All posts by Eduard Baban

Noul Pirelli Cinturato P7 – pneul cu o compoziție „inteligentă”

Pirelli lansează noul Pirelli Cinturato P7, un pneu de vară de înaltă performanță, care oferă o siguranță îmbunătățită, eficiență și sustenabilitate. Acesta continuă marea tradiție Cinturato, având 70 de ani de istorie în urma sa, capitalizând de asemenea, și toate lecțiile învățate prin dezvoltarea continuă a precedentei generații P7. Acest nou pneu este deja prezent în oferta comercială pentru această vară, debutând pe toate piețele europene și asiatice.

SIGURANȚA A DEVENIT O PRIORITATE ȘI MAI MARE

Un studiu comandat de Pirelli, care a avut loc între finalul lunii aprilie și începutul lunii mai printre șoferii care utilizează pneuri de 18 inch sau mai mari, a subliniat o tendință de creștere a duratei de utilizare a mașinii în viitor – în special atât timp cât măsurile de distanțare socială sunt în vigoare. În China, 68% dintre respondenți au spus că vor utiliza mai mult propriile automobile, în Italia cifra a fost de 31%, iar în Germania de 20%.

 

Peste 50% dintre cei chestionați au declarat că vor să își schimbe penurile înainte de finalul anului pentru a beneficia de o siguranță optimă din partea propriilor mașini. Criteriile care stau la baza acestei decizii arată atenția acordată fiabilității și calității pneurilor: procentul de respondenți care au prioritizat caracteristicile de siguranță a crescut cu 59% în Germania, 78% în Italia și 86% în China.

 

NOUL PIRELLI CINTURATO P7

Începând de la precedenta generație lansată în 2009, care a devenit lider al omologărilor, Cinturato P7 a fost constant actualizat și îmbunătățit grație parteneriatelor strânse dintre Pirelli și producătorii de automobile premium din întreaga lume.

 

Cea mai nouă generație a Pirelli Cinturato P7 subliniază care sunt cele mai importante priorități ale motoriștilor din ziua de azi: siguranță și eficiență. Inginerii Pirelli, printr-un vast program de cercetare și dezvoltare, au venit cu un produs care înglobează cel mai înalt nivel de tehnologie, capabil să depășească compromisurile tipice asociate pneurilor. Noile tehnologii dezvoltate pentru Cinturato P7 sunt capabile  să reconcilieze caracteristicile conflictuale, precum performanța pe ud și rezistența redusă la înaintare, obținându-se un nou standard tehnologic pentru a satiface șoferii și producătorii din toată lumea. Inovațiile tehnice ale noii generații Cinturato includ o nouă compoziție ce dispune de un fel de „inteligență mecanică” care se poate schimba în funcție de temperaturile ambientale: ca și cum ar fi două compoziții într-una singură.

SIGURANȚA ÎNAINTE DE TOATE, DAR DE ASEMENEA, CONFORT ȘI RESPECT PENTRU MEDIU

Siguranța este o caracteristică cheie a noului Pirelli Cinturato P7. Asemenea îmbunătățirii manevrabilității pe carosabil uscat față de modelul precedent, noul pneu premium al Pirelli este îmbunătățit și la capitolul manevrabilitate pe ud, acvaplanare și frânare, în mod special: având nevoie de patru metri mai puțin pentru a opri de la 100km/h la zero. Inovațiile introduse de inginerii Pirelli îmbunătățesc de asemenea acustica și confortul, noul pneu putând absorbi mai bine denivelările din carosabil. Una peste alta, durata de viață a pneului a crescut cu șase procente, ceea ce înseamnă că pneurile trebuie înlocuite mai rar. Rezistența la rulare a scăzut de asemenea, în medie cu o clasă (minus 12%), îmbunătățindu-se consumul de carburant cu patru procente (măsurat în ciclul WLTP) precum și emisiile de CO₂.

 

COMPOZIȚIA „INTELIGENTĂ” CARE SE ADAPTEAZĂ LA TEMPERATURĂ

Inovațiile noii generații Cinturato P7 pornesc de la elementul cheie al oricărui pneu: modelul benzii de rulare, care se află în contact cu drumul. Modelul benzii de rulare special creat pentru noul Cinturato P7 este îmbogățit cu o anumită rășină siliconică care ajută la îmbunătățirea aderenței și care crește eficiența polimerilor pneului. Acestea sunt materiale elastice sintetice care sunt modificate chimic pentru a îmbunătăți interacțiunea cu siliconul – iar acești polimeri se pot schimba în funcție de temperatura la care lucrează pneul. Aceasta înseamnă că noua compoziție beneficiază de un fel de „inteligență mecanică” mulțumită unei mai bune distribuții a particulelor de silicon și a unei mult mai eficiente interacțiuni între acestea. Drept rezultat, caracteristicile pneului se pot schimba în funcție de modul de conducere și temperatură, oferind șoferului o gamă optimă extrem de largă.

 

UN MODEL AL BENZII DE RULARE INSPIRAT DE REALITATE VIRTUALĂ

Fiecare parte care formează profilul benzii de rulare al noului Cinturato P7 are o funcție specifică: de la canelurile laterale și longitudinale ale căror modele sunt special concepute pentru a evacua apa în cel mai eficient mod posibil, la blocurile specifice create pentru a oferi cele mai mici posibil distanțe de oprire atât pe ud cât și pe uscat. Și nu doar atât, dar actualul design și rigiditatea acestor blocuri permite noului Cinturato să aibă cea mai mare pată de contact posibilă în viraje, oferind o experiență de condus sigură și precisă în orice condiții (fără a fi compromis confortul). Fiind practic un produs al realității virtuale creat pe computer și apoi testat fizic, în urma procesului de design a fost opitimizată atât călătoria cât și confortul acustic pentru șofer.

