Category Archives: Fumurile lui Mitraşcă

Fumurile lui Mitraşcă

La anul ce o sa faci mai bine?

3 Comments

Cand am ajuns de la Sinaia inapoi la Bucuresti am rasuflat usurat. Mi-am zis ca am o luna de zile in care am timp sa le rezolv pe toate. Si sunetele suspecte de la masina de curse, si aparitiile in presa, tot. Dar nu a fost asa. Nu am rezolvat nimic. Pentru ca m-am blocat.

 

 

Si cu cat trecea timpul cu atat imi venea mai greu sa ma mobilizez. Era senzatia aceea de deja-vu mai putin placuta cand esti din nou intr-o situatie nasoala. Si nu poti sa spui ca ai avut ghinion. Ai mers ca teleghidat catre ea si acum esti incoltit, fara vlaga, intr-o stare de paralizie.

 

 

Am ajuns pe ultima suta de metri. Etapele de la Baia Mare vin peste mine si sunt, asa cum eram si in 2009 si 2010, in plop si plopul in aer. Nu ma pot plange ca nu mi-a mers bine pana acum in 2011 la curse, dar  cutitul a ajuns la os.

 

 

“Lasa, ca stim noi cum esti tu vesnic nemultumit. Si la sfarsit bati tot la diesel si A3 si te mai urci si la 2 Roti Motrice pe podium. Mai taci ca ne plictisesti!” Aha, da. Cam asa as zice si eu. Dar acum simt ca o sa fac un efort enorm ca sa ajung la Baia Mare si ratiunea imi spune ca am depasit niste limite pe care am jurat sa nu le trec. Imi amintesc insa ce m-a intrebat Bogdan Militaru, brand managerul SEAT Romania, la sfarsitul lui 2010. El a spus “ Bravo Mitraskonen. La anul ce o sa faci mai bine de atat?”. Si ma gandesc cum am o sansa sa ii spun la sfarsiul lui 2011 “ Uite Bogdan, am putut mai bine. Ai fi pariat ca o sa fiu in stare?”

 

 

Dar vin din urma baietii cu masini tari. Sau cu mana de aur cum este Dode si incet incet imi sufla in ceafa si pun o presiune mare pe mine. Si RUXI a mea nu este ingrijita cum as vrea.

 

 

Interesant este ca eu nu astept niciodata sa concurez. Ci sa se termine concursul. Atunci ma relaxez. Acum deja imi tin respiratia. Si e doar marti. Sambata seara sper sa iau prima gura de oxigen. Iar duminica sper sa pot sa-mi dau drumul la plamani. Pentru ca e momentul sa iau decizii importante.  Ori o sa rapun eu stresul, ori o sa ma rapuna el pe mine.  Culmea e ca singurul vinovat sunt eu.  Dar totusi, prefer sa incerc sa termin trei sezoane complete fara abandon si inca un podium la final de an la 2 Roti Motrice si sa esuez decat sa spun “Am decis sa nu mai fortez, nu merita sa ma distrug!”

Fumurile lui Mitraşcă

Din invatamintele lui Gigi Becali

1 Comment

Mai devreme sau mai tarziu trebuia sa ajungem la Gigi. Asa cum toti detestam manelele dar pana la urma ajungem sa le induram la cine stie ce petrecere obligatorie, la fel, fiecare dintre noi am preluat o vorba, un gest sau un banc de la mioriticul patron. Deci inevitabil, Gigi trebuia sa apara si la Motorsportnews.ro. Ii multumesc pe aceasta cale lui Mihai Popescu care nu a cenzurat articolul. El zice de Becali ca este un *&%$# si un %$#@$#.

 

 

Dezinvoltura lui Gigi Becali este atat de autentica incat a ajuns sa fie invitat la facultatea de teatru sa le vorbeasca studentilor de acolo. Despre ce poate el sa le vorbeasca nu pot sa imi dau seama cu toate ca am o vaga banuiala.  Invitatia a fost facuta in ideea in care Becali este campionul non-tracului in fata publicului. Ca el le va vorbi elevilor despre cum e sa fii un bun crestin, sa urci pe Golgota, sa antrenezi ca Sumudica, sa te daruiesti ca Nicolita sau despre mantuire, ne e egal. Ceva insa trebuie sa fie putred  in tara asta daca Becali a ajuns la teatru! Si nu in calitate de spectator sau finantator.

 

 

Si ca Becali sunt multi. Intrati pe usa speculatiilor si parvenitismului in clasa de sus, incultii cu multe “succesuri” financiare dubioase la activ ajung profesori universitari, doctori, mari ganditori ai epocii lor si chiar colectionari de arta. Daca lor li se nazare ca vor o vila pe locul unde acum este o casa din lista monumentelor de patrimoniu national nu dureaza o luna si o darama. Acea vila va aparea in reviste, la televizor si va fi vanduta la un moment dat cu un pret exorbitant. Casa demolata nu a interesat pe nimeni. Daca isi cumpara un Rolls Royce il comanda bicolor, cu piele roz inauntru. Nu si Becali. El isi angajeaza oameni care sa il consilieze.  Intr-o paranteza, umbla o vorba legata de Brent Valmar.  Acesta ar fi raspuns la intrebarea daca schiaza cu “Eu, sa schiez? Am oameni care schiaza pentru mine!” Brent Valmar face parte insa din o cu totul alta categorie si orice asociere cu Becali este fortata.

