Tag Archives: WRC

Preview Rally Argentina

FIA isi continua programul de revigorare a Campionatului Mondial de Raliuri si, mai ales, incearca sa-si duca la capat dorinta de a reintroduce raliurile de anduranta. Raliul Argentinei este din nou o etapa de “test”, a doua oara in ultimii ani, unde FIA incearca sa-si implementeze ideile. Anul trecut organizatorii au fost “rugati” sa alcatuiasca un itinerar care sa contina si portiuni importante de asfalt, raliul devenind unul mixt. Pentru 2012 s-a renuntat la aceasta idee, insa echipajele vor avea de parcurs nu mai putin de 500 km de probe speciale, cel mai lung raliu de la….Raliul Argentinei 1996. Mai mult, pentru a sublinia factorul de anduranta, daca in mod normal concurentii parcurg, conform regulamentului din 2012, MAXIM 80 de km de proba speciala cu un set de pneuri, ei bine in Argentina vor avea de parcurs 100 km.

 

Probele speciale sunt cele cunoscute, desfasurandu-se pe un macadam destul de dur, ba chiar pe alocuri acesta avand portiuni cu bolovani mai mari. Argentina este a doua etapa dupa Mexic din punct de vedere al altitudinii la care se concureaza, masinile urmand sa “gafaie” putin cand vor ajunge la 2.000 de metri deasupra nivelului marii.

 

Accidentul stupid al lui J.M. Latvala de la ski a creat o adevarata telenovela vizavi de cine-l va inlocui. In cele din urma cei de la Prodrive i-au permis lui Dani Sordo sa ia startul pentru Ford in Argentina. Spaniolul va face echipa cu copilotul sau obisnuit din ultima vreme, Carlos del Bario, FIA permitandu-i acestuia schimbarea, dupa ce se inscrisese initial alaturi de starul chilian Salazar. Participarea la o etapa de WRC a fostului pilot care a luat startul in cariera sa in Formula 1, Le Mans, Indianapolis si Dakar a starnit o atentie sporita a presei iar Salazar il va avea in dreapta pe Marc Marti, fostul copilot al lui Carlos Sainz si Dani Sordo.

 

In total 60 de echipaje vor lua startul in Argentina, 47 dintre acestea fiind eligibile pentru etapa de WRC iar restul de 13 pentru etapa de campionat national. 4 Citroen-uri, 7 Ford-uri si 3 MINI-uri sunt automobilele in configuratie world rally car prezente in Argentina. 

 

Startul este programat pentru 26 aprilie, insa concurentii vor parcurge o singura proba speciala in lungime de 6.04 km. Urmeaza trei zile lungi si grele. Vineri este programata o proba in lungime de 51.88 km care va fi parcursa de doua ori, sambata una de 39.74 care la fel se va alerga de doua ori, iar duminica este “regina” de 65.74 km pe care se va trece o singura data. Probabil castigatorul nu va fi decis decat dupa ce aceasta speciala va fi incheiata.

Toyota-Motorsport cauta echipa de ingineri pentru raliuri

Cei de la Toyota Motorsport GmbH, subsidiara Toyota Motor Corporation, cauta echipa de ingineri care sa asigure dezvoltarea modelului pentru WRC. Firma nipona are in plan sa stabileasca un calendar competitional complet incepand cu anul 2014. Subsidiara din Germania deja lucreaza la dezvoltarea motorului de 1.6 turbo si se pare ca sunt foarte hotarati sa revina in WRC.

 

Sase pozitii sunt oferite in cadrul companiei din Germania pentru ingineri in aerodinamica, pentru suspensii, inginer electrician si pozitia de inginer sef, care sa se ocupe de dezvoltarea modelului pentru WRC. Cei de la Toyota revin in forta in competitiile de motorsport, programul pentru Le Mans fiind cel mai avansat. Din pacate problemele avute la inceputul lunii aprilie cu modelul pregatit pentru cursa de la Spa, ii va intarzia putin cu pregatirile, insa cei de la Toyota vor fi prezenti cu doua modele hybride in cursa de 24 de ore.

Raliul Portugaliei – Hirvonen mosteneste prima pozitie

Macadamul din Portugalia a fost inlocuit peste noapte de un noroi foarte alunecos si o ceata densa. Datorita ploilor puternice care au cazut fara oprire toata noaptea de joi spre vineri si toata ziua de vineri, organizatorii s-au vazut nevoiti sa anuleze cea de-a doua bucla a zilei.  

