All posts by Motorsportnews Team

Chevrolet Corvette Stingray 2014

Chevrolet redefineşte performanţa modernă odată cu lansarea de astăzi a noului model Corvette Stingray. Corvette Stingray 2014 este cel mai puternic model standard proiectat vreodată, având o putere estimată de 450 de cai putere (335 kW) şi un cuplu de 610 Nm. De asemenea, este cel mai performant model standard de până acum, poate accelera de la 0 la 60 km/h în mai puţin de patru secunde şi dezvoltă o acceleraţie laterală mai mare de 1g. Se preconizează că va fi modelul Corvette cu cel mai redus consum de carburant.

2014-Chevrolet-Corvette

Stingray este una dintre mărcile legendare ale istoriei auto,” a declarat Ed Welburn, vicepreşedintele departamentului de design global al GM. „Am ştiut că nu puteam folosi numele Stingray dacă autovehiculul nu se ridică la înălţimea moştenirii sale. Rezultatul este un Corvette Stingray nou ce se detaşează de tradiţie, putând fi în acelaşi timp recunoscut imediat în întreaga lume ca un model Corvette.

 

Noul model Corvette Stingray are doar câteva lucruri în comun cu generaţia anterioară de modele Corvette. Acesta are un cadru de oţel şi un şasiu nou, un tren de rulare şi tehnologii aferente noi, precum şi un design exterior şi interior complet noi. Câteva caracteristici principale:

  • Interiorul include materiale precum fibra de carbon autentică, aluminiul şi pielea artizanală, două tipuri de scaune noi – fiecare având un cadru din magneziu uşor ce asigură o susţinere excepţională – şi ecrane configurabile pentru şofer şi infotainment, cu diagonala de opt inch fiecare.   

2014-Chevrolet-Corvette interior

  • Tehnologiile avansate de asistenţă pentru şofer includ un selector pentru modul de conducere cu cinci poziţii, ce permite personalizarea a 12 atribute ale autovehiculului în funcţie de mediul de lucru al şoferului şi o transmisie manuală nouă cu şapte trepte de viteză şi sincronizare activă a turaţiei, ce anticipează treapta de viteză selectată şi sincronizează turaţia motorului cu aceasta, pentru o comutare perfectă de fiecare dată 
  • Motorul 6.2L LT1 V-8 este absolute nou si îmbină tehnologiile avansate precum sistemul de injecţie directă, sistemul de management activ al carburantului, sincronizarea continuu variabilă a supapelor şi un sistem de combustie avansat ce generează mai multă putere cu un consum de carburant mai mic 
  • Materiale uşoare, inclusiv capota şi panoul acoperişului, demontabil din fibră de carbon; aripi, portiere şi panouri spate din materiale compozite; panourile din partea inferioară a caroseriei din compozit nano-carbon şi un cadru nou din aluminiu contribuie la redistribuirea masei spre partea din spate, pentru un echilibru optim de 50/50 ce susţine un raport putere-greutate excepţional

2014-Chevrolet-Corvette spate

Pachetul Performance Z51 pentru performanţe similare modelelor de curse include: un diferenţial electronic autoblocabil cu alunecare limitată, un sistem de lubrifiere cu baie de ulei uscată, un sistem de răcire pentru diferenţial şi transmisie, precum şi un pachet aerodinamic unic ce sporeşte stabilitatea la viteze mari.

 

Modelul Corvette Stingray coupe 2014 va fi pus în vânzare în al treilea trimestru al anului 2013.

Pregatiri intense pentru Campionatul European de Raliuri

Marco Tempestini si Simone Tempestini au inceput pregatirile pentru Raliul Liepaja-Ventspils din Letonia cu o sesiune de teste de doua zile in Finlanda. Inaintea debutului in Campionatul European de Raliuri 2013, pilotii Napoca Rally Academy vor mai lua startul si in Covasna Winter Rally.

 

Dupa ce Intercontinental Rally Challenge si Campionatul European de Raliuri au fuzionat, in 2013 Marco Tempestini va avea un program complet in Campionatul European de Raliuri. In premiera, cu program complet in competitia european va participa si fiul sau Simone Tempestini.

