Category Archives: Sezonul 2014

Emisiunea Speed – Raliul Harghitei 2014


speed logo TTH

Ajunsa la cel de-al 12-lea sezon Emisiunea Speed va prezinta astazi rezumatul ultimei etape a Campionatului National de Raliuri din sezonul 2014. Emisiunea Speed a fost desemnata la inceputul acestui an la Gala Campionilor cea mai buna emisiune de profil din Romania primind premiul “Dumitru Lazar”. Emisiunea se difuzeaza si pe canalul international MotorsTV.

Vali Porcisteanu vine la Sibiu Rally Challenge


După câteva participări în actualul sezon din Campionatul Național de Raliuri, Vali Porcișteanu va lua startul și la Sibiu Rally Challenge cu un Mitsubishi Lancer EVO IX. 

Vali Porcisteanu

Cel mai popular pilot român din ultimele sezoane va lua startul la prima ediție a Sibiu Rally Challenge, eveniment programat în perioada 9 – 12 octombrie. Obiectivul principal pentru Vali Porcișteanu, campion național în 2011, este să facă spectacol pentru spectatorii care vor fi prezenți la eveniment. „La Sibiu au fost întotdeauna foarte mulți spectatori și sper să îi vedem și acum pe specialele din Păltiniș și pe Transfăgărășan. Voi merge la Sibiu pentru a face spectacol. Este o provocare unică de a concura pe cel mai spectaculos drum din România și nu puteam rata acest eveniment”, a spus Vali Porcișteanu.

Pilotul român va lua startul la Sibiu Rally Challenge pe un Mitsubishi Lancer EVO IX și va concura doar pe specialele de asfalt. „Am mers pe Transfăgărășan, dar pe partea inclusă în raliul meu de casă. Nimeni nu a mai organizat o astfel de competiție pe partea dinspre Sibiu și sunt sigur că va fi un spectacol frumos. Am acceptat și eu provocarea și sunt sigur că va fi un un eveniment extraordinar”, a mai spus Vali Porcișteanu. 

Sibiu Rally Challenge începe de joi, 9 octombrie, cu recunoașterile oficiale și deschiderea parcului de service din Piața Mare a orașului. Vineri, 10 octombrie, este programată prima specială pe asfalt care va avea loc în nocturnă pe Păltiniș, o probă cu o lungime de 9 kilometri. Sâmbătă, 11 octombrie, piloții înscriși la Sibiu Rally Challenge vor trebui să înfrunte Transfăgărășanul, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume. Prima trecere pe speciala de 7,2 kilometri va fi la ora 12:00, iar cea de-a doua la ora 13:23. Duminică, 12 octombrie, acțiunea se va muta pe circuitul de rally cross unde cei mai buni piloți se vor întrece într-o cursă similară cu celebra Cursa Campionilor.

Sibiu Rally Challenge – Program și restricții de trafic


Sibiu Rally Challenge, primul eveniment de acest gen din România, se va desfășura în perioada 9 – 12 octombrie. Acesta este programul complet al evenimentului și restricțiile legate de circulație în zonele unde sunt programate probele speciale.

camila Sibiu Rally Challenge

Secțiunile de drum județean/național vor fi închise după cum urmează:

 

Vineri – 10 octombrie
Curmătura Ștezii – Păltiniș – DJ 106A va fi închis între orele 19:00 – 22:00
Sâmbătă – 11 octombrie
Bâlea Cascadă – Bâlea Lac – DN 7C va fi închis între orele 11:00 – 17:00. Accesul spectatorilor se va face cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de spectatori. Pentru cei care vin dinspre Curtea de Argeș spre Bâlea Lac se poate ajunge până în parcarea de la Bâlea Lac, tunelul de trecere fiind deschis. 