Cele trei probe speciale care alcatuiau prima bucla din ziua a doua au constituit un cosmar pentru echipaje. Latvala a dat tonul iesirilor in decor chiar din prima speciala a zilei, acesta lovind o piatra care l-a aruncat intr-un sant de unde nu a mai putut iesi. Pe aceasi proba au mai avut probleme Neuville, Tanak, Ogier, Paddon, Breen dintre acestia doar Neuville si Ogier reusind sa continue. Dezastrul avea sa loveasca echipa Ford pe PS6, atunci cand Petter Solberg avea sa se opreasca aproape de finalul probei. Astfel pilotul oficial Citroen s-a trezit pe prima pozitie, Hirvonen declarand: “Ne aflam intr-o pozitie buna acum, este important sa gasim un ritm bun. Avem o sansa de a castiga aici si vom face tot posibilul sa nu facem greseli prostesti.” Finlandezul mai spunea despre conditiile intalnite vineri in Portugalia ca sunt unele dintre cele mai dificile pe care le-a experimentat de-a lungul carierei. “Am pilotat foarte incet dar tot a fost extrem de dificil, era atata ceata incat nu vedeai la 10 m. Cu tot noroiul si ploaia cazuta m-am asigurat ca nu fac greseli, dar a fost foarte greu.”  

 

Eroul zilei, daca putem spune asa, a fost Dani Sordo care a reusit hatrick-ul pe cele trei probe din prima bucla si pana la urma ale zilei, dupa ce organizatorii au luat decizia de a anula cea de-a doua trecere pe aceleasi 3 probe. “Au fost conditii extrem de dificile si PS7 a fost cea mai grea proba a zilei. Era imposibil sa vezi drumul.

Pe locul al doilea la finalul zilei secunde il regasim pe rusul Evgeny Novikov care chiar daca a avut probleme cu intercomul, a reusit sa il depaseasca pe Mads Osberg pe fondul unei pene de cauciuc suferite de norvegian la roata spate stanga a Ford-ului Fiesta WRC.

 

Astazi pilotii vor avea de parcurs 6 probe speciale in lungime de 148.16km, practic sunt 3 probe speciale care vor fi parcurse de doua ori.

 

Rezultate dupa ziua a II-a:

1.

M. HIRVONEN

1:20:01.7

2.

E. NOVIKOV

+36.3

3.

M. ØSTBERG

+41.8

4.

P. SANDELL

+3:07.2

5.

M. PROKOP

+3:25.8

6.

N. AL ATTIYAH

+3:46.9

7.

P. VAN MERKSTEIJN (JR)

+3:50.8

8.

D. KUIPERS

+4:41.1

9.

S. OGIER

+5:45.1

10.

J. KETOMAA

+5:52.3

Raliul Portugaliei – Latvala conduce dupa prima zi

Ieri s-a dat startul in cea de-a patra runda din campionatul mondial de raliuri editia 2012. Actorii din WRC au pornit in Raliul Portugaliei in aplauzele a zeci de mii de fani prezenti la SuperSpeciala de 3.27km pe strazile capitalei Lisabona, proba transmisa in direct la televiziunea nationala din Portugalia. Prezenta in numar atat de mare a fanilor era un lucru de asteptat, dupa ce in weekend-ul care trecuse aproximativ 100.000 de fani au fost prezenti la Fafe Rally Sprint.

Tot Petter Solberg, cel care a castigat si Fafe Rally Sprint, avea sa isi adjudece SuperSpeciala de deschidere a raliului, fiind mai rapid cu doar +0.1s fata de Loeb. Au fost urmati de colegii lor Latvala si Hirvonen care au terminat proba in aceeasi zecime de secunda. Solberg si-a pastrat ritmul bun si a reusit sa opreasca primul cronometrul si pe cea de-a doua proba speciala, fiind urmat de coechipierul sau Latvala. Loeb a cazut pe trei si era urmat indeaproape de Hirvonen.

 

Speciala cu numarul 3 a incheiat prematur raliul pentru Sebastien Loeb, dupa ce acesta se pare ca nu a ascultat dictarea lui Daniel Elena, cel putin asa declara Yves Matton seful de echipa al celor de la Citroen. Dupa o cocoasa urmata de un viraj la dreapta, Loeb a virat stanga si se pare ca l-ar fi furat drumul care vira usor stanga inainte de a ajunge in varful cocoasei. Au urmat o serie de tonouri pentru Citroen-ul DS3 WRC, care a iesit cu rollcage-ul indoit dupa aceasta incursiune a lui Loeb in decor. Drept urmare echipajul a trebuit sa paraseasca competitia, orice fel de avarie la rollcage nepermitand continuarea raliului. 