 

Competitia europeana a inceput cu Janner Rally, etapa programata in prima saptamana din noul an, dar programul pilotilor Napoca Rally Academy incepe cu Raliul Liepaja-Ventspils din Letonia programat intre 1 si 3 februarie. „Etapa din Letonia se va desfasura, cel mai probabil, pe zapada si macadam si aveam nevoie de cateva teste inainte de start pentru a fi competitivi pe aceasta suprafata”, a spus Marco Tempestini, inaintea plecarii in Finlanda.

MARCO AND SIMONE FIN 12013 151

Timp de doua zile, Marco Tempestini si Simone Tempestini au testat pe zapada din Finlanda in compania instructorului Aki Teiskonen, ca parte a pregatirii pentru etapa de european din Letonia. In prima zi pilotii Napoca Rally Academy au exersat pe un lac inghetat, iar in ziua a doua au mers pe o proba speciala in padure. „Au fost doua zile incredibile. Ca si cand te-ai juca pe Playstation, dar in realitate! Nu am mai mers niciodata pe zapada si gheata cu cauciucuri clutate, iar experienta a fost incredibila. Toata lumea mi-a spus ca voi avea o aderenta foarte buna, dar nu am crezut ca va fi chiar asa. M-a uimit total aderenta pe care am avut-o in aceste conditii. Pe lac mi-am intrat repede in ritm si am vazut cat de usor poti pierde timp daca iesi cu doar cativa centimetri de pe trasa ideala. In padure a fost putin mai greu, dar dupa cateva treceri am ridicat ritmul si aici. Am parcurs primii mei kilometri pe zapada si gheata si voi continua procesul de invatare atat la Covasna cat si in Letonia”, a spus Simone Tempestini, la finalul experientei din Finlanda. 

 

Si pentru Marco Tempestini testele din Finlanda au avut ceva inedit: pilotajul pe un lac inghetat. „A fost foarte distractiv pe lac si clar am castigat incredere mergand de-a latul la viteza mare. Experienta din padure pe zapada nu a fost noua pentru mine, dar am lucrat la particularitati impreuna cu Aki si sper ca acest lucru sa de-a roade inca de la Covasna”, a spus si Marco Tempestini.

MARCO AND SIMONE FIN 12013 FOREST ROAD 009

Inaintea etapei din Letonia, programata in perioada 1 – 3 februarie, Marco Tempestini si Simone Tempestini vor participa in acest weekend si la Covasna Winter Rally ca parte a programului de pregatire pentru Campionatul European de Raliuri. „La Covasna vom pune in practica ce am invatat in Finlanda alaturi de copilotii nostri. Si acesta va fi un test important pentru mine si Simone inaintea etapei din Letonia si sper ca vom reusi sa avem un inceput cu cat mai multe in puncte in Campionatul European de Raliuri 2013”, a adaugat Marco Tempestini. 

Eric Vigouroux Racing prezenta in Dakar 2013

Pilotul francez Eric Vigouroux va face faţă provocărilor ediţiei 2013 a Raliului Dakar la volanul unui Chevrolet Silverado modificat, de a doua generaţie. Autovehiculul a fost îmbunătăţit în mod semnificativ în ultimii cinci ani şi şi-a dovedit deja calităţile, Vigouroux şi echipa EVR câştigând, printre altele, Raliul Marocului în octombrie 2012 şi dominând categoria autovehiculelor cu tracţiune pe două roţi timp de mai multe sezoane. 

 

Cu siguranţă suntem una dintre cele mai bune echipe independente ce concurează cu echipele mari ale producătorilor şi am dovedit acest lucru în Maroc. Deşi competiţia este extrem de dură în cadrul Raliului Dakar, ştim că putem surprinde oricând şi, cel mai important, putem obţine un rezultat final excelent.” a declarat Vigouroux.

 

Chevrolet-ul Silverado pilotat de Eric Vigouroux este echipat cu un motor Corvette V8 de 7 litri, care dezvoltă 300 cp la o turaţie de 3.800 rpm, generând un cuplu de 600 Nm. 

