Tag Archives: LADA

Momente care nu trebuie ratate in 2015 – 4

  1. Prima cursa din WTCC la Nürburgring

 

In 1987 lua nastere Campionatul Mondial de Turisme (WTCC – World Touring Car Championship), o competitie deschisa masinilor de Grupa A, iar primul campion al seriei avea sa devina italianul Roberto Ravaglia la volanul legendarului, purului, BMW M3 sub culorile echipei Schnitzer Motorsport. Insa doar dupa un sezon campionatul a fost oprit de catre FIA de frica ca Formula 1 sa nu aiba de suferit. Si chiar daca au reusit asta in 1988, un alt campionat de turisme avea sa puna in umbra Marele Circ. Si cum se spunde de ce ti-e frica nu scapi, la mijlocul anilor ’90 acest lucru s-a intamplat tot cu o competitie de turisme insa FIA nu avea ce sa mai faca pentru ca nu mai detinea controlul, desigur vorbim despre BTCC (British Touring Car Championship). Nu mai putin de 9 constructori erau prezenti cu echipe oficiale de uzina care alianiau la start cate doi piloti de talie internationala si cheltuiau sume enorme, niciun pilot nu era platit cu mai putin de 100.000 de lire sterline. Ca si costuri BTCC depasea sumele din F1 in perioada respectiva.  

 Roberto Ravaglia

In 2005 WTCC a revenit pe planul international al motorsportului unde avea sa ramana pana in prezent. Francezul Yvan Muller detine recordul seriei cu 4 titluri de campion urmat indeaproape de Andy Priaulx cu 3 tituri, britanicul care tocmai si-a anuntat revenirea acasa, in BTCC.

 

Dar ce este special la aceasta cursa WTCC care va avea loc la Nürburgring? Faptul ca aceasta cursa va avea loc pe varianta completa a circuitului care include celebra bucla de nord, “Nordschleife in lungime de aproximativ 22km. Este varianta unde toti constructorii vin sa isi demonstreze tehnologia si suprematia noilor lor super-car-uri, sa arate lumii ca sunt cei mai buni, acesta este “The Green Hell” asa cum a fost botezat de Sir Jackie Stewart. Pana in prezent nu se cunosc detalii referitoare la modul de desfasurare al acestei curse, insa parteneriatul dintre promoterul WTCC si organizatorul cursei de 24H ADAC Nordrhein a fost semnat pe o perioada de trei ani. 

Lada Granta WTCC 2015

Inceput in 1925 si finalizat in 1927 circuitul din jurul masivului Eifel are o insemnatate deosebita si pentru fanii romani, celebrul pilot Petre Cristea reusind victoria aici in 1939 cu un BMW 328 la clasa Sport rezervata modelelor echipate cu motoare de sub 2000cmc.

 

Lopez si Loeb castigatorii din Marrakech

Duminica, 13 aprilie, a avut loc pe strazile din Marrakech prima runda a Campionatului Mondial de Turisme (WTCC). Dupa ce au dominat clar calificarile cei trei piloti Citroen plecau in prima cursa a weekendului de pe pozitiile 1, 2 si 4. Imediat dupa start Muller l-a depasit pe Chilton si cursa avea sa se termine cu un podium complet Citroen cu Lopez castigator urmat de Loeb si Muller. Nu a existat niciun moment in care cei trei piloti s-au duelat intre ei pentru pozitii, si poate este de inteles fiind prima cursa a celor de la Citroen, iar debutul trebuia sa fie cu dreptul mai ales ca toti ochii erau pe ei, inclusiv cei ai mai marilor de la Citroen care au aprobat programul.


FIA WORLD TOURING CAR CHAMPIONSHIP 2014

Singurul moment mai delicat al cursei a fost acrosajul dintre Monteiro si Borkovic, sarbul acrosand Honda lui Monteiro datorita “problemelor de franare” asa cum declara. In cea de-a doua cursa Borkovic a abandonat datorita unui mic incediu la bordul masinii sale. Sarbul a impresionat prin evolutia sa el calificandu-se in top 5 si a reusit sa termine prima cursa pe locul 6, dar a fost penalizat 10 secunde pentru incident cazand astfel pe locul 7. Dusan Borkovici este campion national la viteza in coasta, dublu campion european la viteza in coasta (grupa 1) si a terminat pe locul 3 in ETCC in 2013.