Program Sibiu Rally Challenge 2014:

 

Vineri, 10 octombrie
17.00 Sesiune de autografe (Piaţa Mare) 18.00 City Demo
18.15 Start festiv Sibiu Rally Challenge (Piaţa Mare)
19.15 Start Ziua 1 (Piaţa Mare) 
20.03 Start PS 1 Păltiniş Noapte 
22.23 Final Ziua 1 (Piaţa Mare)

 

Sâmbătă, 11 octombrie
10.30 Start Ziua 2 (Piaţa Mare)
12.03 START PS 2 Bâlea Cascadă Orange 13.23 START PS 3 Bâlea Lac Orange
15.23 Final Sibiu Rally Challenge
19.00 Festivitatea de premiere (Piaţa Mare)

 

Duminică, 12 octombrie
10.00 Start Sibiu Rally Show
(Circuit autocros Cartier Strand)
16.00 Festivitatea de premiere (Circuit autocros Cartier Strand)

 

Sibiu Rally Challenge se desfășoară în perioada 9 – 12 octombrie și este în același timp o competiție, dar și un festival al sporturilor cu motor la care pot participa mașini clasice, mașini de competiție și orice alte vehicule din lumea sporturilor cu motor pe patru roți.

Raliul Harghitei 2014 – Galerie foto by TiM Photography


raliul perla harghitei 20141 (67)

Ultima etapa a Campionatului National de Raliuri a desemnat campionul din acest an in persoana lui Francois Delecour, acesta devenind campion national al Romaniei pentru a treia oara consecutiv. Raliul Perla Harghitei 2014 a fost castigat de David Botka, fiind urmat de Marco Tempestini si Edwin Keleti.

 

Credit fotoTiM Photography 

BCR Leasing Rally Team este vicecampioană în 2014!


Cea de a şaptea etapă din acest sezon al Campionatului Naţional de Raliuri, ultima, a fost cea care a pus punct unuia din cele mai disputate campionate din ultimii ani, stabilind ordinea pe podiumul clasamentului general absolut a celor trei finalişti. La capătul unui raliu intens disputat, Edwin Keleti şi Botond Csomortani au reuşit să câştige ultimul lor duel din acest an, clasându-se pe cea de a treia treaptă a podiumului competiţiei şi devenind astfel, pentru prima oară în cariera lor, Vicecampioni Naţionali.

 

Al treilea sezon de participare a BCR Leasing Rally Team în Campionatul Naţional de Raliuri s-a încheiat cu clasarea acesteia pe a doua treaptă a podiumului la Echipe. După titlul naţional cucerit în 2012 şi poziţia a treia obţinută în 2013, titlul de Echipă Vicecampioană vine să completeze rezultatele echipei în cei trei ani de existenţă.  Suntem mulţumiţi de rezultatele din acest sezon. A fost un an în care BCR Leasing Rally Team a evoluat într-o componenţă diferită faţă de anii anteriori, dar care a dat rezultate atât din punct de vedere profesional, cât şi la nivel personal, creând prietenii de durată. Ne gândim deja la următorul sezon, care va fi, cu siguranţă, cel puţin la fel de disputat ca cel din acest an!” – a declarat Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport, compania care asigură managementul sportiv şi tehnic al BCR Leasing Rally Team.

 Edwin Keleti_Botond Csomortani_Ford Fiesta R5_Raliul Harghitei 2014_

Cu încă un podium reuşit la Harghita, Edwin Keleti şi Botond Csomortani îşi trec în palmares primul lor titlu de Vicecampioni Absoluţi! Cu două victorii de etapă în 2014, la Arad şi Iaşi, ei rămân singurul echipaj românesc care câştigă un raliu în acest sezon, adjudecându-şi totodată şi locul I în clasamentul cumulat al clasei 2: Se încheie un an excepţional pentru noi. Am reuşit, la primul sezon cu Ford Fiesta R5 – prima noastră maşina de top – să depăşim toate obiectivele pe care ni le-am stabilit! La Harghita nu am avut niciun fel de presiune! Aceasta apare acum, pentru că e mult mai greu să te menţii în top decât să ajungi acolo. Bucuria este foarte mare, mai ales după ce am văzut şi simţit cum extrem de multă lume ne-a susţinut la ultima etapă, în încercarea de a cuceri titlul absolut. Noi stiam că şansele sunt minime, nici măcar nu visam la asta, ci doream să stabilizăm poziţia a doua în campionat. A fost o bătălie pe cinste, atât la Harghita, cât şi în întreg sezonul, în care am avut oponenţi extrem de puternici. Anul 2014 închide un cerc prin faptul că am reuşit să ne impunem, de la revenirea la curse din 2008, la toate grupele la care am participat! Locul 2 din clasamentul general şi titlul neoficial de vicecampioni absoluti ne obligă enorm, dar ne şi dă posibilitatea de a aspira mai sus! Cred că e corect şi just să ne oferim 2 sezoane pentru a face acest ultim, dar foarte important şi dificil pas. Le mulţumesc tuturor colegilor şi îi felicit pentru evoluţiile lor din acest sezon, evoluţii care au permis şi echipei clasarea pe locul 2 la final de sezon. Însă, cele mai multe mulţumiri şi felicitări le adresez copilotului meu Boti, pentru dedicare şi profesionalism! a declarat Edwin Keleti.