 

DISTANȚE DE FRÂNARE REDUSE GRAȚIE DIALOGULUI CU SISTEMELE ELECTRONICE

O altă zonă asupra căreia inginerii Pirelli s-au concentrat o reprezintă capacitatea pneului de a „discuta” cu sistemele de asitare a conducerii. În cazul ABS, spre exemplu – presupunând aceeași mașină și dimensiune a pneului – un profil al pneului optimizat pentru a lucra în sinergie cu sistemele electronice ale mașinii va putea frâna mai devreme. Testele desfășurate au arătat că la frânarea de la 100km/h, noul Cinturato P7 are nevoie în medie cu patru metri mai puțin pentru a opri: o reducere între șapte și 10%. Dezvoltarea noului Cinturato în colaborare cu cei mai mari fabricanți de automobile din lume, prin intermediul modelelor virtuale de pneuri, a făcut ca pneurile să poată fi optimizate pentru a lucra cu actualele sisteme de siguranță. Un exemplu sunt sistemele de menținere a benzii de rulare. Dacă mașina are pneuri „necunoscute” aceste sisteme pot face corecții permanente, ele nefiind familiarizate cu dinamica specifică a pneului. Dacă aceeași mașină este echipată cu noul Cinturato P7, completat cu marcajele (markerii) care îl deosebesc prin faptul că a fost special conceput pentru un anumit constructor, sistemele de menținere a benzii nu vor face aceste corecții continue, știind pneul „pe de rost”.

 

MAI MULTĂ ADERENȚĂ ȘI MAI PUȚINĂ UZURĂ PENTRU NOILE MATERIALE

Materialele create pentru noul Pirelli Cinturato P7 oferă o mai bună rezistență mecanică și garantează o mai bună aderență în toate situațiile diferite de condus. Reducerea uzurii asigurată de compoziția „high mileage” face ca o distanță mai lungă să poată fi acoperită cu un set de pneuri, iar utilizatorii pot astfel să facă economii.

 

Aceasta se datorează utilizării polimerilor din compoziție care au o greutate moleculară mai mare: cu alte cuvinte, înlănțuirea elementelor chimice mai puternică oferă pneului anumite proprietăți mecanice precum o rezistență mai mare la abraziune și o anduranță mai mare. Compoziția profilului benzii de rulare a fost concepută împreună cu pneul ca un tot unitar, pentru a livra un echilibru optim al sistemului profilului, care optimizează pata de contact cu drumul, reducând căldura generată în timpul rulării și contribuind la o aderență îmbunătățită concomitent cu reducerea uzurii.

CONSUM MAI REDUS ȘI UN IMPACT MAI MIC ASUPRA MEDIULUI CU O STRUCTURĂ MAI UȘOARĂ ȘI MAI EFICIENTĂ

Creșterea rezistenței mecanice a compoziției, nu a necesitat mai mult material pentru banda de rulare (în timp ce durata de viață a fost mărită) și de asemenea a fost redusă greutatea pneului grație revizuirii complete a materialelor utilizate. Mai puțin material înseamnă o greutate mai mică, o reducere a rezistenței la înaintare și o mult mai bună utilizare a resurselor. Toate acestea duc la o reducere a consumului de carburant, fapt care ajută orice utilizator să economisească bani și să reducă impactul asupra mediului.  

 

Inginerii Pirelli au lucrat de asemenea la ramforsarea materialelor, fără a compromite structura noului Cinturato P7. Utilizarea unor cordaje de înaltă rezistență la tracțiune a făcut ca acestea să fie utilizate într-un număr mai mic, ceea ce a contribuit suplimentar la reducerea greutății. Reducerea masei totale a fost una dintre cerințele cheie a producătorilor de automobile, ajuntându-i astfel să întrunească țintele de emisii din ce în ce mai stringente.

 

ELECT, RUN FLAT ȘI SEAL INSIDE: TEHNOLOGIILE PIRELLI CARE AJUTĂ ORICE ȘOFER

Noul Cinturato P7 este născut din cele mai bune tehnologii Pirelli, adaptate pentru toate diferitele modele de mașini noi pentru care pneurile au fost omologate – sau ca răspuns la nevoile utilizatorilor care au cerințe specifice. Acestea includ gama recent lansată Pirelli Elect – un pachet de tehnologii specific create pentru mașinile electrice și plug-in hybrid – care oferă o aderență instantanee pentru a se acorda cu caracteristicile de performanță ale motoarelor electrice, o rezistență redusă la rulare pentru amplificarea autonomiei bateriilor și un zgomot redus pentru chintesența confortului unei mașini electrice. Noul Cinturato P7 include de asemenea, tehnologiile Run Flat și Seal Inside, care permit șoferilor să ruleze chiar și după ce au făcut pană. Primul sistem utilizează flancuri întărite pentru a suporta greutatea mașinii, al doilea declanșează o spumă specială care sigilează instantaneu găurile de până la patru milimetri diametru.

 

CINTURATO P7: LIDERUL CLASEI ALES CEL MAI FRECVENT DE CĂTRE CONSTRUCTORII DE AUTOMOBILE PREMIUM

Dezvoltarea noului Cinturato P7 a început în urmă cu trei ani. Înainte de verisunile aftermarket, au fost create pneurile omologate de producători ca echipare de origine, pentru mașini care vor fi lansate în următoarele săptămâni. Noul P7 vine în peste 70 de omologări pe numele său, iar până la finalul lui 2020 această cifră se estimează că va crește la 100. Fiecare dintre aceste omologări specifice necesită un anumit program de cercetare și dezvoltare, derulat împreună cu fiecare producător implicat. În particular, cu pneurile „marcate” create pentru mașini cu roți pe 17 inch sau mai mari, Cinturato P7 are déjà 23 de omologări împreună cu cele peste 100 obținute de modelul precedent. Aceasta confirmă că Pirelli Cinturato P7 este liderul clasei, alegerea cea mai frecventă făcută de producătorii de automobile premium.

