Trofeul SERUS -Râșnov – Info înscrieri

Pentru că ne aflăm la început de sezon competițional, o perioadă când orice dialog între fani, sportivi și reprezentanții media începe cu bine cunoscutele întrebări: ”ce mașină va avea cutare?”, ”și-a vândut mașina cutare?” sau ”i-a sosit mașina lui cutare?”, organizatorii etapei de debut al sezonului de Viteză în Coastă, Trofeul SERUS, s-au gândit să mai risipească din necunoscutele startului de sezon, încălcând programul competiției privind afișarea listei de start.

La prima parcurgere a listei celor care au trimis solicitări de participare se desprind două lucruri. Cei mai nerăbdători să înceapă sezonul sunt sportivii debutanți. Pe lista provizorie sunt 6 sportivi având 4 prima cifră a numărului de concurs. Nici piloții de raliu nu sunt mai prejos față de colegii lor debutanți, pe lista provizorie fiind 5. Dintre piloții de raliu care se vor afla la prima cursă oficială cu noile achiziții se află: Vali Porcișteanu (Citroen C3 R5), Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5) și Cristian Dolofan (Peugeot 208 R5). Pentru primele teste în vederea startului în sezonul de raliuri se află campionii Titi Aur (Skoda Fabia R5) și Dan Gîrtofan (Skoda Fabia R5).

 

Se pare că piloții de coastă aflați în perioada aceasta în febra pregătirilor pentru prima etapă folosesc laptop-urile doar pentru setări și pentru corespondența cu furnizorii de piese, lăsând trimiterea cererii de înscriere pe ultima sută de metri. Excepția care întărește regula este Costi Stratnic, care se află deja pe lista de înscrieri și va concura cu aceeași Dacia STCC, la bordul căreia a obținut titlul de campion al categoriei RWD în sezonul 2019.

 

Nu în ultimul rând dorim să punctăm prezența în lista provizorie de înscrieri a primei mașini din cadrul noii categorii Dacia Revival. Pilotul clujean Edwin Keleti revine în atenția publică și se va alinia la startul Trofeului SERUS la bordul unei Dacia Sport cu motor R5 Alpine care a evoluat în cursele din România în 1986, având la bord echipajul sibian Botezan – Popa.

În așteptarea următoarelor cereri de înscriere, vă reamintim că înscrierile sunt deschise până luni, 1 Aprilie 2019, ora 20:00.

 

Circulația publică rutieră pe DN 1E Râșnov – Poiana Brașov va fi restricționată după următorul program:

  • Sâmbătă, 06 Aprilie 2019, în perioada 08:00 – 18:30;
  • Duminică, 07 Aprilie 2019, în perioada 08:00 – 18:00.

 

Documentele Trofeului SERUS pot fi accesate aici:

• Regulament Particular

• Cerere de inscriere pilot

• Cerere inscriere echipa

• Harta traseu concurs

• Declaratie utilizare auto

• Declaratie autovehicule neinmatriculate

• Formular acreditare media

 

Trofeul SERUS este organizat de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținut de Service Auto SERUS alături de TOTAL România, în calitate de parteneri principali.

 

Parteneri oficiali: PRO-X, KONVEKTA,OMNIAISIG, CYCLONMOTORSPORT, ZIZIN – APE MINERALE, SILNEF SECURITY.

 

Trofeul SERUS este susținut de Primăria și Consiliul Local Râșnov și este sprijinit de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

Start in Romanian Retro Racing – programul competitiei si alte informatii

Weekend-ul 23-24 martie va consemna startul competiției Romanian Retro Racing – Campionatul Național de Viteză pe Circuit pentru Automobile Istorice, o întrecere organizată sub tutela FRAS și unde vor putea fi admirate unele dintre cele mai frumoase automobile clasice din țara noastră.

Sezonul 2019 va fi al doilea în care automobilele clasice atestate de către Retromobil Club România își vor da întâlnire pe circuitele de viteză de la noi. După un debut spectaculos, așteptările de la noul sezon sunt foarte mari. Dacă anul trecut au fost patru etape, împărțite în două weekend-uri (o etapă sâmbăta și una duminica), anul acesta calendarul va cuprinde trei weekend-uri duble.

O noutate comparativ cu ediția 2018 este introducerea în calendar a circuitului Transilvania Motor Ring, din Târgu Mureș, acolo unde se vor disputa etape III și IV. Și în 2019 vor exista două categorii: Viteză pe Circuit și Regularitate pe Circuit (cu 3 grupe: Sedan, Coupe, Cabriolet). Dacă la competiția de regularitate sunt admise la start toate vehiculele cu certificare istorică, întrecerea de viteză va respecta strict normele de securitate ale Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS).

Astfel, automobilele care se vor întrece în același timp pe circuit vor fi echipate cu sistem de protecție (roll-cage), centuri și scaune de competiție, sistem de stingere a incendiilor, în timp ce piloții vor fi obligați să poarte echipament complet de protecție.

 

Va fi o nouă ocazie pentru ca spectatorii să vadă la lucru automobile similare celor care făceau legea în competițiile de viteză ale anilor ’60 și ’70, o adevărată bucurie pentru cei pasionați de motorsport ori de autoturisme clasice. Dacă în anul 2018 au fost 37 participanți la competiția de regularitate și 7 la cea de viteză, pentru primele două etape din 2019 sunt deja înscriși peste 50 de participanți în total.