Honda 2014

Cursa a doua a fost insa extrem de palpitanta si disputata, cel mai tensionat moment al cursei fiind startul atunci cand Tom Coronel s-a acorsat cu eroul local Mehdi Bennani. Momentul a fost unul extrem de discutat si tensionat, deoarece Coronel si-a distrus masina complet si se pare ca echipa nu va avea timp sa ii puna la dispozitie o alta pentru etapa din Franta care va avea loc la sfarsitul acestei saptamani. Coronel pleaca asadar fara niciun punct din Marakech si va absenta si de la a doua etapa din Franta. Bennani a fost sanctionat pentru accident cu un drive-through pe la boxe in momentul in care se afla la conducerea cursei a doua si, la final, a si fost descalificat, masina sa fiind gasita mai usoara dupa verificari. Muller nu a scapat nici el din acest acrosaj, el avariind partea frontala a masinii sale dupa ce a lovit modelul Cruze a lui Cornel scapat de sub control, iar acum cei de la Citroen sunt contra cronometru pentru a ii pune la dispozitie masina pentru runda din Franta.

Desi Benani a fost creditat drept autor al accidentului, parerile au fost impartite, inclusiv Gabriele Tarquini, marele absent al etapei, spunand ca vina ii apartine lui Coronel. Tarquini a fost lovit violent in antrenamentele libere de Morbidelli, iar avariile suferite de masina au fost imposibil de reparat pentru ca Tarquini sa ia startul in cursa. Tarquini a suferit un impact in lateral de aproape 24g, asa cum declara, dar in afara de mici dureri in zona gatului nu au fost alte probleme. Honda a inceput o cursa contra cronometru pentru a-i pune la dispozitie acestuia masina pentru runda din Franta.

BENNANI

Cei de la Lada nu au fost nici ei lipsiti de probleme, Huff a avut probleme cu turbina si nu a putut efectua nicio cursa completa, iar Thompson s-a retras din a doua cursa datorita problemelor la frane si a ajuns la spital datorita intoxicatiei cu fumul de la esapament intrat in cockpit. Kozlovskiy a reusit sa termine a doua cursa pe locul cinci aducand puncte importante in tabara LADA. 

KOZLOVSKIY

Ritmul ridicat aratat de cei de la Citroen vine ca o recompensa a 9 luni de teste ei avand avantajul ca au putut sa se concentreze 100% pe dezvoltarea masinii in conformitate cu noile specificatii. LADA nu a avut timp sa testeze deloc, Honda s-a ocupat in paralel de competitia din 2013 si dezvoltarea noului model, iar cei de la RML au avut aceasi problema. Secretul celor de la Citroen pentru a fi atat de rapizi se pare ca este tractiunea pentru ca au reusit sa transmita cel mai bine puterea la roti datorita unei electronici exclente. De altfel e un rezultat la care te astepti atunci cand investesti 10 milioane de euro in dezvoltarea electronicii.

FIA WORLD TOURING CAR CHAMPIONSHIP 2014

Urmatoarea etapa va avea loc la sfarsitul acestei saptamani pe circuitul Paul Ricard din Franta.       

RACE 1
1. José-María López (Citroën C-Elysée WTCC): 14 laps in 24:40.950
2. Sébastien Loeb (Citroën C-Elysée WTCC): +0.713
3. Yvan Muller (Citroën C-Elysée WTCC): +1.607
4. Tom Chilton (Chevrolet Cruze WTCC) +8.222
5. Dusan Borkovic (Chevrolet Cruze WTCC) +11.849
6. Tiago Monteiro (Honda Civic WTCC) +20.495
7. Mehdi Bennani (Honda Civic WTCC) +25.111
8. Hugo Valente (Chevrolet Cruze WTCC) +29.953
9. Nobert Michelisz (Honda Civic WTCC) +44.583
10. James Thompson (Lada Granta 1.6T) +48.596
Fastest lap: Sébastien Loeb – 1:43.777

 