PS3 a fost adjudecata de Latvala care cu aceasta ocazie si-a si devansat coechipierul, iar Hirvonen si-a pastrat pozitia a treia mostenita in urma abandonului lui Loeb.

 

Ziua s-a incheiat cu speciala 4 Ourique, in lungime de 11.1km castigata de Ott Tanak, fiind secondat de Hirvonen. Cu toate acestea Latvala si-a pastrat prima pozitie la finalul zilei, fiind urmat de Solberg, iar Hirvonen a redus din ecart ajungand la +5.0s fata de lider, dupa 38.85km parcursi. 

 

Rezultate dupa ziua I:

1.

J. LATVALA

25:04.6

2.

P. SOLBERG

+2.6

3.

M. HIRVONEN

+5.0

4.

O. TÄNAK

+15.7

5.

T. NEUVILLE

+34.0

6.

M. ØSTBERG

+53.3

7.

E. NOVIKOV

+1:02.9

8.

J. KETOMAA

+1:15.0

9.

H. PADDON

+1:39.6

10.

D. KUIPERS

+1:47.1

Citroen vizeaza victoria in Raliul Portugaliei

Etapa a patra din WRC, Raliul Portugaliei, este una dintre cele mai populare din acest sezon. De trei ori castigatoare aici, echipa Citroën Total isi doreste inca o victorie pe macadamul din Portugalia. In urma victoriilor din Monte-Carlo si Mexic, Sébastien Loeb si Daniel Elena sunt lideri in clasamentul general al pilotilor, iar Mikko Hirvonen si Jarmo Lehtinen, care au terminat pe locul secund ultimele doua raliuri, se afla in spatele colegilor de echipa in aceasta ierarhie. Ambele echipaje sunt pregatite sa adune cat mai multe puncte cu modelul DS3 WRC.

Pregatirea pentru Raliul Portugaliei a inceput deja de sambata, 24 martie, cu un “Rally Sprint” organizat in apropiere de Porto, pe o speciala celebra datorita saritoarei Fafe. Doua modele Citroën DS3 WRC au fost impartite de cele patru echipaje: Sébastien Loeb/Daniel Elena, Mikko Hirvonen/Jarmo Lehtinen, Nasser Al-Attiyah/Giovanni Bernacchini si Thierry Neuville/Nicolas Gilsoul. Sébastien Loeb a fost cel mai bun pilot din tabara Citroën si a terminat testul pe locul secund. Raliul Portugaliei va incepe joi, 29 martie, din Lisabona. In prima zi este programata o speciala pe strazile din capitala Portugaliei, urmata de trei speciale pe macadam care se vor desfasura seara. Sfarsitul de saptamana este mai conventional, in cele trei zile fiind programate specialele in muntii din regiunea Loulé. Dupa Mexic, Raliul Portugaliei este a doua etapa pe macadam. Tinand cont ca etapa se desfasoara la o altitudine mai mica decat cea din Mexic, pilotii vor putea profita la maximum de puterea oferita de motoarele de 1,6 litri turbo.

 

Acesta este primul raliu unde putem vedea exact care este potentialul fiecarui echipaj,” a spus Sébastien Loeb. „In Mexic, am vazut ca rivalii nostri au facut un pas inainte din punctul de vedere al performantelor, intr-un raliu in care nu au stralucit pana acum. Daca vor fi la fel in Portugalia, atunci va fi o lupta foarte stransa. Din punctul nostru de vedere pregatirile au decurs bine, iar modelul DS3 WRC a fost rapid pe toate suprafetele in acest sezon si nu cred ca in Portugalia va fi o exceptie.

 

Locul 4 la Monte-Carlo si pe doi in Suedia si Mexic, Mikko Hirvonen se afla pe locul secund in clasamentul general la 16 puncte in spatele colegului sau de echipa. Finlandezul a facut progrese in ceea ce priveste acomodarea cu modelul DS3 WRC si vrea sa obtina un rezultat de top si in Portugalia. „Ma simt foarte increzator inaintea acestei etape. In Maxim am obtinut timpi buni pe probe si, in prima zi, am tinut pasul cu Seb, insa mai trebuie sa-mi adaptez putin stilul de pilotaj la modelul DS3 WRC”, a admis finlandezul. „Am tendinta de a forta prea tare si masina derapeaza prea mult. Inginerii chiar au spus ca vor scoate frana de mana! Cand pilotez asa pierd timp, deci trebuie sa-mi schimb putin stilul de pilotaj. Cred ca in Portugalia lucrurile vor sta mult mai bine pentru mine.