 

 

Bun. Dar o legatura cu motorsportul tot trebuie sa fie pe undeva. Aceste frustrari ale mele/noastre ca nu suntem noi in locul lui Gigi, ca nu le putem arata noi cum trebuie cheltuita o avere imensa trebuie sa duca undeva. Legatura e in imensul rol al banilor in lumea motorsporului. Mai mult ca in oricare alt sport. Banii iti aduc performantele, masinile puternice, titlul de campion. Si dupa aceea iti faci scoala de pilotaj. Si atelier de pregatit masini. Si esti numit maestru al sportului. In raliuri e putin mai greu dar un loc in primii cinci tot gasesti. Indiferent de cat de mediocru esti. Banii sunt suficienti ca sa te duca inaintea unui supertalent in clasamentul general. Si astfel se perverteste tot acest motorsport. Sau nu.

 

 

Intervine un mic amanunt. Nimeni nu a spus ca motorsportul este o disciplina destinata exclusiv talentelor.  Capacitatea de a face rost de bani este una din calitatile necesare participantilor. Ca multi vin cu bani de acasa, e o tehnicalitate si nu trebuie sa ii privim pe acestia cu dispret. Dimpotriva.  WRC Academy nu urmareste doar tineri care stiu doar sa piloteze ca Leob. Cauta tineri care sa stie sa vorbeasca engleza cursiv, sa raspunda coerent la un interviu, sa faca PR, sa gaseasca bugete, sa-si gestioneze timpul cu eficienta. Un pilot care stie toate astea va fi preferat unuia care merge cu o jumatate de secunda pe kilometru mai repede dar e ursuz, vorbeste doar congoleza si nu il intereseaza de mesajul sponsorilor.

 

 

Greseala noastra, a celor care privim cu gura cascata in gradinile verzi de peste gard, este sa consideram banii un obstacol de netrecut care ne sta in cale. Ceea ce e foarte gresit. Cu toate ca motorsportul penalizeaza foarte mult lipsa unui buget ramane totusi o ramura sportiva. Si in sport, pasiunea si talentul tind sa iasa la iveala mai devreme sau mai tarziu. Chiar perseverenta corelata cu mai putin talent aduce rezultate pana la urma. Si atunci de ce consideram ca singura piedica pentru noi in a face performanta este lipsa banilor? Pentru ca ne e foarte usor sa ne imaginam unde am fi daca am avea banii unuia mai putin talentat ca noi. De aceea. Dar cine a spus ca talentul trebuie sa iti garanteze ca toate usile se vor deschide? Nimeni. Doar noi, plangaciosii, ne tot miram ca nimeni nu coboara dintr-o cladire de sticla ultramoderna sa ne spuna “Te-am urmarit. Esti extraordinar de talentat. Te vom sustine cu 100 de miliarde de dolari in cariera ta.”

 

 

Gigi Becali este un monument de incultura dar a devenit ambasadorul  unei epoci. O epoca pe care trebuie sa ne-o asumam. Noi am creat-o si o avem exact asa cum o meritam. Ar trebui sa ne treaca prin minte ca succesul in viata din epoca noastra nu mai depinde de cultura, de bun simt sau de o reputatie impecabila. Acestea sunt optiuni care submineaza succesul asa cum il vedem noi in averea lui Becali. Mi-l si imaginez cum se maimutareste in fata studentilor si le spune o gramada de tampenii. Multi dintre noi ar prefera sa se ascunda in munti un an de zile decat sa le spuna enormitatile acelea unor studenti. Dar Becali le vorbeste liber, chiar din suflet.

 

 

De fapt, nu banii lui Becali ii vrem ci dezinvoltura lui. Carisma lui. Libertatea lui de a face si spune orice. Si puterea lui de regenerare dupa scandaluri care pe noi ne-ar arunca intr-o deprimare lunga cat viata intreaga. In acest sens, Becali are un talent extraordinar.

 

 

Asadar, nu rezultatele de top cu un bolid puternic sunt ce ne dorim. Ci placerea de a merge la curse cu gandul ca nimic rau nu se poate intampla. Si daca nu va fi locul intai nu va fi o tragedie. Si daca iesim afara sau mergem mai incet ca o scolarita, viata merge inainte (fotbalistilor le place la nebunie expresia asta! ).  Orice se intampla, putem sa reparam. Cu bani sau fara. Nu trebuie sa uitam ca noi am creat lumea in care traim, unde banii iti pot cumpara orice. Iar daca nu ne convine nu inteleg de ce nu ne orientam spre lucrurile care nu costa? Probabil pentru ca suntem prea indoctrinati cu vorbele si atitudinile celor ca Becali. Si atunci, cu se suntem noi mai buni ca ei?