RACE 2
1. Sébastien Loeb (Citroën C-Elysée WTCC): 16 laps in 47:50.589
2. José-María López (Citroën C-Elysée WTCC) +4.321
3. Hugo Valente (Chevrolet Cruze WTCC) +7.598
4. Tom Chilton (Chevrolet Cruze WTCC) +18.305
5. Mehdi Bennani (Honda Civic WTCC) +18.331
6. Mikhail Kozlovskiy (Lada Granta 1.6T) +19.757
7. Gianni Morbidelli (Chevrolet Cruze WTCC) +23.117
8. Franz Engstler (BMW 320 TC) +38.957
9. John Filippi (Seat Leon WTCC) +48.611
10. Pasquale di Sabatino (BMW 320 TC) +50.553
Fastest lap: José-María López – 1:43.704

 

Clasament piloti 

 

WORLD CHAMPIONSHIP: MANUFACTURER STANDINGS
1. Citroën: 95 points
2. Honda: 57 points
3. Lada: 31 points

4 modele pentru WTCC 2014

Sezonul 2014 se anunta unul interesant in ceea ce priveste formatul WTCC pentru ca incepand cu anul urmator intra in vigoare noile reglementari tehnice pentru modelele participante. Este clar ca anul urmator va fi unul de cotitura pentru acest campionat si probabil vom avea parte de o crestere a acestuia mai ales datorita celor de la Citroen care si-au anuntat prezenta cu noul model C-Elysee. Pe langa acest lucru Sebastien Loeb, care tocmai si-a incheiat o cariera extraordinara in WRC dupa un deceniu in care a dominat aceasta scena, vine in WTCC. Responsabil in mare parte de implicarea Citroen in WTCC este multiplul campion Yvan Muller, care timp de doi ani a facut lobby pe langa Citroen. Muller a reusit astfel sa isi asigure si un loc in echipa dupa ce la inceputul acestui an abia a reusit sa obtina finantarea pentru un sezon complet, doar cu trei saptamani inainte de startul campionatului.

Citroen C-Elysee WTCC

Astfel el a reusit sa aduca din nou titlul de campion in acest an in tabara celor de la RML echipa care s-a ocupat de programul celor de la Chevrolet timp de trei ani cat au fost implicati ca si constructor oficial in WTCC. Pentru urmatorul an cei de la RML vor proiecta noul model Cruze conform noilor specificatii tehnice, Bamboo Engineering anunatand prezenta cu doua astfel de modele pentru 2014. “WTCC va trece printr-o schimbare majora in 2014 si competitia va creste odata cu venirea celor de la Citroen. Noi am decis sa nu continuam programul in GP3 si sa ne concentram pe WTCC.” declara Richard Coleman seful echipei Bamboo Engineering. 

Lada Granta WTCC

Honda si LADA au confirmat si ei prezenta in campionat cu echipe oficiale de uzina si cu noi modele in conformitate cu noile reglementari. Daca la Honda modelul Civic va fi cel care va fi aliniat la start, cei de la LADA se pare ca vor veni in 2014 cu acelasi model Granta urmand ca din 2015 noul model Priora sa ii ia locul. BMW cel mai probabil va disparea cu imbatranitul model 320 TC la sfarsitul anului 2014 asta in cazul in care vor reusi sa omologheze macar o parte din piesele care le-ar permite sa continue in anul urmator cu o dispensa.

 

Cei de la SEAT nu au anuntat nimic oficial insa ei au dezvoltat noul model Leon Cup Racer in corformitate cu noile reglementari S2000 si cu mici modificari probabil modelul va fi usor de aliniat la startul campionatului.   

Kozlovskiy il inlocuieste pe Dudukalo in echipa LADA

LADA anunta inca de anul trecut implicarea in WTCC printr-un sezon complet si sprijin de uzina din 2013. Si a sosit si momentul adevarului in prima cursa a sezonului startul de la Monza, unde din pacate LADA a pornit cu stangul. De fapt nici nu a apucat sa porneasca pentru ca Dudukalo si-a lovit coechipierul inca din calificari, scotand ambele modele Granta din competitie. Masinile au fost atat de variate incat echipa nu a avut altceva de facut decat sa se retraga la sediul de la Magny-Cours si sa inceapa pregatirile pentru runda din Maroc.