 

Tinand cont ca ambele masini au terminat in puncte prime trei raliuri, echipa Citroën Total are un avans de 38 de puncte in clasamentul constructorilor, iar in Portugalia, un raliu unde a castigat in ultimii trei ani, Citroën va incerca sa-si mareasca acest avantaj. La startul celei de-a treia etape din Campionatul Mondial de Raliuri vor fi si echipele Citroën Junior, cu Thierry Neuville si Nicolas Gilsoul, si Qatar World Rally Team, cu Nasser Al-Attiyah si Giovanni Bernacchini. Nasser Al-Attiyah si Giovanni Bernacchini au obtinut cel mai bun rezultat din cariera in WRC in Mexic unde au terminat pe locul 6, iar in Portugalia spera sa obtina cel putin un rezultat similar. In schimb, Thierry Neuville si Nicolas Gilsoul (Citroën Junior World Rally Team) isi doresc sa converteasca evolutia ezitanta de pana acum intr-o clasare in puncte.

 

Raliul Portugaliei 2012 se va desfasura in perioada 29 martie – 1 aprilie.

Raliul Mexicului 2012 – Loeb 6 – 6

Cu a sasea victorie obtinuta in acest an in Mexic, Sebastien Loeb ramane neinvins in acest raliu. Totodata francezul isi consolideaza pozitia de lider in clasamentul general prin aceasta a doua victorie din acest sezon. “Sunt foarte fericit. Mereu castig aici. Este un rezultat bun si pentru echipa, cu Mikko pe locul al doilea, 1-2 pentru echipa.” declara la final Sebastien Loeb.

Al treilea loc i-a revenit norvegianului Petter Solberg, care a reusit totodata sa isi treaca in cont si Power Stage-ul. Proba maraton a raliului, Guanajuatito in lungime de 54.3km, a adus dezastrul in tabara celor de la Ford, Latvala rostogolindu-se si avariind rollcage-ul masinii sale. Cu toate ca a reusit sa porneasca mai departe dupa acest incident, acesta s-a vazut nevoit sa nu mai parcurga ultimele doua probe ale raliului, avariile la masina fiind considerate prea severe pentru a mai putea continua. Intrebat despre incidet Latvala explica: “Am vazut masina lui Novikov de departe si am fost confuz. Prima oara am crezut ca masina este pe traseu si am facut manevre ca sa o evit atunci masina mea a iesit in decor si s-a rostogolit. A durat foarte mult sa o punem inapoi pe traseu.” 

Pe aceeasi proba de 54.3km Mads Ostberg a avut o pana de cauciuc insa a reusit sa isi pastreze pozitia si sa termine pe locul al patrulea la finalul raliului. El a fost urmat in clasament de Ott Tanak si de Nasser Al-Attiyah obisnuit cu conditiile dure din acest raliu, dupa experientele sale din Dakar.

 

Armindo Araujo reuseste clasare in puncte cu MINI John Cooper Works WRC, terminand pe locul al saptelea pentru echipa WRC Team MINI Portugal. Sebastien Ogier a reusit primele sale puncte in acest raliu, reusind clasarea pe locul al saptelea la volanul Skodei Fabia S2000 si aduce totodata primele puncte pentru constructorul Volkswagen in WRC.

Dupa ce a avut parte de aproape toata gama de probleme pe care le poate avea intr-un raliu un pilot, Ken Block a reusit sa termine in puncte. Locul 9 la final i-a adus primele puncte la prima participare din sezon, americanul anuntandu-si participarea la doar trei etape in acest sezon. Ultimul loc in puncte i-a revenit unui pilot gazda Ricardo Trivino, mexicanul razbunandu-se, dupa ce in urma cu patru ani in acelasi raliu a fost descalificat din puncte.

 

Rezultate Raliul Mexicului 2012

1.

S. LOEB

4:15:32.7

2.

M. HIRVONEN

+42.4

3.

P. SOLBERG

+2:11.4

4.

M. ØSTBERG

+4:51.5

5.

O. TÄNAK

+5:02.6

6.

N. AL-ATTIYAH

+6:41.4

7.