Totul a pornit de la ideea de a pune pe picioare o competiție care să aducă bucurie tuturor – participanți, spectatori, pasionați, oficiali. Îmi place să cred că ediția 2018 a reușit exact acest lucru, fiind unul dintre puținele campionate naționale din sfera motorsportului care nu a generat conflicte sau momente tensionate. Pentru 2019 așteptările de la noi sunt destul de mari și suntem, toți cei implicați în organizare, conștienți de acest lucru. Vrem să contribuim serios la popularizarea competițiilor de circuit în România, iar marele nostru avantaj este că putem oferi publicului un spectacol cu adevărat impresionant”, a declarat Cătălin Cedric Ghigea, unul dintre organizatorii Romanian Retro Racing și participant în competiția de Viteză pe Circuit.

 

De asemenea, Catalin-Cedric Ghigea a tinut sa multumeasca Retromobil Club Roman pentru faptul ca au imbratisat si au promovat desfasurarea acestui campionat.

Accesul spectatorilor în incinta circuitului Motorpark România (DN 101B) va fi gratuit în ambele zile de concurs, începând cu ora 8:00. Sâmbătă, în paralel cu Romanian Retro Racing, se va desfășura un Track Day pentru piloți amatori și profesioniști, în timp ce duminică va fi un cuplaj cu Romanian Endurance Series – campionatul autohton de anduranță.

 

Programul Romanian Retro Racing 2019

Etapa I: 23 martie (Motorpark România, București)

Etapa a II-a: 24 martie (Motorpark România, București)

Etapa a III-a: 6 iulie (Transilvania Motor Ring, Târgu Mureș)

Etapa a IV-a: 7 iulie (Transilvania Motor Ring, Târgu Mureș)

Etapa a V-a: 17 august (Motorpark România, București)

Etapa a VI-a: 18 august (Motorpark România, București)

 

Clubul organizator este Autoblic, din Brașov, iar partenerii evenimentului sunt: Autoitalia, Motul, Foerch, Oldtimer Studio și publicația RacingWheels.

 

PROGRAMUL EVENIMENTULUI (23-24 martie)

Etapa 1 – Sambata 23.03.2019

 

08:15 – 09:45  Verificari administrative si tehnice/ pista inchisa

09:45 – 09:50 Briefing Piloti

10:00 – 10:25 Recunoasteri Regularitate

10:30-11:00 Recunoasteri Viteza pe Circuit

12:00-12:30 Pista inchisa/Pauza pranz

12:30-12:55 Calificari Regularitate

14:00-14:15 Calificari Viteza pe Circuit

14:20-14:50 Concurs Regularitate

16:00-16:20 Concurs Viteza pe Circuit

16:40-16:50 Festivitate premiere

               

 

Etapa 2 – Duminica 24.03.2019

 

08:00 – 08:50 Verificari administrative si tehnice  (numai pentru automobilele care nu au participat la etapa 1 / pista inchisa

08:50 – 09:00 Briefing Piloti

09:00 – 9:30 Recunoasteri Regularitate

09:35 -10:15 Recunoasteri Viteza pe Circuit

10:25-10:55  Calificari Regularitate

11:25-11:55 Calificari Viteza pe Circuit

12:00-12:30 Pista Inchisa/Pranz

12:30-13:00 Concurs Regularitate

14:20 – 14:50 Concurs Viteza pe Circuit

15:00 Festivitate premiere

Trofeul SERUS – Râșnov dă startul sezonului de Viteză în Coastă

În 2019 se împlinesc cinci ani de când Trofeul SERUS deschide sezonul în Campionatul Național de Viteză în Coastă DUNLOP. Astfel, în weekend-ul 06 – 07 Aprilie, zgomotul de motoare revine pe binecunoscutul traseu ”Valea Cetății” din Râșnov, județul Brașov, pentru prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă DUNLOP din calendarul competițional al Federației Române de Automobilism Sportiv.

Foto: RallyCow

Organizat de clubul sportiv Auto Blic din Brașov, cea de-a cincea ediție a Trofeului SERUS va alinia la start tot ce are ramura de coastă a automobilismului românesc la început de primăvară și de sezon. ”Având în vedere tradiția edițiilor precedente, suntem pregătiți să găzduim la Râșnov peste 100 de piloți în primul sfârșit de săptămână al lunii aprilie” a declarat Cristian Andrei directorul organizatoric al evenimentului. ”Ca în fiecare an, fiind organizatorii primei etape, avem sarcina să implementăm toate noutățile noului sezon din punct de vedere al regulamentelor, dar și să oferim un standard ridicat de organizare ca bază de plecare în noul sezon.” a continuat Cristian Andrei.

 

Odată deschise înscrierile, ne putem aștepta sa-i avem la start pe campionii și câștigătorii edițiilor trecute, alături de tinerii piloți care doresc să acceadă în ”campionatul mare”, după un sezon petrecut la divizia secundă. O noutate confirmată 100% este prezența la start a multiplului campion, Lucien Hora, la bordul automobilului cu care a scris istorie în ultimii ani, Lola B99 / 50.

Suntem siguri că surprizele și noutățile vor continua. Asta dacă îi luăm în calcul și pe piloții de raliu, pentru care nu ar strica un test cu circulație închisă, în vederea pregătirii startului în Campionatul Național de Raliuri DUNLOP, care va debuta cu Raliul Argeșului Catena, în perioada 03 – 04 Mai.