Lada crash Monza

Mikhail KozlovskiyThompson va beneficia de o masina nou nouta, iar Mikhail Kozlovskiy de una reparata, ambele modele de la Monza fiind mult prea avariate pentru a putea fi amandoua reparate. Kozlovskiy, in varsta de 23 de ani si-a inceput cariera in karting in 2001 si in 2012 a pilotat LADA Granta in campionatul rusesc de turisme. El declara: ” Debutul de la Marackesh nu va fi unul usor mai ales ca nu voi avea timp sa efectuez niciun test. Sper sa ma adaptez repede pentru ca modelul nu este chiar nou pentru mine, anul trecut pilotand acelasi versiune LADA Granta in campionatul rusesc de turisme.

 

 

Modelele Ford Focus disparute de pe grila in acest sezon, ar putea sa reintre in peisaj spre jumatatea sezonului sub culorile unei noi echipe. Masinile vor beneficia de pachetul de upgrade pentru 2013 si vor fi testate in Marea Britanie inainte de a lua startul in campionat.  

 

Ce ne rezerva WTCC in 2013

12 weekenduri ii asteapta pe protagonistii campionatului mondial de turisme in 2013. WTCC debuteaza si in acest an, la fel ca in 2012, in luna martie pe circuitul Monza din Italia surpanumit “Templul vitezei”. Principala noutate pentru 2013 este etapa de la Moscova, WTCC ajungand in premiera in Rusia. Acest lucru nu este important doar pentru promovarea campionatului la nivel mondial, insa si pentru fanii motorsportului din Rusia pentru ca incepand din acest an constructorul LADA revine in WTCC cu un program complet in care va alinia la start doua masini pilotate de James Thompson si Alexsei Dudukalo. Mai mult decat atat rusii au creat o adevarata echipa nationala, Lukoil fiind principalul sponsor al celor de la LADA Sport Team, iar Dudukalo este un pilot tanar capabil de rezultate bune si care a beneficiat de experienta lui Gabriele Tarquini, coechipierul sau de la Sunred. De altfel echipa Sunred se pare ca nu va mai exista in 2013 pentru ca a ramas fara cei doi piloti, Tarquini plecand si el la Honda in acest an, iar sponsorul Lukoil l-a urmat pe Dudukalo. 

 

Dupa ce in 2012 WTCC a poposit pentru prima oara in SUA la Sonoma, intrarea pe piata din Rusia in acest an se dovedeste un pas la fel de important pentru constructorii participanti in acest campionat pentru ca asa cum spunea si Jens Marquardt, directorul BMW Motorsport “Daca pui la punct un campionat stabil si cu expunere buna constructorii nu vor ezita sa apara.

 

Multi sunt de parere ca WTCC se afla pe o panta descendenta Chevrolet retragandu-si sprijinul de uzina la sfarsitul anului 2012 pentru echipa RML, care timp de trei ani a dominat absolut platforma, insa alti doi constructori se vor implica in 2013 cu programe complete. Citroen, sau cel putin Yves Matton, a declarat ca sunt interesati de a se implica in WTCC, Matton declarand intr-un interviu ca proiectul pentru acest lucru se afla in acest moment pe masa conducerii Citroen, acestia urmand sa ia o hotarare cu privire la aceasta propunere. Renault este un alt constructor despre care s-au auzit zvonuri ca s-ar afla in discutii cu cei de la RML pentru o implicare in WTCC incepand cu 2014, Muller fiind unul dintre pilotii care ar face parte din echipa. Zvonuri despre o posibila implicare in WTCC a celor de la Subaru au aparut si ele spre sfarsitul anului 2012, acestia intalnindu-se cu promoterul WTCC, Marcelo Lotti.    

 

Asadar viitorul suna bine pentru WTCC, chiar daca zvonurile nu se vor concretiza, RML ramane in acest an cu cele trei masini si pilotii sai in acest sezon, iar Honda si LADA vin cu cate doua masini.

 

Calendar WTCC 2013

 

24/03 ITA Monza
07/04 MOR Marrakech
28/04 SVK Slovakiaring
05/05 HUN Hungaroring
19/05 AUT Salzburgring
09/06 RUS Moscow
30/06 PRT Porto
28/07 BRA Curitiba
08/09 USA Sonoma
22/09 JPN Suzuka
03/11 CHN Shangai
17/11 MAC Macau

LADA revine in WTCC din 2013

Contructorul rus revine in WTCC cu un program complet incepand cu 2013. Lukoil va fi principalul sponsor al celor de la LADA, parasind pe cei de la SEAT pe care i-a sprijinit in ultimii doi ani. Aleksei Dudukalo va pleca si el de la SEAT unde concureaza in acest sezon si se va alatura lui James Thompson in cadrul echipei Lada Sport Team. 