 Titi Aur_Karoly Borbely_Mitsubishi Lancer Evo X_Raliul Harghitei 2014

Titi Aur şi Karoly Borbely au luat startul la Harghita din nou împreună, la trei ani de la ultima participare oficială a lui Titi Aur în Campionatul Naţional de Raliuri.: Mulţumesc BCR Leasing Rally Team şi lui Karoly Borbely că m-au invitat să particip alături de ei la Harghita. A fost o experienţă frumoasă şi bine-venită. Mi-a plăcut foarte mult această etapă, a fost o revenire interesantă pentru mine, iar probele au fost pe gustul meu. Din păcate, am avut câteva probleme care  ne-au mai tăiat din elan – mai întâi o pană, după care dezmembrarea anvelopei a generat ruperea barei de spate şi apoi a furtunului de la pompa de diferenţial care ne-a făcut să ieşim în decor pe PS6. Îmi pare rău că nu am reuşit un rezultat mai bun, dar mă bucur că ceilalţi coechipieri au reuşit să-şi atingă obiectivele.a declarat Titi Aur.

 Adrian Teslovan_Vajk Imre_Dacia Logan Cup_Raliul Harghitei 2014

Adrian Teslovan şi Vajk Cseh Imre au încheiat Raliul Harghitei pe podium, iar punctele acumulate la această ultimă etapă le-au adus un bine-meritat loc II în clasamentul final al Cupei Dacia din 2014. Am terminat pe locul 3 etapa de la Harghita, a fost o etapa palpitantă din toate punctele vedere. În prima zi am greşit şi am lovit un tub de beton dintr-un şanţ, greşeală care ne-a avariat direcţia, dar, spre norocul nostru, aceasta nu s-a rupt. A doua zi am avut o pană lentă dar până la urmă am recuperat şi am terminat cu bine şi această etapă. Vreau să îi felicit pe Edi şi Boti care au reuşit o performanţă excepţională, având în vedere problemele pe care le-au întâmpinat şi ei. Am terminat un an extraordinar, ne limpezim puţin minţile şi ne facem planurile pentru 2015! – a concluzionat Adrian Teslovan.

 

Echipajul Sorin Badea & Florin Dorca nu a participat la ultima etapă din acest an, încheind astfel sezonul 2014 pe locul 4 în clasa 11.

 

BCR Leasing Rally Team a fost susţinută în 2014 de BCR Leasing, Omniasig, Mobil 1 – prin Star Lubricants, Colina Motorsport, Pirelli, Dolce Sport, Energobit, Veteco, Frontline Combo, Borsec, Defi, Pigna, Biosafe, Kristal Glamclub, Autocar Service.

Final perfect de sezon pentru Adrian Raspopa


Revenit in 2013 cu un program complet in CNR Dunlop, Adrian Raspopa a fost nevoit sa se multumeasca anul trecut cu titlul de vicecampion datorita sistemului de coeficienti al raliurilor, chiar daca a obtinut mai multe victorii decat echipajul campion. In 2014, pilotul bacauan lua startul la prima etapa decis sa transeze in favoarea sa cat mai repede titlul si sa se claseze pe o pozitie cat mai buna in clasamentul general de la sfarsitul campionatului, obiective pe care si le-a indeplinit cu succes.

AdiRaspopaCOM_0005

 

Dupa cinci victorii reusite in clasamentul automobilelor cu 2 Roti Motrice si un loc secund, Adi Raspopa si Catalin Grigoriu au fost singurii concurenti din campionatul intern care au devenit campioni nationali fara sa astept ultima etapa.Mai exact, cei doi au sarbatorit al patrulea titlul la aceasta categorie in fata propriilor suporteri, la Raliul Moldovei Pambac Bacau.