 

În măsura în care cererile de înscriere vor sosi la organizator, lista de înscrieri va fi la dispoziția publicului iubitor de acest gen de întreceri. Și apropo de publicul spectator. Organizatorii se așteaptă ca iubitorii de motorsport să fie prezenți la Râșnov în număr la fel de mare ca în edițiile trecute sau de ce nu, în număr și mai mare, având în vedere spectacolul care se întrevede la orizont. Pentru spectatori vor fi amenajate zone speciale și sigure de vizionare, iar ca noutate pentru etapa râșnoveană va fi un microbuz pentru deplasarea publicului din parcarea Cetății Râșnov până pe traseul de concurs. Transmisii live, studio TV și radio cu rezultate live sunt alte ingrediente pe care niciun fan adevărat nu trebuie să le rateze rămânând acasă în weekendul 06 – 07 Aprilie 2019.

 

Documentele Trofeului SERUS pot fi accesate aici:

• Regulament Particular

• Cerere de inscriere pilot

• Cerere inscriere echipa

• Harta traseu concurs

• Declaratie utilizare auto

• Declaratie autovehicule neinmatriculate

• Formular acreditare media

 

Trofeul SERUS este organizat de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținut de Service Auto SERUS alături de TOTAL România, în calitate de parteneri principali.

 

Parteneri oficiali: PRO-X, KONVEKTA,OMNIAISIG, CYCLONMOTORSPORT, ZIZIN – APE MINERALE, SILNEF SECURITY.

Trofeul SERUS este susținut de Primăria și Consiliul Local Râșnov și este sprijinit de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

 

Circulația publică rutieră pe DN 1E Râșnov – Poiana Brașov va fi restricționată după următorul program:

  • Sâmbătă, 06 Aprilie 2019, în perioada 08:00 – 18:30;
  • Duminică, 07 Aprilie 2019, în perioada 08:00 – 18:00.

Simone Tempestini va concura la volanul unui Hyundai i20 R5 in WRC 2

Anul 2019 vine cu o schimbare radicală pentru campionul en-titre de raliuri al României, Simone Tempestini, membru al echipei clujene Napoca Rally Academy.

 

Triplul campion național de raliuri și campionul mondial JWRC din 2016, nu vamai alerga în Campionatul Mondial alături de Citroen, așa cum s-a întâmplat în ultimii 5 ani. În acest sezon, Simone Tempestini și copilotul Sergiu Itu se vor aflala volanul unui Hyundai i20 R5.

Pentru programul său internațional, pilotul român va concura alături de echipa tehnică de la Friulmotor, cu sprijinul Hyundai Customer Racing, obiectivul principal fiind acela de a lupta pentru victorie în Campionatul Mondial – WRC 2.

 

În vederea pregătirii pentru prima lor etapă dinWRC2, Rally Tour de Corse, care se va desfășura la finalul lunii martie în Corsica, Simone și Sergiu vor concura în perioada 16-17 martie la Rally dei Laghi. Raliul din Varese, Italia, este unul foarte important pentru că le dă șansa să se obișnuiască cu noua mașină și să acumuleze kilometri. 

 

Simone Tempestini:“Obiectivele pe care le avem în competițiile la care urmează să luăm startul în 2019 sunt uriașe. Sunt recunoscător pentru oportunitățile pe care le-am avut alături de Citroen,a fost important să fim prezenți în Campionatul Mondial de Raliuri. Mă bucur pentru ceea ce urmează să facem împreună cu echipa condusă de Claudio De Cecco și Hyundai. Suntem conștienți că fiind o mașină nouă pentru noi, va trebui să muncim foarte mult înainte de primele etape pentru a putea fi la înălțimea rivalilor noștri.” 

 

În ceee ce privește Campionatul Național de Raliuri, planurile, în momentul de față,includ participarea la 5 etape, obiectivul, evident, fiind acela de a obține al patrulea titlu național. Acesta este al doilea an consecutiv când Simone și Sergiu formează un echipaj, după un 2018 de succes la nivel național și un important loc doi în etapa din Turcia a WRC 2.

 

Programul competițional al echipajului Simone Tempestini/ Sergiu Itu este posibil cusprijinul Napoca Rally Academy și al partenerilor OMV, Banca Transilvania, Vodafone și Delonghi.

Primul test inaintea sezonului 2019 din F1

MARIO ISOLA – HEAD OF F1 AND CAR RACING ” Sunt încă primele zile, dar până acum pneurile par să performeze mai bine decât ne-am așteptat, cu o diferență de performanță între 0,6 și 0,7 secunde între fiecare dintre acestea. Mult mai în detaliu, am înregistrat 0,6 secunde între C2 și C3 până acum și aproape aceeași diferență între C3 și C4, care au fost pneurile cele mai utilizate în această sesiune. Datorită condițiilor mai reci din această săptămână, fenomenul de graining a fost mai puternic decât am anticipat, fenomen care ar trebui să scadă când temperaturile vor deveni mai ridicate odată cu startul sezonului. În privința testelor, sunt mai multe variabile care trebuie luate în considerare când vine vorba de comparații cu anii precedenți. Sunt noi regulamente în 2019 cu noi pachete aerodinamice și mașini mai grele, și de asemenea suprafața pistei de la Barcelona s-a mai „maturizat” față de anul trecut, devenind mult mai abrazivă și oferind o aderență mecanică mult mai bună. Spunând asta, am observat un foarte impresionant nivel de fiabilitate și performanță din partea mașinilor, ajutate și de vremea favorabilă. Ca de obicei, accentul la primele teste s-a pus pe fiabilitate și validare: săptămâna viitoare ar trebui să vedem echipele mai concentrate pe performanță și pe exploararea mai largă a capacităților pneurilor din gama 2019 a gamei P Zero Formula 1.”