A. ARAÚJO

+12:46.9

8.

S. OGIER

+14:57.8

9.

K. BLOCK

+22:26.8

10.

R. TRIVINO

+23:30.7

Raliul Mexicului 2012 – Loeb isi continua dominatia

In cea de-a doua zi a raliului Mexicului din acest an, Sebastien Loeb a reusit sa isi mareasca avantajul fata de urmaritori. La finalul zilei +36.2s il desparteau pe francez de colegul sau de echipa Mikko Hirvonen. Loeb declara : “Suntem intr-o pozitie buna si confortabila, insa mai avem proba seciala in lungime de 54km, asa ca inca nimic nu e sigur.”

 

Pilotii de uzina Ford au reusit sa avanseze in clasament, asa cum era de asteptat. Atat Latvala cat si Petter Solberg au reusit sa il devanseze pe Mads Ostberg, cei doi aflandu-se acum in pozitiile 3 si 4 la finalul zilei a doua. Latvala a pornit hotarat sa recupereze din ecartul ce il despartea de pilotii Citroen si a reusit sa isi treaca in cont cel mai bun timp pe patru din cele 7 probe ale zilei. O pana de cauciuc pe speciala 15 a fost singurul eveniment neplacut care i-a mai estompat din elan. Solberg nu a mai avut probleme cu pneurile, insa a avut probleme cu franele in dimineata zilei. Acestea au fost remediate rapid si Solberg a putut urca in clasament, asftel ca la sfarsitul zilei se afla in spatele coechipierului sau pe locul al patrulea.

Parcursul bun, de care aminteam dupa prima zi, a australianului Chris Atkinson s-a incheiat rapid din pacate in aceasta a doua zi. La sfarsitul celei de-a doua treceri pe speciala Otates in lungime de 41.88km, Atkinson a ramas fara frane si a oprit masina intr-o movila de pamant. El va lua startul astazi datorita regulii Rally 2. Coechipierul sau Ken Block a reusit sa revina in top 10, dupa o prima zi plina de ghinioane.

Ultima zi a raliului are programate 4 speciale, printre care si cea mai lunga proba a raliului Guanajatito in lungime de 54.3km, fiind probabil singura proba care va mai putea modifica clasamentul final.

 

Rezultate dupa ziua a II-a

   

1

S. LOEB

0.0

2.

M. HIRVONEN

+36.2

3.

J. LATVALA

+1:53.0

4.

P. SOLBERG

+2:10.9

5.

M. ØSTBERG

+2:44.2

6.

O. TÄNAK

+4:22.1

7.

N. AL-ATTIYAH

+6:00.8

8.

A. ARAÚJO

+10:42.1

9.

S. OGIER

+12:02.7

10.

K. BLOCK

+13:51.8

11.

E. NOVIKOV

+14:29.1

12.

B. GUERRA

+18:42.0

13.

R. TRIVINO

+18:48.4

14.

N. FUCHS

+21:18.7

15.

C. ATKINSON

+21:57.8

 

Raliul Mexicului 2012 – Loeb conduce dupa prima zi

148.26 km de probe speciale au fost parcursi pana acum de protagonistii campionatului mondial de raliuri pe continentul sud-american. Raliul Mexicului din acest an vine in principal cu aceeasi problema legata de altitudinea mare de peste 2000m, la care se desfasoara probele speciale. Astfel, puterea motorului scade semnificativ si se pare ca acesta este punctul unde cei de la Citroen au reusit sa gaseasca cel mai bun setup de-a lungul timpului, dovada fiind si sirul de victorii neintrerupte, obtinute de Loeb incepand cu anul 2006.

In acest an se pare ca Loeb se indreapta spre o noua victorie, fiind totusi destul de prematura acesta afirmatie, insa dupa prima zi a raliului Loeb se afla in fruntea clasamentului, singurul care se pare ca ii va pune ceva probleme francezului fiind Mikko Hirvonen coechipierul sau incepand cu acest an. Finlandezul se afla la doar +11.2s in urma lui Loeb, restul urmaritorilor depasind bariera ecartului cu peste 1 min.

 

Cei din tabara Ford nu sunt atat de fericiti ca rivalii de la Citroen, Latvala aflandu-se pe locul al patrulea la sfarsitul zilei cu un ecart de +1:27.9s in urma liderului, acesta rupand suspensia fata stanga pe un viraj de viteza de stanga in momentul in care a lovit puternic o piatra de pe traseu. Coechipierul sau, Petter Solberg, se pare ca nu a scapat de ghinionul penelor de cauciuc acesta cazand pana pe pozitia a cincea in clasament, din pricina acestora.