Incep testele in DTM

Oficialii DTM au confirmat primele teste care vor avea loc in perioada 8-11 iunie. Testele care urmau sa se desfasoare la mijlocul lunii martie au fost reprogramate ca urmare a pandemiei si vor avea loc pe circuitul Nürburgring. 

ITR, organizatorul DTM, a anuntat ca in scurt timp un calendar revizuit va fi facut public, urmand ca unele curse sa se desfasoare fara spectatori si fara reprezentanti media. De asemenea, tot personalul va fi verificat pentru simptome COVID-19 incepand cu testul din iunie, masuri ce vor fi implementate pentru toate cursele, inclusibv o serie de masuri de distantare si limitare a persoanelor ce vor fi prezente.  

 

Pe langa situatia generala la nivel mondial, anuntul retragerii celor de la Audi dupa acest sezon au pus in dificultate campionatul DTM. 

Mike Rockenfeller (GER), Audi

Istoria confortului Citroën

Noțiunea de confort a fost întotdeauna în atenția modelelor Citroën de peste 100 de ani.

 

Traversând toată această perioadă de izolare când toată lumea se redescoperă pe sine, Citroën se întoarce la programul Citroën Advanced Comfort®. Este un program conceput ca și punct de referință pentru vehiculele Citroën către un stil unic de confort, o adevărată semnătură a mărcii.

 

Un element cheie în dezvoltarea modelelor actuale, programul Citroën Advanced Comfort® este o abordare globală, modernă și multisenzorială a confortului care gândește habitaclul ca pe interiorul unei case. Scopul său este de a tranforma fiecare călătorie la bordul unui Citroën într-un lucru la fel de confortabil ca a sta relaxat în camera de zi. Se bazează pe 4 piloni majori:

  • confortul de a conduce ca să te simți ca într-un cocon
  • confortul vieții pentru un interior practic și funcțional
  • confortul de utilizare cu tehnologii intuitive pentru a-ți simplifica viața
  • confortul psihic pentru a experimenta o atmosferă caldă și luminoasă, cu fiecare lucru la locul său

UN FOCUS PE CONFORT ÎNCĂ DE LA ORIGINI

Confortul condusului este o noțiune esențială pentru vehiculele Citroën. Imediat ce urci la bordul unui Citroën, percepi instant acest confort, oferit de suspensia moale și scaunele primitoare, dând impresia că se afli într-un cocon izolat de drum. Vehiculele din gamă sunt recunoscute ca repere în segmentele lor din punct de vedere al confortului.

 

Citroën a căutat în mod constant să introducă inovații care să izoleze habitaclul mașinilor sale de lumea exterioară. Un șofer ce se simte confortabil este un șofer mai sigur; iar confortul pasagerilor este la fel de important. Încă de la început, Citroën a creat noi tehnologii și a conceput noi caracteristici pentru a face interioarele mașinilor sale cât mai confortabile, relaxante și rafinate.

 

La începuturile producției automobilelor de serie, mașinile nu ofereau prea mult confort. Cu toate acestea, odată cu apariția primului autovehicul produs la scară largă în Europa în 1919, Citroën Type A, Citroën a creat mașini care ofereau mai multe dotări, confort sporit și noi produse de lux – cum ar fi un auto-starter, scaune captusite și lumini electrice. Type A beneficia de un sistem nou de suspensii, folosind arcuri sfert-eliptice inversate care erau reglate să se comporte sincronizat între ele, eliminând astfel nevoia unor amortizoare. Chiar și atunci, condusul unui Citroën genera o senzație superioară de confort.

 

Cu Citroën Type C, lansat în 1922, André Citroën a căutat să facă și mai confortabilă mașina. Își dorea ca pasagerii să urce ușor în mașină, în scaune confortabile și să nu fie nevoiți să se așeze pe un scaun plat. S-a gândit chiar și la șoferii de sex feminin și la preferințele acestora.

 

Mașinile Citroën nu au fost  faimoase doar pentru confortul lor. La începutul anilor ‘20, vehiculele Citroën erau folosite ca taxiuri, nu doar la Paris, ci și la Londra. Type C, model din care au fost produse peste 80.000 de unități, a constituit primul vehicul motorizat pentru mulți, iar, în anul 1930, chiar Papa Pius XI a comandat un Citroën, marcă renumită deja pentru mașinile sale confortabile.

 

Citroën a fost primul producător din Europa care a montat motoarele pe blocuri de cauciuc pentru a reduce vibrațiile – sistemul „power floating” cunoscut sub numele de „le Moteur Flottant”. Adesea citată ca o invenție americană, ideea a fost de fapt gândită de doi francezi. Modelele C4, C6 și „Rosalie” vor implementa în curând ideea iar, André Citroën a decis că facă un logo care înfățișează o lebădă și să fie montată pe toate mașinile „Moteur Flottant” – ceea ce indică rularea lină a vehiculelor.

 

În epoca de „Lux și Stil”, aceste mașini au deschis calea pentru una dintre cele mai mari inovații  cunoscute vreodată în materie de confort, siguranță și condus. În 1934, Citroën a prezentat o mașină cu atât de multe caracteristici de design inedite, livrate într-un tot unitar, încât a generat un nou concept: Traction Avant.