 

CALENDARUL DEZVOLTĂRII PNEURILOR PENTRU 2020:

Bahrain 2-3 aprilie Slick Toro Rosso – McLaren
Barcelona 14-15 mai Slick Ferrari – Racing Point
Paul Ricard 28-29 mai Ploi Ferrari (1 zi) –
Red Bull (2 zile)
Spielberg 2-3 iulie Slick Alfa Romeo
Silverstone 16-17 iulie Slick Red Bull – Williams
aul Ricard 10-11 septembrie Slick Mercedes

PEUGEOT deschide cel mai asteptat serial al anului – VLAD

 

Seara de 21 februarie 2019 a strans la un loc cele mai importante nume din televiziune, care au facut istorie in ultimii ani, pentru premiera mult asteptatului serial VLAD.

 

VLAD este un serial TV la standarde cinematografice si spune povestea contelui de Monte Cristo intr-o adaptare moderna.  PEUGEOT a fost alaturi de echipa de productie pe toata durata filmarilor in cele sase luni de productie, pe platourile de filmare exclusiviste din Romania si din strainatate.

 

Serialul a fost produs de Alexandru Cseh sub indrumarile regizorului Jesus del Cerro, iar din distributie fac parte actori talentați care au obtinut numeroase premii si nominalizari la cele mai importante gale din industrie, atat in Romania, cat si in strainatate. Olimpia Melinte, Adrian Nartea, Andrei Aradits, Emilian Oprea, Diana Sar, Bebe Cotimanis, Aura Călărașu, Dan Condurache, Ion Haiduc, Dan Popescu, George Piștereanu, Victoria Răileanu, Ștefan Iancu, Ana Maria Bădilaș și Tudor Oprișan poartă firul poveștii între trecut și prezent.

 

A fost nevoie de 20.000 de kilometri, de 2.700 de ore de filmari, de 100 de locatii si de 4 masini din gama premium Peugeot – Peugeot 508 GTPeugeot 3008 AllurePeugeot 3008 GT si Peugeot Traveller in valoare totala de aproximativ 150.000 € pentru a duce la bun sfarsit povestea mioritica a Contelui de Monte Cristo. In primele 10 minute din episodul cu nr. 1  apare cel mai nou model,  Peugeot, 508 GT, condus de Tibi (interpretat de George Pistereanu) iar pe parcursul intregului serial modelele Peugeot vor mai fi conduse de Eliza (interpretată de Olimpia Melinte) si de Roxana (interpretata de Diana Saracutu).

 

Vlad, primul serial romanesc produs si difuzat de PRO TV in parteneriat cu PEUGEOT, spune o poveste complexa in mai multe planuri cu scene ce intrepatrund prezentul cu trecutul si va incepe sa ruleze la TV incepand de luni 25.02.2019 ora 20:30.

Fiat Tipo atinge pragul de 500.000 de unitati construite

  • Pragul de 500.000 de unități construite, la mai puțin de trei ani de la lansare, a fost atins cu Fiat Tipo 5uși Sport
  • Fiat Tipo Sport, dezvoltat în parteneriat cu Mopar, se caracterizează prin detalii specifice care pun accentul pe personalitatea sa dinamică: spoiler față sport, praguri laterale sport, spoiler plafon și spoiler spate cu difuzor.
  • Disponibil în variantele de echipare Street, Mirror, S-Design și Sport, noua gamă Fiat Tipo a fost lansată recent cu un nou concept: “nu ai nevoie de prea multe, pentru a obține mai mult”. “you don’t need much to get even more”.
  • În Italia, Fiat Tipo este un jucător cheie în segmentul său și se află în primele 10 poziții pentru patru țări europene, cu peste 70% dintre unități vândute în afara Italiei. Astfel, Fiat Tipo devine al doilea model global al brand-ului Fiat.

 

 

Fiat Tipo cu numărul 500.000 a fost produs azi, la uzina din Bursa, Turcia. Mai exact, mașina despre care vorbim este un Tipo 5-Uși Sport, echipat cu un motor de 1.6 Multijet, 120 CP, DCT, ce poartă uimitoare vopsea “Rosso Passione”, combinată cu un acoperiș negru contrastant și noul interior Total Black. Acest punct de referință confirmă succesul modelului și întărește poziția sa ca jucător cheie în segmentul din care face parte. Modelul înregistrează poziții fruntașe și în alte patru țări europene, fiind cel de-al doilea automobil global al mărcii Fiat, cu peste 70% din unități vândute în afara Italiei.

 

Dacă însumăm unitățile modelului precedent, lansat în 1988, cu cele ale versiunii curente, producția totală depășește două milioane o sută de mii de unități. Cu o durată de viață mai mare de treizeci și unu de ani, această cifră oferă o dovadă concretă a aprecierii consumatorilor pentru capacitatea înnăscută a mărcii Fiat de a oferi întotdeauna cel mai înalt nivel de confort și spațiu, la un preț de neegalat în segmentul său. Și, așa cum conceptualizează recenta campanie, “nu ai nevoie de prea multe, pentru a obține mai mult”.