Mads Ostberg impresioneaza din nou ocupand locul trei la finalul primei zile a raliului, insa ecartul de doar +16s in fata lui Latvala probabil va fi repede recuperat de pilotul oficial Ford. Solberg va trebui sa reintre repede in gratiile zeitei Fortuna, pentru a-l feri de alte pene de cauciuc, deoarece tanarul Tanak ii sufla in ceafa norvegianului de la doar +1.3s.

 

Lui Chris Atkinson se pare ca ii prieste revenirea in WRC acesta ocupand pozitia a opta la volanul unui Ford Fiesta WRC pus la dispozitie de echipa Monster World Rally Team. Coechipierul sau Ken Block continua seria sa binecunoscuta avand parte de absolut toate ingriedientele nedorite in aceast raliu. Pana de cauciuc, ruptura de planetara, problema la cutia de viteze, iesire in decor si penalizare de 20s sunt pana acum sarea si piperul pentru Block in acest raliu. 

Ziua a doua a raliului va fi una destul de agitata si dificila se pare, deoarece pe protagonisti ii asteapta parcurgerea de doua ori a unei speciale in lungime de 41.88km, care poate decide in mare masura soarta rezultatelor, mai ales din cauza problemelor cauzate de pneuri.   

 

Rezultate ziua 1

1.

S. LOEB

0.0

2.

M. HIRVONEN

+11.2

3.

M. ØSTBERG

+1:11.9

4.

J. LATVALA

+1:27.9

5.

P. SOLBERG

+1:35.4

6.

O. TÄNAK

+1:36.7

7.

E. NOVIKOV

+2:02.0

8.

C. ATKINSON

+2:33.7

9.

N. AL-ATTIYAH

+2:48.6

10.

A. ARAÚJO

+3:30.2

11.

S. OGIER

+4:15.2

12.

B. GUERRA

+7:15.6

13.

R. TRIVINO

+7:35.3

14.

M. KOSCIUSZKO

+7:48.2

15.

K. BLOCK

+7:54.4

Citroën la atac pe Sierra Madre

Dupa primele doua raliuri desfasurate pe asfalt, zapada si gheata, in WRC urmeaza o serie de sase raliuri pe macadam. Pe parcursul utlimelor sezoane, Raliul Mexicului a devenit o etapa clasica, iar specialele din muntii Sierra Madre au devenit terenul de vanatoare preferat pentru Sébastien Loeb si Daniel Elena, neinvinsi aici din 2006. Mikko Hirvonen si Jarmo Lehtinen, locul doi anul trecut, spera sa obtina cel putin acelasi rezultat si cu modelul DS3 WRC.

Dupa prima aparitie din 2004 in calendarul WRC, Raliul Mexicului a devenit rapid una dintre cele mai populare etape ale sezonului. Fanii din regiunea León au trecut peste rezervele initiale si acum sunt mai mult decat incantati de spectacolul facut de piloti, in special de idolul lor Sébastien Loeb. „A fost intotodeauna un eveniment minunat. Este cald, soare, specialele sunt perfecte, iar fanii adora acest sport”, a confirmat Sébastien Loeb. „Startul festiv, programat joi seara pe strazile din Guanajuato, este unul din cele mai importante momente ale sezonului, mai ales ca totul continua imediat cu super speciala pe strazile orasului.”

 

In Raliul Mexicului sunt programate anul acesta 7 „super speciale” din totalul de 24 de probe cronometrate. Chiar daca nu reprezinta decat 3% din distanta totala, aceste super speciale pot juca un rol decisiv. „Sincer, mie nu-mi plac acest gen de probe, dar trebuie sa le abordezi foarte serios pentru ca poti pierde usor doua, trei secunde. In mod normal aceasta diferenta se vede la finalul unei probe de 20 kilometri”, a avertizat campionul mondial en-titre. „Eu prefer specialele normale. In Mexic, probele din munti sunt rapide si destul de late. Desigur, exista si sectiuni mai inguste unde trebuie sa ai mare grija, dar totusi este un raliu unde imi place sa pilotez.”

 

Neinvinsi in ultimii cinci ani, Citroën, Loeb si Elena stiu ce trebuie sa faca pentru a castiga in Mexic. Dominatia lor a fost o sursa de frustrari pentru Mikko Hirvonen si Jarmo Lehtinen care nu au castigat niciodata aici. Finlandezii, locul secund in 2011, au acum ocazia sa obtina un rezultat  mai bun cu modelul DS3 WRC, model care in 2011 a castigat sapte din cele 9 raliuri desfasurate pe macadam.