Calendar MotorSportNews 2013 by Catalin Oprea

 

Bine v-am gasit in 2013 si incepem prin a va ura traditionalul La Multi Ani! Incepand cu acest an ne dorim sa va aducem la inceputul fiecarui an Calendarul MotorSportNews realizat in colaborare cu unul dintre cei mai buni fotografi din motorsportul romanesc, Catalin Oprea. Cu ajutorul lui va vom prezenta 12 din cele mai frumoase fotografii din anul precedent in vizunea noastra.

 

Calendarul se gaseste exclusiv in format electronic si poate fi descarcat mai jos, fotografiile fiind optimizate pentru o imprimare in format A2 sau mai mic. Noi speram sa va placa si sa devina o traditie la inceputul fiecarui an. 

    

Descarca in format pdf: Calendar 2013

 

Hortensia Marculescu a castigat premiul Michelin Rally Challenge la tragerea la sorti

 

Asa cum va spuneam la inceputul sezonului 2012 al Campionatului National de Raliuri, am decis ca premiul cel mare al concursului nostru sa fie desemnat prin tragere la sorti. Am facut acest lucru cu ajutorul siteului random.org iar Hortensia Marculescu este norocoasa castigatoare a marelui premiu oferit de Michelin, un aparat foto DSLR Nikon.

 

Multumim tuturor celor care au fost alaturi de noi si de-a lungul acestui an. Speram ca si in 2013 sa putem organiza din nou un concurs la fel de atractiv si simplu. La multi ani!

George Morar este noul coordonator al Transilvania Motor Sport

George Morar a fost numit in functia de coordonator al Transilvania Motor Sport. Stefano Rafanelli, fostul responsabil, isi va desfasura in continuare activitatea in cadrul echipei din postura de consultant extern, alocand mai multe resurse pentru dezvoltarea automobilelor Subaru Impreza STI R4 destinate raliurilor.

 

Principala motivatie pentru care am acceptat aceasta functie o reprezinta pasiunea enorma pe care o am pentru raliuri. Chiar daca totul va fi nou pentru mine, voi aborda noua functie ca pe o provocare. Imi doresc sa fac aceasta echipa sa functioneze la parametrii normali si corecti.a declarat George Morar, noul director general al Transilvania Motor Sport.

 

Transilvania Motor Sport a fost infiintata in anul 2007 in Cluj-Napoca si este divizia logistica a Napoca Rally Academy care se ocupa cu furnizarea de servicii complete in domeniul raliurilor, de la inchirieri de masini de top, echipate complet, pana la asigurarea asistentei tehnice pe toata durata unei curse. “Vreau sa-i multumesc lui Stefano pentru tot ce a facut pana acum pentru Transilvania Motor Sport. A fost alaturi de noi chiar de la inceput si ma bucur ca ne va ajuta in continuare, chiar daca o va face din alta postura.a declarat Marco Tempestini, liderul Napoca Rally Academy.

 

George Morar are 39 de ani si a devenit inginer dupa ce a absolvit Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca. Ca pilot, el a concurat in Campionatul National de Raliuri de-a lungul a peste zece sezoane, devenind vice-campion national absolut in anul 2003. George Morar va prelua noua functie incepand cu data de 1 ianuarie 2013.

 

Pe George il cunosc inca de cand am venit in Romania si este, asa cum imi place mie sa-i zic, cel mai neamt dintre romani, adica foarte organizat, meticulos si are niste principii foarte dezvoltate. Am avut ocazia sa colaboram de cateva ori pana acum si de fiecare data am fost multumit de modul in care George a abordat si rezolvat problemele. Vreau sa-i urez si pe aceasta cale bun venit si mult succes in noua functie de la Transilvania Motor Sport si il asigur ca va beneficia de tot sprijinul nostru. a mai adaugat Marco Tempestini.

 

Imi era dor sa fiu implicat intr-o echipa de raliuri. Chiar daca nu stiu cand voi mai apuca sa pilotez, din noua mea postura voi face tot ceea ce tine de echipa tehnica pentru ca masinile noastre sa castige! Vrem sa ajungem la nivelul la care Marco isi va dori sa concureze si in intrecerea interna cu masinile Transilvania Motor Sport, nu doar in Campionatul European de Raliuria mai spus George Morar.