Fumurile lui Mitraşcă

Pariul

6 Comments

Sustinem cu totii ca suntem vai de capul nostru cand e sa ne comparam cu alte natii. Nivelul campionatului national, indiferent care ar fi el, e sub nivelul oricarei regionale din alta tara. Fie ea si Burkina Faso. A venit Simone Campedelli la Sibiu si daca nu facea pana si nu incasa penalizare ii batea pe toti. Si pe Szabo si pe Porcisteanu si pe Marisca. Chiar daca acesti trei asi ar fi ajuns la final cu bine. Si zic asi fara sa-i iau la misto.

 

 

Evident ca imediat vine raspunsul omniprezent “ Dar tu stii ce masina e aia? E un mini-wrc”. De fiecare data cand cineva cu o masina tare e batut de unul cu o masina mai putin potenta explicatia e “dar tu stii ce are ala pe masina?”. Ori are craboti, ori are nu stiu ce suspensie, ori gume noi, ceva are care sa-l faca pe “looser” sau pe sustinatorul acestuia sa nu se impuste de rusine. Daca nici unul din argumentele cu vreo piesa nu sta in picioare atunci vine raspunsul la care nu mai ai nici o replica: “Da, dar ala e nebun”. Gata, nu mai ai ce sa spui.

 

 

Acum vine raliul de la Arad unde hoarde de unguri vor cotropi pamantul romanesc. Cu masini comparabile cu cele din campionatul nostru. Si marea intrebare e daca la final, va reusi vreun roman sa urce pe primele locuri sau sunt ungurii toti nebuni? Daca as face un pariu as zice ca romanii vor incasa bataie. Chiar si cu sutele de recunoasteri pe care le fac in “afara regulamentului”. Daca o sa am dreptate o sa spun “V-am zis”. Daca se va dovedi ca le tinem piept, macar pierd in favoarea noastra. It’s a win-win situation. Atat am vrut sa zic.

Fumurile lui Mitraşcă

Agentul 00

 

 

Despre masini de deschidere care au abandonat pe probe stim cu totii. Stim de asemenea si despre alte masini de deschidere care s-au facut praf pe probe si au incurcat toata desfasurarea etapei. Pentru ca cei care le pilotau au luat prea in serios parcurgerea traseului si au cazut in extrema cealalta… a drumului.

 

 

Din fericire, cazul de fata nu face parte din categoriile de mai sus. Alfa Romeo Giulietta i-a dat lui Andrei atat de mare incredere ca poate sa se duca foarte “iute” cu ea incat era sa bata coasta de la Cozmeni.  Dar hai sa nu exageram! Pana la urma a reusit al patrulea timp. E ceva cu o masina de strada, nu? Pe scurt, filmul de mai jos arata un tampitel care se crede mare pilot doar pentru ca si-a pus o casca in cap si e la volanul unei super masini:

Fumurile lui Mitraşcă

Cine a omorat campionatul

Cum cine? Hora a omorat campionatul. Cu Lola aceea cu care anul trecut a castigat tot. Si anul asta aproape tot. Nu se poate apropia nimeni de el. E in alt film. Multi se indoiesc de placerea lui de a castiga tocmai pentru ca victoriile vin pe banda rulanta. Si daca el castiga toate cursele ( in afara de cele pe ploaie ), nu e normal sa spunem ca a omorat campionatul?

 

 

Ei bine, nu! Am si eu o parere dar nu prea sunt de acord cu ea! Asa ar suna ce vreau eu sa zic aici. Adica da, Hora e ca si Titi Aur cu Toyota Celica dar asta nu inseamna ca trebuie sa-I punem la zid. Ar fi mult mai interesant sa fie sapte Lole si cinci Oselle si toti sa se bata ca chiorii pentru titlul national. Asa e doar un monopost care bate tot. Si bine face. Ar fi trebuit sa fie si Silviu Dumitrescu in lupta. Ar fi fost frumos sa fie Horatiu Ionescu Cristea cu ceva minunatie tot acolo. Dar e doar Hora.

 

 

Din punctul meu de vedere Hora si cu Lola lui fac un lucru foarte important. Ridica nivelul campionatului! Da, il ridica in sensul in care daca vrei sa fii campion national va trebui sa faci ceva mai mult decat un motor de 500 de cai aruncat cu lopata intr-o caroserie de Mitsubishi cu care sa mergi ca nebunul.  Chiar mai mult decat 150.000 de euro investiti intr-un monstru perfect, cu padele, usurat, aerodinamizat si cu niste ani de experienta in spate. E adevarat ca Andronic a cam speriat lumea si nu a mai avut curajul aproape nimeni sa vina la H5. Asa a ajuns sa urce pe podium cu Golf1, Megane, Clio sau altele. Totusi, Paul face acelasi lucru ca si Hora dar la grupa H.  Cum fac Nistoran si Cismaru la N.

