startul pana in prezent.

 

Ultimele doua etape din sezonul 2011 al Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop s-au desfasurat pe celebrul traseu care face legatura intre Rasnov si Poiana Brasov. Sebastian Stanciu a schimbat grupa la care evolua de obicei, singura modificare adusa Mitsubishi-ului Evo 7 fiind un sistem de franare mai performant dar fara omologare pentru Grupa N.

 

Am transformat acest sfarsit de saptamana intr-unul de teste. Imi doream de ceva timp sa montez acest sistem de franare mai performant iar etapele de la Rasnov au reprezentat momentul potrivit.” spunea Sebastian, la finalul zilei de sambata, in care s-a clasat pe locul secund la clasa H5.

 

Duminica, in ultima etapa a campionatului, pilotul brasovean a reusit sa-si imbunateasca evolutia pe cei4,2 kmai traseului de pe Valea Cetatii cu peste o secunda, oprind cronometrul dupa 2:13,400 secunde, reusind astfel sa-si treaca in cont victoria la clasa H5.

 

Am reusit sa-mi imbunatatesc evolutia cu peste sapte secunde fata de rezultatul obtinut in 2010 si cu peste o secunda fata de ziua de ieri iar acest lucru ma multumeste. Sunt fericit pentru prima mea victorie din cariera dar si pentru faptul ca am fost ferit de probleme tehnice intreg sezonul. Pentru acest lucru trebuie sa multumesc extraordinarului colectiv de la Colina Motorsport cat si celorlalti parteneri pe care i-am avut in acest sezon.” a declarat Sebi la finalul zilei de duminica.

 

Urmeaza o pauza destul de lunga iar in 2012 mi-as dori sa iau startul in Campionatul National de Raliuri cu aceasi masina pe care am evoluat in acest an. Din acest motiv am incercat la Rasnov sa ma adaptez cu noul sistemul de franare pe care il folosesc masinile de grupa H de raliu.” a precizat pilotul brasovean.

 

Sebastian Stanciu a fost sustinut in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2011 de: BCR Asigurari, Konica Minolta, Search Corporation, AMV Grup Construct si Autosolution.

Sfarsit de sezon in forta pentru Catalin Cismaru

Catalin Cismaru a luat startul in acest sfarsit de saptamana la Rasnov, unde s-au desfasurat ultimele doua etape din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2011, din postura de lider al Grupei N. Celebrul traseu de pe Valea Cetatii a stabilit recordul de prezenta al acestui sezon, nu mai putin de 78 de piloti fiind inscrisi pentru etapa de sambata, respectiv76 in cea de duminica.

 

La finalul penultimei etape din acest an, pilotul bucurestean s-a clasat pe locul secund al grupei N, fiind mai lent cu doar patru zecimi de secunda decat adversarul sau direct in lupta pentru titlul de campion national. Astfel, acest duel spectaculos, care a atras atentia tuturor, se incheia, Catalin Cismaru devenind vice-campion national al Grupei N.

 

Desi in clasamentul general am adunat mai multe puncte decat ocupantul locului intai, regulamentul din Romania prevede ca la final de sezon sa se scada cele mai slabe trei rezultate. Mi-as fi dorit sa nu fi existat aceasta prevedere si campionul sa fie decis doar prin  cumularea tuturor punctelor obtinute, asa cum se intampla in Campionatul European de Viteza in Coasta FIA.spunea Robot la incheierea etapei a-XV-a. “Duminica sper sa-mi imbunatatesc timpul pe traseu si sa obtin victoria.incheia acesta.

 

In urma unei evolutii spectaculoase in ultima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta, Catalin Cismaru a fost mai rapid cu o secunda si doua zecimi decat adversarul sau direct de la GrupaNsi a urcat, pentru a patra oara in acest sezon, pe locul al doilea in Clasamentul Open, reusind in acelasi timp sa se impuna si la grupa pentru a saptea oara in 2011 . Acest rezultat i-a adus bronzul pilotului bucurestean, el incheiind campionatul pe locul trei in Clasamentul Open la capatul celor 18 etape desfasurate, cu o pozitie deasupra campionului dela Grupa N.

 

De data aceasta regulamentul nu a mai schimbat rezultatele obtinute pe probe. Este cel mai bun rezultat pe care il poti obtine cu o masina de Grupa N in competitiile de Viteza in Coasta. Acelasi rezultat l-a obtinut si echipa din care fac parte, AFS Rally Team, victorie in ultima etapa si locul al treilea la sfarsit de sezon, lucru care ma bucura. Vreau sa le multumesc tuturor celor care m-au sustinut in acest sezon, prietenilor care m-au insotit la etape in acest an si care fac victoriile mai frumoase cat si spectatorilor prezenti intr-un numar ridicat in aceasta zi.a declarat Robot la finalul zilei de duminica.

 

Catalin Cismaru a fost sustinut in acest campionat de BRD-Groupe Societe Generale, Loteria Romana, Oscar Downstream, Romtam Construct,  Carrefour, Stanbox si de catre sponsorul echipei AFS Rally Team: Andre`s Fast Service.