FRK si-a premiat campionii din 2012

Cei mai buni sportivi au fost recompensați pentru munca și talentul pe care l-au pus la bătaie în competiția numită Campionatul Națioanal de Karting, sezonul 2012. A fost primul sezon complet când întrecerile au fost organizate de noua Federație Română de Karting.

 

Ca orice președinte de federație sportivă din România am avut în 2012 satisfacții și insatisfacții, împliniri și neîmpliniri. Dar astăzi nu vom vorbi deloc despre insatisfacții sau despre neîmpliniri, ci îi vom aplauda și îi vom sărbători pe cei mai buni piloți din kartingul românesc”, a spus Ștefan Lucian, președintele Federației Române de Karting.

 

Au primit cupele și titlurile de campioni naționali piloții Leonard Borlovan (CS ABAS Timisoara) – clasa Mini și Andrei Vajda (CS GO KART Team) – clasa KF3 (juniori), în timp ce Mario Petrache (JMS Performance) – clasa PUFO și Viktor Ștefan (CS SKAT KART) – clasa KZ2 (seniori) au fost premiați pentru că sunt câștigătorii claselor la care au participat.

 

Cel mai bun pilot al anului 2012 a fost desemnat Leonard Borlovan, campionul național al clasei Mini, aflat la cel mai important moment al carierei sale de până acum. Cupa transmisibilă, cu numele său gravat pe ea, i-a fost înmânată de către Constantin Răileanu, un alt pilot care a obținut cu ani urmă aceeași distincție, actualmente team managerul echipei Real Racing.

 

Au mai fost premiaţi pentru rezultatele obţinute în cursele internaţionale Petru Florescu (Urban Fast) şi Denis Marcu (Sined Motorsport). Cei doi au primit câte un cec în valoare de 5,000 ron pentru clasarea pe locurile 8 respectiv 9 în Campionatul European de Karting dedicat clasei KF3 (juniori).

 

Sezonul 2013 pregătește o surpriză deosebită iubitorilor kartingului din țara noastră. România va intra în circuitul internațional al curselor prestigioase, derulate sub egida CIK-FIA. In luna august 2013, cele două competiţii „Academy Trophy” şi „Talent Trophy” vor avea o etapă găzduită pe pista de la Târgu Secuiesc. Rezultatele obţinute în cadrul celor două competiţii vor conta în Cupa Naţiunilor.

Gala Campionilor 2012

Peste 500 de persoane au participat la Gala Campionilor 2012 care a avut loc pe 15 decembrie la Sinaia. Ziua festiva a debutat cu un rally show de exceptie in centrul orasului Sinaia, acolo unde Titi Aur, Vali Porcisteanu, Marco Tempestini, Danny Ungur, Alex Mirea si pilotii de la drift Gabi Onofrei, Nicolae Dobre si Iulian Jumuga au facut dovada maiestriei la volan pe asfaltul inghetat, fiind aclamati si incurajati de fanii de pe margine.  Devenita deja traditie, ziua Galei Campionilor FRAS a fost aleasa ziua de inaugurare a sezonului sarbatorilor de iarna in statiunea prahoveana, cu doar o ora inainte de festivitatea de premierei fiind aprinse luminile in tot orasul, eveniment urmat de un impresionant foc de artificii.

 

Credit Foto: Vali Iovi

Reuniti la Casino Sinaia, cei mai buni piloti din campionatele tutelate de FRAS, impreuna cu parteneri, sponsori, echipeje tehnice carora li s-au alaturat oficialitati locale, reprezentanti ai Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si ai Inspectoratului General al Politiei Romane precum si jurnalistii de specialitate, cu totii au asistat la festivitatea de premiere a campionilor din sezonul competitional 2012. Pe langa cupele si medaliile traditionale, FRAS a acordat o serie de distinctii acelor personae care s-au implicat in dezvoltarea si promovarea sportului cu motor pe patru roti, sau au sprijinit organizarea etapelor competitionale.