 

 

Nu e normal sa te trezesti intr-o dimineata, sa iti cumperi o Mitsuba si sa-ti spui “ma fac campion la grupa N”. Si dupa cateva luni, pac, esti campion. Neee. Sunt acolo niste baieti care te obliga la o masina competitiva. Si dupa ce o ai, te obliga sa mergi ceva mai tare decat te-ai dat tu mare pe serpentine in Poiana. Si atunci da, te  lupti la N. Dar vezi ca daca Nistoran nu o sa mai concureze la N si Cismaru o sa faca o pauza nu inseamna ca ramai singur pe tarla. O sa vina Radut, Iliescu si Stanciu si o sa te manance de viu. Deci e simplu. Vrei la N, la grupa mare? Incepi cu un onorabil loc sase. Poate chiar sapte. Nu te-ai gandit ca Dode Andronache te poate “curenta” cu un Saxo de 1.6.

 

 

In mod normal nu ar trebui sa iti fie accesibil un podium daca nu esti un super talent cu o super masina. Sau hai sa nu exageram. Un talent cu o masina corecta. Unele grupe insa se mai pot specula. 2 Roti Motrice de exemplu e un clasament foarte interesant. Dupa Open sunt cele mai multe masini aici si inca e loc de mai bine. Eu aici as veni cu o bomba. Si mai sunt si alte grupe/clase.

 

 

Asadar, zici ca Hora merge incet si ca s-ar putea merge mult mai tare cu monopostul lui? Nimic mai simplu. Iti cumperi si tu un monopost si il bati cu ceasul de la gara. La fel si cu Paul Andronic. Zici ca nu merge tare pe viraje? Construieste-ti tu o masina de H si arata-i cum se merge! Pana nu faci asta, mai bine sa taci si sa iti vezi de depasirile tale peste linia continua pe DN1.

 

 

Hora, Andronic, Nistoran, Cismaru si nu doar ei sunt cei care tin campionatul ceva mai sus decat o simpla intrecere intre “soferi de duminica”. Mi-as dori sa fie pe acolo si Puiu Rusu, Gollner, Cristea si poate alti piloti ralisti. Dar e bine si asa. E bine si la clasele mai mici unde ma zbat eu. Si vad cum imi e din ce in ce mai greu sa fac rezultate.

 

 

Ramane doar o singura intrebare pentru cineva care nu a pilotat pana acum dar isi doreste sa ajunga pe probe. In care din clasamentele de la coasta crezi ca te-ai putea infiltra pe primele locuri daca te-ai apuca maine de sportul asta? …. Perfect. Toata lumea te asteapta cu bratele deschise.

Fumurile lui Mitraşcă

Adviser

11 Comments

Se stie, consultantii castiga bine. Ei nu transpira, nu dau cu sapa, nu au program de la 9 la 5. Ei vin la nenea director, stau de vorba putin cu el, mai observa cateva lucruri si pac, nota de plata. Pentru ce? Pentru niste lucruri pe care le vede oricine cu ochiul liber? Pentru niste rapoarte din care reiese ca in companie e o lipsa de comunicare, o incoerenta in construirea valorilor si o raportare deficitara a angajatului fata de obiectivele firmei? Sa fim seriosi. Pentru randurile astea scrise frumos, cu antet, nu era necesar sa se cheltuie toate miile acelea de euro.

 

 

Realitatea este ca toti ne dorim sa ajungem consultanti. Adica sa avem atat de multa experienta intr-un domeniu incat sa nu mai lucram deloc. Doar sa fim chemati sa rezolvam diverse probleme. Dar sa le rezolvam cu pixul, cu mintea.  O realitate si mai adevarata este ca exista o gramada de consultanti autoproclamati care nu ar fi trecut nici macar stagiul de internship in domeniul in care se dau mari. Si totusi treaba merge. Pe noi insa ne intereseaza aceia care pusi in fata unei probleme o rezolva intr-un fel atat de elegant si de concis incat ne simtim ca in fata doamnei invatatoare, noi fiind in grupa mica.

 

 

Pe vremea cand pierdeam timpul in Olanda, aveam drumuri dese pe la o firma de softuri. Acolo am cunoscut-o pe Elsa. Era prietena foarte buna cu patronul. Elsa avea timp sa ia masa in oras in fiecare zi, era relaxata, avea un birou foarte misto si parea ca e pe o pozitie putin superioara programatorilor care lucrau de zor. Care era obiectul ei propriu-zis de activitate, nu am inteles niciodata.

 

 

Dupa multi ani de la ratacirea din Olanda am ajuns la Sinaia. Sa incerc sa mai fac niste rezultate la grupele la care ma bat de la inceputul sezonului de coasta. Si pentru ca eram pe un traseu mai special am inceput sa intreb in stanga si in dreapta ce sa fac la suspensie, la presiunea din cauciucuri, cum sa abordez virajele. Am intrebat oameni cu experienta. Material de consultanti scumpi, cum ar veni. Si nu mi-a prea iesit pasenta. Marco Tempestini chiar mi-a spus “E frumos ce scrii tu in articolele tale dar aici e alta treaba. Aici e un sport dificil … bla bla bla” … avea dreptate. Eram un prostut care punea niste intrebari puerile. Si in plus nici nu aveam notiuni de baza despre setari.