 

TRACTION AVANT – PRIMUL AUTOMOBIL MONOCOCĂ PRODUS ÎN SERIE

Cu Traction Avant, Citroën a creat prima mașină din lume cu tracțiune față, cu o aerodinamică de invidiat. O mașină revoluționară fabricată din oțel sudat, Traction Avant era mai rigidă și mai sigură, transformând astfel percepția asupra confortului și manevrabilității. A introdus noi standarde de rigiditate și în materie de design al caroseriei, calitatea de rulare beneficiind considerabil, izolând totodată motorul de cabină pentru a reduce zgomotul și vibrațiile.

 

Traction Avant a inclus suspensia frontală independentă, un design avansat al suspensiei spate și frâne hidraulice. O cabină confortabilă, ergonomică, era prevăzută cu un nou tip de scaune, iar podeaua sa plată și absența tunelului de transmisie au creat mai mult spațiu pentru relaxarea ocupanților scaunelor din față. Michelin a furnizat noile sale anvelope „Pilot”, cu pereți laterali întăriți pentru a îmbunătăți și mai mult confortul la mers. Aceasta a fost prima anvelopă cu profil micșorat din lume în 1937, unde adâncimea peretelui său lateral era de optzeci la sută din suprafața totală a benzii de rulare, cu toate acestea, confortul și manevrabilitatea au fost îmbunătățite.

Traction Avant a fost atât de avansat încât a rămas în producție mai mult de două decenii. Apoi, în anii ’50, Traction Avant 15H a fost pionier în dezvoltarea unui nou tip de suspensie hidro-pneumatică. Traction Avant a fost înlocuit cu cea mai recentă inovație a Citroën – iconicul DS 19.

 

SUSPENSIUNEA HIDRO-PNEUMATICĂ

Prezentat la Salonul Auto de la Paris din 1955, DS 19 a oferit un corp aerodinamic revoluționar care reduce consumul de combustibil, reducând totodată nivelul zgomotului și îmbunătățind stabilitatea.

 

Sistemul de suspensie hidro-pneumatică a creat o „pernă de aer” pentru ca DS să poată rula și a fost adaptat pentru o serie de mașini care au urmat. Proiectată de Paul Mages, suspensia a fost prevăzută cu o pompă acționată de motor, care împinge uleiul mineral de înaltă presiune spre „sfere” gazoase inerte cu șuruburi auto-nivelante la fiecare roată. Suspensia hidro-pneumatică a permis, de asemenea, șoferilor să ridice și să coboare înălțimea de mers a mașinii la cerere, permițând DS-ului să ruleze pe piste, noroi, zăpadă și gheață.

 

Nu numai că DS-ul a călătorit într-un mod unic – izolându-și ocupanții de stresul și oboseala suspensiei „normale” – de asemenea, constructorii s-au asigurat ca mașina să rămână în permanență la nivel, reducând pasul sub viraje și asigurând un echilibru aerodinamic constant. Citroën nu s-a concentrat doar pe confortul seriei DS 19-23. Alte mașini Citroën, premium și mainstream, au beneficiat de aceleași direcții în dezvoltarea suspensiei.

 

GS, mașina europeană a anului în 1971, a fost lăudată de mass-media pentru croaziera sa tip „limuzină”. De asemenea, Citroën a aplicat celebrul sistem de suspensie pe CX, primul sistem cu patru locuri, hidro-pneumatic, primul coupé-sedan din lume. CX a fost numită Mașina Anului în 1975, cu o gamă care includea versiuni luxoase „Pallas”, variante sportive GTI și Turbo, precum și un model „Prestige” cu ampatament lung folosit de președinți, VIP-uri și celebrități din întreaga lume.

 

În cele din urmă, în anii ‘90, sistemul hidro-pneumatic a atins apogeul său fiind îmbunătățit electronic. Suspensia „Hydractive II” de la XM a introdus un control electronic mai mare asupra confortului la deplasare și a fost adaptată pentru Xantia Active. Mai târziu, gama C5 Hydractive III + și C6 a continuat acreditările de confort ale Citroën, stabilind noi standarde pentru confortul la volan.

 

Astăzi, tehnologia modernă îmbunătățește calitatea călătoriei Citroën în moduri noi. Suspensia „pernei hidraulice progresive” a mărcii, care își face premiera mondială pe C5 Aircross, dispune de amortizoare inteligente, tehnici de control ale vibrațiilor acustice și îmbinări ale brațelor de suspensie care filtrează mai eficient imperfecțiunile rutiere. Atunci când sistemele de suspensie convenționale sunt alcătuite din arcuri, amortizoare și amortizoare mecanice, tehnologia de amortizare progresivă Citroën adaugă două opriri hidraulice la fiecare cot – pentru revenire și compresie – pentru a asigura confortul la condus pentru cele mai noi modele ale mărciii.

 

NOUA CONCEPȚIE DE CONFORT A  MĂRCII CITROËN

Condițiile de condus se schimbă în toată lumea. Odată cu creșterea numărului de mașini pe stradă, călătoriile devin din ce în ce mai fragmentate și incidențele de „furie rutieră” sunt frecvente. În același timp, odată cu proliferarea de noi tehnologii în mașină, șoferii trebuie să poată multiplica sarcinile la volan. Odată cu apariția la orizont a mașinilor semi-autonome și complet autonome, confortul nu a fost niciodată mai important.