 

Vlad Oprea, primarul orasului Sinaia a fost premiat pentru implicarea deosebita in organizarea si buna desfasurare a etapei de viteza in coasta “Sinaia Forever” precum si a Galei Campionilor. Diploma de excelenta pentru  implicarea in sportul auto a fost acordata celor de la Samaritanus pentru serviciile de ambulanta de la etapele de CNRD si CNVCD din ultimii patru ani. Nu au fost uitati nici cei mai buni arbitri, a caror implicare in desfasurarea competitiilor este esentiala, anul acesta fiind premiati Dorin Cimpianu (Brasov), Stefan Riebel (Cluj) si Gabriel Lazar (Timisoara). Cea mai remarcabila prezenta feminina in automobilism in 2012 a fost desemnata Bianca Anton, tanara sportiva participand cu succes in Campionatul National de Karting Dunlop si Campionatul National de Indemanare Auto.

 

Credit Foto: Vali Iovi

Pentru buna colaborare la promovarea etapelor de concurs Adrian Diaconescu a fost desemnat cel mai bun PR de anul acesta, iar din partea fotografilor au primit mentiuni speciale Bogdan Buda, Gabi Gogiu si Attila Balazs. FRAS a monitorizat pe tot parcursul anului activitatea presei de specialitate si a decis ca Iulia Opran de la Radio3Net Florian Pitis sa primesca premiul “Dumitru Lazar” pentru emisiunea “Proba Speciala” pe care a realizat-o in 2012.

 

FRAS  a acordat diploma de excelenta acelor persoane fara de care organizarea competitiilor nu s-ar fi putut desfasura in conditii optime. Dl Comisar Sef de Politie Lucian Dinita,  director la Direcția Rutieră a primit diploma pentru implicarea si sustinerea sportului auto. Premiul de excelenta pentru sprijinirea sportului auto a fost acordat dnei Carmen Tocala, presedinte al ANST. In final FRAS a multumit sponsorului si partenerului Dunlop pentru implicarea deosebita si sprijinul acordate an de an, oferind  premiul de excelenta dlui Ovidiu Balan, reprezentant Goodyear Dunlop Romania.

 

Gala Campionilor a avut un moment special dedicat sportivilor care au facut istorie in sportul auto, la editia din acest an fiind acordate si carnetele de Maestru al Sportului. Gala Campionilor a fost organizata cu sprijinul Dunlop, al Primariei Sinala si al Casino Sinaia.

 

credit Foto: Catalin Oprea

FRAS doreste sa multumeasca tuturor sportivilor, organizatorilor, arbitrilor, echipelor tehnice si jurnalistilor care au contribuit la dezvoltarea si promovarea sportului auto in 2012. Va dorim Sarbatori Fericite si un An Nou cat mai bun! Sa ne vedem cu bine in sezonul competitional 2013!

 

Lista Campionilor 2012

Raliul Harghitei – 20 de ani de istorie

Raliul Harghitei, una dintre cele mai apreciate etape de macadam din Campionatul National de Raliuri, revine pe prima scena dupa o pauza de opt ani, urmand sa incheie sezonul 2013 al CNR Dunlop. Competitia care se va desfasura intre 25 si 26 Octombrie are sediul la Odorheiul Secuiesc si va readuce in campionat probe de legenda, precum Madaras, Racu sau Piricske, urmand sa ofere si cateva noutati notabile.

 

Raliul Harghitei 2013 va insuma aproape 450 de km, in jur de 120 fiind reprezentati de probele speciale, 11 la numar, in timp ce prima zi are programate 3 speciale. Organizatorii isi propun sa reediteze si sa continue traditia acestui raliu de care toti cei implicati in fenomenul sportului cu motor din tara isi aduc aminte cu placere. Regretatul  Arpad Dietrich este omul care a  construit etapa harghiteana, iar presedintele clubului organizator, Csaba Ferencz spune ca isi doreste sa fie un urmas vrednic la organizarea etapei. “Etapele organizate aici au creat o puternica traditie, multumita domnului Arpad Dietrich spune acesta. “Ne dorim sa ducem mai departe aceasta traditie, stiind ca el a fost unul dintre cei mai buni organizatori din acele vremuri, iar scopul nostru este sa fim niste urmasi meritorii. Cea mai reprezentativa proba a intrecerii, Madaras, va purta numele sau, ca un omagiu.