 

 

Am ajuns ca inainte de ultima urcare de duminica sa fiu negru de suparare. Eram batut mar de toti concurentii directi si nu numai. Cuvintele lui Marco imi macinau sufletul si credeam ca am ajuns la capatul norocului si ca acum se vede de fapt ca habar nu am de curse, de setari si de pilotaj.

 

 

O idee a revenit insa la momentul ideal. De ce nu m-as duce la oamenii care cu asta se ocupa. Cu setari, cu consultanta in motorsport, cu servicii de asistenta la curse?! Si m-am dus direct la corturile Colina Motors unde i-am tras de maneca pe George Serban si Alex Pitigoi.  PItigoi, cel care s-a lasat atat de greu depasit de Giri la Iasi in 2007, cel cu Focus WRC. Mr. Colina Motors. Le-am explicat ce gume de rahat am, cum face masina pe viraje, cum abordez eu coasta asta. Mi-au spus cum sa fac sa schimb comportamentul masinii din subvirator in supravirator. Cu o suspensie spate intarita si cu putin mai multa presiune in pneurile spate.  Am mai cazut de acord ca ar merita riscat sa intru in treapta intai in unele viraje si asta a fost.  Au fost concisi, la obiect, exact ce aveam nevoie in momentele acelea.

 

 

Serban George ( stanga ) - coordonator departament motorsport si Alexandru Pitigoi - director general Colina Motors

 

Acum, nu poti sa spui ca sfaturile lor a fost cine stie ce mare filozofie. Dar cel putin nu mi-au vorbit ca Tempesta cu reglaje de detenta, cu presiunea specifica fiecarui tip de pneu, cu dracu si cu lacu. Domnule, nu ma pricep la toate astea desi stiu ca pot face diferenta insa acum am nevoie de un sfat care sa-mi fie de folos in urcarea asta. Nu vreau sa invat, nu vreau sa acumulez experienta.  Trebuie sa fac ceva care sa imi dea niste secunde bune pe urcarea de acum. Punct. George si Dodo au inteles asta.

 

 

Si am plecat in ultima mansa de concurs. Noua secunde am dat jos. Noua !! Masina a mers de-a latul in multe viraje dar scopul a fost atins. Cat a valorat sfatul celor de la Colina? Pai hai sa ne gandim. Cand mi-am cumparat doua gume de 600 de euro am coborat cinci secunde in urmatoarea urcare.  Tot de la Colina le-am luat si pe alea. Si timpul castigat a fost si atunci si acum in detrimentrul C2R2-ului pe care il “asistau” chiar ei. Daca stai sa te gandesti altfel, in momentele in care te sprijini de masina de curse si te intrebi “ de unde naiba sa mai fac rost de doua secunde?” cam cat crezi ca valoreaza o setare care sa iti asigure acele doua secunde? Acum gandeste-te ca vrei noua secunde.  La coasta, noua secunde inseamna o enormitate. E diferenta intre timpul pe care-l face o Ibiza de 9.000 euro si timpul unui Mitsubishi de 50.000 euro.

 

 

Azi e luni. E ora 18.49. Tocmai am terminat de scris “fumul” asta. Sunt inca la serviciu. La Hatters. O agentie unde imi petrec mult timp. Cat de productiva sau neproductiva este prezenta mea in agentie inca ramane de vazut. Cert este ca atunci cand am venit aici, impreuna cu Norris am convenit pozitia pe care o ocup. Puteam sa-i spunem in multe feluri dar pana la urma … ati ghicit. Adviser.

 

 

Fumurile lui Mitraşcă

Viata ta secreta si amoroasa

8 Comments

Esti la start. Il rogi pe un oficial sa puna mana pe cauciucurile tale sa iti spuna daca sunt calde. Mai sunt 30 de secunde. Inchizi geamul. Ce face “iubi tau”? Urmareste oare timpii pe net?  De abia astepti sa ajungi sus sa vezi daca ti-a dat mesaj. Te uiti in fata.  Simti privirile tuturor celor care s-au adunat la start. Iti imaginezi ce spun despre tine. Iti fuge gandul mai departe. La locul patru din clasamentul general al grupei. Ai o sansa sa ajungi al treilea. Dar trebuie sa dai jos patru secunde. Stii doua viraje unde se poate castiga mult. Dar nu poti sa te masori cu primii doi. Au masini mai puternice. Numai sa nu gresesti startul. 15 secunde.  Cum naiba ai ajuns sa te stresezi atata?! Parca era vorba ca ai venit de placere. Te focusezi. Gandurile ti se golesc. Nu mai stii la ce sa te concentrezi. La virajele alea largi sau la start. Maciulia schimbatorului e putin rasucita. O indrepti. 5 secunde. Vrum vrum. Absolut niciun gand. Go.