 

Am terminat sezonul 2014 asa cum l-am inceput si anume cu o victorie la clasa doua roti motrice, de data aceasta alaturi de Cosmin Diacu. Motivul pentru care Catalin Grigoriu nu a putut fi alaturi de mine este acela ca el a fost prezent la maratonul de la Berlin. In ceea ce priveste Raliul Harghitei, consider ca a fost cel mai dur raliu de macadam din acest sezon si foarte solicitant pentru masina noastra. Am fost dezavantajati de probele speciale, foarte multe fiind in urcare si care au pus la incercare masina noastra cu tractiune pe o singura punte. Nu ne-am asumat riscuri si am incercat sa mergem cat mai curat pentru ca urmeaza sa plecam intr-o caravana prin Romania alaturi de partenerul nostru principal, Gazprom Petrol Stations.„ a declarat Adrian Raspopa dupa ultima etapa a sezonului 2014.

 

Chiar daca nivelul concurentei la clasa nu fost unul pe masura asteptarilor lui Adrian Raspopa, cvadruplul campion national si-a stabilit ca obiectiv secundar clasarea la sfarsitul campionatului pe un loc cat mai bun in clasamentul general.

 

Ma bucur ca am reusit sa castigam cel de-al patrulea nostru titlu la 2 roti motrice si sa terminam sezonul pe locul 8 in clasamentul general, o pozitie mai mult decat multumitoare raportata la performantele masinii noastre, Citroen DS3 R3.a mai adaugat Adi Raspopa.

 

Despre perioada urmatoare, pilotul bacauan a mai mentionat ca „ Am inceput deja sa lucram pentru bugetul sezonului urmator si pana in acest moment nu avem nicio surpriza deosebita. Incepand cu Raliul Harghitei ne-am propus sa ajutam Asociatia Gladiator, infiintata de regretatul Szobi Cseh si gestionata in prezent de fiul sau, Arpad Cseh. Din pacate el se confrunta cu o lipsa acuta a suportului pentru sprijinul copiilor defavorizati si vom incerca sa ne focusam mai mult in a ajuta acesti copii si vom face tot ceea ce putem pentru a obtine finantarea necesara astfel incat Arpad sa duca proiectul mai departe.

 

 

Echipajul Adrian Raspopa/ Catalin Grigoriu este sustinut in sezonul 2014 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicipali Gazprom Petrol Stations, Popasul Trebes, Comfert, Dedeman, Wurth Romania, Pambac, Simba, Asociatia Gladiator si partenerii tehnici Omniasig, Sky Wellness, Mere de Itesti si GoPro. 

Sibiu Rally Challenge va fi transmis la Motors TV


  • Postul pan-european de sporturi cu motor va transmite un rezumat după Sibiu Rally Challenge
  • Sibiu Rally Challenge se va vedea în peste 40 de țări
  • În România, Motors TV este disponibil în rețeaua UPC

camila Sibiu Rally Challenge

Încă de la prima ediție, Sibiu Rally Challenge va beneficia de o acoperire media la nivel internțional. Motors TV, postul pan-european de televiziune disponibil și în România, va transmite un rezumat al evenimentului.


 

Sibiu Rally Challenge va beneficia încă de la prima ediție de o acoperire media la nivel internațional. Rezumatul primului eveniment care se desfășoară și pe celebrul Transfăgărășan va fi transmis în peste 40 de țări prin intermediul postului pan-european de sporturi cu motor Motors TV, la scurt timp după încheierea competiției.

 

Motors TV, un post dedicat tuturor vehiculelor cu motor, emite din 2000 și este disponibil în România prin operatorul de cablu UPC. Motors TV are și numeroase versiuni localizate în limba țării în care este transmis, iar peste tot sunt disponibile versiunile internaționale în limbile engleză, germană și franceză. „Motors TV emite în cele mai importante țări din Europa și sunt bucuros că am reușit să încheiem un parteneriat încă de la prima ediție a Sibiu Rally Challenge. Motors TV emite pe toate piețele interesante, din punct de vedere turistic, pentru România, iar obiectivul nostru principal este să promovăm zona Sibiului, cu frumusețile și provocările din județ, pentru a atrage cât mai mulți turiști. Sunt sigur că imaginile cu orașul și cele suprinse pe Tranfăgărășan vor convinge și mai mulți străini să ne viziteze”, a spus Sorin Itu, organizatorul Sibiu Rally Challenge. 