 

Raliul Harghitei s-a nascut in 1980 ca si o competitie pe plan local, iar din 1982 a intrat in Campionatul National de Raliuri, primii invingatori fiind Ladislau Balint si Constantin Zarnescu. Pilotul cu cele mai multe victorii este Titi Aur, care s-a impus de patru ori, ultima oara in 2005, la ultima editie organizata.
Unul din cei mai de succes piloti ai intrecerii este si Bogdan Marisca, cel care a obtinut trei victorii consecutive, intre 2001 si 2003. Clujeanul saluta revenirea Harghitei in Campionatul National si  isi aduce aminte cu placere de cursele alergate aici. Ma bucur foarte mult pentru faptul ca Raliul Harghitei revine in calendarul competitional” a spus pilotul Napoca Rally Academy“Faptul ca am castigat de trei ori acest raliu arata ca m-am simtit extraordinar printre harghiteni. Nu pot uita marea de oameni de pe probele Racu si Piricske si de pe Madaras, intotdeauna am fost inconjurati de fani extrem de buni cunoscatori ai fenomenului. Mereu am avut impresia ca toti oamenii locului au iesit din casa sa ne vada.”

 

Marisca este de parere ca revenirea probelor harghitene este de bun-augur si sub alte considerente, suprafata intrecerii fiind mult mai iertatoare cu materialul tehnic in comparatie cu alte raliuri de macadam. “Si sub aspect financiar este un raliu comod din toate punctele de vedere” mai spune el. “Nu-l pot uita pe regretatul Arpad Dietrich, organizatorul editiilor despre care vorbeam mai devreme. Ii felicit pe organizatorii actuali pentru ca au reusit sa reintroduca acest raliu in calendar, au de continuat o treaba facuta cu suflet si profesionalism de domnul Dietrich, nu le va fi usor. Sper din toata inima sa reuseasca.”

 

Raliul Harghitei a fost inclus de 18 ori in Campionatul National, din 1982 si pana in 2005. Iata castigatorii etapelor:

 

1982 Ludovic Balint/Constantin Zarnescu – Dacia 1310
1983 Gheorghe Urdea/Dacian Banca – Dacia 1310
1984 Gheorghe Urdea/Dana Marica – Dacia 1310
1985 Ludovic Balint/Dacian Banca – Dacia 1310
1986 Mihai Costinean/Eugen Rosca – Dacia 1310
1987 Ionel Malaut/Dan Ionescu – Dacia 1310
1988 Ludovic Balint/Constantin Zarnescu – Dacia 1310
1989 Ludovic Balint/Constantin Zarnescu – Dacia 1310
1996 George Grigorescu/Radu Dumitriu – Renault Clio
1997 Constantin Aur/Dumitru Boboescu – Toyota Celica
1998 Constantin Aur/Dumitru Boboescu – Toyota Celica
1999 Constantin Aur/Dumitru Boboescu – Toyota Celica
2000 Heinz Goellner/Sorin Itu – Mitsubishi Lancer Evo VI
2001 Bogdan Marisca/Sebastian Itu – Mitsubishi Lancer Evo VI
2002 Bogdan Marisca/Sebastian Itu – Mitsubishi Lancer Evo VI
2003 Bogdan Marisca/Sebastian Itu – Mitsubishi Lancer Evo VI
2004 Emanuel Ilina/Flavius Campeanu  – Mitsubishi Lancer Evo VI
2005 Constantin Aur/Adrian Berghea – Mitsubishi Lancer Evo VII

Spectacol Napoca Rally Academy in Italia

  • Pe 1 si 2 decembrie s-a desfasurat a doua etapa a Trofeului Raceday Ronde Terra la Prealpi Master Show;
  • Marco Tempestini si Dorin Pulpea au scapat printre degete clasarea pe podium pentru doar 0.6 secunde;
  • Simone Tempestini si Sergiu Itu au fost cel mai rapid echipaj in clasamentul pilotilor sub 23 de ani;