Citroën a căutat întotdeauna să-și facă mașinile confortabile, atât pentru șoferi cât și pentru pasageri. Această filozofie conduce în continuare dezvoltarea vehiculelor mărcii. Ocupanții se așteaptă la o primire călduroasă atunci când deschid ușa și își doresc acces la instrumentele digitale în timp ce sunt în mișcare. Nu numai că aceste tehnologii trebuie să se potrivească perfect, ele trebuie să fie ușor de utilizat și sigure. Inovațiile trebuie să maximizeze confortul fizic al unei mașini, menținând în același timp plăcerea pe care atât de mulți șoferi o derivă din condusul mașinii pe drumul lor preferat.

 

Noile tehnologii, tehnicile moderne de producție și designurile inovatoare au jucat un rol crucial în dezvoltarea confortului pentru care este cunoscut Citroën. În epoca modernă, „confortul” nu se referă pur și simplu la confortul fizic al șoferului și al pasagerilor. Dezvoltarea vehiculelor autonome va acorda un nou nivel de importanță confortului celor care conduc doar în scopuri practice – pentru a ajunge de la A la B. Filosofia Citroën este în egală măsură concentrată pe crearea unei liniști sufletești pentru șoferii care încă mai doresc să conducă pentru distracție, maximizând plăcerea de a conduce pe toate tipurile de drum.

“Freude” este un eveniment live, difuzat pe pagina Facebook BMW România

Joi, 14 mai, ne întoarcem către cea mai puternică forţă care ne defineşte – pasiunea. “Freude” este un eveniment live, difuzat pe pagina Facebook BMW România, care reuneşte 14 invitaţi excepţionali şi povestea lor despre dragostea pentru automobil.

Plăcerea de a conduce, emoţia vitezei, dragostea pentru design, istorie, căutarea formei perfecte sau restaurării impecabile – “Freude” îşi propune să exploreze pasiunea ca forţă care defineşte legătura noastră specială, de mai bine de un secol, cu automobilul.

 

În prezentări de câte 10 minute, invitaţii noştri îşi vor dezvălui colecţiile, munca de decenii sau emoţiile pe care le-au trăit alături de maşinile care le-au definit viaţa:

 

1. Andrei Flueraru şi povestea unei familii din România alături de o familie BMW. Aniversăm 65 de ani BMW Isetta, “biluţa de giugiuleală”, unul din cele mai faimoase bubble cars din istorie.

2. Tiriac Collection cu un spectaculos Auburn Boattail Speedester din 1928, maşina sport americană definitorie pentru era Marelui Gatsby.

 

3. Design şi aerodinamică inovatoare din Europa de Est interbelică: Pavel Kasik, colecţionarul de Tatra.

 

4. Jackie Jouret, jurnalistul american care explorează istoria surprinzătoare BMW.

 

5. BMW Group Classic se prezintă cu două automobile unicat: modelul BMW 507, care i-a aparţinut lui Elvis Presley şi a fost descoperit chiar de Jackie Jouret, şi legendarul prototip BMW Seria 7 Goldfisch, singurul motor V16 construit vreodată într-un BMW.

6. Peter Gleeson, probabil cel mai mare colecţionar de modele BMW Motorsport din lume, dar şi de veritabile modele art car.

 

7. Alex Zanardi, eroul fără limite. Pilot de Formula 1 şi IndyCar, a depăşit un accident tragic în 2001. A revenit cu victorii şi curse valoroase pe circuit, este campion mondial şi paralimpic şi autorul mai multor curse Iron Man în cărucior cu rotile şi handbike, încheiate cu recorduri.

 

8. Adrian Mitu, pictorul român care spune poveştile automobilului şi care a câştigat recunoaşterea în SUA prin instalaţiile sale de artă narativă.

9. Chevrolet Corvette C1 din 1961, prima maşină iubită de cosmonauţii americani şi care a răsturnat etaloanele sportivităţii pe piaţa americană. În premieră, 1961 vine cu transformarea spatelui care prefigura legendarul design Stingray. Mașina a primit o restaurare extinsă la Oldtimer Studios, cel mai mare atelier de restaurări din România.

 

10. Pantera de Tomaso în configuraţie de Grupa 4. Un monstru al asfaltului, cu un istoric special în cursele Cannon Ball din anii ’80 şi cu recorduri de viteză, care acum trăieşte o nouă viaţă pe circuitele din România. Mașina a fost readusă la viață de asemenea de echipa Oldtimer Studios.

 

11. Familia Dorobanţu şi o poveste de dragoste pentru cea mai consacrată maşină naţională, cu Dacia Sport în prim-plan, un model rar, care se construia manual şi care a fost readus la viaţă cu multă grijă pentru a putea să îi spunem încă o dată povestea.

 

12. Pasiunea are multe forme. Suzuki Samurai supercharged într-o pregătire de off-road incredibil de elegantă, un model construit de Lucian Traşcă.

 

13. Caddilac Eldorado 1959, una din multele automobile americane din colecţia lui Paul Sindie – expresia apogeului războiului “fin tails”.

 

14. Reyn Riviera – colecţionarul care a construit un atelier de service în jurului pasiunii lui pentru BMW, numit “o enclavă utopică de pasiune BMW din California”.

 

Invitaţii vor fi însoţiţi de către jurnalişti din trei ţări, România, Cehia şi Statele Unite. Vor fi alături de noi Andrei Barbu (MotorVlog), Bogdan Mirică (La Volan), Frantisek Vahala (classicblog.cz); Alex Buţu (BMWblog.ro), Jacky Jouret (Roundel), Dan Scarlat si Daniel Butnariu (auto motor şi sport), Radu Gurămultă şi Adrian Cobzaşu (RacingWheels), Daniel Tomescu (StacsTV) şi Mircea Meşter (automarket.ro).