 

Noua serie Tipo cuprinde trei variante de caroserie (4-Uși, 5-Uși și Station Wagon) și patru variante de echipare (Street, Mirror și noul S-Design și Sport), perfectă pentru a satisface nevoile clienților de vârste diferite, cu gusturi și nevoi de mobilitate variate. S-Design și Sport sunt destinate unei clientele tinere, dinamice, care caută să regăsească în mașină aleasă o personalitate puternică și un caracter sportiv, iar versiunea Sport vine cu dotări îmbunătățite. Mirror este conceput pentru un client care are nevoie de spațiu și modularitate, dar dorește să fie conectat în orice moment, în timp ce versiunea Street este ideală pentru tinerii care doresc să se bucure de stilul atractiv, spațiul permisiv și confortul pentru care familia Tipo este renumită. Cu alte cuvinte, modelul întruchipează caracteristicile distinctive ale mărcii Fiat: practică, simplitate și personalitate. Acesta este motivul pentru care fiecare dintre cele 500.000 de mașini Tipo construite reprezintă un model de stil, ce poate fi comparat cu conceptul “Made to measure”, adaptat după dorințele clientului, dar capabilă să satisfacă nevoile și gusturile fiecărui client în ceea ce privește mobilitatea.

Conceptul 508 PEUGEOT SPORT ENGINEERED

La 18 octombrie 2018, divizia PEUGEOT SPORT a anunțat că va dezvolta o gamă performantă de vehicule electrificate de serie.

Astăzi, ca un preludiu la această nouă gamă de produse, PEUGEOT prezintă în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva 2019 conceptul electrificat 508 PEUGEOT SPORT ENGINEERED.

#UNBORING THE FUTURE, este promisiunea unui viitor care va fi orice altceva decât plictisitor la bordul unui PEUGEOT! Și pentru că propulsia electrificată poate fi sinonimă cu o plăcere pură la condus, dezvoltarea unei game dedicate performanței a fost mai mult decât evidentă.

Inginerii de la PEUGEOT SPORT au avut misiunea de a dezvolta Conceptul 508 PEUGEOT SPORT ENGINEERED, un derivat din sedanul radical PEUGEOT 508 HYBRID, care să ofere performanțe de top cu emisii scăzute, în premieră pentru un model PEUGEOT, dar și un design elegant și sportiv.

“Electrificarea este o ocazie nemaipomenită să oferim noi senzații la condus. Obiectivul nostru este să creăm “neo-performanță”, noi surse de energie, noi performanțe, noi teritorii, noi provocări… Plăcere pură cu numai 49g de CO2/km!”.

Jean-Philippe IMPARATO, CEO Marca PEUGEOT

 

 

CULISELE PEUGEOT SPORT

PEUGEOT oferă deja niveluri excelente de performanță cu versiunile GT și GTi, dar și cu modelele HYBRID și HYBRID4, ce vor fi dezvoltate în viitorul apropiat. Conceptul 508 PEUGEOT SPORT ENGINEERED merge și mai departe, prefigurând dezvoltarea unei noi game de vehicule electrificate performante.

Cu această strategie, PEUGEOT demonstrează că propulsia electrificată este sursa unei neo-performanțe inteligente, care asociază puterea cu eficiența.

Dezvoltarea acestei noi game a fost încredințată diviziei PEUGEOT SPORT, renumite la nivel mondial pentru designul modelelor sport – 908 și 3008 DKR, victorioase în cursa de 24 de ore de la Le Mans și la Raliul Dakar, și derivatele lor reînnoite 208 R2, 308 Racing-Cup și 308 TCR.

Acest know-how este vizibil și pe șosele, PEUGEOT SPORT punându-și semnătura și pe modelele PEUGEOT RCZ-R (2013), 208 GTi 30th (2014) și 308 GTi by PEUGEOT SPORT (2015).

Pentru acest concept, PEUGEOT SPORT s-a bazat pe experiența acumulată din dezvoltarea a două concepte electrificate:

 

Conceptul 508 PEUGEOT SPORT ENGINEERED: NEO-PERFORMANȚĂ

 

  • conceptul ultra-eficient 208 HYbrid FE (2013) a înregistrat performanțe în stilul GTi, cu valori ale emisiilor și consumului de combustibil inferioare celor specifice celui mai mic propulsor termic disponibil pe piață la acea vreme. Grație optimizărilor, a fost obținut nivelul de 46g CO2/km cu un sprint 0 -100 km/h în doar 8s,
  • 308 R HYbrid Concept (2015) a revendicat performanțe absolute: capacitate totală de 500 CP, cuplu maxim de 730Nm și o accelerație de la 0 la 100km/h în numai 4 secunde.

Conceptul 508 PEUGEOT SPORT ENGINEERED este construit pe baza acestor performanțe, oferind în același timp ultimele progrese tehnologice pentru performanțe de top.

 

 

Putere tehnologică

 

Conceptul 508 PEUGEOT SPORT ENGINEERED propune 3 motoare (un propulsor PureTech 200, un motor electric de 110CP și un altul de 200 CP pe puntea din spate), două surse de energie, dar și un sistem de tracțiune integrală pentru a oferi o accelerație spectaculoasă. Cuplul maxim este de 500 Nm, iar aceste caracteristici îl fac egal cu un vehicul echipat cu motor cu ardere internă de 400 CP:

  • accelerație 0-100km/h în 4.3 s
  • 400 m în 12.5 s
  • 1000 m în 23.2 s
  • 80-120km/h în 2.5 s
  • 80-180 km/h în 9.3 s
  • viteză maximă: 250 km/h

Toate acestea cu un nivel de emisii de doar 49g/km CO2 (măsurat în ciclul WLTP)!