 

 

Pana sa ajungi aici te-ai gandit la toate posibilitatile. Ai intors lucrurile pe toate fetele. Ai stiut in ce te bagi. Ai fost constient ca poti sa iesi in decor oricand. Ca va fi scump. Ca masina se poate strica. Ca poate sa cada de pe trailer, ca poti sa iti uiti actele acasa si ca prietena ta va alege sa mearga la mare in loc sa vina cu tine. Pe toate astea le-ai stiut. Si te-ai pregatit psihologic pentru ele.  Nu ai vazut niciodata un pilot sa spuna dupa un accident “Vai, ce-am facut? Am distrus masina. Sunt terminat”. Dupa accident toti sunt calmi, resemnati, obiectivi. Asa ca nu ai cum sa te comporti altfel nici tu in caz de ceva.

 

 

Dar cum te pregatesti sa infrunti lucruri care nu ar trebui sa se intample niciodata? Sa iesi in decor pentru ca ai mers tare esti pregatit sa accepti chiar daca o sa-ti trebuiasca trei ani sa platesti pagubele. Dar sa te lovesti de un motociclist pe proba in timp ce te lupti pentru victorie, nu ai cum sa fii pregatit. Sa ne imaginam un alt eveniment. Nu cel cu Vali Porcisteanu. Urci la coasta si te izbesti in plin de o vaca. Sau o caruta, un pom cazut. Sau mai rau. Aluneci pe uleiul lasat de o masina din fata ta pe care nimeni nu l-a observat. Pentru ca acolo, organizatorul nu a pus pe nimeni. Pentru ca nu poate sa puna oameni din cinci in cinci metri. Ma rog, nu stiu ce trebuia sa faca dar nici nu avea voie sa lase se intample asta. Iti faci masina praf. Vrei o explicatie, un vinovat, o scuza macar. Dar nu o ai. Oficial, nu e nimeni vinovat dar tu esti intr-un mare rahat. Si nici macar nu ai gresit  cu ceva. Iar ce ti s-a intamplat tie nu e un incident de cursa. Asa ca nu esti pregatit sa-l infrunti, sa-l descurci.

 

 

Te intorci acasa cu mana goala, fara niciun rezultat si cu o mare gaura. Pe care evident nu ti-o permiti. Lucrurile degenereaza si mai mult cand iti vine jumatatea de la mare. “Si cum adica, nu iti plateste nimeni masina? O faci pe banii tai? Cum adica, esti fraierul lor? Nu mai bine veneai si tu la mare?”. Iti vine sa spargi tot prin casa si sa te muti in creierul muntilor. Dormi pe canapea, a doua zi pleci fara sa scoti un cuvant si pana seara ati hotarat de comun acord. Nu mai merge asa. Fiecare o ia pe drumul lui.

 

 

Peste trei saptamani esti cu masina raparata la urmatoarea etapa. Nu se mira nimeni. E normal sa fie asa dar numai tu stii cum ai reusit. De data asta nu mai dai niciun mesaj care sa inceapa cu “iubi”. Esti pe locul cinci in grupa. Ca sa ajungi pe podium la sfarsitul sezonului trebuie sa bati grupa de doua ori si in rest sa fii in primii trei. Aproape imposibil. Ajungi la start. Te opresti cam la un metru in spatele celulei desi ti se face semn sa mai inaintezi. Tu nu bagi in seama insistentele. Vrei un fel de start lansat. 30 de secunde.  Ce face iubi? Se uita oare pe net la timpi? Ai fost un bou. 15 secunde. Te gandesti ca accidentul a fost o nimica toata pe langa fiasco-ul din viata ta personala. Vrum vrum. Go.

Bloguri, Fumurile lui Mitraşcă

Cauza dezastrelor

2 Comments

Stiu, la Sibiu s-au intamplat mai multe decat putem sa scriem in zece articole. In Anglia, Alonso l-a batut pe Vettel , Webber a ignorat ordinele de echipa iar Hamilton s-a suparat pe McLaren pentru ca il obliga la multe ore in folosul PR-ului. Costi Stratnic a facut Off Road iar eu am jucat fotbal in timp ce Jon Bovi canta pentru multi dintre prietenii mei. Ca importanta, cele enumerate sunt cam pe acelasi calapod. Pentru mine. Pentru Vali Porcisteanu, de exemplu, lucrurile nu stau la fel. Asa cum nici pentru Giri, Szabo sau Tempesta care s-ar putea sa isi treaca in sfarsit o victorie in ultimii o suta de ani, lucrurile nu sunt egale. Dar despre Vali si despre Alonso va trebui sa scrie altcineva.

 

Povestea cu sacrificiile pe care le facem pentru ca sa ne dam la curse e si ea veche. Toata lumea s-a plictisit de ea. Si nu e vorba doar despre bani. Unii au, altii n-au. Dar sa nu ne pripim. Sacrificii face si cel care se scalda in bani. Timpul, energia, stresul, weekendurile, noptile pierdute, relatiile care se duc naibii le plateste si cel care isi ia de la gura si cel care mai are in dulap bani pentru zece sezoane. Din punctul asta de vedere s-ar putea sa fie mai de apreciat cel care are resurse financiare decat cel care nu are.  In loc sa stea omul pe terase, sa-si plimbe SL-ul pe plajele din Croatia, el se scoala cu noaptea in cap, se enerveaza ca nu i-au tinut loc mecanicii in parcul de service si se trezeste in boscheti pe plafon pentru ca pernele i-au incalzit prea tare gumele supersoft.