Primele două etape din cadrul CNVC vor fi reprogramate

Având în vedere starea de urgență provocată de coronavirus și luând în considerare toate restricțiile impuse în întreaga țară, pentru protejarea populației împotriva maladiei COVID-19, Biroul Executiv al Federației Române de Automobilism Sportiv a hotărât în ședința de marți, 24 Martie 2020, amânarea tuturor competițiilor programate în luna aprilie.

Toate competițiile amânate în această perioadă vor fi reprogramate, în măsura posibilităților, în urma unor consultări deschise cu organizatorii, când situația legată de COVID-19 va permite începerea treptată a activităților. Decizia Biroului Executiv FRAS poate fi accesată aici.

 

Având în vedere decizia Biroului Executiv FRAS, etapele Trofeul TOTAL Râșnov și Cupa Cheile Grădiștei TOTAL vor fi reprogramate pentru o perioadă a anului 2020 care să permită desfășurarea lor fără să afecteze sănătatea participanților, a oficialilor sau a spectatorilor.

 

”Încă de la primele semne ale răspândirii virusului COVID-19 suntem în legătură atât cu comisiile de specialitate din cadrul FRAS cât și cu partenerii celor două evenimente. Cu toții au agreat găsirea celor mai sigure soluții în ceea ce privește sănătatea participanților.” a declarat managerul ambelor evenimente organizate de Clubul Sportiv Auto Blic, domnul Cristian Andrei, care a adăugat: ”legătura se va menține în continuare și pentru dezbaterile privind găsirea unor ferestre în calendarul 2020 pentru reprogramarea celor două etape”.

 

Trofeul TOTAL Râșnov și Cupa Cheile Grădiștei TOTAL vor avea loc datorită partenerului principal TOTAL România, a partenerilor Omniasig, Pro-X, Konvekta, Tell – Security Systems, Cyclon Motorsport, Complexului Turistic și Sportiv Cheile Grădiștei și al Primăriilor Râșnov, Moieciu și Fundata.

 

”Având în vedere situația extrem de delicată din punct de vedere medical în care se află România, Europa și întreaga lume, în numele Clubului Sportiv Auto Blic, urez multă sănătate tuturor iubitorilor acestui sport atât de frumos. De asemenea, vă rog să respectăm cu toții indicațiile venite din partea celor care conduc acest război cu un inamic invizibil. Doar împreună vom reuși să trecem linia de sosire sănătoși și de această dată”, Bela Stoica, Președinte Auto Blic Brașov.

Romanian Endurance Series – Calendar Competițional 2020

Ajuns la cel de-al cincilea sezon competițional Romanian Endurance Series, unicul campionat de circuit din România, ce reunește la start turisme, GT-uri și prototipuri, propune concurenților în acest an, în premieră, o etapă pe strazile orașului Ruse din Bulgaria.   

Formatul curselor este cel de la competițiile de GT (câte 2 manșe a câte 1h, după formatul SRO/GT4), iar echipajele sunt formate din câte doi piloți. În acest moment un număr de 16 echipaje sunt deja confirmate, dar numărul va mai crește pană la startul sezonului. Automobilele care iau startul în cadrul competiției fac parte din categoriile TCR, GT4, GT3 și CN (prototipuri).

 

Calendar RES 2020 

  • 5 aprilie – MotorParkRomânia (Adâncata)
  • 24 mai – Transilvania Motor Ring (Târgu Mureș)
  • 21 iunie – circuit stradal Ruse (Bulgaria)
  • 9 august – MotorParkRomânia (Adâncata)
  • 13 septembrie – Transilvania Motor Ring (Târgu Mureș)
  • 18 octombrie – MotorParkRomânia (Adâncata)

*Etapele vor fi compuse din câte 2 manșe a câte 1h, după formatul SRO/GT4. Ultima etapă va fi o cursă de 2 ore.

 

Competiția se desfașoară sub egida FIA si ACR. 

Legendarul pilot Marin Dumitrescu a împlinit 101 ani

Marin Dumitrescu s-a născut pe 19 ianuarie, 1919, la numai 49 de zile de la Marea Unire. În acelaşi ani, dar 5 luni mai târziu, pe 17 iulie 1919, o tânără companie germană se afirma cu un prim record remarcabil: pilotul Franz-Zeno Diemer urca avionul DFW F37, propulsat de motorul BMW IV, la altitudinea de 9760m. Nimeni nu urcase mai sus în istorie.

Mecanic în aviaţie în Al Doilea Război Mondial, Marin Dumitrescu se dedică curselor cu motor imediat după 1945. Întâi concurează cu motociclete şi modele Jeep militare modificate. Apoi transformă un BMW 328 în Uzinele Vulcan din Bucureşti cu care participă la curse de viteză şi coastă. Cu acest model reuşeşte o victorie în cursa de coastă de la Sinaia, în faţa legendarilor piloţi interbelici Petre Cristea şi Jean Calicanu. Avea să numească această performanţă „Cursa vieţii mele” în documentarul omonim.

Pentru Marin Dumitrescu urmează o carieră de decenii în motorsport, cu participare cu multe mărci, de la Dacia la BMW, Marin Dumitrescu obţinând numeroase titluri de campion la curesle de raliu, coastă sau circuit, dar şi mentor, mecanic şi şef de echipă în motorsport. Mai mult, fiul Radu Dumitrescu şi nepoţii Andrei şi Silviu Dumitrescu au continuat pasiunea pentru motorsport cu titluri de campion naţional în cursele de coastă.

 

Cu zeci de ani de motorsport, cu generaţii de piloţi pe care le-a marcat şi format, Marin Dumitrescu este o legendă pe care o preţuim şi care ne inspiră. Echipa BMW România îi urează la mulţi ani!