 

Prima ediție a Sibiu Rally Challenge se desfășoară în perioada 9 – 12 octombrie și include, în premieră, o probă specială pe partea din județul Sibiu a Transfăgărășanului. 

 

Formularul de acreditare poate fi descărcat de pe site-ul oficial, fotografii, harti, documentele oficiale si formularul de inscriere pot fi descărcate de pe site-ul oficial www.raliulsibiului.ro

 

Sibiu Rally Challenge este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiui Sibiu și susținută de Orange România, partener principal al evenimentului.

Raliul Perla Harghitei 2014 – Rezultate complete


Chiar daca Raliul Perla Harghitei a fost ultima etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, lupta pentru locurile fruntase in a doua zi de concurs a fost extrem de animata. 

Botka

Dupa cele zece probe speciale desfasurate de-a lungul a doua zile, David Botka si Peter Mihalik au castigat editia din 2014 a Raliului Perla Harghitei. Podiumul clasamentului general a fost completat de Marco Tempestini si Toni Avram, pe locul al doilea si de Edwin Keleti si Botond Csomortani, care au terminat intrecerea pe locul al treilea, rezultat in urma caruia devin vicecampioni nationali.

 

FinalFIA SuperRallyZiua2  Copiloti  Final2RM  FinalCl2  FinalCl3  FinalCl5  FinalCl9  FinalCl11  FinalCl13  FinalDacia  FinalDaciaDeb  FinalDeb  FinalEchipe    FinalJr

David Botka a castigat Raliul Perla Harghitei si Francois Delecour a devenit a treia oara consecutiv campion national al Romaniei


Chiar daca Raliul Perla Harghitei a fost ultima etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, lupta pentru locurile fruntase in a doua zi de concurs a fost extrem de animata. Dupa ce a incheiat ziua anterioara pe primul loc, David Botka a cazut o pozitie in clasament dupa prima speciala de sambata, pentru ca mai apoi sa revina si sa castige Raliul Perla Harghitei. Pe podiumul clasamentului general au mai urcat echipajele formate din Marco Tempestini si Toni Avram, pe locul al doilea, si cel format din Edwin Keleti si Botond Csomortani, pe locul al treilea.

 

Daca in prima zi concurentii au parcurs doar patru probe, ziua de sambata le-a rezervat alte sase speciale, care au insumat 80,85 kilometri si care au fost impartite in trei bucle, despartite de cate o vizita in parcul de service. Desi avea un avans consistent la sfarsitul zilei de ieri, David Botka a pierdut prima pozitie a clasamentului general pe prima speciala de sambata, atunci cand a facut o pana si a pierdut peste un minut si jumatate. Marco Tempestini a profitat de intarzierea pilotului maghiar si a preluat primul loc, chiar daca a avut si el o intarziere de 40 de secunde fata de fiul sau, Simone, care a castigat prima parcurgere a specialei Capalnita, prima proba de sambata.

 

Pe aceasta proba, Edwin Keleti a avut parte de o scurta iesire in decor, in urma careia a pierdut timp pretios iar Florinel Tincescu a fost nevoit sa abandoneze dupa ce un surub de la suportul cutiei de viteze a cedat. Simone Tempestini si-a trecut in cont a doua victorie de proba speciala pe PS6 iar David Botka a revenit la conducerea raliului dupa ce Marco Tempestini a iesit in decor pe finalul specialei si a pierdut 40 de secunde. Cu al doilea timp pe Ps6, Edwin Keleti a facut un salt de doua pozitii, pana pe locul al treilea la general, ecartul dupa prima bucla intre el si urmatorii clasati, Dan Girtofan si Bogdan Marisca fiind foarte mic, de 11,2 secunde.