 

Am amintiri placute de anul trecut, cand am terminat pe locul secund, dar este un raliu foarte greu de gestionat. Probele sunt la o altitudine de aproximativ 2.000 metri peste nivelul marii, ceea ce inseamna ca motorul are o pierdere semnificativa de putere. Imi aduc aminte ca am facut si cateva pene, chiar daca raliul nu este cel mai dur din acest punct de vedere”, isi aduce aminte Hirvonen. „Sunt incantat ca voi concura acum pentru Citroën, pentru ca este o echipa care a obtinut intotdeauna rezultate bune in Mexic, iar in testele pe macadam m-am simtit foarte bine la volanul modelului DS3 WRC.

Tinand cont ca urmeaza o serie lunga de raliuri pe macadam, Mikko Hirvonen este constient ca acum incepe de fapt sezonul 2012. „Majoritatea etapelor din WRC sunt pe macadam si acum va fi interesant de vazut care vor fi ierarhiile. In ceea ce ma priveste, sper sa pot obtine timpi buni pe proba, dar stiu ca ne luptam si impotriva celoralte echipe, deci trebuie sa obtinem rezultate cat mai bune pentru Citroën.”

 

In clasamentul general al pilotilor, Sébastien Loeb si Mikko Hirvonen se afla pe primele doua locuri, iar echipa Citroën Total se afla pe prima pozitie in clasamentul constructorilor.

 

La startul celei de-a treia etape din Campionatul Mondial de Raliuri vor fi si echipele Citroën Junior, cu Thierry Neuville si Nicolas Gilsoul, si Qatar World Rally Team, cu Nasser Al-Attiyah si Giovanni Bernacchini. Pentru Nasser Al-Attiyah acesta este al doilea raliu cu modelul DS3 WRC, iar pentru Thierry Neuville, care va puncta si pentru echipa Citroën Junior in clasamentul constructorilor, este prima experienta din Mexic.

 

Raliul Mexicului 2012 se va desfasura in perioada 8 – 11 martie 2012.

 

TREI INTREBARI PENTRU… Sébastien Loeb

 

Locul 1 la Monte-Carlo, locul 6 in Suedia: cum ti se pare acest inceput de sezon?

„Sa incep cu o victorie la Monte-Carlo a fost, fara indoiala, un rezultat foarte bun. Locul sase din Suedia ma face sa-mi pun intrebarea: „ce ar fi fost daca”? Stiu ca pot sa ma descurc mult mai bine pe acea suprafata, dar se pare ca nu stiu cum sa gestionez acest lucru. Totusi, dupa cele doua etape sunt lider in clasamentul general, inaintea lui Mikko, iar Citroën conduce in clasamentul constructorilor, este totusi un inceput pozitiv. Pot spune ca inceputul a fost unul tipic, iar daca totul decurge la fel ca anul trecut sunt foarte multumit!”

 

Esti neinvins in Mexic din 2006. Ai vreun secret? Cum afecteaza altitudinea performantele masinii si stilul tau de pilotaj?

„Nu exista niciun secret. Totul se datoreaza muncii depuse de intreaga echipa. M-am simtit intotdeauna confortabil pe specialele din Mexic, chiar daca am plecat aproape tot timpul primul. Din fericire, situatia este alta in acest an, multumita calificarilor, si pot sa ma lupt inca din prima zi, cu ceilalti piloti, in conditii egale. Altitudinea joaca un rol crucial pentru ca lipsa de oxigen inseamna o putere mai mica. In ceea ce priveste stilul de pilotaj nu se schimba nimic. Este poate putin mai usor pentru ca la iesirea din viraje nu trebuie sa mai apesi pedala de acceleratie atat de tare. In acelasi timp trebuie sa fii foarte atent sa nu intri prea tare intr-un viraj.”

 

Sunt doua speciale de 42 km sambata si una de 54 km duminica. Este greu sa gestionezi pneurile pe acest fel de probe speciale?