 

Documentarul „Cursa Vieţii Mele” poate fi urmărit pe Vimeo Video On Demand aici:

The Race of My Life from MotorsportNews TV on Vimeo.

Concluzii la sfarsit de sezon pentru Simone Tempestini

Cu un total de 50 de probe speciale adjudecate în 2019, care au dus la câştigarea a cinci etape din cele opt desfăşurate, Simone Tempestini a obţinut astfel cel de-al patrulea său titlu de campion naţional absolut şi titlul la clasa RC2, după cele din 2015, 2016 şi 2018.

Pentru mine este foarte important că am obţinut acest titlu, de la începutul anului a fost unul dintre obiectivele principale ale mele şi ale echipei. Dintre cele patru titluri de campion naţional absolut pot spune că, alături de cel din 2016, acesta a fost cel mai greu de cucerit, chiar dacă pe probele speciale ritmul a fost unul extrem de bun şi am reuşit să fac diferenţa de multe ori. În sine, cursele din circuitul intern m-au ajutat şi la nivel  internaţional, m-au ajutat să ajung la etapele din WRC2 cu o viteză cât mai bună. Nu a fost uşor, având în vedere că am lipsit la Bacău şi că am avut două etape, Sibiu şi Iaşi, care nu au mers deloc aşa cum ne-am dorit. La Sibiu chiar am făcut o pagubă care ne-a încurcat puţin din toate punctele de vedere. La  final am reuşit să obţinem titlul mult dorit şi cred că este un mod deosebit de a mulţumi tuturor celor care ne-au susţinut, mai ales echipei tehnice care mi-a oferit, pe tot parcursul anului, o maşină care a fost extrem de bună, şi în special spectatorilor care ne-au urmărit, fanilor noştri care au fost aproape de noi pe probe. Cel mai mult mă bucur pentru oamenii care fac parte din echipa noastră, Napoca Rally Academy, care a devenit pentru a şasea oară campioană la echipe şi a cucerit pentru al cincilea an consecutiv titlul la general. Avem şi viitorul în faţă pentru că Norbert şi Mihnea au făcut o treabă deosebită la clasele lor. Rezultatele lor ne motivează în plus, ne fac să continuăm să mergem tare şi să fim cei mai buni. Nu este deloc uşor, dar muncim împreună, muncim în aceeaşi direcţie”, a spus Simone Tempestini, care l-a avut alături şi în acest an pe Sergiu Itu, la bordul unui Hyundai i20 R5.

 

Sponsori: Banca Transilvania, OMV MaxxMotion, De Longhi, Leaseplan, P1, Visit Cluj-Napoca, Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj şi Europa FM.

BMW Seria 8 Gran Coupé dezvelit în cadrul unui concert special al Festivalului SoNoRo

BMW este alături de Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo de 11 ani. Bogata tradiţie a acestei colaborări se regăseşte în fiecare an într-un concert secret, organizat într-un spaţiu inedit cu prezentarea unui nou model al mărcii. În acest an, noul BMW Seria 8 Gran Coupé a fost dezvelit în acordurile de tango ale legendarului compozitor Astor Piazzolla. Bandoneonistul Marcelo Nisinman a fost acompaniat de italianul Alberto Mesirca, la chitară clasică, şi daneza Janne Thomsen, la flaut. După 10 zile în Bucureşti, Festivalul SoNoRo este purtat de modelele BMW în ţară, în Cluj şi Sibiu, până pe 17 noiembrie.

Concertul special cu BMW Seria 8 Gran Coupé în prim-plan a fost găzduit de Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida, aflat într-un proces de renovare. Muzeul îşi are inspiraţia în München, Dimitrie Leonida fiind inspirat să creeze un astfel de proiect în 1909, după ce a vizita faimosul Deutsche Museum din oraşul bavarez. Muzeul reflectă pasiunea didactică a lui Leonida, care în aceeaşi perioadă înfiinţa şi prima Școală de Electricieni și Mecanici din România. De altfel, între exponatele muzeului se regăsesc o serie de lucrări ale elevilor şcolii, aşa cum este o parte din Termocentrala Grozăveşti sau o serie de proiecte de diplomă din perioada interbelică, precum machete de motoare. Concertul a fost organizat în spaţiul în care sunt prezentate mai multe exponate auto remarcabile, aşa cum este automobilul de curse Duesenberg (unul dintre cele opt modele construite vreodată) al faimosului pilot şi inginer român interbelic Jean Calcianu sau automobilul aerodinamic avangardist construit de Aurel Persu în 1923. Evenimentul BMW – SoNoRo îşi doreşte să readucă în atenţia publicului acest muzeu plin de poveste, aflat acum la finalul unui proces de renovare.

 

Adrian Mitu, care a semnat trei proiecte ample dedicate istoriei BMW – toate achiziţionate acum de BMW Car Club of America şi prezentate în cadrul unor muzee din Statele Unite -, lucrează de această dată la un proiect dedicat eroului preferat din istoria automobilului, pilotul britanic Sir Striling Moss – “Silver Hero”. Instalaţia va cuprinde în total 28 de panouri, grupate în şapte coloane înalte de 2,12 metri, o referinţă la cele 212 victorii ale lui Moss. Audienţa a putut să descopere, în premieră, 10 panouri şi să înţeleagă cum proiectul evoluează chiar în prezentarea artistului.