 

 

Sistemul de frânare este adaptat la aceste performanțe: discurile frontale ventilate de 380 mm sunt montate pe niște suporturi din aluminiu și sunt acționate de patru pistoane glisante (cu diametru de 38 și 41 mm) montate pe niște etriere fixe.

Șasiul excepțional al Noului PEUGEOT 508 a fost modificat în mod specific pentru a reduce garda la sol, pentru a include noi componente de suspensie pentru amortizare și pentru a mări ecartamentele cu 24 mm pe puntea din față, respectiv 12 mm pe puntea spate. Precizia direcției a fost, de asemenea, îmbunătățită pentru a oferi un plus de eficiență și de plăcere la volan.

Anvelopele de înaltă performanță au fost selectate din gama partenerului Peugeot, Michelin. Conceptul este echipat cu pneuri Pilot Sport 4S cu dimensiunile 245/35 R20, alese pentru aderența lor ce împinge limitele performanței.

“Strategia electrificării a contribuit la dezvoltarea celei mai sportive game întâlnite vreodată la PEUGEOT! Am visat să facem acest lucru și iată că acum acest vis a devenit realitate.” Bruno FAMIN, CEO PEUGEOT SPORT

 

 

Tot ce e mai bun din două lumi

Conceptul 508 PEUGEOT SPORT ENGINEERED se integrează perfect în această gamă de vehicule electrice premium, oferind noi experiențe de condus.

Bateria (cu o capacitate de 11,8kWh) oferă o autonomie de până la 50km (WLTP) în modul full-electric.

În modul sport, sursele de energie termică și electrică asigură împreună viteze de până la 190km/h, oferind un sprint impresionant în orice condiții!

 

Un plus de agilitate

 

Acest concept pune bazele unei noi expresii a performanțelor electrice ce poartă semnătura PEUGEOT SPORT.

Aerodinamica vehiculului constituie o cu totul altă dimensiune cu rezultate surprinzătoare:

  • Bara de protecție față este mai ascuțită.
  • Sub-cadrele sunt echipate cu mici eleroane pentru a reduce forța de rezistență aerodinamică,
  • Aripioarele se află la nivelul montanților,
  • Spoilerul spate lipsește, pentru a obține un echilibru mai bun și pentru a păstra designul original,
  • Noul difuzor accentuează caracterul robust al părții din spate.
  • Noile elemente aerodinamice (grilă de radiator, prize de aer, splitter și difuzor) redirecționează aerul către radiator și către difuzorul din spate. Unele dintre ele au fost realizate cu ajutorul imprimantei 3D.

Exteriorul conceptului este pus în valoare de culoarea specială de caroserie “Selenium Grey”, care își schimbă nuanța în funcție de unghiul luminii, datorită particulelor fine opalescente din vopsea.

 

 

În contrast, sunt folosite inserții în nuanță “Kryptonite”, care aduc o notă energizantă, subliniind caracterul modern și sportiv al conceptului.

Caroseria prezintă zone cromate sau finisate în negru lucios, în timp ce emblema Mărcii, Leul, și monogramele prezintă suprafețe anodizate, amintind de conceptul PEUGEOT e-Legend.

Atenția acordată detaliilor se reflectă prin jantele din aliaj de 20″, elegante și sportive, în nuanță Onyx Black și Selenium Grey. Etrierele roților poartă semnătura PEUGEOT SPORT ENGINEERED. Carcasa oglinzilor retrovizoare este din fibră de carbon.

 

PEUGEOT i-Cockpit® pentru performanțe instinctive

 

PEUGEOT i-Cockpit® este dedicat unei experiențe de condus intuitive – volanul compact oferă un plus de agilitate, în timp ce head-up display-ul permite șoferului să se concentreze în totalitate asupra drumului.

Noile scaune “comfort-fit” sunt îmbrăcate în piele și tapițerie Alcantara®, cu cusături contrastante în nuanță Kryptonite și Onyx Black. Fiecare componentă a habitaclului a fost special modelată: pavilionul, montanții parbrizului și panourile ușilor sunt îmbrăcate în Alcantara®. Volanul asimetric este îmbrăcat acum în același material, cu inserții cu fibră de carbon și logo-ul PEUGEOT SPORT ENGINEERED în partea inferioară, dar și cu cusături în nuanță Kryptonite și Onyx Black. Maneta cutiei de viteze prezintă, de asemenea, o secțiune îmbrăcată în Alcantara®, ce oferă o nouă experiență senzorială și vizuală..

Ramele ușilor sunt îmbrăcate, de asemenea, în acest material nobil, în timp ce planșa de bord prezintă cusături în nuanță Kryptonite în partea superioară. Consola centrală este acoperită cu fibre de carbon care accentuează personalitatea dinamică a mașinii.

Imersiunea totală este garantată datorită ecranului tactil HD de 10″ și head-up display-ului de 12.3″.

Niciun detaliu nu a fost uitat: o notă subtilă de Kryptonite este aplicată, de asemenea, pe interiorul mânerelor portierelor.

Campionii Promo Rally TOTAL powered by SDS se decid duminică

Etapa finală a sezonului IV al campionatului Promo Rally TOTAL powered by SDS va avea loc duminică, 24 Februarie 2019 și va avea o importanță dublă. Pe de-o parte încheierea unui nou sezon realizat cu succes, pe de altă parte, va desemna câștigătorii campionatului. Acest lucru va face întrecerea și mai atractivă atât pentru participanți, cât și pentru spectatori, pe care îi invităm în număr cât mai mare la circuitul din localitatea Prejmer.