 

Dupa o vizita in parcul de service din centrul Odorheiului Secuiesc, Marco Tempestini a fost cel mai rapid pe speciala Capalnita la a doua parcurgere, apropiindu-se la doar 5,7 secunde de Botka. Cu un ritm bun pe aceasta proba si coroborat cu o pana a lui Keleti, Dan Gartofan a revenit dupa Ps7 pe pozitia a treia la general. Din pacate, pentru a doua oara in acest raliu, Simone Tempestini a abandonat din cauza unor probleme tehnice la Peugeot-ul 207 S2000, dupa ce si-a trecut in cont victoriile pe primele doua probe ale zilei de sambata. Edwin Keleti a fost cel mai rapid pilot la a doua parcurgere a specialei Arpad Dietrich si a redus la 7,6 secunde distanta care-l despartea de pozitia a treia a clasamentului general de etapa, pozitie ocupata de Dan Gartofan inaintea ultimei bucle. Pe aceasta proba, David Botka si-a marit avansul la 10,1 secunde fata de Marco Tempestini.

David Botka - locul 1
David Botka – locul 1

Ultima bucla a Raliului Perla Harghitei si a sezonului 2014 din Campionatul National de Raliuri a fost formata din specialele Dealu si Varsag-Corund, probe parcurse de doua ori, respectiv o data, in ziua anterioara. Suspansul a continuat si pe ultimele doua probe de la Harghita, victoriile de speciala revenindu-le lui David Botka si Francois Delecour, revenit in raliu conform regulamentului Super Rally. Clasat pe pozitia a doua pe penultima proba, Edwin Keleti a urcat pe locul trei la general, in fata lui Dan Girtofan. Duelul dintre cei doi a fost transat pe ultima speciala din Raliul Perla Harghitei, pilotul brasovean fiind mai rapid cu 0,3 secunde pe cei 18,2 kilometri ai probei Varsag-Corund, avans insuficient pentru a-l depasi pe Keleti in clasamentul general final.

 

Dupa cele zece probe speciale desfasurate de-a lungul a doua zile, David Botka si Peter Mihalik au castigat editia din 2014 a Raliului Perla Harghitei. Podiumul clasamentului general a fost completat de Marco Tempestini si Toni Avram, pe locul al doilea si de Edwin Keleti si Botond Csomortani, care au terminat intrecerea pe locul al treilea, rezultat in urma caruia devin vicecampioni nationali. Singura varianta in urma careia puteau deveni campioni era ca Edwin Keleti sa castige raliul iar Francois Delecour sa nu puncteze in niciuna din cele doua zile ale Raliului Perla Harghitei, lucru care nu s-a intamplat.

 

In clasamentul final al sezonului 2014 al Campionatului National de Raliuri Dunlop, Francois Delecour si Dominique Savignoni se claseaza pe prima pozitie, devenind campioni nationali absoluti pentru al treilea an consecutiv. Titlul de vicecampioni nationali le revine in acest an lui Edwin Keleti si Botond Csomortani, care incheie astfel un sezon foarte bun la bordul noii masini, Ford Fiesta R5. Podiumul campionatului este completat in 2014 de catre Dan Girtofan si Eugen Rotaru.

Marco Tempestini - locul 2
Marco Tempestini – locul 2

Cu Francois Delecour iesit din cursa in prima zi, podiumul clasei 3 la Raliul Perla Harghitei a fost ocupat de Catalin Cismaru, Manuel Mihalache si Florin Crisan. La sfarsitul campionatului, Horatiu Savu devine campion national, el fiind urmat de Florin Crisan si Manuel Mihalache.

 

In clasamentul automobilelor cu 2 Roti Motrice s-au impus Adrian Raspopa si Cosmin Diacu, dupa ce Florinel Tincescu a abandonat pe prima proba de astazi. Podiumul a fost completat de echipajele Bogdan Barbu si Petru Paler, care au concurat pe o Dacia Logan si de Sebastian Gioarsa si Sebastian Itu, care au luat startul pe un Suzuki Swift.

 

Extrem de disputata pana pe ultimii kilometri de speciala ai campionatului, victoria la clasa 9 le-a revenit lui Bogdan Barbu si Petru Paler dupa ce liderul dinaintea ultimei probe, Szabo Csongor a abandonat cu doar cinci kilometri inainte de sosire. Astfel, pilotul brasovean, impreuna cu copilotul sau, devin vicecampioni la 2 Roti Motrice, campioni la clasa 9 si la Cupa Dacia in sezonul 2014 al CNR Dunlop. Podiumul clasei 9 la aceasta etapa a fost completat de Sebastian Gioarsa si Alexandru Ardelean.