La finalul experienţei, noul BMW Seria 8 Gran Coupé a fost dezvelit chiar de muzicienii SoNoRo. Acesta este singurul model din segmentul său ce este derivat direct dintr-un automobil sport cu două uşi. Potenţialul dinamic rezultat, dar şi ampatamentul mai lung şi reglajul şasiului specific modelului creează un echilibru unic între performanţe sportive şi confortul călătoriei pentru un gran tourer deosebit de dinamic.

Un set puternic de soluţii tehnologice susţine performanţele tipice mărcii, ilustrate perfect de cifrele de acceleraţie 0-100 km/h care se regăsesc în intervalul 5,2-3,9 secunde în funcţie de motorizare. Sunt disponibile trei propulsoare la lansare – cu şase cilindri în linie, diesel şi benzină, şi un V8 benzină cu două turbine twin-scroll care acum dezvoltă 390 kW/530 CP şi un vârf al cuplului de 750 Nm. La interior, avangarda high-tech este continuată cu sisteme precum control prin gesturi, cel mai avansat sistem Head-Up Display din industrie, sofisticatul sistem de sunet Bowers and Wilkins, care pentru claritate foloseşte membrane de diamant, sau ergonomicul sistem de control iDrive de generaţia a 7-a.

 

Dar, dincolo de tehnologie, noul model se remarcă prin design şi evenimentul încărcat de emoţie şi poveşti de la Muzeul Tehnic şi-a propus să evoce frumuseţea noului Seria 8 Gran Coupé – un veritabil coupé cu patru uşi. “În România, BMW are privilegiul unor parteneriate de valoare. Acestea ne dau şansa să prezentăm, dincolo de datele tehnice şi cifrele care definesc modelele noastre, şi pasiunea care înconjoară şi defineşte BMW”, a explicat Alex Şeremet, Corporate Communication Manager BMW Group România.

O istorie valoroasă a mărcii BMW: documentarul “Cursa Vietii Mele” disponibil acum pe Vimeo Video on Demand

Documentarul romanesc “Cursa Vietii Mele” este disponibil prin serviciul Vimeo Video on Demand la un preţ de 4.89 Euro pentru un streaming într-un interval de 48h şi 9.89 Euro pentru streaming nelimitat şi download. Filmul poate fi accesat la acest link: https://vimeo.com/ondemand/theraceofmylife/

 

Primii 10 utilizatori vor beneficia de un discount promotional de 50%. Acest lucru se va face automat dupa accesarea link-ului de mai jos.

https://vimeo.com/r/2qKi/UEZ0d1A1NH

 

Un documentar unic în România, „Cursa vieţii mele”, urmăreşte cariera uneia din cele mai legendare figuri ale motorsportului românesc, Marin Dumitrescu. După ce a debutat pe marele ecran în anul 2016, chiar la aniversarea de 97 de ani a lui Marin Dumitrescu, acum devine disponibil direct pe platforma on-line, la doar cateva click-uri distanta.

Intr-o era a tehnologiei era pasul normal ce trebuia facut. Este necesar ca informatia sa fie cat mai aproape si usor de accesat pentru utilizator. Vimeo reprezinta platforma ideala pentru mici producatori, ca noi, sa prezinte povesti si oameni frumosi, mai ales ca sunt si din tara noastra. Si, pentru ca povestea sa depaseasca si granitele tarii, a fost nevoie si de o subtitrare intr-o limba de circulatie internationala, precum engleza, disponibila in acelasi link.” declara producatorul Catalin Oprea.

 

Aceasta noutate vine odata cu sarbatorirea în acest an a centenarului seniorului Marin Dumitrescu, veteran de razboi, Maestru Emerit al Sporturilor, purtator al Ordinului National “Serviciul Credincios” in grad de “Cavaler”, cetatean de onoare al orasului Sinaia, multiplu campion national de raliuri, viteza in coasta si circuit, mentor si formator de echipe si nu in ultimul rand, bunic.

 

Trebuie sa ne bucuram in fiecare zi de prezenta lui Nea’ Marin in viata noastra, pentru faptul ca avem alaturi de noi un om care prin povestirile sale ne poate introduce in lumea motorsportului romanesc de altadata. Suntem fericiti ca putem impartasi cu toti pasionatii de motorsport, povestea unei vieti fascinanate.” declara regizorul Eduard Baban.

 

Puţine sunt momentele în care cuvântul <<legendă>> se potriveşte atât de bine. A fost un moment foarte emoţionant să asistăm la reîntâlnirea lui Marin Dumitrescu şi BMW 328 la Muzeul BMW, cu siguranţă unul din cele mai speciale din cariera mea. Este o mare bucurie să văd această poveste împărtăşită acum în documentar şi să ştiu că acum oricine o poate descoperi”, explică Alex Şeremet, Corporate Communication Manager, BMW Group România.

 

Pe 19 ianuarie 2019, Marin Dumitrescu a împlinit 100 de ani şi continuă să fie inspiraţie şi model pentru pasionaţii de motorsport.

 

Documentare BMW pe Vimeo
Cursa vieţii mele” se alătură altor două documentare valorase BMW disponibile pe Vimeo Video on Demand.

 

Primul dintre acestea este “Adrenalin, The Touring Car Story”, disponibil şi cu subtitrări în limba română, care spune povestea participării BMW în campionatele de turisme şi urmăreşte toţi eroii importanţi BMW din sporturile cu motor, inclusiv personalităţi Jochen Neerpasch, Hans Joachim Stuck sau Paul Rosche. https://vimeo.com/ondemand/adrenalin

 

Al doilea este “No Limits”, povestea participării lui Alex Zanardi în cursa de 24h de la Spa, prima participare competitivă a unui sportiv cu handicap sever într-o astfel de cursă.
https://vimeo.com/ondemand/nolimitsfilm