 

Acum, indiferent ca vorbim despre piloti cu potential financiar sau despre cei care de abia se tarasc in campionat, exista o mare intrebare la care ei refuza sa raspunda in mod voit. Ce alte lucruri minunate ar putea ei sa faca daca nu ar fi cursele de masini? Ar putea sa-si plateasca ratele si sa isi cumpere in sfarsit sistemul dolby surround la care viseaza. Sau ar putea sa isi duca iubita la mare in loc sa o tarasca dupa el la bubuituri in padure. Sau pur si simplu ar putea stea acasa, sa citeasca o carte buna, sa taie un morcov si sa-i scrie prietenului din copilarie care e acum in Canada si cu care nu a vorbit de sase ani.

La asta m-am gandit eu cand am fost saptamana trecuta la Carturesti si mi-am dat seama ca m-am instrainat de carti, de muzica, de tot ce gasesti misto acolo. E extraordinar sa iti urmezi un vis. Dar cand te afunzi prea tare si renunti la cine esti, te degradezi si te abrutizezi, pasiunea devine dusmanul tau. Nu zic ca am ajuns sa ma degradez dar am momente de derapaj in care vad doar timpi pe proba, bugete si pregatiri pentru curse. Si nu e pont sa duc o rubrica atata timp cat eu nu o sustin prin lectura. Vocabularul se saraceste, temele devin recurente si incet incet ma cancanizez. Doamne Fereste!

 

In alta ordine de idei, nu vreau sa traiesc momentul in care sa ma simt gol fara curse. E foarte important sa existe alternative. O gramada de alternative se gasesc la Carturesti si de multe ori m-am bucurat de ele in trecut, cand eram la facultate sau in Olanda. Dar imi aduc aminte foarte clar cum atunci as fi dat toate cartile si cultura si placerile din lume ca sa fiu unde sunt acum. Si uite, acum ca am ajuns acolo nu vreau sa intru mai adanc. De frica. Frica de dezastru. Ca o sa pariez la un moment dat tot pe o singura urcare….  si o sa ies in decor!

Fumurile lui Mitraşcă

Ignoranta – linistea saracului sau aroganta – adapostul bogatului

 

Cel mai simplu este cand nu ai de ales. Cand esti pus sa te decizi intre mai multe variante care iti surad in egala masura, deliberezi pana nu mai poti si iei cea mai proasta decizie. De obicei. Mai sunt si cazuri fericite. O mare problema este atunci cand trebuie sa te decizi intre a face un efort mare pentru ceva care pare ca merita si a nu face acel efort. Te gandesti “daca o sa ma dau peste cap si o sa iasa un mare rahat?”. Dar despre asta, mai tarziu.

 

 

Cand mi-am cumparat masina de curse am primit si niste cauciucuri de competitii. La momentul ala nu stiam cum arata un cauciuc de ploaie sau unul de uscat. La prima cursa am plecat pe gume de ploaie si nu le-am dat jos decat atunci cand mi-au spus unii ca o sa le distrug daca mai merg pe uscat.

 

 

In timp, am tot schimbat gume pe masina de curse fara sa stiu ca pun pe ea. Mergeam pe mana celui care mi le dadea. Moca. Am ajuns sa am opt roti. Patru cu gume de ploaie ( sau intermediare, pentru mine tot una e ) si patru cu gumele de uscat. Si din punctul asta de vedere nu am avut niciodata problema alegerii. Soft, mediu, tare, alea noi sau alea vechi? Am stat linistit. Cat timp e uscat merg pe alea care sunt pe masina. Cand incepe sa ploua, le pun pe celelalte. Punct. Nu m-a interesat niciodata care gume se potrivesc cu ce vreme, cu ce temperatura, cu ce asfalt. Pentru ca degeaba as fi stiut daca oricum nu puteam sa aleg. Trebuia sa ma descurc cu ce am si orice informatie era in plus. Chiar mai mult, orice informatie imi dauna. Imi putea arata ca nu merg pe ce trebuie. In felul asta, aceasta tabula rasa fortata a avut avantajele ei.

 

 

Colin McRae a ajuns la finalul unei probe de macadam cu gumele roase de tot. Proba pe care o castigase. A fost intrebat daca stie cum ii arata gumele. A raspuns ca nu stie si cand le-a vazut a spus ca daca stia ca sunt asa de roase, cu siguranta nu ar fi mers asa tare. Nu ma compar cu McRae, dar e exact genul de ignoranta pe care mi-am impus-o.