Edwin Keleti - locul 3
Edwin Keleti – locul 3

Am avut o pana astazi pe prima proba, dar ma bucur ca am reusit sa castig aici si daca anul urmator nu voi putea participa in campionatul romanesc, cu siguranta voi veni la Harghita.” a spus David Botka, ocupantul primei pozitii la Raliul Perla Harghitei.

 

Am avut o zi plina de peripetii si puteam castiga raliul, dar am gresit pe prima bucla pentru ca am iesit in decor si dupa aceea am mers cat am putut de bine astfel ca ne multumeste locul 2.”  a declarat si Marco Tempestini, clasat pe locul secund la Harghita.

 

O zi secunda extraordinara, din pacate am avut doua iesiri in decor, puteam sa stam sa vanam titlul de vicecampion, dar am vrut sa terminam sezonul in forta. Am avut un an superb cu munca multa si  cu un material de concurs excelent.” a adaugat si Edwin Keleti, care s-a clasat pe locul al treilea la Raliul Perla Harghitei.

 

Raliul Perla Harghitei 2014 a fost organizat de CS Maxx Racing, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Judetean Harghita, Primaria Odorheiu Secuiesc, Consiliile Locale din Corund, Dealu, Varsag, Capalnita, Zetea si Vlahita si a fost sustinut de partenerii principali Perla Harghitei,  Seroussi, Amigo&Intercost, PBS, ING Service, Magdolna Impex, Septimia, Hotel Tarnava, Dancea si Asociatii si Color Metal, Scorpion Trans, Odorest, Pickup.ro, Aticream Comore, Automoso, Brother, Roseal, Uiet, Euro WC, L Design, Serendipity, R&R, Aramis.ro avand ca parteneri media Autorally.ro, Motorsportnews.ro, Szekelyhon.ro, Uh.ro, Revista Autoexpert, Presztizs Media, Rallyphoto.ro, Rallymax.ro, Rallymagazin.ro, Cityreklam.ro, Harghitanepe, Udvarhely Hirado, Prima Radio si Star Radio iar echipajele au fost monitorizate de către echipa EVO GPS.

Manu Mihalache: “ La Harghita, sper sa ne inspire entuziasmul spectatorilor!”


Inainte de ultima etapa, cea de la Harghita, Manu Mihalache si Jancsi Soos se declarau optimisti, pregatiti sa incheie un an competitional greu dar si foarte interesant, intr-o nota relaxata.

 

Am ajuns la Harghita hotarati sa incheiem acest campionat cu o evolutie cat mai buna. Am pregatit cu atentie acest Raliu, ale carui probe sunt foarte tehnice si spectaculoase si care, sunt convins, ne vor pune pe toti la incercare. Sper sa ne inspire si entuziasmul spectatorilor de aici si sa demonstram ca punctele acumulate la Brasov si la Iasi au fost pe deplin meritate. Le dorim tuturor participantilor multa bafta! – a declarat Manu Mihalache, cu putin timp inainte de startul pe prima proba.

 

Ca si pentru ceilalti competitori, si pentru noi Raliul Harghitei este unul inedit si provocator. Probele sunt foarte frumoase, pe alocuri suficient de dure cat sa puna probleme materialului de concurs, cu multi spectatori, buni cunoscatori ai acestui sport; in concluzie, sunt intrunite toate conditiile unei etape reusite, a sustinut Jancsi Soos.

Manu Mihalache

La finalul primei zile a raliului dorinta i s-a indeplinit lui Manu Mihalache el reusind sa isi adjudece cel mai bun timp pe superspeciala din centrul orasului Odorheiu Secuiesc fiind aplaudat la scena deschisa de numarul mare de spectatori prezenti pe marginea probei. “Este un raliul cu probe frumoase dar un pic dure pentru noi, am facut pana pe a doua proba si ne-am oprit sa schimbam roata si in parcul se service am mai schimbat doi rulmenti. Ne-am distrat un pic la superspeciala si am incercat sa facem spectacol pentru publicul prezent caruia ii multumim pe aceasta cale.” incheia Manu la finalul primei zile a Raliului Perla Harghitei.