 

credit foto: Alessandro Zini

Weekendul trecut, pe 1 si 2 decembrie, s-a desfasurat a doua etapa a Trofeului Raceday Ronde Terra. Avand cartierul general la Sernaglia della Battaglia, localitate situata la doar 30 de kilometri de Treviso, resedinta din Italia a lui Marco si Simone Tempestini, Prealpi Master Show este unul dintre cele mai cunoscute raliuri de tip „ronde”. 145 de echipaje s-au inscris la start in acest an, pe lista acestora regasindu-se si Juha Kankkunen, cvadruplu campion mondial si castigator al acestei etape in 2006 si 2010. Alaturi de Mr.KKK, pe lista castigatorilor ai editiilor anterioare il regasim si pe Jari-Matti Latvala in 2007, pilot Ford in Campionatul Mondial de Raliuri si invingator in sapte etape.

 

In 2012, organizatorii le-au propus concurentilor o proba in lungime de 8,6 kilometri, care a fost parcursa de patru ori. Conditiile meteorologice nu au fost printre cele mai propice unei astfel de intreceri, ploaia cazuta inainte si in timpul raliului transformand macadamul in noroi, in timp ce proba speciala s-a deteriorat de la o trecere la alta.

 

Marco Tempestini si-a continuat procesul de adaptare la comenzile Ford-ului Fiesta WRC si alaturi de Dorin Pulpea s-a clasat pe locul al patrulea al clasamentului general, doar 0.6 secunde despartindu-i de o clasare pe podium. „Ne intoarcem cu zambetul pe buze din Italia. Suntem abia la a doua participare cu Fiesta WRC si deja ma simt foarte bine cu aceasta masina. Cursa a fost una dificila iar rezultatul pe muchie de cutit. Am scapat printre degete podiumul pentru doar sase zecimi de secunda, mai putin decat dureaza un clipit din ochi!a spus Marco Tempestini.

 

Pe prima trecere am rupt o planetara dupa ce am lovit un bolovan cu roata stanga si am pierdut destul de mult timp. Am marit ritmul treptat, insa, pe ultima parcurgere a probei speciale, sistemul de dezaburire al masinii s-a defectat si ne-a privat astfel de o clasare pe podium.” a mai adaugat Marco Tempestini.

 

Aflati abia la al doilea raliu impreuna, Simone Tempestini si Sergiu Itu au fost cel mai rapid echipaj din cele cincisprezece inscrise in clasamentul rezervat pilotilor sub 23 ani si s-au clasat pe locul 4 la Grupa N. „Proba a fost destul de diferita fata de restul pe care am mai concurat pana acum. Ca traseu se aseamana foarte mult cu ce este in Raliul Germaniei, doar ca in Italia concursul a fost pe macadam.a declarat Simone Tempestini.

credit foto: Alessandro Zini

Am facut o mica greseala pe o portiune ingusta de asfalt si ne-am rasucit. In rest totul a decurs bine, iar acomodarea cu Sergiu a continuat fara probleme. Singurul lucru care ne-a scos putin din ritm au fost pauzele destul de mari intre treceri. a mai spus Simone. „Cu siguranta ne bucuram pentru rezultatul obtinut. Ne-am simtit bine, nu am avut nicio problema si de-abia astept urmatorul raliu. a tinut sa precizeze si Sergiu Itu.

 

Rezultatul lui Simone si Sergiu este unul foarte bun. Toti pilotii din fata lor au o experienta foarte mare. Arminen este campionul Italiei la macadam si unul dintre cei mai rapizi piloti finlandezi pe masini de Grupa N, Smiderle este un pilot local foarte rapid iar Bentivogli este multiplu campion national al Italiei tot la Grupa N. Cel mai tanar echipaj al Napoca Rally Academy nu trebuie sa se multumeasca doar cu acest rezultat, ci sa continue sa lucreze si sa invete zi de zi, iar eu sunt convins ca asa vor face amandoi.a mai spus Marco Tempestini.