Fosta echipa SUNRED din 2011, in prezent Lukoil Racing Team care a aliniat si in acest an doua SEAT Leon in WTCC va ramane anul viitor si fara cei doi piloti, Tarquini plecand si el la Honda, si fara sponsorul principal. 

 

SEAT Sport cei care ofera sprijin echipei Lukoil Racing Team, au declarat in urma cu ceva timp ca se gandesc sa revina cu o echipa de uzina in WTCC. In aceste conditii ei raman fara piloti insa raspunsul poate veni chiar din tabara celor de la Chevrolet. Odata cu anuntul retragerii din 2013 a celor de la Chevrolet, trei piloti de top raman practic fara volan. Rob Huff si Yvan Muller ar putea alerga pentru cei de la SEAT in cazul in care decizia de a se implica in WTCC va fi luata.   

James Thompson confirmat de LADA

In acest an cei de la LADA Sport vor lua parte la doua etape din WTCC. Granta Sport este noul model care va fi pilotat de britanicul James Thompson cel care in 2009 alerga in WTCC tot pe un model al celor de la LADA.

 

Viktor Shapovalov managerul proiectului LADA Sport declara: “Pe langa cele doua etape din acest an in care va participa, am semnat cu James si un pre-contract pentru anii 2013, 2014 si 2015 in cazul in care ne hotaram la un program in WTCC dupa aceste doua runde de explorare din acest an. James ne va ajuta si la dezvoltarea modelului urmand sa efectueze toate testele din acest an.

Sunt foarte incantat de aceasta oportunitate. Exista o noua structura pe parte de competitii a celor de la LADA Sport, care ma face sa cred ca acest lucru se indreapta intr-o directie buna.” declara Thompson.

 

LADA Sport va incepe primele teste in luna aprilie.

Proiectul LADA pentru Cupa VSS Arad

Totul a plecat de la ideea de a pune la punct o masina ieftina cu minimum de buget care sa ia startul in campionatul regional de rally Cupa VSS organizat de catre cei de la VSS Racing. Astfel a fost achizitionat modelul Lada 1500 de catre initiatorul proiectului Calin Stanciu pentru suma modica de doar 100 Ron 🙂 . Proiectul a fost pornit cu ideea de a fi ceva “just for fun” costurile urmand sa fie mentinute la minimul posibil.

Initial cand am auzit despre acest proiect, sincer, nu stiam ce sa credem, asa ca am luat legatura cu Calin si stand de vorba cu el ne-am dat seama ca toti cei implicati in pregatirea masinii isi iau treaba foarte in serios, cu toate ca bugetul este aproape inexistent, si totul se doreste a fi facut ca la carte.

Motorsportnews.ro: Salut Calin cateva cuvinte de introducere despre tine, cu ce te ocupi si de cand esti pasionat de motorsport?

Calin Stanciu: Pai, ce sa zic…. Initial, am vrut sa fac doar ceva marunt – tractari, maruntisuri de astea. Apoi l-am cunoscut pe actualul meu coleg de la atelier, domnul Cornel, care se ocupa de masini de epoca. Prin el am cunoscut un fost membru al lotului national de raliuri, din anii 70, d-nul Paul Szaldany, care mi-a povestit multe despre aventurile cu R8 Gordini, si despre cursele de pe vremea aceea.

Asa am ajuns sa invat ce inseamna masinile vechi, si sa lucrez la cateva bijuterii – Buick Roadmaster ’56, Pontiac Astre ’75, Lincoln Continental ’78, etc.

Motorsportnews.ro: Cum ti-a venit aceasta idée si de ce tocmai Lada, cand puteai de exemplu sa pregatesti o Dacia 13xx tinand cont ca este masina autohtona, deci costurile teoretic ar fi fost poate mai mici?