Ca de obicei, vremea va fi un factor care va influența întocmirea clasamentelor finale, dar și în evoluția participanților, fiind anunțate temperaturi foarte scăzute pentru acest sfârșit de săptămână.

 

La ce ne așteptăm de la etapa finală Promo Rally TOTAL powered by SDS?

Clasa 1, destinată autovehiculelor cu cilindreea echivalentă sub 1600 cm3, a fost dominată în acest sezon de Radu Lambrino, la volanul unui Suzuki Swift Sport. Chiar dacă nu a fost prezent la prima etapă, Radu a terminat celelalte 4 etape pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, acumulând 100 de puncte și devenind matematic câștigătorul clasei, înainte de terminarea campionatului. Lupta pentru pozițiile doi și trei ale podiumului final se va juca în etapa finală între Rareș Coman (Hyundai i20), având în acest moment 54 de puncte, Mihai Citirigă (Renault Megane) și Cătălin Ienășel (Hyundai i20) ambii fiind la o diferență de doar 9 puncte.

 

La Clasa 2, destinată automobilelor cu cilindreea echivalentă între 1601 cm3 și 2200 cm3, lupta este foarte strânsă. Csaba Besenyei și al său Honda CRX este actualul lider al clasei, avănd un total de 76 de puncte obținute din 4 etape, acesta nefiind prezent la etapa a III-a. În spatele lui Csaba, la doar 8 puncte diferență se poziționează Rudolf Daniel Frohlich (Ford Focus ST170), având în prezent un total de 68 de puncte. Andrei Apostol (Ford Puma) ocupă locul 3 în clasamentul provizoriu al campionatului cu 49 de puncte.

 

Cu o prezență constantă pe podium, Silviu Mihai Spulber (Renault Megane RS), conduce clasamentul provizoriu al Clasei 3 (automobile cu cilindreea echivalentă peste 2201 cm3) având un total de 94 de puncte. Pe următoarea poziție a clasamentului, cu un total de 71 de puncte, este Alexandru Maxim (Audi A4 DTM), cu o diferență de 23 de puncte față de locul întâi. Pe locul trei se poziționează sibianul Paul Mario Greavu (BMW 318TI) având 66 de puncte.

 

La Clasa 4, clasă destinată autovehiculelor cu cilindree de peste 2201 cm3  cu modificări în scopul măririi performanțelor, autovehiculelor de tip prototip sau autovehiculelor destinate competițiilor sportive, doar 7 puncte fac diferența în lupta pentru cea mai înaltă treaptă a podiumului. Lupta se va da între Adrian Manta (Citroen C2 VTS) având un total de 84 de puncte și George Viorel Cârstea, cu un total de 77 de puncte, înainte de etapa finală. Pe locul 3, în clasamentul provizoriu al campionatului, este Bogdan Dumitrache (Citroen C2 VTS) cu 53 de puncte.

Clasamentul provizoriu al Campionatului Promo Rally TOTAL powered by SDS, înainte de etapa finală, poate fi accesat aici. (Click)

 

Înscrierile online sunt deschise până vineri, 22 Februarie, ora 20:00. 

• Regulament

• Formular inscriere concurent

• Formular inscriere echipa

• Declaratie utilizare auto

• Declaratie pentru autovehicule neinmatriculate

• Harta generala

 

Promo Rally TOTAL powered by SDS este susținut de partenerii principali TOTAL România și SDS – SAFE | driving school și organizat de clubul ACS Auto Blic sub egida FRAS, MTS, AJAS Brașov.

Promo Rally TOTAL powered by SDS este organizat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, al Primăriei și Consiliului Local Brașov, al Primăriei și Consiliului Local Prejmer, al Primăriei și Consiliului Local Hărman.

Parteneri: Pro-X, Cyclon Motorsport, Konvekta, Angelli, Infinity Trophy, Ape Minerale ZIZIN, TehnoSting, Apel One Med, Țiriac Auto, Telekom, Ice Team, alternatoaredemaroare.ro, Time is Coffee, Prejmer Circuit, Hotel Aro Palace, Agenția Century Image, Vitarium SPA.

CONCEPTUL CITROËN AMI ONE

Citroën prezintă Conceptul Ami One la Salonul Auto de la Geneva 2019.

 

 

NASCUT CITROËN

 

Din 1919, istoria Citroën a reflectat mereu epoca sa, cu vehicule nonconformiste și revoluționare care au devenit legende. La Salonul Auto de la Geneva din 2019, Citroën prezintă în avanpremieră abordarea mobilității urbane de către Marcă, pe care intenționează să o facă accesibilă pentru toată lumea.

Conceptul Citroën Ami One este viziunea Mărcii asupra libertății în oraș: #LibertyElectriCityMobility! Acesta combină avantajele unui model 100% electric cu un design îndrăzneț și colorat și o utilizare complet facilitată oferind un confort și un spirit practic inedit. Accesibil fără permis, Conceptul Ami One răspunde tuturor tipurilor de utilizare “à la carte”, de la carsharing până la închiriere.

Astfel, la fel ca 2 CV la vremea sa, Conceptul Ami One promovează libertatea de mișcare pentru toată lumea, reprezentând întregul potențial al unei legende urbane și populare.