„Nu cred pentru ca pneurile Michelin Latitude Cross sunt suficient de rezistente, iar suprafata de aici nu este atat de abraziva. Specialele de duminica vor fi putin mai dificile, din punctul de vedere al strategiei, pentru ca vor fi patru probe fara parc de service. In functie de pozitia in clasament si diferentele de timp va trebui sa rezolvam aceasta ecuatie care are mai multe solutii: sa plecam cu o roata sau doua de rezerva, sa ne luptam pentru pozitia in clasamentul general sau sa ne concentram pe Power Stage? Cu siguranta va fi un raliu interesant pana la final!”

Citroën la Salonul Auto de la Geneva 2012

Citroën isi demonstreaza inca o data creativitatea in cadrul Salonului Auto de la Geneva editia 2012, prin succesul noii game premium, prin inovatiile tehnologice si prin noua gama de servicii. Alaturi de aceste solutii inovatoare, Citroën continua cercetarea sa in domeniul mobilitatii si deschide noi cai de explorare. Multumita experientei “Créative Technologie”, marca a creat concept car-ul Tubik, un vehicul high-end dedicat transportului de persoane, al carui scop este sa reinvie placerea de a calatorii.

 

Citroën prezinta cele trei modele ale liniei DS, in centrul atentiei aflandu-se ultima creatie a marcii, modelul DS5. Gama DS iese in evidenta datorita abordarii radicale a creativitatii, exprimata prin designul usor de recunoscut, cu continut emotional ridicat, impreuna cu calitatea foarte ridicata a finisajelor, a noii senzatii de la volan si a caracterului practic pentru o utilizare cotidiana.

 

Citroën si-a pus amprenta in istoria motorsportului datorita celor sapte Titluri Mondiale la Constructori si opt Titluri Mondiale la piloti si copiloti pentru Sébastien Loeb si Daniel Elena, in Campionatul Mondial de Raliuri. Acesta aventura se reflecta in gama marcii prin modelul in serie limitata DS3 Racing S. LOEB, precum si prin concept car-ul DS4 Racing Concept, doua modele foarte sportive, care vor debuta la Geneva alaturi de Citroën DS3 WRC.

 

Citroën DS4 Racing Concept, un concept car sportiv

 

Ca si in cazul modelului DS3 Racing, inginerii de la Citroën Racing si-au pus amprenta inconfundabila asupra modelului Citroën DS4.

 

Noul concept car, ce debuteaza la Geneva, are toate atributele unei masini sportive. Sasiul a fost coborat cu 35 mm in comparatie cu versiunea de serie, ecartamentul a crescut cu 55 mm in fata si 75 de mm in spate, iar masina incorporeazza noi componente precum un difuzor de aer, un splitter pentru bara fata, o linie mai joasa si extensii ale aripilor. Motorul de 1.6 litri turbo dezvoltat de Citroën Racing are o putere de 256 CP, sau 160 CP pe litru, un record pentru o masina de productie de serie. Aceste performante spectaculoase sunt potentate de emisiile de CO2 de doar 155g/km.

 

Inginerii Citroën Racing au reproiectat sasiul si trenul de rulare cu cea mai mare precizie. Sistemul de franare este compus din etrieri cu patru pistoane pentru fata si discuri speciale de 380 mm. Concept car-ul este prezentat cu jante de aliaj de 19 inchi si anvelope 235/40.

 

O alta caracteristica deosebita a Citroën DS4 Racing Concept este vopseaua gri mat cu efect texturat – o premiera in industria auto. Culoarea este sobra si moderna, dar robusta, ideala pentru o masina sport. Alte elemente de design exterior includ un plafon si jante in doua tonuri, cu design special.

 

Citroën DS3 Racing S. Loeb, o serie limitata si semnata

 

Citroën lanseaza DS3 Racing S.Loeb la Salonul Auto de la Geneva. Aceasta versiune va fi comercializata in serie limitata la 200 de unitati, avand la baza modelul DS3 Racing, oferit cu sistem de navigatie MyWay. Acest model iese in evidenta, in primul rand, datorita culorilor si materialelor utilizate.

Caroseria este camuflata intr-o culoare negru mat, cu efect texturat. Citroën este primul constructor de automobile care lanseaza un model cu acest tip de vopsea. Aceasta nu este doar robusta, dar reuseste si sa scoate in evidenta formele vehiculului.

 

Fidel spiritului DS3, plafonul, oglinzile laterale, grila, bordul si maneta de viteze sunt de culoare rosu Aden. In onoarea celor opt titluri obtinute de catre Sébastien Loeb si Daniel Elena, Citroën DS3 Racing S. Loeb are un model special pe plafon si, in calitate de model in serie limitata, va avea o placuta cu numar de identificare.