Calin Stanciu: In primavara anului trecut, am fost la Arad, sa-l sustin pe un bun prieten care alerga in cupa VSS. De acolo a pornit ideea. Initial, m-am gandit la Dacia 1300, pe care o cunosc foarte bine, dar voiam ceva mai nervos. Asta, si faptul ca sunt adeptul declarat al tractiunii spate, precum si faptul ca in atelier exista o LADA pe care o astepta REMAT-ul, m-a facut sa ma indrept spre aceasta marca. Ulterior, dezbatand problema cu coechipierul meu Dragos, s-a dovedit ca nu m-am inselat, masinile astea avand potential.

In ceea ce priveste costurile, piesele de Lada sunt ieftine, si inca se mai gasesc…

Motorsportnews.ro: Masina a costat 100 Ron practic mai ieftina decat un tricou 🙂 , intrebarea este daca ati putut folosi ceva de pe ea pentru noul proiect?

Calin Stanciu: Multe…..

Motor, cutie, caroserie, punti – mai putin diferentialul, preluat de la modelul 1200. S-a renuntat la maruntisuri – interior, bari, etc. In faza asta, apropo de diferential, vreau sa-i multumesc domnului Emil, de la Cluj, care ne-a ajutat cu gasirea puntii spate, documentatie, si multe sfaturi bune.

Ulterior, am mai achizitionat inca o Lada, a carei caroserie se prezinta mult mai bine decat a noastra. Urmeaza pregatirea reperelor si, din 2 masini va rezulta….ceva.

Ceva functional si rapid, bineinteles.

Motorsportnews.ro: La ce configuratie te-ai gandit pentru masina, pentru ca probabil deja aveai un plan in momentul achizitionarii.

Calin Stanciu: Erm….nu aveam nici un plan. A fost ceva spontan. Dupa achizitionare, am inceput sa intrebam pe cei care mai facusera asa ceva, si asa s-au conturat ideile.

In principiu ar trebui sa fie ceva de genul:

– motorul original, dopat cu 2 carbutoare duble orizontale Solex

– cutia de viteza originala, dar cu ambreiaj sport

– diferential spate “scurt”, de la 1200

– caroserie usurata de inutilitati

– un singur scaun, hai doua, sport

– centuri de siguranta racing

– roll bar interior

– roti de aliaj – aici avem un fix – musai ATS Cup. S-a rezolvat intocmai

– in functie de ceea ce iasa – upgrade la sistemul de franare.

Motorsportnews.ro: Cum va descurcati cu piesele de schimb tinand cont ca este o masina foarte veche si destul de rara pe la noi prin tara, mai ales acum in 2011 :).

Calin Stanciu: Asa cum am spus, piesele de schimb se gasesc, daca stii unde sa cauti, chiar la preturi de bun simt. Am luat un bloc motor complet, cu vilbrochen, pistoane, etc. la 150 lei…

Carburatoarele le-am gasit la un pasionat la 100 euro, iar galeria de admisie e « custom », facuta la vecinii din Ungaria si a fost cam 85 de euro.

De asemenea, exista un forum al pasionatilor de Lada, unde de asemenea se gasesc piese la preturi bune.

Motorsportnews.ro: Cine se ocupa de pregatirea masinii, in ce stadiu va aflati si crezi ca va fi gata pentru participare la Cupa VSS in 2011?

Calin Stanciu: Momentan la proiect lucreaza Dragos, eu, Cornel, si concurentul nostru numarul 1 – Tavi..

Speram sa-i dam de capat si sa ne prezentam la cupa VSS, dar nu vreau sa dau lucrurile peste cap, doar ca sa particip…

Motorsportnews.ro: Daca vei prinde gustul competitiei crezi ca vei schimba masina sau vei ramane consecvent acestui proiect?

Calin Stanciu: Cine stie….

Probabil nu, dar nu se stie niciodata….

Motorsportnews.ro: Urmaresti fenomenul de motorsport de la noi din tara raliuri, viteza in coasta etc. si daca exista vreun pilot pe care il admiri din Romania?

Calin Stanciu: Prea putin, urmaresc fenomenul la noi….

Imi placea la un moment dat Titi Aur.

Motorsportnews.ro: In final ai cuvantul…

Calin Stanciu: Ce sa zic, vreau sa multumesc celor care ma ajuta, si fara de care proiectul nu evolua pana aici – Dragos, Tavi, Cornel, Paul, Emil din Cj si Emil din TM, Claudiu, Sasa, si tuturor celorlalti colegi de forum…

[nggallery id=124]