 

 

Cu setarile suspensiei si cu toate celelalte legate de setarile masinii a fost la fel. Nu m-a interesat ce si cum pentru ca oricum nu am avut bani sa le schimb sau sa le modific. Si la suspensie nu am umblat ca sa nu fac o boroboata. S-a dovedit ca boroboata era deja acolo in patru reglaje diferite la cele patru roti. Eu mergeam de mai mult de una an asa cu masina.

 

 

Anul trecut l-am rugat pe Sorin Ghisoi sa imi seteze suspensia. Mi-a dat clicurile necesare si masina a devenit alta. Am lasat-o asa. Acum am fost la Resita si vineri a plouat. In ignoranta mea crasa, nu m-am gandit sa inmoi suspensia. Am lasat-o tare ca pentru uscat. Si am mers ca pe gheata.  Tampenia m-a costat podiumul la 2 roti motrice.

 

 

Duminica, dupa cele trei urcari dinaintea concursului am ajuns la concluzia ca gumele de uscat de care trag de mai mult de un sezon nu mai tin. Adica sunt praf. Asa ca am facut ceea ce orice pilot “umil” face in aceasta situatie. Am cumparat doua gume noi. Pirelli. Si am dat opt secunde jos din timpul din calificari. Si se mai putea.  Aroganta a costat peste 20 de milio.

 

 

Dar nu consider ca atat au costat cele doua gume. Ci atat a costat lectia pe care am invatat-o la Resita:  cand vrei sa te bati sus, ai face bine sa incepi sa studiezi putin ce poti sa faci la masina pentru ca din mana poti sa faci minuni doar pana la un moment dat. Dupa aceea intervin banii. Fara sponsori, acum eram unul din cei care si-ar fi luat bataie mar la Resita. Asa, am fost unul dintre cei care au reusit marea performanta sa fie si ignorant si arogant in acelasi weekend. E ceva, nu? Concluziile sa le tineti pentru voi!

Fumurile lui Mitraşcă

You, people!

3 Comments

Am pus masina pe platforma. Mi-a spus Cipri Ciubotaru ca este loc si pentru Ibiza pe trailer. Un trailer mare care duce inca sase masini de curse. M-am dus cu prietenii mei care ma sponsorizeaza. Am primit banii pentru deplasare, pentru transport. Pe aceeasi platforma si-au trimis masinile si Cipri, Lucian Radut sau Catalin Cismaru. Adica big boys. Masina mea a ajuns acum langa a lor. Pe platforma. Nu in clasamente.

 

 

Apoi am intrebat in stanga si in dreapta cine mai merge spre Resita sa ma ia si pe mine. Pana la urma am avut mai multe posibilitati. Si am ales sa pornesc cu Sebi Stanciu. Maine dimineata, doar noi doi la un drum de 500 km. Povesti, barfe, glume. In doi nu poti sa faci bascalie si asta ma relaxeaza de pe acum. Si oricum Sebi e un unul din acei oameni cu care poti sa discuti mai mult decat etriere, electronica si suspensii.

 

 

Andrei Cascaval mi-a dat doua gume de ploaie. Le-a adus special pentru mine de la Brasov. Am plecat de la serviciu sa le iau. La serviciu nici macar nu a trebuit sa imi iau liber. Pentru ca toata lumea stia ca plec la Resita. Asta nu inseamna ca zilele nu sunt concediu. Dar nu a strambat nimeni din nas. Chiar dimpotriva. Iar Norris ma sustine. Nu pentru ca stie cum e sa te dai la curse. Pentru ca asa e el. Da, evident, Mihai Popescu o sa spuna ca il pup in fund pe Norris si ma dau bine pe langa el ca zic asta. Stai jos, Mihai, ai nota patru.

 

 

 

Luci Lopazan mi-a spus ca a reusit sa inchirieze doua corturi sa avem amandoi. El vine de la Alba. Singur. Radu Ortelecan ne-a ajutat cu camera la hotel. El nu mai poate sa ajunga. Pacat, el era unul din cei foarte putini care imi inspira relaxare. Calm. Doar sa fie si el acolo. Pe Andrei Manciu nu am reusit sa-l ajut cu transportul in timp util. Pana am stiut ceva sigur, el s-a hotarat sa plece cu trenul la Resita. Ca sa ma ajute pe mine si pe Lopanezu. Sa fie cu noi in parcul de service.

 

 

Dar inainte am iesit putin in oras. Sa ma intalnesc cu Mihai Popescu si cu… e, deja ne intindem cu gluma. Cu cineva cu care sunt ”in a relationship with” cum zice facebook-ul.

 

 

E joi dimineata. Stau si ma intreb ce am facut de ma bucur de toata lumea din jurul meu? Sper sa fi facut ceva bine in trecut pentru ca e mult prea bine acum ca sa platesc pentru asta in viitor. Emotiile si incrancenarea vor veni de maine.  Acum e un moment aparte. Il doresc tuturor celor care au ajuns sa-si traiasca visul cu ochii. Orice performanta fara oameni care sa se bucure cu tine e ca un foc de artificii la televizor. Il vezi, e minunat dar nu iti da nicio emotie.  Asa sa va ganditi ca eu sunt acolo de unde se transmite in direct.