 

UNIC

AMI ONE - Unic 1 Conceptul Ami One propune o siluetă cubică și dimensiuni ultra-compacte (2,50 m lungime, 1,50 m lățime și 1.50 m înălțime), ce accentuează impresia de robustețe, agilitate și manevrabilitate excepțională. Gândit pentru utilizarea urbană, conceptul oferă protecție pentru toate cele patru colțuri ale caroseriei. Repere stilistice, elementele Airbump® integrează culoarea specifică Out of the Blue.
AMI ONE - Unic 2 Modern, Conceptul Ami One adoptă o parte frontală expresivă pusă în valoare de o semnătură elegantă lumnioasă în forma literei „Y” care evocă semnătura conceptului CXexperience. Grație structurii lor flotante, luminile de zi și semnalizatoarele adaugă o notă de finețe. Nuanța de caroserie Clockwork Orange și logo-ul 2D poziționat în centrul suprafeței negre lucioase dinamizează aspectul mașinii.

 

INTELIGENT

 

Conceptul Ami One se remarcă printr-un design inteligent cu piese simetrice, inclusiv portiere identice pe partea dreaptă și stângă cu mecanisme de deschidere inversate (portieră batantă pe partea șoferului) sau aceleași componente în partea din față și din spate, bare de protecție mai joase, aripi și praguri.

Conceptul este echipat cu faruri spate reversibile dreapta/stânga, în timp ce cele 4 piese care formează oglinzile retrovizoare exterioare și mânerele portierelor implică un joc de asamblare cu direcții de montaj diferite.

Un alt element distinctiv este configurația cabriolet. Plafonul în culoare Gri Antracit se deschide manual. Capota se culisează și se pliază dintr-un singur gest.

 

ACCESIBIL FARA PERMIS

 

AMI ONE - accesibil fara permis Conceptul Ami One oferă libertate în utilizare și se adresează clienților din mediul urban cu sau fără permis de conducere. Este accesibil tuturor persoanelor ce au împlinit 16 ani (14 ani în Franța). Citroën a creat Conceptul Ami One ca alternativă la transportul public și la alte mijloace individuale de transport (pe două roți).

 

100% ELECTRIC

 

AMI ONE - 100% Electric Conceptul Ami One este 100% electric, fiind „prieten” cu mediul și având costuri reduse de utilizare. Viteza maximă este de 45 km/h, fără a emite emisii de CO2. Are o autonomie de 100 de km, fiind perfect pentru călătoriile urbane. Conectat la un Wallbox sau la o stație de încărcare, Conceptul Ami One se încarcă foarte ușor în 2 ore grație cablului electric.

Silențios, conceptul este în același timp sigur pentru mediul exterior datorită semnăturii sonore distinctive. În conformitate cu Regulamentul European adoptat la 1 ianuarie 2019, toate vehiculele electrice trebuie să emită un sunet artificial care să avertizeze pietonii cu privire la apropierea sa.

 

DIGITAL

 

AMI ONE - Digital

Vehicul 100% conectat, Conceptul Ami One pune smartphone-ul în centrul interfeței om-mașină. Accesul la bord se face cu ajutorul unui smartphone. Portierele se închid și se deschid prin citirea unui cod QR prezent pe soclul din aluminiu al mânerelor portierelor. Telefonul fiind instalat într-o zonă special gândită, dialogul dintre șofer și Conceptul Ami One poate să înceapă.

Aplicația selectată apare sub forma unei bule și este proiectată în câmpul vizual al șoferului precum un head-up display. Șoferii pot accesa spațiul personal și o serie de servicii prin intermediul smartphone-ului. Conceptul Ami One oferă două comenzi pe volan: o comandă vocală pentru a apela asistentul și un meniu de tip drop-down cu aplicații.

La dreapta zonei Drive POD, un cilindru găzduiește butonul de start și selectorul cutiei de viteze automate.

 

NOI MODURI DE UTILIZARE

 

Obiect conectat, Conceptul Ami One merge și mai departe, propunând noi moduri de utilizare. Aplicația dedicată propune mai multe opțiuni de închiriere sau carsharing, cu o gamă întreagă de servicii conexe (încărcare, căutare locuri de parcare etc.). Aceasta satisface astfel toate nevoile clienților în materie de deplasare, răspunzând diferitelor tipuri de utilizare (ocazionale sau regulate). Grație aplicației, clienții se pot bucura de Conceptul Ami One, ajustând în orice moment perioada sa de utilizare, fără angajamente și în regim all-inclusive.

Personalizabil în funcție de nevoile fiecărui utilizator în materie de mobilitate, ofertele de carsharing și închiriere includ servicii de închiriere pe o perioadă de 5 minute sau cinci ore (prin intermediul Free2Move), cinci zile (Citroën Rent&Smile), cinci luni (pe termen scurt) și o opțiune de leasing pe cinci ani (pe termen lung).

 

PRACTIC

AMI ONE - Practic 1 În interior, spațiul la bord și funcționalitatea sunt puse în valoare. Scaunul șoferului (pe șine) și scaunul pasagerului (fix) sunt dispuse asimetric, pentru a oferi mai mult spațiu și mai multă libertate de mișcare. Spațiile de depozitare sunt repartizate în mod ingenios, valorificând la maxim fiecare colț al habitaclului.
AMI ONE - Practic 2 Pe partea pasagerului, Conceptul Ami One propune o zonă de depozitare ce poate găzdui un bagaj de mână sau un rucsac. În spate, o platformă accesibilă grație scaunului rabatabil al șoferului poate fi utilizată pentru depozitarea bagajelor special create pentru Conceptul Ami One de către Damien Beal.

 

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor